Tag Archives: colorado

Loeb mai bun decat computerul la Pikes Peak

Timpul extraordinar de 8m13.878s obtinut de Sebastien Loeb in cursa de la Pikes Peak, este deja astazi pe buzele tuturor celor implicati in motorsportul mondial. Loeb a reusit efectiv sa sa spulbere recordul din 2012 9m46.164s realizat de Rhys Millen. Mai mult decat atat timpul teoretic indicat de computerul celor de la Peugeot Sport de 8 min 15 sec calculat folosind datele obtinute de echipa in antrenamente, a fost si el depasit Loeb pilotand peste asteptarile tuturor. “Chiar nu m-a asteptam sa scot un timp mai bun decat 8m15s, asa ca timpul de 8m13s reusit in urcare a fost unul fantastic. Inainte de start nu stiam daca voi forta absolut la maxim sau daca voi avea doar un ritm confortabil pentru a-mi asigura victoria. Pana la urma am decis sa fortez la limita.” spunea Loeb dupa o cursa perfecta.  

Loeb Pikes Peak 2013

Loeb reuseste o noua victorie pe teritorul american la doar un an dupa un alt rezultat de exceptie pe continentul de peste ocean, victoria din rally cross-ul din cadrul X-Games de la 1 iulie 2012. Alsacianul devine astfel “King of the Peak” cu un timp despre care Rhys Millen spunea “Timpul pe care Peugeot si Loeb au reusit sa il obtina este incredibil. Cand va fi doborat? S-ar putea ca niciodata…”       

Loeb PPIHC 2013

Singurul impediment de care Loeb si echipa Peugeot Sport condusa de Bruno Famin s-au temut a fost vremea, care se poate schimba de la un moment la altul la altitudinea inalta cuprinsa intre 2000 si 4000m. “Cand eram la linia de start asteptand sa plec, puteam vedea norii care se adunau deaspura varfului muntelui. Imi aduc aminte ca ma gandeam la faptul ca daca nu vom pleca mai repede va fi cu adevarat dificil. Dar totul a fost bine si sub control de la start pana la final. In afara de vreme nu am avut altfel de griji.” erau concluziile lui Loeb.  

Rhys Millen & Loeb

Rhys Millen a reusit si el sa isi bata propriul timp de anul trecut, el pilotand in acest an o masina la aceeasi clasa Unlimited ca si Loeb. La volanul unui Hyundai RMR PM580-T americanul a reusit sa opreasca cronometrul la 9m02.192s, cu 49 de secunde mai slab decat a lui Loeb insa cel mai bun dupa cel al francezului. “Este corect sa spunem ca astazi ne-am batut pentru locul al doilea. Eu si Romain Dumas am fost destul de apropiati in antrenamente insa din pacate el a avut probleme cu motorul la start. Stiam ca nu aveam cum sa bat timpul lui Sebastien asa ca am decis sa nu imi asum niciun risc.” incheia Rhys care pentru anul viitor si-a propus coborarea sub bariera celor 9 minute.   

Chevrolet oferă o avanpremieră a noului model Colorado

Chevrolet Colorado va debuta la Salonul Auto de la Bangkok din Thailanda

DETROIT – Chevrolet a oferit marti o avanpremieră a noului model Colorado, ce va fi prezentat oficial înainte de cel de-al 32-lea Salon Auto Internaţional de la Bangkok, care va începe pe 25 martie. Modelul de prezentare oferă un indiciu despre cum va arăta noua generaţie de camionete de clasă medie Chevrolet Colorado, construită pe baza puternicelor camionete Chevrolet anterioare, câştigătoare a numeroase premii.

Thailanda a fost aleasă ca ţara pentru lansarea internaţională datorită popularităţii câştigate de marca Chevrolet şi importanţei sale în creştere pe piaţa thailandeză. În 2010, segmentul de piaţă al camionetelor a reprezentat 43% din totalul autovehiculelor vândute în Thailanda. Noul Colorado va fi lansat pe piaţa thailandeză spre sfârşitul anului.

Camioanele joacă un rol important pe pieţele din Asia de Sud-Est,” a declarat Susan Docherty, Vicepreşedinte Vânzări, Marketing şi Servicii Postvânzare GMIO. „Nicăieri altundeva camionetele precum modelul Colorado nu sunt integrate atât de mult în stilul de viaţă local ca în Thailanda. Era normal ca publicul din Thailanda să fie primul care va vedea noul model Colorado.”   

La premiera mondială vor fi dezvăluite mai multe informaţii. Publicul va putea vedea modelul Chevrolet Colorado pentru prima oară la Salonul Auto Internaţional de la Bangkok, care se desfăşoară în perioada 25 martie – 5 aprilie 2011.

Despre Chevrolet

Chevrolet este cea mai mare marcă internaţională a companiei General Motors, înregistrând vânzări anuale de aproximativ 4 milioane de autovehicule în peste130 de ţări. Se află pe locul patru în clasamentul vânzărilor mărcilor auto internaţionale şi este, de asemenea, una dintre mărcile cu cea mai rapidă creştere din lume. Autovehiculele Chevrolet combină pasiunea, designul îndrăzneţ şi caracterul practic. Acestea oferă un raport remarcabil calitate-preţ. După relansarea mărcii în Europa în 2005, Chevrolet a depăşit dublul vânzărilor, atingând valoarea de 500.000 de unităţi în 2008. În 2010, Chevrolet a înregistrat o creştere a cotei de piaţă în Europa de până la 2,5 procente, comercializând 477.194 de autovehicule. Chevrolet are o reţea de 2.000 de dealeri şi puncte de service în Europa. Gama Chevrolet include Spark, autovehiculul de oraş, micul Aveo, modelul compact Cruze sedan şi Corvette, legendarul autovehicul sport. În 2011, Chevrolet va lansa şapte noi modele: nou-nouţul Orlando, MPV-ul pentru familie, noul Captiva SUV, Corvette Grand Sport Coupé şi noul Aveo hatchback şi notchback, Cruze hatchback, Camaro coupé şi decapotabilă şi revoluţionarul Chevrolet Volt, autovehiculul electric cu autonomie extinsă. Cele mai mari pieţe europene ale mărcii Chevrolet sunt Rusia, Italia, Germania, Spania, Franţa şi Turcia. Înfiinţată în S.U.A. în 1911 de către emigrantul elveţian Louis Chevrolet, marca îşi va sărbători centenarul în 2011