Tag Archives: silviu dumitrescu

Emil Nestor a castigat Trofeul Rasnov powered by Total

Rasnovul a gazduit in acest weekend cea de-a treia etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta Total 2020. Emil Nestor isi continua parcursul excelent din acest sezon, obtinand a treia victorie consecutiva. Podiumul Trofeului Rasnov powered by Total a fost completat de Silviu Dumitrescu si Mihai Leu.

După victoriile obținute în primele două etape ale campionatului, la Cheile Grădiștei și la Reșița, Emil Nestor venea la Râșnov ca principal favorit. Pilotând prototipul Norma M20FC, Nestor și-a confirmat superioritatea încă din mansele de recunoaștere și antrenamente, obținând cei mai buni timpi și în fiecare din cele două manse de concurs. Cel mai apropiat rival al liderului clasamentului general, Silviu Dumitrescu (Osella PA2000 Evo), a fost al doilea în ambele manse de concurs de la Râșnov, dar diferența cumulată față de Nestor a fost de peste 12 secunde.

 

Cu o mașină din categoria GT, un Ferrari 458 Challenge Evo, Mihai Leu a reușit un rezultat excelent, urcând în premieră pe podiumul clasamentului OPEN. Chiar dacă a avut de beneficiat de pe urma problemelor lui Octavian Ciovică (Radical SR8) și a abandonului lui Dani Oțil (Radical SR4), amândouă apărute în manșa secundă de concurs, performanța lui Mihai Leu este una deosebită, el având al treilea timp și în urma primei manse de concurs.

 

Costi Stratnic (Dacia STCC) a câștigat clasa E2-SH+3000, fiind la mai puțin de două secunde de podiumul clasamentului OPEN, acolo unde a fost urmat de Costel Cășuneanu (Skoda Fabia R5), respectiv de Răzvan Dragomir (Silver Car S2). Acesta din urmă a încheiat pentru prima dată pe podiumul mult disputatei clase CN/E2-SC. Dacă la Mihai Leu ne așteptam să câștige categoria GT, reușind în final să o facă detașat, toată lumea aștepta cu interes lupta pentru locul secund al acestui segment, în clasamentul de după primele două etape, Alex Mirea (BMW M2 CS) având un avans minim în fața lui Alin Luca (Porsche 911 GT3 Cup).

 

Surpriza a venit din partea lui Eduard Cozma (Audi R8 GT), care s-a clasat al doilea la GT și al șaptelea la OPEN. El a fost urmat în ambele clasamente de Alin Luca. Cu o nouă mașină în acest sezon, un Mitsubishi Lancer Evo IX, Istvan Soos a câștigat la Râșnov grupa A și a terminat al nouălea în clasamentul general. Top 10 OPEN a fost completat de Alex Mirea, cel care ratează de această dată podiumul GT.

 

Claudiu Erhan (Mitsubishi Lancer Evo IX) și-a adjudecat victoria grupei N iar Bogdan Rusea (Renault Megane) pe cea destinată mașinilor cu două roți motrice (F2). La volanul unui foarte frumos BMW 2002, Gunther Graef a ieșit învingător în categoria vehiculelor istorice. A patra etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Total 2020 se va desfășura la finalul lunii august, la Baia Mare.

 

Trofeul Râșnov  powered by Total  a fost susținut de partenerul traditinal al Auto Blic, compania Total România, în calitate de partener principal.

Parteneri oficiali: OMNIASIG, PRO-X , Konvekta, Tell Security Sistems.

Parteneri: Cyclon Motorsport, ZIZIN, Auto Chelu , Apel ONE Med , Silnef Security.

 

Trofeul Râșnov powered by Total a fost un eveniment susținut de Primăria Orașului Râșnov.

Trofeul Râșnov powered by Total a fost organizat de Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Inspectoratului Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Brigăzii Mobile de Jandarmerie Brașov.

Parteneri media: Rock FM, BizBrasov.ro, Zile și Nopți, Radio România Brașov, NewsBv.ro, RTT, MotorsportNews, Autorally.ro.

Silviu Dumitrescu a câștigat Trofeul TOTAL Brașov

A treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop a dat al treilea câștigător diferit. La bordul unui prototip Osella PA21/E2, Silviu Dumitrescu și-a adjudecat Trofeul TOTAL Brașov, reușind un timp excelent în a doua manșă de concurs. Emil Nestor a terminat pe locul doi, la o diferența cumulată de 2,275 secunde în urma lui Dumitrescu, în timp ce ultima treaptă a podiumului i-a revenit lui Lucien Hora.

Desfășurată pe un traseu legendar al automobilismul românesc, drumul ce leagă Brașovul de Poiana Brașov, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2019 a fost una dintre cele mai așteptate runde ale calendarului competițional, atât de către sportivi cât și de către spectatori. Cu parcul de service situat în Livada Poștei din Brașov și startul în centrul orașului istoric, Trofeul TOTAL Brașov a adunat peste 80 de concurenți la start și foarte mulți fani pe marginea traseului. Deși predicțiile arătau posibilitatea apariției ploii, toate mansele s-au desfășurat pe asfalt uscat și în condiții de soare.

 

Lucien Hora a câștigat în debutul acestui sezon, la Râșnov, iar Emil Nestor a reușit să învingă în etapa secundă de la Cheile Grădiștei. Cei doi s-au duelat și în prima zi a Trofeului TOTAL Brașov, atunci când au fost programate antrenamentele cronometrate, însă concursul de duminică a avut o desfășurare neașteptată. Pilotând o Norma M20 FC, Emil Nestor a obținut cel mai bun timp al primei manse de concurs, fiind mai rapid cu aproape două secunde și jumătate decât Lucien Hora. Însă, între cei doi s-a interpus Silviu Dumitrescu, mai lent cu o secundă decât Nestor. Dumitrescu a avut o evoluție excelentă pe urcarea finală, parcurgând traseul în 2 minute și 14,251 secunde, cel mai bun timp al întregului weekend. Emil Nestor nu a reușit să își îmbunătățească timpul în manșa a doua de concurs și a fost nevoit să se mulțumească cu al doilea loc în această etapă. Cu monopostul Lola B99/50, Lucien Hora a avut un rezultat mai bun în manșa secundă de concurs, însă timpul pierdut pe prima nu i-au permis să urce mai sus de al treilea loc al clasamentului general.

 

Seria de probleme tehnice întâmpinate de Bogdan Cuzma în primele etape a continuat și în prima zi a Trofeului TOTAL Brașov. Totuși, Mitsubishi-ul Lancer Evolution al campionului național din 2016 a rezistat în ziua concursului, ducându-l pe Cuzma pe a patra poziție a clasamentului OPEN și oferindu-i victoria categoriei E2/3000. În ambele clasamente, Bogdan Cuzma a fost urmat de ocupantul podiumului din etapă precedentă, Costi Stratnic (Dacia STCC). Alexandru Pițigoi a venit cu Porsche-ul 911 GT3 pe traseul de pe drumul Poienii, câștigând categoria GT și clasându-se al șaselea “la general”. Acesta a fost urmat de Aurelian Andronache (Speed Car GT 1000R), Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge Evo) și Elias Răduță (Mercedes Benz 190 Evo 2).

 

Dani Oțil (Radical SR4) a obținut doar al 15-lea timp în prima manșă de concurs, însă a urcat mult mai bine în manșa a doua, ocupând în final ultima poziție din top 10 OPEN. Andrei Șerban (Skoda Fabia) și Riccardo Tarabelli (Renault Clio) au dus o luptă frumoasă pentru victoria categoriei mașinilor cu tracțiune față (F2). Cei doi și-au împărțiți victoriile celor două manșe de concurs dar Andrei Șerban s-a clasat la final în față, cu un avans de doar 0,272 secunde. Călin Manițiu (Subaru Impreza N12) a revenit cu victorie în grupa N, devansându-l pe Octavian Ciovică (Mitsubishi Lancer Evo IX). Și la grupa A, un Subaru a învins un Mitsubishi, Istvan Soos fiind mai rapid decât Ciprian Ciobotaru.

 

Așa cum ne-a obișnuit, Cătălin Ghigea (Alfa Romeo GTV Turbodelta) a fost cel mai rapid concurent al unei mașini istorice, în urma sa venind Adrian Bortica (BMW 1602) și Petru Constantinescu (Opel Kadet). Radu Benea (Peugeot 208)  a învins la “debutanți”, categorie care a avut 12 înscriși.

 

Trofeul TOTAL – Brașov a fostorganizat de Clubul Sportiv Auto Blic Brașov sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv și a fostsusținut de TOTAL Româniaîn calitate de partener principal.

 

PRO-X, KONVEKTA, CYCLON MOTORSPORT, COMPREST, OMNIASIG au fost parteneri oficiali ai evenimentului.

 

Parteneri: TESS Brașov – Dealer VW,  ZIZIN – APE MINERALE, HOTEL ARO PALACE, SILNEF SECURITY, APEL ONE MED, Crama Girboiu, TURBOCAR SERV, INFINITY TROPHY.

 

Trofeul TOTAL Brașov a fost susținut de Primăria și Consiliul Local Brașov și a fost sprijinit de Inspectoratul Județean de Poliție – Serviciul Rutier Brașov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov.

Andrei Dumitrescu spera intr-un sezon complet in 2011

Motorsportnews.ro: Sa incepem cu o mica retrospectiva a anului trecut, cum a fost pentru tine anul 2010 si daca ai fost multumit de prestatia ta in CNVC D 2010?


Andrei Dumitrescu: 2010 a fost un sezon foarte neplacut pentru mine. Am investit mai mult in mecanica si am neglijat electronica ambelor masini. Mai mult, la Sinaia am aflat ca masina mea nu poate lua virajul “ac de par” de la rond. Am fost singurul concurent care a dat cu spatele pe traseu.

 

Motorsportnews.ro: Ne mai despart doar cateva zile pana la startul in noul sezon al CNVCD 2011, deja te-ai inscris la etapa de la Campulung, este gata monopostul Tatuus si ce modificari a suferit pentru noul sezon?


Andrei Dumitrescu: Prima data in ultimii 4 ani de curse suntem gata cu masina cu mult inainte de start. Anul acesta utilizam motorul ‘stock’  de Formula Renault 2000. Este un motor foarte putin modificat, fiabil si functioneaza cu benzina de strada.

Motorsportnews.ro: Vei imparti monopostul pe durata weekend-ului si cu Silviu asa cum ati mai facut in trecut cu monopostul Dallara sau vei concura doar tu in acest sezon?


Andrei Dumitrescu: Monopostul Dallara a fost vanduta in Polonia, domnului Robert Stek, care va concura si la cateva etape din Campionatul European de Coasta. Sper sa se bucure de ea asa cum ne-am bucurat si noi.

 

Anul acesta Silviu are un serviciu nou si nu prea va putea sa participe la curse. Daca va fi liber la vreo etapa, vom imparti masina.

 

Motorsportnews.ro: Rusea Bogdan este noul membru al echipei voastre Champion Racing care va lua startul cu o masina Dacia Logan, cum v-ati cunoscut si daca a mai participat in competitii pana acum?


Andrei Dumitrescu: Bogdan nu a mai participat la curse pana acum. Tatal lui Bogdan, Ing. Adrian Rusea, a fost coleg la Politehnica Bucuresti si la Uzina 23 August cu tatal meu Radu. Ne-am reintalnit cu Familia Rusea intamplator la lansarea de carte a bunicului meu, Marin Dumitrescu.

 

Motorsportnews.ro: Ce obiectiv ti-ai propus in acest an pentru tine si pentru echipa?


Andrei Dumitrescu: Anul aceste voi incerca sa invat sa merg cu masina. Cu toate ca am construit 3 monoposturi de coasta pana acum, conjuctura a facut ca eu sa nu apuc sa merg prea mult. Fie din lipsa bugetului, fie din lipsa timpului. In 2009 de exeplu, am asteptat tot sezonul sa primesc piese de cutie din Cehia, care nu au venit decat pentru etapa de la Teliu.

 

De asemenea, anul acesta vom face experimente pe masina cu diferite piese noi.

Motorsportnews.ro: Vei reusi sa iei startul la toate etapele din campionat, ai reusit sa aduni bugetul necesar?


Andrei Dumitrescu: In functie de buget, ne vom inscrie la majoritatea etapelor.

 

Motorsportnews.ro: Cum vezi tu fenomenul de motorsport de la noi din tara se vede vreo evolutie in aceasta privinta pe plan national, a crescut numarul fanilor motorsportului romanesc?


Andrei Dumitrescu: Nu vad nici o evolutie fata de anii precedenti. Ca si pana acum, toti se scarpina in cap cand le spun ca noi concuram la curse de coasta.

 

Motorsportnews.ro: Cine consideri ca va fi principalul tau adversar in acest an?


Andrei Dumitrescu: Nu pot inca sa imi dau seama la ce nivel este masina. Nu am mai mers niciodata cu acest motor, oricum este mai puternic decat ce am avut anul trecut. O sa incerc sa merg cat mai in fata.

 

In incheiere as dori sa multumesc sponsorilor nostri BADSI NISSAN si noul nostru sponsor SERUS, si bineinteles echipei Champion care a muncit toata iarna la masina.

Fratii Dumitrescu marii absenti de la Alba Motor Challenge

Etapele a IX-a si a X-a din Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010 vor avea loc pe 20 si 22 august. Competitia, aflata la a VI-a editie sub organizarea Clubului Sportiv Autosport Fair Play, se va desfasura pe DJ 107 (de la iesirea din Hapria pana la intrarea in Straja), pe un traseu de 3.3 km, cu o diferenta de nivel de 230 metri si o panta maxima de 10%.  

Dupa ce la etapele care au avut loc la Sinaia, unde Silviu si Andrei Dumitrescu s-au confruntat cu probleme tehnice la motoarele monoposturilor Dallara si Tatuus, cei doi vin cu o veste deloc imbucuratoare “vom lipsi la Straja” a declarat Andrei Dumitrescu.

Problemele aparute la Sinaia la motoarele folosite de noi pe monoposturile Dallara si Tatuus, s-au agravat la fiecare urcare pe care am facut-o, inregistrand perderi de putere la ambele motoare. In acest moment ambele motoare sunt desfacute, am identificat cauza, dar lipsa bugetului isi spune din pacate cuvantul. Astfel am decis sa nu facem deplasarea la Straja cu niciuna dintre masini, deoarece lipsa bugetului coroborata si cu problemele aparute la motoare ne pun in imposibilitatea de a ne alinia la aceste etape. Speram sa obtinem banii pentru reparatii si poate la urmatoarea etapa sa fim prezenti.” a incheiat Andrei Dumitrescu.

Silviu si Andrei Dumitrescu concureaza pe Dallara F394 si Tatuus 2005 in noul sezon al CNVC

Cu mai putin de doua saptamani ramase pana la startul in noul sezon al Campionatului National de Viteza in Coasta, Andrei Dumitrescu a avut amabilitatea sa ne raspunda la cateva intrebari despre planurile sale si ale fratelui sau Silviu Dumitrescu pentru noul sezon din 2010.

Motorsportnews.ro: Care sunt noutatile pe care le pregatiti pentru 2010?

Andrei Dumitrescu: Asa cum ati mai scris cea mai mare noutate este masina mea, Tatuus 2005, masina ce a fost achizitionata pentru echipa noastra de catre sponsorul nostru principal Badsi – Nissan .

In rest, masina lui Silviu, Dallara F394, a fost revizuita, motorul a fost usor modificat pentru sezonul 2010, in efortul de a obtine mai multa putere. Tinuta de drum a fost imbunatatita pe baza celor invatate din sezonul 2009.

Motorsportnews.ro: Veti face un sezon complet amandoi?

Andrei Dumitrescu: Anul acesta, in functie de buget, vom incerca sa facem un sezon complet amandoi.

Motorsportnews.ro: Cum vi se pare faptul ca etapa de la Sugas s-a anulat si prima etapa va avea loc la Campulung Muscel?

Andrei Dumitrescu: La Sugas nu am participat nici o data, din cate am auzit de la colegi, traseul nu este tocmai sigur. In schimb Campulung este un traseu care ne avantajaza. Cu toate ca asfaltul nu este de cea mai buna calitate, este un traseu foarte rapid si cu viraje rapide, fapt ce ne permite sa ne folosim de calitatile masinii, mai ales de apasarea aerodinamica si de puterea masinii. In 2008, la Campulung Silviu a obtinut prima clasare in puncte la “open”, cu toate ca masina nu a functionat cum trebuie. In 2009 a obtinut prima victorie din cariera si a stabilit recordul coastei.

Motorsportnews.ro: Cum credeti ca va fi lupta in acest an la coasta mai ales ca si Lucien Hora vine cu monopost de formula in acest sezon si care are ceva mai multi cai putere decat ale voastre?

Andrei Dumitrescu: Anul acesta consider ca lupta pentru titlul de campion va fi intre Silviu, Daniel Onoriu, si poate pe la  jumatatea sezonului si Lucien Hora. Eu voi incerca sa tin pasul cu Silviu. Cu toate ca am o masina mai noua si teoretic mai performanta, am lipsit foarte mult de la curse. In 2007 am alergat alternativ cu Silviu pe vechea mea masina, Dallara F389, am participat numai la 3 jumatati de etapa. In 2008 am reusit sa merg la doua curse si in 2009 o singura cursa cu masina lui Silviu.

Masina lui Lucien este extrem de performanta, are aproape 200 CP peste masinile noastre si cantareste cu doar 60 Kg mai mult. Lucien are foarte mult talent si are probabil cele mai “curate trase” din campionatul romanesc. Dar in schimb ii va trebui destul timp sa se acomodeze cu masina si cu performantele ei.

Motorsportnews.ro: Dupa experienta pe care o aveti cu monoposturile , ati recomanda sau nu astfel de masini prentru pilotii care participa sau vor sa participle la coasta , dpdv al pretului de achizitie/performante/costuri de intretinere/fiabilitate?

Andrei Dumitrescu: Nu pot sa zic ca nici ca recomand nici ca nu. Depinde de preferintele fiecaruia. La un pret relativ scazut poti achizitiona un monopost mult mai performant decat orice turism. De exemplu chiar si un banal Formula Ford de 1600 cc este cu mult mai rapid pe circuit decat un Ford GT nou (vedeti emisiunea Fifth Gear). In schimb problema monoposturilor este ca nici un producator nu construieste aceste masini exclusiv pentru coasta (in afara de cativa producatori britanici). Masinile sunt construite pentru circuit si modificate de noi pentru coasta. Cea mai mare problema este lipsa de locuri in care poti sa testezi masina. In Romania nu avem unde sa testam decat in concurs, si de regula nu ne ajung cele 5 urcari pentru a incerca diferite setari ale masinii.

Costurile de intretinere sunt destul de mari, mai ales la masinile mai vechi. Multe piese nu se mai produc de cativa ani. Spre exemplu, rulmentii de roata de la F394 nu se mai produc de vreo 10 ani. A trebuit sa ii importam tocmai din SUA. Alte piese nu se mai gasesc deloc. Am echipat service-ul nostru cu utilaje de prelucrari mecanice numai pentru a intretine aceste masini.

Motoarele construite de noi pentru F394 si pentru Tatuus s-au dovedit extrem de fiabile. In 2009 nu am avut nici o defectiune din partea motorului. Singurele probleme au fost de reglaje electronice si cateva probleme la cutia de viteze. In rest masina daca nu o lovesti, nu se strica.

Motorsportnews.ro: Care sunt costurile pentru o etapa / un sezon pentru o astfel de masina?

Andrei Dumitrescu: Pentru noi, costurile variaza intre 600 E/etapa aproape de Bucuresti (Brasov) si 1000 E/etapa departe de Bucuresti (Resita), aceasta din urma necesita si mai multe zile de deplasare. Alte cheltuieli sunt cauciucuri, combustibil, piese de schimb, materiale, etc..

Motorsportnews.ro: In campionatele din afara tarii monoposturile fac legea . V-ar placea sa se inmulteasca si la noi si cum credeti ca ar arata campionatul de viteza in coasta in acest caz?

Andrei Dumitrescu: Ne place orice duce la avansare in materialul de concurs. Asa cum echipa noastra a introdus primele monoposturi moderne pentru coasta in Romania, echipa lui Lucien a ridicat nivelul.

In lumea motorsporsportului trebuie sa avansezi tot timpul. Daca nu ai adversari cu care sa te bati, ramai pe loc si performanta nu mai creste. Din pacate, traseele din Romania nu tin pasul cu performantele masinilor si al pilotilor, din punct de vedere al sigurantei. Din pacate in ultimii ani, la cursele de costa, avem din ce in ce mai multe accidente, pe masura ce cresc performantele masinilor, unele soldate cu raniri grave si unele chiar cu deces.

Motorsportnews.ro: Care  este traseul care va place cel mai mult din campionat?

Andrei Dumitrescu: Silviu prefera traseul de la Campulung, iar mie imi plac foarte mult si Resita si Campulung.

Motorsportnews.ro: V-ati propus vreun obiectiv pentru acest sezon 2010?

Andrei Dumitrescu: Silviu si-a propus sa castige titlul la “open” iar eu mi-am propus sa ma obisnuiesc cu masina si sa o pun la punct din punct de vedere tehnic. Imi doresc sa termin campionatul in primii 3.

Motorsportnews.ro: In weekend-ul care tocmai a trecut ati participat la “Rally Show Pitesti” din cadrul Raliului Argesului, cateva cuvinte despre acest eveniment.

Andrei Dumitrescu: Despre Pitesti nu am mare lucru de spus. Evenimentul a fost bine organizat, a fost un spectacol frumos pentru public si pentru participanti. Organizatorul, Norris Mageanu, a fost ca de obicei un mare organizator.

Nu am apucat sa mergem prea mult cu masinile. Silviu a reusit sa faca 3 tururi, iar eu am facut unul singur. Este pentru prima data cand merg cu acesta masina (Tatuus), pentru prima iesire s-a comportat O.K., mai avem de lucrat putin la tinuta de drum si la cutia de viteze.

Ne pare extrem de rau pentru accidentul lui Hora, stim cata munca a fost investita in masina si cata va mai trebui pentru a o repara. Acelasi lucru am patit in 2008, inainte de ultima cursa din sezon. Am fost sa facem probe cu masina intr-o parcare de la marginea Bucurestiului, unde Silviu a patit exact acelasi lucru. A derapat la o iesire din viraj si a lovit un stalp de beton la o viteza de peste 100 Kmh. Accident care a distrus toata suspensia fata. Din fericire Silviu a scapat nevatamat.

Pe cei doi ii puteti vedea live la Campulung Muscel in weekend-ul 21-23 mai cu ocazia primei etape din CNVC.

Sponsorii care vor fi alaturi de Andrei si Silviu Dumitrescu din 2010 sunt Badsi – Nissan (dealer autorizat Nissan), VALCOR, Bayon Sud si  Champion service Citroen

In exclusivitate monopostul Tatuus a lui Andrei Dumitrescu

Dupa ce ieri v-am prezentat surpriza pregatita de catre Andrei Dumitrescu pentru acest sezon 2010 al Campionatului National de Viteza in Coasta, astazi a sosit momentul sa va prezentam desigul monopostului Tatuus.

Fanii sporturilor cu motor si iubitorii campionatului de viteza in coasta ii vor putea urmari la lucru pe fratii Dumitrescu, componentii echipei Champion Racing, duminica 9 mai in cadrul “Rally Show Pitesti”.

Sponsorii care vor fi alaturi de Andrei si Silviu Dumitrescu din 2010 sunt Badsi – Nissan (dealer autorizat Nissan), VALCOR, Bayon Sud si  Champion service Citroen

[nggallery id=18]

foto: Andrei Dumitrescu

Motorsportnews.ro va prezinta in premiera noua masina a lui Andrei Dumitrescu

Echipa Motorsportnews.ro le-a facut astazi o vizita surpriza fratilor Dumitrescu la service-ul Citroen Champion , locul unde isi prepara si monoposturile pe care vor concura in Campionatul National de Viteza in Coasta 2010 .

Andrei Dumitrescu ne-a oferit prima surpriza placuta : ARE O MASINA NOUA

Monopostul lui Andrei este fabricat de cei de la Tatuus si este compus dintr-un sasiu de Formula Renault 2005 , kitul de caroserie este din 2008 ( full carbon) , motorul este unul Opel, 2.0 l aspirat si este asemanator cu cel al lui Silviu de pe Dallara , adica este modificat de ei “in house” , dupa o “reteta” a la Familia Dumitrescu , reteta care s-a dovedit de-a lungul timpului a fi cea castigatoare .

Monopostul cantareste aproximativ 500 kg iar motorul dezvolta 300 cp , masurati la vibrochen . Viteza de la 0-100 km/ h este atinsa in 2.5 secunde , iar 0-200 km/h in doar 8.5 secunde , cutia de viteze fiind una secventiala in 6 trepte.

Monopostul este o sponsorizare a celor de la Badsi – Nissan ( dealer autorizat Nissan) .

Ceilalti parteneri ai lui Andrei si Silviu Dumitrescu din 2010 sunt VALCOR, Bayon Sud si  Champion service Citroen.

Mai multe detalii despre masinile celor doi veti afla in curand intr-un amplu material . Pana la acesta ii puteti vedea pe cei doi Duminica la Rally Show-ul din Pitesti din cadrul Raliului Argesului.

Credit Foto : Claudia