All posts by Motorsportnews Team

Un nou start pe macadam, noi planuri pentru Csongor Szabo

Cu opt etape programate în sezonul 2019 al Campionatului Național de Raliuri, pauza dintre competițiile auto este una scurtă în acest an. Astfel, după ce acum trei săptămâni Csongor Szabo și Rareș Fetean s-au aflat la debutul sezonului de raliuri, pe probele speciale de asfalt din județul Argeș, echipajul va porni în următoarele zile în Raliul Aradului, primul din acest an ce se va desfășura pe macadam.

La Raliul Argeșului echipajul Sonic Motorsport a avut parte de un debut ezitant, terminând cele 8 probe speciale noi pe locul trei în clasamentul clasei RC4, la câteva secunde de locul secund. Dorind să pornească în etapa din vestul țării mai bine pregătiți, Csongor și Rareș acordă o atenție sporită pregătirii competiției: ”La Pitești am fost ușor dezamăgiți de ritmul de pe probele speciale, în special în a doua zi, pe Transfăgărășan. Mașina a fost revizuită și pregătită de start, noi ne concentrăm pe dictare astfel încât toate detaliile să fie acoperite, iar sesiunea de teste ne va încălzi perfect pentru acest raliu.” a spus Csongor Szabo la începutul recunoașterilor.

 

Raliul Aradului 2019 programează un număr de 9 probe speciale, formatul competiției fiind aproape identic cu cel din sezonul trecut. Echipajele vor face cunoștință cu fanii arădeni joi seară, începând cu ora 20:00, în cadrul sesiunii de autografe și a startului festiv, ca mai apoi, vineri dimineață să aibă loc sesiunea oficială de teste a raliului. Cu patru probe speciale în prima zi, Raliul Aradului va purta echipajele pe ”Șiștarovăț” și de două ori pe ”Frumușeni”, dar și în centrul municipiului, unde va avea loc celebra superspecială. Sâmbătă, organiztorii au pregătit alte cinci speciale: câte două treceri pe ”Conop” și ”Nadăș”, regina raliului, în lungime de 21 de kilometri, dar și o nouă parcurgere a probei ”Șiștarovăț”.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, Raliul Aradului reprezină una din etapele preferate, locul unde anul trecut cei doi au reușit victoria în cadrul clasei și locul trei în clasamentul mașinilor cu 2 Roți Motrice. ”Am avut rezultate bune de-a lungul anilor la Arad, unde probele speciale sunt frumoase, pe placul nostru. În acest an plecăm cu același gânduri și dorințe – să ne luptăm pentru victorie în cadrul clasei și podium între mașinile cu tracțiune față. Va fi o luptă grea, contra unor adversari puternici și rapizi, dar noi vom da totul pentru a obține un rezultat mai bun decât la Pitești” a spus Csongor Szabo.

 

Deși sezonul este unul lung, echipajul ia în serios fiecare cursă din 2019 și își dorește un rezultat cât mai bun la fiecare eveniment. ”Ne dorim, în primul rând, să avem un ritm bun pe probele speciale diversificate de la Arad. Vom avea, cel mai probabil, parte de noroi după ploile din ultimele zile, astfel încât dificultatea va crește. Sperăm ca, în ciuda vremii neprietenoase, să avem parte de mulți spectatori pe margine. Ne vedem pe probe!” a spus Rareș, copilotul echipajului Sonic Motorsport.

 

Cu ploi abundente în ultimele zile, probele speciale ale raliului sunt alunecoase, cu o suprafață în mare parte acoperită de noroi și apă, aceste lucruri sporind dificultatea cursei. Capcanele devin mai periculoase, iar orice greșeală poate costa enorm în timp pierdut sau în daune aduse mașinii de concurs, Raliul Aradului 2019 fiind, la o primă vedere, o competiție care va aduce multe provocări pentru echipaje.

 

În 2019, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

Emil Nestor a câștigat Cupa Cheile Grădiștei

O diferență de 0,076 secunde a decis câștigătorul celei de-a doua etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019, marcând finalul perfect al unul weekend de cursă complet. Emil Nestor a obținut în premieră victoria în clasamentul OPEN, adjudecandu-și Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL. În prima manșă de concurs, Nestor a fost mai rapid decât Lucien Hora cu 1,261 secunde, dar s-a clasat doar al treilea în manșa secundă, pierzând 1,185 secunde față de timpul lui Hora. Însă rezultatul i-a fost suficient pentru a urca pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podumului general. Lucien Hora a fost nevoit să se mulțumească cu locul secund, podiumul fiind completat de Costi Stratnic.

În acest weekend, s-a desfășurat în zona Moieciu din județul Brașov, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Traseul foarte frumos, vremea superbă și spectatorii veniți în număr mare au oferit cadrul perfect pentru runda inaugurală a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL. Cei peste 80 de piloți aflați la start au oferit spectacol prin evoluțiile lor, rezultatele finale fiind foarte interesante.

 

Emil Nestor a reușit o evoluție excelență în prima manșă de concurs, stabilind timpul de referință al acestui weekend, 1:46,514. La volanul unui prototip Norma M20 FC, Nestor a fost mai rapid cu 1,261 secunde decât Lucien Hora și al său monopost Lola B99/50. Parcurgerea manșei finale de către ultimii concurenți aflați la start a fost decalată cu mai multe minute după ce mașina de concurs a lui Bogdan Cuzma a avut probleme tehnice. În runda a doua de concurs, Nestor a fost mai lent cu peste 4 secunde decât în cea precedentă, mașina sa alunecând puternic într-unul dintre viraje. Dar și Hora a pierdut timp în manșa finală, victoria revenindu-i lui Emil Nestor.

 

Nu mă așteptam la acest rezultat. Într-unul din acele de păr am alunecat pe urmele de ulei lăsate de un alt concurent dar, cu mare noroc, am terminat tot pe primul loc. Sunt foarte bucuros!” a declarat Emil Nestor la finalul cursei. Lucien Hora a încheiat al doilea, însă se menține pe primul loc al clasamentului general CNVCD.

 

Și ultimul loc pe podium a oferit un duel foarte frumos, o confruntare care ar părea inedită pentru cei care nu urmăresc această întrecere, între un Ferrari și o Dacia. Mihai Leu (Ferrari 458 ChallengeEvo) era al treilea după prima rundă de concurs, cu un avans de 0,389 secunde în fața lui Costi Stratnic (Dacia STCC). Însă Stratnic și-a îmbunătățit timpul în runda finală, în timp ce Leu nu a reușit să facă acest lucru. Așadar, Dacia a învins Ferrari-ul, Costi Stratnic urcând pe ultima treaptă a podiumul clasamentului general iar Mihai Leu terminând al patrulea.

 

Unul dintre pretendenții la primul loc și cel mai rapid pilot al zilei de sâmbătă, Lucian Răduț, a abandonat cursa după ce a greșit în prima manșă de concurs, ieșind în decor. Dani Oțil și-a continuat evoluția bună și la Cheile Grădiștei, terminând al cincelea în clasamentul general și demonstând că adaptarea la prototipul Radical SR4 este tot mai bună. Unul dintre remarcații etapei este Aurelian Andronache, cel care s-a obișnuit foarte repede cu noul traseu și care a ocupat în final a șasea poziție a clasamentului general. Participând la Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL ca parte a pregătirii pentru campionatul de raliuri, Costel Cășuneanu a progresat vizibil pe parcursul weekendului, încheind al șaptelea în clasamentul OPEN. Cu o Skoda Fabia R5, Cășuneanu s-a duelat pentru această poziție cu un alt pilot care a impresionat aici, Elias Răduță (Mercedes Benz 190 Evo 2). În final, diferența dintre cei doi a fost de doar 8 miimi de secundă!

 

Cu un Mitsubishi Lancer Evo IX care a suferit schimbarea turbinei cu doar două zile înainte, Călin Făgădar a avut evoluții bune sâmbătă, însă a lovit ușor mașina pe urcarea finală a antrenamentelor. În clasamentul final al cursei, Făgădar a încheiat al nouălea, în fața campionului en titre, Andrei Dumitrescu (Tatuus).

 

Călin Manițiu a dominat grupa N pe parcursul acestui weekend însă diferențialul spate al SubaruluiImpreza a cedat pe prima urcare de concurs, forțându-l pe acesta să abandoneze. Au rămas ceilalți doi brașoveni să se dueleze pentru laurii acestei grupe, Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) și Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo IX). Mitroi a fost mai rapid cu peste o jumătate de secundă în prima manșă de concurs, însă a pierdut două secunde și jumătate în manșa secundă, Octavian Ciovica obțînând victoria grupei N.

 

La volanul Skodei Fabia cu care ne-a obișnuit în ultimele sezoane, Andrei Șerban s-a impus categoric în categoria 2 Roți Motrice (F2), devansându-l pe principalul său rival, Septimiu Mărghitaș (Seat Leon), în ambele manșe de concurs. Mărghitaș  s-a clasat al doilea și în grupa A, în urma învingătorului George Crețu (Mitsubishi Lancer Evo VIII). Dragoș Savloschi (BMW 330CD) a câștigat categoria destinată mașinilor diesel iar Radu Benea (Peugeot 208) pe cea a debutanților.

 

Așa cum ne-a obișnuit, Cătălin Cedric Ghigea și-a adjudecat trofeul destinat automobilelor istorice. Frumoasa Alfa Romeo Turbodelta pilotată de Ghigea a ținut la mare distanță urmăritoarele sale, alte două mașini încântătoare, Volkswagen-ul Golf MK1 la al cărui volan s-a aflat Dorin Alexandrescu și BMW-ul 1602 “strunit” de Adrian Bortica.

 

Clasamente Cupa Cheile Gradistei

 

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura în 8-9 iunie, pe traseul ce urcă din Brașov în Poiana Brașov.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL a fost organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fost susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer Volkswagen, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL  a fost sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

87 de înscriși la Cupa Cheile Grădiștei

La finalul acestei săptămâni (18-19 mai 2019) se va desfășura ediția inaugurală a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL, a două etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Spectatorii vor avea la dispoziție două FAN BUS-uri care îi va transporta între manșe în diversele zone destinate lor, pentru a putea privi spectacolul oferit de cei 87 de concurenți.

Piloții campionatului de viteză în coastă dar și spectatorii pasionați de motorsport au ocazia ca în acest weekend să participe la prima ediție a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL. Desfășurată într-un cadru complet nou pentru cursele din România, pe traseul care face legătura între Moieciu și Fundata, această etapă va alinia la start 87 de mașini, pilotate de unii dintre cei mai buni piloți din țară.

 

Monoposturile pilotate de Lucien Hora, liderul clasamentului OPEN, și de Andrei Dumitrescu, campionul național absolut en titre, vor încerca să le țină piept prototipurilor folosite de Emil Nestor, Silviu Dumitrescu, Dani Oțil și Aurelian Andronache. În lupta pentru primele locuri se vor implica și turismele la bordul cărora se vor afla Lucian Răduț, Costi Stratnic, Bogdan Cuzma sau Călin Făgădar, dar și mașinile GT (Ferrari și Audi R8) pilotate de Mihai Leu, Florin Voicu și Eduard Cozma. Acestora li se vor adaugă multe alte mașini de concurs, contemporane sau clasice, ale căror concurenți sunt hotărâți să descopere și să cucerească noul traseu.

 

Lista de inscrieri Cupa Cheile Gradistei – TOTAL

 

Pentru spectatorii care vor asista la acest eveniment, este important de știut că drumul dintre cele două resorturi, Moieciu și Fundata, ce găzduiește traseul concursului, va fi închis circulației publice în ambele zile (18 și 19 mai) în intervalul 08:30 – 18:30 și nu se va deschide pe parcursul zilei. Pentru a facilita accesul spectatorilor pe proba de concurs, organizatorii Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL pun la dispoziție FAN BUS-uri. Cele două microbuze se vor deplasa de-a lungul traseului, între manşe , având stația de pornire la Start și stații în zonele destinate spectatorilor.

 

Sâmbătă, 18 mai, sunt programate trei manşe de recunoaşteri şi două manşe de antrenamente cronometrate, acestea din urmă fiind decisive pentru stabilirea ordinii de start din manşele de concurs. Cele două urcări de concurs vor avea loc duminică, 19 mai, de la orele 13:00, respectiv 15:30, după ce în prealabil piloţii vor mai avea la dispoziţie încă două runde de recunoaşteri.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer Volkswagen, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL  este sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, locul 3 la Bulgaria Rally 2019

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au bifat un nou podium în 2019. Giri și Tudor și au terminat pe locul 3 Bulgaria Rally, prima etapă din cadrul ERT – Balkan Rally Trophy 2019. Desfășurată pe trasee în jurul orașului Varna, cursa din țara vecină a fost una foarte interesantă pentru cei doi brașoveni, care, dacă nu aveau o penalizare de 90 de secunde, puteau spera la un nou succes balcanic. „Într-unul din parcurile de service dintre probe am avut o problemă cu fuzeta de la roata stânga față,în sensul că am observat foarte târziu că aveam două prezoane rupte. Am întârziat ieșirea din service cu câteva minute, pentru a schimba fuzeta, astfel că am primit o penalizare de 90 de secunde, ceea ce ne-a anulat șansele la victorie”, a povestit Dan Gîrtofan.

Giri a rămas impresionat de atmosfera de la Bulgaria Rally, o etapă cu foarte mulți fani pe probe, dar și cu „speciale” interesante. „A fost un raliu foarte frumos, cu probe foarte rapide și tehnice. Am întâlnit tot felul de suprafețe de rulare, de la asfalt denivelat, la asfalt lucios, de ziceai că mergi pe gheață, până la o porțiune de 3 km de pământ, de drum de țară. Am avut și noroc de vreme bună, chiar dacă sâmbătă erau niște amenințări de ploaie. Dacă nu ar fi fost acea penalizare, probabil că am fi avut o șansă mare de a câștiga cursa. Din păcate, probele au fost foarte scurte, astfel că misiunea noastră de a recupera diferența de timp față de primul loc a fost pur și simplu una imposibilă. Ne bucurăm că am reușit să încheiem cursa pe podium. Per total a fost un weekend reușit pentru noi. Am avut un ritm bun, am câștigat și câteva probe și am luat puncte bune în ERT”, a mai adăugat dublul campiona național.

 

Dan Gîrtofan a mai avut un motiv de bucurie după etapa de la Varna: „Sunt foarte bucuros de evoluția lui Andrei, care a terminat raliul pe locul 5 la general și pe 2 la ERT 2. Este o performanță importantă și arată că are în față un viitor frumos”.

 

DanGîrtofanși Tudor Mârzadoresc să le mulțumească următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Lewis Hamilton a castigat Marele premiu al Spaniei

Lewis Hamilton a continuat seria doborârii recordurilor pentru Mercedes reușind o nouă victorie asupra coechipierului său. Cursa a părut o combinație între strategiile cu una și doup opriri, dar finalul a fost influențat de un safety car târziu, care a oferit celor din față un pit-stop gratuit.

MOMENTELE CHEIE

  • Toți, mai puțin unul dintre piloți, au oprit de două ori – cei mai mulți efectuând a doua oprire sub safety-car – și de asemenea, au fost nu mai puțin de patru strategii diferite pentru primii cinci.
  • Pilotul Red Bull, Max Verstappen a fost primul care a avut o strategie cu două opriri, urmat de pilotul Ferrari, Sebastian Vettel, a cărui strategie a fost compromisă de lupta pentru poziția întâi în primul viraj după oprire. Pilotul Mercedes, Valtteri Bottas a oprit de asemenea sub safety car. Toți trei au utilizat strategii diferite.
  • Safety-car-ul i-a permis lui Hamilton – care a făcut primul pit stop fără a pierde prima poziție – să facă a doua oprire fără a fi penalizat ieșind din nou primul. Alți piloți l-au urmat, oprind în perioada de safety car.
  • Pilotul Renault, Nico Hulkenberg a făcut ca strategia cu o singură oprire să funcționeze, pornind de la boxe pe medium și încheind pe 13 pe soft.
  • Condițiile a fost marcate de vremea caldă, temperaturile depășind 40 de grade, la finalul unui weekend în care temperaturile au fluctuat.

 

CUM AU PERFORMAT PNEURILE:

  • HARD C1:  Doar patru piloți l-au utilizat în cursă: pilotul Ferrari Charles Leclerc, Daniel Ricciardo de la Renault și cei doi piloți Alfa Romeo, Kimi Raikkonen și Antonio Giovinazzi. Ar fi putut fi un ingredient cheie al unei strategii cu două opriri, dar aceasta a fost practic neutralizată de safety car.
  • MEDIUM C2: Aceasta a fost cea mai populară alegere  pentru al doilea stint (care ar fi fost și stintul final fără safety car). Au fost câteva stinturi lungi pe această compoziție, dar în anumite cazuri a arătat semne de uzură, așa cum ne-am așteptat.
  • SOFT C3: Utilizat în mod predilect în cursă, în special în ultimul stint după safety-car când cel mai rapid tur a fost realizat pe această compoziție de către Hamilton.

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING: „Apariția safety-car-ului pe final a reprezentat un moment de cotitură în privința strategiei, oferind tuturor posibilitatea de a face două opriri, și resetând diferențele, astfel că totul s-a transformat într-un sprint până la final. De la startul cursei  a fost evident că vom avea o varietate de strategii cu două opriri, cu toate trei compozițiile în joc. În final, ar fi fost probabil dificil cu o singură oprire, existând un anume grad de uzură și degradare pentru soft și medium, pe acest circuit dur în privința încărcării. Rămânem la Barcelona pentru sesiunea de teste de sezon de marți și miercuri, când Ferrari și Racing Point vor oferi câte o mașină suplimentar pentru testul pneurilor prototip 2020.”

50 de pretendenți pentru Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL

Organizatorii pun startul greoi pentru activități administrative a piloților pe seama vacanței lungi care a inclus sărbătorile pentru Sfintele Paști și pentru 1 Mai. Intensificarea activităților pentru rezervarile de cazare și înscrieri s-au intensificat în aceste zile.

Atenți la tendințe, organizatorii au solicitat gazdei să suplimenteze numărul locurilor de carzare alocate pentru weekendul 18 – 19 Mai. Astfel, au mai fost căutate și găsite 4 – 5 camere în locațiile din resortul Fundata, camere care rămân disponibile doar până luni, 13 Mai.

 

Pregătirile pentru amenajarea noului traseu de coastă sunt în toi, gazda evenimentului intensificând eforturile pentru finalizarea lucrărilor până miercuri, 15 Mai, astfel încât, eventualele finisaje să fie făcute până vineri, 17 Mai, când traseul va fi predat organizatorului, clubul Auto Blic și implicit, Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

După un amestec de primăvară timpurie și chiar început de iarnă, vremea dă semne de îndreptare, prognoza pentru weekendul 18 – 19 Mai fiind una de adevărată primăvara.

 

Așadar, condiții optime pentru spectatori care, nu în ultimul rând, vor beneficia de două microbuze FAN Bus pentru accesul pe traseul de concurs la Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL.

 

În încheiere dorim să amintim că înscrierile continuă până luni, 13 Mai, și vor continua chiar până vineri 17 Mai, dar cu plata dublă a taxei de înscriere.

 

Documentele pentru Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere inscriere echipa

• Harta generala

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie autovehicule neinmatriculate

• Formular acreditare media

  

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu S.C. Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer VW, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Marele Premiu al Spaniei 2019 – Avancronica Pirelli

Dintre toate circuitele de Formula 1, Barcelona este probabil cel mai cunoscut de către toate echipele fiind o locație familiară pentru teste – inclusiv unul de opt zile la începutul sezonului. Dar asta nu îl face mai puțin solicitant. Pirelli aduce aici trei dintre cele mai dure compoziții de pneuri din gamă pentru a doua oară anul acesta după Bahrain – C1 alb ca și compoziție hard, C2 galben ca și compoziție medium și C3 roșu ca și compoziție soft. Acestea ar trebui să se portivească foarte bine solicitărilor mari și vremii calde din Barcelona, prima cursă din Europa în 2019.

  • Pista a fost reasfaltată anul trecut, ceea ce a atenuat precedenta sa natură denivelată și rugoasă. Oricum, de atunci suprafața s-a maturizat, ceea ce o face apropiată de starea dinainte.
  • Deși echipele au avut posibilitatea să aleagă din întreaga gamă de pneuri P Zero Formula 1 pentru testele din pre-sezon, acestea s-au concentrat pe compozițiile mai soft (mult mai utilizate de-a lungul anului). Astfel că s-ar putea să le lipsească niște date despre comportarmentul celor hard și medium.
  • Barcelona este un bun circuit pentru teste, de aceea este și utilizat extensiv: faimosul Viraj 3 solicită cel mai mult pneurile, în timp ce pneul stânga față este cel mai solicitat.
  • Anul trecut, cursa a fost câștigată cu o singură oprire: aceeași strategie fiind utilizată de primii trei. Lewis Hamilton a obținut victoria pentru Mercedes după de a pornit pe soft și a trecut apoi pe medium. Au fost și câteva strategii cu două opriri.
  • Compoziția C1 de anul acesta este ceva mai moale decât cea hard din 2018, C2 fiind aproape echivalentă cu medium-ul din 2018 și C3 cu soft-ul din 2018. Selecția de anul acesta pentru Marele Premiu al Spaniei a fost făcută cu scopul de a permite piloților să tragă tare de la start la final în fiecare stint, pe vremea caldă, fără să se preocupe de managementul pneurilor.

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING:  „Sunt doar câteva mistere legate de Barcelona pentru echipe, în special după sesiunea de teste din pre-sezon derulată în condiții bune, reprezentative pentru sezon. Oricum, o serie de echipe plănuiesc să aducă câteva îmbunătățiri mașinilor, astfel că va fi interesant de  observat efectul asupra comportamentului pneurilor, împreună cu continua evoluție a suprafeței de rulare, pe care am remarcat-o și la începutul anului. Chiar și în testele din pre-sezon, mașinile au fost incredibil de rapide aici, astfel că ne așteptăm la o cursă cu foarte multe recorduri pe tur doborâte.”

 

ALTE NOUTĂȚI PIRELLI

  • Primele trei echipe au făcut nominalizări diferite pentru pneuri, ceea ce sugerează o abordare tactic diferită. Ferrari a făcut cea mai agresivă selecție, alegând mai multe seturi de soft, dar ambii săi piloți și cei ai Mercedes au făcut alegeri diferite față de coechipieri.
  • Marți și miercuri după Marele Premiu al Spaniei, se va derula a doua sesiune de teste de sezon. Ferrari și Racing Point vor rula câte o a doua mașină pentru Pirelli pentru a testa pneurile prototip pentru 2020. Acesta va fi un test „orb” astfel că piloții (ce vor fi nominalizați) nu vor ști exact ce testează.
  • Noua Formula 3 – înlocuitoarea GP3 – va debuta în Spania, împreună cu Formula 2. Aceasta vine cu o mașină complet nouă, cu noi pneuri special realizate dezvoltate de Pirelli. Vitezele pe tur ar trebui să fie aproape similare, dar modul în care mașinile vor livra performanța va fi mult mai apropiat de cel din F2 și F1.

 

2019 Spanish Grand Prix Timetable

Session

Local Time

(CEST)

Brackley

(BST)

Stuttgart

(CEST)

Practice 1

Friday

11:00-12:30

10:00-11:30

11:00-12:30

Practice 2

Friday

15:00-16:30

14:00-15:30

15:00-16:30

Practice 3

Saturday

12:00-13:00

11:00-12:00

12:00-13:00

Qualifying

Saturday

15:00-16:00

14:00-15:00

15:00-16:00

Race

Sunday

15:10-17:10

14:10-16:10

15:10-17:10

BMW a anuntat pilotii pentru Le Mans 24H

BMW M Motorsport a anunţat cei şase piloţi care vor concura cu cele două BMW M8 GTE pentru BMW Team MTEK pe circuitul din regiunea Sarthe. Piloţii obişnuiţi ai echipei – Martin Tomczyk (Germania), Nick Catsburg (Olanda), António Félix da Costa (Portugalia) şi Augusto Farfus (Brazilia) – vor fi însoţiţi de piloţii oficiali BMW Philipp Eng (Austria) şi Jesse Krohn (Finlanda) la Le Mans.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans este cea mai mare cursă de anduranţă din lume şi, fără îndoială, un punct de atracţie important al calendarului nostru“, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “Probabil mai mult anul acesta decât oricând altă dată. În final, sărbătorim câteva aniversări speciale. Sunt 20 de ani de când am obţinut victoria în clasamentul general cu BMW V12 LMR şi 80 de ani decât am participat aici cu BMW 328. Vrem să oferim ceva special fanilor, aşa că aducem ambele maşini istorice la Le Mans. Din punct de vedere sportiv, suntem poziţionaţi excelent cu piloţii pe care îi avem în cockpiturile celor două BMW M8 GTE. Cei patru piloţi obişnuiţi – Martin, Nick, António şi Augusto – au avut clasări pe podium în WEC. Ei vor fi acompaniaţi de Philipp şi Jesse – alţi doi piloţi care au multă experienţă cu BMW M8 GTE şi au tot ce trebuie pentru a fi de succes în cursele GT. Privim cu încredere spre Le Mans şi acum intrăm în faza finală a pregătirilor.

Eng va fi coechipier cu Tomczyk şi Catsburg în #81 BMW M GTE, la fel cum a fost şi la ediţia trecută a “24 Hours of Le Mans”. Austriacul pilotează pentru BMW în DTM şi concurează în mod obişnuit şi în curse GT pentru BMW Motorsport. În ianuarie, el a obţinut victoria în categoria GTLM la Cursa de 24 de ore de la Daytona (SUA), unde a concurat alături de Farfus.

Krohn îşi face debutul în acest an la Le Mans. Finlandezul, juniorul BMW Motorsport al anului în 2014, este pilot de bază pentru BMW Team RLL în competiţia IMSA din SUA şi este şi un recunoscut specialist GT. El va împărţi cockpitul #82 BMW M8 GTE cu Félix da Costa şi Farfus at Le Mans.

BMW Team MTEK va participa la ziua de teste oficiale de la Le Mans, duminică 2 iunie. Săptămâna de cursă începe duminică, 9 iunie, cu verificările tehnice şi administrative ce au loc în centrul oraşului. Cursa de 24 de ore are programat startul sâmbătă, 15 iunie, la ora 16.00 (ora României).

Premieră la noile BMW M8 Coupé şi BMW M8 Cabriolet

Experiența BMW M este inconfundabilă – iar acum poate fi configurată cu şi mai mare precizie. BMW M GmbH prezintă un nou sistem de afişaj şi control pentru configurarea sistemelor de propulsie, şasiu şi asistare a condusului de pe automobilele sale sport de înaltă performanţă. Pe lângă posibilitatea suplimentară de adaptare a setărilor automobilului la situaţia de moment şi la preferinţele personale prin utilizarea butonului Setup, conducătorii se pot bucura şi de serviciile noului M Mode (activat printr-un buton). Butonul Setup poate fi utilizat pentru ajustarea setărilor maşinii, în timp ce M Mode permite ca sistemele de afişare şi asistare a condusului să fie reglate după cerinţele celui de la volan. Personalizarea suplimentară şi operarea şi mai intuitivă vor fi disponibile în premieră la noile BMW M8 Coupé şi BMW M8 Competition Coupé, dar şi la noile BMW M8 Cabriolet şi BMW M8 Competition Cabriolet. Cu ajutorul acestor dotări noi, conducătorii modelelor BMW de înaltă performanţă din segmentul de lux se pot bucura şi mai mult personalitatea duală M – de la confort superior pe distanţe lungi, la dinamică atractivă pe circuit.

În mod tradiţional, sistemul de control dezvoltat pentru modelele BMW M permite ca tehnologia de propulsie şi a şasiului să fie configurată într-o varietate de moduri în funcţie de preferinţele personale şi de nevoi. Într-adevăr, conducătorul poate activa diferite setări pentru motor, suspensie şi direcţie, independent unele de celelalte. La modelele echipate cu sistemul de tracţiune integrală M xDrive, distribuţia puterii între puntea faţă şi cea spate poate fi variată şi ea. Acum, noile BMW M8 Coupé şi BMW M8 Cabriolet oferă posibilitatea de a configura şi sistemul de frânare, după cum este necesar.

 

Noul buton Setup permite operare intuitivă cu acces direct la toate sistemele de propulsie şi şasiu
Situat pe consola centrală a noilor BMW M8 Coupé şi BMW M8 Cabriolet, noul buton Setup permite acces direct la toate opţiunile de reglaj disponibile pentru cinci parametri ai automobilului. Apăsarea butonului deschide un meniu Setup în displayul central, care oferă o imagine de ansamblu a setărilor maşinii activate în acel moment. Ulterior, conducătorul poate activa modul dorit pentru motor, suspensie, direcţie, frâne şi M xDrive – într-un singur pas în fiecare caz – prin intermediul touchscreen sau a controlerului iDrive.

Caracteristicile motorului pot fi ajustate prin intermediul setărilor EFFICIENT, SPORT şi SPORT PLUS, în timp ce opţiunile pentru şasiu COMFORT, SPORT şi SPORT PLUS oferă acces la trei profiluri pentru amortizoarele controlare electronic. Conducătorul poate alege şi între COMFORT şi SPORT pentru direcţia electromecanică specifică M şi noul sistem de frânare. Când DSC (controlul dinamic al stabilităţii) este dezactivat, setările 4WD, 4WD SPORT şi 2WD (pentru tracţiune spate exclusivă) pentru sistemul de tracţiune integrală M xDrive intră şi ele în acţiune. Două variante configurate individual ale acestei setări pot fi salvate, incluzând și setările preferate ale conducătorului pentru acustica motorului, caracteristicile de schimbare a vitezelor, controlul stabilităţii şi funcţia Auto Start Stop. Configuraţia generală a automobilului poate fi apelată instantaneu în orice moment prin apăsarea unuia dintre cele două butoane M de pe volan.

 

Premieră la BMW M8: sistem de frânare integrat cu reacţie precisă a pedalei şi configurabilitate specifică M
Versiunea specifică M a noii tehnologii de frânare deschide calea pentru configurarea caracteristicilor de frânare, o particularitate disponibilă în premieră la noul BMW M8. Noul sistem reuneşte funcţiile de activare a frânei, de brake boosting şi de control al funcțiilor de frânare în cadrul unui modul compact. Sistemul de frânare integrat reduce masa cu aproximativ două kilograme. Sistem de vacuum a fost înlocuit cu un sistem del de un actuator electric, care permite ca frâna să fie declanşată mai dinamic şi asigură şi intervenţii mai rapide şi mai precise din partea sistemului de control al stabilităţii.

De asemenea, sistemul de frânare integrat îndeplineşte misiunea de a permite ca decelerarea automobilului să fie adaptată cu precizie la comanda pilotul, cu o reacție adaptată perfect la orice situație. Răspunsul frânării primit de conducător nu este afectat de suprafaţa udă a şoselei, acceleraţia laterală semnificativă sau temperatura ridicată a frânelor, iar acest lucru asigură măsurare precisă a forţei de frânare în orice moment. Versiunea noului sistem de frânare dezvoltat pentru modelele BMW M oferă conducătorului şi două setări pentru reacţia pedalei.

 

Modurile COMFORT şi SPORT schimbă  presiune necesară asupra pedalei de frână pentru răspunsul sistemului de frânare. Aceasta permite conducătorului să aleagă între o percepţie orientată spre confort a procesului de frânare şi o reacţie instantanee, foarte directă de acţionare a pedalei. Noul BMW M8 combină acest sistem inovator cu frânele M Compound disponibile standard, dar şi cu frânele M din carbon ceramic.

Plăcere pură a condusului prin inovaţie: butonul M Mode
Pe lângă noile opţiuni de configurare oferite de butonul Setup, noul BMW M8 permite şi ajustarea caracteristicilor de schimbare ale transmisiei Steptronic cu opt trepte prin intermediul butonului Drivelogic de pe maneta selectorului, dar şi a acusticii motorului printr-un buton separat de pe consola centrală. Modul M Dynamic – care ridică pragul de intervenţie pentru controlul stabilităţii şi permite derapaje controlate – şi modul DSC Off pot fi iniţiate şi ele prin apăsarea unui buton.

 

O prezenţă nouă la vârfurile gamei de modele de la BMW M GmbH este butonul M Mode situat pe consola centrală. Acesta poate fi utilizat pentru schimbarea reacţiei sistemelor de asistare a condusului şi ecranele din panoul de instrumente complet digital şi Head-Up Display. M Mode permite conducătorului să activeze modurile ROAD şi SPORT, în timp ce noile BMW M8 Competition Coupé şi BMW M8 Competition Cabriolet dispun şi de setare TRACK. Aceste opţiuni îmbunătăţesc experienţa de condus M. Schimbarea setărilor modifică informaţiile prezentate conducătorului pe ecrane, în timp ce intervenţiile din partea sistemelor de asistare a condusului – precum frânarea activă sau intervenţii ale direcţiei – sunt reduse la minimum sau dezactivate complet.

În setarea ROAD implicită, toate sistemele de asistare a condusului – standard şi opţionale – sunt complet activate. O simplă apăsare a butonului M Mode activează setarea SPORT, în care sistemele de asistare a condusului active (în configuraţia stabilită de conducător) transmit doar alerte privind limitele de viteză şi restricţiile de depăşire. Acest mod dezactivează toate intervenţiile asupra sistemelor de frânare şi direcţie, în afara celor efectuate de avertizarea de coliziune cu funcţie de frânare şi de asistentul de evitare prin schimbarea benzii.

În modul SPORT, conducătorul beneficiază de M View atât pe panoul de instrumente, cât şi pe Head-Up Display. Aici, doar informaţiile relevante pentru condusul sportiv – cum ar fi turometru specific M şi lumini de schimbare (care indică momentul ideal de schimbare a vitezei), vitezometru digital şi treapta folosită în prezent – sunt afişate în cockpit. Informaţii privind temperatura lichidului de răcire, presiunea de încărcare, condiţia pneurilor şi acceleraţia longitudinală şi cea laterală pot fi vizualizate în partea stângă şi cea dreaptă a panoului de instrumente. Citirea Head-Up Display este concentrată în jurul turaţiei motorului şi a avertitzării de schimbare a treptelor de viteze la limita de turație, instrucţiunilor de navigaţie şi avertizărilor de distanţă, treptei selectate şi vitezei automobilului, plus limitele de viteză şi restricţiile de depăşire detectate de sistemul Speed Limit Info. Apăsarea butonului M Mode din nou readuce conducătorul la modul ROAD implicit.

O apăsare prelungită a butonului M Mode activează modul TRACK, care este disponibil la modelele Competition şi este conceput exclusiv pentru utilizare pe circuite. Decizia de activare a acestui mod trebuie confirmată prin utilizarea controlerului iDrive. În această setare, toate funcţiile de confort şi siguranţă ale sistemelor de asistare a condusului sunt dezactivate. În plus, sistemul audio şi displayul central sunt oprite pentru ca atenţia conducătorului să fie concentrată pe pistă. Modul TRACK permite conducătorilor noilor BMW M8 Competition Coupé şi BMW M8 Competition Cabriolet să experimenteze o distilare foarte pură, inspirată de maşinile de curse a sentimentului M. Mai mult, panoul de instrumente şi Head-Up Display include şi M View, chiar dacă modul TRACK opreşte detectarea indicatoarelor rutiere şi informaţiile de distanţă. O nouă apăsare a butonului M Mode scoate automobilul din setarea TRACK şi îl readuce în modul ROAD.

Andrei Georgescu la un pas de podium la Raliul Argeșului

După o lungă pauză competițională, la finalul săptămânii trecute a avut loc etapa de debut a Campionatului Național de Raliuri DUNLOP 2019, Raliul Argeșului Catena. Desfășurat pe probe speciale din jurul municipiului Curtea de Argeș, pe Transfăgărășan și cu o probă spectacol în centrul Piteștiului, acesta a însemnatpentru echipajul Andrei Georgescu/ Dumitru Gheorghe primul raliu de asfalt la comenzile unui Suzuki Swift Sport.

În sezonul 2015, Andrei Georgescu a ieșit vicecampion în clasamentul debutanților și în clasamentul juniorilor în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Încă din acea perioadă, dorința lui Andrei a fost să alerge la raliuri, astfel că primul start în Campionatul Național de Raliuri l-a avut la ultima etapă din sezonul 2017, la Raliul Sibiului, la comenzile unei Dacia Sandero.

 

”În 2017 am luat startul la Raliul Sibiului pentru a vedea ce înseamnă o probă specială, mai mulți kilometri de concurs. De asemenea, pentru a mă familiariza cu dictarea, cu relația pilot – copilot, lucruri noi față de coastă” povestește Andrei Georgescu.

 

Pentru echipajul Georgescu/ Gheorghe, Raliul Argeșului a fost un raliu frumos, dar un raliu în care a trebuit să meargă cu mare atenție, probele fiind tehnice, de mare viteză și datorită schimbărilor meteo, foarte alunecoase. Încă de la startul raliului ritmul a fost unul bun, dar din păcate, pe ultima probă o pană de cauciuc i-a făcut să piardă podiumul la Cupa Suzuki, la Juniori și la clasa RC5.

 

”Pentru primul raliu de asfalt cu Suzuki, am avut un ritm bun pe toate probele, încă de la început. Din păcate, pe ultima probă o pană de cauciuc a făcut să pierdem podiumul la Cupa Suzuki, la Juniori și la Clasa RC5. Sezonul abia a început și este unul lung. Obiectivele noastre pentru finalul sezonului sunt terminarea pe podiumul Cupei Suzuki și locul 1 în clasamentul debutanților. Pentru asta va trebui să avem un ritm bun la fiecare etapă.” a continuat Andrei Georgescu.

 

Partenerii echipajului Andrei Georgescu/ Dumitru Gheorghe sunt: KFC România și Card Oil Avantaj.

 

”Le mulțumim partenerilor KFC România și Card Oil Avantaj pentru susținerea anuală, mulțumesc familiei, copilotului Dumitru Gheorghe și tuturor celor care sunt alături de mine la fiecare cursă” a încheiat Andrei.