-
O problema tehnica a scos din lupta echipajul auto motor si sport Adrian Dragan/ Vali Bradateanu
-
Urmeaza Raliul Argesului in perioada 17 – 18 iunie
Raliul Clujului Star Lubricants etapa a treia a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011 si etapa a treia a Cupei Dacia 2011 s-a derulat weekendul trecut in imprejurimile orasului Cluj Napoca.
Echipajul auto motor si sport – Adrian Dragan si Vali Bradateanu, a incheiat pe pozitia a noua a clasamentului Cupei Dacia, dupa ce o problema tehnica survenita chiar pe prima proba speciala a zilei secunde i-a scos practic din lupta pentru podium.
Cei doi au terminat prima zi, dupa super speciala programata vineri in Cluj Napoca, pe locul patru, in ziua secunda fiind programate celelalte cinci probe speciale: Garbau (5,5 km) o singura data, Rasca (24,5 km) si Marisel (24,5 km) ambele de cate doua ori. Din pacate, dupa primii trei kilometri de la start, pe un viraj rapid de dreapta rulmentul rotii stanga spate a cedat, cei doi fiind nevoiti sa incetineasca. Din aceasta cauza, dupa prima proba a zilei a doua, echipajul auto motor si sport se afla pe pozitia a zecea. „A trebuit sa mergem asa si pe urmatoarele doua probe si am pierdut si mai mult timp. Din fericire problema s-a rezolvat in parcul de service si am mers mai departe”, a spus Vali Bradateanu, copilotul echipajului 55.
Odata remediata problema, in intervalul de service de 20 de minute, cei doi au revenit in cursa pentru cea de-a doua bucla a zilei, cu singurul scop de a incheia raliul si a acumula cat mai multi kilometri de proba speciala. La finalul celor 101 kilometri de proba speciala, Adrian Dragan si Valentin Bradateanu au terminat pe locul 9 in Cupa Dacia, indeplinind doar o parte din obiectivul propus la inceputul sezonului: acela de a incheia in puncte fiecare etapa.
„Un raliu care a inceput cum nu se poate mai prost. De data aceasta am avut ghinion si pentru spargerea rulmentului nu putem invinovati pe nimeni. Atunci cand fortezi se pot intampla doua lucruri, ori risti si sari afara cum a fost la Tirgu Mures, ori poate ceda ceva la masina, cum a fost cazul acum. Sansele la podium s-au diminuat. Mai sunt inca sase etape in care se mai pot intampla multe, dar avem nevoie si de putin noroc”, a spus Adrian Dragan, pilotul echipajului auto motor si sport.
Dupa Raliul Clujului Star Lubricants, Adrian si Vali ocupa pozitia a 8-a in cadrul Cupei Dacia la 33 puncte de lider si la 9,5 puncte de ultimul loc al podiumului. Urmatoarea provocare pentru echipajul 55 este Raliul Argesului, programat in perioada 17-18 Iunie, ultima etapa pe asfalt din actualul sezon.
Echipajul 55 este sustinut in sezonul 2011 de revista “auto motor si sport” si de partenerii: Unior, Austrotherm, SKF si Michelin Romania.
Clasament final Raliul Clujului – CUPA DACIA
1. Ivan Viorel/Gheorghe Dumitru 01:03:04,3
2. Barbu Sebastian/Magdas Raluca 01:04:00,0
3. Nastase Bogdan/Popidan Alexandru 01:04:02,7
4. Tincescu Nicolae Florin/Hatiganu Danut 01:05:57,4
5. Cornea Bogdan/Hanea Aurelian 01:06:07,2
6. Tirnovean Octavian/Hulea Razvan 01:06:44,9
7. Vidican Cosmin-Lorian/Szekely Bianca 01:07:27,4
8. Gioarsa Sebastian/Feurdean Dan 01:11:34,9
9. Dragan Adrian/Bradateanu Valentin 01:16:45,8
10. Orha Marian/Marin Nicusor 01:16:50,6
Clasament general in CUPA DACIA dupa 3 din 9 etape:
1. B.Năstase 59,5 p, 2. V.Ivan 49,5 p, 3. O.Tîrnovean 38 p, 4. F.Tincescu 36 p, 5. S. Gioarsă 33 p, 6. S.Popa 27 p, = S.Barbu 27 p, 8. A.Dragan 26,5 p, 9. B.Cornea 21 p, 10. C. Angheluță 18 p.
Credit foto: Motor Media