Publicitate

S-a tras cortina peste Total Transilvania Rally powered by Ford 2019. A fost un sfârşit de săptămână plin de adrenalină şi distracţie pentru pasionaţii de motorsport din întreaga ţară şi nu numai. Un număr de 90 de echipaje din 6 ţări şi-au disputat supremaţia la ediţia din acest an a Transilvania Rally, etapa a VII-a din Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop şi etapă din circuitul internaţional Tour European Rally. După două zile intense de consurs, echipajul clujean Simone Tempestini/Sergiu Itu s-a clasat prima poziţie a clasamentului cu timpul total de 01:01:23,9, fiind urmat pe podium de colegii de la Napoca Rally Academy, Bogdan Marişca/Sebastian Itu, la o distanţă de un minut şi 9 secunde. Pe treapta a treia în clasamentul TER au venit belgienii Joachim Wagemans/Francois Geerlandt, în timp ce pe locul trei în ierarhia CNRD s-au clasat Alexandru Piţigoi şi Anton Avram. „Sunt foarte fericit după acest raliu şi mulţumit de rezultat. Din punctul meu de vedere a fost un raliu reuşit. Am trăit emoţii deosebite fiind vorba de etapa de casă şi, evident, îmi pare bine că am reuşit să obţin victoria în faţa publicului clujean. Mulţumesc celor care ne-au susţinut, celor care ne-au urmărit, echipei Napoca Rally Academy şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui raliu”, a declarat Simone Tempestini.

Ediţia din acest an a Transilvania Rally a coincis cu zilele Municipiului Cluj-Napoca. „Mă bucur că am ajuns cu bine la finalul ediţiei din acest an a Transilvania Rally. A fost un raliu cu plusuri şi minusuri. Cu siguranţă ploaia de joi, de la startul festiv, şi problema tehnică cu transmisiunea radio de pe prima probă de vineri au afectat serios raliul nostru. Ne pare şi mai rău că niciuna din aceste probleme nu a fost sub controlul nostru, aşa că eforturile pe care le-am depus în organizare în acest an au fost, parţial, în zadar. Partea plină a paharului a fost latura sportivă, probe foarte spectaculoase, de exemplu speciala Floreşti, pe noapte, cu aproximativ 5.000 de spectatori alături sau SuperSpeciala urmărită la faţa locului de peste 15.000 de oameni. Organizarea unui eveniment de asemenea amploare în Cluj-Napoca te obligă să fii permanent la cel mai înalt nivel. În acelaşi weekend au fost alte evenimente importante în oraş, unul chiar la Sala Polivalentă, trebuie să ne obişuim cu asta şi să reuşim să gestionăm mai bine problemele care, inevitabil, apar. În final vreau să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj, sponsorilor şi partenerilor noştri fără care nu am putea să organizăm un eveniment de o asemenea amploare”, a spus Marco Tempestini, coordonator Napoca Rally Academy, echipa de raliuri organizatoare a Transilvania Rally.      

 

Sponsorii Total Transilvania Rally powered by Ford 2019 au fost: Total, Ford, OMV, BT Leasing, DeLonghi.

Partenerii Total Transilvania Rally powered by Ford 2019 au fost: Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj, Europa FM, Radio Cluj, Coca-Cola, Bianco Milano, Ursus, Smart HR, CERT Transilvania, OST Cluj, Motivation România, Clujul Pedalează.

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu sunt pregătiți să lupte pentru puncte la Transilvania Rally

După șase etape programate în acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu se află pe locul patru în clasamentul general. Echipajul sibian și-a propus să adune cât mai multe puncte pe asfaltul din Transilvania Rally în încercarea de a încheia primul sezon cu Skoda Fabia R5 pe podium la general. Cu 105,4 puncte după primele [citeste mai departe]

Transilvania Rally, o cursă cu miză pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se află în fața unei noi provocări în 2019: Transilvania Rally, penultima etapă a CNRD 2019, ce va avea loc în zilele următoare la Cluj. O rundă de tradiție, pe care Giri și Tudor o cunosc foarte bine și unde au avut tot timpul rezultate interesante.   Ediția din 2019 [citeste mai departe]

Transilvania Rally, o nouă provocare pentru Ciprian Daniel Lupu

Ciprian Daniel Lupu, primul pilot în scaun rulant din țară, este pregătit pentru o nouă provocare: Transilvania Rally, etapa a VII-a din Campionatul Național de Raliuri dar și etapă internaţională în TER Tour European Rally 2019. După debutul din Raliul Sibiului unde Ciprian Daniel Lupu alături de Radu Gurămultă  s-au clasat pe locul III la [citeste mai departe]

Transilvania Rally pune încă o dată Clujul pe harta internaţională a motorsportului

Se anunţă spectacol TOTAL la Transilvania Rally 2019. Cea mai importantă competiţie de motorsport din România, etapă internaţională Tour European Rally şi în acest an, aduce la Cluj-Napoca, în perioada 26-28 septembrie, protagonişti ai motorsportului european. Organizatorii au pregătit 10 probe speciale, cu o lungime totală de aproape 150 de km, o „Super Specială” în [citeste mai departe]

Publicitate
Dan Gîrtofan „în cărți” pentru primul loc și după Raliul Iașului

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au mai obținut un podium în CNRD: al zecelea consecutiv. Giri și Tudor, cei doi echipieri ai Škoda România Motorsport, au terminat pe locul 2 Raliul Iașului, obținând puncte importante, cei mențin în lupta pentru titlul de campioni. Într-o cursă cu multiple răsturnări de situație și cu multe abandonuri, Dan [citeste mai departe]

O experienta importanta pentru Adrian RASPOPA la Raliul Iasului 2019

Adrian RASPOPA si Cosmin DIACU au avut parte de un raliu plin de peripetii, reusind in final sa termine cu bine cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri si sa obtina locul al treilea in Power Stage.  Raliul Iasului a inceput pentru echipajul RASPOPA/DIACU in ziua de miercuri cu ocazia testelor efectuate care, [citeste mai departe]

Vali Porcisteanu a castigat Raliul Iasului 2019

Dupa doua zile incredibile, in care numarul de abandonuri a fost mai mare ca niciodata, Vali Porcisteanu si-a implinit visul: a castigat, pentru prima data in cariera Raliul Iasului, a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP, organizat de Federatia Romana de Automobilism Sportiv. Prima zi a fost una cu adevarat nebuna, cu multe [citeste mai departe]

Raliul Iasului - Program si Restrictii de circulatie

Raliul Iasului va aduna la start 68 de echipaje. Simone Tempestini, Vali Porcisteanu si Dan Girtofan nu lipsesc de la cea mai asteptata intalnire cu macadamul. Dupa ce anul trecut, au devenit campioni nationali chiar la Iasi, Simone Tempestini si Sergiu Itu se afla pe pozitia a treia, cu 133,8 puncte, fiind depasiti de echipajele [citeste mai departe]

Dan Gîrtofan, în căutarea unui nou rezultat bun la Raliul Iașului

Gata cu  vacanța și pentru Dan Gîrtofan și Tudor Mârza. Cei doi brașoveni sunt deja prezenți la Iași, unde va avea loc, în zilele următoare, Raliul Iașului, etapa a 6-a a CNRD 2019. O cursă foarte importantă pentru Giri și Tudor, mai ales în perspectiva luptei pentru titlul de campioni naționali, care este mai „încinsă” [citeste mai departe]

Motorsportnews.ro