Cea de-a 40-a ediție a Raliului Dakar a fost cea mai dură din ultimii 10 ani. De-a lungul celor două săptămâni, raliul a trecut de la dunele înalte și cu nisip fin din Peru, la înălțimile extreme din Anzii Bolivieni, apoi la canioanele și rios-urile din Argentina. Emanuel Gyenes a ajuns pentru a șaptea oară în carieră la finiș, trecându-și în palmares locul 23 la general și locul 13 la clasa Super Producție.
Emanuel Gyenes #28 Autonet Motorcycle Team: „Am ajuns la sfârșitul Dakar-ului 2018. A fost o ediție foarte grea, chiar cea mai grea din America de Sud. Mă bucur că am ajuns la finiș! Locul 23 nu este chiar cel pe care mi l-am dorit. Dar este un loc extraordinar, având în vedere că an de an vin concurenți tot mai puternici și cu motociclete foarte performante. Am avut două săptămâni foarte grele, fără mari probleme. Am avut mici căzături și vreau să mulțumesc echipei de asistență tehnică formată din Laszlo Olah și Szabolcs Racz, cei care mi-au pregătit motocicleta pentru fiecare etapă. Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și încurajat de-a lungul acestor două săptămâni. ”
Revenirea în România
Mani se va întoarce în România marți, 23 ianuarie, urmând să aterizeze pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora 15.25 (cursă din direcția Amsterdam).
Aventura Dakar 2018 în detaliu
Peru
Cea de-a 10-a ediție organizată în America Latină a debutat cu cinci zile în Peru, cu startul de pe 6 ianuarie, din Lima. Deșertul Atacama nu a mai fost inclus în raliu de cinci ani, iar pentru Mani a fost pentru prima dată în ultimii șase ani când a concurat pe un nisip atât de fin. „Prima probă a fost cea din etapa Lima-Pisco, au fost 31 de kilometri de dune. Mi-a plăcut traseul, m-am simțit bine, însă am pierdut două minute căutând un way point, un punct GPS.”
A doua etapă din deșert, bucla Pisco-Pisco a fost una în care motocicliștii au văzut cât de dur este deșertul Atacama, situația acestora fiind îngreunată de faptul că au luat startul după cei de la categoriile Auto și Camioane.
„În traseu au fost foarte multe mașini răsturnate, multe mașini împotmolite. Și noi motocicliștii am avut probleme, au fost zone în care a trebuit să ieșim dintre dune ca dintr-o pâlnie. A fost foarte cald și nisipul a devenit foarte moale, însă am mărit ritmul și am depășit mulți concurenți.”
În etapa a 3-a, Pisco – San Juan de Marcona, traseul 40% a coincis cu cel din proba specială a zilei a doua, doar că a fost parcurs în sens invers. Mani a fost nevoit să se întoarcă pe probă, pentru că un waypoint (punct GPS) nu îi fusese marcat când a trecut prima dată prin raza acestuia, rider-ul român preferând să refacă o bucată de traseu pentru a nu fi penalizat.
„În dune a fost dificil și în această etapă pentru că a început să se încălzească – au fost peste 35 de grade Celsius – și nisipul a devenit foarte fin.”
Bucla San Juan de Marcona, cea de a patra etapă din Dakar 2018, a adus și un start în linie pe malul oceanului Pacific, un start menit să ne amintească tuturor de modul în care se pornea în tradiționala etapă africană, care începea de pe malul Atlanticului și se încheia pe malul Lacului Roz din Senegal.
„Am fost 15 motocicliști aliniați pe câte un rând, eu am pornit din a treia linie. Ordinea a fost stabilită în urma rezultatelor din etapa a treia. Am avut un start bun și am plecat primul din linia a treia și am condus până la kilometrul 200. Acolo am fost depășit de bolivianul Juan Carlos Salvatierra care a mers cu o motocicletă mai ușoară și s-a descurcat mai bine în dune. La kilometrul 180 am lovit destul de rău o piatră cu pinionul de pe spate, însă nu mi-a căzut lanțul și am putut continua.”
San Juan de Marcona – Arequipa, etapa a cincea și ultima care s-a desfășurat integral pe teritoriul peruan.
„A fost o zi foarte lungă, am avut în total 770 de kilometri. Au fost două probe speciale, prima de 211 kilometri, iar a doua – doar 50 de kilometri, dar foarte grea. În cea de-a doua probă am avut 30 de kilometri de dune, dune foarte fine. Așa cum au spus organizatorii, aceea a fost cea mai grea zi din Atacama. Din păcate, am căzut în prima probă și a început să se miște consola de roadbook, iar apoi am fost nevoit să merg mai încet.”
Bolivia
În etapa a șasea s-a mers din Arequipa (Peru) în La Paz (Bolivia), iar pentru Mani a început chinul cu răceala și altitudinile extreme. Etapa trebuia să fie formată inițial din două probe speciale – una pe teritoriul peruan și cea de-a doua în Bolivia – , doar că organizatorii au fost forțați să anuleze, din pricina condițiilor meteo, secțiunea din Peru, care urma să îi ducă pe rideri la aproximativ 5.000 de metri altitudine. Dacă au fost feriți de fulguială pentru că nu au mai parcurs acea secțiune, de ploaie și o temperatura de 5 grade Celsius, pe toată lungimea probei din Bolivia, nu au mai avut cum să scape.
„M-am bucurat că am ajuns totuși cu bine în La Paz, unde a fost programată ziua de odihnă și mi-a facut bine să dorm la hotel (în bivuac se doarme în cort), unde m-am putut aduna puțin. Am avut o primă săptămână foarte grea, nu a fost începutul pe care mi l-aș fi dorit, însă am ajuns în ziua de odihnă pe locul 30 la general și apoi am reușit să mai urc în clasament. M-a deranjat foarte mult frigul din Bolivia, în ziua de odihnă am stat la 3.600 de metri altitudine și apoi am mai urcat în timpul probelor, ori asta mi-a îngreunat foarte mult respirația.”
După ziua de pauză petrecută în capitala situată la cea mai înaltă altitudine, a urmat etapa La Paz – Uyuni, în care a fost necesară menajarea motocicletei pentru că în bivuacul etapei a șaptea nu a fost permis accesul echipelor de asistență tehnică. Cu alte cuvinte, a fost o etapă maraton care s-a încheiat la sosirea în bivuacul de la Tupiza.
„În etapa La Paz – Uyuni au fost 425 de kilometri de probă specială. A fost foarte dificil. Am avut 80 sau 90 de kilometri de dune cu iarbă și, cum am fost la altitudine mare, motocicleta nu avea putere. Iar apoi au urmat foarte multe locuri cu noroi pe care trebuia să le ocolești. Dar chiar și așa a intrat foarte mult noroi la radiatoare și motocicleta nu mai avea răcire. În etapa Uyuni -Tupiza au fost 500 de kilometri de probă specială, dar foarte rapidă, în multe locuri au fost pericole care nu erau specificate în roadbook. Am și văzut, din păcate, un concurent care a căzut destul de rău, așa că apoi am redus puțin ritmul ca să nu pățesc și eu ceva.”
Argentina
Etapa nouă Tupiza (Bolivia) – Salta (Argentina) a fost anulată, după ce ploile abundente, căzute în zilele premergătoare sosirii Raliului Dakar în acea zonă, au transformat într-o mare mocirlă terenul unde trebuia amenajat bivuacul. Practic, echipele de asistență nu aveau cum să pregătească echipamentul de concurs pentru ziua următoare. Astfel, toată lumea a fost sfătuită să coboare cât mai repede către Salta, mai ales că se mai anunțau ploi și peste noapte.
„Etapa 10 Salta – Belen a fost foarte lungă, cu aproape 800 de kilometri de parcurs, dintre care 473 de kilometri de probă specială. Toată ziua am mers singur și mi-a fost foarte greu, pentru că deja se acumulase foarte multă oboseală și nu puteam să dorm noaptea din cauza răcelii.”
Belen – Fiambala, etapa a 11-a, a fost prima parte dintr-o etapă maraton. În bivuacul de la Fiambala riderii au trebuit să-și pregătească singuri motocicletele pentru etapa a 12-a Fiambala-San Juan. Mani a avut ghinion în această etapă, deoarece i-a cedat butonul de la derulatorul roadbook-ului chiar pe legătura către proba specială. Astfel, a fost nevoit să deruleze toți cei 280 de kilometri prin acționarea rotițelor din lateralul suportului. În acest context, în care nu mai ai permanent ambele mâini pe ghidon, a căzut într-o zonă cu piatră și, în urma acestui incident, motocicleta a fost destul de avariată. Prinderea tobei de eșapament, ambreiajul, rezervorul de pe spate au cedat și, chiar dacă a reușit să improvizeze ceva în bivuacul din Fiambala, nu i-ar fi fost ușor să parcurgă cei 400 de kilometri de probă specială programați pentru etapa a 12-a.
În San Juan motocicliștii au ajuns în cele din urmă pe o legătură de 700 de kilometri după anularea probelor speciale. În prima parte a traseului nu se putea concura pentru că, din pricina furtunii, elicopterele nu puteau zbura și astfel nu era asigurată intervenția medicală rapidă, iar singura soluție ar fi fost ca ei să meargă pe traseul categoriei auto, dar în urma mașinilor și camioanelor. Riderii au refuzat însă, pentru că traseul acelei zile abunda în canioane, drumuri de munte și riosuri (albii de rău secate care se umplu în sezonul ploios) și după trecerea mașinilor și camioanelor traseul, în multe locuri, nu ar mai fi fost similar celui din roadbook.
Etapa a 13-a a dus caravana Dakar-ului din San Juan în Cordoba, pe un traseu cu o probă specială de 369 de kilometri, cu canioane, riosuri, nisip și secțiuni rapide, asemănătoare probelor speciale din WRC. De altfel, această asemănare a continuat și în etapa a 14-a, ultima din ediția 2018, și cea în care s-a concurat pe o probă rapidă de 120 de kilometri.
Cortina s-a tras peste Dakar 2018 după ceremonia de final transformată de argentinieni într-o adevărată fiesta în Centrul Civic al Cordobei, unde zeci de mii de oameni i-au ovaționat pe aventurierii care au rezistat celor 9.000 de kilometri.
Pentru a-i urmării evoluția lui Mani în sezonul competițional 2018, accesati: https://www.facebook.com/ManiGyenes/
