Ploaia, principalul adversar în lupta pentru terminarea primei zile a Red Bull Romaniacs 2010

Graham Jarvis, Chris Birch și Andreas Lettenbichler au fost cei mai rapizi piloți de la clasa PRO, în prima zi din munți a celei de a șaptea ediții a Red Bull Romaniacs. Graham a avut nevoie de 7h și 25 de minute pentru a parcurge traseul de 186 de km îngreunat din cauza ploilor.

După ce a fost elementul principal la Prolog, ploaia nu a renunțat să influențeze modul în care au decurs ostilitățile în cel mai dificil raliu hard enduro al lumii și în prima zi din munți i-a făcut pe riderii de la clasa PRO să ajungă aproape de limită. Traseul extrem a fost îngreunat foarte mult din cauza ploilor căzute în ultimile zile și în noaptea precedentă, iar mai mult de 75% din piloții care au luat startul dimineață nu au reușit să parcurgă întregul traseu. Problemele provocate de ploaie au apărut chiar în prima parte a zilei, când după primul punct de alimentare riderii aveau de trecut printr-un râu. Primii piloți de la clasa PRO, inclusiv Mani Gyenes, au reușit să îl traverseze însă ulterior, hidrologii de la barajul Sadu au decis să dea drumul la o parte din apă, iar debitul râului a crescut mult prea mult pentru ca acesta să mai poată fi traversat de către concurenți. Apoi a urmat momentul critic pentru foarte mulți dintre piloți. Aproape de al doilea punct de alimentare al zilei, care a și coincis cu punctul se service, multora li s-a terminat carburantul. Motocicletele au consumat, în condițiile de vreme ploioasă, mult mai mult decât s-a estimat, și mai ales cei care au utilizat motociclete cu motor în doi timpi au fost nevoiți să își împingă motoarele. Unii dintre piloți, cum este și cazul riderului TipTil Team, Dani Oțil au achiziționat carburant de la localnicii din Rășinari.

Din cauza dificultății traseelor de la Red Bull Romaniacs există un timp maxim dat pentru parcurgerea lor. Astfel, dacă se consideră că un anumit sau anumiți rideri nu au cum să se încadreze în acest timp aceștia sunt îndrumați de la primul punct de control orar către drumul care îi duce cel mai repede în oraș. Această măsură este luată pentru a evita diversele incidente care ar putea apărea dacă piloții sunt prinși de noapte în pădure.

Ploaia a făcut în această primă zi din munți și prima victimă din rândul piloților de la clasa PRO. Taddy Blazusiak a alunecat pe o urcare și s-a accident la umăr fiindu-i imposibil să mai continuie acest raliu hard enduro. Polonezul se afla pe locul trei după Prolog și deși era la prima sa competiție, unde era nevoit să se orienteze după GPS, era unul din favoriții la victorie.

Luni 28 iunie, raliul părăsește pentru o noapte Sibiul, având în vedere că în această a doua zi în munți se va merge la Petroșani.

Clasa Trial și clasa PRO vor avea de parcurs – 183 de km, clasele Expert Single și Expert Team vor avea 164 de km, iar cei de la Hobby și Hobby Single 126 de km.

Vom reveni cu rezultatele primei zile în munți, când se vor cumula timpii tuturor celor care nu au parcurs întregul traseu.

Renatta Stepanov

Media Relations Red Bull Romaniacs 2010

credit foto: Mihai Stetcu, Pedrag Vukovic

Raliul Câmpulungului- unul dintre cele mai tehnice competiţii din ţară

Din motive tehnice fortuite, vă anunţăm că prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint Dunlop 2010 şi-a schimbat titulatura din Raliul Muscelului în Raliul Câmpulungului 2010.

În premieră, organizatorii au decis că la Raliul Câmpulungului nu se percep taxe de înscriere pentru echipaje!

În perioada 3-4 iulie 2010, la Câmpulung Muscel, se va desfăşura prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint al României. Competiţia de duminică, 4 iulie a.c., este organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv în preambulul Zilelor Municipiului Câmpulung Muscel. Raliul Câmpulungului, organizat în zona comunei Lereşti este una din competiţiile cu cea mai îndelungată tradiţie în campionatul naţional automobilistic.

Raliul Câmpulungului este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase curse din Campionatul Naţional, anul acesta desfăşurându-se pe un traseu extrem de tehnic, de macadam, care va scoate în evidenţă abilităţile şoferilor cu adevărat talentaţi. Traseul, cu o lungime totală de 84 kilometri, din care 33,9 kilometri de Probe Speciale, are trei treceri, cu şase Probe Speciale. Piloţii vor concura pe un traseu din zona comunei Lereşti, judeţul Argeş, cu probele speciale de la Bughiţa şi Strâmtu. Spectatorii vor putea fi martorii unui spectacol total, mai ales pe specialele de la Strâmtu, acolo unde există şi un platou care permite o vizibilitate mai mare a traseului.   

Startul oficial al Raliului Câmpulungului se va da la ora 12.01, din Piaţa Primăriei Câmpulung, iar sosirea va fi la ora 16.49. La ora 18, piloţii îşi vor demonstra abilităţile tehnice pe un traseu extrem de spectaculos în centrul municipiului Câmpulung Muscel, la Rally Show.

Organizatorii Raliului Câmpulungului – Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, beneficiază de susţinerea partenerilor: Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, Primăria Lereşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, SILDVB Berevoeşti, Carolex, Summer Trading, Magic Safe Security S.R.L. Piteşti şi Longocampo Club. Partener tehnic: Toyota România.

Ofiţer de presă
Mircea Sărărescu

Cupa FRAS – Dunlop 2-4 iulie Circuit AMCKART

În perioada 2-4 iulie, circuitul AMCKART din Bucureşti (Tunari, Şoseaua de Centură Bucureşti nr.5A)  va găzdui prima ediţie a Cupei FRAS-Dunlop la karting. Organizarea acestei întreceri reconfirmă angajamentul FRAS vizavi de practicanţii acestei discipline.

Prezentare detaliata eveniment

Regulament Cupa Fras-Dunlop

Cerere Inscriere

Clasele pe care organizatorul le propune participanţilor sunt:

1. KF2 PESTE 15 ANI

2. KZ2 PESTE 15 ANI

3. KF3 12 – 15 ANI

4. MINI 8 – 12 ANI

5. PUFO 6 – 8 ANI

6. NATIONAL 1 60 CMC + 80CMC

7. NATIONAL 2 100 CMC + 125CMC

O clasă de cilindree se constituie cu minimum 5 karturi înscrise şi admise la verificarea tehnică iniţială. FRAS acorda licenţa „one event” gratuit pentru aceasta competiţie tuturor piloţilor care doresc să participe. Sunt admise în concurs karturi din clasele KF3, KF2, KZ2, în conformitate cu Regulamentul Tehnic al CIK pentru clasele susmenţionate, pentru clasa MINI in conformitate cu Regulamentul Tehnic al CIK/2009.

Centrul internaţional de karting competiţional şi de agrement AMCKART este construit pe o suprafaţă de 63.000 mp şi cuprinde o pistă outdoor şi o pistă indoor. Pista outdoor (unde se desfaşoară concursul) are o lungime totală de 1240 m, o lăţime de 8 şi 10 m şi respectă normele Comisiei Intenaţionale de Karting (CIK). Pista outdoor este completată de un spaţiu tehnic de 2600 mp, padock-uri pentru 200 de concurenţi, 2 tribune cu o capacitate totală de 500 de locuri şi iluminare nocturnă.

Bogdan Nastase/Alex Popidan: “Speram ca am scapat definitiv de ghinion!”

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, ultima etapa de asfalt a Campionatului National de Raliuri 2010, a adus pentru echipajul 93, Bogdan Nastase/Alex Popidan, intreruperea sirului ghinioanelor avute la primele trei etape, etape la care au fost siliti la abandon. Desi nu a fost lipsit de probleme nici la Cluj, echipajul sibian a reusit sa recupereze timpul pierdut din cauza unei rasuciri pe PS 2 – Tarnita 1 si a unei iesiri in decor pe PS 3 – Rasca 1 si sa termine raliul pe locul 3 in clasamentul Cupei Dacia, la doar 0.9 secunde de pozitia secunda.

Bogdan Nastase:A fost un raliu frumos, cu probe lungi, frumoase, dar foarte dificile atat din cauza ploii, cat si a nisipului de pe ele. Sunt foarte fericit ca in sfarsit am reusit sa terminam un raliu si tin sa ii multumesc lui Adrian Grigore pentru pompa de benzina pe care ne-a dat-o dupa prima superspeciala, dar si lui Varu Nicu si mecanicilor.

Alex Popidan:Ma bucur ca am ajuns la final si am terminat pe podium, desi nu am fortat prea tare pentru a recupera timpul pierdut din cauza iesirii in decor de pe PS 3. Ne pare rau pentru abandonul lui Alex Mirea, dar si pentru prietenii nostri Sebastian Barbu si Razvan Hulea, care au avut parte de 2 pene pe speciala Rasca 1. De asemenea, il felicitam pe Viorel Ivan pentru evolutia sa.

Echipajul 93 multumeste pentru sustinere sponsorilor Placari Faine, Kerakoll, Migua, Hago si partenerilor media RallyMax.ro si Media Board.

PR Raluca Magdas
Media Board
Foto: Georgeta Macovei/rallymax.ro

Automobile de exceptie: LANCIA STRATOS

Cel mai emblematic automobil de concurs al perioadei anilor ’70 este indubitabil Lancia Stratos, acest automobil senzational care uimea privirile pasionatilor prin glisadele spectaculoase si mangaia fin auzul prin senzationalul zgomot produs de motorul Ferrari V6 de pe Ferrari Dino. Modelul Stratos a fost desenat de seful de design de la Bertone, Marcello Gandini si se baza pe modelul Lancia Fulvia HF.

Modelul si-a facut prima data aparitia in 1970 la Turin Motor Show, iar in 1971 s-a lansat Stratos HF care a beneficiat de o prezenta exotica prin culoarea rosu fluorescent cu care a fost vopsita. Acest model a fost proiectat exclusiv pentru motorsport si in special raliuri prin consolele fata si spate foarte scurte si parbrizul cu montanti foarte subtiri care oferea o vizibilitate foarte buna.

Motorul era un V6 la 65 grade, cu o cilindree de 2418 cmc si dezvolta aproximativ 190 CP si o greutate de numai 980 kg. In versiunea de curse motorul a fost modificat pentru a dezvolta 280 CP aspirat, iar prin adaugarea unui turbocompresor KKK a ajuns sa dezvolte 560 CP, dar nu au fost niciodata la fel de fiabile ca surorile aspirate.

Modelul a avut parte de o dezvoltare asidua in 1972 si 1973 prin inscrierea ei la grupa 5 unde puteau fi testate orice prototipuri.  Debutul in raliuri s-a facut in 1974, moment in care a inceput sa scrie istorie in campionatul mondial al constructorilor.

Inca de la debut Lancia Stratos a ingenuncheat concurenta prin cele 3 titluri consecutive la constructori in 1974, 1975 si 1976 in mainile lui Sandro Munari si a lui Bjorn Waldegard. Din pacate istoria modelului Stratos ca model de uzina se incheie prin decizia grupului Fiat de a nu mai promova modelul Stratos, fiind preferat in schimb Fiat 131 Abarth. Dar, Lancia Stratos nu isi spusese ultimul cuvant, astfel  a mai avut cateva aparitii sporadice prin echipe private, iar atunci cand a beneficiat si de un pilot bun a reusit performante remarcabile. Astfel, ultimul cuvant al modelului Stratos in WRC s-a consemnat in 1981 cand, Bernard Darniche a castigat Turul Corsicii.

Ulterior au fost dezvoltate cateva versiuni foarte puternice pentru cursele pe circuit pentru a face fata Porsche 935. In 1976 Frank Wurz, tatal pilotului de Formula 1 Alexander Wurz participa la  Campionatul de Rallycross recent infiintat sub egida FIA, unde se impune.  In 1977 modelul Stratos al lui Wurz a fost echipat cu alt vibrochen produs de Mike Parkes menit a creste capacitatea cilindrica la 3000 cmc.

In 1978, Andy Bentza, proprietarul masinii lui Wurz, decide sa-si vanda modelul Stratos personal, versiunea cu motor de 2.4 litri, compatriotului sau Renee Vontsina care castiga divizia GT din cadrul ERC. Singura Lancia Stratos cu motor de 3 litri  care exista este proprietatea lui Andy Bentza care a mai participat la curse cu ea pana la mijlocul anilor 80, iar apoi a urmat o revizie totala, masina fiind perfect functional in regim de curse in orice moment al zilelor noastre.

Cel mai mare proprietar de modele Stratos, detinand nu mai putin de 11, este designerul Chris Hrabalek, incluzand celebrul model de la Salonul de la Turin si versiunea care a participat la Safari in 1977.

In 2005, la Salonul de la Geneva, o binecunoscuta firma britanica, Fenomenon, a prezentat o viziune ultramoderna a senzationalului automobil de raliuri, LANCIA STRATOS.

httpv://www.youtube.com/watch?v=or8hDNZm26Y

Presedintele FRAS a vorbit despre prezentul si viitorul motorsportului romanesc la “Studioul F1”

Presedintele Federatiei Romanane de Automobilism Sportiv, domnul Ovidiu Mazilu, a fost prezent astazi in studioul 2 al TVR, la emisiunea “Studioul F1”. Firesc, intre temele emisiunii s-a numarat Marele Premiu al Europei la F1, dar s-a vorbit si despre prezentul si viitorul motorsportului romanesc.

Presedintele FRAS a vorbit despre politica FRAS si despre faptul ca alaturi de campionatele patronate in ultimii ani (raliuri, viteza in coasta, rally sprint, slalom paralel, rally cross, rally raid, off-road) incepand cu 2010 forul de specialitate a decis sa inceapa un amplu proces de reformare a sistemului competitional si de revigorare a activitatii de karting din Romania.

Cum in studio se afla si Mihai Marinescu, pilot care reprezinta Romania in F2 si reprezinta una dintre marile sperante ale motorsportului nostru, firesc, domnul Ovidiu Mazilu, impreuna cu realizatorul emisiunii, Radu Grozea, si cunoscutul jurnalist si realizator TV Stelian Damov, au abordat si tema reprezentarii internationale. S-a vorbit despre performantele lui Mihai, dar si ale belgianului de origine romana Michael Herck, cel care, duminica, plecat din pole-position, a terminat pe podium ultima cursa din GP2, astfel ca steagul Romaniei a fost arborat pe catargul amplasat pe circuitul de la Valencia. Dupa ce au fost trecute in revista si activitatea lui Doru Sechelariu sau Tommy Dragan, domnul Ovidiu Mazilu a precizat ca FRAS va incerca sa sprijine, prin mijloacele ce stau la indemana forului intern, activitatea acestor piloti, si, totodata, si-a exprimat regretul ca Romania duce lipsa de manageri specializati, care ar putea sa-i sprijine pe acestia inclusiv in ceea ce priveste atragerea de sponsori.

Nu a fost ocolit nici faptul ca in Romania lipsesc circuitele care ar putea sa le ofere pilotilor cu rezultate in karting sanse sporite sa-si continue activitatea in curse de monoposturi sau turisme. “Ii sprijinim pe cei care doresc sa concureze pe monoposturi, iar atentia acordata de FRAS in acest sens este probata de faptul ca in intrecerile de viteza in coasta cautam solutii pentru a gasi trasee care sa le permita celor care folosesc astfel de bolizi sa concureze in conditii optime. Sigur, ne-am dori sa existe si circuite, dar si in acest caz este nevoie de manageri si investitori care sa croiasca un business-plan menit sa transforme in realitate si intr-o afacere profitabila aceste proiecte“, a precizat domnul Ovidiu Mazilu.


Vlad Cosma si Danny Ungur pe podium

Vlad Cosma si Danny Ungur au terminat Raliul Clujului pe podium la grupa A si, impreuna, au castigat 5.500 Euro in Citroën Racing Trophy Romania. Mihai Lacatus a terminat pe locul 6 si va primi un premiu de 1.000 Euro.

Pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania au adunat la Raliul Clujului, ultima etapa pe asfalt din Campionatul National de Raliuri, 6.500 Euro. Vlad Cosma si Danny Ungur au terminat pe locurile doi, respectiv trei, Mihai Lacatus pe sase, iar Alex Filip a iesit din lupta de la grupa A din cauza unei probleme aparute la transmisia masinii sale.

Vlad Cosma, cel mai tanar pilot inscris in Citroën Racing Trophy Romania, a avut un parcurs excelent, obtinand la Raliul Clujului cel mai bun rezultat din acest sezon. Dupa ce a terminat super speciala de vineri pe pozitia a treia, Vlad Cosma a fost cel mai rapid pe primele doua probe de sambata si, dupa prima bucla, era lider in clasamentul grupei A. Din cauza ploii, pe ultima bucla, Vlad Cosma a pierdut duelul pentru prima pozitie si a terminat Raliul Clujului pe locul secund. „Daca ne uitam la locurile obtinute de noi in acest sezon la grupa A: 5,4,3,2, putem spera sa urmeze si o victorie! La Cluj am fost cei mai buni in Citroën Racing Trophy, dar o victorie la grupa A ar fi fost si mai importanta” a spus Vlad Cosma, care a fost recompensat pentru aceasta clasare cu 3.000 Euro .

Dupa 108 kilometri de proba speciala, Danny Ungur si Toni Avram au terminat Raliul Clujului pe pozitia a treia, performanta recompensata cu 2.500 Euro. “Motorul masinii noastre nu a dezvoltat puterea maxima si am avut probleme pe probele in urcare. In plus, am mai facut si o pana de cauciuc, dar, tinand cont de conditiile foarte dificile din punct de vedere meteorologic, se putea termina si mai rau. Cred ca toti am avut momente cand am fost pe punctul sa sarim in decor”, a spus Danny Ungur, care se afla acum pe prima pozitie intre pilotii inscrisi in Citroën Racing Trophy cu un total de 19 puncte.

Pentru echipajul Mihai Lacatus – Rares Silasi etapa de la Cluj a fost inca una de acomodare cu modelul Citroën C2 R2. „Pentru noi a fost a treia cursa la volanul unei astfel de masini. Mi-ar fi placut sa luam startul si la primele doua etape din 2010, dar nu am avut bugetul necesar. Acum principala mea preocupare este sa gasesc bugetul necesar pentru a lua startul si in etapele pe macadam”, a spus Mihai Lacatus, care a terminat pe locul 6 la grupa A, performanta recompensata in Citroën Racing Trophy cu 1.000 Euro.

Alex Filip, liderul din Citroën Racing Trophy Romania inaintea etapei de la Cluj, a avut un inceput bun, dar dupa patru probe speciale a fost nevoit sa abandoneze cu probleme la transmisia masinii sale. „Speram sa obtinem un rezultat bun la utlima etapa pe asfalt, dar din pacate, dupa 10 raliuri fara probleme tehnice, am fost nevoit sa abandonez. Acum urmeaza sezonul pe macadam unde avem si noi mai multe sanse cu modelul Citroën C2 R2 si voi face tot posibilul sa recuperez din punctele pierdute la Cluj”, a spus si Alex Filip.

Raliul Sibiului, urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri inclusa si in Citroën Racing Trophy, se va desfasura in perioada 15 – 18 iulie.

Laura Antonov – Citroen Romania

www.citroen.ro

Fara puncte in ultima etapa din tur

  • Primul abandon dupa zece clasari consecutive in puncte
  • „Dinamobilul” invitat special la TVR in „Studio Formula 1”
  • Urmatoarea provocare: Raliul Sibiului 15 – 18 iulie 2010

Nu orice lucru incepe bine se termina la fel. Alex Filip, Bogdan Iancu si „Dinamobilul” au plecat de la Cluj fara niciun punct, dar sunt pregatiti sa recupereze punctele pierdute in retur, pe macadam.

Raliul Clujului, ultima etapa pe asfalt din acest sezon, a inceput vineri, 25 iunie, cu super speciala de la Polus Center. „Suntem pe locul doi la grupa A. Am inceput raliul bine si sunt sigur ca putem termina pe podium si aici. Am facut spectacol pe super speciala si sper ca maine sa ploua”, a spus Alex Filip, dupa prima zi din Raliul Clujului.

Sambata, in ziua a doua a raliului, conditiile pareau ideale pentru ca  Alex Filip si Bogdan Iancu sa-si atinga obiectivul. Din pacate, inca de pe prima speciala a zilei au aparut problemele la transmisia masinii. „Nu am putut merge in acelasi ritm ca in prima zi, iar imediat dupa startul pe speciala a patra am fost nevoit sa abandonez din cauza problemelor de transmisie care s-au agravat”, a explicat Alex Filip. „A fost o cursa in care am avut asteptari mari, dar in care nu am castigat niciun punct. Acum ne concentram pentru urmatoarele patru etape de macadam si sper ca la Raliul Sibiului sa recuperam din punctele pierdute aici la Cluj.

Pana la Raliul Sibiului, prima etapa pe macadam din sezonul 2010, „Dinamobilul” va avea un program incarcat. Imediat dupa etapa de la Cluj a facut o oprire in studiourile TVR unde a fost „invitat special” la emisiunea Studio Formula 1, iar apoi va intra in programul de pregatire pentru returul pe macadam din Campionatul National de Raliuri. „Nu numai ca masina va fi pregatita special pentru ultimele patru curse din din 2010, dar va participa si la numeroase actiuni de promovare ale sponsorilor nostri. Sunt inca patru curse in acest sezon si sunt sigur ca la finalul anului vom termina pe podium in clasamentul general al grupei A”, a mai spus Alex Filip.

Clasament general grupa A – PILOTI dupa Raliul Clujului  (etapa a 4-a din 8)*

1. Edwin Keleti 100 p, 2. Danny 63 p, 3. Vlad Cosma 55 p, 4. Alex Filip 45 p, 5. Rares Tomita 34 p, 6.  Alexandru Mitroi 15 p, 7. Mihai Lacatus 14 p, 8. Szabo Csongor 12 p, 9. Jerome France 12 p, 10. Nistor Duval 10 p, 11. Octavian Ciovica 8 p, 11. Andrei Cascaval 2 p, Cristian Toader 1p.

In 2010, echipajul Alex Filip/Bogdan Iancu este sustinut de: Orange Romania, Michelin Romania, Computerland, Baumax Romania, Radcom, Citroën Romania, FC Dinamo Bucuresti, Converse, Colina Motors si sustine Fundatia Hospice „Casa Sperantei” Brasov.

*Sub rezerva omologarii rezultatelor de catre FRAS.

Credit foto: rallyphoto.ro

Berti Panaiot


Victorie la Debutanti Cupa Dacia in raliul de casa

Echipajul 417, Doru Mihut/Costin Coroian, a reusit sa incheie raliul de casa, Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, pe prima pozitie a debutantilor Cupei Dacia si pe locul 4 in clasamentul general al Cupei. Cei doi nu au avut parte insa de o cursa usoara, pe PS 6 – Rasca 2, experimentand o usoara iesire in decor. Cu toate acestea au reusit sa ajunga la final si, multumita rezultatului obtinut, sa figureze, dupa 4 etape, pe locul 3 la Cupa Dacia si pe 1 la Debutanti Cupa Dacia.

Doru Mihut:A fost un raliu dificil, mult mai dificil decat am crezut. Am avut noroc sa nu facem pana, insa am avut parte de emotii din cauza unor piruete pe traseu si a unei iesiri in decor pe PS 6 – Rasca 2. Am reusit insa sa terminam cu bine si sunt fericit ca am reusit sa punctam atat la debutanti Cupa Dacia, cat si la general. Asteptam acum Raliul Sibiului, raliu care va reprezenta pentru mine debutul pe macadam.”

Echipajul 417 este sustinut de sponsorii Vasrom, Mariflor, Cofetaria Lemnul Verde, Celmar si partenerii media  RallyMax.ro, On-Board.ro, RallyZoom.ro si Media Board.

PR Raluca Magdas
Media Board
foto: Rares Fetean/rallymax.ro

Dan Gîrtofan a încheiat pe locul 5 Raliul Clujului Mobil 1

Pilotul brașovean, Dan Gîrtofan, a terminat pe locul 5 Raliul Clujului Mobil 1, etapa a 4-a a Campionatului Național de Raliuri Dunlop 2010. Pentru etapa clujeană, „Giri” nu l-a avut în dreapta pe copilotul său obișnuit, Miță Lăzărescu, ci pe Ciprian Solomon, în urma unei înțelegeri cu Victor Băldescu, de a schimba doar la runda a 4-a, navigatorii. „Am ales să mergem dimineață pe niște cauciucuri mixte, care s-au dovedit a nu fi cele mai adecvate. A fost și un pic de lipsă de încredere în cauciucuri, apoi, am mers și cu un alt copilot, Ciprian Solomon. Am avut o înțelegere pe ultima sută de metri cu Victor Băldescu și am decis să facem etapa asta un schimb de copiloți. Nu asta a fost problema, dar  dureză un pic până îți intri în ritm, mai ales că a fost un raliu scurt. Cum am spus înainte, de la început trebuie atacat, din prima probă și trebuie să ai încredere în ce se întâmplă pe drum. Ori, pe PS2 și PS3 aș da o vină pe cauciucuri, care a dus la o lipsă de încredere. În rest totul a funcționat perfect . Bogdan a fost rapid, știam că va fi așa, îl felicit pentru victorie. În ceea ce ne privește, sunt niște puncte importante pentru campionat. Nu pot să zic că sunt muțumit 100%, dar sunt bucuros că am terminat cursa și că nu avem probleme cu mașina. Sperăm la mai mult în următoarea etapă”, a spus Dan Gîrtofan.

„Neîncrederea în cauciuri pe PS 2 și PS 3 ne-a privat de un loc mai sus în clasament”

„Giri” a atras atenția asupra unor aspecte mai puțin plăcute sesizate la Raliul Clujului. „Traseul a fost foarte murdar, foarte rău. De asemenea, am observat multe probleme de organizare. Timpi destul de strînși pe etapă, și aici mă refer la etapele din oraș. Lipsa punctului de realimentare. S-a decis un punct de realimentare de-abia astăzi, în parcul al doilea de service, când deja strategiile erau făcute. O întreagă ambuscadă în amplasarea service-ului, o grămadă de scandaluri de la directorul organizatoric, care nu ne-a permis amplasarea parcului de service, decît cu o oră înainte start și asta bineînțeles că a dus la un disconfort. Nu se face așa ceva într-o etapă care se pretinde a fi una de campionat național. Organizatorul trebuie să fie cu noi și nu împortiva noastră. Și aici nu mă refer la domnul Savu, ci la directorul organizatoric, care este pur și simplu împotriva sportivilor”.

Raliul Clujului a fost cîștigat  de echipajul Bogdan Marișca/Sebastian Itu (Subaru N15), care a fost urmat de Csaba Spitzmuller/Bea Bahor (Mitsubishi EVO 9) și de Gergo Szabo/Levente Csegy (Mitsubishi EVO 9).

Echipajul Dan Gîrtofan/Miță Lăzărescu dorește să mulțumească partenerilor Alexandrion Grup România, BKP, Mobil 1 prin Lubexpert, Complexul Valea cu Flori, Aro Palace, Auto Kino Brașovdealer Subaru și www.giri-rs.ro pentru sprijinul necondiționat acordat.

Următoarea etapă a CNR Dunlop 2010, Raliul Sibiului, va avea loc între 16 și 18 iulie, și va fi primul de macadam din actualul sezon.

Bogdan Popescu

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor