Category Archives: CNVC

Silviu Dumitrescu a câștigat Trofeul TOTAL Brașov

A treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop a dat al treilea câștigător diferit. La bordul unui prototip Osella PA21/E2, Silviu Dumitrescu și-a adjudecat Trofeul TOTAL Brașov, reușind un timp excelent în a doua manșă de concurs. Emil Nestor a terminat pe locul doi, la o diferența cumulată de 2,275 secunde în urma lui Dumitrescu, în timp ce ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Lucien Hora.

Desfășurată pe un traseu legendar al automobilismul românesc, drumul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019 a fost una dintre cele mai așteptate runde ale calendarului competițional, atât de către sportivi cât și de către spectatori. Cu parcul de service situat în Livada Poștei din Brașov și startul în centrul orașului istoric, Trofeul TOTAL Brașov a adunat peste 80 de concurenți la start și foarte mulți fani pe marginea traseului. Deși predicțiile arătau posibilitatea apariției ploii, toate mansele s-au desfășurat pe asfalt uscat și în condiții de soare.

 

Lucien Hora a câștigat în debutul acestui sezon, la Râșnov, iar Emil Nestor a reușit să învingă în etapa secundă de la Cheile Grădiștei. Cei doi s-au duelat și în prima zi a Trofeului TOTAL Brașov, atunci când au fost programate antrenamentele cronometrate, însă concursul de duminică a avut o desfășurare neașteptată. Pilotând o Norma M20 FC, Emil Nestor a obținut cel mai bun timp al primei manse de concurs, fiind mai rapid cu aproape două secunde și jumătate decât Lucien Hora. Însă, între cei doi s-a interpus Silviu Dumitrescu, mai lent cu o secundă decât Nestor. Dumitrescu a avut o evoluție excelentă pe urcarea finală, parcurgând traseul în 2 minute și 14,251 secunde, cel mai bun timp al întregului weekend. Emil Nestor nu a reușit să își îmbunătățească timpul în manșa a doua de concurs și a fost nevoit să se mulțumească cu al doilea loc în această etapă. Cu monopostul Lola B99/50, Lucien Hora a avut un rezultat mai bun în manșa secundă de concurs, însă timpul pierdut pe prima nu i-au permis să urce mai sus de al treilea loc al clasamentului general.

 

Seria de probleme tehnice întâmpinate de Bogdan Cuzma în primele etape a continuat și în prima zi a Trofeului TOTAL Brașov. Totuși, Mitsubishi-ul Lancer Evolution al campionului național din 2016 a rezistat în ziua concursului, ducându-l pe Cuzma pe a patra poziție a clasamentului OPEN și oferindu-i victoria categoriei E2/3000. În ambele clasamente, Bogdan Cuzma a fost urmat de ocupantul podiumului din etapă precedentă, Costi Stratnic (Dacia STCC). Alexandru Pițigoi a venit cu Porsche-ul 911 GT3 pe traseul de pe drumul Poienii, câștigând categoria GT și clasându-se al șaselea “la general”. Acesta a fost urmat de Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000R), Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge Evo) și Elias Răduță (Mercedes Benz 190 Evo 2).

 

Dani Oțil (Radical SR4) a obținut doar al 15-lea timp în prima manșă de concurs, însă a urcat mult mai bine în manșa a doua, ocupând în final ultima poziție din top 10 OPEN. Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Riccardo Tarabelli (Renault Clio) au dus o luptă frumoasă pentru victoria categoriei mașinilor cu tracțiune față (F2). Cei doi și-au împărțiți victoriile celor două manșe de concurs dar Andrei Șerban s-a clasat la final în față, cu un avans de doar 0,272 secunde. Călin Manițiu (Subaru Impreza N12) a revenit cu victorie în grupa N, devansându-l pe Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo IX). Și la grupa A, un Subaru a învins un Mitsubishi, Istvan Soos fiind mai rapid decât Ciprian Ciobotaru.

 

Așa cum ne-a obișnuit, Cătălin Ghigea (Alfa Romeo GTV Turbodelta) a fost cel mai rapid concurent al unei mașini istorice, în urma sa venind Adrian Bortica (BMW 1602) și Petru Constantinescu (Opel Kadet). Radu Benea (Peugeot 208)  a învins la “debutanți”, categorie care a avut 12 înscriși.

 

Trofeul TOTAL – Brașov a fostorganizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fostsusținut de TOTAL Româniaîn calitate de partener principal.

 

PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT, COMPREST, OMNIASIG au fost parteneri oficiali ai evenimentului.

 

Parteneri: TESS Brașov – Dealer VW,  ZIZIN – APE MINERALE, HOTEL ARO PALACE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, Crama Girboiu, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Trofeul TOTAL Brașov a fost susținut de Primăria și Consiliul Local Brașov și a fost sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Trofeul TOTAL Brasov – 89 de concurenti inscrisi

Așa cum era de așteptat, Trofeul TOTAL Brașov nu se dezminte nici în 2019 în ceea ce privește numărul mare de concurenți care și-au anunțat prezența la startul evenimentului automobilistic desfășurat în acest weekend. Găzduită de celebrul “drum al Poienii”, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop are pe lista de înscrieri 89 de piloți.

Încă de când am început negocierile pentru a fi parteneri ai acestui eveniment, o condiție pusă de organizatori a fost să considerăm o colaborare de lungă durată, de tradiție, așa cum sunt toate cursele de pe acest traseu plin de istorie numit drumul de Poiană” a declarat Marius Amir, Manager Zonal de Vânzări Total România.

 

Lista inscrieri

 

“Dacă ne gândim la faptul că sâmbătă vom da startul celui de-al cincelea an al parteneriatului nostru și că media de participare este la un nivel extrem de înalt, peste 90 de piloți în fiecare an, putem afirma cu tărie că dorința partenerului Auto Blic, tradiția, a fost îndeplinită. Pentru că și celalalte aspecte ale colaborării noastre au crescut de la an la an, suntem pregătiți să intrăm în anul 5 al parteneriatului nostru încrezători că, alături de ceilalți parteneri tradiționali ai Clubului Auto Blic, vom putea oferi concurenților și spectatorilor un eveniment automobilistic de înaltă calitate, atât în 2019 cât și în anii următorii. Le dorim mult succes piloților participanți, să câștige cei mai buni!” a adăugat domnul Amir.

 

În concordanță cu estimările organizatorilor, Trofeul TOTAL Brașov beneficiază de o listă lungă de înscrieri, așa cum se cuvine unei etape legendare ce iși are startul chiar în centrul orașului istoric. În fața spectatorilor veniți din toată țara, vor evolua campionii Lucien Hora, Paul Andronic și Bogdan Cuzma, alături de Lucian Răduț, Costi Stratnic, Mihai Leu, Alexandru Mitroi, Șerban Andrei, Paul Țurcanu și Robert Barabaș, dar și de o pleiadă de tineri piloți debutanți (15). Nu vor lipsi nici frumoasele mașini din categoria istoricelor (8) sau prototipul pilotat de Emil Nestor, câștigătorul-surpriză al etapei precedente de la Cheile Grădiștei.

Pregătirile pentru start sunt aproape de final. Mai sunt de pus la punct mici amănunte, printre care programul Fan Bus-urilor, despre care vom publica amănunte imediat ce vor fi stabilite” a declarat Cristian Andrei, Managerul Trofeului TOTAL Brașov.

 

La sărbătorirea celui de-al cincelea an de parteneriat cu Total România, sunt bucuros să afirm că succesele Auto Blic în ceea ce privește organizarea sunt datorate faptului că suntem înconjurați și susținuți, de peste 20 de ani, de parteri de tradiție, începând cu Primăria Brașov, și continuând cu Cyclon Motosport, Omniasig, ProX, Konvekta, Comprest, Silnef Security, Zizin sau Turbocar. Faptul că sezonul 2019 marchează cinci ani de parteneriat cu Total România, mă îndreptățește să afirm că nu am ales calea greșită spre performanță”  a declarat domnul Bela Stoica, Președintele clubului organizator Auto Blic.

 

Programul Trofeului TOTAL Brașov:

Sâmbătă, 8 Iunie 2019

Începând cu 09:00 – Recunoașteri

Începând cu 16:00 – Calificări

 

Duminică, 9 Iunie 2019

Începând cu 09:00 – Recunoașteri

Începând cu 14:30 – Concurs

 

Circulația rutieră va fi restrictionată pe sectorul DN1E-Calea Poienii (șirul Livezii) cuprins între Biblioteca Județeană Brașov și Hotel Drachenhaus Poiana Brașov, după cum urmează:

 

Sâmbătă, 8 Iunie 2019, în intervalul orar 08:30 – 14:30 și 15:30 – 20:30

Duminică, 9 Iunie 2019, în intervalul orar 08:30 – 13:00 și 14:00 – 20:00

 

Trofeul TOTAL – Brașov este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv avand TOTAL România în calitate de partener principal si susținut de Primăria și Consiliul Local Brașov și este sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

 

PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT, COMPREST, OMNIASIG în calitate de parteneri oficiali.

 

Parteneri: TESS Brașov – Dealer VW,  ZIZIN – APE MINERALE, HOTEL ARO PALACE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, Crama Girboiu, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

Poiana Brasov – Documente oficiale

Considerată de majoritatea practicanților acestui sport drept regina coastelor, traseul de pe șoseaua care leagă Brașovul de stațiunea Poiana Brașov a fost martor de-a lungul anilor la numeroase evoluții spectaculoase din partea a tot ce are mai bun automobilismul sportiv național, dar și internațional. Pe această șosea au devenit campioni ori s-au batut pentru miimi de secundă pentru titlul mult râvnit piloți ca Genu Cristea, Eugen Ionescu Cristea, Ludovic Balint, Puiu Rusu, Titi Aur, Dan Gîrtofan, Andrei Dumitrescu, Paul Andronic, Lucien Hora, Lucian Răduț și numeroși alții.

Dat fiind faima traseului și a orașului, centrul istoric fiind chiar locul de start al competiției, numeroși piloți sunt dispuși an de an să lase totul la o parte pentru o participare la cursa de pe Drumul Poienii. Și pentru ediția din acest an a Trofeului TOTAL, lista de înscrieri conține deja, la o săptămână de start, numele campionilor Bogdan Cuzma, Silviu Dumitrescu, Mihai Leu, Lucian Răduț, Lucien Hora sau a fruntașilor clasamentului la zi al sezonului Costi Stratnic, Emil Nestor.

 

”Suntem convinși că vorba românească – a treia oară va fi și mai frumos – se va materializa într-o competiție și mai spectaculoasă decât celelalte două organizate anterior de noi în acest sezon. În favoarea celor spuse mai sus, vor fi și cei peste 100 de piloți pe care îi așteptăm cu drag să umple zonele de service, publicul numeors ca întotdeanua la Brașov și nu în ultimul rând partenerii noștri numeroși și puternici” a declarat Managerul Trofeului TOTAL, Cristian Andrei, care a ținut să adauge ”Un lucru extrem de important! La Râșnov a fost vreme frumoasă, la Cheile Grădiștei la fel… Vă asigur că și la Brașov va fi la fel, astfel încât nu aveți de ales decât să veniți să constatați acest lucru, în weekend-ul viitor.

 

Documentele pentru Trofeul TOTAL – Brașov pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere de inscriere echipa

• Harta generala

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie auto neinmatriculate

• Formular acreditare media

 

Trofeul TOTAL – Brașov este organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținut de TOTAL România în calitate de partener principal.

 

PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT, COMPREST, OMNIASIG în calitate de parteneri oficiali.

 

Parteneri: TESS Brașov – Dealer VW,  ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Trofeul TOTAL Brașov este susținut de Primăria și Consiliul Local Brașov și este sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Macchina nuova per una nuova gara in salita…

Weekendul trecut a avut loc etapa a doua a Campionatului National de Viteza in Coasta pentru Automobile Istorice. Etapa s-a desfasurat pe un traseu nou, situat in Cheile Gradistei. La start s-au aliniat sase modele istorice, printre care un BMW 1602,  doua VW Golf GTI Mk1, doua Dacia 1300 si o Alfa Romeo GTV Turbodelta.

Weekendul a inceput nefericit pentru Catalin-Cedric Ghigea care a avut o usoara iesire in decor in prima mansa de recunoasteri. A repus masina pe traseu dupa neutralizarea probei si a continuat urcarea. Urmatoarele manse au fost din ce in ce mai bune si Baba Dochia a castigat toate mansele de antrenamente si, apoi, in mansele de concurs, a consemnat prima ei victorie la prima participare la o etapa de viteza in coasta.

 

Catalin-Cedric Ghigea s-a impus in fata lui Doru Alexandrescu, ce a pilotat un VW Golf GTI, in timp ce timul loc al podiumului a fost disputat intre Adrian Bortica (BMW 1602) si Petru Constantinescu (VW Golf GTI).

Toate istoricele s-au comportat onorabil la Cheile Gradistei si au incantat spectatorii prin evolutie, dar si prin calitatea restaurarii. In ceea ce ma priveste, acest weekend mi-a lasat un gust dulce-amar. Desi am castigat grupa destinata automobilelor istorice, bucuria pilotajului a intarziat sa apara. Masina inca ma surprinde pe alocuri si inca mai are unele mici, dar sacaitoare imperfectiuni, inerente unei perioade de „rodaj”. Unora le vom da de cap cu rabdare. Pe altele va trebui se le luam ca atare. Tin de tehnologia epocii respective si de prevederile fisei de omologare si va trebui sa ma obisnuiesc cu ele.

 

As vrea sa felicit oficialii motorsportului romanesc pentru curajul de a organiza aceasta etapa. Cred ca suntem singura tara din Europa unde un traseu nou apare direct in campionatul national fara a fi verificata in competitii regionale, de exemplu. Aceasta cursa a avut multe laturi incantatoare, dar m-as bucura sa vad o atentie sporita alocata securitatii traseului. Sunt, de asemenea, bucuros ca pilotii au inteles eficacitatea elementelor de securitate prezente si si-au adaptat pilotajul in consecinta.

 

In numele tuturor istoricilor, as vrea sa multumesc spectatorilor pentru incurajari si aprecieri. Sa ne vedem cu bine la urmatoarea etapa, cea de la Poiana Brasov, una dintre cele mai frumoase etape din calendar” a declarat Catalin-Cedric Ghigea.

 

Partenerii lui Catalin sunt Autoitalia, importator Alfa Romeo, Motul, Foerch, Oldtimer Studio si publicatia Racing Wheels.

 

 

Emil Nestor a câștigat Cupa Cheile Grădiștei

O diferență de 0,076 secunde a decis câștigătorul celei de-a doua etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019, marcând finalul perfect al unul weekend de cursă complet. Emil Nestor a obținut în premieră victoria în clasamentul OPEN, adjudecandu-și Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL. În prima manșă de concurs, Nestor a fost mai rapid decât Lucien Hora cu 1,261 secunde, dar s-a clasat doar al treilea în manșa secundă, pierzând 1,185 secunde față de timpul lui Hora. Însă rezultatul i-a fost suficient pentru a urca pentru prima dată pe cea mai înaltă treaptă a podumului general. Lucien Hora a fost nevoit să se mulțumească cu locul secund, podiumul fiind completat de Costi Stratnic.

În acest weekend, s-a desfășurat în zona Moieciu din județul Brașov, cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă. Traseul foarte frumos, vremea superbă și spectatorii veniți în număr mare au oferit cadrul perfect pentru runda inaugurală a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL. Cei peste 80 de piloți aflați la start au oferit spectacol prin evoluțiile lor, rezultatele finale fiind foarte interesante.

 

Emil Nestor a reușit o evoluție excelență în prima manșă de concurs, stabilind timpul de referință al acestui weekend, 1:46,514. La volanul unui prototip Norma M20 FC, Nestor a fost mai rapid cu 1,261 secunde decât Lucien Hora și al său monopost Lola B99/50. Parcurgerea manșei finale de către ultimii concurenți aflați la start a fost decalată cu mai multe minute după ce mașina de concurs a lui Bogdan Cuzma a avut probleme tehnice. În runda a doua de concurs, Nestor a fost mai lent cu peste 4 secunde decât în cea precedentă, mașina sa alunecând puternic într-unul dintre viraje. Dar și Hora a pierdut timp în manșa finală, victoria revenindu-i lui Emil Nestor.

 

Nu mă așteptam la acest rezultat. Într-unul din acele de păr am alunecat pe urmele de ulei lăsate de un alt concurent dar, cu mare noroc, am terminat tot pe primul loc. Sunt foarte bucuros!” a declarat Emil Nestor la finalul cursei. Lucien Hora a încheiat al doilea, însă se menține pe primul loc al clasamentului general CNVCD.

 

Și ultimul loc pe podium a oferit un duel foarte frumos, o confruntare care ar părea inedită pentru cei care nu urmăresc această întrecere, între un Ferrari și o Dacia. Mihai Leu (Ferrari 458 ChallengeEvo) era al treilea după prima rundă de concurs, cu un avans de 0,389 secunde în fața lui Costi Stratnic (Dacia STCC). Însă Stratnic și-a îmbunătățit timpul în runda finală, în timp ce Leu nu a reușit să facă acest lucru. Așadar, Dacia a învins Ferrari-ul, Costi Stratnic urcând pe ultima treaptă a podiumul clasamentului general iar Mihai Leu terminând al patrulea.

 

Unul dintre pretendenții la primul loc și cel mai rapid pilot al zilei de sâmbătă, Lucian Răduț, a abandonat cursa după ce a greșit în prima manșă de concurs, ieșind în decor. Dani Oțil și-a continuat evoluția bună și la Cheile Grădiștei, terminând al cincelea în clasamentul general și demonstând că adaptarea la prototipul Radical SR4 este tot mai bună. Unul dintre remarcații etapei este Aurelian Andronache, cel care s-a obișnuit foarte repede cu noul traseu și care a ocupat în final a șasea poziție a clasamentului general. Participând la Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL ca parte a pregătirii pentru campionatul de raliuri, Costel Cășuneanu a progresat vizibil pe parcursul weekendului, încheind al șaptelea în clasamentul OPEN. Cu o Skoda Fabia R5, Cășuneanu s-a duelat pentru această poziție cu un alt pilot care a impresionat aici, Elias Răduță (Mercedes Benz 190 Evo 2). În final, diferența dintre cei doi a fost de doar 8 miimi de secundă!

 

Cu un Mitsubishi Lancer Evo IX care a suferit schimbarea turbinei cu doar două zile înainte, Călin Făgădar a avut evoluții bune sâmbătă, însă a lovit ușor mașina pe urcarea finală a antrenamentelor. În clasamentul final al cursei, Făgădar a încheiat al nouălea, în fața campionului en titre, Andrei Dumitrescu (Tatuus).

 

Călin Manițiu a dominat grupa N pe parcursul acestui weekend însă diferențialul spate al SubaruluiImpreza a cedat pe prima urcare de concurs, forțându-l pe acesta să abandoneze. Au rămas ceilalți doi brașoveni să se dueleze pentru laurii acestei grupe, Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) și Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo IX). Mitroi a fost mai rapid cu peste o jumătate de secundă în prima manșă de concurs, însă a pierdut două secunde și jumătate în manșa secundă, Octavian Ciovica obțînând victoria grupei N.

 

La volanul Skodei Fabia cu care ne-a obișnuit în ultimele sezoane, Andrei Șerban s-a impus categoric în categoria 2 Roți Motrice (F2), devansându-l pe principalul său rival, Septimiu Mărghitaș (Seat Leon), în ambele manșe de concurs. Mărghitaș  s-a clasat al doilea și în grupa A, în urma învingătorului George Crețu (Mitsubishi Lancer Evo VIII). Dragoș Savloschi (BMW 330CD) a câștigat categoria destinată mașinilor diesel iar Radu Benea (Peugeot 208) pe cea a debutanților.

 

Așa cum ne-a obișnuit, Cătălin Cedric Ghigea și-a adjudecat trofeul destinat automobilelor istorice. Frumoasa Alfa Romeo Turbodelta pilotată de Ghigea a ținut la mare distanță urmăritoarele sale, alte două mașini încântătoare, Volkswagen-ul Golf MK1 la al cărui volan s-a aflat Dorin Alexandrescu și BMW-ul 1602 “strunit” de Adrian Bortica.

 

Clasamente Cupa Cheile Gradistei

 

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura în 8-9 iunie, pe traseul ce urcă din Brașov în Poiana Brașov.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL a fost organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fost susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer Volkswagen, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL  a fost sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

87 de înscriși la Cupa Cheile Grădiștei

La finalul acestei săptămâni (18-19 mai 2019) se va desfășura ediția inaugurală a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL, a două etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. Spectatorii vor avea la dispoziție două FAN BUS-uri care îi va transporta între manșe în diversele zone destinate lor, pentru a putea privi spectacolul oferit de cei 87 de concurenți.

Piloții campionatului de viteză în coastă dar și spectatorii pasionați de motorsport au ocazia ca în acest weekend să participe la prima ediție a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL. Desfășurată într-un cadru complet nou pentru cursele din România, pe traseul care face legătura între Moieciu și Fundata, această etapă va alinia la start 87 de mașini, pilotate de unii dintre cei mai buni piloți din țară.

 

Monoposturile pilotate de Lucien Hora, liderul clasamentului OPEN, și de Andrei Dumitrescu, campionul național absolut en titre, vor încerca să le țină piept prototipurilor folosite de Emil Nestor, Silviu Dumitrescu, Dani Oțil și Aurelian Andronache. În lupta pentru primele locuri se vor implica și turismele la bordul cărora se vor afla Lucian Răduț, Costi Stratnic, Bogdan Cuzma sau Călin Făgădar, dar și mașinile GT (Ferrari și Audi R8) pilotate de Mihai Leu, Florin Voicu și Eduard Cozma. Acestora li se vor adaugă multe alte mașini de concurs, contemporane sau clasice, ale căror concurenți sunt hotărâți să descopere și să cucerească noul traseu.

 

Lista de inscrieri Cupa Cheile Gradistei – TOTAL

 

Pentru spectatorii care vor asista la acest eveniment, este important de știut că drumul dintre cele două resorturi, Moieciu și Fundata, ce găzduiește traseul concursului, va fi închis circulației publice în ambele zile (18 și 19 mai) în intervalul 08:30 – 18:30 și nu se va deschide pe parcursul zilei. Pentru a facilita accesul spectatorilor pe proba de concurs, organizatorii Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL pun la dispoziție FAN BUS-uri. Cele două microbuze se vor deplasa de-a lungul traseului, între manşe , având stația de pornire la Start și stații în zonele destinate spectatorilor.

 

Sâmbătă, 18 mai, sunt programate trei manşe de recunoaşteri şi două manşe de antrenamente cronometrate, acestea din urmă fiind decisive pentru stabilirea ordinii de start din manşele de concurs. Cele două urcări de concurs vor avea loc duminică, 19 mai, de la orele 13:00, respectiv 15:30, după ce în prealabil piloţii vor mai avea la dispoziţie încă două runde de recunoaşteri.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer Volkswagen, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL  este sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

50 de pretendenți pentru Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL

Organizatorii pun startul greoi pentru activități administrative a piloților pe seama vacanței lungi care a inclus sărbătorile pentru Sfintele Paști și pentru 1 Mai. Intensificarea activităților pentru rezervarile de cazare și înscrieri s-au intensificat în aceste zile.

Atenți la tendințe, organizatorii au solicitat gazdei să suplimenteze numărul locurilor de carzare alocate pentru weekendul 18 – 19 Mai. Astfel, au mai fost căutate și găsite 4 – 5 camere în locațiile din resortul Fundata, camere care rămân disponibile doar până luni, 13 Mai.

 

Pregătirile pentru amenajarea noului traseu de coastă sunt în toi, gazda evenimentului intensificând eforturile pentru finalizarea lucrărilor până miercuri, 15 Mai, astfel încât, eventualele finisaje să fie făcute până vineri, 17 Mai, când traseul va fi predat organizatorului, clubul Auto Blic și implicit, Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

După un amestec de primăvară timpurie și chiar început de iarnă, vremea dă semne de îndreptare, prognoza pentru weekendul 18 – 19 Mai fiind una de adevărată primăvara.

 

Așadar, condiții optime pentru spectatori care, nu în ultimul rând, vor beneficia de două microbuze FAN Bus pentru accesul pe traseul de concurs la Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL.

 

În încheiere dorim să amintim că înscrierile continuă până luni, 13 Mai, și vor continua chiar până vineri 17 Mai, dar cu plata dublă a taxei de înscriere.

 

Documentele pentru Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere inscriere echipa

• Harta generala

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie autovehicule neinmatriculate

• Formular acreditare media

  

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu S.C. Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer VW, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, ANGELLI, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Campionatul Național de Viteză în Coastă continuă la Cheile Grădiștei

Piloții licențiați în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop își continuă periplul pe ”coastele” transilvănene și vor poposi, după prima etapă de la Râșnov, la doar 25 de km de Valea Cetății, la Moeciu de Sus – stațiunea Cheile Grădiștei. Cea de-a doua etapă a CNVCD se va desfășura pe un traseu nou pentru cursele de viteză pe traseu montan din România și anume pe traseul turistic care face legătura între cele două resorturi ale stațiunii, respectiv între Moeciu și Fundata.

Cunoscută printre turiști sub denumirea de ”Mica Elveție” de la Fundata, stațiunea turistică – sportivă Cheile Grădiștei, situată între celebrii munți din curbura carpatică Bucegi și Piatra Craiului, este cunoscută în principal de sportivii practicanți de sporturi de iarnă.

 

Aici au loc, an de an, etape de campionat național de biatlon și etapă de cupă mondială de biatlon. În premieră pentru stațiune, pentru piloții Campionatului Național de Viteză în Coastă, dar și pentru fanii motorsportului, în perioada 17 – 19 Mai 2019, stațiunea Cheile Grădiștei își deschide porțile pentru cea de-a doua etapă a CNVCD – Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL.

 

”După ce de ani buni suntem gazde primitoare pentru sportivii practicați de sporturi de iarnă desfășurate sub egida Federației Internaționale și Române de Schi Biatlon, suntem onorați să punem și la dispoziția Federației Române de Automobilism Sportiv logistica bazei noastre sportive pentru o competiție sportivă auto din cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă. Dorim să-i asigurăm pe sportivii participanți că la prima ediție a Cupei Cheile Grădiștei – TOTAL vor beneficia de toate condițiile de confort și securitate pentru a se concentra doar la performanța sportivă. Pe spectatori îi așteptăm, de asemenea, să ia parte la o competiție sportivă de nivel național, în sectoare special amenajate unde, în deplină siguranță, își vor putea aplauda favoriții. Sperăm din toată inima ca sportivii și familiile lor, oficialii, reprezentanții media și spectatorii vor petrece un weekend minunat în complexul turistic Cheile Grădiștei. Vă așteptăm cu drag!” a declarat domnul Ovidiu GÂRBACEA, Director general al Complexului Turistic Cheile Grădiștei.

 

Având în vedere caracterul de ”traseu nou” pentru CNVCD, Comisiile de Securitate și de Coastă din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv s-au implicat alături de clubul organizator în vederea găsirii de soluții sportive și de securitate pentru desfășurarea în condiții optime a etapei. În acest sens, pentru securizarea traseului de concurs a fost elaborat un plan de acțiune care este pus în practică de echipe mixte gazde – organizator, astfel încât la startul etapei totul să fie conform Caietului de Sarcici al Organizatorilor.

 

În acest sens, domnul Președinte al Federației Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, care este și Președinte Interimar al Comisiei de coastă a declarat: ”Mă bucur că apar competiții noi în campionatele FRAS. Acestea sunt dovada că ne dezvoltăm și vor aduce în viitor o creștere și mai mare a nivelului de organizare. Am rămas impresionat de modul în care s-a dezvoltat zona Cheile Grădiștei și sunt sigur că familia Vitezei în Coastă va avea un weekend frumos în cadrul etapei a doua din Campionatul Național de Viteză în Coastă 2019. Am fost în zonă și anul trecut să văd traseul, iar acum am fost la fața locului din nou, alături de colegii din conducerea FRAS și din Comisia de Securitate pentru a ne asigura că vor fi respectate toate normele de securitate.”

 

Organizatorii se așteaptă ca iubitorii de motorsport să fie prezenți și la Cheile Grădiștei cel puțin în număr la fel de mare ca și la etapa precedentă de la Râșnov. La fel ca la etapa precedentă, pentru spectatori vor fi amenajate zone speciale și sigure de vizionare, iar de acum, bine cunoscutul FAN-Bus va fi suplimentat cu încă un microbuz pentru transportul spectatorilor. Transmisii live, studio TV și radio cu rezultate live vor fi disponibile, de asemenea, în weekend-ul 18 – 19 Mai 2019.

 

Documentele pentru Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL pot fi accesate aici:

• Regulament Particular

• Cerere de inscriere pilot

• Cerere inscriere echipa

• Harta generala

• Harta traseu concurs

• Declaratie utilizare auto

• Declaratie autovehicule neinmatriculate

• Formular acreditare media

 

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL este organizată de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov în parteneriat cu S.C. Cheile Grădiștei S.R.L., sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și este susținută de TOTAL România, PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: TESS Brașov – Dealer VW și Audi, OMNIASIG, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED.

 

Cupa Cheile Grădiștei – TOTAL  este sprijinită de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

 

Lucien Hora a câștigat Trofeul SERUS Râșnov

După patru ani de la ultima sa participare în Campionatul Național de Viteză în Coastă Dunlop, Lucien Hora a luat startul în etapa de debut a sezonului 2019, Trofeul SERUS Râșnov. La volanul unui monopost Lola B99/50, Hora a avut parte de o revenire cu victorie, obținând cel mai bun timp în ambele manșe de concurs. Cu al sau Mitsubishi Lancer EVO 8.5, Lucian Răduț s-a clasat al doilea la OPEN și primul în categoria turismelor, având un timp cumulat mai mare cu 3,676 secunde decât cel al câștigătorului. Podiumul a fost completat de cel mai rapid piot al unui prototip, Emil Nestor (Norma).

Sezonul 2019 al Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop a avut parte de un debut excelent. Lista de înscrieri ce a cuprins 95 de concurenți, vremea plăcută și frumosul traseu de pe Valea Cetății sunt doar câteva dintre motivele pentru care Trofeului SERUS Râșnov a atras un număr foarte mare de spectatori. Iar aceștia au avut parte de spectacol din plin.

 

Învingătorul etapei a fost Lucien Hora, cel pentru care ultima participare la coastă s-a întâmplat tot la Râșnov, în 2015. Însă cei patru ani de absență nu s-au văzut deloc, Hora obțînând timpul de referință atât în antrenamentele de sâmbătă cât și în ambele manșe de concurs de duminică. Resițeanul a pilotat un monopost Lola B99/50 pentru noua sa echipă, CB Rally Vest. Singurul rival al lui Hora la Râșnov a fost Lucian Răduț, vicecampionul en titre. Fără vreo îmbunătățire adusă mașinii sale (Mitsubishi Lancer Evo 8.5) față de sezonul precedent, Răduț a încheiat la mai puțin de două secunde în urma lui Hora în fiecare din cele două manșe de concurs, un rezultat excelent ținând cont de diferențele dintre cele două mașini. Pe ultima treaptă a podiumului clasamentului general a urcat Emil Nestor, cel care a concurat la Râșnov cu un prototip Norma. Din păcate, din lupta pentru podium au lipsit Andrei Dumitrescu și Bogdan Cuzma, niciunul dintre ei neputând lua startul în concurs din cauza problemelor tehnice.

Costi Stratnic a reușit să urce două poziții față de prima manșă de concurs și să încheie etapa pe al patrulea loc al clasamentului OPEN. La volanul impresionantei Dacia STCC, Stratnic s-a clasat al doilea în categoria E2/3000, în urmă lui Răduț, dar în fața lui Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evo IX). Făgădar era al patrulea după manșa întâi de concurs, însă a terminat pe a șasea poziție la general, în urmă lui Silviu Dumitrescu (Osella PA21/E2). Câștigător incontestabil al clasei GT a fost Mihai Leu. Cu al său Ferrari 458 ChallengeEvo, Leu s-a poziționat pe 7 la OPEN. Al optulea loc i-a revenit lui Dani Oțil (Radical SR4), care a obținut și podiumul prototipurilor, venind în urma lui Nestor și a lui Dumitrescu.

 

Trofeul SERUS Râșnov a reprezentat cadrul perfect pentru efectuarea unor teste de asfalt în condiții de concurs pentru mai mulți piloți implicați în Campionatul Național de Raliuri. Valentin Porcișteanu a fost cel mai rapid dintre aceștia, pilotand noua sa mașină (Citroen C3 R5), și clasându-se pe 9 în clasamentul general. Porcișteanu a câștigat categoria S20, unde a fost urmat de trei piloți ai unor Skoda Fabia R5, Costel Cășuneanu, Titi Aur și Dan Gîrtofan. Un al cincelea model R5, Peugeot 208 T16, a fost pus la treabă pe traseul râșnovean de către Cristian Dolofan. Ultimul loc din top 10 OPEN i-a revenit lui Marian Nica (Audi R8).

 

Trei brașoveni s-au luptat pentru podiumul grupei N. Subaru-ul lui Călin Manițiu a învins Mitsubishi-urile pilotate de Alexandru Mitroi și Octavian Ciovică. Evoluția lui Manițiu a fost clar superioară, însă duelul pentru locul secund s-a decis la limită. După ce Ciovică a fost mai rapid cu un sferta de secundă în prima manșă de concurs, Mitroi a revenit în cea de-a doua, învingându-și rivalul în clasamentul cumulat cu doar 0.086 secunde!

 

Andrei Șerban (Skoda Fabia) a mers în stilul caracteristic, fiind cel mai rapid reprezentant al categoriei 2 Roți Motrice (F2). El a fost urmat de Bogdan Rusea (Renault Megane) și Ionuț Ciopleiasi (VW Golf IV GTI). Ciprian Ciobotaru ( Mitsubishi Lancer Evo VII) a dominat grupa A, câștigând-o. Pe podium au mai urcat Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) și Horia Ioan Gheorghe, acesta din urmă utilizând o Honda Civic Type-R EP3 cu tracțiune față. Emil Ghinea (Renault Clio V6 Trophy) a câștigat la E2-3000 iar Robert Barabas (Fiat 126 Proto) la E2-1600.

 

Cătălin CedricGhigea (Alfa Romeo Alfetta GTV) și-a reconfirmat statutul de favorit al istoricelor, câștigând ambele manșe de concurs ale acestei categorii de frumoase automobile. Ghigea a fost urmat de Dorin Georgel Alexandrescu (VW Golf MK1) și de Adrian Bortică (BMW 1602). Trofeul SERUS Râșnov a însemnat și debutul unei noi categorii, Dacia Revival, dedicată mașinilor clasice ale brandului autohton. Dan Spuderka a câștigat această etapă, devansandu-i pe Edwin Keleti și Mihai Barbu Alexandrescu.

 

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă, se va desfășura într-o locație complet nouă, în zona Bran-Moeciu. Cupa Cheile Grădiștei este programată pentru weekendul 18-19 mai 2019.

 

Trofeul SERUS a fost organizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fost susținut de Service Auto SERUS alături de TOTAL România, în calitate de parteneri principali.

 

Parteneri oficiali: PRO-X, KONVEKTA, OMNIAISIG, CYCLON MOTORSPORT, ZIZIN – APE MINERALE, SILNEF SECURITY.

 

Trofeul SERUS este susținut de Primăria și Consiliul Local Râșnov și este sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Phoenix din nou pe traseele montane

A luat startul la douăzeci și patru de etape de viteză în coastă în ultimii patru ani și a câștigat douăzeci din ele. Atunci când motorul Panterei a cedat, a luat startul la patru etape de Viteză pe Circuit în 2018 și le-a câștigat pe toate. Tot în 2018, a luat startul la două etape de Super Rally și le-a câștigat pe amândouă. A fost invitată la FIA Masters 2018 și a fost desemnată unul dintre cele mai frumoase automobile din concurs.

Cătălin i-a anunțat pensionarea în repetate rânduri dar Phoenix se încăpățânează să rămână pe traseele competițiilor dedicate automobilelor istorice. Și bine face, pentru că toate rezultatele de mai sus au însemnat tot atâtea momente de bucurie. Nu pentru cupe ci pentru încă o lecție învățată, pentru o frânare mai târzie, pentru o trasă mai bună, pentru o viteză pe viraj mai mare.

 

La fel că în 2018, Phoenix ar fi trebuit să-i lase locul Babei Dochia, un alt GTV, cu altespecificații. Cătălin a hotărât să amâne, însă, momentul acesta până la Raliul Argeșului. În această perioadă, Babă Dochia va fi testată și re-testată până când totul va fi impecabil. Iar Phoenix va savura din nou Râșnovul, etapă de la care a lipsit din 2015.

Desi Phoenix are 4 victorii la multe etape de viteză în coastă în ultimii 4 ani, la Râșnov a fost doar în 2015. În fiecare an, după 2015, a apărut ceva care m-a împiedicat să particip la Trofeul Serus cu Phoenix. Poate și din acest motiv, universul a ales pentru 2019 că Phoenix să fie prezentă pe Valea Cetății. Înainte de fiecare cursă la care a participat în 2019 o mângâiam și îi ziceam să facem o ultimă cursă frumoasă împreună și niciuna nu a fost ultima. M-am învățat minte și nu îi mai spun că este ultima ci încă una. Sper să ne bucurăm de două zile frumoase de concurs în acest weekend și să avem parte de un public numeros la start, la Peștera, în primul ac de păr și la sosire.” a declarat Cătălin-Cedric Ghigea.

La fel că în 2018, partenerii lui Cătălin sunt AutoItalia – importator Alfa Romeo, Foerch, Oldtimer Studio și publicația Racing Wheels. Din 2019, însă, Cătălin și automobilele sale au un nou partener tehnic, și anume, MOTUL. “As vrea să mulțumesc companiei Yacco pentru frumosul parteneriat din ultimii ani. Din 2019, însă, automobilele mele vor fi lubrifiate și răcite de produse MOTUL. Sper că, alături de MOTUL, să avem curse la fel de frumoase și rezultate pe măsura istoriei acestei mărci.