Tag Archives: williams

Culorile Martini revin in Formula 1

Faimoasele culori Martini reving pe grila de start a Formulei 1 alaturi de Williams, echipa schimbandu-si numele in Williams Martini Racing.

1655266_772768356066553_503917595_o

“Suntem bucurosi sa ii primim in familia Williams pe cei de la Martini si sa lansam oficial Williams Martini Racing”, a declarat Sir Frank Williams, fondatorul si directorul echipei Williams. “Williams si Martini impart o istorie bogata in lumea sporturilor cu motor,iar alaturi de valorile acestor doua branduri si pasiunile comune pentru curse, fac din acest parteneriat o alegere naturala. O sa fie nemaipomenit sa vedem faimoasele dungi Martini inapoi in Formula 1.”

 

“Decizia de a ne alatura echipei Williams a fost una naturala pentru noi, asigurand brandului Martini inca o cale de a se conecta cu consumatorii printr-o pasiune, cursele din Formula 1”, a spus Andy Gibson, ofiterul sef de marketing al Bancardi, firma care se ocupa de marketingul brandului Martini.

 

Felipe Massa si Valtteri Bottas la Williams pentru 2014

Williams a confirmat linia de piloti pentru sezonul urmator. Fostul pilot Ferrari, brazilianul Felipe Massa va fi coleg cu actualul pilot Williams, Valtteri Bottas. Astfel echipa condusa de Frank Williams va renunta la serviciile venezueleanului Pastor Maldonado incepand cu sezonul urmator.

810597481

Felipa Massa a luat parte la nu mai putin 12 sezoane in Formula 1, adunand 11 victorii si 36 de podiumuri. A fost un candidat redutabil la titlu mondial, mai ales in sezonul 2008 cand a pierdut in ultima cursa in fata lui Kimi Raikkonen, colegul sau de la Ferrari la acea vreme. Totodata, brazilianul a contribuit la castigarea ultimele doua titluri dedicate constructorilor de catre Scuderia de la Maranello.

 

Sir Frank Williams:“Suntem incantati sa putem anunta linia de piloti pentru 2014 si sa il primim pe Felipa Massa in familia Williams. El este un talent exceptional, un adevarat luptator pe pista; de asemenea aduce o vasta experienta in echipa acum cand incepem un nou capitol din povestea noastra. Valtteri este un membru valoros al echipei si sunt bucuros ca a putut sa isi demonstreze talentul in conditiile inselatoare din Marele Premiu al Canadei. Anul viitor ne putem astepta la cat mai multe performante de acest gen din partea lui.”

 

Felipe Massa:“Williams este una din cele mai de succes echipe din intreaga istorie a Formulei 1. Cand eram copil visam sa concurez pentru Williams, Ferrari sau McLaren si sunt bucuros ca o sa pilotez pentru o alta echipa cu renume dupa experienta de la Ferrari. Cu asa mari schimbari de regulament din 2014 sper ca experienta mea sa ajute echipa sa treaca peste momentul dificil care l-a reprezentat acest sezon. Sunt foarte nerabdator sa incep un nou capitol in viata mea, o noua provocare in cariera mea.”

 

Valtteri Bottas:“Ma bucur sa stiu ca raman la echipa si mai ales in Formula 1 pentru inca un sezon. Am incredere in Williams si stiu ca in viitor putem sa facem mult mai multe, chiar daca performantele actuale nu reflecta acest lucru. Sunt nerabdator sa incep munca in echipa cu Felipe. Este un pilot rapid, experimentat, iar impreuna vom da tot ce putem sa imbunatatim masina si sa adunam cat mai multe puncte sezonul viitor. Vom munci toata iarna pentru a putea fi siguri ca suntem pregatiti de provocarile care ne asteapta in 2014. “

Toto Wolff paraseste Williams F1

Printr-un comunicat de presa emis azi, cei de la Williams au anuntat plecarea lui Toto Wolff la Mercedes-Benz.

 

Wolff renunta astfel la functia sa din Consiliul Director al companiei, dar isi va pastra pachetul de actiuni pe care il detine. Directorul principal si actionarul majoritar al echipei, Sir Frank Williams va continua sa supravegheze activitatea echipei, iar sarcinile lui Toto Wolff vor fi impartite celorlalti membri ai Biroului Comitetului Executiv.

Wolff-F1-Williams-Formula

Sir Frank Williams a declarat despre plecarea lui Wolff: As vrea sa ii multumesc lui Toto pentru munca asidua depusa, dedicatia si angajamentul fata de echipa pe toata durata cat timp a fost director al companiei. El a fost cel care m-a ajutat pe mine ca director executiv sezonul trecut, inlocuindu-ma la acele curse la care eu nu am putut fi prezent. Pe de alta parte, functii ca cea oferita de cei de la Mercedes nu se ivesc prea des. Toto are o istorie lunga cu ei, si cu siguranta nu as fi stat in fata unei asemena oportunitati. Toto isi va pastra pachetul de actiuni de la Williams si va avea totdeauna un loc in aceasta echipa, dar sa nu intelegeti gresit, o sa ne luptam din greu cu el pe circuit. Sunt sigur ca va fi o parte importanta din Mercedes, si, in numele echipei, as vrea sa ii urez toate cele bune si succes in noua functie.”

 

Toto Wolff va ocupa functia de director al departamentului motorsport al echipei Mercedes. Totodata a achizitionat si o parte de 30% din actiunile acestei divizii. El a afirmat ca: Mercedes este unul dintre cei mai importanti participanti in sporturile cu motor. Astept cu nerabdare aceasta noua provocare.”

Williams, din nou cu motoare Renault

Echipa de Formula 1 Williams a anunţat că va folosi motoare Renault din sezonul 2012, reînnoind astfel un parteneriat care a dominat Formula 1 pentru o mare parte a anilor 1990. Înţelegerea iniţială este pentru anii 2012 şi 2013, cu opţiunea de a continua şi în cazul în care noile norme sînt introduse în 2014. Renault a furnizat motoare lui Williams în  perioada 1989 – 1997, colaborare care a adus echipei britanice 4 titluri pentru piloţi şi 5 titluri în clasamentul constructorilor. Nigel Mansell, Alain Prost, Damon Hill şi Jacques Villeneuve au devenit campioni mondiali la volanul unor maşini Williams cu motoare Renault.

 

Echipa foloseste în prezent motoare Cosworth. Ei speră că acordul cu motoristul francez este începutul revenirii la vîrful clasamentului, după o lungă perioadă de “secetă” în rezultate. Ultima victorie pentru Williams a fost obţinută de Juan Pablo Montoya în 2004, în Marele Premiu al Braziliei.

 

Probabil pentru mulţi din fanii actuali ai Formulei 1, echipa Williams-Renault a fost unul din cele mai importante repere, în primul rînd fiindcă a coincis cu primele transmisii de curse în Romania, după anul 1990. Pentru unii, poate, imaginea bolidului la volanul caruia a murit Ayrton Senna e la fel de pregnantă şi azi.

Cosworth, se pregateste de testul final

Chiar daca testele de saptamana trecuta de la Jerez au fost influentate de vant si ploaie, producatorii de motoare Cosworth, sunt foarte multumiti de progresele facute cu motorul CA2010 V8, acestea dovedindu-si fiabilitatea in testele din Spania. Revenirea motoarelor Cosworth in F1 in sezonul 2010, dupa o absenta de 3 ani de zile, va fi benefica pentru 3 echipe: Williams, Lotus si Virgin Racing.

“Testele de saptamana trecuta de la Jerez au fost influentate de o ploaie atipica circuitului din Spania”, a afirmat Mark Gallagher, managerul general al F1 Business Unit.”Din punctul nostru de vedere, au fost 4 zile foarte bune la Jerez, cu un total de 3 echipe pe circuit. Cele 3 echipe avand un sasiu diferit al monoposturilor,  ne-a permis sa obtinem si mai multe informatii despre motorul CA2010.”

“Fiabilitatea motorului corespunde cu asteptarilor noastre” a afirmat Mark Gallagher.               ”AT&T Williams au parcurs cele mai multe ture cu monopostul, acumuland peste 450 de ture, care reprezinta peste 2000 de km. Lotus s-a bucurat de un test foarte bun cu monopostul T127, in timp ce Virgin Racing au continuat sa faca progrese cu VR-01.”

Cele trei echipe se vor intoarce in aceasta joi, la ultima sesiune de teste, ce va avea loc la Barcelona pe circuitul din Catalunya, inainte de inceperea noului sezon din luna martie, la Bahrain.

“Barcelona ne poate oferi un test final pentru a vedea performantele motoarelor si unde ne situam in momentul de fata” a concluzionat Gallagher.