Tag Archives: eckstrom

Victorie pentru Gary Paffett la Lausitzring

Calificat pe pozitia a doua pe grila de start britanicul Gary Paffett a reusit sa isi depaseasca mai tanarul coechipier, Christian Vietoris, in primul viraj si sa isi pastreze pozitia pana la finalul cursei. El si-a trecut astfel in cont cea de-a 20-a victorie din cariera sa, inceputa in 2003 si continuata pana in prezent in garajul aceluiasi constructor, Mercedes-Benz. “Masina mea a fost pur si simplu stralucitoare pe parcursul intregului weekend. Dupa sesiunea de calificari de sambata mai multi comentatori au crezut ca am setat masina special pentru acea sesiune, insa in cursa am reusit sa fim si mai rapizi. Dupa un start de sezon dezamagitor, echipa s-a mobilizat exemplar in ultimele doua saptamani si victoria este recompensa perfecta pentru toata munca depusa.” declara Paffett la finalul cursei.     

Mike Rockenfeller a reusit o cursa excelenta si a urcat pe a doua pozitie a podiumului, dupa ce a luat startul din pozitia a sasea de pe grila de start. Cu o strategie a pneurilor standard – optional – standard, Rockenfeller a avut chiar posibilitatea de a prelua conducerea cursei la un anumit punct, insa Robert Wickens din tabara Mercedes-Benz, l-a determinat sa piarda timp pretios. “Plecati din pozitia a sasea am reusit sa obtinem maximul posibil si trebuie sa recunosc faptul ca Gary Paffett a fost pur si simplu mai rapid chiar daca la un moment dat m-am aflat in pozitia de a ma bate pentru victorie.” declara Rockenfeller din tabara celor de la Audi. 

 Audi Communications Motorsport

Podiumul a fost incheiat de Christian Vietoris din tabara Mercedes-Benz, care a reusit la Lusitzring primul sau pole position din cariera. “Sigur ca vrei sa castigi atunci cand pleci din pole position insa trebuie sa privim per ansamblu si consider ca a fost un weekend bun pentru mine. A fost al doilea podium pentru mine unde am reusit sa obtin din nou puncte importante, iar acum ma situez pe pozitia a patra in clasamentul general. Cinci masini din tabara Mercedes-Benz au terminat in puncte si acest lucru arata cat de mult a progresat echipa noastra.” declara Vietoris.   

 

Bruno Spengler a fost cel mai bine clasat pilot din tabara BMW si singurul din top 10 care a si obtinut puncte in acesta cursa. Pozitia a fost extrem de disputata pe ultimele viraje, Spengler trecand linia de sosire aproape lipit de Mattias Eckstrom, un duel la limita regulamentului, tanarul canadian aratandu-se extrem de nemultumit. Campion en-titre se afla acum pe locul al doilea la egalitate de puncte (59) cu liderul Mike Rockenfeller.

 

Urmatoarea intalnire cu DTM-ul va avea loc pe data de 14 iulie la Norisring unde toti ochii sunt atintiti pe Jamie Green, specialistul acestui circuit, el obtinand victoria aici in 2008, 2009, 2010 si 2012. 

 

Clasamentul general al pilotilor

 

1. Mike Rockenfeller 59p; 2. Bruno Spengler 59p; 3. Gary Paffett 47p; 4. Christian Vietoris 40p; 5. Augusto Farfus 33p; 6. Marco Wittmann 32p; 7. Robert Wickens 27p; 8. Dirk Werner 22p; 9. Mattias Ekström 20p;10. Joey Hand 16p; 11. Timo Glock 15p; 12. Jamie Green 10p; 13. Timo Scheider 10p; 14. Daniel Juncadella 8p; 15. Edoardo Mortara 2p; 16. Pascal Wehrlein 2p; 17. Roberto Merhi 2p.

 

Clasamentul echipelor

 

1. BMW Team Schnitzer 81p; 2. STIHL / AMG Mercedes 67p; 3. Audi Sport Team Phoenix 59p; 4. EURONICS / THOMAS SABO Mercedes AMG 49p; 5. BMW Team RBM 49p; 6. BMW Team MTEK 47p; 7. Audi Sport Team Abt Sportsline 30p; 8. Audi Sport Team Abt 10p; 9. stern / AMG Mercedes 10p; 10. Audi Sport Team Rosberg 2p.

 

Clasamentul constructorilor

 

1. BMW 177p; 2. Mercedes-Benz 126p; 3. Audi 101p.