Tag Archives: rs5 dtm

Marco Wittmann a reusit prima victorie a carierei in DTM

După 42 de tururi pe circuitul cu o lungime de 4,574 kilometri, germanul Marco Wittmann a trecut primul linia de sosire, cu modelul Ice-Watch BMW M4 DTM, după o cursă plină de evenimente ce a deschis sezonul aniversar al DTM. Nu numai că a fost prima victorie din cariera DTM a pilotului în vârstă de 24 de ani – reuşită după doar 11 curse -, ci şi primul succes pentru BMW Team RMG şi cel de-al 60-lea pentru BMW în această competiţie.

Marco Wittmann 2014 podium

Pe 11 martie 1984, acum 30 de ani, Harald Grohs (Germania) – aflat la comenzile unui BMW 635 CSi – a câştigat pentru BMW prima cursă din istoria DTM, la Zolder. Trei ani mai târziu, Grohs a câştigat la Hockenheim în ceea ce a fost debutul noului BMW M3 în DTM. Succesul lui Wittmann face ca BMW M4 DTM să continue tradiţia specială a victoriei chiar în cursa de debut.

Mattias Ekström (Red Bull Audi RS 5 DTM) a reusit sa isi adjudece cea de-a doua p[ozitie a podiumului si ramane unul dintre cei mai experimentati piloti din campionat acesta fiind cel de-al 14-lea sau sezon in DTM. Adrien Tambay (Playboy Audi RS 5 DTM) a incheiat podiumul, francezul plecand din pole-position. Campionul en-titre Mike Rockenfeller (Schaeffler Audi RS5 DTM) a plecat din a zecea pozitie de pe grila de start si a reusit sa termine cursa pe locul al patrulea.   

Motorsports / DTM 1. race Hockenheim

Şase dintre cele opt BMW M4 DTM au încheiat cursa în puncte. Timo Glock s-a clasat al cincilea cu modelul Deutsche Post BMW M4 DTM, urmat de Bruno Spengler (BMW Bank M4 DTM), Martin Tomczyk (BMW M Performance Parts M4 DTM) şi Augusto Farfus (Castrol EDGE BMW M4 DTM), care au ocupat locurile de la al şaselea la al optulea. Joey Hand a câştigat şi el un punct, după ce a fost al zecelea cu Crowne Plaza Hotels BMW M4 DTM.

www.hoch-zwei.net

Cel mai bine clasat pilot din tabara Mercedes-Benz a fost Pascal Wehrlein (Gooix Mercedes AMG C-Coupé) care a terminat pe pozitia a 11-a, urcand cinci locuri dupa pozitia ocupata pe grila de start. 

Cei doi debutanţi, Maxime Martin (Belgia) şi António Félix da Costa (Portugalia), au rămas fără niciun fel de bonificaţii la debutul în DTM după ce şi-au încheiat evoluţiile pe locurile al 20-lea, respectiv al 21-lea. Félix da Costa a avut parte de o cursă remarcabilă cu Red Bull BMW M4 DTM şi o bună perioadă de timp s-a aflat în disputa pentru podium. Toate eforturile sale au fost insa spulberate in momentul in care l-a acrosat pe Timo Scheider (Germania, Audi) şi a primit o penalizare “drive-through” ce a urmat unui pit-stop cu probleme.

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): “Ce week-end de vis la debutul BMW M4 DTM! Să revii la Hockenheim cu noul BMW M4 DTM şi să câştigi prima cursă, la jumătate de an de la ultima victorie cu BMW M3 DTM – nici că se putea mai bine. În acelaşi timp, a fost un succes mare pentru BMW Team RMG şi Marco Wittmann, care a avut o evoluţie absolut incredibilă şi a fost în propria ligă de-a lungul întregii zile. El a controlat autoritar toată cursa. A fost o plăcere să-l privesc. Totuşi, mai avem mult de muncit după acest succes. Pe de-o parte, echipa de la BMW Motorsport a lucrat intens pe parcursul ultimului an pentru a pregăti BMW M4 DTM. Niciodată nu poţi şti cu exactitate cât de bun eşti în comparaţie cu adversarii până nu are loc prima cursă. De aceea, suntem foarte fericiţi de rezultat. O menţiune specială merită întreaga echipă a lui Stefan Reinhold, care a muncit din greu la teste şi a făcut câteva schimbări pe bancul de teste de-a lungul iernii – cu rezultate notabile, după cum vedem. Merită toate laudele în acest moment. De asemenea, suntem foarte mulţumiţi să vedem alte cinci BMW în Top 10 şi cea de-a 60-a victorie pentru BMW în istoria DTM – totul sub un soare strălucitor şi în faţa unor tribune arhipline. Îmi pare rău pentru António Félix da Costa care, până la incident, a reuşit un debut absolut impresionant în DTM.

2014_DTM_Cursa_1_medium_1600x1066 (1)

Seful programului DTM, Audi Sport, Dieter Gass a declarat: “A fost o cursa buna pentru Audi, am reusit sa aveam trei masini in top 4 si strategiile diferite vorbesc de la sine pentru noul RS5 DTM. Ar fi fost posibila si victoria insa Marco Wittmann a fost foarte puternic in acest weekend si il felicitam pentru rezultat. De la rezultatul din weekend vom incepe sa dezvoltam in continuare pentru Oschersleben.”  

Wolfgang Schattling, seful programului DTM, Mercedes-Benz:Dorim sa ii felicitam pe cei de la BMW si pe Marco Wittmann. Pentru noi insa nu a fost o cursa prea placuta. Intreaga echipa a lucrat din greu pe parcursul iernii si meritam un rezultat mult mai bun ca cel obtinut. E clar ca nivelul performantei nu este cel pe care ni-l dorim. Vom lucra sa imbunatatim acest lucru si sunt sigur ca echipa noastra va gasi o solutie pentru a fi competitivi din nou.”     

Clasamente după etapa 1/10

Clasamentul piloţilor

1. Marco Wittmann 25p; 2. Mattias Ekström 18p; 3. Adrien Tambay 15p; 4. Mike Rockenfeller 12p; 5. Timo Glock 10p; 6. Bruno Spengler 8p; 7. Martin Tomczyk 6p; 8. Augusto Farfus 4p; 9. Timo Scheider 2p; 10. Joey Hand 1p.

Clasamentul echipelor

1. BMW Team RMG 25p; 2. Audi Sport Team Abt Sportsline 18p; 3. Audi Sport Team Abt 15p; 4. Audi Sport Team Phoenix 14p; 5. BMW Team Schnitzer 14p; 6. BMW Team MTEK 10p; 7. BMW Team RBM 5p.

Clasamentul constructorilor

1. BMW 54 pct; 2. Audi 47 pct; Mercedes-Benz 0 pct

Calendar 2014:

4 mai – Hockenheim (Germania); 18 mai – Oschersleben (Germania); 1 iunie – Budapesta (Ungaria); 29 iunie – Norisring (Germania); 13 iulie – Moscova (Rusia); 3 august – Spielberg (Austria); 17 august – Nürburgring (Germania); 14 septembrie – Lausitzring (Germania); 28 septembrie – Guangzhou (China); 19 octombrie – Hockenheim (Germania).

Grafica noului Audi RS5 DTM al lui Mike Rockenfeller

Primul model RS5 DTM 2014 din tabara celor de la Audi care si-a primit culorile pentru noul sezon este modelul campionului en-titre Mike Rockenfeller. Aceleasi culori consacrate galben-verde ale partenerului Schaeffler Group vor imbraca si in acest an noul model RS5 DTM care dezvolta 460cp.

Audi RS 5 DTM

Noul model si-a facut aparitia pentru prima data in acest an la salonul auto de la Geneva, iar modelul lui Rockenfeller este primul din cele opt care a fost prezentat oficial publicului la sediul Audi din Ingolstadt. “Am fost impresionat inca de cand am vazut primele schite, dar in realitate arata mult mai bine. Sunt extrem de nerabdator pentru primul meu sezon in care voi avea numarul 1 pe masina si abia astept urmatoarele teste.” declara Mike Rockenfeller care a prezentat publicului noua sa masina la conferinta de presa anuala a celor de la Audi.   

Noul Audi RS5 DTM si-a facut aparitia la Geneva

Mike Rockenfeller castiga titlul DTM in 2013 cu modelul RS5 DTM. Dupa un an de serviciu pe pistele de concurs, modelul a fost reintinerit facandu-si aparitia in premiera la Geneva Motor Show. Principalele modificari sunt pe partea aerodinamica, noul model fiind mult mai agresiv in 2014. Noi prize de aer pentru motor si frane, noi oglinzi laterale precum si o grila tip fagure la fel ca cea care se regaseste pe modelul de strada sunt principalele elemente care pot fi vazute la prima vedere.

Audi RS5 DTM 2014 1

Regulamentul permite putine modificari, insa, pe langa detaliile aerodinamice, cei de la Audi s-au putut concentra si pe partea de suspensie, care a fost si ea imbunatatita. Odata cu startul sezonului va debuta si munca la prototipul noului model pentru sezonul 2015, la fel cum s-a intamplat si in cazul modelului RS5 DTM 2014, care poarta titlulatura RC3 in cadrul intern Audi.

Jens Marquardt vorbeste despre sezonul 2013 din DTM

Au rămas mai puţin de trei săptămâni până la începutul unui nou sezon DTM la Hockenheim (Germania). Când cei opt piloţi BMW vor fi prezenţi pe legendarul circuit pentru prima întrecere competiţională din acest sezon, multe se vor fi schimbat de anul trecut, unul încununat de succes. Pe lângă faptul că Bruno Spengler (Canada) – campionul piloţilor din 2012 – va lua startul cu numărul 1 pe maşina BMW Bank M3 DTM, inovaţii precum pneurile alternative, DRS şi noul format al week-endului de cursă vor reprezenta provocări noi pentru echipele BMW. Directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt, ne oferă o scurtă prezentare a celor mai importante schimbări din acest sezon.

BMW drivers line-up

…BMW M3 DTM.

“Pe baza experienţei pe care am acumulat-o în sezonul trecut, am făcut maşina mai robustă în toate compartimentele. Întrucât suntem limitaţi din punct de vedere al nivelului de dezvoltare la care putem supune aerodinamica, am pus accentul pe alte aspecte. În special îmbunătăţirile aduse setărilor BMW M3 DTM pot face diferenţa în week-endurile de cursă. Inginerii de cursă ai fiecărei echipe, împreună cu piloţii, joacă un rol important în această privinţă.”

 

…noul format al week-endurilor de cursă DTM.

“În 2012, eram nou-veniţi în DTM şi iniţial a trebuit să ne obişnuim cu campionatul şi cu procesele specifice pe care competiţia le implica. Am reuşit să ne descurcăm de la prima încercare. Reducerea week-endurilor de cursă la două zile propune o altă provocare pentru toţi cei implicaţi. Când am pregătit sezonul 2013, am încercat în principal să îmbunătăţim interacţiunea dintre mecanici în stand, precum şi comunicarea dintre ingineri şi echipaje. Ne-am străduit să facem întreaga structură mai eficientă. Pentru a simula noile condiţii, am clădit totul la testul de la Hockenheim ca şi cum am fi la un week-end de cursă pentru prima dată – de la pit wall la reţeaua radio. În general vorbind, salutăm noul format de cursă – considerăm că astfel week-endurile vor deveni mai compacte şi mai atractive.”

 

…echipa nouă, BMW Team MTEK.

“Probabil, cea mai mare provocare a noastră de-a lungul iernii a fost să unim şi să integrăm a patra echipă, BMW Team MTEK. Gruparea lui Ernest Knoors a avut doar câteva luni la dispoziţie în care să se pregătească pentru prima apariţie. Mai mult, noi – cei de la BMW Motorsport – a trebuit să adaptăm întreaga infrastructură pentru a se potrivi pentru patru echipe şi opt maşini. Structura şedinţelor a fost şi ea modificată, pentru că pur şi simplu ai nevoie de mai mult timp pentru orice – în special comunicarea între părţile implicate – atunci când ai opt piloţi şi opt maşini. Şi acest lucru a fost analizat serios de-a lungul pregătirilor.”

BMW DTM cars 2013

…Drag Reduction System (DRS / sistemul de reducere a rezistenţei aerodinamice).

“Primele teste cu DRS le-am efectuat la începutul anului. Când am evoluat în premieră pe circuit cu acest sistem, provocarea a fost să-l integrăm pe o singură maşină a fiecărui constructor astfel încât să nu afectăm testele normale. De atunci, DRS a fost dezvoltat continuu. Sistemul a fost supus şi unui test de stres, iar acum este pregătit să fie utilizat în curse.”

 

…pneurile alternative.

“Pneurile alternative (option tyre) a fost dezvoltat pentru a face DTM şi mai interesant. Este mai rapid decât pneul normal pe parcursul primelor tururi – doar regimul de cursă ne va spune exact cu cât este mai rapid. Totuşi, cauciucul se degradează după o anumită perioadă. Chiar şi după teste, nu ştim exact cum se va comporta. Vom afla acest lucru doar la Hockenheim, atunci când pneurile vor fi folosite prima dată într-o cursă. Însă nici atunci nu vor putea spune cu precizie cum vor funcţiona pe celelalte circuite. În concluzie, chiar şi după teste, încă suntem dominaţi de un nivel ridicat de incertitudine asupra acestui aspect.”

 

…interconexiunea dintre pneurile alternative şi DRS.

“Combinaţia celor două schimbări, pneul alternativ şi DRS, promite să furnizeze câteva momente interesante. Sprijinim utilizarea celor două elemente şi le vedem ca o decizie bună pentru sport şi pentru fani.”