All posts by Mihai Popescu

Drive test SEAT Leon FR – 1.4 TSI – 122 cp

Colegul nostru Andrei Mitrasca a fost unul dintre primii patru romani care au testat noul SEAT Leon, la Malaga in Spania, cu ocazia testelor organizate pentru presa. Desi a incercat sa ne induca in eroare, declarandu-se un „tacanit” al marcii (nu ca ar putea cineva sa-l contrazica cu argumente), articolul sau mi s-a parut extrem de obiectiv, astfel ca astazi vom aborda partea putin mai pragmatica a noului model.

 

Pentru cei nu foarte pasionati de domeniul auto, trebuie sa stiti ca SEAT este o marca spaniola, parte a Grupului VW si care se presupune ca trebuie sa aiba o aroma latina si o tusa mai sportiva, desi cea din urma a fost mai mult fortata de cateva ori. Personal, aceasta latura a sportivitatii mi s-a parut cel mai mult exagerata la fosta generatie de Leon, a carui tinuta de drum pentru versiunile mai puternice se traducea printr-o fermitate peste media clasei. Cam asa vedeau „sportivitatea” oamenii de la marketing, desi inginerii, foarte capabili de altfel, nu prea erau de acord cu acest lucru.

 

SEAT s-a maturizat si astfel a fost lansata si cea de-a treia generatie de Leon, care este construita pe platforma MQB (greutate scazuta cu pana la 90 kg) a Grupului VW, aceasi utilizata si pentru ultimele modele de Audi A3 si VW Golf.

CAT09301

Din punct de vedere vizual, la prima vedere vei fi tentat sa crezi ca ai in fata ta un identikit modern al hatchback-ului, un tipar daca vreti, dupa care sunt construite din ce in ce mai multe masini. Noul SEAT Leon are o grila inferioara trapezoidala, niste geamuri laterale cu linii angulare si inclinare distinctiva si stopuri spate dispuse pe orizontala. Privit mai cu atentie noua abordare de design a spaniolilor devine mai clara, aceleasi linii angulare definind farurile de tip full-LED, Leon fiind singura masina din acest segment ce poseda astfel de blocuri optice.

 

Tema interiorului este dominata de aceleasi linii si unghiuri proaspete, asimetria celor patru guri de aerisire denotand un studiu complex al plansei de bord, niciuna neavand aceasi forma. Ampatamentul marit fata de generatia anterioara a usurat cresterea spatiului interior, in ciuda unei mici reduceri a lungimi totale. SEAT Leon este o masina spatioasa si care are un portbagaj generos, cu un volum de 380 litri.

 

Per total, calitatea materialelor din plastic folosite, a elementelor grafice si a finisarilor, pentru un model de baza, este sub cele utilizate pentru Golf si A3, dar aici avem de a face cu o ierarhie interna care trebuie respectata. Surprinzator totusi, este faptul ca aceasta diferenta a scazut odata cu lansarea noii generatii de Leon iar pentru nivelul de echipare FR testat de noi, aceste aspecte nu mai ies aproape de loc in evidenta. Asa cum este de asteptat pentru o masina in anul 2013, gadgeturile sunt omniprezente, fiind posibila conectarea telefonului sau a playerelor muzicale, in timp ce sistemul de infotainment este controlat de un display tactil.

 

CAT09309

Grupul VW avea pana de curand obiceiul sa nu ofere cele mai bune motoare pentru toate marcile sale, insa politica de reducere a emisiilor i-a determinat sa renunte la acest lucru, pentru noul SEAT Leon fiind disponibile aproape toate motoarele de pe A3 si Golf. De remarcat la acest capitol ar mai fi faptul ca, absolut toate unitatile de sub capota lui Leon sunt turbo, cele aspirate normal disparand complet din oferta.

 

Pentru test, noi am avut la dispozitie un motor pe benzina, 1.4 TSI, care dezvolta 122 cai putere la 5.000 rpm, in timp ce cuplul maxim de 200 Nm este atins inca de la 2.000 rpm. Desi pe hartie aceste cifre nu va atrag atentia, in realitate, noul Leon pus in miscare de acest motor are un temperament dinamic, aspect care se datoreaza si greutatii relativ reduse de 1.224 kg.

 

Din punct de vedere al performantelor, 1.4 TSI cuplat la o cutie de viteza manuala in sase trepte accelereaza de la 0 la 100 km/h in 9,3 secunde, in timp ce viteza maxima este de 202 km/h.

CAT09391

Desi versiunea FR testata de noi era dotata cu suspensii sport si jante de aliaj pe 18 inch cu talon scazut al pneurilor, noul SEAT Leon mi s-a parut ca absoarbe mult mai bine denivelarile si gropile fata de generatia anterioara, lucru care-ti confera un sentiment sporit de incredere, in special datorita faptului ca masina „nu topaie” atunci cand ai un ritm mai alert. Pur si simplu acest aspect face masina sa fie mai buna, mai credibila decat fostul Leon, mai ales datorita felului simplu si elegant in care poti aborda virajele pe un drum de munte.

 

Noul SEAT Leon a trecut de la nivelul unei alegeri acceptabile pentru o familie din acest segment si a ajuns sa fie una dintre cele mai bune. O mare parte a acestui salt se datoreaza platformei pe care este construit. Chiar daca designul nu mai este la fel de distinctiv ca inainte, per total modelul a suferit imbunatatiri vaste.

 

Avand preturi de lista pentru cea mai ieftina versiune (1.2 TSI Reference) mai scazute decat multi dintre competitorii sai precum Auris, Golf, Ceed, Megane, Focus, i30, Astra, C4, 308, Civic sau Lancer, noul SEAT Leon are o sansa sa ajunga un model admirat si pe placul familistilor. La fel cum este si Golf!

 

Ghid Raliul Deltei 2013

Camila_Delta-Rally2013

 

Cu doua saptamani inainte de startul Raliului Deltei, etapa ce revine in Campionatul National de Raliuri dupa o pauza de 20 de ani, organizatorii au publicat un ghid care contine toate informatiile necesare pentru cei care doresc sa ia parte la aceasta intrecere. Deasemeni, a fost publicata si lista de inscrieri preliminara, nu mai putin de 43 de echipaje aflandu-se pe aceasta. Principalul absent de pe lista inscrierilor este vicecampionul de anul trecut, Valentin Porcisteanu, care se pare ca nu a reusit sa adune bugetul necesar pentru completarea programului sau initial de 7 etape in sezonul 2013 al CNR.

 

Rally Ghid

Lista inscrieri 

Locul 2 la grupa Diesel pentru Mihai Beldie jr. la Cupa Gorjului

Sfarsitul saptamanii trecute a reprezantat o noua provocare pentru juniorul echipei Tontsch Automotive, care a luat parte la cea de-a doua etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2013. Pe traseul de la Ranca cu o lungime de 5,25 km si o diferenta de nivel de 342 de metri, Mihai Aurel Beldie a atacat clasamentul automobilelor diesel plin de entuziasm si la fel de bine pregatit ca de fiecare data.

Foto : Stefan Bajenaru

La Ranca am gasit un traseu complex care scoate in evidenta tehnica de pilotaj a fiecarui pilot. A fost o etapa in care am acumulat experienta, in care am invatat multe lucruri noi despre alegerea pneurilor, despre constientizarea faptului ca partea mecanica a masinii poate ceda oricand, dar cu ajutorul unor oameni experimentati problemele se remedeaza. Pe aceasa cale vreau sa ii multumesc pentru implicarea in remediera problemei lui Gunther Graef. Tragand linie, este un loc doi in clasamentul automobilelor diesel ,muncit, de care ma bucur foarte mult. As mai aminti si evolutia sefului de echipa Eduard Tontsch care a obtinut un timp senzational la comenzile BMW-ului 2002, castigand clasa automobilelor istoricea declarat Mihai Beldie la finele etapei de la Ranca.

Din nou victorie pentru Logan si la Ranca!

A doua etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă a avut loc in 18-19 mai la Rânca. Devansându-și concurenţii încă de la calificările de sâmbătă unde a obţinut locul I, Dacia Logan preparată de Serus a obţinut de fiecare data cel mai bun timp la categoria sa în aplauzele a numeroşi spectatori şi spre mulţumirea sponsorilor Total Lubricants Romania, Safety Broker şi Service Auto Serus SRL şi a tuturor posesorilor de Logan.

 

Doamna Mihaela Mândrea-Muraru, director comercial Total Lubricants Romania, ne-a transmis: „ Echipa Serus Racing Club obţine performanţe remarcabile si constante de peste 3 ani de zile. Uneori câştigă prin tehnica de pilotaj la sutimi de secundă, alteori detaşat pe baza performanţelor tehnice, fiabilităţii şi ţinutei de drum ale maşinii Dacia Logan, dar întotdeauna sunt pe locul I cu o precizie de ceas elveţian. Ne leagă un parteneriat de peste 45 de ani de Renault, cu care am dezvoltat o sinergie perfectă pentru a obţine performanţe şi fiabilitate maximă pentru orice fel de motorizare.”  

 Ranca 2013 Logan Serus2

Tot din partea sponsorilor, domnul Viorel Vasile, director Safety Broker, companie recent calificată pe locul II in topul brokerilor de asigurare pe baza datelor trimestrului I al anului 2013, a declarat: „Am primit multe veşti bune în ultima vreme atât din lumea asigurărilor, cât şi de la partenerii noștri Serus Racing Club. În ambele domenii, in spatele performanţelor se ascunde multă muncă, detalii tehnice bine puse la punct, asumarea riscurilor.

 

Domnul Adrian Rusea, directorul Service Auto Serus, responsabil tehnic al proiectului, ne-a explicat puţin din culisele pregătirilor pentru victorie: „Deşi pentru toată lumea victoriile sunt normale, noi pornim întotdeauna pregătirile de la zero, ca şi cum am fi la prima competiţie, ca şi cum totul trebuie privit cu un ochi critic. Nu suntem modeşti, suntem doar realişti, ştim că în orice secundă poate apărea un concurent mai bun sau un incident.

 

Subliniez încă o dată faptul că maşina Dacia Logan, dincolo de fiabilitate, preţ corect, habitabilitate, este o maşină care are rezerve potenţiale în a fi adaptată performanţei, sportului automobilistic. Practic, în 3 ani de competiţii, nu a cunoscut abandonul şi este neînvinsă la clasa ei din anul 2011.

 Ranca 2013 Logan Serus8

Marea noastră bucurie nu sunt victoriile, ci sunt parteneriatele, ideile şi efervescenţa pe care le atrage stabilirea unui obiectiv ambiţios. Am fost norocoşi să avem cei mai buni parteneri: Total Lubricants Romania prin doamna Mihaela Mândrea-Muraru, un strateg excelent în afaceri, precum Safety Broker reprezentat de domnul Viorel Vasile, un vizionar debordând de energie şi de asemenea, o echipa tehnică de oameni loiali şi pasionaţi de calitate.”   

Drive-test Honda CR-V 2.2 i-DTEC – Executive – Auto 4WD

In ultimii ani am avut ocazia sa conduc destul de multe  SUV-uri sau cross-overe. Primavara nu este cel mai propice anotimp pentru testarea unei astfel de masini dar, din fericire, am avut ocazia sa folosesc tractiunea integrala mai mult decat o singura data de-a lungul weekendului petrecut in compania lui CR-V.

 

Intorcandu-ne putin in timp, CR-V a avut intotdeauna „acel ceva” care atragea atentia dar si dificila sarcina, alaturi de RAV4, de a fi printre primele modele care erau nevoite la acea vreme sa copieze reflexele unui hatchback normal si sa le combine cu tractiunea integrala.  Prima generatie a fost lansata in anul 1995 iar de atunci aproximativ 5 milioane de unitati au fost vandute, de noul segment profitand aproape orice constructor de automobile, de la Ford pana la GM, de la BMW la Audi, ba chiar si Hyundai sau Kia servindu-si o portie importanta.

 

Piata auto este plina acum de astfel de modele care domina parcarile din orase, astfel ca Honda a trebuit sa-si modernizeze SUV-ul iar noi l-am si testat intr-o calatorie foarte potrivita pana la Bran. CR-V a avut mereu un loc aparte in gama celor de la Honda, profitand de atentia japonezilor mai mult decat alte modele. Acum, cand a ajuns la a patra generatie, noul CR-V este o masina mai rafinata, are un spatiu interior imbunatatit fara ca dimensiunile exterioare sau greutatea sa creasca prea mult, in timp ce consumul de carburant a fost redus.

 

 Honda CR-V-8

Cum arata?

Exteriorul este o evolutie a generatiei a carei pensionare a fost grabita si, chiar daca este sensibil mai mare decat predecesoarele sale, ultima interpretare a lui CR-V este mai scurta cu 20 mm. Partea frontala este acum dominata de trei bari cromate in timp ce silueta laterala si geamurile din spate au preluat un artificiu tehnic utilizat in special de catre cei de la BMW si care are rolul sa distraga atentia de la stalpii care sustin plafonul. Daca arata mai bine astfel este un lucru discutabil, la fel ca si noua „fata” a lui CR-V. Cu siguranta pare mai mare insa, sa fiu sincer, ma obisnuisem cu falca desumflata a generatiei anterioare, care acum mi se pare ca avea mai mult  caracter.

 

Dar pentru ca designul exterior naste mai mereu dispute subiective sa ne mutam la interior, acolo unde se vede adevaratul beneficiu al noii generatii. Nu vorbim despre lucruri revolutionare ci mai degraba despre un sentiment placut de practicabilitate. Parbrizul a fost impins mai in fata, linia podelei a fost coborata si peste tot poti gasi spatii de depozitare, aspectul general fiind unul aerisit, lucru subliniat si de plafonul panoramic.

 

Noul instrumentar de bord este placut iar traditionalistii se vor bucura pentru ca indicatoarele nivelului carburantului din rezervor si al temperaturii motorului au redevenit analogice, avand locurile lor rezervate in dreapta vitezometrului. Portbagajul este destul de mare, avand un volum de 589 litri si care, la nevoie, poate fi marit pana la 1.146 litri prin rabatarea banchetei din spate. Vorbind despre aceasta, plierea scaunelor se face extrem de simplu, printr-o simpla apasare a unei clapete, nefiind nevoit ca mai apoi sa apesi pe altceva. Sezutul se ridica singur, tetierele se pliaza iar tot spatarul cade, creand astfel un spatiu plan de incarcare, fara a se incurca in centurile de siguranta. Per total, interiorul noului CR-V este sobru, matur si cu picioarele pe pamant, si, orice s-ar zice, in domeniul auto nu ai cum sa dai gres cu un produs maturizat.

 

 Honda CR-V-5

Cum se conduce?

La capitolul motorizari, noua generatie nu aduce prea multe schimbari, in oferta din Romania regasindu-se doar doua unitati, una pe benzina de 2 litri si una diesel, de 2.2 litri i-DTEC, pe care am testat-o si noi. Practic, avem de a face cu acelasi motor pe care l-am testat si pe generatia anterioara, care dezvolta 150 cai putere la 4.000 rpm si un cuplu motor de 350 Nm la 2.000 rpm. Acesta era cuplat la o cutie de viteze automata in cinci trepte si chiar daca pe hartie aceasta configuratie nu are cum sa impresioneze, tinand cont de multitudinea de cutii de viteze automate cu 6 trepte, in realitate noul CR-V are un caracter dinamic in ciuda greutatii de 1.7 tone. La nevoie, cutia de viteze poate fi actionata si prin intermediul unor clapete aflate in spatele volanului.

 

Pe dedesupt nu s-au schimbat prea multe lucruri, inginerii de la Honda multumindu-se sa pastreze suspensia de la vechea generatie de tip McPherson pe fata si multi-link pe spate. Totusi, aceasta a primit cateva reglaje noi, fiind mai confortabila si mult mai bine echilibrata fata de modelul precedent, creandu-ti o senzatie de siguranta la trecerea peste denivelari si un nivel optim de aderenta, chiar si in afara drumurilor asfaltate.

 

Sistemul de tractiune integrala lucreaza in timp real. In conditii normale de viteza si aderenta, puterea motorului este transmisa rotilor din fata. La cel mai mic semn din partea senzorilor, rotile din spate intra in actiune si, la nevoie, intreaga putere poate fi redirectionata catre acestea.

 

Acest sistem prezinta avantaje si din punct de vedere al consumului de carburant. In medie, atat in oras cat si in afara acestuia, noi am obtinut un consum de 8 l/100 km, fata de 6,8%, cat este mentionat de producator. Honda a prevazut noul CR-V si cu un buton Eco care, dupa actionare, restrictioneaza acceleratia si tempereaza sistemul de climatizare. Spre deosebire de alte masini care dispun de un sistem asemanator, CR-V poate fi condusa in conditii normale si in modul Eco.

 

Noul CR-V nu a fost supus inca testelor de impact ale EuroNCAP, insa japonezii nu au facut rabat fata de sistemele de siguranta, dotand noul model cu ABS, EBD, EBA (asistare la franarea de urgenta), VSA (controlul stabilitatii si tractiunii), HSA (asistare la pornirea in rampa), HDC (asistare la coborarea rampei), sase airbaguri, etc.

 

 Honda CR-V-11

Concluzia

Honda CR-V ramane o solutie reala si probata pentru cumparatorii pragmatici. Pentru acestia, SUV-ul japonez este o masina perfecta, cu un interior foarte spatios, sigur, fiabil si cu destul de multe dotari suplimentare, a caror utilizare nu complica prea tare lucrurile. Probabil unii nu vor considera noua generatie foarte emotionanta dar Honda CR-V este indubitabil o formula de succes.

 

Totusi, noul CR-V reuseste un lucru pe care predecesorul sau se chinuia sa-l faca si anume sa atraga atentia! Este mai scurt, mai jos, are un plafon mai lung si per total este foarte echilibrat in concordanta cu liniile proaspete pe care i le-au conferit designerii. Punctele de interes unde vechiul model era demodat au fost inlocuite cu o grila frontala mai inalta si cu un design angular pentru partea din spate, metode care vor satisface viitorii proprietari, Honda CR-V devenind o prezenta distinctiva in orice parcare.

 

Veni, vidi, vici!

La finele saptamanii trecute, Brasovul a gazduit prima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2013. Conditii meteorologice perfecte, adrenalina in doza maxima admisa si multi spectatori au fost ingredientele unui eveniment de inalta clasa.

 

La capatul unei competitii acerbe, juniorul echipei Tontsch Automotive reuseste sa obtina locul 1 in clasamentul rezervat masinilor cu motoare diesel, victoria este cu atat mai valoroasa cu cat Mihai a reusit acest lucru inca de la prima etapa in care a concurat cu noua masina, BMW seria 1.

     Podium          

 

Am oportunitatea de a avea alaturi de mine o echipa de oameni profesionisti si asta imi da incredere maxima in acest proiect.  Masina de competitie este construita de catre cunoscutul pilot Dodo Toma, Claudiu David a fost alaturi de mine pentru a-mi adapta stilul de pilotaj la noua masina cu care urma sa concurez, service-ul organizat impecabil de catre tatal meu. Ma bucur mult pentru ca am sansa sa concurez la un nivel superior si pe aceasta cale vreau din nou sa-i multumesc lui Eduard Tonsch. M-am simtit foarte bine inca de la primul contact cu masina. Sunt increzator ca o sa reusesc timpi din ce in ce mai buni in urmatoarele etape. Victoria obtinuta este rasplata mea pentru toti cei care cred in mine.a declarat Mihai Aurel Beldie la finele etapei de la Brasov.

Galerie foto Marele Premiu al Orasului Brasov – by Rallyzoom.ro

Sezonul 2013 al Campionatului National de Viteza in Coasta a debutat intr-un mod excelent, revenind dupa o pauza indelungata pe traseul ce leaga Brasovul de Poiana Brasov. Prietenii nostri de la Rallyzoom.ro au fost prezenti la aceasta etapa si ne ofera, ca de obicei, o scurta galerie foto cu toti premiantii de la Marele Premiul al Orasului Brasov. 

 

Drive test Kia Venga – 1.6 CRDI – 115 cp

La fel ca prim-ministri, directorii companiilor producatoare de automobile au nevoie de un dram de noroc pentru a atinge adevaratul succes. Pur si simplu nu este de ajuns sa fii serios, cerebral, zambitor (sau incruntat) si viclean. Sefii KIA par sa fie foarte norocosi. La inceputul dezvoltarii MPV-ului compact Venga, piata auto se afla intr-un trend de crestere a dimensiunilor, termenul „compact” devenind astfel o optiune discutabila. Presiunile au continuat, abisul crizei financiare mondiale s-a deschis si, subit, singura marime in lumea constructorilor de automobile era „compacta”. Norocosi cei de la KIA. Au fost pregatiti cu ceea ce conta si la momentul potrivit.

 

Modelul Venga, desenat, dezvoltat si construit in Europa, s-ar putea sa fie exact masina pe care clienti si-ar dori s-o comande. Arata bine (designerul sef fiind Peter Schreyer – ex Audi), vine cu motorizari pe toate gusturile, benzina sau diesel, este spatioasa, are niste finisari placute si este o masina atractiva per total. Sau cel putin asta credem noi. Dar cum nu eram siguri am decis sa facem un test.

 KIA Venga-15

Cum arata?

Segmentul MPV-urile compacte da serioase batai de cap designerilor. Prin definitie, masinile compacte nu au niste dimensiuni prea mari iar MPV-urile sunt practice si spatioase. Asadar, provocarea lansata este de a construi un model nu prea mare dar incapator. Pentru a obtine maximul din dimensiunile sale relativ reduse, Venga vine cu un ampatament mare, care impinge la extremitatile masinii cele patru roti, acesta fiind cu doar 35mm decat cel al modelului Ceed cu cinci usi.

 

Pe langa faptul ca maximizeaza spatiul interior cu care designerii se pot juca, rotile amplasate la extremitatile caroseriei confera modelului Venga o atitudine specifica altor masini, mai sportive, cu centrul de greutate mai coborat. La exterior, liniile caroseriei se ingusteaza din centru catre partea din fata, cele ale geamurilor laterale se inalta si coboara brusc in partea din spate. Toate aceste detalii, alaturi de grila centrala distinctiva a celor de la Kia si de blocurile optice cu dimensiuni generoase fac din Venga o prezenta placuta si diferita decat cele cu care ne-am obisnuit in segmentul MPV-urilor compacte.

 

Privita per total, Venga este o masina atragatoare, dar pentru un MPV, interiorul este punctul forte, care poate sa te ridice sau sa te doboare. Cum spuneam la inceputul articolului, Kia are noroc. Habitaclul lui Venga este cel putin la fel de spatios ca cel al unui Ceed cu cinci usi si are un portbagaj incapator de 440 litri. Creatorii lui Venga s-au gandit foarte bine la cum isi vor aranja bagajele viitorii clienti, astfel ca portbagajul poate fi extins pana la 570 litri prin simpla impingere in fata a banchetei spate. Cand lucrurile devin mai serioase de atat, prin simpla rabatare a banchetei fractionabile 60:40, se creaza un spatiu de depozitare plan cu o lungime de 1.552 mm si cu un volum total de 1.253 litri. Impresionant, nu?

 

Per total, stilul a devenit din ce in ce mai important pentru Kia, atat la exterior cat si la interior iar Venga este un model aspectuos. Punctul forte este reprezentat de spatiul habitaclului. Acesta este, daca vreti, un fel de cutie magica a lui David Copperfield, care ascunde perfect sub dimensiunile de la exterior un spatiu versatil si multe locuri de depozitare. Singurul repros la acest capitol poate fi adus catorva zone ale caror materiale din plastic au un aspect mai ieftin dar cu siguranta vor fi durabile.

 

KIA Venga-2

Cum se conduce?

Chiar daca nu va suna prea placut, pentru foarte multi oameni, calatoria dintr-un punct A intr-un punct B, fie ea cu familia, in interes de serviciu sau de placere, este o activitate plictisitoare si din ce in ce mai multi fac aceste calatorii in masini care se aseamana foarte mult.

 

Oferta celor de la Kia pentru motorizarile MPV-ului Venga este una destul de bogata, clienti putand alege intre mai multe versiuni ale unor unitati pe benzina de 1.4 si 1.6 litri, atat pe benzina cat si diesel. Sub capota masinii din testul nostru s-a aflat versiunea de 115 cai putere a dieselului de 1.6 litri, al carui cuplu maxim de 260 Nm este atins relativ rapid, de pe la 1.900 rpm si care era cuplat la o cutie de viteze manuala in sase trepte, cutie care s-a dovedit a fi placuta in utilizare.

 

Din punct de vedere al sigurantei, toate versiunile Venga au in dotare sase airbaguri, tetiere active, doua scaune ISOFIX, ABS, EBD, ESP, Brake Assist si Traction Control. Un aspect care merita laudat la conducatorii celor de la Kia este acela ca, desi la lansare Venga a obtinut doar patru stele la testele de impact ale EuroNCAP din cauza unei mici probleme la centurile de siguranta, constructorul a reactionat extrem de rapid, a corectat mica problema, masina a fost retestata si a primit cele cinci stele binemeritate.

 

Vizibilitatea este buna per total, gratie pozitiei inalte la volan cat si sistemului de iluminare, facand din Venga o masina care se conduce usor atat in oras cat si in afara acestuia. Personal mi-a placut feelingul sistemului de directie, usor dar nu foarte mult, astfel ca in mica incursiune pana la munte nu am avut deloc senzatia ca merg spre mare.

 

Pentru un MPV asa cum este Venga nu conteaza foarte mult abilitatile de a aborda viraje cat mai sportiv, insa modelul celor de la Kia se descurca mai mult decat onorabil, atata timp cat nu exagerati cu viteza. Condusa mai agresiv, Venga va subvira pana cand sistemul de control al stabilitati isi va face simtita prezenta. Pe durata testului, am obtinut un consum mixt mediu de aproximativ 6,2 litri, fata de cifrele mentionate de producator in fisa, respectiv 4,9 litri.

 

KIA Venga-13

Concluzia finala

Cred ca nu mai reprezinta un secret faptul ca cei de la Kia isi doresc sa faca urmatorul pas si sa nu mai fie apreciati doar  pentru preturile relativ scazute ale modelelor pe care le produc. Cred ca si de aceasta data vor avea noroc, pentru ca planul pare sa dea rezultate iar Venga face parte din planul acestora, de a se lupta cu producatorii europeni si de a-i invinge.

 

Kia Venga are un aspect placut, inteligent si care include cateva detalii menite sa-ti atraga privirea. Este o masina care impune seriozitate si pe care rivalii sai vor fi obligati sa o ia in calcul, daca nu deja fac acest lucru. Asul din maneca pe care Venga il poate scoate la nevoie este reprezentat de garatia standard de sapte ani de zile pe care o ofera producatorul.

 

Documente oficiale – Raliul Deltei (Tulcea) 2013

Foto: Facebook.com/raliuldeltei
Foto: Facebook.com/raliuldeltei

Cu mai mult de 30 de zile inaine de startul Raliului Deltei, organizatorii de la Nautic Motorsport au publicat pe siteul oficial documentele oficiale pentru aceasta etapa. Astfel, runda a treia din CNR va avea un numar de 10 probe speciale (5 diferite) care vor insuma 109,8 kilometri de sectoare competitive, distanta totala pe care echipejele o vor parcurge fiind de 463.50 km.

 

Revenit in calendarul intrecerii interne de raliuri dupa o absenta de 20 de ani de zile, Delta Rally va avea in 2013 un coeficient redus, de 0,8, urmand ca toate punctele obtinute si taxele de inscriere platite pentru Tulcea sa fie inmultite cu acest coeficient.

 

Mai multe detalii puteti gasi in documtele oficiale:

Regulament particular / Supplementary regulations – English

Plan orar

Schita/ harta parc auxiliar

Harta shakedown

Harta city demo

Harta superspeciala

Harta generala

Voteaza fotografia etapei de la Timis Rally

Michelin_RC2013_640_480

Asa cum ati aflat deja, concursul nostru Michelin Rally Challenge continua si sezonul acesta. In perioada 22.04-28.04.2013, pana la ora 23:59 puteti vota Fotografia Etapei de la Timis Rally. 

 

Va reamintim faptul ca votul publicului, exprimat prin intermediul contului personal de Facebook, va avea o pondere de 30% din punctajul final, restul de 70% urmand sa fie stabilit de juriul format din Gabi TomescuSorin Pop si Catalin Oprea.

 

Castigatorul fiecarei etape va primi un pachet format dintr-un ceas Michelin, un stick Michelin de 8Gb si o sapca Michelin WRC. Toti participantii vor putea castiga la finalul sezonului, prin tragere la sorti, Marele Premiu, un notebook Dell. Multumim tuturor celor care ne-au trimis atat de multe fotografii de la prima etapa! Multa Bafta!

[cmichelin-X]