Tag Archives: raliul poloniei

Simone Tempestini și Norbert Maior reprezintă România la Raliul Poloniei

Simone Tempestini, de 5 ori campion al României la raliuri și campion mondial la juniori, va participa la etapa din Polonia din Campionatul European în perioada 18-20 iunie. Alături de el, la categoria Junior ERC va fi prezent coechipierul de la NRA, Norbert Maior.

Credit foto Attila Szabo

Simone Tempestini a mai participat la Raliul Poloniei de 5 ori, câștigând în 2015 și în 2016, lucru care a contribuit clar la titlul mondial câștigat. Simone și copilotul său, Sergiu Itu, vor avea cel puțin 4 participări în ERC 1, dar echipa încearcă să găsească resurse măcar pentru 6 participări, ca să poată avea un cuvânt de spus in Clasamentul U28 și în cel general.

Norbert Maior și Francesca Maior s-au înscris în JERC, vor participa în Polonia și obiectivul este să facă cât mai multe etape și să câștige experiență pentru anii viitori.

Echipajele NRA fac parte din Lotul Național de Juniori și vor lua startul în Polonia pe data de 18 iunie la Mikołajki, raliul având finalul la Varșovia în 20 iunie. Organizat pentru prima dată în 1921 din capitala Varșovia, Rally Poland împlinește 100 de ani, fiind al doilea cel mai vechi raliu din lume după Rallye Monte-Carlo.

Simone Tempestini: “Polonia este un raliu care îmi place mult, iar faptul că începem Campionatul European de Raliuri cu macadamul din Polonia mă bucură. Am câștigat de 2 ori aici și sper la un loc cât mai bun în clasamentul general în acest an. În rest, mă bucur enorm că reușim să reprezentăm România în Campionatul European. Ne dorim să participăm la cât mai multe etape și să venim acasă cu rezultate bune. Motor sportul românesc are valori și cred că avem ceva de spus și arătat în Europa.”

Norbert Maior: „Sunt foarte bucuros că avem șansa să participăm în Polonia. Focusul meu si al Francescăi este să adunăm experiență și să învățăm cât mai mult. Nu țintim un rezultat, este prima dată pe macadam cu această mașină, așa că vom încerca să ne acomodăm rapid și să creștem ritmul treptat. Macadamul este suprafața mea preferată, așa că sperăm să ne bucurăm de aceasta etapă. Momentam începem sezonul în Polonia si sperăm să avem șansa să concurăm și la celelalte etape în Junior ERC. Nu este sigur că vom reuși să facem tot sezonul, dar vom face tot posibilul sa avem susținerea necesară ca  să fim la startul cât mai multor etape.”

În acest sezon Campionatul European de Raliuri debutează cu etapa din Polonia, care va fi urmată de Rally Liepaja (Letonia), Rally Roma di Capitale (Italia), Barum Rally Zlin (Cehia), Azores Rallye (Portugalia), Rally Serras de Fafe (Portugalia), Rally Hungary și Raliul Insulelor Canare (Spania).

Echipa lucrează să aducă noi parteneri, care să se alăture celor existenți și să aducă și în motorsport steagul României cât mai sus posibil, prin talentul și munca lui Simone, Sergiu, Norbert și Francesca.

Partenerii lui Simone Tempestini în ERC 2021 sunt  OMV, Betano, Rombat, Westaco, Castrol România, FRAS și MTS.

Partenerii lui Norbert Maior în ERC 2021 sunt Peugeot, Topp Cars Rally Team, FRAS si MTS.

Abandon pentru Simone Tempestini in Raliul Poloniei

Simone Tempestini si Dorin Pulpea au avut un inceput excelent in Raliul Poloniei, etapa a saptea din Campionatul Mondial de Raliuri si etapa a doua care conteaza in Junior WRC. Dupa ziua de vineri, echipajul Napoca Rally Academy se afla pe locul secund in Junior WRC, dar din pacate, in urma unei greseli  pe a doua speciala de sambata,  a fost nevoit sa abandoneze.

Simone Tempestini

Raliul Poloniei, etapa a saptea din WRC si a doua care conteaza pentru editia din acest an a Junior WRC, a inceput excelent pentru echipajul Simone Tempestini/Dorin Pulpea. Joi, in prima zi a raliului, au fost programate 3 probe speciale si dupa trei clasari in top 5, Simone Tempestini a incheiat ziua pe locul trei in Junior WRC, la 6,1 secunde de lider. „A fost o zi scurta, dar sunt multumit cu ritmul avut, mai ales ca nu mi-am asumat niciun risc. Ne asteapta o zi dificila si mi-am propus sa merg in acelasi ritm”, a spus Simone Tempestini, dupa prima zi din Raliul Poloniei.



Vineri, in ziua a doua, au fost programate 7 probe speciale, dintre care patru in Lituania, o tara care gazduieste pentru prima oara probe din Campionatul Mondial de Raliuri. Doua dintre probele speciale din Lituania au fost insa anulate din cauza degradarii suprafetei si a numarului mare de spectatori aflati in zone nepermise. Simone Tempestini a terminat prima proba a zilei cu cel de-al treilea timp, a doua cu cel de-al doilea, iar pe PS 6 a reusit sa obtina prima sa victorie pe o proba speciala in Junior WRC. „Ma bucur foarte mult ca am castigat prima proba speciala, dar acum nu asta este important. Mai este mult pana la final si trebuie sa ramanem concentrati pana pe ultima proba”, a spus Simone Tempestini, in primul parc de service al zilei de vineri. 



Ziua a doua a raliului s-a terminat cu super speciala de pe Mikolajki Arena, iar echipajul Napoca Rally Academy si-a consolidat pozitia secunda in Junior WRC. „A fost o zi lunga cu multi kilometri de etapa si cel mai important este ca am avut un ritm bun si ne-am simtit bine in masina. Sambata este ziua cea mai dificila a raliului si sper sa pot repeta performantele de pana acum”, a mai adaugat Simone Tempestini. 



Din pacate sambata nu a mai fost o zi la fel de buna pentru Simone Tempestini. Pe speciala a doua a zilei, juniorul Napoca Rally Academy a facut o greseala si s-a rasturnat. „Am gresit pe franare. Am intrat prea tare pe o portiune cu piatra cubica, foarte alunecoasa, si cand am franat masina a plecat spre exterior unde am lovit o radacina de copac si ne-am rasturnat. Este greseala mea si mi-o asum. Probabil am ridicat prea mult ritmul, comparativ cu experienta pe care o am cu aceasta masina. A fost prima mea greseala din acest raliu, dar din pacate nu mai pot continua in Raliul Poloniei. Raman insa experientele pozitive de pana acum si prima victorie de proba speciala. Urmatoarea etapa din Junior WRC este in Finlanda, un raliu la care am participat anul trecut si care mi-a placut mult, iar obiectivul nostru este sa acumulam experienta pe specialele foarte rapide de acolo”, a spus Simone Tempestini.

Luca Rossetti isi apara prima pozitie in Raliul Poloniei

Informatia despre prezenta lui Luca Rosseti la startul Raliului Poloniei, a treia runda din Campionatul European de Raliuri, a fost asteapta cu mult interes  timp de cateva zile.

Confirmarea prezentei pilotului la acest eveniment, subliniaza forma buna a italianului, obtinuta dupa Raliul 1000 Miglia, dar si datorita succesului in Croatia, acum cateva saptamani, impresionand fanii cu stilul sau de a pilota.

Fanii polonezi vor putea  si ei sa admire abilitatile pilotului italian pe probele speciale din Raliul Poloniei. Luca Rossetti va participa la Raliul Poloniei cu un Abarth Grande Punto S2000 al echipei Procar. Rossetti a avut parte de o luna dificila, participand cu Abarth-ul Grande Punto S2000 in Campionatul European de Raliuri, dar si campionatul sau national, castigand Raliul Adriatic si preluand astfel prima pozitie in Campionatul Italian de Raliuri.

Luca Rossetti a demonstrat deja de ce este capabil in Polonia in Raliul Barborka in decembrie 2009, unde a lasat amintiri frumoase atat ca pilot cat si ca om.

Participarea la a treia runda din Campionatul European a fost posibila datorita Fiat Auto Polonia, precum si a sponsoriilor lui Luca Rossetti, Omnia Energy di Vita, Damaplast, Champagne de Vilmont, Cartiere Capostrada si Usag.

Luca Rossetti a declarat: “dupa Raliul Croatiei, cu Procar si United Business, am decis sa participam la etapa din Polonia pentru a ne apara prima pozitie in Campionatul European; in decembrie la prima mea vizita in Polonia, m-am indragostit de frumoasele peisaje si de caldura faniilor. Obiectivul nostru este sa nu dezamagim fanii si profesionistii in domeniu, care asteapta cu interes intoarcerea mea”.

Tot ce mai ramane de facut, este ca pilotul sa aibe parte de o etapa fara probleme si sa continue succesul de pana acum.