All posts by Motorsportnews Team

Noapte buna Subaru, buna dimineata Mitsubishi

Subaru Impreza STI R4 era noul proiect pe care Napoca Rally Academy, campioana nationala la echipe, il dezvaluia odata cu startul sezonului 2012 al Campionatului National de Raliuri Dunlop, Marco Tempestini si Bogdan Marisca urmand sa piloteze doua modele ale producatorului japonez. Dupa trei etape, Bogdan si Sebi au luat decizia de a schimba materialul de concurs cu cel alaturi de care anul trecut deveneau vicecampioni nationali.

Sezonul trecut, cei doi membri ai Napoca Rally Academy au castigat Raliul Bacaului si s-au clasat pe pozitia secunda la Brasov. Anul acesta, problemele tehnice i-au impiedicat sa aiba ritmul pe care toata lumea il cunoaste. Incepand cu Transilvania Rally, al patrulea raliu din calendarul intern, care se va desfasura pe probele speciale din judetul Cluj in perioada 22-23 iunie, echipajul cu numarul 2 va reveni la bordul Mitsubishi-ului Lancer Evo 9 de clasa 3.

 

Vreau sa le multumesc in primul rand celor de la Transilvania Motorsport pentru eforturile depuse in a-mi oferi o masina fiabila. Proiectul Subaru R4 se pare ca nu ni se potriveste. Cei de la Subaru inca mai au de lucrat la aceasta noua masina, chiar la nivel international, mai ales la partea de suspensii. Din pacate multe din aceste probleme nu pot fi rezolvate de echipa noastra din Romania.explica Bogdan.

Ne-am consultat cu colegii nostri, cu partenerii dar si cu cei din echipa de asistenta tehnica si am decis impreuna sa continuam sezonul pe masina noastra, Mitsubishi Lancer Evo 9. Cred ca si pentru Napoca Rally Academy va fi o schimbare benefica. Sper ca incepand cu urmatoarea etapa, aportul nostru de puncte la zestrea echipei sa devina unul mai consistent.a mai adaugat Bogdan Marisca.

 

Echipajul format din Bogdan Marisca si Sebastian Itu este sustinut in acest sezon de Banca Transilvania, Ursus, Nokia si Profix si va putea fi urmarit la lucru pe probele speciale de asfalt ale Transilvania Rally “Cluj”. Noul raliu propune concurentilor in acest an un numar de zece probe speciale, a caror lungime insumeaza 124,20 kilometri.

Karting in weekend la Bucuresti

 

Pista AMCKart din Bucuresti va gazdui in week-end-ul 2-3 iunie cea de-a doua etapa a Campionatului National de Karting Dunlop organizat de catre Federatia Romana de Automobilsim Sportiv.

 

Cei mai tineri sportivi licentiati FRAS sunt asteptati sa continue lupta in Micul Circ inceputa in urma cu o luna de zile, cand la start s-au aflat 59 de concurenti. Lupta cea mai stransa si totodata stacheta cel mai sus ridicata sunt la „clasa regina”  KZ2 care a avut la start un numar record de 20 de participanti.

 

Dunlop, partenerul traditional al FRAS ii premiaza cu cate un set de anvelope pe cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pe ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax.

 

Program

 

Via| Fras.ro

Victorie fara glorie

  • Primul raliu pe macadam  cu Citroen C2R2Max pentru Adrian Dragan si Vali Bradateanu
  • Locul 1 in Clasa 6
  • Urmatoarea etapa Raliul Clujului – ultimul raliu de asfalt al sezonului

 

Raliul Moldovei 2012 a reprezentat pentru echipajul 55, Adrian Dragan si Valentin Bradateanu powered by auto motor si sport, primul contact cu macadamul de la debutul pe Citroen C2R2Max. Prima din cele cinci etape de macadam ale sezonului Raliul Moldovei a fost un test util pentru marile confruntari de la Sibiu, Tara Barsei, Arad sau Iasi.

 

Dupa testele efectuate in saptamana premergatoare etapei, alaturi de echipa Napoca Rally Academy, dar si dupa participarea lui Adrian Dragan la prima etapa de Slalom Paralel a sezonului soldata cu locul 3 la Clasa, macadamul moldav reprezenta un adevarat test de rezistenta si compromis intre viteza, alegerea pneurilor si precautie, traseul fiind presarat cu capcane si schimbari dese de aderenta si ritm.

 

De altfel, printre porbele speciale ale acestei etape, s-a numarat si Nevila/Moinesti de 28km a carei suprafata mixta macadam/asfalt a fost un adevarat test al nervilor pentru piloti si al andurantei pentru masini.

 

Derulat pe parcursul a doua zile raliul moldav nu a inceput foarte bine pentru cei doi, pneurile alese pentru prima zi dovedindu-se prea tari pentru suprafata extrem de alunecoasa din padure. Acest lucru a facut ca acomodarea cu masina sa fie ceva mai dificila, ceea ce s-a reflectat si in timpii obtinuti.

 

Avand insa un singur adversary la Clasa6, in acest raliu, respectiv, Vlad Cosma campion en-titre, cei doi au preferat ca ziua a doua sa mearga la conservare, testand in acelasi timp diverse reglaje ale masinii. Tactica a dat roade, timpii au inceput sa se imbunatateasca simtitor de la o trecere la alta.

Pe prima trecere pe proba speciala Nevila/Moinesti, Vlad Cosma abandoneaza ca urmare a ruperii unei roti si astfel Adrian Dragan si Vali Bradateanu obtin prima victorie in Clasa 6 de la inceputul sezonului 2012.  Insa cu toate ca era suficient satermine, Adrian si Vali nu au slabit ritmul fortand pe final pentru a urca in clasamentul automobilelor cu 2 Roti Motrice, insa timpul recuperat nu a  fost suficient pentru  un loc 4, desi pe ultimele 3 probe special au recuprat aproape 1 minut.

 

Oricum, punctele aferente locului 1 la Clasa 6 le asigura sefia clasamentului, iar pentru ultima confruntare pe asflat, Raliul Clujului cei doi se prezinta din pozitia de lideri.

 

Desi multi dintre adversarii nostri au lipsit de la Bacau, suntem multumiti ca am incheiat primul macadam al anului pe locul 1, dar mai ales ca am facut un raliu perfect din punct de vedere tactic. Cu pneurile pe care le-am avut la dispozinite, prea tari, nu se putea face mai mult, pe probele pline de noroi, ba chiar am si avut la un moment dat un mic incident, o rasucire, dar soldata doar cu o usoara pierdere de timp. Suficienta din pacate pentru a nu mai putea urca si in clasamentul 2 Roti Motrice. Eveident insa ca pe macadam mai avem de lucrat la capitolul competitivitate, dar sezonul este inca lung, iar faptul ca din trei etape avem doua podiumuri ne da foarte mare incredere in fortele noastre”, a spus la final Adrian Dragan.

 

Echipajul 55 Adrian Dragan/ Vali Bradateanu powered by auto motor si sport este sustinut in acest sezon de Austrotherm Romania, Unior Tepid- Centru National de Scule, SKF Romania si OZ.

Drift in Poiana

Asociatia Romana De Drift, cu sprijinul Primariei Municipiului Brasov si al Inspectoratului Judetean De Politie Brasov, va invita in zilele de 2-3 iunie,  in Poiana Brasov, la runda a 4-a a Campionatului National De Drift, GTT DRIFT CHAMPIONSHIP.

Ajuns la a 3-a editie, singurul campionat national de drift, reuneste la Brasov cei aprox. 30 de piloti, membri ai cluburilor sportive auto din toata tara. Un sport nascut in Japonia la inceputul anilor ’70, driftul si-a castigat simpatizanti si la noi in tara in ultimii zece ani, printre iubitorii de motoare si adrenalina. Spectaculos, dramatic si incitant, acest sport atrage debutanti cu fiecare etapa de campionat. Cel mai tanar pilot din CNDR are 17 ani si ocupa locul 4 in clasamentul general.

 

Gabriel Onofrei, fondatorul A.R.D., al Club Automobil GTT Racing , fost pilot in Campionatul National de Raliuri si promotor al sportului cu motor in general, se bucura de  sprijinul autoritatilor locale la organizarea fiecarui eveniment auto din orasul nostru. Ca urmare, cursele de masini se desfasoara in cadru legal,  organizat si in deplina  siguranta pentru piloti si spectatori deopotriva. Din 2008 pana in prezent, nu s-a inregistrat niciun incident nedorit la cele peste 20 de evenimente auto organizate in Brasov.  Multumim si cu aceasta ocazie Primariei si Inspectoratului Judetean de Politie pentru ajutorul prompt.

 

LOCATIE: Poiana Brasov – Parcarea mare 

 

PROGRAM :

Sambata 2 Iunie

08:00 – 10:00 Briefing + antrenamente debutanti

10:00 – 12:00 Antrenamente libere

12:00 – 13:30 Taxi Drift

13:30 – 14:30 Pauza

14:30 – 18:00 Antrenamente libere

 

Duminica 3 Iunie

08:00 – 09:00 Briefing + antrenamente debutanti

09:00 – 11:00 Antrenamente

11:30 – 13:30 Calificari

13:30 – 14:30 Pauza

14:30 – 18:00 Concurs drift

18:00 – Ceremonie premiere

Mihai Marinescu si cupa victoriei de la Nurburgring sunt astazi la Bucuresti

Pilotul brașovean revine în România după cel mai bun weekend al unui pilot român într-o competiție de monoposturi pepinieră pentru Formula 1. Mihai Marinescu a obținut în cel de al treilea weekend al sezonului F.I.A. Formula 2 două podiumuri pe circuitul german Nurburgring.

 

Sâmbătă a dominat categoric cursa trecându-și în palmares cea de a doua sa victorie în acest campionat, iar duminică după ce a condus 80% din cursă, din pricina uzurii pneurilor, a fost nevoit să se mulțumească cu locul doi.

Astăzi, la ora 15.00, Mihai Marinescu va merge împreună cu trofeul obținut pentru victoria din Germania la sediul Colina Motors din strada Pechea (zona Băneasa). Pentru câteva minute Mihai va ieși din pielea unu pilot de monoposturi care rulează pe unele din cele mai importante circuite din lume și va încerca să vadă cum e să fi pilot de raliuri. Senzațiile pe care le trăiește un pilot de raliul le va simți în simulatorul Ford Fiesta WRC.

 

Următorul weekend de curse în F.I.A Formula 2 este programat în perioada 22-24 iunie la Spa-Francorchamps în Belgia.

Podium pentru Sebastian Stanciu la debutul pe macadam

Sebastian Stanciu s-a aflat weekendul trecut in fata celui mai dificil examen din cariera sa de pilot, debutul pe macadam. Obisnuit cu evolutiile pe probele speciale de asfalt si avandu-l in dreapta pe copilotul Sorin Georgescu, pilotul brasovean a reusit sa ajunga cu bine la finalul Raliului Moldovei, clasandu-se pe locul al treilea la clasa 11.

 

Dupa un sezon si jumatate in Campionatul National de Viteza in Coasta, Sebi pleca cu mari emotii catre etapa moldava, aceasta urmand sa reprezinte pentru el prima incursiune pe specialele de macadam. Desi a fost prezent la sesiunea de teste organizata inaintea etapei de catre echipa de asistenta de la Colina, Sebi nu a putut sa se acomodeze cu noua suprafata de rulare datorita unor probleme de sanatate, care l-au impiedicat sa urce la volanul Mitsubishi-ului Lancer Evo 7 pe care evolueaza.

Pentru mine, Raliul Moldovei este de departe cel mai greu de pana acum, fiind prima oara cand  concurez pe macadam. Nu am putut sa efectuez niciun kilometru de teste inainte de etapa de la Bacau si acest lucru s-a vazut in timpii obtinuti pe probele speciale din prima zi.” spunea Sebi vineri seara. “Primele doua probe au fost un adevarat calvar. Nu stiam ce sa fac cu masina si cum trebuie sa merg. Ne-am mai linistit dupa superspeciala, cand am evoluat pe asfalt. a mai adaugat acesta.

 

Dupa ce sesiunea de joi a shakedownului s-a desfasurat pe o ploaie torentiala iar un pod de pe portiunea aleasa pentru teste s-a rupt, sambata, in a doua zi a Raliului Moldovei, Sebi si Sorin si-au continuat acomodarea cu macadamul. “Primele doua treceri din a doua zi pe probele Hemeius si Trebes le-am efectuat tot timorat si precaut. Nu sunt mandru deloc de timpii pe care i-am inregistrat. Prima speciala pe care m-am simtit mai increzator pe masina a fost speciala Nevila, care a reusit cat de cat sa-mi schimbe perceptia despre macadam.povestea Sebi in parcul de service de la jumatatea zilei a doua.

 

Urmatoarea parcurgere a probei mixte macadam-beton in lungime de 26,5 km, a reusit sa-i deschida lui Sebi apetitul pentru macadam. “La a doua parcurgere a specialei Nevila ne-am imbunatatit timpul cu aproape 30 de secunde. Ne bucuram ca am urcat pe podium pentru a treia oara in acest sezon si pentru faptul ca ne-am mentinut pozitia a doua la clasa 11 dupa primele trei etape, insa, cel mai mult, ne bucuram ca am ajuns cu bine la final. declara Sorin Georgescu la finele etapei. “Vom efectua niste teste pe macadam pentru ca dorim sa ne imbunatatim evolutia pe aceasta suprafata de concurs. Nu imi doresc sa ma mai aflu in situatia de la Bacau. Vreau sa-i multumesc lui Bogdan Rusea si celor de la Serus pentru masina de recunoasteri pusa la dispozitie de catre acestia.a mai adaugat Sebastian Stanciu.

 

Incepand cu Raliul Moldovei 2012, fanii raliurilor din Romania au putut vedea noul design al Mitsubishi-ului Lancer Evo 7 pe care evolueaza Sebastian Stanciu, locul sponsorului principal, BCR Asigurari fiind inlocuit. OMNIASIG Vienna Insurance Group, noua companie rezultata in urma fuziunii dintre BCR Asigurari Vienna Insurance Group si vechiul OMNIASIG Vienna Insurance Group, a devenit functionala incepand cu data de 1 mai 2012.

 

Urmatoarea evolutie a echipajului 329 va fi cea din Transilvania Rally, in perioada 22-23 iunie, pe probele speciale de asfalt din jud. Cluj. Sebastian Stanciu si Sorin Georgescu sunt sustinuti in acest sezon de OMNIASIG, Konica Minolta, SEARCH CORPORATION, Autosolution si TGS Civil Construct.

Jack Daniel’s Rally Team – locul 2 în clasamentul general al raliului de la Bacău

Echipajul „Jack Daniel’s Rally Team” compus din Gergo Szabo și Borbely Karoly a dus pe podium mesajul de responsabilitate socială „Condu responsabil: nu bea la volan!”, clasându-se pe locul 2 în clasamentul general al Raliului Moldovei.

 

Cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri 2012, raliul Moldovei s-a dovedit a fi o etapă încununată de succes pentru echipa formată din Gergo Szabo și Borbely Karoly.

 

La finalul unei lupte spectaculoase împotriva echipajului de renume mondial, format din fostul vicecampion mondial Francois Delecour și Dominique Savignoni, echipajul „Jack Daniel’s Rally Team” s-a clasat pe locul 2.

 

Gergo Szabo şi Karoly Borbely, despre etapa a treia: „Pentru noi a fost o adevarată onoare să concurăm cu un astfel de echipaj de talie internațională. Francois Delecour este un vicecampion mondial, dublu câștigător al renumitului raliu Monte Carlo și am avut ce să învățăm de la el atât ca și profesionist cât și ca om. Are 31 de ani de experiență și este un pilot  legendar. Am făcut o cursă spectaculoasă și am reușit să ne menținem în acelasi timp de concurs cu ei până la momentul când suspensia față dreapta s-a rupt, moment în care ne-am decis să conservăm rezultatul.” La final de cursă, Francois declara că Gergo a condus magnifique.

 

Echipajul compus din Rareş Tomiţă și Csegzy Levente a reușit să se claseze pe poziția a 5-a, la clasa 3, după o luptă strânsă cu alte 6 echipe, soldată și cu un abadon.

 

Echipa „Jack Daniel’s Rally Team” condusă de Cătălin Berari a reușit și ea un rezultat notabil, clasându-se pe locul 4, la clasa 11.

 

Rareş Tomiţă și Csegzy Levente despre etapa a treia: „ A fost o etapă grea pentru noi și plină de peripeții. În prima de zi de raliu am avut o ieșire în decor ca urmare a unui derapaj într-un viraj periculos, dar ne-am revenit repede și cu ajutorul celorlalți colegi care ne-au ajutat. Ne bucurăm că la final am reușit să ne clasăm pe locul 5 și respectiv pozitia a doua la juniori”.

 

Raliul Bacăului a fost o provocare pentru noi pentru că eram obligați să recuperăm diferența de puncte generată de cele două abandonuri. Am reușit să ne clasăm pe locul patru și sperăm să reducem din ce în ce mai mult diferența de puncte în etapele viitoare”, a declarat Cătălin Berari după Raliul Moldovei.

Premiera lui Tudor

Echipajul cu numarul 10 a abordat Raliul Moldovei- Bacau avand drept obiectiv mentinerea pozitiei de lider in clasamentul 2 roti motrice si al Clasei 5 si dupa aceasta prima intrecere derulata pe macadam. La finalul celor 9 probe speciale care au figurat in programul competitiei, aplauzele micutului Tudor Filip, venit in premiera sa-si sustina tatal, salutau nu doar indeplinirea acestuia, ci si a doua etapa incheiata cu un dublu succes. Prezenta fiului meu Tudor mi-a dat un plus de motivatie si sunt extrem de fericit ca am izbutit sa repetam isprava de la Brasov si sa castigam atat disputa de la Clasa, cat si pe aceea a masinilor cu doua roti motrice, spunea, vizibil fericit, la finalul intrecerii, Alex. Filip.

 

Povestea etapei bacauane incepe cu un shakedown aproape ratat din pricina conditiilor meteo si o prima zi in care Alex si Bogdan nu au reusit sa intre in ritmul impus de principalii adversari, Vlad Cosma si George Grigorescu. Insa, inca inaintea intrecerii, componentii echipajului cu numarul 10 spuneau ca ziua secunda si in special cele doua treceri pe proba lunga, Nevila- Moinesti, vor reprezenta momentul adevarului. Si previziunile aveau sa fie adeverite pe sectiunile competitive.

 

Alex si Bogdan au luat un start in forta, iar atacul a avut drept consecinta asecensiunea pe pozitia secunda inca dupa prima proba a zilei. Duelul nu era insa incheiat. A urmat iesirea din lupta a lui Vlad Cosma, care a fost tradat de masina de concurs, si un duel extrem de strans cu campionul in exercitiu al categoriei 2RM, George Grigorescu. Acesta obtinuse un timp foarte bun la prima trecere pe proba ”regina” si aborda bucla finala cu un avans de 8,1 secunde. Ecartul a scazut la 3,3 secunde dupa doua ”scratch”-uri consecutive ale lui Alex, astfel ca a doua trecere pe Nevila- Moinesti, ultima proba a competitiei, avea sa decida totul.

 

Echipajul cu numarul 10 a mizat pe cartea ”Maximum Attack”, a depasit  handicapul traditiei, care spunea ca GxG este omul finalurilor de cursa, si si-a adjudecat victoria. La jumatatea probei stiam ca ne aflam in avans, gratie ecartului primit de la spionul echipei noastre plasat pe traseu. A fost momentul in care mi-am spus ca victoria nu ne poate scapa si am mentinut acelasi ritm pana la final, atunci cand am avut si confirmarea cronometrului oficial. Dincolo de efortul nostru, succesul are la origine performantele masinii Renault, truda celor de la Colina Motorsport, care au contribuit la comportamentul impecabil al acesteia, dar nu numai. In contextul multiplelor schimbari de aderenta de pe fiecare proba – noroi, piatra, bolovanis, pamant afanat, beton uscat sau foarte murdar – alegerea si calitatea pneurilor au fost esentiale, iar anvelopele Michelin si-au demonstrat din nou valentele. Ne-au placut extrem de mult probele speciale propuse in acest an, in special cea lunga, o bijuterie prin complexitatea si solicitarile la care esti supus, si suntem extrem de fericiti ca am izbutit sa terminam raliul pe prima pozitie, a spus Alex.

 

Urmatoarea etapa a stagiunii, ultima pe asfalt din acest an, Raliul Clujului, este programata in perioada 22-23 iunie.

 

Alex Filip si Bogdan Iancu sunt sustinuti in 2012 de Orange, BCR Leasing, Renault, Michelin, HD Video, Mobil 1 prin Star Lubricants, Computerland, Hotel Hilton Sibiu, Colina Motorsport si, in calitate de partener media, de GSP TV.

Raliul Moldovei, dominaţia străină revine în CNR Dunlop 2012

Campionatul Naţional de Raliuri DUNLOP 2012 şi-a disputat cea de-a treia etapă în acest week-end la Bacău. După un adevărat maraton pe cele 9 probe speciale ale etapei, Raliul Moldovei s-a încheiat cu victoria lui Francois Delecour şi cu un podium integral străin, pilotul francez fiind secondat de maghiarii Gergo Szabo şi Csaba Spitzmuller.

 

După două etape disputate în CNR Dunlop 2012 sub dominaţia clară a campionului naţional en-titre Valentin Porcişteanu, francezul Delecour impune un nou ritm în competiţia internă de profil. Revenit în competiţie pe un Peugeot 207 Super 2000, Francois Delecour a fost imbatabil în Raliul Moldovei, etapa a III-a a CNR DUNLOP 2012, adjudecându-şi majoritatea probelor speciale ale raliului.

 

Disputată în ultimul week-end al lunii mai, etapa a III-a a CNR Dunlop 2012 a debutat sub ameninţarea ploii, un factor cheie pentru calitatea traseului. Raliul majoritar de macadam, cu trei treceri pe o buclă de trei probe speciale şi cu maşini extrem de puternice la start a beneficiat în cele din urmă de o vreme însorită şi prielnică.

 

Prima zi de concurs, programată vineri 25 mai, s-a încheiat cu Gergo Szabo lider în clasamentul provizoriu al etapei. Maghiarul a pierdut însă teren pe probele speciale de sâmbătă în faţa francezului Delecour. Atât pilotul maghiar, cât şi cel francez au apreciat traseul ca fiind unul dificil, iar proba regină a etapei, Nevila Moineşti, ca fiind o adevărată etapă de WRC. Liderul clasamentului la zi al competiţiei, Valentin Porcişteanu, a debutat cu stângul în Raliul Moldovei, pierzând teren în faţa tuturor principalilor săi competitori şi sfârşind raliul în afara podiumului de concurs. Învingătorul din superspeciala etapei, Csaba Spitzmuller, termină raliul pe a treia treaptă a podiumului, cu un parcurs de urmărire constant, în spatele conaţionalului său, Gergo Szabo.

 

La conferinţa de presă, pilotul Francois Delecour a declarat: “Deşi când am venit prima dată în România am crezut că aici se poate câştiga uşor, acum am văzut că aici sunt piloţi extrem de valoroşi, iar o victorie trebuie muncită. Proba lungă şi mixtă a Raliului Moldovei este extrem de interesantă şi solicitantă, iar organizatorii de raliuri din România trebuie să aibă în vedere astfel de probe de nivel de campionat mondial”.

 

Pilotul Napoca Rally Academy, Marco Tempestini a fost nevoit să abandoneze după primii kilometri ai primei probe speciale a raliului, continuând competiţia în regim de SuperRally. În ziua de sâmbătă, pilotul Napoca a ieşit definitiv din competiţie în urma unui al doilea abandon tehnic.

 

Printre suprizele etapei se numără şi tânărul Vlad Cosma, nevoit să abandoneze după PS 5 în condiţiile în care era în top 10, putând să termine raliul în puncte.

 

După Raliul Moldovei, ierarhia la zi în CNR DUNLOP 2012 rămâne neschimbată, Valentin Porciştenu conducând detaşat la puncte în faţa urmăritorilor săi Csaba Spitzmuller şi Dan Gîrtofan. Următoarea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP 2012 se va desfăşura la Cluj în perioada 22-23 iunie a.c.

 

 Clasament final FIA Raliul Moldovei Bacau 2012

Echipa Citroën a fost rasplatita la Raliul Zeilor

Denumit si „Raliul Zeilori”, Raliul Greciei s-a terminat cu un rezultat excelent pentru Citroën Total World Rally. Echipajele Sébastien Loeb/Daniel Elena si Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen au obtinut a treia dubla din acest sezon, dupa cele din Mexic si Argentina. Sébastien Loeb si Citroën si-au marit avansul in clasamentul pilotilor, respectiv al constructorilor, iar Mikko Hirvonen a urcat pe locul secund in clasamentul general.

 

Raliul Greciei a inceput joi seara cand a fost programata o singura proba speciala de 25 de kilometri. Sébastien Loeb si Mikko Hirvonen si-au intrat repede in ritm si au terminat ziua pe locurile doi si trei, fiind pregatiti pentru unul dintre cele mai dificile raliuri ale sezonului.

 

Ziua a doua, una lunga si foarte intensa, a fost extrem de disputata. Dupa o lupta spectaculoasa, Sébastien Loeb si Daniel Elena au urcat pe prima pozitie cu un avans de 6,5 secunde fata de urmatorii clasati. Chiar daca au pierdut timp pe ultima proba a zilei, Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen au ramas in lupta pentru un loc pe podium pentru echipa Citroën Total.

 

Si ziua a treia din Raliul Greciei a fost la fel de solicitanta ca cea anterioara. Sébastien Loeb si Daniel Elena si-au pastrat pozitia de lideri in fata lui Petter Solberg cu un avans de 10,2 secunde. Mikko Hirvonen si Jarmo Lehtinen au ajuns pe locul 3 la general si erau pregatiti sa faca totul pentru a aduna cat mai multe puncte pentru echipa.

Dupa cele doua zile lungi si obositoare, ultima zi din Raliul Greciei a fost putin mai usoara. Avand de parcus doar 65 de kilometri, impartiti in doua bucle, pilotii Citroën Total si-au propus sa atace inca de dimineata. Cu un avans de doar 10 secunde fata de Petter Solberg, Sébastien Loeb a inceput in forta pe speciala Aghii Theodori, incercand sa-si mareasca avantajul. Dupa doar cativa kilometri, campionul mondial a primit un mesaj care-l informa ca poate sa reduca putin ritmul. „Am primit informatia ca Petter s-a oprit undeva pe proba si am redus ritmul. Dupa ce am trecut pe langa el am realizat ca ar fi fost aproape imposibil sa merg in acel ritm tinand cont de cat de multe gropi si bolovani erau pe proba”, a spus Loeb.

 

Abandonul lui Solberg i-a permis lui Mikko Hirvonen sa mai urce un loc in clasament. La revenirea in Loutraki, finlandezul era putin cam neincrezator. „Imi este greu sa cred ca am ajuns pe doi. Nu am mai fortat de sambata de la pranz scopul fiind sa-mi apar pozitia si sa obtin un rezultat cat mai bun pentru echipa. Acum se pare ca vom obtine inca o dubla”, a spus si Mikko Hirvonen.

 

Ca de obicei, in Raliul Greciei se poate intampla absolut orice. Pe speciala cu numarul 20 echipa a avut emotii. In cel de-al doilea punct intermediar Sébastien Loeb era mai lent cu un minut si jumatate fata de cel mai rapid pilot din cauza unei pene de cauciuc. „Nu stiu ce s-a intamplat, dar am simtit ca am facut pana dupa doar trei kilometri. Ar fi fost imposibil sa termin pe pana asa ca ne-am oprit sa schimbam roata. Totul a functionat perfect si nu am pierdut prima pozitie in clasament”, a confirmat Loeb incidentul.

 

Raliul Greciei s-a terminat cu Power Stage, o proba programata pe primii kilometri ai specialei Aghii Theodori. Scapat de presiunea adversarilor, Sébastien Loeb a incheiat raliul cu o evolutie perfecta si a castigat ultima proba, ceea ce inseamna inca un bonus de trei puncte. Mikko Hirvonen a terminat pe trei aceasta proba si a primit si el inca un punct suplimentar. „Am gestionat bine aceasta cursa, chiar daca am fost tot timpul presati de adversarii nostri”, a spus Loeb dupa a 71-a victorie din cariera. „Nu mi-am pierdut controlul deloc, nici macar atunci cand am facut pana, pentru ca stiam ca pot castiga acest raliu.”

 

As vrea sa le multumesc tuturor din echipa pentru acest rezultat”, a spus si Mikko Hirvonen. „Nu am avut nicio problema mecanica la masina, ceea ce este incredibil intr-un raliu ca cel din Grecia. Sunt inca surprins ca am terminat pe locul secund, dar asta este si datorita faptului ca nu am facut nicio greseala. De abia astept acum urmatoarele doua raliuri din Noua Zeelanda si Finlanda!”

 

Tinand cont de drumurile pe care se desfasoara acest raliu nu ai cum sa nu admiri performantele masinii si echipei noastre”, a spus mandru Frédéric Banzet, directorul general Citroën.

 

Echipajul Thierry Neuville/ Nicolas Gilsoul (Citroën Junior World Rally Team) si-a atins obiectivul, acela de a termina Raliul Greciei fara sa aplice regula Rally 2. Pilotul belgian a terminat pe locul 6. In schimb echipajul Nasser Al-Attiyah/ Giovanni Bernacchini (Qatar Rally Team) nu a avut acelasi noroc fiind obligat sa abandoneze. Urmatoarea provocare pentru pilotii Citroën in Campionatul Mondial de Raliuri este Raliul Noii Zeelande programat in perioada 22 – 24 iunie.

 

CLASAMENT GENERAL RALIUL GRECIEI 2012

1 Loeb / Elena – Citroën DS3 WRC 4:42:03.3

3 Hirvonen / Lehtinen – Citroën DS3 WRC +40.0

3 Latvala / Anttila – Ford Fiesta RS WRC +3:04.8

4 Østberg / Andersson – Ford Fiesta RS WRC +6:16.4

5 Prokop / Hruza – Ford Fiesta RS WRC +7:46.5

6 Neuville / Gilsoul – Citroën DS3 WRC +9:41.4

7 Ogier / Ingrassia – Skoda Fabia S2000 +12:59.9

8 Al Rajhi / Orr – Ford Fiesta S2000 +20:12.2

9 Tänak / Sikk – Ford Fiesta S2000 +23:18.9

10 Al Kuwari / Arena – Mini Cooper JCW WRC +28:40.5

 

Clasament general piloti (dupa Raliul Greciei 2012)

1. Sebastien Loeb 119p, 2. Mikko Hirvonen 89 p, 3. Mads Ostberg 80 p, 4. Petter Solberg 73p, 5. Jari-Matti Latvala 45p, 6. Evgeny Novikov 43p, 7. Martin Prokop 36p, 8. Nasser Al-Attiyah 23p, 9. Thierry Neuville 22p, 10. Sebastien Ogier 22 p, 11. Dani Sordo 21 p, 12. Ott Tanak 18 p.

 

Clasament general constructori (dupa Raliul Greciei 2012)

1. Citroën Total World Rally Team 194 p, 2. Ford World Rally Team 121p, 3. M-Sport Ford World Rally Team 91p, 4.Citroën Junior World Rally Team 42 p, 5. Qatar World Rally Team 37 p, 6. Adapta World Rally Team 27p, 7. MINI WRC Team 26p, 8. Brazil World Rally Team 10p.