Se turează motoarele pentru Raliul Câmpulungului!

Duminică aceasta se va da startul în prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint al României. Raliul Câmpulungului 2010 este organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv în preambulul Zilelor Municipiului Câmpulung Muscel.

Având în vedere că o parte din traseu a fost puternic afectată de ploile din cursul săptămânii, organizatorii au decis ca proba de la Strâmtu să fie redusă la jumătate, ea urmând să fie însă parcursă în cadrul concursului şi la întoarcere. Astfel, pe Strâmtu, vor fi patru treceri – două la urcare, două la coborâre.

Multă adrenalină şi cai putere

În conferinţa de presă dedicată evenimentului, Cătălin Nicolaescu, de la organizatorii Brothers Motor Sport, a anunţat numele piloţilor de renume care vor participa la evenimentul de duminică şi a anticipat un spectacol total. “Sperăm că acest raliu va fi o adevărată sărbătorare pentru toţi muscelenii, mai ales că este organizat în preambulul Zilelor municipiului Câmpulung. De aceea, şi sloganul oficial al Raliului este «La mulţi ani, Câmpulung!». Traseul  este compus din două probe speciale – Strâmtu şi Bughiţa. Am reparat drumurile pentru aceste Probe Speciale, iar elementul de senzaţie îl va reprezenta superspeciala din centrul municipiului, de la ora 18. Vor concura maşini care participă în Campionatul Naţional de Raliuri, cu piloţi de marcă, precum Valentin Porcişteanu, Dorin Banciu, Valentin Banciu, Cătălin Berari, Alina Bunica sau Mihaela Beldie, ultima, nimeni alta decât navigatoarea celebrului pilot Claudiu David, participant în Campionatul Mondial de Raliuri (W.R.C.). Vom avea maşini foarte puternice, cu mulţi cai putere, care sperăm că vor mulţumi publicul spectator. La Raliul Câmpulungului va concura şi singurul Mitsubishi Lancer Evo 10 din campionatul intern, pilotat de Cătălin Berari”, a declarat Cătălin Nicolaescu.

Călin Andrei: Este o bucurie să organizăm acest Raliu la Câmpulung

Primarul Călin Andrei a felicitat organizatorii pentru că au avut curajul să pună la punct o cursă atât de dificilă şi spectaculoasă în numai două săptămâni. Primăria Câmpulung, partenerul principal al Raliului, va deveni „sediul” competiţiei. Aveţi de-a face cu doi tineri vaccinaţi cu automobilism, Iulian şi Cătălin Nicolaescu, de la Brothers Motor Sport, pentru că trebuie să ai o doză de curaj vecină cu nebunia să preiei o etapă de genul acesta şi să o organizezi în două săptămâni. Deşi este scurtă ca întindere, are două probe excepţional de spectaculoase, la care se va adăuga şi demonstraţia din centrul Câmpulungului. Rog spectatorii să respecte regulile de securitate, pentru că proba din oraş, deşi este spectaculoasă, are şi o mare doză de risc. Este o bucurie să organizăm acest eveniment la Câmpulung, iar meritul este al fraţilor de la Clubul Brothers Motor Sport. Au avut ambiţie de muscelean să aducă acest eveniment la Câmpulung. Vreau să felicit şi firmele care sunt implicate în sprijinirea raliului, inclusiv pe Calorex, din Bucureşti, care este şi patronată de un câmpulungean. Doresc vizionare plăcută celor care vor dori să vadă un spectacol într-o zonă a sporturilor cu motor din ce în ce mai prezentă la Câmpulung. Apreciem şi faptul că evenimentul este organizat în preambulul Zilelor Câmpulungului, care se vor desfăşura în perioada 19-25 iulie”, a fost mesajul primarului Câmpulungului, Călin Andrei.

Spectacol maxim pe Strâmtu şi în centrul Câmpulungului

Directorul organizatoric, Cristian Otobâcu, de la Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, a venit cu noutăţi în privinţa traseului, care a fost modificat. “Sunt trei probe distincte de concurs: una pe Strâmtu- pe urcare şi pe coborâre- cu o regrupare la jumătatea drumului la Lereşti, Proba Specială de la Bughiţa şi Rally Show. Avem aproape jumătate din traseu Probe Speciale, ceea ce înseamnă că spectaculozitatea va atinge cote foarte înalte. Pe toate probele vor fi efective de securitate de la Jandarmi, Poliţie şi Pază. Fiind probă de viteză, pe Strâmtu, rugăm spectatorii să respecte întocmai indicaţiile organizatorilor”, a transmis Cristian Otobâcu.


Jean Vlădoiu şi Mircea Diaconu, la Raliu

Fostul internaţional Jean Vlădoiu, proaspătul tehnician al F.C. Argeş şi marele actor şi senatorul de Argeş Mircea Diaconu se vor număra printre vedetele… argeşene care şi-au anunţat participarea la Raliul Câmpulungului, aşa cum a declarat Iulian Nicolaescu, celălalt reprezentant al Brothers Motor Sport. “Am decis ca la această ediţie să invităm personalităţi din Argeş, pentru că este un raliu dedicat Muscelului. Astfel, pe lângă oficialităţile din conducerea judeţului, la Raliu şi-au anunţat prezenţa, duminică, şi actorul şi senatorul Mircea Diaconu, dar şi proaspătul antrenor al F.C. Argeş, Jean Vlădoiu. Vreau să asigur publicul că în special Proba de la Strâmtu va fi scena unui spectacol deosebit la cel mai înalt nivel. La Rally Show, la ora 18, pe traseul dintre Piaţa Primăriei şi zona bisericii “SF. Nicolae” va fi un show de excepţie, în condiţiile în care vor fi prezenţi noi dintre cei mai spectaculoşi piloţi din campionatul intern, Valentin Porcişteanu şi Valentin Banciu”, a afirmat Iulian Nicolaescu.

Bucuraţi-vă la Raliul Câmpulungului, fără incidente!

Accesul publicului pentru proba de la Strâmtu se închide la ora 11, iar accesul presei la ora 11.25. La Bughiţa, accesul publicului se închide la 12,30, iar pentru presă la 12.50.

Având în vedere că între orele 9.30 şi 11.00 pe Strâmtu se desfăşoară recunoaşterea traseului de către concurenţi, organizatorii recomandă ca accesul spectatorilor să se facă cât mai devreme posibil!

O altă recomandare pentru această probă este ca parcarea automobilelor spectatorilor să nu fie făcută pe strada Valea Foii, datorită carosabilul relativ îngust, pentru a evita producerea de ambuteiaje! Spectatorii sunt rugaţi să îşi lase maşinile departe de drum, pentru ca acestea să nu fie avariate, având în vedere că traseul a fost proaspăt amenajat.

În zona centrală a municipiului Câmpulung este restricţionată circulaţia pentru toate categoriile de vehicule între orele 07.00 şi 19.00! Organizatorii vin cu rugămintea ca autoturismele, inclusiv cele ale riveranilor, să nu fie parcate în zona centrală.

La 12.01 se dă startul oficial!

Startul oficial al Raliului Câmpulungului se va da la ora 12.01, din Piaţa Primăriei Câmpulung, iar sosirea va fi la ora 17.00. La ora 18, piloţii îşi vor demonstra abilităţile tehnice pe un traseu extrem de spectaculos în centrul municipiului Câmpulung Muscel, la Rally Show. Până acum, 20 de echipaje s-au înscris în competiţie dar, având în vedere că taxa de înscriere este zero, numărul maşinilor care vor fi la start ar putea creşte.

Date tehnice:

Lungime traseu: 66 kilometri

Şase Probe Speciale, pe Bughiţa şi Strâmtu

Lungime P.S.: 28 kilometri

Până acum, 20 de echipaje s-au înscris în competiţie, dar, având în vedere că taxa de înscriere este zero, numărul maşinilor care vor fi la start ar putea creşte.

Iată echipajele înscrise până acum, (Pilot-Copilot- Marcă autoturism- Gr/Cl.), cu menţiunea că mai pot apărea schimbări până în ziua concursului

1.Valentin Porcişteanu- Alina Bunica (Citroen Saxo) – N/2

2. Dorin Banciu- Gabriel Covaci (Toyota Celica)- H/4

3. Alexandru Mirea- Dragoş Despinoiu (Dacia Logan)- N/2

4. Aurelian Andronache- Florin Pelmuş (Saxo VTS) – A/6

5. Viorel Ivan- Dumitru Gheorghe (Dacia Logan) – N/2

6. Valentin Popa- Traian Pavel (Polo GTI) – N/2

7. Cristian Ciobotea (VW. Golf GTI 16v) – H/3

8. Cătălin Berari- Mihai Sandu (Lancer Evo 10) – K

9. Lucian Sauciuc (Renault Clio Sport) – A/7

10. Cristian Toader – Cezar Rusu (Seat Ibiza Cupra TDI) – A/7

11. Valentin Banciu- Lucian Budai (Mitsubishi Lancer)- H/4

12. Bogdan Talaşman- Marcus Andreoiu (Oltcit Club)- H/1

13. Tiberius Ocnărescu- Vasile Cosman (Skoda Octavia)- H/3

14. Octavian Popa- Mihaela Beldie (Lancer EVO 9)- N/4

15. Adrian Grigore- Marius Păunescu (Dacia Logan)- N/2

16. Spartacus Popa – Jozsef Berkeczi (Opel Astra)- H/3

17. Bogdan Năstase- Alex Popidan (Dacia Logan)- N/2

18. Daniel Chiss- Ovidiu Chiss (Dacia Logan)- N/2

19. Bogdan Marciuc (Lancia Delta Integrale)- H/4

20. Manuel Mihalache – Sorin Colceriu (Mitshubishi Lancer)- N/4

Alte informaţii şi documente pot fi descărcate şi de pe www.muscelrally.com.

Organizatorii Raliului Câmpulungului – Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, beneficiază de susţinerea partenerilor: Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, Primăria Lereşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, SILDVB Berevoeşti, Calorex, Summer Trading, Magic Safe Security S.R.L. Piteşti şi Longocampo Club. Partener tehnic: Toyota România.

58 de piloti confirmati la CUPA FRAS – DUNLOP la karting

Alti 10 piloti au confirmat participarea la competitie, dar urmeaza sa se inscrie in mod oficial sambata

Lista participantilor la Cupa VIP creste

Pana pe 2 iulie, ora 20, 58 de piloti erau inscrisi oficial in Cupa FRAS- Dunlop la karting, intrecere gazduita in acest weekend de circuitul AMCKART. Insa, maine numarul competitorilor ar putea creste la 68, pentru ca exista alte 10 cereri pentru piloti care vor sosi maine dimineata si care nu apar in lista de inscrieri pentru ca nu au platit taxa de inscriere si nu au completat formularul la secretariatul de la AMCKART.

Cupa FRAS-Dunlop la karting programeaza sambata 3 iulie verificarile tehnice, antrenamentele necronometrate, calificarile si mansele prefinale, iar duminica 4 iulie, in ultima zi a competitiei, care debuteaza la ora 9:00, mansele finale ale competitiei.

Dincolo de intrecerile incluse in programul oficial al Cupei FRAS- Dunlop, fanii kartingului vor putea asista astazi, cu incepere de la ora 17:00, si la o competitie neconformista, Cupa VIP. Pe lista participantilor figureaza echipa Jack Daniel’s RT, condusa de Mihai Leu, cea a pilotilor, care-i include deja pe Vali Porcisteanu, Dragos Dinu si Adrian Grigore, cea a reprezentantelor sexului frumos care concureaza in intrecerile de raliuri si viteza in coasta (Alina Bunica, Andreea Necula, Mihaela Beldie), team-ul Hatters (Aurelian Andronache, Florin Pelmus, Mihai Stana si Ionut Mageanu), “Echipa de aur” (Monica Iagar, Otilia Badescu, Corina Ungureanu, Monica Rosu), dar si un team condus de vedeta TV Cabral. Si-au mai anuntat participarea maestrul Ovidiu Lipan Tandarica si asistenta lui Mihai Morar de la “Rai da’ Buni”, Adelina Pestritu, Dan Necula jr., Alex Filip si George Cretu, dar si, azi, spre finalul zilei,  jurnalistul Andrei Nourescu (ProSport), Diana Oprea, campioana mondiala la fitness, si fetele de la “Amadeus”.

CUPA VIP la karting este o competitie de viteza, anduranta si strategie. Cursa consta in parcurgerea circuitului AMCKART timp de 90 de minute, invingatoare fiind desemnata echipa care parcurge cele mai multe tururi. Echipele sunt formate din minim 4 membri care sunt obligati sa iasa de cel putin 2 ori pe pista fiecare. Ordinea in care componentii fiecarui team va iesi pe pista si strategia de realimentare urmeaza sa fie stabilita de catre liderul echipei, numele acestuia, care va fi ales dintre competitori, urmand sa fie comunicat in momentul inscrierii. Regulamentul complet va fi publicat pe site-urile partenere.

LISTA INSCRIERI VINERI ORA 8

Prima editie a Cupei FRAS-Dunlop la karting este al treilea eveniment organizat in 2010 de Hatters Motorsport, dupa Raliul Argesului si Muscel Racing Contest, competitii incluse in Campionatul National de Raliuri Dunlop si Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. Partenerii evenimentului sunt Dunlop, Seat, Mobil 1 prin Lubexpert, Conarg Real Estate, Muller, in timp ce partenerii media sunt Motorsport Expres, motorsportnews.ro ,autorally.ro, 4tuning.ro.

O prima zi plina in CUPA FRAS – DUNLOP la karting

Prima zi a Cupei FRAS-Dunlop la karting a fost plina de evenimente inca de dimineata. Norris Mageanu, reprezentantul Hatters Motorsport, organizatorul primei editii a Cupei FRAS-Dunlop la karting, si Andrei Oprea, cel care va concura, pentru CRG Racing Team Romania la Clasa KF3, au vorbit, in emisiunea “Neatza cu Razvan si Dani”, difuzata de Antena 1, despre competitia care se va desfasura in acest weekend pe circuitul AMCKART.

Apoi, pe o vreme excelenta, de-a lungul intregii zile s-au derulat antrenamentele libere, iar prestatiile competitorilor inscrisi in intrecere ne determina sa anticipam un sfarsit de saptamana cu un spectacol de tinuta.

Sambata, 3 iulie, se vor desfasura verificarile tehnice, antrenamentele necronometrate, calificarile si mansele prefinale, iar duminica 4 iulie, in ziua finala, care debuteaza la ora 9:00, mansele finale ale competitiei. Dincolo de intrecerile incluse in programul oficial al Cupei FRAS- Dunlop, fanii kartingului vor putea asista sambata 3 iulie, cu incepere de la ora 17:00, si la o competitie neconformista, Cupa VIP. Si in cadrul acesteia, ca si pe lista de start finala inca se mai produc modificari, inscrierile urmand sa se incheie in aceasta seara. Ultimii piloti care si-au anuntat intentia de a concura in Cupa VIP sunt Dan Necula jr., Alex Filip si George Cretu. Listele finale de inscrieri precum si o galerie foto a zilei pentru Cupa Dunlop- FRAS urmeaza sa fie facute publice in aceasta seara.

Prima editie a Cupei FRAS-Dunlop la karting este al treilea eveniment organizat in 2010 de Hatters Motorsport, dupa Raliul Argesului si Muscel Racing Contest, competitii incluse in Campionatul National de Raliuri Dunlop si Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. Partenerii evenimentului sunt Dunlop, Seat, Mobil 1 prin Lubexpert, Conarg Real Estate, Muller, in timp ce partenerii media sunt Motorsport Expres, Motorsportnews.ro ,autorally.ro, 4tuning.ro.

REGULAMENT CUPA VIP – CUPA FRAS – DUNLOP la karting


Dincolo de intrecerile incluse in programul oficial al Cupei FRAS- Dunlop, fanii kartingului vor putea asista sambata 3 iulie, cu incepere de la ora 17:00, si la o competitie neconformista, Cupa VIP.

Pana la acest moment, pe lista participantilor figureaza echipa Jack Daniel’s RT, condusa de Mihai Leu, cea a pilotilor, care-i include deja pe Vali Porcisteanu, Dragos Dinu si Adrian Grigore, cea a reprezentantelor sexului frumos care concureaza in intrecerile de raliuri si viteza in coasta (Alina Bunica, Andreea Necula, Mihaela Beldie), team-ul Hatters (Aurelian Andronache, Florin Pelmus, Mihai Stana si Ionut Mageanu), “Echipa de aur” (Monica Iagar, Otilia Badescu, Corina Ungureanu, Monica Rosu), dar si un team condus de vedeta TV Cabral. Chiar la momentul trimiterii acestui comunicat si-au mai anuntat participarea maestrul Ovidiu Lipan Tandarica si asistenta lui Mihai Morar de la “Rai da’ Buni”, Adelina Pestritu. Lista finala de inscrieri si componenta echipelor urmeaza sa fie anuntata vineri seara.

REGULAMENT CUPA VIP

Cap. I  Reguli generale

Cursa va fi organizata in conformitate cu regulile si reglementarile sportive in vigoare.

Participantii, pilotii si echipele sunt nevoiti sa respecte aceste clauze prin simpla implicare si participare la cursa.

Fiecare membru al echipei trebuie sa cunoasca reglementarile si sa semneze inainte de participarea la cursa. O echipa este formata din 4 piloti .

Managerul echipei sau reprezentantul  ei este responsabil pentru actiunile si comportamentul tuturor membrilor echipei. De aceea el va lua orice masura necesara pentru a se asigura ca atmosfera evenimentului si cursa in sine vor decurge intr-o perfecta armonie cu reglementarile prezente.

Managerul(reprezentantul echipei) decide strategia echipei(schimb piloti, timp de stat pe circuit, alimentare, s.a.m.d).

Cap. II Reguli tehnice

Karturile sunt asigurate de catre organizator si vor avea o putere de  13 cai putere.

Ele vor fi alese prin tragere la sorti de catre managerul  echipei.  Echipa va inregistra un numar de kart pe formularul  de inchiriere.

NICIUN SCHIMB SAU VREO POSIBILA PLANGERE NU POT FI FACUTE CU PRIVIRE LA MATERIALELE MENTIONATE MAI SUS, O DATA CE KARTURILE AU FOST ALESE.

Se vor folosi numai  slickuri puse la dispozitie de catre organizatori.

Cap. III  Desfasurarea evenimentului

Briefing  – prezentare generala a desfasurarii evenimentului, a regulilor de ordine interioara precum si a informatiilor referitoare la pilotarea kartului in conditii de siguranta.In timpul briefiengului se va efectua tragerea la sorti a karturilor.

Antrenament – timpul rezervat antrenamentului va fi divizat in manse de 5 minute in care fiecare membru este obligat sa execute cel putin o runda de antrenament.

Briefing – sedinta scurta destinata clarificarii problemelor sau nelamuririlor aparute in timpul antrenamentului.

Calificari – cel mai bun timp din rundele de antrenament efectuat de unul din membrii echipei desemnat de managerul echipei in scopul stabilirii ordinii de asezare pe grila de start.

Desfasurarea cursei – cursa va dura 1 ore si 30 minute chiar daca aceasta perioada poate fi intrerupta in functie de anumite circumstante. In functie de timpii obtinuti in runda de calificare concurentii vor fi asezati in pregrila iar distanta parcursa pana la linia de start este considerata tur de incalzire. In timpul turului de incalzire este obligatorie pastrarea ordinii in care s-a plecat depasirea fiind strict interzisa. Orice kart care nu-si pastreaza pozitia in timpul turului de incalzire va fi retrogradat pe ultima pozitie a grilei de start.

Prima pozitie pe grila de start este situata in partea stanga a pistei.

Startul se  va da cu ajutorul semaforului iar procedura de start este urmatoarea : dupa asezarea concurentilor pe grila se vor aprinde pe rand cele 4 lumini rosii ale semaforului, fiecare la un interval de o secunda. In momentul stingerii celor 4 lumini se va porni in cursa. Intre momentul in care toate becurile rosii sunt aprinse si momentul in care se vor stinge exista un interval de timp intre 0 si 2 secunde.

In cazul in care unul dintre concurenti anticipeaza startul , se va aprinde lumina galbena intermitenta a semaforului si comisarii de traseu vor flutura steagurile galbene. Concurentul in cauza va fi retrogradat pe ultima pozitie de start.

In timpul evenimentului pilotii se vor schimba intre ei. Fiecare pilot trebuie sa faca minim 4 ture.

Schimbarea pilotilor se va desfasura in urmatoarele conditii :

  1. iesirea pilotilor de pe pista se va face prin breteaua situata la capatul liniei drepte semnalizand cu mana dreapta ridicata
  2. kartul va fi adus in zona delimitata echipei respective, din grila ,cu o  viteza nu mai mare decat viteza mersului pe jos.
  3. in timpul petrecut in grila pentru schimbarea pilotilor va fi executata o verificare tehnica a kartului de catre reprezentantul organizatorului. In cazul in care se constata o defectiune ce nu poate fi remediata  rapid, kartul va fi inlocuit cu cel de rezerva
  4. revenirea pe pista se va face numai in momentul in care reprezentantul organizatorului aflat la intrarea in pista semnalizeaza faptul ca aceasta se poate face in conditii de siguranta

In cazul aparitiei unei defectiuni tehnice care impiedica concurentul sa continue cursa in conditii normale acesta este obligat sa ramana in kart si sa semnalizeze acest lucru prin ridicarea mainii. In cazul unei defectiuni care nu poate fi remediata in timp util, un alt membru al echipei va pleca cu kartul de rezerva din grila.

Managerul fiecarei echipe hotaraste cand alimenteaza(daca este necesar) cu benzina si are obligatia sa anunte responsabilul din zona de service rapid cand doreste sa faca acest lucru.

Organizatorul poate opri cursa prin aprinderea luminii galbene a semaforului corelata cu fluturarea steagului rosu de catre comisarii de traseu iar pilotii vor aseza karturile in zona de grila indicata de organizator in ordinea intrarii in grila.Oprirea cursei se va face in situatiile urmatoare :

  1. conditii meteorologice nefavorabile
  2. nu mai sunt karturi de rezerva
  3. aparitia unor accidente
  4. orice alt eveniment neprevazut care impiedica desfasurarea cursei in bune conditii

Cap. IV   Abateri si penalizari

Se considera abateri si se sanctioneaza cu penalizarile prevazute urmatoarele:

  1. intrarea in grila cu viteza mai mare decat viteza mersului pe jos.
  2. lovirile considerate intentionate sau datorita imprudentei in pilotaj
  3. 2. nerespectarea numarului de tururi ale pilotului mentionate in      regulament
  4. nerespectarea oricarei reguli din regulament
  5. oprirea voluntara pe pista
  6. coborarea din kart sau scoaterea castii in timpul petrecut pe pista

Oricare din aceste abateri conduce la sanctionarea echipei in felul urmator:

  1. prima abatere penalizare 1 min
  2. a doua abatere penalizare 3 min
  3. a treia abatere penalizare 5 min

Se considera a doua abatere atunci cand un membru al aceleiasi echipei incalca una din prevederile mentionate anterior.

Scurtarea traseului se considera abatere majora si se sanctioneaza cu 5 min penalizare.

Cap. V  Dispozitii finale

Castigatoarea cursei este echipa care a parcurs cel mai mare numar de ture. Daca mai multe echipe au acelasi numar de ture efectuate clasamentul va fi in functie de ordinea trecerii liniei de sosire.

Bogdan Marisca : ” Imi place mai mult macadamul dar am castigat mai multe raliuri pe asfalt “

Daca anul trecut ar fi avut tot 77 de puncte cate are in prezent, Bogdan Marisca ar fi fost cu siguranta campion national. In 2010 sistemul de punctaj s-a schimbat , castigatorul unui raliu primind 25 de puncte , cu 7 mai multe decat locul 2 , principalul obiectiv fiind stimularea luptei pentru victorie .

Oricum, multe puncte adunate dupa doar 4 raliuri desfasurate in conditiile in care ultimele doua editii ale Campionatului National de Raliuri au fost dominate de piloti straini, fie ei finlandezi sau maghiari . Sa fie 2010 anul romanilor ? Ramane de vazut ! La finalul “turului” scorul este : Bogdan Marisca 2 – pilotii maghiari 2 .  Urmeaza “returul” cu inca patru etape pe macadam , prima dintre ele fiind programata la Sibiu intre 15-18 iulie .  Ce isi propune liderul clasamentului general al CNR pentru jumatatea a doua a sezonului puteti afla mai jos :

Motorsportnews.ro : Daca e sa privim timpii de pe probele speciale am fi tentati sa credem ca te-ai impus destul de usor . In realitate cum a fost ?

Bogdan Marisca : Nu a fost deloc usor, nici nu are cum, adversarii mei sunt foarte rapizi si sunt …multi, dar am ales bine cauciucurile si am avut incredere in masina, care, spre deosebire de Tirgu-Mures, a fost foarte bine setata! In rest dupa Ps2 si 3 am stiut ca avem sanse reale la locul 1 si ca daca nu facem vreo greseala totul va fi ok .

Motorsportnews.ro :Anul trecut ai castigat deasemeni Raliul Clujului , anul acesta din nou. “Carcotasii” vor fi tentati sa spuna ca se asteptau la asa ceva. Ce le-ai raspunde ?

Bogdan Marisca : In general carcotasilor nu simt nevoia sa le raspund… :), pentru ca oricum n-ar schimba mare lucru 🙂

Motorsportnews.ro : Odata cu Raliul Clujului s-au incheiat etapele de asfalt din CNR . Cat esti de multumit de evolutia ta de anul acesta pana in prezent ?

Bogdan Marisca : Sint multumit de ritmul nostru de pana acuma, cu exceptia Raliului  Tg.  Mures unde am venit pe 4 strict conjunctural, in rest a fost foarte bine.

Motorsportnews.ro : Marea majoritate a pilotilor au afinitati pentru asfalt sau macadam ? Tu , ai vreo preferinta ?

Bogdan Marisca : La mine lucrurile se intampla oarecum paradoxal, imi place mai mult macadamul, dar am cistigat mai multe raliuri pe asfalt…

Motorsportnews.ro : Urmeaza inca patru etape de macadam ? Ce iti propui pentru acestea si cum crezi ca te vei descurca ?

Bogdan Marisca : Mai greu sa spun cum ma voi descurca, dar ne vom stradui sa le terminam pe podium, pe toate si sa incercam sa ne pastram pozitia pana la final, lucru care nu va fi deloc usor, pentru ca Marco, Szabo, Giri,  Spitzmuler, Vali, Manu,  Titi, urmaresc si ei acelasi lucru ca si noi!! Pe de alta parte pentru toti fanii acestui sport acest lucru este un element pozitiv, deci vom avea o a doua jumatate a campionatului extrem de interesanta!


Va asteptam pe probe!

CUPA FRAS – DUNLOP la karting la “Neatza cu Razvan si Dani”

Norris Mageanu, reprezentantul Hatters Motorsport, organizatorul primei editii a Cupei FRAS-Dunlop la karting, si Andrei Oprea (13 ani), cel care va concura, pentru CRG Racing Team Romania la Clasa KF3, vor vorbi maine, in emisiunea “Neatza cu Razvan si Dani”, difuzata de Antena 1, despre competitia care se va desfasura in weekend pe circuitul AMCKART.

Andrei Oprea, cel care se afla la primul sau sezon in karting, va aduce in studio si kartul sau CRG, dotat cu un motor maxter de 25 de cai, care permite o viteza maxima de 105 km/h. Trebuie spus ca spectatorii care vor asista la Cupa FRAS-Dunlop la karting vor putea vedea la lucru si bolizi care ating suta de km la ora in mai putin de 3 secunde si care, pe palierele de viteza ale circuitului de la Tunari, vor avea o viteza de aproape 150 de km la ora.

Cupa FRAS-Dunlop la karting debuteaza vineri 2 iulie, cu antrenamentele libere. Sambata, 3 iulie, se vor desfasura verificarile tehnice, antrenamentele necronometrate, calificarile si mansele prefinale, iar duminica 4 iulie, in ziua finala, care debuteaza la ora 9:00, mansele finale ale competitiei. Pe lista preliminara de inscrieri figurau deja 61 de piloti, dar este de asteptat ca numarul acestora sa creasca pana la finalul zilei de maine.

O alta tema fierbinte

Fara indoiala, pe langa Cupa FRAS- Dunlop, Dani Otil si invitatii sai vor vorbi si despre performanta reusita astazi, la Portimao, de Robert Visoiu, cel care a ocupat locul secund in prima sedinta de calificari pentru prima etapa din WSK World Series la clasa KF3. Romanul l-a invins pe castigatorul de anul trecut al WSK European Series, Max Verstappen, fiind devansat doar de un alt pilot de la Morsicani Racing, Damiano Fioravanti. Este cea mai buna performanta a unui pilot roman in intrecerile de karting si, fara indoiala, asteptam ca Robert sa confirme si in zilele urmatoare acest rezultat.

Prima editie a Cupei FRAS-Dunlop la karting este al treilea eveniment organizat in 2010 de Hatters Motorsport, dupa Raliul Argesului si Muscel Racing Contest, competitii incluse in Campionatul National de Raliuri Dunlop si Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. Partenerii evenimentului sunt Dunlop, Seat prin Avia Motors, Mobil 1 prin Lubexpert, Conarg Real Estate, Muller, in timp ce partenerii media sunt Motorsport Expres, Motorsportnews.ro ,autorally.ro, 4tuning.ro.

61 de piloti inscrisi la CUPA FRAS – DUNLOP la karting

Pana pe 30 iunie, ora 20, se inscrisesera 61 de piloti in Cupa FRAS- Dunlop la karting, intrecere care se va desfasura in perioada 2-4 iulie 2010 pe circuitul AMCKART. Inscrierile continua si se pot face astazi online sau prin fax, iar maine direct la secretariatul care va fi instalat in incinta complexului AMCKART.

Cupa FRAS-Dunlop la karting debuteaza vineri 2 iulie, cu antrenamentele libere. Sambata, 3 iulie, se vor desfasura verificarile tehnice, antrenamentele necronometrate, calificarile si mansele prefinale, iar duminica 4 iulie, in ziua finala, care debuteaza la ora 9:00, mansele finale ale competitiei.

Cupa VIP

Dincolo de intrecerile incluse in programul oficial al Cupei FRAS- Dunlop, fanii kartingului vor putea asista sambata 3 iulie, cu incepere de la ora 17:00, si la o competitie neconformista, Cupa VIP.

Pana la acest moment, pe lista participantilor figureaza echipa Jack Daniel’s RT, condusa de Mihai Leu, cea a pilotilor, care-i include deja pe Vali Porcisteanu, Dragos Dinu si Adrian Grigore, cea a reprezentantelor sexului frumos care concureaza in intrecerile de raliuri si viteza in coasta (Alina Bunica, Andreea Necula, Mihaela Beldie), team-ul Hatters (Aurelian Andronache, Florin Pelmus, Mihai Stana si Ionut Mageanu), “Echipa de aur” (Monica Iagar, Otilia Badescu, Corina Ungureanu, Monica Rosu), dar si un team condus de vedeta TV Cabral. Chiar la momentul trimiterii acestui comunicat si-au mai anuntat participarea maestrul Ovidiu Lipan Tandarica si asistenta lui Mihai Morar de la “Rai da’ Buni”, Adelina Pestritu. Lista finala de inscrieri si componenta echipelor urmeaza sa fie anuntata vineri seara.

Descarca lista pilotilor inscrisi la Cupa FRAS – DUNLOP la Karting

CUPA VIP la karting este o competitie de viteza, anduranta si strategie. Cursa consta in parcurgerea circuitului AMCKART timp de 90 de minute, invingatoare fiind desemnata echipa care parcurge cele mai multe tururi. Echipele sunt formate din minim 4 membri care sunt obligati sa iasa de cel putin 2 ori pe pista fiecare. Ordinea in care componentii fiecarui team va iesi pe pista si strategia de realimentare urmeaza sa fie stabilita de catre liderul echipei, numele acestuia, care va fi ales dintre competitori, urmand sa fie comunicat in momentul inscrierii. Regulamentul complet va fi publicat pe site-urile partenere.

AMCKART

Centrul international de karting competitional si de agrement AMCKART este construit pe o suprafata de 63.000 mp si cuprinde o pista outdoor si o pista indoor. Pista outdoor (unde se desfasoara concursul) are o lungime totala de 1.240 m, o latime de 8 si 10 m si respecta normele Comisiei Internationale de Karting (CIK). Pista outdoor este completata de un spatiu tehnic de 2600 mp, padock-uri pentru 200 de concurenti, 2 tribune cu o capacitate totala de 500 de locuri si iluminare nocturna.

Prima editie a Cupei FRAS-Dunlop la karting este al treilea eveniment organizat in 2010 de Hatters Motorsport, dupa Raliul Argesului si Muscel Racing Contest, competitii incluse in Campionatul National de Raliuri Dunlop si Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. Partenerii evenimentului sunt Dunlop, Seat prin Avia Motors, Mobil 1 prin Lubexpert, Conarg Real Estate, Muller, in timp ce partenerii media sunt Motorsport Expres, Motorsportnews.ro , autorally.ro, 4tuning.ro.

Nr. Crt. Pilot TIP Kart Gr./Cl. Echipa
1 BOAR ADRIAN KZ2 DUMAGAS
2 DUGAESESCU DAVID DR./MAXTER KF3 DUMAGAS
3 ANDREI OPREA CRG B.B/HAXTER XF 3 KF3 CRG ROMANIA
4 FLORENTIN BUCUR CRG R REBEL/TM K9C KZ2 CRG ROMANIA
5 TIBERIU TORGULESCU CRG B.B/HAXTER XF 3 KF2 CRG ROMANIA
6 CERBU ANDREI MIHNEA TONY KART / VORTEX SI PARILLA PUFFO
7 MOLDOVAN VIOREL FLORIN MS/TM KZ PCM RACING TEAM
8 PORA LUCIAN CRISTIAN TONY KART/TM NATIONAL 100 PCM RACING TEAM
9 PORA LUCIAN CRISTIAN INTERBRID SILVER NATIONAL 100 PCM RACING TEAM
10 MOLDOVAN FLORINEL VALENTIN DAVIDSON/CONER PUFFO PCM RACING TEAM
11 IONESCU ION ALEXANDRU TOP KART/ KIDKART PUFFO
12 ANDREAS SCHARPEL IAME KF2
13 DEMENY MONICA LOREDANA BIREL/IAME/ MAXTER NATIONAL 100 PALATUL COPIILOR TGMURES
14 DEMENY STEFAN ALIN TONY KART/VORTEX KZ 2 PALATUL COPIILOR TGMURES
15 SCHARPEL ANDREAS PAROLIN / IAME KF2 PALATUL COPIILOR TGMURES
16 PINTEA SERBAN TONY KART/PARILLA NATIONAL 60 CLUBUL COPIILOR TURDA
17 MARIS CATALIN SWISS HUTLES/PARILLA NATIONAL 60 CLUBUL COPIILOR TURDA
18 FODOR ANDRAS CRG NEW AGE/WORTEX NATIONAL 60 CLUBUL COPIILOR TURDA
19 PINTEA SERBAN BIREL/TM K11 NATIONAL 100 CLUBUL COPIILOR TURDA
20 MARIS CATALIN TOP KART/COMER PUFO CLUBUL COPIILOR TURDA
21 FODOR GYOZO GP 6/TM K8 B KZ 2 CLUBUL COPIILOR TURDA
22 BABAIOANA LUCIAN RADU ITREPRID/ TM K9 B KZ 2 CLUBUL COPIILOR TURDA
23 HULTUANA MARIAN TOP KART/COMER KWE60 MINI PALATUL COPIILOR IASI
24 CHIRITA RALUCA LENZOKART/PARILLA MINI PALATUL COPIILOR IASI
25 AGAPIE EMANUEL PAROLIN R. KART/ PARILLA NATIONAL 100 PALATUL COPIILOR IASI
26 FUZER RAZVAN TOP KART/PARILLA MINI 60 CLUBUL COPIILOR BEIUS
27 LEAH VLAD TOP KART/ TM NATIONAL 100 CLUBUL COPIILOR BEIUS
28 LEAH VLAD MS/ TM K9B KZ 2 CLUBUL COPIILOR BEIUS
29 OTTO NAGY GP / TM K8 KZ 2 PALATUL COPIILOR RESITA
30 COSTEA FLORIN AURELIAN TONY KART / VORTEX NATIONAL 100 PALATUL COPIILOR SLOBOZIA
31 EREMIA VLAD NICOLAE CRG/IAME NATIONAL 60 PALATUL COPIILOR SLOBOZIA
32 CONDREA COSMIN TOP KART/COMER PUFFO PALATUL COPIILOR SLOBOZIA
33 EREMIA VLAD NICOLAE TOP KART/COMER PUFFO PALATUL COPIILOR SLOBOZIA
34 CERBU ALEXANDRU PUFFO PALATUL COPIILOR IASI
35 CERBU ALEXANDRU NATIONAL 60 PALATUL COPIILOR IASI
36 CHIRITA ADRIAN TIP KART SIBIU/COMMER NATIONAL 60 CLUBUL COPIILOR ROSIORII DE VEDE
37 DORLEA MARIUS VALENTIN TIP KART SIBIU/COMMER MINI CLUBUL COPIILOR ROSIORII DE VEDE
38 GROZEA RADU ION BIREL/TM K9B KZ2 3G MOTORSPORT BUCURESTI
39 MITA IULIAN KZ2
40 TURKE ANDREI PAROLIN/IAME REEDJET NATIONAL 100 CLUBUL COPIILOR BEIUS
41 SZABO EMANUEL SWISS HUTLES/VORTEX KZ2 CLUBUL COPIILOR BEIUS
42 GHEORGHE LUCAS TOP KART/COMER MINI ROADRUNNER KARTING SIBIU
43 VONICA DAN BRM / ROTAX NATIONAL 100 ROADRUNNER KARTING SIBIU
44 CIMPOCA ANTONY TOP KART/COMER PUFFO ROADRUNNER KARTING SIBIU
45 NICOARA THEODOR TOP KART/COMER PUFFO ROADRUNNER KARTING SIBIU
46 BOKOR BALAZS EASY KART/RARILLA MINI KLG RACING TEAM
47 BOKOR BALAZS EASY KART/RARILLA 80 KLG RACING TEAM
48 BERECZUI TAMAS MACK 1/ROTAX KZ 2 KLG RACING TEAM
49 GONCZ ATTILA SWISS HUTLESS/MC KZ 2 KLG RACING TEAM
50 DENES LEO TONY KART NATIONAL 100 KLG RACING TEAM
51 NITA SILVIU IULIAN CRG KZ 2
52 BIRLOIU EDUARD STEFAN BIREL R 32/IAME PARILLA NATIONAL 100 PALATUL COPIILOR VALCEA
53 POPOVICI ANTONIO ANDREI TOP KART/COMER BAMBINI PALATUL COPIILOR IASI
54 VASILE DANIEL CRG/PARILLA MINI PALATUL COPIILOR VALCEA
55 PRUNARU ALEXANDRU TOP KART / COMER NATIONAL 80 ROADRUNNER KARTING SIBIU
56 LUNGU FLORIN ALEXANDRU LENZOKART/LKE R8 KF 3 PALATUL COPIILOR RM VALCEA
57 LUNGU FLORIN ALEXANDRU TOP KART /COMER N 85 CADET PALATUL COPIILOR RM VALCEA
58 COSMA EDUARD BIREL/VORTEX MINI PALATUL COPIILOR RM VALCEA
59 NAGY OTTO GP / TM K9 KZ 2 PALATUL COPIILOR RM VALCEA
60 BALDOVIN ALEXANDRA TOP KART/PARILLA REEDSTER KF 2 PALATUL COPIILOR RM VALCEA
61 GHERGHINESCU REMUS TOP KART NATIONAL 100 PALATUL COPIILOR RM VALCEA

Recomandările organizatorilor pentru Raliul Câmpulungului

La Câmpulung, se fac ultimele pregătiri pentru desfăşurarea Raliului Câmpulungului, prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint  Dunlop 2010. Având în vedere condiţiile meteo nefavorabile din ultima perioadă, drumurile forestiere pe care se desfăşoară “Raliul Câmpulungului 2010”, mai ales Probele Speciale de la Bughiţa şi Strâmtu, sunt în plin proces de refacere, mulţumită partenerului acestui eveniment, firma Summer Trading şi a directorului societăţii, Remus Lăcătuşu.

În atenţia spectatorilor!

Important de ştiut pentru spectatori este faptul că circulaţia pentru Proba Specială de la Strâmtu se închide la ora 11.00. Având în vedere că între orele 9.30 şi 11.00 pe această probă se desfăşoară recunoaşterea traseului de către concurenţi, organizatorii recomandă ca accesul spectatorilor să se facă cât mai devreme posibil!

O altă recomandare pentru această probă este ca parcarea automobilelor spectatorilor să nu fie făcută pe strada Valea Foii, datorită carosabilul relativ îngust, pentru a evita producerea de ambuteiaje!

Accesul spectatorilor la Proba Specială de la Bughiţa se închide începând cu ora 12.15, rugămintea organizatorilor fiind ca toţi cei care asistă la acest spectacol sportiv să se aşeze astfel încât să nu le fie pusă în pericol integritatea fizică, respectând cu stricteţe indicaţiile oamenilor de ordine!

Important! În zona centrală a municipiului Câmpulung este restricţionată circulaţia pentru toate categoriile de vehicule între orele 07.00 şi 19.00!

Raliul de duminică, 4 iulie a.c., este organizat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv în preambulul Zilelor Municipiului Câmpulung Muscel.

Startul oficial al Raliului Câmpulungului se va da la ora 12.01, din Piaţa Primăriei Câmpulung, iar sosirea va fi la ora 16.49. La ora 18, piloţii îşi vor demonstra abilităţile tehnice pe un traseu extrem de spectaculos în centrul municipiului Câmpulung Muscel, la Rally Show. Alte informaţii şi documente pot fi descărcate şi de pe www.muscelrally.com.

Organizatorii Raliului Câmpulungului – Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, beneficiază de susţinerea partenerilor: Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, Primăria Lereşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, SILDVB Berevoeşti, Calorex, Summer Trading, Magic Safe Security S.R.L. Piteşti şi Longocampo Club. Partener tehnic: Toyota România.

Mircea Sărărescu,

ofiţer de presă Raliul Câmpulungului 2010

Povestea celei mai dificile ediții din istoria Red Bull Romaniacs

Neozeelandezul Chris Birch a câștigat cea de a șaptea ediție a competiției, considerata a fi cel mai dificil raliu hard-enduro din lume. Pilotul KTM a avut nevoie de 28h 17min 31sec să parcurgă cei aproximativ 1000 de km de hard enduro ai traseului clasei PRO. Al doilea rider al clasei PRO, care a rezistat condițiilor extreme, îngreunate de ploaie și-a depășit limitele reușind să câștige o etapă, după ce într-una din zile a fost nevoit să își schimbe motorul, este Graham Jarvis. Britanicul și al său Sherco au parcurs traseul în 28h 46min 12sec, Jarvis reușind în penultima zi să recupereze cele două ore de penalizare primite în ziua a doua, când s-a confruntat și cu probleme la motor. Al treilea rider pe podiumul clasei PRO a fost Andreas Lettenbichler, câștigătorul ediției 2009. Paul Bolton a izbutit să încheie raliul pe locul patru, chiar dacă în ultima zi s-a accidentat destul de rău în timpul unei coborâri crezând inițial că și-a fracturat umărul. Chiar dacă s-a aflat la prima participare, Jade Gutzeit a reușit să termine cu al cincelea timp Red Bull Romaniacs. Sud-africanul a reușit să îl devanseze pe conaționalul său Darry Curtis (locul 8), un rider cu mult mai multă experiență când vine vorba de rulat în condițiile din România.

Mani Gyenes, singurul rider care a luat startul și a terminat toate cele șapte ediții ale Red Bull Romaniacs, s-a clasat pe locul nouă la clasa PRO. Sătmăreanul, care pilotează în prezent pentru Vectra Racing, a câștigat în 2005 și 2006 raliul la clasa Expert, iar în 2009 s-a clasat al doilea la Expert Single.

După ce a ajuns la finiș, Mani a recunoscut că pentru o mai bună clasare în categoria PRO la Red Bull Romaniacs are nevoie de un antrenament special și că pentru 2011 va trebui să găsească o soluție pentru a îmbina antrenamentele pentru Dakar și Campionatul Mondial de Rally-Raid cu cele pentru competiții de extrem enduro cum ar fi Red Bull Romaniacs.

Marea pierdere înregistrată în acest an la clasa PRO a fost abandonul lui Taddy Blazusiak. Câștigător de patru ori al Erzberg Rodeo, polonezul s-a accidentat la umăr în prima zi în munți și a fost nevoit să se retragă, recunoscând în același timp că nu este un fan al competițiilor pe gps și că Red Bull Romaniacs este într-adevăr cea mai dură competiție de enduro din lume și trebuie să reziști ore întregi pe motocicletă în fiecare zi.

În ceea ce îi privește pe riderii români, pe lângă locul 9 obținut de Mani Gyenes în clasamentul categoriei PRO (clasa cu cel mai dificil traseu) de remarcat este locul 1 obținut de Lucian Neaga la clasa Hobby Single. Piteșteanul, recunoscut pentru escapadele de snowboard freeride, a suprins prin evoluția sa pe motocicletă reușind să își creeze un avantaj confortabil chiar din prima zi. Lucian a fost unul din puținii rideri care au ajuns la finișul primei zile, având în vedere că ploaia care a căzut, a făcut ca cel mai greu traseu din această ediție să devină aproape impracticabil.

Dani Oțil și Krisztian Nagy – TipTil Team – au reușit, în ciuda problemelor tehnice avute în ziua a treia când ambiilor le-a cedat ambreiajul, să termine Red Bull Romaniacs. Aflați la a doua participare, cei doi și-au îmbunătățit performanța comparativ cu 2009 reușind în acest an să fie clasați pe locul 7 la Hobby Team.

Clasările riderilor români de la Red Bull Romaniacs 2010

Mani Gyenes – locul 9 clasa Pro

Paul Harpa – lcoul 8 clasa Expert Single

Paul Frățilă – locul 9 clasa Expert Single

Cristinel Babeș,  Călin Răducu – locul 4 clasa Expert Team

Romeo Dunca, Ioan Tara – locul 6 clasa Expert Team

Răzvan Avramescu – locul 7 clasa Hobby Single

Laurențiu Nedelcu – locul 25 clasa Hobby Single

Dani Oțil, Krisztian Nagy – locul 7 clasa Hobby Team

Red Bull Romaniacs 2010 în cifre

165 – piloți la start

32 – țări din care au fost prezenți concurenții

400 – nr persoanelor care au lucrat la realizarea ediției din 2010

40 tone – carburant utilizat

400 – litri de ulei utilizați

60 – jurnaliști acreditați (atât din media națională cât și din media internațională)

5 – nr. țărilor din care provin track managerii (Africa de Sud, Danemarca, Germania, Olanda, România)

12 – nr. lunilor necesare pentru crearea unei ediții de Red Bull Romaniacs

Rezultatele finale sunt disponibile la:

http://www.redbullromaniacs.com/results/results-2010/day-4-overall/

httpv://www.youtube.com/watch?v=YSoxT5XexjU

Renatta Stepanov

Media Relations Red Bull Romaniacs 2010

www.redbullromaniacs.com

Credit foto: Predrag Vuckovic

Pentru prima oara în România: 48h de SHOW TOTAL pe 4 şi 2 roţi!

48 de ore de show incendiar: Drift în nocturnă, Moto Stunt Ride Show, Drift cu Camionul şi multe alte surprize incredibile, pe 3 şi 4 iulie la Real Pallady în Bucureşti.

4Tuning şi A.R.T.A. (Asociaţia Română de Tuning Auto) organizează în week-endul 3-4 iulie 2010, la Bucureşti, în complexul Real Pallady, primul show de 48h dedicat maşinilor şi motocicletelor.

Timp de două zile, parcarea de la Real va găzdui cele mai puternice maşini din România, cele mai spectaculoase motociclete şi multe alte surprize pe 4 şi 2 roţi. În ziua de sâmbătă va avea loc etapa cu numărul 3 a Campionatului Naţional de Drift, prilej cu care maşini puternice de peste 300 cp se vor confrunta în arta derapajelor controlate. Viteza maximă, viraje strânse şi foarte mult fum din cauciucuri vor ţine cu sufletul la gură spectatorii în prima parte a zilei de sâmbătă.

O altă premieră pentru România o constituie driftul nocturn. Finala etapei de Drift se va desfăşura sâmbătă noapte, începând cu ora 21. În finală se vor confrunta cele mai tari maşini conduse de cei mai iscusiţi piloţi ai României, într-o simfonie de viteză, zgomot de evacuare şi turbine, totul la lumina farurilor şi a nopţii.

Noaptea plină de adrenalină continuă cu un spectacol inedit – Moto Stunt Ride Show. Cascadori veritabili vor face demonstraţii pe motociclete, ducând rezistenţa acestora la limită. Stunterii vor face show pe câte o roată, burnout, îndemânare extremă, anvelope incendiate şi multe alte elemente de risc maxim, totul pentru public. Stunt Ride Show are loc sâmbătă, începând cu ora 23:00.

În plus, ziua de sâmbătă păstrează multe surprize pentru pauzele dintre evoluţiile şoferilor şi motocicliştilor.

Duminică, show-ul revine pe 4 roţi. Maşinile de drift vor face demonstraţii de îndemânare, într-un show liber. Maşini învârtite în jurul unei domnişoare sexy, în jurul altei maşini, cerculeţe în tandem, burnout colectiv şi cursă în tandem cu 3-4 maşini nu vor lipsi. În plus, spectatorii doritori de o supradoză de adrenalină vor putea participa la Taxi-Drift. Aici vor putea simţi pe pielea lor ce înseamnă să alergi cu o maşină puternică din Campionatul de Drift.

Tot duminică, parcarea de la Real Pallady va fi luată cu asalt de camioane! Cine a mai pomenit de drift cu camionul? Ei bine, la 48h SHOW veţi putea vedea ce înseamnă drift cu un cap-tractor ce cântăreşte câteva tone. Incredibil, dar adevărat! Cine scoate mai mult fum – maşina sau camionul? Vom afla la 48h SHOW! În plus, nici duminică nu vor lipsi demonstraţiile de Stunt Ride oferite de cascadorii pe 2 roţi.

“48h SHOW este o premieră pentru România. La 48h SHOW vom avea cele mai tari demonstraţii date de maşini, motociclete şi camioane, iar publicul va avea multe surprize. Vom vedea cu toţii LIVE lucruri nebănuite pe care le poate face o maşină sau o motocicletă, lucruri la care nu ne-am putea gândi niciodata” spune Graţian Sonu, 4tuning.

48h SHOW este primul show complet cu maşini şi motociclete din România ce are loc pe o perioadă întinsă de 48 de ore, zi şi noapte.

Evenimentul are loc la Real Pallady, pe bv. Theodor Pallady nr. 51.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor