Tag Archives: copilot

Taxa VIP marca FRAS

Astazi o sa va povestesc  despre minunatele taxe, specifice tarii noastre. Taxele sunt iubite in general de cei care vor sa  isi rotunjeasca veniturile si nu prea le place sa munceasca. E foarte usor sa institui o taxa si sa-ti asiguri un venit periodic din aceasta, tu neavand prea mare lucru de facut decat sa ii asiguri pe ceilalti ca fara ea nu se poate.

 

Ei bine da, vorbesc despre taxa impusa de Federatia Romana de Automobilism Sportiv (FRAS) pentru copilot One Event din Campionatul National de Viteza in Coasta (CNVC). Sa o luam metodic. Orice pilot care participa la competitile organizate FRAS trebuie sa se supuna reglementarilor acestei entitati iar asta este un lucru normal. Cui nu ii convine este liber sa se duca sa concureze in alta tara. Desigur, nu este deloc usor sa organizezi competitii de motorsport. La coasta trebuie sa inchizi drumul pentru aproape doua zile intr-un weekend. Trebuie o droaie de avize, de la Politie, CNADNR, Primarie, IGSU si multe altele. Nu o sa stau sa va plictisesc cu toate. Toate acestea nu vin gratis, ele costa bani si resurse cheltuite cu oamenii care fac posibil acest lucru: jandarmi, medici, politisti. Bani pe care trebuie sa ii recuperezi de undeva, pentru ca nimeni nu mai face munca voluntara. Organizatorul trebuie sa isi acopere macar cheltuielile daca nu face profit, pentru ca lui ii revine toata responsabilitatea de care va spuneam inainte. Astfel, este oarecum normal sa fie si o taxa de copilot One Event veti spune. Da, poate, daca ea ar fi incasata de organizator. Dar aceasta taxa este incasata de FRAS.

 vip

Ca sa stai in dreapta unui pilot intr-o urcare la una din etapele din CNVC trebuie sa platesti la FRAS o taxa de 50 euro. (anul trecut era de 120 lei.) Trebuie sa fii echipat corespunzator cu casca si combinezon, deci e normal sa platesti pentru ca le inchiriezi veti spune. Da, dar FRAS nu ti le inchiriaza, ci trebuie sa te descurci tu singur sau pilotul. Deci nu primim asta pentru 50 de euro? NU. Bine, dar trebuie sa mergi pe un traseu inchis si securizat de oameni care stau acolo si se asigura ca drumul e inchis si totul este in regula, asa ca acei oameni trebuie sa fie platiti. DA dar nu de FRAS sunt platiti, e treaba organizatorului. Aha, deci nu pentru asta sunt cei 50 de euro? NU. Vai, acum mi-am dat seama, pilotul are cheltuieli, masina merge cu benzina, cauciucuri, ulei etc. Da, dar e treaba lui si daca vrea sa te ia in masina, o face ca esti prieten cu el sau vrea sa faca o bucurie unui fan sau partener sa simta pentru aproximativ 2 min ce simte un pilot. Adica, cei 50 de euro ajung la pilot? NU. Pai atunci de ce platesc 50 de euro la FRAS? Pentru ca primesti o hartie A4 (probabil s-a scumpit hartia de a crescut taxa) pe care o semnezi si declari ca daca ai vreun accident, FRAS nu este raspunzator pentru nimic, si cu asta ai licenta VIP (one event). Aceasta licenta este daca vreti gaselnita prin care FRAS a instituit legal aceasta taxa.

 

Asadar, avem o formula FRAS + organizator + pilot = 50 euro, fiecare are un input in acesta ecuatie si totusi FRAS = 50 euro, deci organizator = 0 si pilot = 0? Pai cum daca toti fac parte din ecuatie. Pai asa cum ti-am explicat mai sus.

 

Din acest an Campionatul National de Drift se va desfasura sub egida aceleiasi FRAS. Nimic mai frumos, insa ajungem la taxa de copilot care a existat si in anii precedenti. Aceasta era de 50 de lei si revenea in integralitate PILOTULUI. Oare asa va ramane si in 2013? 

Dan Dobre – Am crescut langa Vali si el langa mine

 

 

Motorsportnews.ro : Chiar daca in Romania nu exista si un clasament al copilotilor ca in  WRC, totusi anul asta tu si Vali ati devenit campioni. Cum te simti?

 Dan Dobre : Ma simt la fel cum m-as simti si daca ar exista un astfel de clasament: foarte bine. Am realizat ce isi doreste orice sportiv, sa castige titlul, si daca acum ceva ani era un vis acum e realitate.

  

Motorsportnews.ro : Cum s-a vazut sezonul de pe scaunul din dreapta ?

Dan Dobre : Un sezon cu bune si cu rele. O scadere drastica a calitatii organizarii. Daca in alti ani simteam de la organizatori ca vor sa te surprinda cu ceva placut, sa fie mai altfel fata de ceilalti organizatori, anul acesta am simtit delasare, nepasare si epitetele negative ar putea continua. Sper sa se redereseze in sezonul urmator. Am mai vazut un Gergo care nu a mai fost ferit de probleme ca in celelalte sezoane, un Bogdan bataios si incisiv care nu te lasa sa respiri, un Giri care te asteapta sa gresesti, un Marco surpinzator pe unele probe dar inconstant si un Titi cu o masina prea firava si defectuoasa pentru numele lui.  Si pilotii masinilor cu mai putine planetare au povestile lor dar nu mai lungesc. Am simtit ca raliurilor le lipsesc cativa zeci de kilometri de proba speciala in plus, daca ai o problema nu mai poti recupera, si am simtit lipsa unor piloti care sa-ti ia locul in clasament daca ai o astfel de problema, sper ca disparitia grupei K sa rezolve acest lucru. Ce mai vreau sa remarc este ca spectatorii ne penalizeaza prin prezenta lor scazuta la etape. Daca noi nu stim sa-i aducem pe probe, poate ne spun ei ce isi doresc si gasim solutii ca sa le crestem numarul.

   

Motorsportnews.ro : Imi aduc aminte de o filmare on board a voastra de la prima etapa, pe  Paraul Rece, cand il “certai” pe Vali pentru ca abuza de frana de mana la  acele de par 🙂 Cat de usor ti-a fost sezonul acesta sa-l temperezi ? Are  nevoie? 🙂

Dan Dobre : Am crescut langa Vali si el langa mine, cred ca ne intelegem foarte bine si ne ajutam unul pe altul sa ne indreptam greselile. A fost un an in care diferentele pe probe nu au fost mari, astfel incat Vali a mai sacrificat din spectacol pentru eficienta. Si nu, nu trebuie temperat, stie foarte bine ce face, mult mai bine ca mine si nu trebuie sa-i dau eu sfaturi. Eu doar i le reamintesc cand le mai uita. Glumesc, bineinteles.

  

Motorsportnews.ro : Care este cea mai frumoasa victorie a voastra din 2011 ? 

Dan Dobre : Cred ca o sa nominalizez Raliul Clujului. A fost o lupta stransa, cu schimbari succesive de lider si cu o victorie in ultima proba la mai putin de o secunda. Acasa la Bogdan.

 

Motorsportnews.ro : Pe langa momentele frumoase din acest an, cu siguranta ati avut unele si mai neplacute. Exceptand motociclistul sinugicas de la Sibiu, care a  fost cel mai dificil moment in 2011? 

Dan Dobre : Raliul de la Tg Mures. Pe etapa catre superspeciala am rupt axul de la o planetara si astfel am inceput prost raliul. A doua zi nu am avut sansa sa revenim in primul rand din cauza vremii si in al doilea din cauza scurtarii raliului.

  

Motorsportnews.ro : Dar cea mai hazlie intamplare ?

Dan Dobre : Fiecare etapa are micile ei intamplari hazlii, nu am acum in minte nici una care sa merite sa fie povestita. 

  

Motorsportnews.ro : Cum crezi ca o sa va ajute aceasta realizare pentru sezoanele urmatoare  ?

Dan DobreAm demonstrat in acest an maturitate, constanta, am aratat ca suntem niste adversari redutabili, deci suntem valorosi si de incredere pentru partenerii nostri. Am pus la cv cel mai de pret lucru.

 

Motorsportnews.ro : Planuri pentru 2012? Sau este prea devreme ? 

Dan Dobre : Nici nu am ajuns la Gala Campionilor, sa ne mai bucuram de acest titlu si apoi vom vedea.

Decizie FIA 2012: rezultatele de la shakedown vor determina ordinea de start

FIA mai vine cu doua noi decizii in Campionatul Mondial de Raliuri, pe langa intrroducerea  in calendarul competitional 2012 a raliului Monte Carlo, ei mai adauga  o schimbare in cea ce priveste Shakedown-ul si permisul de conducere.

 

De la 1 ianuarie 2012 shakedown-ul va fi folosit pentru a stabili ordinea de start in raliurile de macadam. Astfel cel mai bun timp obtiunit la Shakedown de catre un echipaj va putea sa isi aleaga pozitia la start. In urmatoarele zile de concurs pilotii vor lua startul in ordine inversa a clasamentului.

 

 

FIA a mai luat decizia ca  toti pilotii cat si copilotii sa aiba un permis de conducere valabil pe tot parcusul evenimentului  pentru a nu se mai repeta  istoria din acest an petrecut  in cadrul Raliului Suediei atunci cand  Petter Solberg si-a pierdul permisul de conducere  depasind  limita de viteza  pe traseele de legatura iar copilotul sau Chris Patterson a fost nevoit sa preia comenzile  micului Citroen DS3 WRC pe ultima proba speciala.

Fii copilotul lui Bogdan Marişca la Raliul Clujului

Pasionaţii de motorsport sunt invitaţi, în zilele de 25 si 26 mai, între orele 17,00 şi 18,00, în staţia Rompetrol de pe Calea Turzii nr. 222, din Cluj Napoca, să-l întâlnească pe Bogdan Marişca – pilot în Campionatului Naţional de Raliuri (CNR).  Alături de echipa tehnică, lângă maşina de concurs Bogdan va oferi sfaturi si recomandări privind condusul defensiv pentru reducerea numărului de accidente si creşterea siguranţei rutiere şi va împărtăşi din experienţa sa de pilot în CNR.

Tot ceea ce facem atunci când ne urcăm la volanul unei maşini de raliu este pentru a oferi publicului un spectacol cât mai bun. Victoria înseamnă foarte puţin, fără susţinerea celor care cred în tine, etapă de etapă şi speră că vei ocupa un loc pe podium. Această acţiune, pe care am dezvoltat-o alături de Rompetrol, oferă publicului şansă să fie mai aproape de astfel de competiţii, în acelaşi timp promovând condusul defensiv şi siguranţa în trafic”, declară Bogdan Marişca.

 

Pe lângă ocazia de a-l cunoaşte personal pe pilotul NRA, Bogdan Marişca, cei ce vor alimenta vor primi cadouri pentru maşinile pe care le conduc. În acelaşi timp, ei au ocazia să câştige un tur de circuit cu Bogdan la Shakedown – ul premergătoar Raliului Clujului.

 

Pe probele speciale trebuie să dai tot  ce ai mai bun, să împingi limitele tale şi ale maşinii la maxim. Pe stradă, pe drumurile publice, lucruri stau însă altfel: aici un moment de neatenţie şi nerespectarea regulilor de circulaţie poate avea consecinţe drastice. Una din misiunile noastre este să promovăm aceste valori, iar prin aceste acţiuni vrem să ne apropiem de şoferii din România, explicându-le în acelaşi timp care sunt riscurile la care se expun atunci când transformă strada în circuit”, completează Bogdan.