Category Archives: CNR

Ultima provocare pentru DTO Tellur Rally Team

Pentru Vali Porcișteanu și Dan Dobre Sibiul reprezintă unul dintre reperele importante ale carierei. ”Dacă, din păcate, Raliul Argeșului nu mai face parte din calendar, Brașovul, Bacăul, acolo unde am devenit campion național, și Sibiul sunt rundele în care mă simt ca acasă”, mărturisește Vali. Și, dacă vorbim despre competiția derulată pe probele din jurul orașului de pe Cibin, reperele sunt simple. Fie și dacă amintim doar despre Colin Mcrae Flat Out Trophy, ori experiența de pe Transfăgărășan alături de Jonny Smith, unul dintre prezentatorii emisiunii ”In viteza a cincea / Fifth Gear”, aveți numai câteva dintre motivele afinității sale pentru această întrecere.

La întrecerea care se va derula la finele acestei săptămâni, pe parcursul a trei zile, obiectivul lui Vali și Dan Dobre este, evident, menținerea poziției secunde în ierarhia absolută. ”Venim după un raliu încheiat trist, cu o ieșire în decor și cu ceva daune la suspensia spate. Am dat deja uitării acel incident și m-am încălzit la ultima etapă de viteză în coastă, la care, participând cu Mitsubishi, accentul a fost pus pe spectacolul oferit fanilor”, spune Vali. Pentru a continua:Nu ne așteaptă un raliu ușor. Au dispărut din secțiunile ultra-rapide de anul trecut și mă bucur că organizatorii au ținut cont de feedback-ul nostru, chiar dacă a rămas speciala Nou Roman. Nucet și Chirpăr, solicitantul Păltiniș, atât în urcare, cât și în coborâre, probele de pe Transfăgărășan, de la Bâlea Cascadă, și cea de noapte, de la Dobârca, mai rapidă pe asfalt decât era în configurația pe macadam, din epoca ERC, vor reprezenta teste dure pentru toți. Ne vom face temele la recunoașteri și ne dorim un ritm ridicat, dar fără să ne asumăm riscuri inutile. Sigur, ne-am dori o victorie la final de sezon, însă principalul obiectiv sunt punctele care să ne permită să terminăm anul în spatele lui Simone, un rezultat important în contextul în care a fost primul an cu o mașină R5”, a încheiat Vali.

 

La Clasa 3, echipajul DTO Tellur Rally Team compus din Cristian Dolofan și Mihai Sandu vizează nu doar o nouă clasare în puncte în ierarhia FIA, ci și să remonteze diferența de un punct care-i separă de prima poziție în ierarhia Clasei 3. ”Am avut un sezon bun la prima noastră experiență cu o mașină cu tracțiune integrală și sperăm să-l încheiem cu un rezultat care să ne aducă titlul la această categorie care a oferit o dispută acerbă pe întreg parcursul anului. În plus, după ce am parcurs primii kilometri cu Peugeot 208 R5, ne gândim deja și la inter-sezon, pentru că ne dorim să pregătim cu minuțiozitate viitorul sezon în care vom evolua cu această mașină ”, a declarat Cristi.

Raul Badiu și-a acontat deja încă de la Iași titlurile la două roți motrice, Clasa 9 și în Cupa Suzuki, dar nu privește competiția de la Sibiu drept una de vacanță. ”Am debutat în WRC, în Turcia, și am avut o experiență fantastică. Ne dorim să încheiem anul cu o nouă triplă și să adunăm puncte prețioase pentru echipă și, de ce nu, să contribuim la al treilea succes din 2018 al acesteia. Ar reprezenta un rezultat important pentru DTO Tellur Rally Team, care, iată, a devenit o forță a campionatului chiar dacă suntem la primul sezon în această formulă și cu toții am concurat cu mașini noi”, spune Raul.

 

Ca și Cristi Dolofan, și Bogdan și Delia Năstase vin la Sibiu cu gândul la titlu. ”Prezența pe podium la Iași ne-a permis să rămânem în cărțile luptei pentru titlu. Sigur, vom avea parte, așa cum s-a întâmplat de-a lungul întregului an, de o dispută dură, pentru că și adversarii noștri vizează prima poziție, dar suntem optimiști. Sigur, Sebi Barbu, care evoluează acasă, nu o să fie ușor de învins, însă sper să avem un nou raliu curat din punct de vedere tehnic și să avem un ritm care să ne permită să ne batem pentru victorie și, de ce nu, să schimbăm argintul cu aur”, ne-a spus Bogdan.

 

Și Eugen Caragui concurează la Sibiu cu titlul pe masă. ”Am avut deja prima experiență cu o mașină R2 la Sinaia și vom aborda și întrecerea de la Sibiu cu aceasta, vizând titlul debutanților din CNRD, ierarhie în care suntem la doar patru lungimi de primul loc. În plus, ne-am dorit să avem deja un raliu complet cu acest material de concurs, o experiență care ne va prinde bine în perspectiva viitorului sezon în care vom concura cu acesta”, a precizat Eugen. În fine, Ramona Rusu speră să încheie anul cu o nouă clasare pe podiumul debutanților Cupei Dacia, categorie la care este la numai un punct de locul 3. ”Am izbutit deja două locuri 3, la Cluj și Arad, și ne dorim să repetăm performanța și la Sibiu, cu atât mai mult cu cât am putea să terminăm, alături de colegul nostru Eugen, în topul categoriei”, a declarat Ramona.

 

Raliul Sibiului 2018 se va desfășura în zilele de 5,6 și 7 octombrie și le propune concurenților un traseu de 639,20 km, din care 120,50 km este lungimea celor 13 probe speciale.

 

Pe lângă deja clasicii Dolo Trans Olimp (DTO), Tellur (prin ABN Systems) și YatoShop.ro, în sezonul 2018 echipa se mai bucură de susținerea partenerilor Ion Moș și lanțul de farmacii Catena.

Luptă dublă la Raliul Sibiului – pentru titlu și pentru cauza Adelei

După șase raliuri lungi, pe suprafețe și în condiții variate, sezonul 2018 al Campionatului Național de Raliuri ajunge în acest weekend la final. Ultima etapă din acest an se desfășoară pe asfaltul din județul Sibiu, acolo unde are loc Raliul Sibiului: 123 de kilometri cronometrați pe durata a trei zile de concurs, pe 9 probe speciale distincte.

Raliul Sibiului 2018 are câteva modificări semnificative față de ediția de anul trecut: parcul de service se mută în zona de vest a orașului, superspeciala va avea loc în preajma Sălii Transilvania din Sibiu, în timp ce startul festiv se va desfășura în Piața Mică. De asemenea, probele speciale reprezintă noutăți: revine proba ”Dobârca”, desfășurată între localitățile Poiana Sibiului și Dobârca, ”Păltiniș” în urcare și coborâre va avea loc pe o distanță mărită, de 17 kilometri, în timp ce, în premieră, echipajele vor avea de parcurs o porțiune din Transfăgărășan, până la Bâlea Cascadă.

 

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, Raliul Sibiului reprezintă ultima luptă în cele două clasamente unde echipajul își propune rezultate: să devină câștigători ai clasei 7 și să încheie sezonul pe podiumul clasamentului mașinilor cu 2 roți motrice. După peripețiile de la Iași, ultimul macadam din 2018, echipajul este nevoit să aibă un raliu foarte bun pentru a-și îndeplini obiectivele. ”Am ajuns foarte repede la finalul sezonului, parcă ieri eram la Brașov în fața unui nou an competițional. Ne dorim ca la Sibiu să avem un parcurs excelent și, de ce nu, poate repetăm rezultatul din 2017. Scopul nostru este să ne asigurăm titlul clasei 7 și podiumul la 2RM și vom face tot ce ne stă în putință pentru a reuși” a spus Csongor înaintea startului.

 

Cu probe speciale noi și variate, raliul va fi o provocare pentru echipaj: ”O să fie un raliu interesant. Apreciem faptul că avem probe noi, care sperăm să aducă mulți fani pe margine, dar nu este util pentru sportivi ca un raliu să fie desfășurat pe durata a trei zile de concurs. O să fie dificil, dar vom încerca să gestionăm totul inteligent de la început până la final” a continuat Csongor Szabo înaintea Raliului Sibiului, ultima etapă din calendar.

 

Raliul Sibiului 2018 aduce o nouă provocare pentru echipaj, pe lângă cea sportivă: Csongor și Rareș își propun să promoveze o cauză umanitară, dedicată unei fetițe de doar trei ani și jumătate care se confruntă cu o problemă medicală complicată: paralizie cerebrală. Adela se luptă de la 6 luni cu terapia și cu recuperarea, având în acest moment o șansă la o recuperare mai bună dacă va urma o intervenție chirurgicală în SUA, în decembrie. Cum costurile sunt foarte mari pentru familie, echipajul va promova cauza pe mașina de concurs la Raliul Sibiului și va încuraja echipajele și fanii să doneze pentru Adela pentru a strânge suma necesară pentru intervenție, aproximativ 60.000 USD.

 

Donațiile se pot face pe campania pornită pe Facebook – https://www.facebook.com/donate/221624335165265/ sau în unul din conturile de mai jos (pe numele Florentina Negoiță):

  1. RON – RO63BTRL00801201526071XX
  2. EUR – RO12BTRL00804201526071XX
  3. USD – RO46BTRL00802201526071XX

 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

Adrian Răspopa și Virgin Radio fac show la Raliul Sibiului

Adrian Răspopa, cvintuplul campion național al categoriei două roți motrice, revine în întrecerea națională după un an de absență și, alături de partenerul Virgin Radio, ne propune două premiere: evoluție pe o mașină R5 și copilotul Alexandru Tămășescu.

În urmă cu un an, Adrian Răspopa își trecea în cont cel de-al cincilea titlu în Campionatul Național de Raliuri Dunlop la categoria două roți motrice. În acest sezon și-a canalizat energia pentru a organiza, ca de fiecare dată, la cele mai înalte cote, Raliul Moldovei Bacău, competiție care pentru al doilea an la rând a fost inclusă în calendarul FIA ERT. Îi lipsea însă adrenalina pe care ți-o oferă prezența pe probele speciale la volanul mașinii de concurs, iar bunul său prieten, Cătălin Grigoriu, știa acest lucru. Îi cunoaște pasiunea de pe vremea în care i-a stat în dreapta, iar faptul că Răspopa i-a fost alături la primii săi pași în raliuri nu-l poate uita. Și, în miez de august, de ziua lui Adi, i-a făcut un cadou special: ”La Raliul Sibiului, vei merge cu mașina mea!”.

 

La Iași, Cătălin a reconfirmat că este ultima sa apariție din acest an la volanul modelului Ford Fiesta R5. Între timp, Adi Răspopa pusese la punct detaliile. ”Am ales să merg tot pe o legătură de suflet. Mi-au fost alături și la Raliul Moldovei Bacău și suntem împreună și în Raliul Sibiului 2018. Da, ați bănuit bine, este vorba despre Virgin Radio, și împreună am gândit un proiect special, spectaculos, așa cum v-au obișnuit în toate demersurile lor. Din toate punctele de vedere. Ne dorim să oferim spectacol pe probele speciale, pentru fanii raliurilor, dar, în egală măsură, avem surprize plăcute și pentru ceilalți sibieni pe care sperăm să-i atragem alături de Virgin Radio către acest sport ”, ne-a dezvăluit Adi.

 

Surprizele sale nu se opresc însă aici. Dacă din 2011 încoace, cu o singură excepție, Transilvania Rally 2015, a concurat doar alături de Cătălin Grigoriu și Cosmin Diacu, de data aceasta va avea în dreapta un alt prieten. Este vorba despre Alexandru Tămășescu, cel care este ”responsabil” de cea mai longevivă și, actualmente, unica emisiune TV dedicată raliurilor, RallyMagazin. Revenit în competițiile oficiale, tot în postura de copilot, cu prilejul Cotnari Rally Iași Centenar, Alex ne-a declarat: ”Am scris despre prestațiile lui Adi, i-am comentat la televiziune evoluțiile și, în timp, am legat o prietenie extraordinară.  N-am ezitat vreun moment atunci când mi-a făcut propunerea și sunt sigur că proiectul Virgin Radio Rally va reprezenta un moment special în istoria sezonului 2018 a CNRD”.

 

Raliul Sibiului este programat în perioada 4-7 octombrie. Competiția propriu-zisă se va derula în zilele de 5, 6 și 7 octombrie și le propune concurenților un traseu de 639,20 km, din care 120,50 km este lungimea celor 13 probe speciale.

DTO Tellur Rally Team are deja un triplu campion

După etapa de la Iași, Vali Porcișteanu rămâne cu prima șansa la poziția de vicecampion absolut, Cristi Dolofan, Bogdan Năstase și Eugen Caragui sunt în lupta pentru primul loc la categoriile la care concurează, în timp ce Raul Badiu și-a adjudecat deja ”tripla” 2RM, Clasa 9 și Cupa Suzuki.

Vali Porcișteanu și Dan Dobre au abordat Cotnari Rally Iași-Centenar, ultima etapă de macadam a anului, cu șanse matematice la titlul național absolut. Aveau nevoie de victorie, motiv pentru care imediat după start au adoptat un ritm rapid, menit să le confere șanse la prima poziție, și au fost singurul echipaj care a intrat în lupta pentru victorie cu Simone Tempestini, care avea să încheie ziua întâi pe prima poziție. ”Atât eu cât și Simo, am forțat încă de la început. Numărul superior de kilometri de probă specială și experiența din WRC i-au permis să aibă un ritm mai rapid și să facă diferența după ziua întâi. Este limpede că mai avem nevoie de kilometri parcurși în regim de competiție pentru a concura în ritmul pe care ni-l permite aceasta mașină. Am avut totuși satisfacția de a câștiga din nou Superspeciala, probele de acest gen devenind specialitatea casei”, spune Vali.

 

Ziua secundă a adus o altă strategie, conservatoare. ”Am decis să securizăm locul 2 și punctele care să ne permită să rămânem și în clasamentul general pe această poziție. Una care, în contextul în care este sezonul de adaptare la o mașină R5, dar și ținând cont de evenimentele de pe parcursul anului, precum penele, ar reprezenta o performanță bună pentru noi și ne-ar oferi premisele să abordăm cu un tonus bun viitorul sezon”, a declarat Vali. Probele speciale de pe prima buclă le-au permis să-și consolideze diferența față de urmăritori, însă, pe penultima probă, Vali și Dan au abandonat ca urmare a unei ieșiri în decor care a fost cauzată de greșeli în dictare. ”Nu ne rămâne acum decât să ne îndreptăm atenția către ultima etapă a anului, cea de la Sibiu, în care ne dorim o prestație care să ne permită să terminăm anul în postura de vicecampioni”, a concluzionat Vali.

La Clasa 3, Cristian Dolofan și Mihai Sandu au terminat întrecerea pe ultima treaptă a podiumului. Totodată, cei doi au obținut un timp care le-a permis să își treacă în cont și locul 9 în clasamentul FIA. „Un raliu bun pentru noi. Probele au fost extrem de solicitante, lupta la această categorie una acerbă, dar am reușit să avem o prestație care confirmă acumulările pe care le-am avut în acest prim sezon în care evoluăm cu o mașină cu tracțiune integrală. Urmează competiția de la Sibiu și sperăm ca acolo să obținem un rezultat care să ne permită să remontăm diferența de un punct care ne separă de titlul de campioni la Clasa 3”, a declarat Cristi.

 

Raul Badiu a obținut cea de-a șasea victorie consecutivă în Cupa Suzuki și la Clasa 9, acontându-și, matematic, titlurile la aceste categorii. Mai mult, rezultatul de la Iași i-a permis să obțină, cu o etapă înainte de finalul sezonului, prima poziție în competiția mașinilor cu două roți motrice. ”Am venit la acest raliu cu dorința de a ne continua prestațiile bune din acest an. Am forțat doar atât cât a fost nevoie pentru a ne atinge obiectivul, iar acum, la final, nu putem să fim decât extrem de mulțumiți. Evident, rezultatul ne oferă și un moral bun înaintea debutului nostru în WRC, care se va produce în Turcia, în perioada 13-16 septembrie”, a declarat Raul.

Bogdan Năstase, care a avut-o în dreapta pe Delia Năstase, a obținut al 9-lea timp în ierarhia Open și a urcat pe ultima treaptă a podiumului la Clasa 11, rămânând în lupta pentru prima poziție a clasamentului general al categoriei. ”Am avut un raliu curat din punctul de vedere al problemelor de ordin tehnic, iar ritmul nostru este în creștere. Mă bucur că ne-am păstrat șansele la prima poziție în clasamentul general al acestei categorii în care lupta devine tot mai aprinsă și ne vom pregăti pentru a aborda ultima etapă, de la Sibiu, în cea mai bună formă”, ne-a spus Bogdan.

 

Eugen Caragui s-a clasat al doilea în întrecerea debutanților din Cupa Dacia și își păstrează prima poziție în ierarhia generală. În plus, a fost al treilea în competiția debutanților din CNRD și a declarat că își propune ca la Sibiu să obțină un rezultat care să-i permită să își adjudece titlul și în această întrecere în care este actualmente pe locul doi. În fine, Ramona Rusu a încheiat pe 6 în cursa debutanților din Cupa Dacia și pe 7 în cea a celor din CNRD.

Al treilea titlu de campion national de raliuri pentru Simone Tempestini

Simone Tempestini si Sergiu Itu au obtinut o victorie categorica în Cotnari Rally Iasi si si-au asigurat matematic titlul cu o etapa înainte de încheierea Campionatului National de Raliuri Dunlop. Cei doi, aflati la bordul unui Citroen C3 R5, acelasi cu care concureaza si în World Rally Championship, au avut doar o singura proba din cele 10 în care nu au fost pe prima pozitie, super speciala de la Rapa Galbena, unde victoria i-a revenit lui Vali Porcisteanu.

 

Pe finalul rundei de la Iasi cei doi nu au mai avut emotii dupa ce singurul echipaj care mai ramasese matematic în lupta pentru titlu, format din Valentin Porcisteanu si Dan Dobre, aflat pe 2 atat în clasamentul general, cat si în cel de etapa, a abandonat în penultima proba.

 

Clasament General 

Clasament Echipe

 

Podiumul a fost completat de campionul national en-titre Bogdan Marisca, al carui copilot a fost de aceasta data Karoly Borbely, acestia pilotand un Ford Fiesta R5, iar pe 3 au sosit Gergo Szabo si Levente Csegzy (Mitsubishi Lancer Evo). Chiar la festivitatatea de premiere din parcul inchis s-a produs predarea de stafeta, de la Bogdan Marisca la Simone Tempestini.

Dupa aceasta etapa, a sasea din Campionatul National de Raliuri Dunlop, în care au castigat 42 de puncte, Tempestini si Itu au ajuns sa acumuleze 208 puncte în clasamentul general FIA, în timp ce Porcisteanu si Dobre au 146 de puncte.

 

Simone Tempestini, campion national en-titre, castigatorul Cotnari Rally Iasi Centenar: “Am terminat Raliul Iasului cu o victorie foarte importanta, asa cum ne-am dorit. Am devenit campioni nationali si din cele sase etape desfasurate pana acum in Campionatul National de Raliuri, noi am castigat cinci. Cu o etapa inainte de finalul sezonului, suntem bucurosi ca am castigat deja titlul national. E un mod frumos de a le multumi tuturor celor care ne-au stat aproape si care ne-au sustinut pana acum. Urmeaza sa plecam chiar zilele urmatoare in Turcia, unde se va desfasura o etapa din Campionatul Mondial de Raliuri. Pentru noi este o experienta placuta si o posibilitate de a vedea nivelul nostru in competitii tari. Sunt convins ca Romania poate gazdui o etapa de ERC, dar este nevoie de implicarea tuturor factorilor de decizie. Sunt unele zone din Romania, cum este Iasul, unde chiar poti organiza un astfel de raliu”.

Bogdan Marisca, fost campion national, ocupantul locului secund la Cotnari Rally Iasi Centenar:A fost un week-end greu. Am avut o masina cu probleme, care a fost in week-end-ul trecut la un raliu si a venit cu o garnitura de chiuloasa arsa, nu am mai avut ce sa facem. Am fost obligati sa luam startul asa, desi echipa tehnica ne-a recomandat sa nu riscam. Ne-am asumat acest risc. Am mers ezitant la inceput, dupa care am prins curaj, am simtit mai bine masina, ne multumeam si cu podiumul, dar am ajuns la un nesperat loc 2 la un moment dat, printr-o conjunctura si imi pare rau pentru Vali Porcisteanu. Din pacate se intampla si astfel de accidente. Felicitari lui Simone Tempestini pentru al treilea titlu al lui, felicitari si copilotului Sergiu Itu pentru primul lui titlu de campion national. Ma bucur pentru acesti copii, mai ales pentru ca ei ne reprezinta la cel mai inalt nivel in Campionatul Mondial de Raliuri. Sunt convins ca vor face treaba buna acolo. Multumim organizatorilor pentru cum au aratat probele“.

 

Gergo Szabo, ocupantul locului 3 la Cotnari Rally Iasi Centenar: “A fost un week-end excelent pentru mine, nu am avut probleme cu masina. Am mers impecabil de la inceput pana la sfarsit. {i din prima proba pana la ultima am avut o lupta tare de tot cu ceilalti piloti. Am dat suta la suta in fiecare secunda si ne-am bucurat de fiecare secunda petrecuta pe probele de la Iasi. Ne simtim minunat aici, unde aveti cele mai tari probe pe macadam din tara. Felicit organizatorii. Aveti cel mai frumos raliu. Voi reveni mereu cu placere la Iasi

 

 

Dan Codreanu, manager Cotnari Rally Iasi: “Sunt multumit si fericit pentru ca am incheiat cu bine inca o editie a Cotnari Rally Iasi. Din spusele pilotilor, totul a iesit foarte bine. Vremea a tinut cu noi. A fost extraordinar ca si temperatura, ca si suprafata de contact la macadam. Noi avem multe planuri si, daca ni se ofera provocarea, cu siguranta le vom pune in practica. Vreau sa multumesc inca o data tuturor sustinatorilor nostri, companiei Cotnari, ATI Motors – dealer Ford, Hotel International, Primariei Municipiului Iasi, tuturor partenerilor nostri logistici, partenerilor media si echipei intregi, de la primul pana la ultimul voluntar, care a muncit luni de zile pentru acest eveniment care face cinste Iasului“.

Simone Tempestini câștigă Raliul Perla Harghitei 2018 și își consolidează poziția în clasamentul general

Derulat pe parcursul a două zile între 13 și 14 iulie 2018, Raliul Perla Harghitei 2018, etapa a cincea a CNRD, CNRVI și CNRally2 a fost unanim apreciat de conurenți ca fiind unul dintre cele mai bine organizate, frumoase și spectaculoase raliuri din campionatul intern. Cu probe speciale ce ar putea oricând face parte dintr-o etapă internațională, majoritatea piloților au apreciat  pozitiv configurația raliului. Această etapă a consemnat și două recorduri, unul de participare, 83 de concurenți, respectiv unul de audiență pe superspeciala „Arpad Dietrich” derulată vineri 13 aprilie în centrul Municipiului Odorheiu Secuiesc, cartierul general al raliului. Aproape 3000 de spectatori au urmărit spectacolul motorizat din centrul orașului, ceea ce înseamnă, raportat de populația municipiului că mai bine de 10% dintre cetățeni au fost prezenți aici! De asemenea la strat au fost prezente și șas echipaje din Ungaria.

A fost un raliu foarte reușit și apreciat de toți concurenții prezeni la start. M-am bucurat să văd un interes atât de mare inclusiv din partea concurenților străini, prezenți în număr mult mai mare decât la alte competiții „internaționale” de la noi. Am avut un număr mare de spectator atât în oraș cât și pe probe, iar vremea a ținut cu noi Pentru viitor ne gândim la posibilitatea de a candida ca etapă internațională pentru una dintre seriile europene sau să facem o etapă cumonă cu vecinii noștri. Vreau în final să mulțumesc, sportivilor, sponsorilor și partenerilor acestui eveniment, fanilor, oficialităților locale care ne-au sprijinit, oficialilor Federației Române de Automobilism Sportiv, reprezentanților media prezenți într-un număr impresionant și nu în ultimul rând arbitrilor și conducerii cursei, raliul desfășurându-se conform programului, în ciuda incidentelor de cursă care apar inevitabil în orice competiție.”​ a delcarat Csaba ferencz, organizator al raliului.

A treia ediție a Raliului Perla Haghitei, derulată pe asfalt, a 26-a de la apariția acestui raliu în Campionatul Național organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a fost în final câștigată de echipajul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini și Sergiu Itu (Citroen DS3 R5). Tempestini și-a adjudecat victoria în nouă dintre cele 12 probe de clasament reușind să gestioneze excelent avansul din prima zi pe un traseu rapid, dar și cu multe zone murdare, ca urmare a trecerilor multiple pe aceleași sectoare de clasament și a ploii care a căzut pe finalul zilei secunde, în ciuda eforturilor depuse de organizator pentru limitarea „tăierii” virajelor de către concurenți.

 

Simone Tempestini obține aici a patra vitorie din acest sezon, din cinci etape și își consolidează fotoliul de lider al clasamentului general FIA.

 

Este a patra victorie pentru mine în 2018. A fost un raliu frumos, în care am condus de la prima probă și până la final, cu un ritm bun fără să ne asumăm riscuri. Am știut să ne menajăm materialul de concurs li să ajungem la final fără probleme. Suntem fericiți pentru ceea ce am realizat, este o victorie importantă pentru campionat și acum vedem ce se întâmplă mai departe. Urmează etapa de mondial din Finlanda.” a declarat Simone Tempestini

Avansul este cu atât mai important cu cât doi dintre principalii săi adversari și pretendenți la titlu au avut probleme la Harghita. În prima zi Vali Porcișteanu și Dan Dobre (Skoda Fabia R5) au suferit o pană de cauciuc, incident în urma căruia au pierdut aproape trei minute. Incidentul i-a scos temporar din lupta pentru podiumul raliului, dar printr-o conjunctură favorabilă și multă ambiție Porcișteanu a reușit să reducă din diferență și să încheie în final pe patru, limitând la minim pierderea de puncte.

 

Am mers bine, am avut un ritm foarte susținut și chiar asta vorbeam și cu Dan că ne-a plăcut foarte mult creșterea de ritm și îm pare rău de ritmul mai puțin bun de la început. În prima zi nu m-am simțit deloc ok, iar după pana de pe PS1 nici pe PS2 (Liban) nu mi-am revenit complet. Dar am obținut în final locul trei la clasă, trei la Power Stage, dar probabil că locul 4 la general va fi rezultatul de scăzut la final conform regulii n-1, dar am mai adunat puncte la echipe. Ultima probă destul de alunecoasă, puțin umed, dar am tras cât am putut de mult. Pe ultimul Sânpaul (PS11) am făcut o piruetă într-un ac de stânga, dar tot am reușit să reducem din diferența față de Titi. Păcat de neutralizarea de dimineață când am stat prea mult pe „bară”. Dar probele foarte spectaculoase, iar Lueta este după mine cea mai adevărată probă de raliu, dar și foarte periculoasă în același timp, în orice moment poți să o „parapetezi” cum spunem noi. Îmi pare rău și de Giri pentru ieșirea sa în decor. Dar acesta este motorsportul și trebuie să mergem mai departe. A fost o pană, dar în final plecăm mulțumiți de la Harghita.” Vali Porcișteanu.

 

Simone Tempestini a plecat de la Odorheiu Secuiesc cu maximum de puncte posibil, el câștigând și cele trei puncte suplimentare oferite bonus pentru Power Stage, respectiv pentru câștigarea ultimei treceri pe proba specială Lueta (3). În spatele său s-au clasat pe această probă Bogdan Marișca (2 puncte) și Vali Porcișteanu (1 punct).

 

Marele ghinionist a fost Dan Gîrtofan, și el candidat la victorie,ocupantul locului trei înaintea acestei etape. Giri, secondat de Tudor Mârza a încheiat prima zi pe locul trei în clasamentul FIA și a câștigat prima probă specială a zilei secunde. Din păcate pe cea de-a cincea probă a raliului, a doua a zilei secunde cei doi au fost autorii unei spectaculoase  ieșiri în decor, în urma căreia mașina Skoda Fabia R5 a făcut mai multe tonouri, rămânând în final imobilizată în afara drumului. Din fericire atât echipajul cât și spectatorii nu au fost afectați în urma acestui incident.

 

Bogdan Marișica avându-l alături anul acesta pe Sergiu Itu (Ford Fiesta R5) a reușit în final locul 2 într-un raliu fără niciun fel de probleme,  în timp ce supriza etapei a reprezentat-o clasarea pe locul al treilea a echipajului Florin Tincescu/Alina Pop pe Fiat 124 Abarth, acesta fiind primul podium pentru Alina Pop la General.

 

Am avut întotdeauna rezultate bune și noroc la Harghita, iar acum a fost la fel. Am avut un rezultat bun. Îl felicit pe Simone pentru cum a mers și pe Florin pentru podiumul la grupa mare. Noi am reușit să avem un ritm foarte bun, profitând oarecum și de ghinionul adversarilor noștri. Îmi pare rău pentru Vali, îmi pare rău pentru Giri, în special pentru incidentul de azi și sper să treacă cu bine peste el. Suntem fericiți, ne pregătim să sărbătorim și ne concentrăm pe viitoarele proiecte.” Bogdan Marișca.

 

Este primul podium pentru Abarth în România și primul podium pentru Alina. Mașina s-a comportat exemplar după ce a suferit o evoluție pe partea de frânare și transmisie ceea ce s-a și văzut. Mă obișnuiesc din ce în ce mai mult cu mașina ceea ce se vede și pe probe. Nu ne propunem să exagerăm ci doar să învățăm mașina pas cu pas.” Florin Tincescu.

Așadar o zi mare pentru Napoca Rally Academy  cu trei dintre echipaje sale clasate pe podiumul final, la general, la care se adaugă și victoria la Cupa Dacia obținută de Mihnea Mureșan. Singurul lucru mai puțin plăcut a fost ieșirea în decor pe PS5 a echipajului Norbert și Francesca Maior (Peugeot 106). Cei doi au fost transportați la spital de urgență pentru investigații, dar ulterior aceștia au fost declarați în afara oricărui pericol și au părăsit în scurt timp Spitalul Județean.

 

Într-o vizibilă revenire de formă Constantin Aur și Silviu Moraru aduc pe locul cinci Skoda Fabia R5, multiplul campion național recunoscând că acest rezultat este o surpriză chiar și pentru el, saltul în adaptarea la noul material de concurs fiind spectaculoasă. Titi a reușit la acest raliu și prima sa victorie de probă specială de la revenirea sa în CNRD după o pauză de șapte ani, câștigând superspeciala derulată vineri.

 

Este o evoluție pozitivă. Ultima buclă a fost însă mai rău decât la penultima trecere, am schimbat ceva la setările suspensiei, dar nu a fost bine, am pierdut destul de mult timp și față de ceilalți, dar și față de trecerile mele anterioare. Încerc să înțeleg de unde a apărut diferența. Raliul în schimb foarte frumos, un asfalt plăcut, în sensul că are combinații de zone de viteză, și viraje rapide legate, cu mici capcane, cu interioare, cu probe și de mare viteză, dar și cu probe înguste, și la deal și la vale. Este un raliu foarte frumos. Este un raliu la care am făcut pași înainte, dar pe final nu ne-a ieșit ceva, dar suprinzător pentru mine, acest pas înainte a fost pe asfalt și nu pe macadam.” Constantin Aur.

 

Între primii 10 clasați în clasamentul general FIA au mai intrat pe locul  șase Mihai Manole/Florin Dorca (Ford Fiesta R5), iar pe poziția a șaptea Cristi Dolofan/ Mihai Sandu (Mitsubishi Lancer Evo 9) câștigători ai clasei 3. Adrian Teslovan/ Imre Cseh (Citroen DS3R3) încheie pe opt în clasamentul general și câștigă competiția  rezervată automobilelor cu două roți motrice.

 

Este bine că am ajuns la final fără probleme. Pot spune că am spart ghinionul. Ne-au plăcut întotdeauna aceste probe. Dar dacă mai erau două, trei probe nu terminam pentru că ambreiajul a ajuns la limită, dar suntem fericiți cu podiumul și cu locul 1. Am avut o luptă strânsă și cu Szabo Csongor și cu Raul, după părerea mea cel mai talentat pilot român. Dar am avut la dispoziție o mașină mai puternică și am reușit să câștigăm.” Adrian Teslovan 

 

Pe locul nouă încheie echipajul Raul Badiu/ Gabi Lazăr (Suzuki Swift Sport) după o spectaculoasă evoluție  în acest raliu, cei doi câștigând și locul 1 în Cupa Suzuki. Szabo Csongor/ Rareș Fetean (Ford Fiesta R2), iar pe 10, acumulând ultimul punct pus în joc.

 

De altfel Badiu se pregătește și pentru debutul internațional în Junior WRC:„Trebuie să recunosc că toate probele au fost parcurse într-un ritm foarte ridicat, altfel nu aș fi reușit să rămân în lupta pentru victorie la două roți motrice. N-am reușit să câștig, Adi Teslovan a câștigat până la urmă, dar într-adevăr pe ultima probă am fost flat-out. Am avut și un moment la intrarea pe un pod, complet de-a latul și la o viteză destul de mare…Dar suntem fericiți, în special pentru parcurs. Pentru că mai ales pe ultima probă am mers cu o treaptă mai sus decât de obicei și asta ne-a generat foarte mult entuziasm. Dacă se aliniază astrele, cu ajutorul unuia dintre partenerii mei, voi merge acum în Finlanda să fac recunoașterile la etapa de WRC, în speranța că anul viitor voi avea un sezon complet în Junior WRC și de asemenea, din programul de pregătire pentru J-WRC voi participa la etapa din Turcia, în septembrie. Nu e totul confirmat 100%, dar sperăm să se materializeze. Mașina va fi Fiesta R2 de  la M-Sport.” a declarat Raul Badiu.

 

La clasa 11 podiumul final este integral Mitsubishi cu echipajul Sebastian Barbu/ Marc Banca pe primul loc urmați de echipajul maghiar Kelo Gere/ Agnes  Erdely și de Bogdan Năstase/ Alexandru Popidan.

 

În clasamentul rezervat automobilelor istorice s-a impus echipajul Dan Alexandrescu/ Cristi Ancuța (VW Golf 1) , podiumul fiind completat de Lorincz Borbely/ Levente Kovacs (BMW) și Petru Constantinescu/ Radu Mărginean (Opel Ascona).

 

În Rally 2 ostilitățile au fost dominate de Bogdan Moldovan/ Silviu Rogozan (Renault Clio) urmați de Alex Lascu/Mihaela Balint (BMW Seria 3) și de Florin Niturad/Mihai Popa (Ford Fiesta).

Flat out story la Raliul Perla Harghitei 2018

Filosofia regretatului Colin McRae are si mai mare acoperire atunci cand ai nevoie de un revers al legilor lui Murphy. Da, ca lucrurile incepute prost sa se termine bine. Sau, macar, cat mai bine posibil. Nu-i de mirare in acest context nici faptul ca in ERC numele legendei raliurilor este folosit nu pentru trofeul dedicat invingatorului, ci pentru Colin McRae Flat Out Trophy, unul menit a-l premia pe pilotul care a probat determinare la cotele cele mai inalte.

In urma cu cinci ani, la Sibiu, Vali Porcisteanu a fost exact in aceasta situatie. A depasit o multime de probleme tehnice, inclusiv o suspensie distrusa, a mers la limita si a terminat in cele din urma competitia pe locul 6. A intrat in posesia amintitului trofeu si spunea la acea vreme ca a fost una dintre performantele de referinta ale carierei.

 

O astfel de amintire nu dispare. Iar atunci cand este cazul, iti ofera resortul pentru a depasi momentele grele. Un astfel de prilej a fost pentru Vali si colegul sau, Dan Dobre, Raliul Perla Harghitei 2018, etapa a cincea a campionatului. Pana pe PS1, schimbarea rotii, pentru a evita povestea de la Brasov, unde au ezitat sa o faca si au avariat masina. Peste trei minute pierdute, pozitia 34, plus iesirea din ritm pe urmatoarea speciala. Lucrurile au revenit cat de cat la normal pe Superspeciala care a pus capat zilei intai, mai putin faptul ca au fortat la ultimul giratoriu, masina a subvirat, iar cele cateva zecimi pierdute au fost suficiente pentru a rata succesul.

Asadar, a doua zi le ramanea doar o singura carte. Flat out. Maximum Attack. Chiar daca aveau in fata un numar redus de kilometri de proba, un handicap in tentativa de a salva total cursa. Vali si Dan au crescut insa permanent ritmul, au obtinut si un scratch, iar pe Power Stage au obtinut bonusul aferent locului 3 si au reusit un timp care le-a permis sa prinda podiumul la Clasa 2 si locul 4 in ierarhia FIA. „O intrecere in care am fost obligati sa ne-a reamintim, din pacate, de episodul de la Sibiu. Am scos maximum posibil si ma bucur pentru ritmul avut pe asfalt, evident superior celui de la Brasov si Cluj, semn ca ne-am imprietenit cu noua masina si pe asfalt. Cred, si sper, ca acesta sa fie raliul nostru <<n-1>> din acest an. Asteptam etapa de la Iasi pentru a creste ritmul avut la Raliul Moldovei”, a declarat, la final, Vali Porcisteanu.

 

Pana la runda din septembrie insa, Vali va lua startul in weekendul care urmeaza in Trofeul Sinaia, etapa contand pentru Campionatul National de Viteza in Coasta. „Obisnuiesc sa merg la Sinaia, astfel ca nu puteam rata editia din acest an, mai ales ca este cea cu numarul 10 din istoria competitiei. Evident, imi propun sa fac spectacol la volanul unui vechi prieten, Mitsubishi Evo”, a completat Porcisteanu.

 

La Clasa 3, Cristian Dolofan si Mihai Sandu au probat ca au depasit abandonul de la Arad si problemele tehnice de la Bacau, izbutind sa-si treaca in cont victoria. „Un succes important pentru moral, dar si din perspectiva punctelor de care avem nevoie in tentativa noastra de a obtine prima pozi Clastie laa si la finalul anului”, a declarat Cristi.

Raul Badiu a continuat seria rezultatelor pozitive impunandu-se la Cupa Suzuki si obtinand o clasare pe pozitia secunda in competitia masinilor cu doua roti motrice fata. Bogdan Nastase, care l-a avut in dreapta de aceasta data pe vechiul sau prieten Alex Popidan, a bifat un loc 2 la Clasa 11. Eugen Caragui s-a impus in competitia debutantilor Cupei Dacia, iar acum privirile sale se indreapta catre Trofeul Sinaia, competitie la care va lua startul cu Peugeot 208 R2. Prezenta la start face parte din programul de pregatire pentru sezonul 2019. Celalalt echipaj debutant, avandu-o la volan pe Ramona Rusu, a avut parte de o iesire in decor pe proba Lueta. Incidentul s-a soldat cu avarierea puntii spate, in urma unui impact cu un copac, dar abandonul avea sa se consemneze doar dupa ce, din pricina distrugerii conductelor de alimentare, masina a ramas fara benzina. Evident, urmeaza acum remedierea defectiunilor si pregatirea automobilului pentru urmatoarea etapa, de la Iasi, care se va disputa pe macadam.

 

Patru la general, unu la clasa trei pentru Manu

Iata-ne intorsi acasa dupa Raliul Moldovei Bacau, cea de a patra etapa a campionatului national de raliuri Dunlop si cea de a doua desfasurata in acest an pe macadam.

 

Cu siguranta nu a fost un raliu usor, noroiul si bolovanii punandu-ne mari probleme (au fost momente cand m-am simtit ca pe Crinti), dar cu toate acestea am reusit un rezultat extrordinar  tinand cont de masinile aliniate la start. Am luptat sa ne mentinem in fruntea clasamentului clasei trei, lucru care ne-a iesit dupa victoria de la Bacau si mai mult decat atat am obtinut al patrulea loc in clasamentul general al intrecerii. Jancsi a fost ca de fiecare data la inaltime, batrana doamna ne-a suportat in cele doua zile, desi puntea fata nu era perfect refacuta dupa cursa de la Arad, si uite ca totusi am reusit pentru a doua oara in sezonul 2018 sa ne clasam pe patru la general si pe unu la clasa trei.

Nu am luat inca startul la Harghita de cand s-a trecut la asfalt, dar avem incredere ca va fi o etapa orcanizata ca la carte. Speram ca anul acesta comunicatiile sa fie asa cum trebuie pentru ca toate probele sa se desfasoare in conditii optime si spectatorii sa savureze fiecare trecere a noastra, pentru ca suntem pregatiti sa le oferim un spectacol pe cinste”, a declarat Manu Mihalache

 

Raliul Harghitei se va desfășura în perioada în perioada 13 – 14 iulie, din programul raliului facand parte deja traditionalele probe Lueta, Valeni si Sanpaul. Raliul va debuta joi seara, in 12 iulie, cu startul festiv, urmand ca in zilele de vineri si sambata sa se desfasoare shakedownul si dele 12 probe speciale.

 

Echipajul Manu Mihalache – Jancsi Soos este sustinut in sezonul 2018 de catre NGK Spark Plugs, ProX Produse de cosmetica si intretinere auto, Gatmo Motorsport si M2Service.

Al doilea podium consecutiv la 2RM pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean

Raliul Moldovei 2018 s-a desfășurat weekend-ul trecut pe probele speciale de macadam din județul Bacău, pe un număr de aproape 140 de kilometri cronometrați. Ca în ultimele sezoane, etapa din Moldova a fost una dificilă pentru toate echipajele, cu schimbări de suprafață și de condiții meteo, cu un traseu care a reprezentat o provocare, dar și cu probleme tehnice care au răsturnat clasamente.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, Raliul Moldovei a început cu shakedown-ul de lângă localitatea Lespezi, unde pilotul din Sfântu Gheorghe s-a acomodat cu Ford-ul Fiesta R2 în condiții foarte alunecoase, pe un macadam fin, noroios, în timpul unei ploi abundente. Cu un comportament bun al mașinii de concurs găsit la teste, echipajul a luat parte la startul festiv și sesiunea de autografe din central orașului Bacău, acolo unde un număr mare de fani au venit să vadă mașinile de concurs de aproape, să ia autografe de la piloți și copiloți și să facă poze cu aceștia.

 

Prima zi de concurs a programat 9 probe speciale, atât rapide, cât și lente, pe o suprafață alunecoasă, după ce în prealabil ploile schimbaseră condițiile întâlnite la recunoașteri. După multiple abandonuri în sezoanele trecute, strategia echipajului era foarte simplă: să aibă un parcurs cu un ritm bun, dar fără să riște nimic, să conserve mașina de concurs pe zonele dure ale traseului de concurs și să se impună în clasamentul clasei 7. Csongor și Rareș încep primele probe ale Raliului Moldovei exact cum și-au propus, cu timpi în top-ul 5 al clasamentului mașinilor cu tracțiune față și victorii în clasamentul clasei 7, în ciuda traseului de concurs alunecos, cu mult noroi pe alocuri. Dupa prima buclă de concurs, echipajul se afla pe locul 3 în clasamentul 2RM și în postura de lider al clasei 7.

 

Pe a doua și a treia buclă de vineri, Csongor Szabo și Rareș Fetean ridică ritmul de la o probă la alta, își îmbunătățesc timpii și fac o cursă perfectă de menținere, strategia de acasă dând roade. În ciuda unui moment la limita pe speciala ”Trebeș”, când mașina derapează ușor în șanț într-o zonă cu mult noroi, și a specialei ”Valea Budului”, unde lupta cu noroiul a fost una intensă și lungă, echipajul termina cele 8 probe de vineri cu succes și ia startul pe superspeciala din ”Onești”, desfășurată sub privirile unui public numeros. Astfel, prima zi de concurs se încheie pentru echipajul Sonic Motorsport cu primul loc în cadrul clasei 7 și podiumul în clasamentul mașinilor cu tracțiune față.

 

Am avut o prima zi bună, chiar dacă nu a fost spectaculoasă și chiar dacă nu am avut cel mai rapid ritm. Puteam fi mai rapizi, dar am dorit să mergem safe, fără să riscăm nimic, deoarece ne dorim cel mai mult să ajungem la finalul acestui raliu. Suntem mulțumiți de rezultat până acum, de timpii de pe probe, iar mâine o să continuăm în același ritm. Specialele de mâine sunt mult mai dure și mai casante, iar noi va trebui să acordăm o atenție suplimentară conservării mașinii” a spus Csongor la finalul primei zile de concurs.

 

Ziua de sâmbătă a programat alte 8 probe speciale, printre care și ”Vermești”, transmisă live pe TVR3 și TVR Iași, o specială spectaculoasă și urmărită îndeaproape de fani. Pe prima probă a zilei, o conductă de frână este parțial secționată, dar echipajul încheie speciala fără o pierdere prea mare de timp. Csongor reușește să minimizeze pierderea lichidului de frână și echipajul decide să continue, în ciuda faptului că frâna Ford-ului Fiesta R2 putea să cedeze complet în orice secundă. Folosind preponderent doar frâna de mână, echipajul încheie următoarele 2 probe și ajunge în service, unde problema tehnică este rezolvată rapid. Astfel, Csongor și Rareș își continuă parcursul cu aceeași strategie, parcurgând următoarele 5 speciale cu un ritm bun, care i-a menținut în fruntea clasei 7, pe care și-o adjudecă la final. Din cauza unui abandon al altui echipaj, echipajul Sonic Motorsport reușește un rezultat mai mult decât sperat în clasamentul mașinilor cu tracțiune față: locul second.

 

Am reușit! Am terminat Raliul Moldovei, cel mai dur raliu din calendar de câțiva ani încoace și un raliu pe care nu l-am mai terminat din 2014. E un sentiment excelent de mulțumire acum, la final, deoarece rezultatul a fost mai bun decât m-aș fi putut aștepta. Raliurile se joacă până în ultimul control orar iar strategia noastră se pare că a dat roade aici. Ne-am propus să ne ferim de proleme tehnice și să avem intenționat un ritm mai lent și se pare că am procedat corect. Chiar dacă am avut și noi parte de probleme tehnice, este foarte satisfăcător că am reușit să ajungem în service fără frâne și că echipa tehnica s-a mișcat repede pentru a rezolva problema.” a spus Csongor la finalul Raliului Moldovei.

 

Pentru noi, a fost un raliu bun, în care lucrurile au mers bine. Mulțumesc tuturor pentru ajutor, mai ales echipei tehnice pentru o mașina pregătită excelent. Acum ne concentrăm pe următoarea etapă, Raliul Harghitei, un raliu care ne place foarte mult și care va fi superb cu R2-ul. Acolo ne propunem din nou să fim rapizi și să mergem mai tare” a completat Csongor, care a început deja antrenamentul pentru următorul raliu de asfalt, participând la o etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă2, acolo unde s-a impus chiar duminică, la o zi după încheierea Raliului Moldovei.

 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

Simone Tempestini a câștigat Raliul Moldovei Bacău

Simone Tempestini a câștigat 12 dintre probele disputate la Raliul Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile, adjudecându-și prima poziție în clasamentul general al competiției. Locul secund i-a revenit lui Valentin Porcișteanu, cel care a obținut maximum de puncte în Power Stage, iar pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Dan Gîrtofan. Întrecerea a contat drept etapa a patra în Campionatul Național de Raliuri Dunlop și a fost inclusă în calendarul FIA European Rally Trophy și FIA Balkan Rally Trophy.

Ziua secundă a Raliului Moldovei Bacău powered by Dedeman Automobile a fost dominată de Simone Tempestini, pilotul care începea ziua din prima poziție. El și-a adjudecat șapte dintre cele 8 probe programate și a câștigat competiția cu un avans de 58,7 secunde în fața lui Valentin Porcișteanu, devenind și noul lider al clasamentului general provizoriu al campionatului.

 

Locul secund i-a revenit lui Valentin Porcișteanu, cel care a reușit să-și adjudece 3 probe speciale, între care Superspeciala de la Onești și Power Stage-ul, proba care le-a mai adus puncte suplimentare lui Simone Tempestini, Titi Aur, Dan Gîrtofan și Cătălin Grigoriu. Pe ultima treaptă a podiumului raliului s-a clasat Dan Gîrtofan, cel care a preluat această poziție la începutul zilei secunde, atunci când Bogdan Marișca a fost nevoit la abandon, încă dinaintea startului, după ce bateria mașinii sale s-a descărcat.

 

Manu Mihalache s-a impus la Clasa 3, Raul Badiu la două roți motrice, Clasa 9 și Cupa Suzuki, Sebastian Barbu la Clasa 11, iar Mihnea Mureșan în Cupa Dacia.

 

Rezultatele competiției sunt disponibile pe http://live.fras.ro/results/raliul-moldovei-bacau.

 

Partenerul principal al ediției din acest an a fost Consiliul Județean Bacău, în asociere cu Primăria Onești, Primăria Moinești, Primăria Bacău și Primăria Zemeș. Sponsor principal: Dedeman Automobile. Principalul partener tehnic va fi Helios Bacău, companie cu rețea de distribuție a carburanților din zona Moldovei. Parteneri: Jidvei, Arena Mall, Selgros, Hotel Dumbrava, Lux-Artim, Grafit, Data ERP, Helen Hotel, Hotel Decebal. Parteneri media: TVR 1,  TVR 3, TVR Iași, Telekom Sport, EuropaFM.