Tag Archives: Coasta Sinaia

Trofeul Sinaia Forever 2011 – Documente oficiale


 

 

Doar doua saptamani ne mai despart de probabil cel mai frumos traseu din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. In weekend-ul 22-24 iulie va avea loc Trofeul Sinaia Forever care cuprinde etapele a IX-a (vineri)  şi a X-a (duminica) ale acestui campionat, unde sunt asteptati ca in fiecare an un numar impresionant de participanti dar si numerosi spectatori care vor aplauda la scena deschisa evolutiile pilotilor.

 

 

Descarca :

 

 

Regulament particular

 

Formular inscriere pilot

 

Formular inscriere echipa

 

Formular inscriere copilot one-event

 

 

 

 

Radu David reprezentantul noii generatii de piloti romani


Cel mai tanar pilot care s-a aliniat la startul unei etape din Campionatul National de Viteza in Coasta in 2010 este Radu David in varsta de 16 ani, venit din Campionatul National de Slalom Paralel. Evoluand pe un VW Golf II acesta a reusit sa castige admiratia si aplauzele publicului, care l-a incurajat pe intreg parcursul weekend-ului la Sinaia. Despre planurile de viitor cat si despre cum s-a desfasurat trofeul Sinaia Forever pentru Radu David puteti afla din interviul acordat de acesta.

Motorsportnews: La doar 16 ani participi in campionatul national de viteza in coasta, cum ai reusit sa te aliniezi la startul etapelor de la Sinaia tinand cont ca nu ai implinit inca 18 ani ?

Radu David: Este pe de o parte rezultatul muncii mele, dar pe de alta parte fara deschiderea FRAS, aceste eforturi ar fi trecut neobservate. De la varsta de 12 ani, Claudiu David este cel care se ocupa de pregatirea mea si acest lucru se regaseste in performantele mele acolo unde eu concurez, adica in Campionatul National de Slalom Paralel. Multumita pregatirii mele serioase, a rezultatelor sportive dar in acelasi timp multumita si Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, am primit o derogare pentru a concura in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta. Este un prim pas care face parte dintr-un program de descoperire si sprijinire a tinerelor talente, astfel incat in cativa ani sa avem piloti tineri si foarte rapizi.

Motorsportnews: Cum a fost weekend-ul de la Sinaia pentru tine?

Radu David: Weekend-ul de la Sinaia a fost extraordinar! Configuratia traseului, atmosfera, oamenii, organizarea, toate au fost superbe. In primul rand mi-a atras atentia configuratia traseului pentru ca este foarte tehnic si diversificat. Abia am asteptat startui primei manse de vineri, iar la finalul zilei de duminica imi doream sa prelungim cu macar vreo 2 zile competitia. M-am bucurat de fiecare clipa si metru parcurs, iar la final pot spune ca am invatat multe lucruri noi care imi vor fi folositoare pe viitor. Spectatorii deasemenea au fost prietenosi si m-am simtit foarte bine. Astept cu nerabdare editia viitoare a trofeului Sinaia Forever!

Motorsportnews: Ai fost protagonistul unor derapaje foarte spectaculoase reusind sa tii masina sub control de fiecare data, cine este profesorul tau care te-a pregatit pentru evolutia ta in CNVC?

Radu David: In primul rand tin sa precizez ca acele glisade au fost total neintentionate, fiind cauza unor probleme la sistemul de franare. Din fericire am 3 ani de experienta pe macadam si am putut sa aplic tehnicile invatate acolo in mai multe situatii “limita”. De cand am inceput acest sport sunt indrumat de catre Claudiu David. Desi avem acelasi nume, nu avem niciun grad de rudenie. Ne-am cunoscut intr-un mod inedit. Fiind fan CD, pentru stilul sau de pilotaj foarte eficient, intr-o seara m-am hotarat sa ii scriu un mail si sa ii povestesc despre mine si ambitiile mele de viitor. Claudiu mi-a raspuns imediat si in scurt timp am devenit foarte apropiati. De atunci tot ce stiu am invatat de la el in cadrul unui proiect complex si anume Claudiu David Driving Academy. Deasemnea Claudiu imi este si prieten, iar de fiecare data cand am nevoi de un sfat legat de viata personala pot apela la el fara nicio retinere!

Motorsportnews: Vei mai participa in acest sezon la etape din CNVC si daca da la care dintre ele?

Radu David: Desi aveam in plan participarea la urmatoarea etapa de viteza in coasta de la Alba, recent am decis ca ar fi mai bine sa absentez. Si aceasta doar din cauza problemelor de buget, pentru ca la varsta mea e important sa petrec cat mai mult timp in masina de consurs si nu doar la antrenamentele fara aceasta.

Motorsportnews: Spune-ne cate ceva despre masina pe care concurezi VW Golf si care ar fi masina pe care ti-ai dori sa o pilotezi?

Radu David: Momentan pilotez un VW Golf II cu motor de 1.3 litri. Masina este in mare parte de strada exceptand suspensia de macadam, franele si desigur, normele de siguranta imbunatatite. La Sinaia am luat startul cu masina in configuratie de macadam, fapt care nu mi-a oferit un feeling corect pentru asfalt.

Pentru viitorul apropiat imi doresc cu nerabdare sa pilotez masina recent achizitionata. Este vorba de un Renault Clio II 1,4 16v. Momentan masina este de strada si speram sa fie preparata de curse pana in iarna.

Motorsportnews: Ai primit in premiera trofeul “Horia Andronic” ce sentiment ai avut, pentru ca Paul am vazut ca a fost un pic emotionat ca de fiecare data cand se pronunta numele tatalui sau?

Radu David: Pentru mine, cu siguranta a fost cel mai emotionant moment de cand particip la competitii! Am fost coplesit de moment!  Acest trofeu pe de o parte ma onoreaza, dar pe de alta parte simt ca ma obliga. Adica imi ridica stacheta. Imi doresc din suflet sa onorez acest trofeu cu performante deosebite, asa cum a facut-o regretatul Horia Andronic. De asemenea am fost constient cat de mult inseamna acest trofeu pentru Paul. Inainte de concurs am avut ocazia sa petrec o perioada de timp cu Paul Andronic, care este un om deosebit si m-am simtit foarte bine.

Motorsportnews: Ce ganduri de viitor ai, te gandesti sa faci pasul mai tarziu in CNR?

Radu David: Momentan lucram din raspunteri la pregatirea noii masini cu care vreau sa atac in forta viitorul sezon. Cu siguranta ma gandesc la CNR pentru viitorul apropiat insa idealul meu in viata este de a obtine performanta suprema, asta insemnand campionatul mondial de raliuri!

In final vreau sa multumesc FRAS pentru deschiderea aratata, lui Claudiu David, Mihaelei Beldie, partenerului Boromir si nu in ultimul rand familiei si tuturor prietenilor care mi-au fost alaturi!