All posts by Motorsportnews Team

Lupta pe macadamul din Italia continua

Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat prima zi din San Marino Rally pe locul 3 in IRC Production Cup. In ziua a doua sunt programate alte 8 probe speciale, cu o lungime totala de 96,9 kilometri.

 

Desfasurata pe o caldura teribila, prima zi din San Marino Rally a fost una extrem de dificila. In prima zi au fost programate cinci probe speciale, dintre care una pe asfalt in centrul orasului San Marino. Pentru Marco Tempestini si Dorin Pulpea raliul a inceput la pas, la fel ca pentru majoritatea pilotlor, dupa ce Germain Bonnefis a avut probleme pe prima speciala. La finalul primei bucle, Marco Tempestini si Dorin Pulpea se aflau pe trei, in IRC Production Cup, dupa japonezii Nikkara si Arai. „Este foarte cald. In masina este sauna, dar sigur este un antrenament bun si pentru Raliul Sibiului. Am vazut acum ca pneurile spate sunt mai uzate si voi schimba setarile diferentialului. Sper sa mearga totul la fel de bine”, a spus Marco Tempestini, in primul parc de service al zilei.

Setarile alese in primul parc de service nu au fost insa cele mai inspirate, iar echipajul Napoca Rally Academy a terminat prima zi din San Marino Rally tot pe locul 3. „A fost o prostie sa schimb setarile in primul parc de service si acum suntem tot pe trei dupa Nikkara si Angrisani si sunt suparat ca am pierdut timp in comparatie cu rivalii nostri. Sambata va fi o zi grea, dar clar vom ataca pozitia lui Maurizio Angrisani. Trebuie sa fim insa foarte atenti si la ce se intampla in spate pentru ca Gergo Szabo este si el foarte rapid. Tinand cont ca aici am concurat prima oara pe macadam, imi doresc foarte mult sa terminam pe podium aceasta etapa si sper sa reusim dupa cele 8 probe speciale programate sambata”, a mai spus Marco Tempestini.

 

Sambata, in ultima zi a San Marino Rally, sunt programate 8 probe speciale, toate pe macadam, cu o lungime totala de 96,9 kilometri.

Cupa Alba Motor Challenge 2012-editia a VIII-a

 

Municipiul Alba Iulia si-a pus amprenta in istorie devenind, in 1918, capitala Marii Uniri. Acest oras cu traditie, ce poarta in mod simbolic titlul de Capitala de Suflet a neamului nostru, se va remarca din nou, de data aceasta in motorsportul romanesc, prin gazduirea celei de-a opta editii a “Alba Motor Challenge”.

 

Va invitam sa fiti alaturi de noi in 14 iulie 2012 la evenimentul ce conteaza ca etapa in Campionatul Judetean AlbaStartul se va da la iesirea din comuna Hapria, iar punctul de sosire al traseului de3.3 kmva fi intrarea in comuna Straja. Va asteptam cu drag sa va bucurati alaturi de noi de o atmosfera unica in Romania, dar si de surprizele pe care vi le pregatim. 

 

Regulament Particular 

Harta traseu

Site oficial

Cursa de casa din Intercontinental Rally Challenge

Marco Tempestini si Dorin Pulpea continua lupta in Intercontinetal Rally Challenge in San Marino Rally, o etapa de casa pentru pilotul echipajului Napoca Rally Academy. Inaintea etapei italiene pe macadam, Marco Tempestini se afla pe locul trei, cu 33 de puncte, in IRC Production Cup.

 

In acest weekend, Marco Tempestini si Dorin Pulpea vor continua lupta pentru puncte in IRC Production Cup pe suprafata lor favorita, macadamul. San Marino Rally este o etapa clasica din calendarul campionatului italian si un raliu plin de amintiri pentru Marco Tempestini. „San Marino Rally a fost primul raliu din campionatul italian la care am participat la inceputul carierei mele. Etapa de aici are o legatura stransa cu cariera mea de pilot din Italia si este o zona celebra pentru cursele pe macadam, iar la editia din acest an au fost incluse in program probe istorice – Mercatello, Macerata Feltria si Sistino, probe legendare pentru pasionatii de raliuri din Italia”, a spus Marco Tempestini.

 

Si la aceasta etapa, obiectivul echipajului Napoca Rally Academy este sa adune cat mai multe puncte in lupta pentru un loc pe podium in IRC Production Cup. Inainte acestei etape, Marco Tempestini se afla pe locul trei cu un total de 33 de puncte in ierarhia generala. „Pentru noi San Marino Rally este o ocazia buna sa mai castigam puncte, mai ales ca mergem pe suprafata mea preferata. Voi incerca sa merg in acelasi ritm ca in Insulele Azore si chiar daca nu va fi usor, in compania unor piloti ca Nikkara, Arai sau Szabo, plus alti doi, trei piloti de top din Italia, sper sa obtinem cat mai multe puncte”, a adaugat Tempestini.

Inaintea San Marino Rally, etapa a saptea din Intercontinental Rally Challenge, echipajul Napoca Rally Academy a participat la o sesiune de teste in Italia. „Masina functioneaza perfect si sper sa fie la fel si in cursa. Am gasit un set-up bun pentru aceasta etapa si sunt sigur ca putem obtine un rezultat bun. Pentru Marco este o etapa plina de amintiri si mi-ar placea sa plecam de aici cu cat mai multe puncte. Pentru noi va fi si un test util inaintea etapei de la Sibiu, raliu inclus in calendarul IRC, o etapa pe care o promovam si noi in aceasta cursa”, a spus Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

 

Avand cartierul general in Republica San Marino, etapa a saptea din IRC are programate aproape toate probele speciale in Italia. In total pilotii vor avea de parcurs190 kilometriimpartiti in 13 probe speciale, dintre care una pe asfalt, in centrul orasului San Marino, si restul pe macadam.

Pregatirile pentru Raliul Sibiului decurg normal

  • Au inceput lucrarile de reabilitare a probelor speciale
  • 12 probe speciale si 200 kilometri pe macadam si asfalt
  • Mai sunt doua saptamani pana la Raliul Sibiului Romania

 

Pregatirile pentru Raliul Sibiului Romania decurg confrom planului stabilit, principala preocupare fiind reabilitarea probelor speciale pe macadam. Pana la startul festiv, programat in Piata Mica a orasului Sibiu, mai sunt exact doua saptamani.

 

Cu doua saptamani inaintea startului oficial in Raliul Sibiului Romania au inceput lucrarile de reabilitare ale probelor speciale. Recunoscute pentru spectaculozitatea dar si pentru duritatea lor, probele speciale din Raliul Sibiului, etapa a 8-a din Intercontinental Rally Challenge si etapa a cincea din Campionatul National de Raliuri Dunlop, vor fi pregatite special pentru cei mai importanta editie din istoria raliului.

 

Lucrarile de reabilitare au inceput cu celebra speciala Santa, o proba care va fi parcursa pe noapte vineri in prima zi a raliului si inca de doua ori sambata in confguratia Santa Max, o proba compusa din speciala Santa, o bucla de doi kilometri pe asfalt in urcare spre statiunea Paltinis si vechea proba Calugaru. Dupa Santa, urmeaza Dobarca si Crinti, celelalte doua probe programate vineri, 20 iulie, in prima zi a raliului. „Santa este una dintre cele mai celebre probe din Romania si facem eforturi ca aceasta proba sa fie perfecta pana la startul raliului. In prima zi pilotii au de parcurs aproape 100 kilometri pe macadam si mai mult ca sigur speciala Santa de noapte va fi punctul de atractie al zilei”, a spus Sorin Itu, organizatorul raliului.

 

Speciala Gatu Berbecului, cea mai lunga a raliului, va intra si ea in programul de reabilitare pentru editia din 2012 a Raliului Sibiului Romania. Gatu Berbecului este cea mai lunga proba a raliului cu o lungime de 28,5 kilometri si va fi parcursa de doua ori. Ultimele pregatiri vor fi facute pe traseul de rally cross acolo unde se va afla castigatorul raliului. „Cu ajutorul autoritatilor locale, a Primariei Municipiului Sibiu si a Consiliului Judetean, suntem in grafic cu lucrarile de pregatire pentru acest eveniment. Pentru sportivi vor fi doua zile lungi, cu cate 100 de kilometri de proba in fiecare zi, dar sunt sigur ca vor fi impresionati de probele speciale de aici”, a mai adaugat Sorin Itu.

 

Caravana CNKD ajunge la Bacau

Cei mai tineri piloti licentiati FRAS sunt asteptati in week-end-ul 7-8 iulie pe pista Selena din Bacau la etapa a treia a Campionatului National de Karting Dunlop.

 

Cei peste 60 de sportivi care au participat la primele doua etape ale campionatului sunt asteptati sa continue lupta din Micul Circ inceputa la Bucuresti. Organizatorii se asteapta ca numarul cel mai mare de inscrieri sa fie tot la „clasa regina” KZ2, unde stacheta a fost ridicata la un nivel superior fata de anii precedenti, inregistrand aproximativ 20 de participanti la fiecare din cele doua etape disputate sezonul acesta  in Capitala.

Dunlop, partenerul traditional al FRAS va oferi cate un set de anvelope pentru cei mai buni trei sportivi de la fiecare din clasele KZ si Mini, dar si pentru ocupantul primului loc de la fiecare din clasele N-100, KF3, KF2 si Rotax.

 

Campionatul  National de Karting Dunlop 2012 este organizat sub egida Federatiei Române de Automobilism Sportiv si are sase etape competitionale.

 

Program CNKD etapa a III-a

 

Gata de start: noul model sport-compact Mercedes-Benz

Odată cu lansarea noii generaţii Clasa A, Mercedes-Benz deschide un nou capitol în segmentul compact: A-ul transmite acum emoţii deosebit de puternice prin designul său, are motorizări foarte performante cu puteri cuprinse între 80 kW (109 CP) şi 155 kW (211 CP), este extrem de prietenos cu mediul (are emisii de doar 98 de grame de CO2 per kilometru parcurs) şi cel mai bun coeficient aerodinamic din segment – 0,27.  În acelaşi timp, noua Clasă A enunţă un principiu esenţial al Mercedes-Benz: siguranţa nu depinde de preţul maşinii. Cel mai accesibil model Mercedes-Benz este echipat standard, printre altele, cu dotări precum sistemul cu radar COLLISION PREVENTION ASSIST. Preţurile noii Clase A încep de la 19.900 euro (fără TVA) pentru modelul A 180 BlueEFFICIENCY. Noua Clasă A poate fi comandată la toate centrele autorizate Mercedes-Benz din România.

 

“Noua Clasă A defineşte pulsul unei noi generaţii de modele Mercedes-Benz”, declară Dr. Joachim Schmidt, membru al Consiliului de Conducere Mercedes-Benz Cars, responsabil de Vânzari şi Marketing. “Am creat o maşină complet nouă ce stabileşte noi standarde în segmentul său. Sunt convins că noua Clasă A va contribui decisiv la atingerea obiectivelor strategice de creştere ale Mercedes-Benz pentru anul 2020”.

 

Cu climatizare automată THERMATIC, sistem Audio 20 cu radio, CD, MP3, slot USB, display cu diagonală de 14.7 cm şi conexiune bluetooth, geamuri acţionate electric faţă şi spate, sistem de aprindere automată a farurilor HEADLAMP ASSIST şi volan multifuncţional cu 12 butoane, noua Clasă A este deja dotată complet chiar şi în echiparea standard. Cu ajutorul a trei linii de echipare, “Urban”, “Style”, “AMG Sport”, precum şi a trei pachete de design (“Night”, “Exclusive” şi “AMGExclusive”) la care se adaugă o listă impresionantă de dotări opţionale, noua Clasă A poate fi configurată conform dorinţelor fiecărui client în parte.

Pe lista de dotări opţionale se găsesc dotări preluate de la modelele Mercedes-Benz din clasele superioare, precum Intelligent Light System (1.400 Euro, fără TVA), scaunele faţă reglabile electric cu funcţie de memorie (de la 335 Euro, fără TVA) sau bordul îmbrăcat în piele ARTICO finisat manual (ca parte a pachetului Exclusive ce costă 1.850 Euro, fără TVA). Toate cele trei linii de echipare (preţ de la 820 Euro fără TVA) oferă scaune faţă sport cu tetiere integrate şi cusături în nuanţe contrastante ce pot fi comandate împreună cu oricare din motorizările disponibile.

 

Pentru clientela mai tânără, Clasa A oferă dotări opţionale ce vor spori şi mai mult aspectul sportiv al maşinii: centurile de siguranţă în culoare roşie de la designo (300 Euro fără TVA) sau instrumentarul de bord argintiu cu ace roşii (oferite ca parte a liniilor de echipare Urban şiAMGSports, precum şi în cadrul pachetelor Exclusive şiAMGExclusive).

 

O gamă largă de motorizări alimentate pe benzină sau diesel răspunde cerinţelor şi dorinţelor clienţilor şi stabileşte noi standarde în termeni de eficienţă şi grijă pentru mediu: A 180CDIBlueEFFICIENCY (20.950 euro fără TVA) este primul Mercedes-Benz ce emite doar 98 grame de CO2 pentru un kilometru parcurs. Toate motorizările noii Clase A oferă în standard funcţiaECOstart/stop. Motorizările pot fi combinate cu noua transmisie manuală în şase trepte (standard) sau cu transmisia automată cu dublu-ambreiaj 7G-DCT (1.820 Euro fără TVA), ce combină în mod ideal comfortul cu sportivitatea.

Pentru A 250 Sport, linia de echipareAMGSport este oferită standard.  Asemănarea vizuală a acestei versiuni cu Conceptul Clasa A este evidentă datorită grilei cu design Diamond, preluată de la concept car. A 250 Sport (30.525 euro fără TVA) este echipat cu jante din aliaj uşorAMG18-inch, cu design special în cinci spiţe, vopsite în negru-lucios şi anvelope 235/40 R 18. Etrierele sistemului de frânare sunt vopsite în culoare roşie special pentru această versiune. Aceste elemente indică dinamismul de care este capabilă noua Clasă A, dinamism evidenţiat, printre altele, şi de puntea faţă dezvoltată deAMGşi de suspensia configurată special pentru aceasta.

 

Datorită configuraţiei sportive a combinaţiei motor – transmisie, A 250 Sport oferă o experienţă specială a condusului, îmbunătăţită decisiv şi de sunetul foarte atrăgător produs de sistemul de evacuare modificat.

Trifu a făcut gălăgie și la Reșița

Cupa Reșița 2012 a adunat la start mai bine de 40 de piloți angrenați în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop. Dintre aceștia nu putea lipsi Mihai Trifu, cel care ne-a obișnuit să nu adune absențe în catalogul campionatului, asta pe lângă faptul că notele sale (a se citi rezultatele) sunt din ce în ce mai bune, semn că avem de-a face cu un elev silitor.

 

Etapa de vineri s-a desfășurat pe o vreme ideală pentru motorsport și le-a asigurat spectatorilor de pe Valea Domanului un show pe cinste. Spiritele s-au încins, iar câteva mașini au făcut cunoștință cu parapeții reșițeni, sau cu stâncile de pe margine. Configurația clasamentului în manșele de antrenamente cronometrate a fost surprinzătoare, dar odată începute manșele de concurs, experiența și calitatea materialului de concurs au început să-și pună amprenta pe competiție.

 

Mihai Trifu a avut o evoluție constantă, în nota cu care ne-a obișnuit în ultimii ani, și a reușit la sfârșitul zilei să adune o zestre frumoasă. Locul patru în clasamentul H3, la pachet cu locul șase în clasamentul general al grupei H (cea mai spectaculoasă clasă a campionatului intern). În clasamentul automobilelor cu două roți motrice Mihai a fost al cincilea, în timp ce în clasamentul Open al competiției a ocupat locul 14.

 

Rezultate trase la indigo duminică, cu diferența că locul ocupat în clasamentul Open al Cupei Reșița a fost 13. Cel mai spectaculos duel al lui Miță a fost cel purtat cu experimentatul Mircea Pădurean, de care îl despărțea aproximativ jumătate de secundă după prima urcare de concurs. Din păcate, o serie de mici erori de pilotaj cărora Mihai le-a căzut victimă în cea de-a doua urcare a făcut ca lupta cu Mircea să fie tranșată în favoarea pilotului reșițean.        

 

Sunt foarte mulțumit de cum au decurs lucrurile la Reșița! Cum de altfel sunt mereu când reușesc să închei un weekend competițional fără probleme, și cu rezultate bune pentru nivelul la care aspir. Mașina s-a mișcat bine, dar ar mai fi loc de ceva îmbunătățiri și reglaje, pentru a scoate mai mult din ea. Sunt încântat de rezultate, deși duminică, în cea de-a doua manșă de concurs, am pierdut ceva timp pe greșelile mele… chiar și așa, e foarte bine că am reușit să țin aproape de Mircea Pădurean, un concurent cu o experiență deosebită pe coastele din România și care evolua pe teren propriu la Reșița. Sper ca în viitorul apropiat “relația” mea cu noua mașină să devină din ce în ce mai bună și să reușim să obținem cât mai multe rezultate frumoase împreună“, a declarat entuziasmat Mihai “Miță” Trifu la finalul frumoasei întreceri de pe Valea Domanului.  

IRC Raliul Sibiului – Plan Orar + Regulament Update

Raliului Sibiului se va desfasura in perioada 19-21 iulie. Anul acesta, etapa sibiana va face parte pentru prima oara din calendarul Intercontinental Rally Challenge, al doilea campionat ca importanta dupa cel mondial. 

 

Organizatorii au pregatit echipajelor 205,80 km de probe speciale, impartite aproape egal pentru cele doua zile ale raliului, cea de vineri si cea de sambata. Joi este programat startul festiv in Piata Mare din Sibiu, acolo unde va fi amplasat anul acesta si cartierul general al raliului, incluzand parcul de service si parcul inchis. Odata cu startul festiv, echipajele prezente vor efectua un tur al orasului.

 

Itinerary_Sibiu_Rally_Romania_2012

 

Regulament_particular_IRC_Sibiu_Rally_2012

 

supplementary_regulations_sibiu_rally_romania_2012

 

Misiune indeplinita pentru Catalin Cismaru

Pilotul bucurestean Catalin Cismaru venea la Resita din postura de lider detasat al Grupei N, dupa ce si-a trecut in cont trei victorii consecutive, din tot atatea posibile, in sezonul 2012 al Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Cu o victorie si un loc secund obtinute la finalul celor doua etape ale Cupei Resita, Catalin isi mentine pozitia intai in clasamentul general al grupei.

 

In perioada 29 iunie – 1 iulie s-au desfasurat etapele V si VI din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2012. Acestea au fost programate pe celebrul traseu de pe Valea Domanului, Cupa Resita fiind inclusa in cadrul manifestarilor ocazionate de sarbatorirea a 140 de ani de la construirea primei locomotive romanesti si a 40 de ani de la infiintarea Muzeului de locomotive cu abur Resita.

 

La finalul etapei a V-a, cea de vineri, Catalin Cismaru a urcat pe treapta intai a podiumului grupei N, consemnand astfel a patra victorie din acest sezon. “A fost o zi frumoasa in care mi-am indeplinit obiectivul. Am ramas placut surprins ca spectatorii au fost prezenti vinerea pe traseu insa, din pacate,  organizatorii nu au reusit sa-i atraga si la festivitatea de premiere.spunea Catalin la finalul zilei. Am avut si o problema la cutia de viteza a masinii, in sensul ca aceasta sarea din treapta a patra dar am ales sa continui asa, urmand sa o schimbam pentru etapa de duminicaa mai adaugat Cismaru.

 

In intervalul dintre cele doua etape ale Cupei Resita, echipa de asistenta tehnica a schimbat cutia de viteze a Mitsubishiului Lancer Evo9 cu una de serie. Duminica, la finalul etapei a VI-a, Catalin a terminat etapa pe locul al doilea al Grupei N, pastrand un avantaj mai mult decat consistent in fata adversarilor sai.

 

Sezonul acesta obiectivul meu este castigarea titlului de campion national al Grupei N iar dupa primele sase etape sunt in grafic. Duminica am fost lipsit de aportul cutiei de viteze cu craboti iar asta s-a simtit. A trebuit sa ma readaptez la cutia de serie, aceasta avand o etajare mai lunga a treptelor. Mansele de antrenament si de concurs nu mi-au fost suficiente pentru a obtine timpul la care ma asteptam dar sunt foarte multumit de rezultat. Le multumesc spectatorilor veniti in numar mult mai mare astazi. Este o senzatie deosebita sa concurezi in fata unei audiente numeroase.” declara Catalin Cismaru la sfarsitul weekendului resitean.

 

Urmatoarele doua etape ale Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2012 se vor desfasura la Sinaia, in perioada 27-29 iulie, traseul spre Cota 1400 aflandu-se printre favoritele lui Catalin. El este sustinut in acest sezon de DIGI, DIGI Sport, Romtam Construct, Hotel Miraj Poiana Brasov si Aquasara.