Românii și brandurile
Jeep. Cuvântul ăla care pentru mulți români e mai mult o clasă decât o marcă. Dap, românii fac asta și cred că e singurul popor care obișnuiește să denumească un obiect cu numele unui brand (sigur, substantive comune din substantive proprii mai exista – huligan vine de la Patrik Hooligan, un tâlhar) – Adidas, Xerox, Pampers, Scotch, Termos, Frigider (da, împrumută numele de la o firma franceză Frigidaire). Trecerea brandului în domenul public permite asocieri interesante – cumpărăm adidași Nike, jeepuri de la BMW…Aș spune reclamă gratuită, doar că trecerea denumirii în domeniul public lipsește compania de protecția mărcii. Din acest motiv Google descurajează folosirea terminologiei „to google something”…prea târziu Google, prea târziu.
Dacă tot suntem la etimologie, Cherokee este un neam de indigeni din America de Nord, ce numără vreo 300.000 de membri și care sunt recunoscuți federal și astăzi. De ce Cherokee, nu e foarte clar. A existat o mica luare de poziție având în vedere că membrii tribului nu au fost consultați în niciun fel, însă lucrurile s-au stins. Jeep a mai ales nume de triburi amerindiene și în trecut vezi Comanche, deci pare a fi doar o pasiune de-a lor. Eu dacă aș da denumiri la mașini, de exemplu, aș folosi personaje din Star Wars. Renault Jar Jar ar fi o mașină de oraș, iar versiune Binks ar fi cea sportivă.
Să coborâm din incursiunea academică pentru a ne întoarce la mașină. În mod deloc surprinzător, Jeep produce exclusiv jeepuri aka mașini de teren. Cherokee este la mijlocul gamei, plasându-se sub Compass și Grand Cherokee și peste Renegade și Wrangler. Este de departe cel mai futurist model în privința aspectului exterior, fiind deosebit de dramatic în special din față. Niciodată nu vei confunda un Cherokee, nici măcar cu frații săi. Linile sunt cu adevărat îndrăznețe și mă bucur că Jeep a avut ***** (tupeu, ce credeați) să ia o decizie atât de radicală pentru designul acestei mașini. Arată puternic, arată invincibil și arată aparte. Are o frumusețe stranie, în zona aspectului lui Buttercup Cumbersnatch…Bonkyhort Cutiebrunch…Beaniebag Cabbagepatch…știți voi, actorul ăla de îl joacă pe Sherlock/Dr.Strange.
Sub-titlu de tranziție de la elemente introductive la descrierea experienței
Îmi place cum designerii au reușit să aducă grila caracteristică Jeep în secolul XXII, fără a pierde din familiaritate. Forma atipică a blocurilor optice aduce aminte de Nissan Juke, o altă dovadă de curaj în designul auto. Sunt uimit de faptul că poate părea nou fără să pară excesiv. Merge pe gardul dintre prea avangardist și prea puțin avangardist. Just perfect.
Interiorul nu este atât de inovator, însă păstrează un aspect plăcut și elegant fără a fi pretențios. Este o mașină din care nu pari clown nici dacă te dai jos în costum, nici dacă te dai jos în salopetă. Liniile clasice de la interior sunt completate de elemente moderne precum LED-uri și rotițe care schimba sufletul mașinii. Apropo de rotițe, cea de la Jeep folosește o ordine stranie a modurilor de rulare – auto, snow, sport, sand/mud. De ce sport între zăpadă și noroi…poate pentru că între iarnă și toamnă e vară? Nici măcar în ordine alfabetică nu sunt. Sau poate mi se pare doar mie că nu are sens ordinea.
Este o plăcere să o conduci. Este plantată, motorul de 200 de cai putere are suficient oomph, calibrarea suspensiilor pare a fi făcută pe străzile din București și este foarte silențioasă. Precizare – am avut o ureche înfundată pe toată durata testului așa că este posibil să fie doar „destul de silențioasă”. Nu vom știi niciodată.
Pentru mine este cu adevărat o mașină pe care o poți folosi zi de zi. Este versatilă, are un portbagaj încăpător, are tehnologii moderne – adaptive cruise control, low gear ratio, asistență la coborâre, autoparking și toate celelalte brizbrizuri. Nu o să vorbim despre ele pentru că eu cred că nu asta contează pentru un Jeep. Trebuie să punem întrebarea care e pe buzele tuturor:
Cum se descurcă atunci când se termină șoseaua?
Pe noi finalul de șosea ne-a găsit în Țara Luanei, Buzău – o zonă încărcată de istorie, legendă și magie. Am mers cu mașina unde am văzut cu ochii, fără să ne fie vreodată dor de asfalt. Am trecut râuri, pietroaie, dealuri, văi, pajiști, toate fără ca Cherokee să dea semne de oboseală. Țin să precizez că spre deosebire de alte mașini ce se pretind a fi SUV-uri, Cherokee este primul cu care nu am atins îndiferent de obstacolele pe care le-am întâlnit. Și nu spun asta ca să creadă Autoitalia că zgârieturile sunt de la alți jurnaliști, ci pentru că mașina chiar e construită în jurul acestui tip de teren. De la gardă la sol, la distanța de la punți la extremitățile mașinii până la sistemele electronice și mecanice de asistență la ieșirea din belele, totul ne arată că avem în față ceva mai mult decât SUV-ul cu care mămicile își iau copiii de la gădiniță.
Jeep Cherokee nu este o mașină căreia să îi fie frică să fie liberă, ba chiar urlă după niște aventură la finalul celor cinci zile de mers la birou. Se satură repede să miroasă gazele altor mașini și deși îi plac gropile, nu îi plac alea care ar fi trebuit astupate de primărie. Vrea să vadă cerul și munții, vrea să simtă apa și noroiul, vrea să știe că și tu trăiești odată cu ea.
Am ajuns foarte des să laud aceste mașini în ultimul timp, mașinile care te trag afară din zona ta de confort, care încearcă să îți arate despre cum cred ele că ar trebui să trăiești. Sunt un împătimit al muntelui și cred că acesta trebuie parcurs la picior, pe cât posibil, dar nu pot nega că găsesc satisfacție în a naviga prin sălbăticie din confortul mașinii. Poți campa departe, poți parcurge zeci și zeci de km. Poate că în viitorul apropiat toate mașinile vor fi electrice și urma de vinovăție care mă face să scriu aceste rânduri va dispărea.
Despre aspectele negative aș spune vreo două lucruri – interfața multimedia este învechită, aglomerată, neintuitivă și redundantă. Adică ventilarea în scaune poate fi pornită din cel puțin trei meniuri diferite, sunt panouri unde butoanele cu funcții au fost strănutate pe ecran și întreaga experiență scade din plăcerea de a te afla la volan. Pana la Cherokee eram sigur că skeumorphismul a fost ucis definitiv de Jonny Ive, dar se pare că m-am înșelat – poți alege dintr-o sumedenie de fundaluri texturate care nu schimbă cu nimic aspectul UI-ului. Pe faptul că modul sport este între noroi și nisip am insistat suficient. Ah…da. Jantele. Fără bling bling vă rog. Cromul pe jantele unei mașini cu ADN Off-Road sunt ok doar dacă ai 16 ani sau dacă ești proxenet. Mi-ar fi plăcut să aibă culoarea caroseriei. Sper că nu mă luați în serios, puteți să faceți jantele și roz dacă asta vă gâdilă simțul estetic…și dacă vă cheamă Hannah Montana.
În încheiere
Dacă veți avea o singură mașină, all purpose, luați-vă una carre să vă ia la goană din oraș la final de săptămână. Luați-vă un Jeep. Dar nu de la BMW, Hyunday, VW. Un Jeep cu J mare.
