Principala activitate a baietilor de la Audio Class din Piatra Neamt nu este nici pe departe pregatirea de masini pentru competitii, insa atunci cand pasiunea si dorinta intervin in viata oamenilor nimic nu ii poate opri din ceea ce si-au propus. La fel s-a intamplat si in cazul lui Catalin Trifan, care ajutat de colegii sai de la Audio Class s-au pus pe treaba si au pregatit de la zero un BMW E30 – “Ursulet” care sa ia startul in Campionatul National de Drift. Ce a iesit dupa 5 luni de munca si cu ce ganduri pleaca la drum in noul sezon Catalin Trifan puteti descoperi si voi in interviul care urmeaza.
Motorsportnews.ro: Cand a fost primul tau contact cu driftul si cum te-ai hotarat sa participi in campionatul national de drift?
Catalin Trifan: Cred ca de cand am avut prima masina, un Ford Taunus din ’79, acum vreo 14 ani, eram innebunit sa invart masina. De dat de-a latu’ nici nu incape vorba, cu 70hp, abia daca rupeam aderenta pe sosea umeda. Dar in adevaratul sens al cuvantului primul contact a fost acum 2 ani, de cand a luat amploare fenomenul. Hotararea in a participa, am facut-o in mare parte datorita sprijinului acordat de colegii mei de la Audio Class, care m-au ajutat sa construiesc prima masina, cu care am reusit sa particip la ultima etapa din 2010 de la Suceava.
Motorsportnews.ro: Cum ai ales masina de drift, ce modificari a suferit si cat ati muncit la ea?
Catalin Trifan: Tinand cont ca nu sunt o persoana cu posibilitati financiare elevate, m-am rezumat la un BMW E30, practic o caroserie in stare exceptionala, pe care am adaugat elementele necesare completarii proiectului. Modificarile majore au fost la motor, un 2.7, pe care s-au adaugat un turbocompresor si o electronica standalone, aducand teoretic motorul la o putere de cca 300hp de la cei 190hp stoc. S-a facut un rollcage, construit dupa schita unui rollcage omologat in 8 puncte. Suspensia de baza a fost un TaTechnix, care a fost modificata (intarita) pentru a face fata solicitarilor, bucsi de poliuretan aproape peste tot, un kit WideBody, facut integral din tabla, inafara de spoilerele fata/spate. Decizia de a construi un BodyKit din metal si nu din fibra, a pornit de la constatarea ca E30-ul are spatele foarte usor, si implicit foarte dezechilibrat ca centru de echilibru, iar prin adaugarea surplusului de greutate pe spate, am sperat ca voi reusi sa echilibrez mult mai bine masina, chiar daca am castigat destul de mult in greutate. Instalatia electrica refacuta de la zero, pastrand functiile elementare, faruri, stergatoare, stopuri, gestiunea motorului, etc., am marit ecartamentul spate cu 12cm, prin folosirea unor distantiere (solutie nu prea ortodoxa), frana de mana hidraulica. In proportie de 90% din tot ce inseamna constructie/modificari sunt facute de noi. Durata proiectului s-a intins pe o perioada de 5 luni.
Motorsportnews.ro: Pe viitor te gandesti sa continui in acest sport? Te vei orienta si spre competii externe anul viitor de exemplu KOE drift unde in acest an vor fi prezenti multi piloti romani?
Catalin Trifan: Atat timp cat va exista pasiune si bineinteles situatia financiara voi continua. Deocamdata este nevoie de foarte mult antrenament, nu prea a fost timp de antrenamente, dar sper ca competitiile sa isi puna amprenta pe evolutia mea din viitor, acolo este adevaratul antrenament. Daca performantele mele imi vor da credit sa inaintez catre competitii de anvergura mai mare, ca KOE, voi fi onorat sa particip.
Motorsportnews.ro: Care este profesia si locul de munca unde iti desfasori activitatea, in ce consta, asemanari cu motorsportul?
Catalin Trifan: Profesia de baza este de mecanic auto, numai ca nu desfasor acest tip de activitate in mod regulat la locul de munca, firma noastra Audio Class SRL se ocupa cu alte activitati, tangente domeniului auto, si implicit motorsportului.
Motorsportnews.ro: Ce parere ai despre fenomenul de drift de la noi din tara, cum ti se pare publicul, este interesat de aceasta competitie?
Catalin Trifan: Acest sport este in continua crestere in tara noastra, acest lucru il denota si numarul aproape dublu de concurenti inscrisi la aceasta prima etapa. Este un sport spectaculos, care iti creste nivelul de adrenalina la maxim, iar posibilitatea ca publicul sa poata simti acest fior intr-o sesiune de taxi-drift este un element cheie in acapararea interesului pentru acest sport.
Motorsportnews.ro: Daca ai fi dispus de un buget nelimitat ce masina de drift ai fi ales cu care sa participi in CND?
Catalin Trifan: WOW! Grea intrebare, multe masini, multe optiuni, si chiar daca sunt fan American Muscle Car, cred ca masina in care as fi investit in cazul unui buget nelimitat ar fi fost un Nissan 200SX S13, motor probabil un 6 cilindri, Nissan sau Toyota.
Motorsportnews.ro: Urmaresti si alt gen de competitii de motorsport si ai vreun pilot pe care il admiri de la noi din tara din raliu sau viteza in coasta?
Catalin Trifan: Singurul mod de a urmari competitii de motorsport ar fi la TV, in cazul meu aceasta este o problema, pentru ca nu ma uit la TV aproape deloc, si am pierdut sirul evenimentelor in Rally si Viteza de Coasta de pe timpul cand Titi Aur era campion cu Toyota Celica.
Motorsportnews.ro: In final ai cuvantul
Catalin Trifan: Ii asteptam pe toti pasionatii driftului sa fie alaturi de noi la Iasi la prima etapa a Campionatului de Drift din Romania.
[nggallery id=133]