Category Archives: WRC

Ce urmeaza pentru Simone Tempestini dupa Raliul Portugaliei?

Simone Tempestini si Sergiu Itu si-au inceput programul 2018 in WRC cu Raliul Portugaliei (17-20 mai), o etapa in care au fost fortati sa abandoneze tehnic in ziua a doua si sa continue in Super Rally. In pofida tuturor dificultatilor, au facut spectacol pe celebra proba speciala Fafe, unde s-au strans aproximativ 200.000 de spectatori.

Weekendul trecut, la nord de Porto, s-a desfasurat cea de a 50-a editie a Raliului Portugaliei, un eveniment emblematic in calendarul Mondialului de Raliuri datorita atmosferei care se creeaza. Media numarului de spectatori, care merg sa vada raliul de-a lungul celor patru zile, este in jurul a 1 milion – doar pe circuitul de la Lousada, unde, pe 17 mai, s-a concurat in super speciala de 3,36 km, s-au strans aproximativ 25.000 de spectatori. Iar pe saritoarea de la finalul probei speciale Fafe este un adevarat festival, fanii mergand cu cateva zile inainte ca sa isi ocupe un loc cat mai aproape.

 

Pentru Simone si Sergiu lucrurile nu au decurs de loc asa cum si-au dorit, cei doi chinuindu-se vineri, in ziua a doua, chiar de pe a doua proba a buclei de dimineata. Au fost probleme electrice, iar ulterior, pe PS 4 – Ponte de Lima 1, au ramas fara servodirectie si au facut pana. Ajunsi in service, au schimbat calculatorul masinii si pareau ca isi intra in ritm, dar, din pacate, pe PS 5 Viana do Castelo 2 a cedat cureau de accesorii si au fost nevoiti sa abandoneze. Ziua de sambata se anunta una buna, desi ei luau startul in super rally si practic punctele din WRC2 erau pierdute, totusi lucrurile nu au stat asa. La prima trecere pe Amarante, cea mai lunga proba speciala din raliu, 37,60 km, o piatra a spart etrierul de pe stanga spate si cei doi au ramas fara frana. Determinati sa se bucure totusi de acest raliu, la a doua trecere pe proba speciala Cabeceiras de Basto (PS14), au izbutit sa obtina al treilea timp la WRC 2. Amarante le-a dat batai de cap si la a doua parcurgere au facut pana, fiind nevoiti sa se opreasca sa o schimbe.

Duminica, ziua festivalului de pe Fafe, a fost una fara miza, avand in vedere contextul, insa echipajul Napoca Rally Academy a facut spectacol pe probele 17 si 20, la cele doua parcurgeri ale probei Fafe, la prima stabilind al 4 –lea timp in WRC 2.

 

Q&A

A fost un raliu cu probleme tehnice, care s-au soldat cu startul in super rally, in ziua 3. Lasand la o parte acest aspect, esti multumit de probele pe care le-ati putut parcurge fara dificultati?

Din momentul in care apar diferite probleme si in mai multe randuri, este foarte greu sa regasesti ritmul pe care ar trebui sa il tii in timpul unui astfel de raliu. Sa spun ca sunt multumit este prea mult, dar, pe probele unde nu am avut probleme, am avut posibilitatea sa vad ca daca s-ar fi putut as fi avut o evolutie mult mai apropiata de ce mi-am dorit.

 

Vodafone Rally de Portugal este pe lista de preferinte, cum ti s-a parut atmosfera in aceasta editie?

Este unul dintre raliurile mele preferate, iar de la an la an atmosfera mi se pare ca este din ce in ce mai frumoasa. Organizatorul face foarte multe ca raliul sa fie bine primit de catre concurenti si, mai ales, de catre spectatori. Anul acesta mi s-a parut frumos, chiar daca pentru mine nu a fost raliul pe care mi l-am dorit.

In 2018 raliul a avut aceesi configuratie ca in 2017, totusi copilotul tau a fost la debutul in WRC, cum a decurs dictarea?

Copilotul meu a fost intr-adevar la debutul in WRC. Am avut posibilitatea sa facem impreuna cateva raliuri inainte de acesta, am fost anul trecut impreuna la o etapa din campionatul european, la una in Germania, la inceputul anului, si cele doua din CNR. Eram destul de bine pregatiti pentru o munca in echipa si stiam ca va fi ceva diferit si mai greu. A decurs totul bine, evident ca se poate mai bine, insa, fiind prima etapa, suntem constienti ca avem nevoie de mai multi kilometri.

 

Ce proba speciala din Portugalia iti place cel mai mult si de ce?

Fafe este proba speciala care imi place cel mai mult si asta pentru atmosfera. Totusi, si din perspectiva pilotajului, este o proba care iti face placere. Intr-un raliu precum Portugalia, in care, dupa ce trec masinile si mai ales la a doua parcurgere, probele devin destul de dure, proba de la Fafe rezista mai bine. Iar atunci te poti concentra mai mult pe pilotaj si nu pe menajarea masinii.

 

Dupa macadamul dur cu multa piatra si nisip din Portugalia, pentru voi va urma Raliul Aradului, primul macadam din CNR 2018, cum privesti aceasta etapa?

Vom schimba masinile si voi avea nevoie de cativa kilometri de reacomodare cu Citroen DS3 R5. Insa, din perspectiva pilotajului si al dictarii, este intr-adevar mai usor, comparativ cu Portugalia. Noi ii vom acorda atentia care trebuie si ne dorim sa vedem cat mai mult public pe probele speciale.

 

Ce urmeaza pentru tine in WRC – Campionatul Mondial?

Urmeaza Raliul Sardiniei si vom face tot posibilul sa concuram la toate etapele ramase in WRC 2018, cu exceptia Raliului Australiei. Vom participa in Sardinia, Finlanda si Germania, cu Citroen C3 R5, si vom face parte din echipa Citroen Racing, avandu-i coechipieri pe Stephane Lefebvre si Gabin Moreau. Ce va urma va depinde de ce vom face in aceste raliuri, insa este sigur ca restul sezonului vom concura cu Citroen C3 R5.

Simone Tempestini si-a inceput sezonul in WRC 2

Raliul Portugaliei este unul dintre preferatele lui Simone Tempestini, acesta terminand pe podium editia din 2017, si etapa cu care isi incepe sezonul 2018 din WRC 2. La volanul unui Ford Fiesta R5 si avandu-l copilot pe Sergiu Itu, pilotul Napoca Rally Academy isi doreste o clasare cat mai buna si spera intr-un ritm bun pe probe.

Campion mondial in WRC 3, in 2016, Simone a facut anul trecut trecerea la WRC 2, iar saptamana aceasta ia startul in al doilea sau sezon in competitia dedicata masinilor bazate pe modelele de serie si omologate inclusiv sub catalogarea R5.

 

Saptamana a inceput cu o sesiune de teste in apropiere de Fafe, orasul langa care se afla si proba speciala cu acelasi nume si cea care este emblema Raliului Portugaliei – un loc in care, doar ca sa vada o saritoare, se strang mii de fani.

Testele au fost un bun prilej pentru ca Simone sa se obisnuiasca cu Ford Fiesta R5, un model pe care nu l-a mai pilotat de doi ani, si sa faca setarile pentru prima parte a raliului.

 

Dupa cele doua zile de recunoasteri, joi, 17 mai, se va da startul oficial in Raliul Portugaliei, prima proba speciala (3,36 km) fiind programata pe un circuit de rallycross. Vineri, 18 mai, sunt programate opt probe speciale, sambata sase, inclusiv cele doua treceri pe Amarante, cea mai lunga proba speciala din raliu, 37,6 km, iar duminica cinci probe, printre care si Fafe.

Simone Tempestini #46: „Este o bucurie sa ma aflu la startul Raliului Portugaliei, este prima etapa pentru noi in acest sezon din WRC. Am alaturi un copilot care acum debuteaza in Campionatul Mondial de Raliu si imi doresc pentru el un debut cat mai usor. Vom munci impreuna sa avem un rezultat cat mai bun. Raliul Portugaliei este unul dintre cele care imi plac mult, am mai fost aici de cateva ori si in general am avut un parcurs bun.”  

Simone Tempestini, un sezon 2018 intre WRC si CNR

2018 va fi pentru Simone Tempestini, campion mondial la juniori JWRC si castigator al WRC3, in 2016, un sezon in care va concura atat in Campionatul Național de Raliuri al Romaniei, cat si in Campionatul Mondial de Raliuri. Totul va incepe in acest week-end cu Saarland-Pfalz Rallye, etapa din campionatul german, aleasa pentru a testa masina pe care o va pilota in raliurile din CNR.

Credit foto: Andrei Tobosaru

Dublu campion al Romaniei in sezoanele 2015 si 2016, Simone va concura in etapele din campionatul intern la volanul unui Citroen DS3 R5, pregatit de catre echipa austriaca Wurmbrand Racing, si il va avea copilot pe Sergiu Itu. Programul din Campionatul Mondial de Raliuri va incepe in luna mai cu Vodafone Rally de Portugal, raliul unde, in 2017, s-a clasat pe podiumul WRC2. In WRC, pilotul Napoca Rally Academy se va afla la volanul unui Citroen C3 R5.

 

In acest week-end, Simone si Sergiu concureaza in ADAC Saarland-Pfalz Rallye, un raliu pe asfalt din campiontul german. Aceasta este „dezmorțeala” de dupa pauza competiționala de patru luni si prilejul de a testa Citroen DS3 R5, pe care il vor folosi in Campionatul Național de Raliuri. Prima etapa din campionatul Romaniei, Tess Rally, este programata la Brasov, in week-endul 23-25 martie.

Credit foto: Andrei Tobosaru

Q&A

Ce ți-ai propus pe plan intern in sezonul 2018?

Imi doresc sa particip la toate etapele si sa castig al treilea titlu in CNR. Voi folosi fiecare raliu ca antrenament pentru a creste ritmul si a fi pregatit pentru etapele din WRC. In plus, imi vor fi de folos in acomodarea cu noul copilot. Nu am mai mers cu Sergiu Itu de foarte multe sezoane si primele raliuri vor fi de acomodare.

 

Mai sunt cateva saptamani pana vei putea testa Citroen C3 R5. Ce asteptari ai de la acest nou model?

Vara trecuta am avut prilejul sa il testez si pot spune ca este mult mai bun comparativ cu DS3. Imi doresc sa fie fiabil si sa imi permita sa ma concentrez la probe, nu sa am in minte ca ar putea ceda ceva. Probele din WRC, in unele secțiuni, sunt foarte dure si ai nevoie de o masina care sa reziste. Sunt imbunatațiri in ceea ce priveste puterea si cuplul. Important este sa fie o masina care sa imi permita sa ma lupt de la egal la egal cu celelalte R5 din WRC.

 

Care este suprafața preferata? Asfalt sau macadam?

Macadamul, pentru ca pe aceasta suprafaţa am invațat sa conduc si imi face placere sa controlez masina pe suprafețe mai alunecoase.

 

Proba speciala preferata din CNR?

Proba Dangau, de la Cluj.

 

Raliul preferat din WRC?

Raliul Portugaliei.

Final de sezon 2017 în Campionatul Mondial de Raliuri pentru Simone Tempestini

Simone Tempestini își dorea foarte mult să încheie cu un rezultat cât mai bun sezonul 2017 din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC). Din păcate, două probleme tehnice i-au furat această bucurie, dar ambiția de care a dat dovadă l-a purtat cu bine până la final în Raliul Marii Britanii.

 

Conștient de faptul că va fi ultimul start în stagiunea 2017 a Campionatului Mondial de Raliuri, componentul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, campionul Junior WRC 2016, a pornit în Dayinsure Wales Rally GB (Raliul Marii Britanii) cu dorința de a avea un parcurs cât mai bun, care să fie încununat de un rezultat pe măsură. Din păcate, problemele au apărut în a doua zi de concurs, vineri, pe chiar ultima probă specială. Dacă până acolo avusese un ritm susținut, pompa de benzină a automobilului său, Citroen DS3 R5, a cedat și l-a forțat pe sportivul din Cluj-Napoca să se oprească.

 

Sâmbătă, după remedierea problemei, Simone și navigatorul său, Giovanni Bernacchini, au luat-o de la capăt după reguli Super Rally, dar ghinionul le-a dat târcoale iar, atunci când caseta de direcție s-a defectat, în chiar prima parte a zilei. Îi putem spune ghinion, din moment ce reperul respectiv abia fusese înlocuit de echipa de asistență, fiind nou.

 

Așa s-a făcut că pilotul român a trebuit să-și petreacă aproape toată ziua de sâmbătă pe margine, dar nici măcar această încercare nu i-a diminuat dorința de a ajunge la finalul raliului.

 

După înlocuirea casetei de direcție, duminică, Simone și Giovanni au pornit iar (tot după reguli Super Rally) în cucerirea spectaculoaselor probe de macadam din Țara Galilor, locul de desfășurare a raliului. În ciuda faptului că fusese obligat să se oprească de două ori cu probleme tehnice, iar penalizările de timp îl împinseseră până pe ultimul loc al categoriei WRC 2, Simone nu s-a descurajat și a făcut o zi de duminică bună.

Ca un cadou frumos pentru determinarea de care a dat dovadă, Simone a reușit să ocupe locul 6 pe chiar ultima probă specială a raliului, cea care a avut rolul de Power Stage, într-o companie impresionantă. Pentru faptul că s-a dovedit a fi pilotul cel mai rapid la volanul unui automobil produs de grupul PSA în acest an, Simone Tempestini a câștigat și trofeul Citroen Ultimate Challenge 2017.

 

Wales Rally GB rămâne unul dintre raliurile mele preferate, chiar dacă anul acesta am reușit să parcurg doar 11 probe speciale din itinerar, din cauza problemelor tehnice întâmpinate. Pot să zic că m-am distrat, chiar dacă nu așa îmi doream să închei sezonul. Cu siguranță că vom fi mult mai rapizi în 2018. Le mulțumesc tuturor partenerilor și prietenilor care m-au susținut și mi-au oferit acest sezon minunat în WRC și tuturor susținătorilor de pe probele speciale! Ne vedem anul viitor”, a declarat la finalul Dayinsure Wales Rally GB 2017, Simone Tempestini, campionul Junior WRC 2016.

 

Trăgând linie la finalul campaniei 2017, se poate spune că juniorul Napoca Rally Academy a avut un an bun, în care deși a punctat oficial în doar 7 raliuri din totalul de 13 ale calendarului WRC, a reușit să-și asigure locul 7 (cu 56 de puncte) în ierarhia WRC 2, cea rezervată automobilelor de concurs în configurație R5, din 56 de participanți. De săptămâna viitoare, Simone Tempestini va începe testele pentru stabilirea noului automobil cu care va concura în sezonul 2018, acesta fiind doar primul pas în pregătirea campaniei ce se va concentra tot pe Campionatul Mondial de Raliuri.

Locul 6 pentru Simone Tempestini in WRC2 la Raliul Germaniei

Raliul Germaniei a marcat revenirea pe asfalt pentru juniorul român, după câteva etape din Campionatul Mondial în care a concurat pe macadam. Competiția, una de tradiție, este apreciată de Simone Tempestini, care a avut rezultate frumoase la edițiile anterioare (inclusiv o victorie la categoria WRC 3 la ediția 2016).

Raliul a debutat joi, cu o probă superspecială în care Simone și navigatorul său, italianul Giovanni Bernacchini (Citroen DS3 R5), s-au descurcat excelent, dar greul avea să înceapă abia vineri. Vremea și-a făcut de cap în Germania, iar ploile abundente au încurcat planurile și strategiile piloților. Alt factor care a influențat evoluțiile tuturor a fost noroiul scos pe traseu de către concurenții din față, odată cu „tăierea” virajelor, fapt ce a pus probleme suplimentare de aderență.

 

După o luptă interesantă cu ceilalți 16 contracandidați înscriși la categoria WRC 2, ținta juniorului NRA din 2017, Simone a reușit să încheie cea de-a doua zi a raliului pe locul 9. Situația s-a tensionat în cursul serii de vineri, când o pedeapsă pentru depășirea vitezei legale pe un sector de drum de pe etapa de legătură (deschis circulației publice) a atras o penalizare de 5 minute, care l-ar fi privat pe Simone de șansele de a face un rezultat frumos în Germania. După o reanalizare a cazului de către conducerea cursei, penalizarea a fost anulată, iar Simo a intrat din nou în „jocul” secundelor.

 

Sâmbătă a fost o zi în care sportivul din Cluj-Napoca a crescut ritmul de la probă la probă, chiar dacă acelea erau specialele pe care le apreciază cel mai puțin în Germania, iar la final a înnoptat pe locul 7 în clasamentul WRC 2.

A fost un raliu complex, dificil, care în parte m-a mulțumit. Rezultatul este unul bun, ca și ritmul avut pe probe, cu mici excepții. Am început bine, apoi am avut ceva ezitări, datorate setup-ului mașinii, prea rigid, dar odată cu apariția ploii și schimbarea anvelopelor am reintrat într-un tempo competitiv. Sunt mulțumit de punctele obținute, unele importante pentru clasamentul WRC 2 și de faptul că am reușit să mă apropii ca ritm de piloții din față. Cu siguranță vom munci mult și vom îmbunătăți unele lucruri pentru a ne apropia și mai tare de ei”, a declarat Simone Tempestini, după terminarea competiției.

 

Duminică, în ultima zi de concurs, Simone Tempestini a declanșat atacul pe unele probe, reușind să mai avanseze o poziție în clasament. În ciuda efortului depus, doar 1 secundă și 9 zecimi de secundă l-au privat de un binemeritat loc 5, după parcurgerea celor 311,22 kilometri din concurs. În clasamentul general al cursei, echipajul Tempestini/Bernacchini s-a poziționat pe locul 15.

 

Este cel de-al cincilea raliu consecutiv din Campionatul Mondiat în care Simone participă și reușește să puncteze. El a acumulat până în prezent 46 de puncte în ierarhia WRC 2, care îl plasează pe locul 8, din 49 de concurenți care au participat în această stagiune. Următorul raliu internațional pentru Napoca Rally Academy și Simone Tempestini va fi RallyRACC Catalunya (Raliul Spaniei), care se va desfășura în perioada 5 – 8 octombrie 2017.

Simone Tempestini va lua startul in Raliul Germaniei

Raliul Germaniei marchează revenirea Campionatului Mondial de Raliuri pe asfalt, după mai multe runde disputate pe macadam. România va fi reprezentată, așa cum ne-am obișnuit deja, de campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini, cel care anul trecut a avut o evoluție excelentă în Germania.

Simone Tempestini revine în Campionatul Mondial de Raliuri odată cu ADAC Rallye Deutschland 2017 (Raliul Germaniei). Deținătorul titlului Junior WRC 2016 are un sezon destul de dificil, în care a muncit din greu pentru a găsi ritmul câștigător la volanul automobilului Citroen DS3 R5. După penultima rundă în care părea că legătura dintre pilot și automobil s-a sudat, în Polonia, raliul din Finlanda (ultima etapă disputată) a demonstrat încă o dată că lucrurile trebuie perfecționate.

 

În ciuda unui sezon în care nu a fost ocolit de probleme, Simone Tempestini și navigatorul său, italianul Giovanni Bernacchini, au reușit să strângă un total de 38 de puncte în ierarhia WRC 2, obiectivul echipajului Napoca Rally Academy în 2017. Asta deși nu a participat oficial decât la 4 etape din cele 9 disputate până acum. În momentul de față Simone ocupă locul 9, din 44 de piloți care s-au aliniat la start în WRC 2.

 

Constanță pe probele speciale și maturitatea de care a dat dovadă în acest sezon au fost principalele atuuri ale pilotului din Cluj-Napoca. El va continua pe aceeași linie și în Germania, unde își dorește să facă un raliu cât mai bun și să strângă puncte importante pentru clasamentul WRC 2. Pentru a pregăti cât mai bine acest raliu, Simone și Giovanni au făcut un test amplu la Rali Vinho Madeira, etapă din Tour European Rally, acolo unde au participat ca invitați și unde au avut ca scop să se acomodeze cât mai bine cu mașina pe asfalt.

 

ADAC Rallye Deutschland începe joi, 17 august și va avea programate 21 probe speciale, care însumează nu mai puțin de 311,22 kilometri (distanța totală ce urmează a fi parcursă de concurenți este de 1.220,31 kilometri). Competiția este organizată încă din 1982, iar din 2002 face parte din calendarul Campionatului Mondial de Raliuri (WRC). În 2017 parcul service va fi localizat în Bostalsee.

Simone Tempestini s-a clasat pe locul 5 in WRC 2 la Raliul Finlandei

Una dintre cele mai frumoase etape desfășurate pe macadam în WRC (Campionatul Mondial de Raliuri), Neste Rally Finland (Raliul Finlandei) a fost o afacere a piloților care au jucat pe teren propriu, câștigătorul rundei fiind Esapekka Lappi, în timp ce în clasamentul WRC 2 s-a impus Jari Huttunen. Singurul reprezentant al României la start a fost campionul Junior WRC din 2016, Simone Tempestini.

 

Deși era înscris pentru a cincea oară în competiția din Finlanda, pe care o apreciază foarte mult, Simone s-a lovit de o problemă care l-a sâcâit pe parcursul întregului sezon 2017 – interacțiunea cu automobilul de concurs, Citroen DS3 R5. Încă de la testele premergătoare raliului a simțit că nu „comunică” cum trebuie cu mașina, așa că la shakedown au fost făcute o serie de setări care ar fi trebuit să aibă rolul de a îmbunătăți ritmul pe probe.

Socotelile nu au ieșit conform planului, ritmul zilei de vineri fiind unul mai degrabă precaut. De altfel, nici nume grele din Campioinatul Mondial, care ne-au obișnuit cu evoluții spectaculoase în Finlanda în sezoanele trecute, nu au reușit să găsească tempo-ul câștigător în 2017. În ciuda nemulțumirilor, Simone și navigatorul său, italianul Gionvanni Bernacchini, au reușit să se concentreze pe toată durata raliului și să nu facă greșeli. Constanța i-a ajutat ca de pe locul 10 în clasamentul WRC 2 să urce sâmbătă și duminică până pe locul 5. Și chiar dacă speranțele au fost mai mari înainte de start, în situația dată este un rezultat care dă speranțe pentru stagiunea 2017.

 

Este un raliu ce-mi place mult, care și de această dată m-a impresionat; am fost încântat de atmosfera de acolo, iar dacă anul trecut a fost o cursă în care am dovedit că pot să am un ritm foarte bun, în care m-am simțit extraordinar, anul acesta nu a fost la fel. Încă de la teste mi-am dat seama că ceva nu este în regulă și am căutat cauzele neînțelegerii mele cu mașina. La shakedown am schimbat setup-ul și nu s-a dovedit a fi o decizie foarte bună. Prima zi a fost un chin în ceea ce privește relația cu mașina. După ce am rezolvat asta, spre finalul probelor, au început să apară altfel de neajunsuri, am avut ceva probleme cu încrederea totală în dictare și nu am reușit rezultatele la care speram. Nu am fost nici măcar pe aproape de ritmul pe care l-am fi putut avea. Dar, cu siguranță că anul viitor voi ști unde am de muncit mai mult pentru a fi și mai rapid ca acum. Chiar dacă se putea mai mult, sunt mulțumit că am reușit să adunăm puncte în clasamentul WRC2”, a declarat Simone Tempestini după terminarea Raliului Finlandei.

 

Locul 5 obținut în Finlanda îi aduce lui Simone 10 puncte, pilotul Napoca Rally Academy ajungând astfel la un total de 38 în clasamentul WRC 2 (2017). Și deși nu a participat oficial decât în 4 runde (dintr-un total de 9 disputate), el ocupă locul 9, din 44 piloți care s-au aliniat la start în această stagiune.

 

Chiar dacă raliul s-a încheiat, clujeanul nostru nu are prea mult timp de respiro. El a „dat” Finlanda pe Portugalia, acolo unde a fost invitat să participe la Rali Vinho da Madeira, cea de-a treia rundă din competiția Tour European Rally, pe care Simone a câștigat-o în 2016. El va fi secondat de același Giovanni Bernacchini și va concura tot la volanul unui Citroen DS3 R5. Deși nu au un obiectiv precis în ceea ce privește runda din Madeira, cei doi vor folosi ocazia pentru a efectua un ultim test important pe asfalt înaintea următoarei etape din WRC, Raliul Germaniei, ce se va desfășura în perioada 17 – 20 august.

Simone Tempestini va lua startul in Raliul Finlandei

În perioada 27 – 30 iulie va avea loc Neste Rally Finland, una dintre cele mai apreciate etape din Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), desfășurată pe macadam. România va fi reprezentată, așa cum ne-am obișnuit deja în ultimii ani, de campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini (Napoca Rally Academy). El va fi secondat, la bordul unui Citroen DS3 R5, de navigatorul italian Giovanni Bernacchini.

Cei doi se vor alinia la start în Finlanda după o etapă în care au dovedit tărie de caracter, în care s-au oprit de două ori, abandonând, dar reluând apoi startul după regula Super Rally. Și chiar dacă au întâmpinat mai multe probleme, ei tot au reușit să se poziționeze la final pe locul 10 în ierarhia WRC 2 și să cumuleze 1 punct.

 

Finlanda este un raliu cu probe tehnice, alergat pe un macadam atipic. Avantajul pilotului nostru este dat de faptul că, în ciuda unui start de stagiune anevoios în relația cu automobilul Citroen DS3 R5, situația pare că s-a schimbat după Polonia, acolo unde Simo a reușit să se simtă excelent la volan. Obiectivul principal este de a face o cursă rațională, în care să se acumuleze experiență și, desigur, puncte pentru clasamentul general.

 

Până în momentul de față Simone Tempestini a strâns 28 de puncte în ierarhia WRC 2, unde se află pe locul 8 din 40 de piloți care au participat în 2017. Este important că el a reușit să puncteze în toate rundele care au făcut parte din programul oficial, Tour de Corse, Rally de Portugal și Rally Poland.

 

Neste Rally Finland 2017, după titulatura oficială, are programate 25 de probe speciale și un total de 315,63 kilometri de concurs (1.422,34 km, lungimea totală a raliului). Prima probă va avea startul joi, începând cu ora 19. Competiția se organizează încă din anul 1951, iar din 1973 face parte din calendarul WRC.

Start cu încredere pentru Simone Tempestini în Raliul Poloniei

După un început de sezon internațional ceva mai timid, cu o mașină nouă, pilotul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, va încerca să demonstreze în Polonia că forma foarte bună pe care o traversează în ultima perioadă este rodul unei pregătiri laborioase.

 

Simone Tempestini, campionul Junior WRC 2016, a trecut la nivelul următor în sezonul 2017, țintind o clasare cât mai bună în ierarhia WRC 2, cea de-a doua ca valoare în campionatul mondial de raliuri, după grupa mare – WRC. Dacă la Monte Carlo și în Suedia, etape de acomodare, alergate în afara programului oficial din 2017, nu au fost cele mai bune momente pentru juniorul Napoca Rally Academy, în primele runde care au contat în clasamentul 2017 au fost obținute cele mai bune rezultate internaționale pentru un pilot român, în istorie.

 

În Tour de Corse 2017, Simone a reușit locul 13 în clasamentul general al raliului și locul 4 în cel al WRC 2. Apoi, în Raliul Portugaliei, a obținut o clasare pe locul 15 la general și locul 3 în ierarhia WRC 2. Putem spune, așadar, că deși nu a apucat să facă teste înainte de trecerea pe macadam, în Portugalia, acomodarea s-a făcut repede și cu rezultate sportive excelente.

 

În Polonia, unde va fi secondat de navigatorul italian Giovanni Bernacchini, Simone va lua startul după un alt rezultat foarte bun, înregistrat de această dată în Campionatul Național de Raliuri al României, victoria din Raliul Moldovei, care l-a readus pe Tempestini în lupta pentru podiumul CNR.

 

Mă întorc cu plăcere în Polonia, la unul dintre raliurile mele preferate, mai ales că este vorba de un macadam. Sper să pot mări ritmul avut în ultimele două runde și să confirm rezultatele de până acum, deși știu că este dificil, concurența fiind foarte mare în clasamentul WRC 2”, a declarat Simone Tempestini înainte de startul raliului.

 

În Polonia vor fi de parcurs 23 de probe speciale pe macadam, la volanul automobilului Citroen DS3 R5 și un total de 326,64 kilometri. Startul primei probe va avea loc pe 29 iunie la ora 19:08, iar competiția se va întinde până pe 2 iulie. În momentul de față Simone Tempestini ocupă locul 9 în ierarhia WRC 2, dintr-un total de 37 piloți care au concurat în acest an. Obiectivul principal al juniorului NRA în Polonia este să crească ritmul față de etapele precedente. Rally Poland se află la cea de-a 74-a ediție și este al doilea raliu ca longevitate din calendarul WRC, după competiția de la Monte Carlo.

 

Simone Tempestini reprezintă România la Raliul Portugaliei

Campionul Junior WRC 2016, Simone Tempestini, se prezintă la un nou start în Campionatul Mondial după cel mai bun rezultat internațional reușit în Corsica

 

Cea de-a doua etapă a stagiunii WRC 2, Rally de Portugal 2017, va fi abordată cu multă încredere de către juniorul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini, după ce în runda precedentă, în Corsica, a reușit cea mai bună performanță din istoria prezențelor românești în Campionatul Mondial de Raliuri.

 

Simone Tempestini va lua startul, așa cum ne-a obișnuit în acest sezon, la volanul unui Citroen DS3 R5. În perspectiva programului WRC 2 din Campionatul Mondial, ținta sa din 2017, Simone vine după o primă etapă, Tour de Corse, unde a terminat raliul pe locul 4 și pe locul 13 în clasamentul general.

 

Ajuns de câteva zile în Portugalia, Tempestini junior a reușit să efectueze o scurtă sesiune de teste pe macadam, fiind prima dată când a interacționat pe această suprafață cu un Citroen în configurație R5, iar concluziile au fost încurajatoare.

În Portugalia, Simone îl va avea în dreapta pe experimentatul navigator Giovanni Bernacchini, alături de care va efectua tot programul internațional din 2017. Rally de Portugal, care se organizează încă din 1967 și care a fost declarat de cinci ori ca fiind cel mai frumos raliu din lume (totodată, una dintre cele mai dure etape de macadam din calendar pentru materialul de concurs), se va desfășura în perioada 18 – 21 mai, va avea un număr de 19 probe speciale care vor însuma nu mai puțin de 349,17 kilometri. Parcul de service va fi localizat în orașul Matosinhos.

 

Încă nu am reușit să parcurg kilometrii pe care mi-i doream ca să mă acomodez cu mașina pentru WRC 2. În continuare simt că nu mă cunosc foarte bine cu DS3 R5, nu am avut ocazia să fac teste cum aș fi dorit înainte de Portugalia, ci doar o scurtă sesiune acum câteva zile, despre care pot spune că a decurs bine. Am terminat recunoașterile, probele sunt foarte dure, așa cum mă așteptam. Va fi important pentru a doua trecere să examinăm foarte bine suprafața și să nu picăm în „capcanele” care se vor ivi. Am revenit pe macadam, suprafața mea preferată și voi încerca să am un ritm bun. Îmi place Raliul Portugaliei, va fi o plăcere să pilotez aici, mai ales că știm că vor fi mulți fani pe marginea probelor speciale. Avem o motivație în plus după Tour de Corse, vom încerca să repetăm evoluția, dar va fi și mai greu”, a declarat Simone Tempestini înaine de aventura din Portugalia.