Tag Archives: aventura

Jeep Wrangler Sahara


 

Injectat cu aventură

 

Nu știu cum se face, dar majoritatea mașinilor vândute care se pot încadra la categoria “de teren” își petrec viața plimbându-se între creșă/grădiniță, mall și cafenea. Chiar și marele G-Class tinde să fie găsit mai des prin jungla urbană, decât în sălbăticie. Dacă mașinile ar fi urmat regulile selecției naturale, ar fi rămas de mult fără tracțiune integrală și diferențiale blocabile – abilități folosite doar pentru a ieși din nămeții neglijați de primărie.

 

Singurul grup care a rămas fidel destinației autoturismului în jurul căruia s-au adunat sunt cumpărătorii de Jeep. Peste tot unde te uiți on-line, ei sunt cei care se filmează ajungând în locuri greu accesibile, cu modificări făcute doar pentru a crește capacitățile off-road și totdeauna fără crom și alte bling-bling-uri de oraș. Monștrii care devorează deșert, roci, stâncă, râuri și cam orice ar putea arunca mama natură spre ei.

 

Fanii au avut de așteptat 12 ani pentru o nouă versiune de Wrangler, timp în care au visat tot felul de grozăvii, însă așteptarea pare să fi meritat pentru că Jeep a livrat. Măcar pentru o bună parte din visele astea.

 

 

Wrangler vine în aceleași două versiuni pe care le știm – Limited (două uși și un portbagaj cât o pungă de Mega Image – cel puțin până rabatezi bancheta) și Unlimited (patru uși). Avem un motor Diesel de 2.2 l, de 200 de cai putere, 450 Nm la 2000rpm și transmisie automata cu 8 trepte sau, versiunea pe care noi am avut-o la test, un 2.0 benzina, 270 de cai putere, 347Nm la 4100 rpm și aceeași transmisie automată.

 

Avem și trei versiuni de echipare – Sport (un fel de urangutan nervos care aleargă potecile de munte), Sahara (același urangutan, dar îmbrăcat la costum) și Rubicon (demonul munților). Noi ne-am bucurat de versiunea Sahara, care deși la fel de capabilă off-road ca orice Wrangler, vine cu finețuri precum piele pe scaune.

 

In funcție de versiunea de echipare, te vei bucura de sistemul de tracțiune integrală Command-Trac (pentru Sport și Sahara) cu cutie de transfer NV241 GII și raport de demultiplicare 2.72:1, fie de sistemul Rock-Trac (pentru versiunea Rubicon) cu cutie de transfer NV241 și raport de demultiplicare 4:1. Da, nu e stilul meu sa citez cifre dar am înțeles că astea sunt alea care îi gâdilă unde trebuie pe pasionații de off-road. Nu vă mai zic de unghiurile de abordare. Apropo, Rubicon e și modelul care are diferențialele blocabile.

 

 

Ceea ce m-a încântat super mult, e cât de tare asculta Jeep de cumpărătorii lor. Mulți dintre ei fac modificări mașinilor – le înalță, le schimbă cauciucurile cu unele mult mai mari, le pun proiectoare și vinciuri, le dau jos plafonul, ușile etc. De mult timp Wrangler era destul de modular, fiind ușor de demontat diferite elemente, însă acum totul e mai accesibil ca niciodată. Plafonul este din două părți și se ține în doar câteva clame, elementele de caroserie sunt construite să acomodeze cauciucuri mai mari și parbrizul, ușile, partea din spate a plafonului sunt făcute să se demonteze din câteva șuruburi, cu doar o mână de ustensile. Mai mult, toate șuruburile au un loc marcat de stocare undeva în portbagaj, marcat, pentru a nu le rătăcii dacă ești la fel de bine organizat ca mine. Mai mult, există butoane configurabile preinstalate în bord pentru accesorii ca bloc de lumin si vinci/ruliu. Sunt patru la număr și îți poți alege daca vrei să fie on cât timp e apăsat, sau on/off, dacă vrei să meargă pe baterie sau pe alternator. 

 

 

Eu pot.

 

Încă de când am văzut-o de aproape – roțile uriașe, pragurile agresive, clamele care țin capota, ușile, selectorul de viteze care are diametrul unui butoi de vin, totul te duce cu gândul la masculinitate. Și nu vreau să fiu ala arătat cu degetul de feministe, dar chiar pare genul ăla de mașină care te face să îți crească păr pe piept când te urci în ea. Totul e masiv, serios și gata să înfrunte natura. Fără scaune încălzite sau aerisite și briz-brizuri de vopsit părul. Tot ce există pe mașina asta e făcut să o propulseze mai departe în necunoscut – în cele mai grele condiții. Fiecare cent pare cheltuit pe capabilități și pe bărbăție.

 

Am decis să mergem spre Lacul Vulturilor – Buzău, să ne bucurăm de locurile unde ne poate duce mașina și să facem și niște pași pe jos. Sigur, ca în multe weekenduri ploaia abundentă a mai stricat din planuri. Drumul începe ca un drum de țară, de pământ, care se înrăutățește ușor, ușor. La un moment dat am ajuns într-un fel de camping unde erau mai mulți neni cu corturi și mașini de teren. Am vorbit cu unii dintre ei și mi-au zis că sunt podurile căzute și trebuie trecut prin râu și cu ploaia și nămolul și năpasta ce se abătea din ceruri lucrurile aveau să fie destul de dificile. În aceeași direcție mai mergea un Ford Ranger cu doi băieți. Am plecat primul și după prima trecere prin râu, care era la 100 de metri de camping, mi-am zis două lucruri: oamenii ăștia se sperie din orice; mașina asta poate să ajungă până pe lună.

 

 

Nu știam însă că mai urmau multe treceri prin râu, unele de-a dreptul generatoare de morcovi în partea dorsală a șoferului. Mai mult drumul avea să dureze trei ore jumate și să treacă printr-o mulțime de condiții vitrege – stânci, bolovani, nămol, iarbă udă, băltoace, toate pe o ploaie necontenită, care nu doar că făceau totul mai alunecos și dificil, dar umfla și râul prin care aveam să ne întoarcem. Reminder: pe ușa de la portbagaj sunt trecute mai multe date tehnice printre care și adâncimea de apă prin care poate să treacă mașina.

 

Am avut unele dificultăți în a urca niște dealuri extrem de nămoloase, am avut unele emoții la unele treceri prin râu, dar sunt sigur că majoritatea dintre astea ar fi dispărut dacă aveam niște cauciucuri de altceva decât de mall. Chiar și unul din ciobanii de pe vârf, după o lungă privire la mașină a zis: “Mașină…aveți. Dar cu cauciucurile alea…nu știu ce să zic”.

 

Nup…nu ăsta e râul la care mă refeream.

 

După multă ceață, ploaie și aventură, cu o culme înainte de Lacul Vulturilor m-am uitat la partenerul nostru involuntar de drum – Fordul – cum dă din coadă încercând să urce ultimul deal mai rău ca un câine care își așteaptă stăpânul am zis…nu cred că ne mai întoarcem de acolo. Am decis să urcăm un pic mai sus să vedem situația și cu ocazia asta am văzut una din cele mai spectaculoase priveliști, spre Covasna.

 

Am avut intenția să abordăm un drum mai scurt până la asfalt, însă am aflat de la ciobani că situația e destul de nasoală, așa că am bătut același drum. Am așteptat vreo 30 de minute pentru că un tractor nu mai reușea să urce un deal (un TRACTOR!!!), deal pe care noi l-am urcat cu ușurință. Aș face o precizare aici, indiferent câți oameni sunt în tractor și cât de frig e afară, șeful e întotdeauna cel fără tricou și tot el e mereu cel care vine cu soluția care îi scoate din încurcătură. Random fact. Nu știți niciodată când vă va folosi.

 

Fotografia mea favorită.

 

Întors din crestele munților mă gândesc că nu știu cu ce mașină stock aș mai fi reușit să fac drumul ăsta în condițiile astea. Poate cu G Class, care e de două ori mai scump. Și da, am căutat unul second-hand să cumpăr, dar se pare că păstrează valoarea foarte bine. Ceea ce e un lucru bun dacă ești posesor și un lucru rău daca vrei să fii posesor. Tind să cred că unul din motivele pentru care își păstrează valoarea așa bine e că nimeni nu vrea să îl vândă pe al lui.

 

Reductorul, cutia, transmisia, sistemul electronic de asistență la coborâre, toate le-am folosit în drumul nostru și toate s-au comportat exemplar. Si cu fiecare obstacol trecut m-am apropiat de certitudinea că poți ajunge oriunde cu mașina asta.

 

 

Ce se întâmplă când aduci ursul la oraș?

 

Cum este mașina pe stradă? Păi pentru început surprinzător de bine antifonată, având în vedere că dacă tragi de două șuruburi rămâne în transmisia goală. Oglinzile sunt cam cât oglinda mea din baie. Mașina se simte masivă și grea, în special în frânare. Direcția e deconectată de la șosea și am mereu impresia că nu vrea să meargă drept și fac tot timpul ajustări. E înaltă. Pare că ocupă mereu o bandă jumătate. Are o tonă de putere, dar toată vine după un timp apreciabil de turbolag. Deși e mare, nu e chiar greu de parcat din cauza unghiului extrem la care pot vira roțile față (rază de întoarcere 10.5 m – pentru comparație un Touareg are 11.9) plus faptul că are camere și senzori. Versiunea în două uși nu prea are portbagaj, dacă ai pasageri pe bancheta din spate.

 

Yey or nay?

 

Pentru mine, big yey. Încă îmi doresc una la un preț decent. Și da, știu că trebuie să limităm accesul auto pe munte și știu că muntele trebuie protejat și sunt complet de acord. Dar pentru zonele unde încă se poate, pentru drumurile unde nu ajunge orice cocalar, pentru liniștea de dincolo de blocuri și betoane, pentru un loc de cort și hamac unde nu trebuie să le cari în spate, pentru părul de pe piept, pentru toate astea merită să ai un Wrangler.

 

 

 

JEEP CHEROKEE


 

Românii și brandurile

 

Jeep. Cuvântul ăla care pentru mulți români e mai mult o clasă decât o marcă. Dap, românii fac asta și cred că e singurul popor care obișnuiește să denumească un obiect cu numele unui brand (sigur, substantive comune din substantive proprii mai exista – huligan vine de la Patrik Hooligan, un tâlhar) – Adidas, Xerox, Pampers, Scotch, Termos, Frigider (da, împrumută numele de la o firma franceză Frigidaire). Trecerea brandului în domenul public permite asocieri interesante – cumpărăm adidași Nike, jeepuri de la BMW…Aș spune reclamă gratuită, doar că trecerea denumirii în domeniul public lipsește compania de protecția mărcii. Din acest motiv Google descurajează folosirea terminologiei „to google something”…prea târziu Google, prea târziu.

 

Dacă tot suntem la etimologie, Cherokee este un neam de indigeni din America de Nord, ce numără vreo 300.000 de membri și care sunt recunoscuți federal și astăzi. De ce Cherokee, nu e foarte clar. A existat o mica luare de poziție având în vedere că membrii tribului nu au fost consultați în niciun fel, însă lucrurile s-au stins. Jeep a mai ales nume de triburi amerindiene și în trecut vezi Comanche, deci pare a fi doar o pasiune de-a lor. Eu dacă aș da denumiri la mașini, de exemplu, aș folosi personaje din Star Wars. Renault Jar Jar ar fi o mașină de oraș, iar versiune Binks ar fi cea sportivă.

 

 

Să coborâm din incursiunea academică pentru a ne întoarce la mașină. În mod deloc surprinzător, Jeep produce exclusiv jeepuri aka mașini de teren. Cherokee este la mijlocul gamei, plasându-se sub Compass și Grand Cherokee și peste Renegade și Wrangler. Este de departe cel mai futurist model în privința aspectului exterior, fiind deosebit de dramatic în special din față. Niciodată nu vei confunda un Cherokee, nici măcar cu frații săi. Linile sunt cu adevărat îndrăznețe și mă bucur că Jeep a avut ***** (tupeu, ce credeați) să ia o decizie atât de radicală pentru designul acestei mașini. Arată puternic, arată invincibil și arată aparte. Are o frumusețe stranie, în zona aspectului lui Buttercup Cumbersnatch…Bonkyhort Cutiebrunch…Beaniebag Cabbagepatch…știți voi, actorul ăla de îl joacă pe Sherlock/Dr.Strange.

 

Sub-titlu de tranziție de la elemente introductive la descrierea experienței

 

Îmi place cum designerii au reușit să aducă grila caracteristică Jeep în secolul XXII, fără a pierde din familiaritate. Forma atipică a blocurilor optice aduce aminte de Nissan Juke, o altă dovadă de curaj în designul auto. Sunt uimit de faptul că poate părea nou fără să pară excesiv. Merge pe gardul dintre prea avangardist și prea puțin avangardist. Just perfect.

 

Interiorul nu este atât de inovator, însă păstrează un aspect plăcut și elegant fără a fi pretențios. Este o mașină din care nu pari clown nici dacă te dai jos în costum, nici dacă te dai jos în salopetă. Liniile clasice de la interior sunt completate de elemente moderne precum LED-uri și rotițe care schimba sufletul mașinii. Apropo de rotițe, cea de la Jeep folosește o ordine stranie a modurilor de rulare – auto, snow, sport, sand/mud. De ce sport între zăpadă și noroi…poate pentru că între iarnă și toamnă e vară? Nici măcar în ordine alfabetică nu sunt. Sau poate mi se pare doar mie că nu are sens ordinea.

 

 

Este o plăcere să o conduci. Este plantată, motorul de 200 de cai putere are suficient oomph, calibrarea suspensiilor pare a fi făcută pe străzile din București și este foarte silențioasă. Precizare – am avut o ureche înfundată pe toată durata testului așa că este posibil să fie doar „destul de silențioasă”. Nu vom știi niciodată.  

 

Pentru mine este cu adevărat o mașină pe care o poți folosi zi de zi. Este versatilă, are un portbagaj încăpător, are tehnologii moderne – adaptive cruise control, low gear ratio, asistență la coborâre, autoparking și toate celelalte brizbrizuri. Nu o să vorbim despre ele pentru că eu cred că nu asta contează pentru un Jeep. Trebuie să punem întrebarea care e pe buzele tuturor:

 

Cum se descurcă atunci când se termină șoseaua?

 

Pe noi finalul de șosea ne-a găsit în Țara Luanei, Buzău – o zonă încărcată de istorie, legendă și magie. Am mers cu mașina unde am văzut cu ochii, fără să ne fie vreodată dor de asfalt. Am trecut râuri, pietroaie, dealuri, văi, pajiști, toate fără ca Cherokee să dea semne de oboseală. Țin să precizez că spre deosebire de alte mașini ce se pretind a fi SUV-uri, Cherokee este primul cu care nu am atins îndiferent de obstacolele pe care le-am întâlnit. Și nu spun asta ca să creadă Autoitalia că zgârieturile sunt de la alți jurnaliști, ci pentru că mașina chiar e construită în jurul acestui tip de teren. De la gardă la sol, la distanța de la punți la extremitățile mașinii până la sistemele electronice și mecanice de asistență la ieșirea din belele, totul ne arată că avem în față ceva mai mult decât SUV-ul cu care mămicile își iau copiii de la gădiniță.

 

 

Jeep Cherokee nu este o mașină căreia să îi fie frică să fie liberă, ba chiar urlă după niște aventură la finalul celor cinci zile de mers la birou. Se satură repede să miroasă gazele altor mașini și deși îi plac gropile, nu îi plac alea care ar fi trebuit astupate de primărie. Vrea să vadă cerul și munții, vrea să simtă apa și noroiul, vrea să știe că și tu trăiești odată cu ea.

 

Am ajuns foarte des să laud aceste mașini în ultimul timp, mașinile care te trag afară din zona ta de confort, care încearcă să îți arate despre cum cred ele că ar trebui să trăiești. Sunt un împătimit al muntelui și cred că acesta trebuie parcurs la picior, pe cât posibil, dar nu pot nega că găsesc satisfacție în a naviga prin sălbăticie din confortul mașinii. Poți campa departe, poți parcurge zeci și zeci de km. Poate că în viitorul apropiat toate mașinile vor fi electrice și urma de vinovăție care mă face să scriu aceste rânduri va dispărea.

 

 

Despre aspectele negative aș spune vreo două lucruri – interfața multimedia este învechită, aglomerată, neintuitivă și redundantă. Adică ventilarea în scaune poate fi pornită din cel puțin trei meniuri diferite, sunt panouri unde butoanele cu funcții au fost strănutate pe ecran și întreaga experiență scade din plăcerea de a te afla la volan. Pana la Cherokee eram sigur că skeumorphismul a fost ucis definitiv de Jonny Ive, dar se pare că m-am înșelat – poți alege dintr-o sumedenie de fundaluri texturate care nu schimbă cu nimic aspectul UI-ului. Pe faptul că modul sport este între noroi și nisip am insistat suficient. Ah…da. Jantele. Fără bling bling vă rog. Cromul pe jantele unei mașini cu ADN Off-Road sunt ok doar dacă ai 16 ani sau dacă ești proxenet. Mi-ar fi plăcut să aibă culoarea caroseriei. Sper că nu mă luați în serios, puteți să faceți jantele și roz dacă asta vă gâdilă simțul estetic…și dacă vă cheamă Hannah Montana.

 

În încheiere

Dacă veți avea o singură mașină, all purpose, luați-vă una carre să vă ia la goană din oraș la final de săptămână. Luați-vă un Jeep. Dar nu de la BMW, Hyunday, VW. Un Jeep cu J mare.

 

 

 

 

 

MERCEDES X CLASS – FIRST LOOK


© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

Aventura X Class a început din Chitila și a avut ca destinație Covasna – o zonă puțin exploatată turistic, dar care merită toată atenția turiștilor. Am analizat atent convoiul de mașini, care pe lângă vedetele zilei, conținea și trei G Class, un GLC și două V Class-uri. Un convoi cu adevărat impresionant, sclipitor prin culorile alternante ale noilor pick-up-uri de lux de la Mercedes Benz.

 

Este întradevăr o priveliște să vezi o mașină dintr-o clasă cunoscută că nu se ferește să se bage în mocirlă că de data aceasta s-a îmbrăcat în costum și merge să danseze la bal. Liniile noii clase X se încadrează perfect în linia de design Mercedes Benz. Totul este fluid și elegant. Interiorul continuă cunoscuta linie Mercedes, cu bune – volanul excelent, instrumentarul de bord clar, și cu rele – rama foto din anii 2000, suspendată pe bord ce ține infotainmentul mașinii. Există trei nivele de echipare – Pure, Progressive și Power, iar în cazul primelor două, interiorul este mai brut decât ne-am obișnuit cu mașinile acestui producător. Materialele sunt dure și robuste, finețea este dată deoparte, locul ei fiind luat de durabilitate și de senzația că dacă s-a umplut bena, ai putea să pui saci de ciment și pe bord. Nivelul superior de echipare vine cu piele și o senzație mult mai accentuată de lux, deși aspectele care contează rămân în mare parte nemodificate.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

Din punct de vedere mecanic, X Class este construit pe platforma lui Nissan Navara și ne bucurăm că este așa, pentru că Navara este un pick-up excelent – o combinație ideală între duritate și inteligență.

 

Traseul nostru OnRoad ne-a dus pe DN1 către Covasna. Mașina se simte cumpătat pe drumurile patriei, deși ca în cazul oricărui pickup cu bena goală vă puteți aștepta să țopăie puțin peste denivelări. Cutia 7G își face treaba în majoritatea situațiilor, preferând turațiile joase.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

Sistemul de tracțiune integrală nu are un control automat, fiind necesară cuplarea lui manuală. Setarea de bază este tracțiune spate. Diferențialul spate blocabil, din păcate, este opțional și nu este încă disponibil. Vom vedea următoarea zi dacă sistemul de tracțiune integrală, garda la sol și toate celelalte caracteristici off-road sunt doar pe hârtie sau adaugă valoare acestei mașini.

 

Revenind la experiența pe șosea, este clar că vor exista persoane care vor cumpăra această mașină doar pentru a epata stil și personalitate. Din punctul ăsta de vedere, am câteva precizări de făcut. Mașina este despre stil, mai ales în acest segment. Și segmentul în sine inspira personalitate. Genul ăsta de autoturisme au semnificație intrinsecă, încearcă să spună ceva despre tine înainte să deschizi portiera. Din punct de vedere al utilizării în oraș…cred că este suficient de confortabilă, este mai mult decât încăpătoare, nu are suficiente spații de depozitare în față, dar cel mai important, dacă locuiești în capitală nu știu unde o să reușești să o parchezi. Sigur, Mercedes a venit în ajutorul nostru cu o suită de camere 360° și senzori, dar asta nu va face locurile de parcare suficient de mari așa de ușor de descoperit. Pe de altă parte, te poți urca cu mașina asta peste orice bordură….sau peste orice Smart.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

Experiența de la hotelul din Covasna a culminat pentru mine cu întâlnirea unuia din cei mai mari alpiniști români – Alex Găvan. Poveștile sale de succes și suferință despre practicarea unui sport în unele din cele mai dificile condiții pentru om – la peste 7000 de m altitudine, fără oxigen suplimentar, te pot inspira să treci peste micile tale obstacole. Fiind pasionat de munte și eu consider genul ăsta de oameni eroi – sunt oameni care îmbrățișează natura, o respectă și fac eforturi în a se bucura de experiențele dificile pe care ea le oferă. Aș putea să scriu câteva pagini despre el, dar sunt aici să vorbesc despre mașină, așa că o să vă împărtășesc un răspuns pe care acesta l-a dat care mi-a rămas în minte. Întrebat de ce alege să urce aceste vârfuri fără oxigen suplimentar, acesta a spus „Dificultatea cea mai mare în a urca vârfuri de peste 7000 de metri o reprezintă fix lipsa oxigenului. Să iei oxigen după tine înseamnă să aduci vârful de 8000 de metri la sub 7000. Înseamnă că tu nu te mai ridici la înălțimea provocării, ci aduci provocarea la înălțimea ta.”

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

Seara a continuat tot în spirit de montaniard/munțoman. Vițel la proțap, bulz, foc de tabără, vin și țuică fiartă. Dar cel mai important, i-am auzit cântând pe niște băieți…un vis de munte. Trupa se numește „O CALEnDAR” și cântă cântece de munte. Îi găsiți de obicei pe la cabane și refugii în vârfuri românești și vă recomand să îi căutați. Am simțit că un grup de jurnaliști auto, nu pasionați în mod deosebit de munte, nu este un public căruia genul ăsta de cântece i se adresează, dar chiar și așa, atmosfera a fost de vis.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

După mult vin am mers la culcare, iar ziua ce a urmat a debutat cu un exercițiu off-road desfășurat în zona Comandău a Covasnei. O să folosesc această ocazie pentru a vă recomanda să încercați Covasna. Zona este magică. Uitați toate stereotipurile despre ungurii care locuiesc în această zonă – toată lumea este primitoare, toată zona este ruptă dintr-o poveste de Crăciun. Drumurile forestiere acoperite cu zăpadă, frigul de afară, confortul din mașină…toate astea m-au făcut să îmi dau seama: mașina asta este mai puțin pentru antreprenori și proprietari de pământ – ei sunt mult prea calculați să plătească 6-7000 de euro pentru confort și tehnologii. Mașina asta este pentru aventurieri singuratici sau pentru familii care refuză să meargă doar până la un hotel de pe Valea Prahovei, pentru cei care știu că miracolele nu se termină când se termină șoseaua.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

Am avut câteva aplicații off road și mașina s-a comportat așa cum ne așteptam – excelent. O să enumăr totuși niște aspecte care m-au surprins: am putut trece peste denivelări mult mai mari decât credeam posibil fără să atingem cu pragurile, deși drumul era foarte foarte avariat, nu am auzit nimic în mașină troznind sau pocnind, chiar și fără diferențial blocabil, pante extrem de înclinate acoperite cu zăpadă au fost urcate fără efort.

Sper că văzând pozele astea să încercați să vizitați Covasna, vă asigur că merită.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România
© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

Întoarcerea către București s-a făcut pe un alt traseu decât cel pe care am venit, de această dată implicând mai multe drumuri neasfaltate și păduri. Mi-am adus aminte că a trecut cam mult timp de când nu am mai plecat din București fără să am treabă. Mi-era dor de păduri și de zăpadă. Mă bucur că X Class a putut să aducă la mine natura. Sper să facă asta pentru multă lume.

 

Ușor, ușor ne apropiem de București…aglomerația, blocurile, claxoanele…dacă aș avea un X Class aș face cale întoarsă. Mulțumim Covasna că ne-ai primit, mulțumim Mercedes că ne-ai adus aici, mulțumim X Class că ne-ai scos de pe șosea.

 

© Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România

 

 

Toate fotografiile – © Andrei Toboșaru, Mercedes-Benz Vans România