All posts by Mihai Popescu

Parteneriatul Toyota și Mazda pentru a construi masini mai bune

Ieri, Toyota Motor Corporation și Mazda Motor Corporation au anunțat încheierea acordului pentru a construi un parteneriat reciproc avantajos pe termen lung.

 

Folosind resursele ambelor companii pentru a completa și a îmbunătății reciproc produsele și tehnologiile existente, parteneriatul va avea ca rezultat construirea unor modele mai atractive care vor satisface nevoile și gusturile diverse ale clienților din întreaga lume.

 

O comisie comună va fi  creată pentru a evalua modul cel mai bun de a utiliza punctele forte ale fiecărei companii. Comisia va încuraja colaborarea extinsă și semnificativă într-o serie de domenii, inclusiv tehnologii avansate de siguranță și de mediu.

Toyota HSD

Cu ocazia semnării acordului, președintele Toyota Akio Toyoda, a declarat: “După cum reiese din tehnologia SKYACTIV și design-ul KODO-Soul of Motion, Mazda a demonstrat că se gândește mereu la  vehiculele și tehnologiile viitorului, reușind în același timp să rămână loială principiilor sale de baza în producția de automobile. În acest fel, Mazda aplică idealul cel mai drag pentru Toyota: de a produce mașini din ce în ce mai bune. Sunt foarte încântat de faptul că cele doua companii  împărtășesc aceeași viziune și vor lucra împreună pentru a construi mașini mai bune.  Nu mă pot gândi la nimic mai minunat decât să aratăm lumii – împreună – că următorii 100 de ani de automobile vor fi la fel de distractivi ca primii 100.

 

Reprezentând Mazda, Presedinte și CEO Masamichi Kogai a spus:. “Toyota este o companie care a demonstrat hotărârea de neclintit cu care acționează în mod responsabil pe probleme globale de mediu și de procese viitoare de producție în ansamblu. Am, de asemenea un respect imens pentru devotamentul Toyota în urmărirea construiri de mașini mai bune prin inovare continuă. În plus, Mazda se identifică cu modul în care Toyota își prețuiește rădăcinile și toate comunitățile în care este implicată. Nu este de mirare că Toyota primește în schimb același respect. Sper că, lucrând împreună pentru a face mașini mai bune, putem ridica valoarea mașinilor în ochii consumatorilor și putem în același timp crește capacitatea de producție, a orasului nostru Hiroshima, și a tuturor comunităților în care suntem implicați.”

 

Colaborarea anterioară între Toyota și Mazda a inclus acordarea de licențe pentru tehnologiile hibride Toyota către Mazda și producția de automobile compacte pentru Toyota la fabrica Mazda din Mexic.

 

Toyota și Mazda recunosc că există o suprapunere considerabilă între filosofia corporativă Mazda de a aduce bucurie oamenilor prin intermediul automobilelor și angajamentul Toyota de a produce mașini mereu mai bune, precum și perseverenta pentru realizarea reformelor structurale la nivelul companiei în scopul atingerii unei competitivități reale și a unei  creșteri economice durabile. Acest ultim acord va depăși cadrul tradițional de cooperare, cu scopul de a crea un nou set de valori pentru autoturisme, printr-o colaborare pe termen mediu și lung.

Etapa dificila pentru Raspopa si Grigoriu la Arad

Dupa titlul de campioni nationali obtinut anul trecut la categoria automobilelor cu 2 Roti Motrice si victoria spectaculoasa din prima etapa a Campionatului National de Raliuri de anul acesta, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au avut parte de o etapa dificila la Raliulul Aradului, intrecere care a contat si in FIA European Rall Trophy. Chiar si asa, echipajul bacauan s-a clasat pe locul al doilea la finalul raliului, reusind astfel sa-si mentina pozitia de lideri ai clasamentului automobilelor cu tractiune pe o singura punte.

RAR15_2345
foto © Catalin Stoia

Prima zi a Raliului Aradului a programat cate doua treceri pe specialele Frumuseni si Sistarovat dar si o evolutie pe circuitul stradal amenajat in centrul orasului gazda la finalul zilei. Pentru Adi Raspopa, sansele la victorie s-au spulberat insa chiar de pe a doua proba a raliului: “Pe cat de inspirat am fost la Raliul Brasovului in alegerea pneurilor, pe atat de neinspirat am fost la Arad! Pentru prima bucla am ales o compozitie mai dura care s-a dovedit ineficienta in comparatie cu concurentii care au optat pentru pneuri mai soft. Astfel, in combinatie cu o setare mai dura pe care am facut-o la masina noastra, am pierdut secunde importante, facandu-ne sa batem pasul pe loc, cum se zice. Din pacate, pe a doua proba, am iesit de pe trasa ideala intr-un viraj, am ajuns cu partea dreapta intr-un sant, ocazie cu care am facut si o pana la doar 2 km de la startul acestei speciale, alegand sa nu ne oprim pentru a schimba roata intrucat era o proba relativ scurtaa explicat Adrian Raspopa.

 

De parca toate acestea nu erau de ajuns, la finalul primei zile de concurs, la ultimul punct de control orar, echipajul format din Raspopa si Grigoriu a facut o eroare, pontand in avans cu 3 minute. Aceasta abatere este sanctionata cu o penalizare de 3 minute conform regulamentului Campionatului National de Raliuri iar sansele la victorie pentru cei doi echipieri au fost reduse la zero.

foto © Catalin Stoia
foto © Catalin Stoia

A doua zi a Raliului Aradului s-a transformat pentru noi aproape intr-o zi de teste, tinand cont si de faptul ca, de aproape opt luni de zile, Catalin nu a mai participat la un raliu. A fost o zi fara miza in care am mers fara sa ne mai intereseze timpii pe care-i obtinem. Doar pe ultimele trei speciale am marit putin ritmul si ne-am simtit mai bine, astfel ca asteptam cu nerabdare urmatoarea etapa, Danube Delta Rally.a mai adaugat Raspopa.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu va fi sustinut in sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Pambac, Comfert,  Wurth Romania si Dedeman, cat si de partenerii tehnici Omniasig, Simba,  Mere de Itesti, GoPro prin xtremvideo.ro si Syron Tires.

Piloţii BCR Leasing Rally Team vizează podiumul la Arad Rally 2015

BCR Leasing Rally Team ia startul cu optimism la ediţia din acest an a Raliului Aradului, după ce, în 2014, Aradul aducea echipei unele din cele mai frumoase rezultate: victoria la Echipe si la General, precum şi locul I în Cupa Dacia. Macadamul de la Arad este unul solicitant, care necesită o tehnică desăvârşită din partea piloţilor şi o stăpânire de sine exemplară. Va fi o luptă strânsă pentru podium, dar eu am încredere deplină în abilităţile şi puterea de concentrare a piloţilor BCR Leasing Rally Team şi sper ca bilanţul final să fie cât mai bun pentru noi. a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport.

 

Edwin Keleti_Botond Csomortani_Ford Fiesta R5

Edwin Keleti şi Botond Csomortani se află în acest moment pe locul 2 în clasamentul General şi îşi doresc podiumul la prima etapă de macadam din acest sezon: “Aradul este şi va rămâne raliul primei mele victorii la general, aşa că voi fi întotdeauna emoţionat la revenirea în vestul ţării. Este un raliu tehnic, cu un traseu extrem de virajat, care se desfăşoară anul acesta într-o cu totul altă perioadă a anului, deci nu ştim la ce să ne aşteptăm din punct de vedere al consistenţei suprafeţei de rulare. Suntem curioşi să vedem raportul de forţe pe macadam, suprafaţa noastră favorită; aşteptăm cu interes debutul competiţiei şi ne propunem să atacam podiumul etapei.” 

 

Echipajul Gergo Szabo/ Karoly Borbely va schimba automobilul de concurs la Arad, ei optând pentru un Mitsubishi Lancer Evo IX: Aradul este un raliu greu, cu mulţi kilometri, probe dificile foarte tehnice pe care le cunoaştem foarte bine, dar trebuie să le tratăm cu respect. Recunoaşterile vor fi importante, strategia în cadrul cursei – la fel. Mergem să strângem cât mai multe puncte şi să ajungem la final.Gergo Szabo.

 

Adrian Teslovan_Vajk Cseh Imre_Dacia Logan Cup

Adrian Teslovan şi Vajk Cseh Imre – reprezentanţii BCR Leasing Rally Team în Cupa Dacia –  speră să recupereze la Arad punctele pierdute la etapa precedentă, mai ales ca de Arad se leagă prima victorie a lor în Cupă, la ediţia din 2014: După duşul rece de la Braşov, atât la propriu cât şi la figurat, aşteptăm cu optimism etapa de la Arad, la care sperăm să obţinem un rezultat mai bun decât cel de la etapa anterioară. Raliul Aradului Atrium Mall este o etapă cu probe frumoase şi de viteză, dar şi cu o superspecială la care participă mereu un public extrem de numeros. Este, cred, unul din cele mai frumoase raliuri din Campionatul Naţional! Îi aşteptăm aşadar pe toţi iubitorii raliurilor, dar nu numai, să fie alături pe specialele de la Arad Rally!– Adrian Teslovan.

Thomas Abraham_Rares Silasi_Mitsubishi Lancer Evo 5

Pentru cei mai noi membri ai BCR Leasing Rally Team, Thomas Abraham & Rareş Silaşi, Arad Rally va fi prima etapă de macadam la care participă după o perioadă de câţiva ani şi vor concura cu acelaşi Mitsubishi Lancer Evo 6 cu care au debutat în actualul sezon – Suntem extrem de entuziasmaţi să revenim pe macadam, ştim că este un raliu frumos şi ne propunem să terminăm pe podium.– a adăugat Thomas Abraham.

 

BCR Leasing Rally Team mulţumeşte partenerilor – BCR Leasing, Omniasig, Telekom, Borsec, Mobil 1 – prin Star Lubricants, Greco, Pirelli, Tomi, Defi şi Colina Motorsport – pentru sprijinul acordat şi în acest sezon. Arad Rally este a doua etapă din Campionatul Naţional de Raliuri 2015 şi se va desfăşura în perioada 8-9 mai. Competiţia va include 11 probe speciale, pe o lungime de 150.29 km.

Drive Test Nissan Note – 1.2 – 98 CP – DIG-S – MT5

Mai mare decat un Renault Modus dar mai mic decat un Renault Scenic, Nissan Note a ajuns la cea de-a doua generatie si ofera o abordare usor diferita in oferta automobilistica pentru o familie tanara. La fel ca un Citroen C3 Picasso sau o Honda Jazz, Note dispune de ergonomia unui MPV cu dimensiuni reduse, pastrand designul si tinuta de drum a unui hatchback.

 

Intorcandu-ne la prima generatie a masinii din testul nostru, trebuie sa recunoastem cu sinceritate ca aceasta nu a fost un model foarte popular. Avea o forma patratoasa si nu excela deloc la capitolul inovatii. Totusi, in ultimii ani, producatorul japonez de automobile a invatat din greselile pe care le-a facut iar noul Note a preluat liniile conceptului Invitation prezentat la Salonul Auto de la Geneva in 2012, fiind un model care ofera mai multe optiuni decat majoritatea concurentilor sai directi. Sa detaliem.

 DSC_0077

Cum arata?

Vechea generatie, asa cum am mai spus-o, nu era o prezenta incantatoare pe strazi dar obtinea mai mereu scoruri mari la capitole precum ergonomie si usurinta in condus. Modelul curent, chiar daca trebuie sa faca fata unei competitii si mai dure, a „reparat” o parte din aceste aspecte, pastrandu-si in continuare latura practica.

 

Noul Note are un profil distinctiv, asa cum le place oamenilor de la marketing sa spuna, si inglobeaza cateva elemente de design asemanatoare cu cele ale altor modele Nissan, asa cum este grila care ne aminteste de Murano, stopurile spate de inspiratie X-Trail sau farurile fata care seamana cu cele de pe Micra. Liniile de-a lungul caroseriei ajuta noul Note sa nu mai aiba o forma patratoasa, in timp ce lateralele masinii, cu un profil sculptat, fac noul model sa para mai jos, desi inaltimea sa nu s-a schimbat.

 

Noul Note este genul de masina careia i se potriveste de minune expresia „este mai mare la interior”. In ciuda faptului ca are dimensiuni foarte apropiate de masini precum Polo sau Fiesta, spatiul interior al lui Note este incantator. De exemplu, pasagerul din spatele soferului ( ce-i drept, eu am o inaltime de 1,70 m) nu atingea cu genunchii scaunul pe care stateam desi il reglasem intr-o pozitie confortabila. Trei pasageri pe bancheta spate nu ar trebui sa intampine dificultati in cazul unei calatorii mai lungi.

 

Interiorul a primit si alte imbunatatiri majore si este acum unul stilat. Bordul curbat si orientat spre sofer iti da senzatia ca te afli intr-o masina dintr-un segment superior ca si pret iar consola centrala, vopsita in deja celebrul piano black, inglobeaza toate butoanele sistemului de climatizare. Totusi, display-ul acestui sistem contrasteaza ca si calitate in comparatie cu ecranul touch al navigatiei si cu designul clar si aerisit al instrumentarului de bord.

 

Noua generatie a lui Note beneficiaza de sistemul Nissan Safety Shield, care se bazeaza pe o camera de luat vederi cu unghi wide amplasata in partea din spate si care ofera informatii pretioase despre masinile aflate in unghiul mort (a caror prezenta o semnalizeaza sonor atunci cand semnalizezi), detecteaza obiectele in miscare atunci cand parchezi si sanctioneaza schimbare benzilor fara semnalizare.

 DSC_0085

Cum se conduce?

Pentru a nu avea asteptari exagerate gratie pachetului de design sport care era montat pe masina din testul nostru, ma simt nevoit sa va spun ca Nissan Note nu a fost gandit sa astearna prea multe zambete pe fata soferului atunci cand isi doreste sa conduca mai sportiv aceasta masina. In schimb, Note impresioneaza la capitole mai importante pentru o familie, precum confortul si rafinamentul. Am condus ore bune aceasta masina si nu m-am simtit deloc obosit.

 

Totusi, am avut sub capota cel mai puternic motor din oferta Note, unul pe benzina turbo-aspirat, in trei cilindri, de 1.2 litri. Masina poate fi configurata cu acest motor alaturi de o cutie manuala in cinci trepte sau una de tip CVT. Din fericire pentru mine, masina de test a venit cu prima optiune.

 

Motorul 1.2 DIG-S al celor de la Nissan dezvolta 98 cai putere la 5.600 rpm si un cuplu de 147 Nm/ 4.400 rpm, reusind sa parcurga sprintul pana la 100 km/h in 11,7 secunde. Sa fiu sincer, cu modul Eco dezactivat, acest sprint mi se pare mai scurt in realitate, iar silentiozitatea motorului turbo pe benzina in traficul urban este foarte buna.

 

Generatia anterioara nu era foarte captivanta pe drumuri virajate insa noul Note a suferit cateva modificari la acest capitol, ascutindu-si putin reactiile, gratie unei suspensii setate corespunzator care condimenteaza manevrabilitatea. Noul Note iti ofera o senzatie de siguranta la trecerea peste denivelari, fara sa sufere din punct de vedere al confortului, avand un caracter exact pe masura asteptarilor.

 

Totusi, simt ca as face o nedreptate daca nu as mentiona faptul ca modul in care vireaza noul Note este unul perfect echilibrat, linear si ofera nivelul necesar de feed-back. De ceva vreme am fost obisnuit ca o directie usoara inseamna una inerta insa, felicitari inginerilor Nissan, care au reusit sa-mi dovedeasca greseala acestei prejudecati.

 DSC_0003

Concluzia

Noul Nissan Note este o masina pe care o poti recomanda cu usurinta. Este spatioasa, se conduce mai bine decat generatia anterioara si are un raport pret-calitate atragator pentru cei carora le place sa astearna pe hartie plusurile si minusurile unei masini. Pe langa punctul forte pentru care era cunoscut, interiorul practic, noul Note pluseaza acum si la capitolul echipament, fiind o optiune buna de luat in calcul de cumparatorii care aprecieaza fiabilitatea si usurinta in folosire in detrimentul unei urmariri ca in filme.

 

 

 

Catalin Grigoriu revine alaturi de Adrian Raspopa incepand cu Raliul Aradului

Daca anul trecut Adrian Raspopa se impunea la Raliul Brasovului alaturi de Cosmin Diacu si la cel al Aradului, urmatoarea etapa, avandu-l in dreapta sa pe Catalin Grigoriu, in 2015 seria similitudinilor continua pentru pilotul bacauan. Astfel, si in acest sezon, Raliul Aradului, programat sa se desfasoare la acest sfarsit de saptamana, conteaza din nou si ca etapa in FIA European Rally Trophy iar Adrian Raspopa porneste catre a doua etapa din campionat cu gandul la victorie.

 

Retinut din motive personale la etapa inaugurala desfasurata la Brasov in urma cu cinci saptamani, copilotul Catalin Grigoriu revine la Raliul Aradului alaturi de Adrian Raspopa, impreuna cu care detine titlul de campion national la categoria automobilelor cu 2 Roti Motrice.

 

Ma bucur foarte mult de revenirea lui Catalin in dreapta mea si bineinteles ca vom lua startul la Arad destul de entuziasti dupa rezultatul excelent obtinut la Brasov. Venim din postura de lideri, cu un bagaj important de puncte si ne dorim sa crestem avantajul pe care-l avem deja. Tinand cont de prognoza meteorologica pentru vestul tarii din acest weekend se pare ca celebra loterie a pneurilor poate continua si la Arad, insa la un nivel mai mic. Chiar daca la raliurile de macadam nu poti face greseli foarte mari in ceea ce priveste alegerea cauciucurilor, totusi Raliul Aradului are cateva speciale relativ departe de parcul de service, astfel ca, daca va ploua, compozitia pneurilor poate fi un factor decisiv. a spus Adrian Raspopa inainte de efectuarea recunoasterilor pentru Raliul Aradului.

IMGP5834

Programat intre 7 si 9 mai, Raliul Aradului propune echipajelor participante in acest an un numar de 11 probe, care insumeaza 150 de kilometri, prima zi a competitiei, cea de vineri, urmand sa se termine in centrul orasului cu o proba super speciala. Sambata, in a doua zi a concursului, echipajele vor mai parcurge de cate doua ori probele Conop, Nadas si Lalasint.

 

Raliul Aradului, la fel ca urmatoarea intrecere interna, Danube Delta Rally, fac parte in acest sezon din FIA European Rally Trophy, competitie la care ne-am inscris si noi. Bineinteles, obiectivul ramane acelasi si ne dorim sa obtinem un rezultat cat mai bun, tinand cont de evolutia foarte buna pe care am avut-o anul trecut, cand ne-am clasat pe locul al patrulea in clasamentul general. Incepand cu etapa programata la Arad, vom fi sprijiniti de catre Syron Tyres si mi-ar placea sa le dedic prima victorie.a mai adaugat Adi Raspopa.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu va fi sustinut in sezonul 2015 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Pambac, Comfert,  Wurth Romania si Dedeman, cat si de partenerii tehnici Omniasig, Simba,  Mere de Itesti, GoPro prin xtremvideo.ro si Syron Tires.

Debut perfect al Campionatului Național de Karting DUNLOP 2015 la prima etapă derulată pe circuitul Prejmer de lângă Brașov

Prima etapă a Campionatul Național de Karting DUNLOP 2015 ce a avut loc între 2 și 3 mai pe circuitul Prejmer de lângă Brașov a înregistrat un record de participare, la start fiind înscriși 65 de sportivi, dintre care 14 au fost copii cu vârsta sub 9 ani înscriși la clasa KID.

 

Numărul record de piloți prezenți la startul sezonului subliniază atât interesul pe care Campionatul Național de Karting DUNLOP îl suscită în rândul pasionaților de motorsport, cât și faptul că în România kartingul de performanță este între primele trei discipline sportive ca importanță, alături de Campionatul Național de Raliuri DUNLOP, respectiv Campionatul Național de Viteză în Coastă DUNLOP.

 

Considerat pepiniera viitoarelor talente, Campionatul Național de Karting DUNLOP este organizat de către Federația Română de Automobilism Sportiv încă din 2010 și care în conformitate cu prevederile Legii 69/2000 cu precizările și modificările ulterioare și ale normelor de aplicare ale acesteia (HG 884/2001) precum și în conformitate cu propriul Statut este unica structură sportivă de interes național și de utilitate publică, autorizată să reglementeze, să organizeze, să controleze și să coordoneze activitățile de automobilism sportiv desfășurate pe teritoriul Romaniei, în rândul acestora numărându-se și activitatea de karting.

 

Sezonul 2015 al CNK DUNLOP numără șase etape, prima derulându-se deja pe circuitul Prejmer de lângă Brașov în condiții de vreme schimbătoare și temperaturi situate în jurul a 10-15 grade Celsius. Ploaia căzută în mai multe reprize pe parcursul zilei de sâmbătă, destinată calificărilor și manșelor prefinale a făcut ca pista să își schimbe permanent aderența, piloții fiind puși în situația de a rula atât pe slick-uri cât și pe pneuri de ploaie, ceea ce a amplificat spectacolul sportiv.

Campionatul National de Karting Dunlop 2015
Campionatul National de Karting Dunlop 2015

De asemenea, întregul program al clasei KID, destinată copiiilor cu vârsta între 5 și 9 ani, a fost reprogramat pentru ziua de duminică din considerente de siguranță. Această clasă reprezintă de altfel primul pas în karting, Federația Română de Automobilism Sportiv încurajând participarea prin reducerea costurilor de participare, dar și printr-un regulament special. Astfel, copiii beneficiază de taxe de licență zero și înscriere gratuită la etape, iar motoarele pentru concurs sunt puse la dispoziție de organizator.

 

Prima etapă s-a derulat fără incidente, piloții celor opt clase constituite luptându-se cu fair-play pentru podium. Ziua de duminică, care a inclus manșele finale din toate clasele găzduind și demostrații efectuate de Vali Porcișteanu care a avut în dreapta sa, printre invitați, două mari sportive ale României, Monica Roșu și Corina Ungureanu, noii ambasadori onorifici ai FRAS.

 

Vali Porcișteanu împreună cu Dorin Toma au oficiat de altfel festivitatea de premiere la această primă etapă. Cu această ocazie piloții clasați pe locul 1 au primit fiecare câte un set de anvelope de competiție DUNLOP.

Campionatul National de Karting Dunlop 2015
Campionatul National de Karting Dunlop 2015

Norbert Michelisz obtine victoria acasă in etapa de WTCC

Ieri după-amiază, Norbert Michelisz s-a impus in fata propriilor suporteri după ce a câștigat etapa de WTCC organizat în Ungaria de MOL Group. În fața a peste 35.000 de fani pasionați, pilotul şi-a putut demonstra atitudinea de competitor concurând împotriva campionului mondial José María López. Sponsorul său principal, Grupul MOL, lider internațional în domeniul petrolului şi gazelor, îl felicită pentru succesul obținut. Circuitul pe care a avut loc competitia este preferatul lui Norbert Michelisz datorită numeroaselor amintiri fericite cu care acesta il asociază. Următoarea cursă, care va avea loc la Nürburgring, va fi una dintre cele mai mari provocări ale sale. 

 

 

“Mă consider un om foarte norocos că am reușit să obțin o victorie în fața acestor oameni. Țin minte foarte bine anul 2012 când am câștigat pentru prima dată, şi nu puteam spera la nimic mai mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați în realizarea acestei mașini fantastice – totul a decurs conform planului în a doua cursă. Am incercat din răsputeri să rămân concentrat. Nu m-am uitat în oglindă prea des, nu m-am uitat la panouri să văd câte tururi au rămas, însă atunci când am văzut că mai erau doar două, am realizat că sunt aproape de final. Eram foarte entuziasmat”, a declarat pilotul Norbert Michelisz.

foto: fiawtcc.com
foto: fiawtcc.com

“Grupul MOL dorește să îl felicite pe Norbert pentru victoria din runda sprijinita de MOL Group şi suntem încântați că îl putem sustine, pentru ca este unul dintre cei mai buni piloți de la nivelul WTCC. Ieri, Norbert a demonstrat încă o dată că poate ține piept concurenților săi prin curaj, disciplină şi ambiție. Capacitatea de a rămâne concentrat, precum şi de a-i înfrunta pe concurenții săi reprezintă cheia succesului, la fel ca şi în industria de petrol şi gaze în care operează Grupul MOL. Ca şi până acum, îi vom oferi lui Norbert sprijinul deplin pentru a-şi atinge obiectivele arătând cea mai bună performanță pe pistă – fie în Ungaria, fie în Germania”, a declarat Dominic Köfner, Vice Președinte Corporate Communications la nivelul Grupului MOLWTCC câștigă din ce în ce mai multă popularitate în Ungaria, iar Grupul MOL şi-a extins constant implicarea în activitatea sportivă. Compania a susținut runda WTCC din Ungaria în calitate de sponsor principal, furnizând carburanți pentru întreaga serie de evenimente WTCC prin intermediul companiei membre Panta Distribuzione S.p.A.

 

În următoarele două săptămâni, pilotul trebuie să se axeze pe viitoarea provocare care va avea loc la Nürburgring pentru a concura şi încheia cursa în rândul celor mai buni. Cu ambiție, disciplină şi sprijinul sponsorului său, Grupul MOL, se va provoca pe sine însuși şi își va îmbunătăți rezultatele. Norbert Michelisz şi Grupul MOL urmează același traseu: începând din Ungaria şi dezvoltându-se constant pentru a concura la nivel internațional.

Daciile istorice din toata tara isi dau intalnire la Brasov. Record de modele rare

Peste 60 de automobile Dacia din toate colturile tarii se aduna in Piata Sfatului din Brasov, sambata, 9 mai, la Intalnirea Nationala Dacia Clasic. Batranele masini, multe trecute de 40 de ani, nu isi arata varsta: au caroseria stralucitoare si motorul in stare perfecta.

 

Cele mai multe automobile participante la eveniment sunt modelul Dacia 1300, care a inceput sa se fabrice in Romania acum 46 de ani. Berlina cu 4 usi, 54 de cai putere si tractiune pe puntea fata era printre cele mai moderne automobile ale Europei anilor 1970. Dacia 1300 a fost produsa la Mioveni pana in 1981 si este un simbol puternic al istoriei auto a tarii.

Afis Dacia Clasic 2015

Un alt model prezentat este Dacia 1100, care s-a fabricat intre anii 1968 si 1971. “Suticile” incep sa devina o raritate. In tara noastra au fost construite doar 40.000 de astfel de masini, si multe dintre ele au ajuns la REMAT. Sase Dacii 1100 restaurate vor putea fi admirate la Brasov.

 

La eveniment si-au anuntat participarea si cateva modele rare:

  • Dacia 1300 de competitie. Automobilul, fabricat in 1972, a fost restaurat de pilotul brasovean Dan Spuderka si transformat intr-unul pentru raliuri, in conformitate cu regulamentul Federatiei Internationale de Automobilism.
  • Trei Dacii 1300 de Militie cu toate dotarile vremii, inclusiv statie si girofar. Proprietarii vor veni imbracati in costum de militian.
  • Dacia Shifterossa, un model extrem de rar, fabricat pentru a fi exportat in Marea Britanie. Este un fel de Dacia Papuc cu volan pe dreapta.
Dacia Shifterossa
Dacia Shifterossa

La toate acestea se adauga “Tovarasa”, Dacia 2000 destinata cuplului Ceausescu si inaltilor demnitari, masina prezenta si la editia de anul trecut a Intalnirii Nationale Dacia Clasic. Ea a fost fabricata in 1981 si are dotari precum cutie de viteze automata, aer conditionat, geamuri electrice si pilot automat cu comenzi pe volan.

 

Programul intalnirii

Daciile istorice se vor aduna in parcarea Motelului Timisul de Jos in dimineata de 9 mai, la ora 9:00. De acolo, vor pleca spre Piata Sfatului, in coloana. Masinile vor fi expuse pana la ora 13:30, timp in care puteti afla de la proprietari cum se restaureaza o Dacie si ce trebuie sa faceti ca sa inscrieti o masina istorica in Retromobil Club Romania. La ora 16:00, in parcarea Motelului Timisul de Jos, vor avea loc concursuri inedite care vor pune in valoare proverbiala creativitate a soferilor de Dacia.

 

Evenimentul este organizat de sectia Dacia Clasic a Retromobil Club Romania, care are drept scop salvarea cat mai multor automobile care au marcat istoria tarii. Anul trecut, 75 de Dacii au primit atestatul de vehicul istoric, dublu fata de 2013. Proprietarii lor au ales sa le restaureze si sa le prezinte la parade auto, in loc sa le lase sa ajunga la fier vechi.

Militie

Despre DACIA CLASIC

Sectie a Retromobil Club Romania, Dacia Clasic s-a infiintat in 2012 si reuneste pasionati de toate varstele ai masinilor care au marcat istoria tarii noastre si copilaria multora dintre noi. Dacia Clasic aduna proprietari ai modelelor 1100, 1300, 1310/1410, 1410 Sport, 500 “Lastun” precum si ai modelor rare ca Dacia D6 Estafette, 1301, 1302 si 2000.

 

Daca vreti sa restaurati masina familiei sau aveti o Dacie in stare buna, urmati sectiunea Utile a www.daciaclasic.ro pentru mai multe informatii legate de inscrierea in Retromobil Club Romania.

 

Rasnov Shark Attack

Dupa aproximativ un an de eforturi sustinute echipa Shark Racing s-a prezentat la startul editiei 2015 CNVC cu doua proiecte auto proprii, dezvoltate de la zero de catre sgmarket.ro prin mecanicii sai Mario Laslo si Razvan Chelaru, beneficiind totodata de sprijinul neconditionat al frumoasei echipe de la Vip Best Cars Service.

 

Cele doua automobile Honda Civic pilotate de Alex MIREA si Gabriel Laurentiu ENE, au atacat podiumurile claselor H2 si H3 din cadrul Trofeului Rasnov, etapa de debut a Campionatului National de Viteza in Coasta. Un parcurs fara greseala si timpii excelenti obtinuti la capatul celor doua urcari de concurs, i-au adus lui Gabriel ENE locul intai al clasei H3, in timp ce Alex MIREA a terminat competitia pe pozitia a patra a clasei H2.

 

Ziua de sambata a constituit ziua recunoasterilor si antrenamentelor cronometrate, cei doi piloti Shark Racing confruntandu-se cu numeroase probleme tehnice, iar timpii obtinuti nefiind dintre cei mai buni. Dupa o regrupare meticuloasa in care mecanicii s-au simtit mai mult ca in cadrul unei etape de shakedown decat in cadrul unei etape de viteza in coasta, pentru cele doua masini s-a gasit un setup care sa nu compromita total rezultatul primei etape.

Laurentiu ENE
Laurentiu ENE

Este un moment special si emotionant pentru mine.spunea la final Gabriel Laurentiu ENE. “Un weekend care a inceput cat se poate de prost pentru noi, s-a terminat extraordinar. Sambata ne-am confruntat cu ceva probleme la tinuta de drum a ambelor noastre masini, dar Mario si Razvan, mecanicii nostri s-au mobilizat exemplar si duminica am avut doua automobile puse perfect la punct. Ma bucur nespus de mult pentru prima mea victorie din cariera si sper ca aceasta sa reprezinte inceputul unui frumos an competitional. Acest rezultat nu ar fi fost posibil fara sprijinul familiei mele, a lui Alex care mi-a insuflat acest frumos microb al curselor, a celor mai talentati mecanici, Mario si Razvan, si a lui Dragos care ne gazduieste in minunatul sau garaj VBCS. Dupa aceasta bucurie voi mai avea parte de inca una deosebita pentru ca fiul meu Andrei va debuta in competitiile de karting in weekend-ul care urmeaza.”

Alex MIREA
Alex MIREA

Alex MIREA a reusit sa obtina 12 puncte importante la Rasnov dupa ce s-a clasat pe a patra pozitie a clasei H2. “Dupa problemele din prima zi, acest rezultat ​poate fi comparat cu o victorie. Este un rezultat care personal nu ma multumeste, dar punctele obtinute sunt binevenite. Sambata m-am chinuit cu masina mi-am pierdut increderea in ea, ​intr-un final alegand sa nu mai efectuam ultimile urcari din motive de siguranta. Dupa nenumaratele setari incercate am reusit sa obtinem o varianta de compromis, iar timpii de duminica au scazut cu aproape 10 secunde. ​​Ma bucur foarte mult pentru victoria obtinuta de Gabriel​, am simtit ca munca depusa a adus intr-un final si rezultate! Sper ca la urmatoarea etapa sa ne bucuram amandoi de pe podiumul de premiere. Nu in ultimul rand, ma bucur sa vad ca schimbarea conducerii FRAS a adus imbunatatiri in fenomenul atat de drag noua, iar din punct de vedere al spectatorilor, cu siguranta a fost un record pentru etapa de la Rasnov, felicitari organizatorului!incheia Alex MIREA.

 

Participarea Skark Racing la Trofeul Rasnov a fost posibila cu ajutorul sgmarket.ro si Vip Best Cars Service.

 

Foto © Sorin Pop – Rallyzoom.ro

Shark Racing ataca Trofeul Rasnov

Shark Racing, echipa formata din Gabriel ENE si Alex MIREA, va alinia la startul Campionatului National de Viteza in Coasta, in sezonul 2015, doua modele Honda Civic Type-R. Primul automobil de concurs a putut fi vazut in premiera tot in cadrul Trofeului Rasnov, la editia din 2014 pilotat fiind de Alex MIREA care reusea sa si urce pe podiumul de premiere chiar de la prima aparitie cu noua masina.

 

Gabriel ENE revine la Brasov dupa ce in luna martie a acestui an pilotul bucurestean lua startul in Tess Rally la volanul unui automobil de concurs Dacia Logan. Dupa ce si-a adjudecat titlul de vicecampion la debutanti in sezonul 2014, Gabriel ENE va concura anul acesta cu cea mai noua creatie realizata in garajul Shark Racing. Noul automobil Honda Civic Type-R EP3 a fost dezvoltat de la zero in garajul echipei, exact la fel ca fratele mai mare de anul trecut.

Andrei si Gabriel Ene - Trofeul Rasnov 2014

Este un vis devenit realitate pentru mine as putea spune.declara entuziast Gabriel ENE. “Am pornit acest proiect de aproape doi ani si iata ca in final am ajuns sa il vad materializat. Dupa ce anul trecut am concurat pe diferite masini, atat eu cat si Alex, in acest an fiecare vom concura cu propria masina. Ma bucur nespus de mult ca am reusit sa pun la punct echipa Shark Racing care va avea un program complet in Campionatul National de Viteza in Coasta, iar eu voi face un program complet si in Campionatul National de Raliuri. In acest an pregatim suprize pentru fanii echipei noastre care ne vor sustine si vor fi alaturi de noi la etapele de raliu, viteza in coasta si cele de karting.

 

In 2015 echipa Shark Racing va avea un reprezentant si in competitiile de karting, urmand sa il sustina pe Andrei ENE in varsta de sase ani, care va debuta in Campionatul National de Karting.  

Alexandru Mirea - Trofeul Rasnov 2014

Alex MIREA ataca titlul clasei H2 in acest an si spera sa reediteze succesul din 2013 atunci cand reusea sa obtina titlul de campion al clasei H1.

 

Anul 2014 a fost unul de compromis pentru ca masina nu a fost gata decat inaintea ultimei etape a sezonului. Astfel am fost nevoit sa alerg pe diferite modele nereusind sa adun puncte pentru a ma putea bate la titlu. Anul acesta pornesc alaturi de colegul si prietenul Gabriel cu noi sperante si telul meu este acela de a ma bate pentru o pozitie pe podium in cadrul fiecarei etape. Voi efectua un sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta si poate voi avea cateva aparitii in Campionatul National de Raliuri, insa focusul este pe viteza in coasta in acest an mai ales ca in cadrul clasei H2 unde vom evolua se anunta o concurenta puternica si animata, din punctul meu de vedere aceasta fiind cea mai urmarita si disputata clasa dupa clasa H4. incheia Alex MIREA.

 

Trofeul Rasnov se va desfasura in zona Valea Cetatii din judetul Brasov, mai exact pe drumul de legatura intre localitatea Rasnov si statiunea montana Poiana Brasov, in perioada 25-26 aprilie.

 

Shark Racing va beneficia de sprijinul sgmarket.ro pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.