Tag Archives: pikes peak

Marele Premiu al Austriei 2019 – Avancronica Pirelli

În weekend, mergem direct de pe unul dintre cele mai lungi tururi de pistă din calendarul F1 (Franța) la cel mai scurt, în privința timpului pe tur, în Austria: în prima dublă a sezonului. Un tur pe Red Bull Ring durează puțin peste un minut și cum cel mai rapid tur de pistă reușit anul trecut aici în calificări (1m03.130s) s-ar putea să vedem că această bornă coboară și mai mult. Pirelli aduce aici C2 ca și compoziție hard, alb, C3 ca și compoziție medium, galben, și C4 drept compoziție soft, roșu.

  • Red Bull Ring, care a revenitîn calendarul Formulei 1 în 2014 în actuala configurație, are 4,318m lungime cu urcări și coborâri, și un asfalt fin. Primele două sectoare sunt destul de rapide, în timp ce ultimul sector este mai lent și mult mai tehnic.
  • Tracțiunea și frânarea sunt principalele caracteristici ale Red Bull Ring, cu virajele legate de o serie de linii drepte scurte. Cum turul de pistă e scurt traficul este adesea o problemă
  • În timp ce vremea ar trebui să fie caldă vara, apropierea circuitului de Alpii de Nord crește posibilitatea de apariție a ploii sau a unei vremi schimbătoare. Oricum, anul trecut a fost cald cu temperaturi ale pistei ce au atins și 40 de grade Celsius.
  • Istoric vorbind, avem de-a face cu o cursă cu o singură oprire, cu un nivel redus de uzură și degradare. Anul trecut, pilotul Red Bull, Max Verstappen a câștigat cu o strategie cu o singură oprire soft-supersoft, dar diferite variante ale strategiei cu o singură oprire au fost văzute la primii 10. În afara top 10, unii piloți au oprit de două ori.
  • Cele mai multe dintre viraje sunt de dreapta, dar două dintre virajele foarte solicitante în privința energiilor care solicita pneurile sunt de stânga. În consecință, pneurile încărcate intră în ele aproape reci, nefiind solicitate puternic de-a lungul turului. Cheia obținerii celui mai bun timp pe tur o reprezintă maximizarea performanțelor acestor pneuri.

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING: La fel ca și anul trecut, avem exact aceleași nominalizări pentru Austria cum am avut și în Franța, cursele fiind separate de doar o săptămână, în aceeași perioadă a anului. Diferența este că în 2019 compozițiile sunt despărțite mai exact între ele în termeni de performanță, ceea ce ar trebui să încurajeze strategii mai variate și curse mai bune. Austria este un circuit neobișnuit, cu multe viraje mascate și elemente imprevizibile precum vremea sau traficul. Aceasta înseamnă că mai multă încredere, precum și un set-up exact sunt necesare pentru a extrage maximum din anvelope pe această pistă scurtă și pentru a maximiza orice oportunitate: chiar și în privința strategiei. Spielberg este un circuit unde am avut blistering în trecut. Suntem încrezători că vom vedea o diferență în acest weekend cu compozițiile 2019.”

 

ALTE NOUTĂȚI PIRELLI

  • Pirelli va rămâne în Austria pentru un nou test privat după grand prix, Alfa Romeo punând la dispoziție o mașină pentru testul pneurilor proto tip slick de Formula 1 pentru 2020, marți și miercuri după cursă.
  • Cei șase piloți ai primelor trei echipe au făcut alegeri diferite unul față de celălalt: mai puțin întâlnit, ceea ce ar trebui să ducă la câteva dispute interesante în privința tacticii.
  • Pirelli atacă legendara cursă de coastă Pikes Peak din Colorado, SUA, în aceeași zi cu Marele Premiu al Austriei, urmărind un nou record pentru o mașină de serie, Bentley Continental GT pilotat de Rhys Millen.

2019 Austrian Grand Prix Timetable

Session

Local Time

(CEST)

Brackley

(BST)

Stuttgart

(CEST)

Practice 1

Friday

11:00-12:30

10:00-11:30

11:00-12:30

Practice 2

Friday

15:00-16:30

14:00-15:30

15:00-16:30

Practice 3

Saturday

12:00-13:00

11:00-12:00

12:00-13:00

Qualifying

Saturday

15:00-16:00

14:00-15:00

15:00-16:00

Race

Sunday

15:10-17:10

14:10-16:10

15:10-17:10

Gabriel ENE din nou alături de Honda Civic pe traseele montane din România

Startul sezonului competițional pentru Gabriel ENE a avut loc în luna ianuarie a acestui an, atunci cand pilotul echipei Shark Racing a fost acceptat la startul celebrei curse de viteză în coastă Pikes Peak din Statele Unite ale Americii.

 

Trofeul Serus, prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, va oferi pilotului bucureştean ocazia de a parcurge primii kilometri în regim de concurs, la volanul automobilului Honda Civic EP3, în noul set-up. 

Foto: Catalin Stoia – simcat.ro

Campionul en-titre al grupei F2 şi castigător a două titluri consecutive de campion al clasei H3 în 2015 si 2016, va avea ca prioritate în acest an cursa internatională de viteză în coastă Pikes Peak, acest lucru urmând sa afecteze prezenta în Campionatului Național de Viteză în Coastă.

 

Va fi un an destul de complicat pentru mine deoarece cursa de la Pikes Peak necesită o pregatire minuțioasă şi de lungă durată. În acelasi timp vreau, dar nu ştiu în ce masură voi reuşi, să parcurg toate etapele din Campionatul Național de Viteză în Coastă şi să mă bat din nou pentru cea mai înaltă treaptă pentru grupa F2. Pe parcursul pauzei competiționale maşina a suferit schimbări de natură tehnică şi sper să fim competitivi şi în acest sezon. Ma bucură faptul că sezonul debutează cu un numar record de participanți pentru etapa de la Rasnov şi sper ca acest lucru să aducă fanii pe traseul de concurs.” declara Gabriel ENE care va fi prezent, în extremis, duminică pe traseul de concurs.

 

Trofeul Serus se va desfaşura pe DN1E Brasov – Rasnov, pe un sector de drum cu o lungime de 3.75 kilometri, avand o diferență de altitudine între start şi sosire de 235m, cu o pantă medie de 6%.

 

Sâmbătă, 21 aprilie, sunt programate, o manşă de recunoașteri și trei manșe de antrenamente cronometrate, care vor da ordinea de start în concurs. În dimineața zilei de duminică, 22 aprilie, vor avea loc încă două manșe de recunoașteri, câștigătorul Trofeului Serus urmând să fie decis după cele două manșe de concurs cu startul estimat la ora orele 13:30, respectiv 16:30.

 

Pilotul echipei Shark Racing este susținut pe parcursul sezonului 2018 de sgmarket.ro partener principal, Cotnari, Serus, Ideal Media Advertising şi Millers prin Motor-oil.ro

Andrei Mitrasca – Primul roman la Pikes Peak

Pe 29 iunie 2014 a avut loc cea de-a 92-a editie a concursului Pikes Peak International Hill Climb din Colorado Springs, SUA. Si pentru prima oara in istoria cursei, Romania a fost reprezentata oficial in competitie. Andrei Mitrasca a fost cel care s-a prezentat la start cu un SEAT Ibiza Cupra D, masina care si-a dovedit performantele in Campionatele interne de Raliuri si Coasta.

 

Legendara cursa de viteza in coasta care atinge varful la o altitudine de 4300 m a fost castigata anul acesta de pilotul elvetian Romain Dumas, pe o masina Norma. Peste 130 de sportivi, s-au intrecut pe traseul in lungime de 19.99 km ce numara 156 de viraje, unul din cele mai periculoase trasee de motorsport din lume.

 IMG_0217

Tinand cont ca majoritatea concurentilor aveau la dispozitie bolizi cu puteri ce depaseau 400 de cai putere, obiectivul reprezentatului nostru a fost pentru aceasta editie, sa parcurga toate etapele de antrenament si calificari si sa ajunga la finalul intrecerii. Mi-am dorit mult sa ajung la Pikes Peak! Sa concurezi la cea mai prestigioasa cursa de viteza in coasta din lume este in sine o realizare. La inceput nu mi-am dorit decat sa ajung la final, sa vad steagul in patratele, dar am vazut acel record la categoria “diesel cars” si nu am avut liniste. Sa nu uitam ca proiectul meu nu a fost unul sportiv, ci mai degraba o aventura personala. Nu am avut echipa tehnica, nu am facut pasii necesari ca sa pot emite pretentii de rezultat. Dar e omeneste sa incerci, chiar daca nu esti echipat. Am fost foarte aproape!” a declarat Andrei la revenirea in tara.

 

Printre recordurile cursei de la Pikes Peak se afla si recordul stabilit in 2007 de John Hamilton, pe un Volkswagen Golf TDI.  La acesta editie, Ibiza Cupra D a fost singura masina diesel inscrisa incompetitie, alaturi de camionul cascadorului Mike Ryan. Acesta a fost nevoit insa sa treaca la categoria Motociclete, dupa ce a suferit un accident grav in sesiunea de calificari. Cu toate ca antrenamentele cronometrate si calificarile au aratat un timp cu 45 de secunde mai bun decat recordul masinilor diesel, competitia s-a dovedit mult mai dificila:

IMG_0060

“Eram sigur ca voi lua recordul. Invatasem traseul, Ruxi nu daduse niciun semn de oboseala, eram pregatit. Dar zeul muntelui a vrut sa ma puna la respect. Dupa cinci kilometri motorul nu a mai tras si a trebuit sa strabat restul traseului intr-un ritm mult sub potential. A fost caldura atipica din ziua cursei si aerul rarefiat care nu au fost pe placul motorului pe care l-am pus la treaba serioasa. Sunt bucuros ca am ajuns la final dar am un gol in stomac si va trebui sa revin, sa fac toata coasta in forta. A fost un prim contact pe care l-am avut cu motorsportul international si este un sentiment foarte placut sa vezi ca poti sa te tii dupa masini mult mai puternice” a declarat reprezentatul tarii noastre imediat dupa cursa.

 

Prima prezenta romaneasca oficiala la Pikes Peak International Hill Climb s-a incheiat cu succesul atingerii varfului, intr-un an in care modelul SEAT Ibiza aniverseaza 30 de ani de la lansare. In acelasi timp realizarea lui Andrei Mitrasca reprezinta prima caramida dintr-o constructie pe care ar putea scrie in cativa ani “Romania – worthy adversary every year at Pikes Peak“. 

 IMG_0239

Interviu cu Sebastien Loeb dupa Pikes Peak

Sebastien cum a fost sa pilotezi 208 T16 Pikes Peak?

 

Sebastien Loeb: Cu siguranta este o senzatie minunata si un moment important. Ai apasarea aerodinamica a unei masini de Le Mans cu o acceleratie care este mai rapida decat cea a unei masini de Formula 1, parcurgand un traseu al carui peisaj este asemenea unuia pe care il intalnesti la raliu. Masina iese din viraje precum o torpila, tractiunea este impresionanta. Nu poti sa faci nicio greseala pentru ca de o parte si alta a traseului ai niste rape foarte mari si s-a investit foarte mult in acest program. Sunt 20 de kilometri de riscuri asumate. Este adevarat ca a existat o anumita presiune pe care am simtit-o inainte de start.

peugeot-208-t16-pikes-peak-loeb

Cum ai gasit echilibrul perfect intre a fi suficient de rapid ca sa castigi dar indeajuns de sigur astfel incat sa nu iesi in decor?

 

SL: Buna intrebare. Inainte de start m-am gandit foarte mult daca sa trag foarte tare astfel incat sa obtin un record foarte bun sau sa merg tare doar cat sa ne permita sa obtinem victoria. In final, odata ce am fost la volanul masinii am decis sa fortez la maxim. As spune ca am fost aproape la limita cam in toate virajele, dar a fost ok nu am avut niciun moment delicat. 

 

Cum ai cataloga aceasta victorie intre celelalte reusite ale tale?

 

SL: Ei bine nu o sa spun ca este acelasi lucru cu a castiga un titlu in raliu, insa inseamna foarte mult. Mereu m-am uitat la Pikes Peak in trecut si m-am gandit ca ar fi frumos sa il fac intr-o zi, si acum iata-ma aici. Pentru mine, cu ceea ce fac in acest sezon, este cursa anului. Dintre toate masinile pe care le-am pilotat in acest an, Peugeot 208 T16 Pikes Peak este cu siguranta cea mai distractiva. Recordul obtinut este unul foarte bun si cred ca va fi destul de greu de batut.   

 

Cat de mult te-a ingrijorat vremea?

 

SL: Cu siguranta a fost o grija foarte mare mai ales ca au fost si foarte multe intreruperi ale cursei din varii motive, iar startul nostru se tot decala. Aveam informatii meteo despre faptul ca dupa jumatatea zilei va ploua si in timp ce asteptam startul jumatatea zilei se apropia tot mai mult. M-am gandit ca daca nu luam startul mai repede vom avea probleme. Chiar de la start am vazut cum norii se strangeau desupra muntelui.

 

Cat de mult timp ti-a trebuit sa te acomodezi cu masina?

 

SL: Inainte de a porni acest program m-am intrebat daca aceasta masina nu va fi una prea extrema pentru mine astfel incat sa pot gasi acel sentiment confortabil si de siguranta pe care il am in masina mea de raliu.  Pana la urma sunt 875 de cai si este cea mai extrema masina pe care am pilotat-o. Pana la urma am simtit masina foarte bine si am putut sa fortez cu o incredere absoluta. 

 

Deci vei reveni la anul?

 

SL: Sa fiu sincer este ceva ce nu am discutat pana acum. Mi-a placut foarte mult insa vom vedea ce se va intampla si cine va incerca sa bata recordul. Senzatiile sunt deosebite insa riscurile sunt de asemenea foarte mari. 

Loeb mai bun decat computerul la Pikes Peak

Timpul extraordinar de 8m13.878s obtinut de Sebastien Loeb in cursa de la Pikes Peak, este deja astazi pe buzele tuturor celor implicati in motorsportul mondial. Loeb a reusit efectiv sa sa spulbere recordul din 2012 9m46.164s realizat de Rhys Millen. Mai mult decat atat timpul teoretic indicat de computerul celor de la Peugeot Sport de 8 min 15 sec calculat folosind datele obtinute de echipa in antrenamente, a fost si el depasit Loeb pilotand peste asteptarile tuturor. “Chiar nu m-a asteptam sa scot un timp mai bun decat 8m15s, asa ca timpul de 8m13s reusit in urcare a fost unul fantastic. Inainte de start nu stiam daca voi forta absolut la maxim sau daca voi avea doar un ritm confortabil pentru a-mi asigura victoria. Pana la urma am decis sa fortez la limita.” spunea Loeb dupa o cursa perfecta.  

Loeb Pikes Peak 2013

Loeb reuseste o noua victorie pe teritorul american la doar un an dupa un alt rezultat de exceptie pe continentul de peste ocean, victoria din rally cross-ul din cadrul X-Games de la 1 iulie 2012. Alsacianul devine astfel “King of the Peak” cu un timp despre care Rhys Millen spunea “Timpul pe care Peugeot si Loeb au reusit sa il obtina este incredibil. Cand va fi doborat? S-ar putea ca niciodata…”       

Loeb PPIHC 2013

Singurul impediment de care Loeb si echipa Peugeot Sport condusa de Bruno Famin s-au temut a fost vremea, care se poate schimba de la un moment la altul la altitudinea inalta cuprinsa intre 2000 si 4000m. “Cand eram la linia de start asteptand sa plec, puteam vedea norii care se adunau deaspura varfului muntelui. Imi aduc aminte ca ma gandeam la faptul ca daca nu vom pleca mai repede va fi cu adevarat dificil. Dar totul a fost bine si sub control de la start pana la final. In afara de vreme nu am avut altfel de griji.” erau concluziile lui Loeb.  

Rhys Millen & Loeb

Rhys Millen a reusit si el sa isi bata propriul timp de anul trecut, el pilotand in acest an o masina la aceeasi clasa Unlimited ca si Loeb. La volanul unui Hyundai RMR PM580-T americanul a reusit sa opreasca cronometrul la 9m02.192s, cu 49 de secunde mai slab decat a lui Loeb insa cel mai bun dupa cel al francezului. “Este corect sa spunem ca astazi ne-am batut pentru locul al doilea. Eu si Romain Dumas am fost destul de apropiati in antrenamente insa din pacate el a avut probleme cu motorul la start. Stiam ca nu aveam cum sa bat timpul lui Sebastien asa ca am decis sa nu imi asum niciun risc.” incheia Rhys care pentru anul viitor si-a propus coborarea sub bariera celor 9 minute.   

4 zile pana la Pikes Peak 2013

Cea de-a 91-a editie Pikes Peak International Hill Climb va avea loc duminica 30 iunie, pe celebrul traseu din muntii Colorado. La editia din acest an 153 de concurenti vor parcurge traseul dintre nori, startul facandu-se de la o altitudine de peste 2000m pentru ca dupa cele 156 de viraje concurentii sa ajunga la peste 4000m altitudine. 

Loeb Pikes Peak

Peugeot revine dupa 25 de ani, atunci cand Ari Vatanen reusea recordul la volanul modelului 405 T16, in faimoasa cursa alaturi de Sebastien Loeb multiplul campion mondial de raliuri, care va fi prezent pentru prima oara la acest eveniment. Noul model al celor de la Peugeot, 208 T16 care dezvolta 875 cp la o masa totala de 875kg, a trecut fara mari probleme inspectia tehnica , modelul fiind inscris la categoria Unlimited, acolo unde orice este permis. Practic inspectia a constat doar in verificarea echipamentului masinii si al pilotului in ceea ce priveste securitatea.

 

Pikes Peak este o experienta noua pentru mine, si chiar daca am testat aici deja, tot nu stiu la ce sa ma astept in cursa. Doar o singura urcare ai la dispozitie si nu exista o a doua sansa, asa ca trebuie sa ai grija ca totul sa functioneze perfect. Pana acum masina este fantastica.” declara Sebastien Loeb. 

sebastien-loeb-pikes-peak-official-practice-sessions-2013-peugeot-2018-t16-pikes-peak

Ieri dimineata a avut loc o sesiune de antrenamente in care Loeb a facut un scurt test cu masina care a fost refacuta in totalitate dupa ce mecanicii Peugeot au revizuit-o complet dupa testele precedente.

Astazi va avea loc sesiunea de calificare, 13 concurenti fiind inscrisi la clasa Unlimited, printre care alaturi de Loeb ii reamintim pe Rhys Millen veteran al cursei de la Pikes Peak, Romain Dumas prezent pentru a doua oara la Pikes Peak si care vine dupa un rezultat excelent obtinut la Le Mans 24H, victorie la clasa GTE Pro la volanul unui Porsche 997 GT3 RSR.    

 

Cursa va fi transmisa live de RedBull Motorsports http://www.redbull.com/en/motorsports/events/1331586339602/pikes-peak-international-hill-climb

 

LISTA COMPLETA PARTICIPANTI 2013

Peugeot 208 T16 Pikes Peak – specificatii tehnice

875 de cai putere pentru 875 de kilograme pusi in miscare de o tractiune integrala. Asta au pregatit cei de la Peugeot Sport pentru a castiga titlul de “King of the Peak” pe 30 iunie in Colorado, SUA.  

 

Clasa “Unlimited” din competitia Pikes Peak Hill Climb ramane una dintre cele mai spectaculoase clase ale evenimentului, cu toate ca incepand de anul trecut clasa dedicata automobilelor electrice a cunoscut o puternica dezvoltare. Nobuhiro Tajima, cel care detine recordul absolut al traseului la volanul unui Suzuki SX4 in 2011 el reusind sa opreasca cronometrul la 9:51.278, a facut si el trecerea la clasa electrica. Fantezia inginerilor de curse poate zburda in voie la clasa “Unlimited” neexistand niciun fel de restrictii. 

Peugeot 208 T16 PP

Jean-Christophe Pallier, inginerul Peugeot Sport responsabil de proiectul 208 T16 PP declara: “Proiectarea acestei masini a fost o experienta care ne-a rasplatit pe deplin, chiar daca factorul timp nu a tinut prea mult cu noi. Doar imaginatia este limita atunci cand trebuie sa proiectezi o masina pentru Pikes Peak.

 

Altitudinea foarte mare la care se desfasoara aceasta cursa este unul din aspectele care reprezinta o provocare unica. Directorul Peugeot Sport Bruno Famin explica: “In cazul unui motor aspirat, pierzi un procent din puterea motorului la fiecare 100 de metri pe care ii urci.” Motorul ce va fi folosit este un V6, bi-turbo proiectat pentru cursele de anduranta. De altfel foarte multe elemente folosite la masinile proiectate pentru cursele de anduranta, cum ar fi transmisia, frane, admisia si alte elemente aerodinamice.  Puterea va fi pusa la pamant prin intermediul pneurilor Michelin. 

 

Specificatii tehnice complete Peugeot 208 T16

 

 

Loeb si Peugeot 208 T16 spre norii din Colorado

Mereu in cautare de noi provocari nonuplul campion mondial de raliuri Sebastien Loeb anunta in urma cu trei saptamani faptul ca in acest an va lua startul in celebra cursa de viteza in coasta de la Pikes Peak.

208 T16 & 405 T16 Pikes Peak

Cei care au fost alaturi de francez sunt nimeni altii decat specialistii de la Peugeot care beneficiaza deja de experienta in celebra cursa, constructorul francez Peugeot obtinand victoria la Pikes Peak, clasa Unlimited, prin Ari Vatanen in 1988 si Robby Unser in 1989 ambii la volanul modelului 405 T16.

 

Legendara cursa care se desfasoara inca din anul 1916 facand-o a doua cea mai veche cursa din SUA dupa celebra Indy 500, va avea loc pe data de 30 iunie. Pilotii vor ataca cele 156 de viraje plecand de la o altitudine de 2.865 de metri pentru a ajunge in final la 4.301 metri. Traseul in lungime totala de 19.9 km este asfaltat in totalitate.        

 

Astazi au fost prezentate si primele fotografii ale modelului Peugeot 208 T16 cu care Sebastien Loeb va incerca sa obtina cel mai bun timp pe traseul din Colorado la clasa Unlimited. “Proportiile generoase dau masinii o alura de bestie. Peugeot Sport ne-a impus cateva constrangeri tehnice cum ar fi greutate, pozitionarea rotilor si a motorului si de aici am inceput sa lucram la varianta extrema a modelului 208.” declara Michael Trouvé care impreuna cu Attila Bocsi sunt responsabili de designul modelului. Eleronul provine de la modelul Peugeot 908 castigator in cursa de 24 H de la Le Mans.  

 

Modelul dezvolta aproximativ 850 cp la o masa totala de 850 kg. Designul final urmeaza a fi prezentat in scurt timp. 

 

 

 

Jean-Phillippe Dayraut vine in WTCC

Numele francezului Jean-Phillippe Dayraut este cunoscut publicului roman din 2011 atunci cand proiectul Dacia Duster pentru Pikes Peak a inceput sa prinda contur. Dayraut a fost prezent si in Romania cu ocazia prezentarii pentru presa a modelului pentru Pikes Peak la centrul de teste de la Titu.   

 Dayraut

De patru ori campion al trofeului Andros, Dayraut debuteaza in acest an in campionatul mondial de turisme (WTCC). Noua echipa Anome se va alinia la startul primei etape de la Monza cu modelul BMW 320 TC achizionat de la Zengo Motorsport, echipa lui Norbert Michelisz care in acest an va alerga cu Honda Civic WTCC. De rezultatele obtinute la etapa de la Monza depinde viitorul noii echipe franceze, pentru ca in eventualitatea in care totul functioneaza perfect echipa va efectua un sezon complet in WTCC.

 

Suntem foarte hotarati sa punem la punct acest program si speram sa obtinem un rezultat bun pentru a ne asigura participarea completa in acest sezon.” declara directorul echipei, Nicolas Boillot. 

Pikes Peak devine electric

In acest an Pikes Peak International Hill Climb sarbatoreste cea de-a 90-a editie. Initial etapa din acest an trebuia sa aiba loc pe 8 iulie, insa datorita celui mai mare incendiu din statul Colorado din istoria statului, cursa a trebuit reprogramata. 32.000 de oameni au trebuit sa evacueze locuintele si peste 350 de case au fost mistuite de flacarile incediului care a durat aproape o luna. Competitia a fost astfel mutata pe data de 12 august, inspectia tehnica a masinilor incepand chiar de ieri, 7 august. Cursa a devenit atat de faimoasa incat pentru acest an organizatorii au trebuit sa creeze un sistem de calificare, in luna decembrie 2011 numarul celor inscrisi fiind de 170, iar in 2013 cursa va avea loc pe parcursul a doua zile.

 

Traseul de viteza in coasta se intinde pe o lungime de 19.99km cu o diferenta de nivel de 1.439 metri intre start si sosire si o panta medie de 7%. Toti ochii vor fi atintiti spre detinatorul recordului absolut al traseului,Nobuhiro Tajima care la bordul unui SX4 a oprit cronometrul la 9:51.278 in 2011. Japonezul a pregatit insa o surpriza in acest an si a trecut la comezile unui automobile 100% electric parasind in glorie clasa Unlimited. De altfel clasa Electric este clasa care a devenit extrem de animata in acest an, Mitsubishi si Toyota aruncand si ei in lupta modelele I-Miev si TMG EPV002. Toyota mai demonstreaza inca odata ca este pregatita pentru noua era in care se pare ca se indreapta motorsportul, dupa ce in acest an a fost primul constructor care a anuntat introducerea un model hybrid in cursa de 24H de la Le Mans. Tot la aceasta clasa avem parte si de un model “home made” un BMW M3 din 1995 si participarea lui Beccy Gordon, sora pilotului din Nascar si Dakar, Robby Gordon.

 

Parasirea clasei Unlimited de catre Tajima si absenta lui Rhys Millen, ocupantul locului doi anul trecut, il pozitioneaza pe Jean Philippe Dayraut care concureaza pe prototipul Dacia Duster, in postura de favorit al clasei. Astfel exista toate sansele ca pilotul francez sa duca prototipul Duster pe cea mai inalta pozitie a clasei, dupa ce anul trecut la prima aparitie la Pikes Peak acesta reusea locul al treilea.

 

O alta surpriza este prezenta lui Romain Dumas pilot din 2001 in cursa de 24H de la Le Mans, care a terminat pe locul al cincilea in acest an si care a reusit victoria in anul 2010 alaturi de Audi. El va lua starul la cea de-a 90-a editie a cursei de la Pikes Peak pentru prima oara si va pilota un Porsche 993 GT3-R. 

 

Lista participanti