Category Archives: DRIFT

Cronica etapei a-V-a a Campionatului National de Drift

Timp de trei zile, parcarea mare din Poiana Brasov a fost probabil cel mai incins petec de asfalt din Romania. Si asta pentru ca a fost gazda evenimentului GTT DRIFT Series. Organizat de Clubul sportiv GTT Racing impreuna cu Federatia Romana de Drift (FRD) si cu sprijinul King of Europe (KOE), GTT DRIFT SERIES a reprezentat cea mai profesionista etapa de drift desfasurata pana la aceasta data in Romania.

Implicarea directa a organizatorilor si promoterilor King of Europe (cel mai mare turneu de drift de pe continentul european) a avut drept rezultat un eveniment la standardele cele mai inalte de siguranta, spectacol si logistica, dupa cum a subliniat si Michael Procureur, fondatorul si presedintele KOE la finalul weekend-ului competitional.

GTT DRIFT Series a reprezentat o etapa de campionat national, insa a constituit si preambulul pentru gazduirea in Romania a unei etape inscrise in calendarul campionatului KOE. De altfel, GTT DRIFT Series s-a bucurat si de participarea pilotului francez Antony Ply, unul dintre pilotii consacrati din circuitul KOE.

Totodata, evenimentul certifica Federatia Romana de Drift si presedintele FRD, Gabriel Onofrei, drept reprezentantii oficiali in Romania ai King of Europe.

 

UN WEEKEND AUTOMOBILISTIC DE TALIE EUROPEANA

Asteptarile au fost mari fata de evenimentul GTT DRIFT Series. Pilotii romani din toata tara asteptau organizarea unei “arene” profesioniste, iar publicul local este foarte receptiv la sporturile cu motor, mai ales in Brasov – un oras cu traditie in competitiile automobilistice din Romania.

Astfel, si receptia presei a fost pe masura. Conferinta de presa organizata in vinerea dinaintea evenimentului la restaurantul Nash din Brasov a oferit un dialog direct cu delegatia King of Europe sosita pentru a pregati ultimele detalii logistice si de organizare.

Configurarea minutioasa a circuitului, posturile si rolurile ce au revenit  celor 15 asistenti de circuit membrii ai clubului GTT Racing si FRD, distribuirea reprezentantilor presei (fotografi, cameramani, reporteri) in locatii alese pentru a oferi o cat mai buna captare a evenimentului si perfectarea masurilor de siguranta pentru public au beneficiat de experienta lui Michael Procureur si a echipei cu care organizeaza etapele KOE.

Tot fondatorul KOE a jucat si rolul de arbitru al competitiei, ocazie cu care a oferit un curs aplicat de arbitrare atat pentru membrii Federatiei Romane de Drift, cat si celor doi reprezentanti ai asociatiei Autocrono (www.autocrono.ro) prezenti la GTT DRIFT Series.  Aceasta asociatie sportiva este implicata din 1997 in organizarea si promovarea competitiilor cu automobile, dar si formarii de arbitri pentru diverse discipline din domeniu.

Rezultatul acestei pregatiri riguroase a fost un weekend sportiv exemplar.

Ziua I

Pe cat de exploziv pare, pe atat de disciplinat este sportul numit drift. De aceea, dupa briefing-ul de la ora 8 dimineata s-a dat startul sesiunilor de antrenamente libere pentru acomodarea cu traseul. Acestea au deschis apetitul publicului care s-a dovedit a fi la fel de matinal. Rasplata a venit in intervalul 11:30 – 13:30, dedicat mult asteptatului Taxi Drift. Astfel, pasionatii au putut incerca adrenalina drift-ului din postul de pasageri ai pilotilor inscrisi in competitia GTT DRIFT Series.  Un sportiv de clasa dar si un showman inascut, pilotul francez Antony Ply si-a gasit aliati pe masura in pilotii romani, la fel de priceputi in a crea spectacol din valsul pe patru roti.

In a doua jumatate a zilei, show-ul a continuat cu o miza mare pentru piloti, acestia intrecandu-se in demonstratii de indemanare  pe parcursul sesiunii de calificari. S-au bucurat de un moment de respiro in timpul concursului Miss Drift  la care au participat 12 modele din Brasov. Alina Ariton, designer din Brasov si reprezentant 24FUN, a asigurat vestimentatia originala a modelelor.

Ziua s-a incheiat cu revenirea pilotilor sub aplauzele publicului in al doilea interval de antrenamente libere, urmat de un concert hip hop sustinut de Dan Popescu, alias Bibanu, si de spectacolul cu lasere pregatit de echipa de ingineri Conexiuni.

Ziua II

Urmand structura primei zile, dupa ce pilotii GTT DRIFT Series au readus pista la incandescenta in timpul antrenamentelor libere, publicul a avut din nou ocazia de a insoti gladiatorii motorizati in ture de pista ametitoare. Insa adrenalina a atins adevaratul apogeul deindata ce a inceput competitia propriu-zisa. Intre 14:30 si 17:00 Poiana Brasov a fost scena unor batalii bara la bara cu derapaje si manevre care au sfidat legile fizicii si au rupt ropote de aplauze de la spectatorii uluiti.

Au urmat galele de premiere , intai pentru concursul de miss, pentru cresterea suspansului, si apoi pentru etapa campionatului de drift. Torturile dedicate King of Europe si pilotilor, baia cu sampanie si desigur cupele si diplomele au marcat  un final de weekend care a unit comunitatea pilotilor de drift din Romania.

[vimeo 15276150 ]

Rezultatele etapei GTT DRIFT Series

Dupa cum a subliniat si Michael Procureur, presedintele KOE si arbitrul etapei GTT DRIFT Series, nivelul pilotilor romani a crescut foarte mult in mai putin de doi ani, de cand tara noastra a inceput sa fie implicata serios in acest sport.  Pilotul francez Antony Ply, un obisnuit al turneului de drift KOE, a ocupat un loc cinci foarte graitor pentru nivelul ridicat al pilotilor romani cu care a concurat.

Clasamentul etapei a 5-a din Campionatului National de Drift (C.N.D.):

1. Traian Buse 120 puncte
2. Marius Mitrache 110 puncte + 20 puncte pentru primul loc in calificari
3. Calin Ciortan 100 puncte
4. Ene Sorin 90 puncte
5. Antony Ply 70 puncte
6. Vasile Cristi Mouse 70 puncte
7. Dobre Niculae 70 puncte
8. Stacescu Dragos 70 puncte
9. Garda Rares 50 puncte
10. Ciulean Alexandru 50 puncte
11. Andrei Barbu ROTTI 50 puncte
12. Razvan Tica DOI 50 puncte
13. Gabi Onofrei 50 puncte
14. Razvan LKN 50 puncte
15. Cristea Razvan 50 puncte
16. Gorgan Alexandru 50 puncte

Clasament general al C.N.D. dupa etapa a 5-a:

1. Ciortan Calin – Calin – 610p
2. Buse Traian – Traian – 590p
3. Mitrache Marius – KNS – 520p
4. Ene Sorin – HAI – 510p
5. Ciulean Alexandru – CIULI – 500p
6. Fratianu Razvan – Razvan LKN – 380p
-. Dobre Niculae – Dobre – 380p
8. Andrei Barbu – ROTTI – 320p
-. Vasile Cristi – MOUSE – 320p
10. Stacescu Dragos – Dragos – 270p
11. Maxim Mihai – Mishu – 260p
12. Cristea Razvan – 220p
13. Garda Rares – Rares – 200p
14. Illiuk Dmitry – 180p
15. Moise Radu – Santos – 170p
16. Joitu Claudiu – JAE 140p
17. Niculescu Mircea – Mircea – 100p
18. Mester Janos – 90p
–. Tica Razvan – Razvan DOI – 90p
–. Popescu Razvan -RIPu – 90p
–. Gorgan Alexandru – 90p
22. Szabo Szilard – 70p
–. Popescu Alex – Alex – 70p
–. Antony Ply 70p
25. Silisteanu

 

Impresiile participantilor

Michael Procureur, presedintele King of Europe

A fost un weekend foarte frumos! Atmosfera superba, locatie superba, driferi foarte buni, organizare foarte buna. Ce altceva pot sa spun? Gabi Onofrei, Gabi Tomescu si intreaga echipa GTT Racing s-au intrecut pe ei insisi pentru a oferi pilotilor si spectatorilor o cursa excelenta in Brasov in acest weekend. Echipa King of Europe nu se astepta la un asemenea nivel de calitate la primul eveniment si abia il astept pe urmatorul, mai ales deoarece Gabi a promis sa aduca un plus de calitate. Brasov este o zona frumoasa pentru drift si ne asteptam sa reusim sa realizam un traseu de viteza acolo. Daca vom reusi acest lucru cu siguranta vom aduce cei mai buni drifteri europeni in 2011 pentru o etapa oficiala a King of Europe Drift Series. Primul examen a fost trecut cu bine de GTT DRIFT Series. King of Europe isi ofera intregul suport pentru acest eveniment in viitor si se asteapta la o lunga colaborare cu ei. Suntem convinsi ca GTT poate transforma driftul in sport de top in Romania.”

 

Sorin Ene “HAI”, ocupantul locului 4 in etapa GTT DRIFT Series

Pot spune ca a fost un eveniment foarte bine organizat, la care m-am simtit foarte bine. Un eveniment presarat cu de toate: fete frumoase, abandonuri, masini si motoare stricate etc. Au fost si minusuri, dar asa este cand faci ceva pentru prima oara. Bafta in continuare si asteptam urmatoarea etapa.

Razvan Fratianu, director vanzari Toyota Suceava si ocupantul locului 14 in etapa GTT DRIFT Series

Ma bucur nespus ca am participat la o etapa de drift in Romania, cu piloti romani, cu organizare romaneasca, care nu numai ca se ridica, dar a si depasit multe etape europene in ceea ce priveste calitatea organizarii si a locatiei. GTT Drift Series a fost de departe cea mai reusita etapa de drift organizata in Romania. Din punctul meu de vedere ca pilot, conditiile de concurs au fost excelente. Se pare ca si lui Dumnezeu ii place driftul, pentru ca duminica dimineata se arata o vreme nu tocmai prielnica, dar odata cu zgomotul motoarelor, a iesit si soarele, iar competitia s-a desfasurat cum mai bine nu se putea.  Sunt foarte bucuros sa vad ca nivelul driftului in Romania  creste de la etapa la etapa si ca pilotii straini isi arata interesul sa participe la etapele noastre. Acum a fosc cazul pilotui francez Antony Ply, data fiitoare cu siguranta se vor alatura si alti piloti straini. Eu personal multumesc echipei King of Europe, care au venit sa ne arbitreze, pentru ca intr-adevar doar un arbitru experimentat ar fi putut decide corect luptele stranse care s-au dat pe “coloseumul” din Poiana Brasov.

 

Gabi Onofrei, organizator GTT DRIFT Series si fondator al Federatiei Romane de Drift

A fost prima etapa organizata de noi, am lucrat foarte mult sa iasa totul perfect, iar acum culegem roadele muncii noastre. Ma bucur ca nu am avut parte de incidente si evenimente neplacute si ca totul s-a desfasurat conform planului. Am reusit sa oferim celor prezenti o atmosfera incendiara si un spectacol pe cinste. Impresiile de dupa nu pot decat sa ma bucure si vom incerca la urmatorul eveniment sa aducem un plus in ceea ce priveste calitatea evenimentului.

 

UN SPECTACOL COMPLET PENTRU PUBLIC

Logistic, GTT DRIFT Series a fost pregatit pentru a oferi publicului un weekend cu adevarat spectaculos. Iar numarul vizitatorilor confirma acest lucru. Cei circa 6.000 de spectatori care au participat la eveniment in cele doua zile au avut toate motivele sa petreaca zilele aproape in intregime la locatia evenimentului. Au dispus de la mancare proaspata la un stand de poker improvizat de Casino Vezuvius.

Pentru o mai buna vizualizare a spectacolului automobilistic circuitul a dispus de o tribuna VIP, precum si de un ecran de 8/4 metri, pe care erau transmise imagini in timp real de la carele de filmare amplasate pe pista.

Atmosfera a semanat cu cea a unui festival. Scena a fost prevazuta cu sistem audio de 30.000 Watts si proiectoare cu laser si i-a gazduit si pe cei doi MC ai evenimentului, Claudiu Ciobanu (Antena1 si Radio21) si Dan Ghita (prezentator stiri RTT si radio DJ).

MASURI DE SIGURANTA STRICTE

Publicul a fost mereu ferit de pericole, circuitul fiind prevazut cu zone tampon si delimitari calculate pentru a elimina posibilitatea accidentarii. Nu mai putin de 3.000 de cauciucuri, aduse cu trei tir-uri, au devenit ziduri de protectie securizate cu legaturi speciale, tipice pentru astfel de parapet improvizati pe circuitele sporturilor cu motor.

Gardurile de delimitare, agentii firmei de paza Silnef Security din Brasov, precum si indicatiile oferite constant de cei doi MC prin statia audio a evenimentului au fost masuri suplimentare pentru un eveniment lipsit de incidente.

De asemenea, prin prisma parteneriatului intre Federatia Romana de Drift si Politia Rutiera, agentii de trafic au ajutat la buna organizare a evenimentului si la fluidizarea traficului pe parcursul intregului eveniment.

 

Echipa GTT Racing si Federatia Romana de Drift tin sa multumeasca:

–          Sponsorului oficial al evenimentului Onoserv Tuning (www.onoserv-tuning.ro);

–          King of Europe pentru promovarea drift-ului in Romania si pentru implicarea directa in organizarea evenimentului GTT DRIFT Series (www.kingofeurope.net);

–          Tuturor pilotilor care au participat la GTT DRIFT Series;

–          Echipei tehnice Conexiuni pentru scena, sistem de sonorizare si spectacolul de lumini si laser (www.conexiuni.com.ro);

–          Primariei Municipiului Brasov si Politiei Rutiere pentru sustinerea oficiala.

N. red : Multumiri pentru foto : Catalin Opreawww.pov.ro

[nggallery id=59]

Formula Drift Video – Point of Impact etapa a VI-a

Cu doar o etapa ramasa pana la finalul campionatului, cea de-a sasea etapa a oferit din nou dueluri spectaculoase intre participantii din Formula Drift. Castigatorul acestei etape Vaughn Gittin Jr., favoritul publicului, a reusit si de aceasta data evolutii spectaculoase care i-au adus victoria, consolidandu-si astfel pozitia de lider in clasamentul general. 

[vimeo 15138168]

[vimeo 15073094]

foto: Larry Chen

Interviu cu Sorin HAI dupa GTT Drift Series

In weekendul care s-a incheiat, linistea din statiunea montana Poiana Brasov a fost spulberata de scartaitul cauciucurilor si de zgomotul motoarelor accelerate la maxim de pilotii care s-au intrecut in derapaje controlate intr-o noua etapa contand in Campionatul National de Drift. In premiera clubul GTT Racing in frunte cu Gabriel Onofrei a organizat o etapa de drift in parcarea mare din Poiana Brasov, unde spectatorii au avut parte de un spectacol cu mult fum, plimbari cu masinile de drift si un concurs de Miss. Unul dintre cei mai buni drifteri din Romania Sorin “HAI” Ene a reusit clasarea pe locul 4, dupa un weekend nebun plin de evenimente nedorite. Ce s-a intamplat aflati chiar de la el din interviul acordat website-ului nostru.        

Motorsportnews.ro: Dupa o lunga perioada de pauza in campionatul national de drift, a avut loc la Brasov o noua etapa de drift, cum ti s-a parut organizarea si evenimentul per ansamblu?

HAI: Tinand cont de faptul ca a fost primul eveniment organizat de un novice in domeniu, organizarea a fost foarte buna, au existat si minusuri (era de asteptat), dar per ansamblu a fost ok.

Motorsportnews.ro: Ce modificari a suferit masina pentru aceasta etapa si ce va mai urma in viitor?

HAI: Am reusit sa lucrez la partea estetica asa cum s-a vazut (am reparat si revopsit plafonul si tot ceea ce a insemnat urma de accident sau indoitura), am reusit sa-mi achizitionez si sa montez un eleron, am facut lampile de spate negre, am inlocuit geamul spart la etapa KOE Cluj cu plexiglas si alte mici retusuri estetice.

Pe viitor ramane sa ma gandesc si sa trag o conluzie in ceea ce priveste modificarile care vor fi aduse – iarna e lunga si sezonul se apropie de final.

Motorsportnews.ro: Ai avut parte si de un eveniment mai putin placut cu unul dintre concurenti ce s-a intamplat?

HAI: Asa este, am avut parte de un incident neplacut despre care nu vreau sa comentez nimic si vreau sa-l uit cat mai repede. Lipsa  fair play-ului si-a spus cuvantul, este tot ce pot sa spun.

Motorsportnews.ro: Ai “ratat” podiumul la mustata si ai reusit o clasare pe locul patru, de ce nu in primii trei?

HAI: A fost o etapa nebuna, s-au stricat multe masini si motoare, am avut probleme majore cu masina, mi s-a ars unitatea electronicii (Haltec), luand riscanta decizie sa evoluez in continuare cu electronica stoc a masinii.

Inaintea luptei cu Calin ceva in motor a cedat si am imprumutat masina lui Razvan Doi (caruia ii multumesc inca o data pe aceasta cale). Desi nu am evoluat nici o data pe aceasta masina, in prima runda am avut 6-4 in fata lui Calin, iar in runda a doua lipsa si calitatea anvelopelor si-au spus cuvantul. Calin a castigat cu 7-3, am pierdut locul 3 la un punct practic.

Motorsportnews.ro: La ce evenimente te mai pot vedea fanii tai pana la sfarsitul anului?

HAI: Nu stiu exact ce evenimente urmeaza in calendar, dar cert este faptul ca trebuie sa se mai tina o etapa CND pentru a finaliza campionatul, oricum evenimentele la care voi participa vor fi anuntate din timp ca si pana acum pe site-ul vostru si pe site-ul meu www.69hai.ro.

Urmeaza doua etape King Of Europe- Drift in Grecia unde nu stiu daca pot sa ajung, sper si vreau, dar nu stiu sigur nimic inca.

Motorsportnews.ro: Poti sa ne dezvalui cate ceva din planurile pentru anul viitor?     

HAI: Ca planuri de viitor….. vreau sa vad ce s-a intamplat cu motorul masinii, masina se afla in prezent la cei de la Exelixis, sa rezolv toate problemele aparute, sa lucrez in continuare la estetica masinii si in aceasta iarna vreau sa intervin cu modificari la motor  pentru a ridica putin puterea, undeva pe la 400 de cai.

Doresc sa multumesc pe aceasta cale sponsorilor mei DENTAL-MED, EXELIXIS, ANVELOPESIJANTE.RO, REPSOL si celor care sunt prezenti la fiecare eveniment alaturi de mine prieteni, fani etc.

 

 

Vaughn Gittin Jr. isi consolideaza pozitia de lider in Formula Drift

Cea de-a sasea etapa din Formula Drift a insemnat cea de-a doua victorie a lui Vaughn Gittin Jr. in acest sezon prin care acesta si-a consolidat pozitia de lider in clasamentul general provizoriu. Desfasurata in Sonoma California aceasta a fost ultima etapa inainte de Marea Finala care va avea loc in perioada 8-9 octombrie pe  Toyota Speedway la Irwindale.

Lupta pentru pozitiile podiumului s-a dat intre Chris Forsberg – Nissan 350z si Tanner Foust – Scion TC pentru locul 3, iar 1 s-a decis dupa duelul dintre Vaghn Gittin jr. – Ford Mustang 2011 si Ryan Tuerck – Pontiac Solstice.

Gittin jr. declara dupa eveniment ” Nu imi vine sa cred. Se intampla cu adevarat? Am o echipa extraordinara, iar ceea ce am facut astazi pe circuit pur si simplu depaseste puterea mea de intelegere sunt foarte fericit.”

Cu doar o etapa ramasa de disputat clasamentul general se prezinta astfel :

1. Vaughn Gittin jr. 540 pct

2. Daijiro Yoshihara 482 pct

3. Tanner Foust 464.5 pct

4. Ryan Tuerck 455 pct

5. Darren McNamara 396.5 pct

foto: driftfotos.com

Formula Drift “point of impact” sept 11 infineon raceway sonoma ca from Chris Kommavong on Vimeo.

Alina Bunica si Sorin “HAI” Ene in derapaj controlat

Sambata 11 septembrie cu ocazia desfasurarii evenimentului organizat de cei de la Extreme Wheels spectatorii s-au putut bucura de demonstratii de drift, enduro, off-road, parade de motociclete si demonstratii cu Mitsubishi Evo9  de raliu pilotat de Manu Mihalache.

Desigur nu doar spectatorii au avut parte de surprize, ci si pilotii participanti asa cum s-a intamplat si in cazul lui Alina Bunica, reprezentanta sexului frumos in Campionatul National de Raliuri cu al sau Citroen Saxo.

Alina a acceptat invitatia facuta de Sorin HAI de a lua loc pe scaunul din dreapta al masinii sale Nissan Silvia S14A pregatita special pentru competitiile de drift.

Iata ce au avut de spus cei doi dupa eveniment:

Motorsportnews.ro:  Cum te-ai simtit in postura de copilot in dreapta lui Sorin “HAI” si daca ai mai avut ocazia pana acum sa mergi intr-o masina de drift?

Alina Bunica: Pentru mine a fost o experienta total noua, pentru ca a fost pentru prima data cand am pus piciorul intr-o masina de drift. Totusi, mai demult ma mai uitam la filmulete cu drift in tandem de pe diferite circuite de afara, dar gratie evenimentului Extreme Wheels la care am fost invitata, am avut ocazia sa merg alaturi de Sorin “HAI” si sa traiesc senzatiile “tari” oferite de o masina de drift. Pe aceasta cale doresc sa ii multumesc pentru spectacolul oferit si ii urez multa bafta la toate competitiile!

Motorsportnews.ro: La raliul Aradului vei reusi sa iei startul, deoarece se anunta o etapa
“incendiara” cu 73 de echipaje inscrise la start peste 30 fiind din Ungaria?
 

Alina Bunica: Din pacate, am sa ratez etapa de la Arad din obisnuitele motive financiare, dar voi fi totusi spectatoare. Intr-adevar, va fi un raliu greu pentru multi dintre pilotii nostri, pentru ca cei 30 de piloti care vin din Ungaria le vor strica planurile in privinta punctelor. Momentan, “batalia” pentru campionul Romaniei se da intre 4 piloti – Marisca, Szabo, Porcisteanu si Gartofan, care nu mai au decat 2 etape pentru a-si stabili pozitia finala ( Arad 17-18 septembrie si Iasi 7-8 octombrie). Asadar, fanii raliurilor  vor avea de vazut o  lupta “incendiara” la aceste doua ultime etape ce se vor desfasura pe macadam.

Motorsportnews.ro: Cum vi s-a parut evenimentul organizat de cei de la Extreme Wheels?

Alina Bunica: Evenimentul Extreme Wheels a fost unul foarte reusit si mi-a placut foarte mult, pentru ca  este genul de show care prinde foarte bine la public, atragand astfel  catre motorsport publicitatea si implicit sponsorii..

Sorin “HAI” : A fost un eveniment frumos, bine organizat, lumea a fost prezenta in numar destul de mare si au avut parte de un program foarte frumos care a cuprins cate un pic din fiecare demonstartii de drift, off-road, masini de raliu,  parade moto, acrobatii cu motociclete, concerte, deci organizatorii au cam multumit pe toti cei prezenti. Ma bucur ca Alina a acceptat invitatia si a luat loc alaturi de mine in masina de drift si am vazut ca a fost destul de incantata, o astept si altadata cu mare placere si doresc sa ii urez succes in Campionatul National de Raliuri si imi pare rau ca nu va fi prezenta la urmatoarea etapa de la Arad.   

Sorin “HAI” va fi prezent in acest weekend in poiana Brasov unde va participa la cea de-a V-a etapa din Campionatul National de Drift organizata de GTT Racing ce se va desfasura in Poiana Braşov, parcarea mare.

Sorin conteaza pe sprijinul sponsorilor EXELIXIS, ANVELOPESIJANTE.ro, DENTAL-MED, REPSOL Romania, E28MEDIA si Motorsportnews.ro partener media.

credit foto 1: Paul Constantinescu – http://constantinescupaul.blogspot.com/ 

GTT Drift Series a 5-a etapa a Campionatului National de Drift

Clubul sportiv GTT Racing impreuna cu Federatia Romana de Drift

si cu sprijinul King of Europe

organizeaza

GTT Drift Series

a 5-a etapa a Campionatului National de Drift.

Driftul, ca ramura a sportului cu motor, reprezinta un fenomen relativ nou pentru Romania dar care a prins amploare si s-a dezvoltat intr-un ritm alert, atragand mii de entuziasti la fiecare eveniment. Driftingul reprezinta tehnica de a derapa controlat. Etapele de drift se desfasoara pe un circuit special amenajat, cu automobile pregatite strict pentru aceasta disciplina,  iar pilotii au rolul de a aborda virajele în derapaj si de a mentine controlul automobilelor la viteze cat mai mari.

O etapa este compusa din sesiunea de calificari, in care pilotul evolueaza individual pe pista in incercarea de a impresiona juriul cu o evolutie cat mai spectaculoasa, si din concursul propriu-zis, in care se formeaza perechi dintre cei calificati si se evolueaza in paralel. Etapele de drift sunt asezonate cu diverse activitati pentru numerosul public prezent. Se premiaza frumusetea in concursuri de miss, se premiaza pasiunea cu ture de circuit alaturi de pilotii favoriti, se incinge atmosfera prin concerte.

Per total, driftul reprezintă acea ramură a sportului cu motor în care primează spectacolul. Driftul reprezintă control, precizie, viteză, determinare. Reprezintă mii de fani in extaz, sute de cauciucuri uzate şi fum. Reprezintă zgomot şi delir. Reprezintă prietenii, reprezintă orgolii. Însă toate promovează arta de a controla volanul și de a respecta normele sportive și de siguranţă. Mesajul către public nu este doar spectacolul, ci și responsabilitatea de care dau dovadă piloţii și federaţia sub egida căreia sunt organizaţi.

GTT Drift Series

DATA DESFĂŞURĂRII: 18-19 septembrie 2010

LOCAŢIE: Poiana Braşov, Parcarea mare

TRAFIC VIZITATORI: interval 10.000-15.000 persoane/zi

“GTT Drift Series” se bucură de sprijinul “King of Europe” pentru Etapa cu numărul 5, care vine să confi rme dorinţa şi entuziasmul sportivilor dar şi a spectatorilor pentru drift, un sport nou în România, dar plin de spectaculozitate .

“King of Europe” este cel mai mare organizator de concursuri de drift din Europa, cu etape in ţări ca Serbia, Ungaria,Slovacia, Grecia, Spania. Prin intermediul Federaţiei Române de Drift, “King of Europe” a organizat şi o etapă de campionat european în România. “King of Europe” a fost fondat în 2005 şi până în prezent a organizat 53 de competiţii in 19 ţări europene, la care se adaugă şi două expoziţii în Dubai 2007 şi Moscova 2008.În 2010 nu mai puţin de 93 de sportivi din 18 ţări diferite au participat la competiţiile de drift organizate de “King of Europe”.

“GTT Drift Series” va benefi cia de arbitrii din partea clubului sportiv Autocrono.

SECURITATEA va fi asigurată cu stricteţe de Silnef Security, prin intermediul a 20 de agenţi de pază foarte bine nstruiţi pentru acest eveniment. Publicul spectator va fi  în deplină siguranţă, într-un spaţiu bine delimitat prin intermediul gardurilor de tip jandarmerie.

PROGRAM

Sâmbata 18 septembrie

08:00  – 11:00   Brifing + antrenamente libere

11:30  – 13:30  Taxi Drift

14:00  – 16:00  Calificari

16:00  – 18:00  Miss Drift

18:00  – 18:30  Afisarea rezultatelor

19:00  – 21:00  Antrenamente libere

22:00  – After Drift Party

– Concert Conexiuni + spectacol lumini si laser

Duminica 19 septembrie

08:00  – 11:00   Brifing + antrenamente libere

11:30  – 13:30  Taxi Drift

14:30  – 17:00  Concurs Gtt Drift Series

18:00  – 18:30  Premiere Miss Drift

18:30  – 19:00  Premiere Gtt Drift Series

19:00  – After Drift Party

– Concert Conexiuni + spectacol lumini si laser

Formula Drift: Runda 6 Point of Impact

In acest weekend va avea loc cea de-a sasea runda din campionatul de drift din Statele Unite Formula Drift. 10 si 11 septembrie sunt zilele in care vor avea loc calificarile si competitia propriu-zisa acest eveniment fiind ultimul din acest sezon inainte de marea finala din octombrie.

Etapa intitulata “Point of Impact” se va desfasura pe o parte din circuitul Infineon Raceway din California. Aceasta etapa este una din cele patru runde din Formula Drift care se desfasoara pe un circuit.

Traseul va incepe cu o coborare in linie dreapta la finalul careia pilotii vor putea atinge viteze de + 160 kmh, fiind urmata de un viraj de dreapta foarte rapid. Se anunta dueluri foarte aprinse deoarece este ultima etapa in care pilotii vor mai putea acumula puncte pentru a putea participa la Marea Finala din octombrie.

Clasamentul in acest moment se prezinta astfel:

1. Vaughn Gittin Jr. 439 pct

2. Daijiro Yoshihara 417 pct

3. Tanner Foust 386 pct

4. Ryan Tuerck 361 pct

5. Darren McNamara 342 pct

6. Samuel Hubinette 304 pct

7. Chris Forsberg 296 pct

8. Rhys Millen 291.75 pct

9. Tyler McQuarrie 275.50 pct

10. Justin Pawlak 267.50 pct

Competitia va putea fi urmarita ca si pana acum in direct pe internet la adresa www.driftstream2010.com

Pana la startul celei de-a sasea etape puteti urmari cateva filmulete de la etapa a 5-a care a s-a desfasurat in Las Vegas.

[vimeo 14470765]

[vimeo 14531350]

 

 

Marius KNS se alatura echipei de drift la Baneasa Rally Show

Astazi 27 august va avea loc la Baneasa Shopping City Bucuresti, Super Speciala „Baneasa Rally Show”, unde organizatorii au pregatit o serie de surprize. Specatorii vor avea parte de curse demonstrative oferite de driveri profesionisti insositi de vedete ale sportului si din showbiz, curse de karting  oferite de pilotii ce provin de la doua scoli de karting, din Brasov si Campulung Muscel, nu va lipsi nici motociclismul, parada masinilor de epoca, iar in incheiere driftul va pune stapanire pe micutul circuit creat in parcarea Baneasa Shopping City Bucuresti.

Dupa ce Gabriel Onofrei si SorinHaiEne si-au anuntat prezenta la “Baneasa Rally Show“, Marius “KNS” Mitrache, un alt pilot participant in campionatul european de drift KOE, se va alatura echipei de drift. Cei trei promit un show total pentru spectatori cu mult fum si cauciuc ars. 

Japonezele vor invada circuitul, Gabriel Onofrei si Sorin Ene vor evolua pe doua Nissan-uri Silvia S14 si S14A, iar Marius Mitrache se va alatura celor doi cu un Nissan Skyline GTR R33.

Tyler McQuarrie prima victorie la Las Vegas

Runda a 5-a “After Dark” desfasurata la Las Vegas Motor Speedway a reusit sa aduca pe circuit un pic din stralucirea si atmosfera orasului luminii. Spectatorii prezenti pe parcursul weekend-ului pe circuit au avut parte pe langa competitia de drift si de demonstratii cu Monster Truck, curse de drag, show si expozitie de masini tunate, cam tot ce isi putea dori un fan al fenomenului auto.

Batalia finala s-a dat intre Tyler McQuarrie pe Nissan 350z si Daijiro Yoshihara, deja un obisnuit al podiumurilor, cu al sau Nissan Silvia S13, insa problemele mecanice l-au fortat pe Daijiro sa se retraga din competitie lasandu-i deschisa calea spre victorie lui McQuarrie. Acesta se afla in fata primei victorii din cariera, victorie care l-a promovat in clasamentul general provizoriu pe locul 9 in acest sezon.

“Masina s-a comportat impecabil pe parcursul testelor si al calificarilor. A fost un eveniment unde am simtit ca totul merge bine. Sa castig pentru prima data in cariera aici in Las Vegas imi da un sentiment extraordinar.” a declarat Tyler McQuarrie.

Locul trei i-a revenit unui alt pilot consacrat care nu a ratat niciun podium in acest an Vaughn Gittin Jr., un loc trei care i-a intarit pozitia de lider in clasamentul general.

Clasamentul general dupa cele 5 runde se prezinta astfel:

1. Vaughn Gittin Jr. 439 pct

2. Daijiro Yoshihara 417 pct

3. Tanner Foust 386 pct

4. Ryan Tuerck 361 pct

5. Darren McNamara 342 pct

Urmatoarea etapa va avea loc in perioada 10-11 septembrie intitulata “Point of Impact” si va fi ultimul eveniment inainte de batalia pentru titlu, marea finala.