Tag Archives: 2022

Documentarul “Cursa vietii mele” in istoria apariţiilor cinematografice BMW

BMW este construit pentru plăcerea de conduce şi cel mai bine un automobil al mărcii se experimentează la volan. Atunci când însă trebuie să stai acasă, poţi savura modelele mărcii în lumea magică a poveștilor din filme. BMW joacă un rol important în multe dintre ele. Potrivit bazei de date online a mașinilor de filme imcdb.org, automobilele BMW au apărut în aproape 30.000 de filme, seriale și documentare din întreaga lume. 

Tom Cruise on the set of MISSION: IMPOSSIBLE – FALLOUT from Paramount Pictures.

 

Marca BMW este acasă în lumea agenților secreţi. Cel puțin printre ei este foarte populară. A fost alături de Tom Cruise, în rolul lui Ethan Hunt, chiar în trei filme din seria Mission: Impossible. Un alt agent secret legendar, James Bond, s-a bazat pe modelele BMW pentru a salva lumea.

 

De-a lungul timpului, o serie de documentare au spus din poveştile mărcii şi au stârnit emoţii pe marele ecran. Odată cu “No Limits” – documentarul realizat de  fraţii Tim şi Nick Hahne (Germania) urmareste participarea lui Alex Zanardi în cursa de 24h de la Spa din 2015, pe marile ecrane a debutat şi documentarul românesc “Cursa vieţii mele“, construit pe baza unui interviu savuros cu legendarul pilot Marin Dumitrescu realizat de Eduard Baban si Catalin Oprea.

Marin Dumitrescu aîncetat din viaţă în acest an, la vârsta de 102 ani,  pilotul român având peste 30 de titluri de campion, a construit automobile de curse, a construit echipe de raliu, a format şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David. Ultimul titlu a fost obţinut chiar în anul de retragere, 1976, cu un model Dacia – campion naţional Clasa VI în Campionatul de Viteză în Coastă.

 

Pneurile Pirelli de 18 inch in teste pentru Formula 1

Pirelli a planificat ca anul acesta să deruleze 10 sesiuni de teste totalizând 28 de zile, cu nouă echipe de Formula 1 pentru a pregăti sezonul 2022, care va veni cu noi modificări tehnice printre care și pneurile pe 18 inch. Acest plan va rămâne desigur sub semnul restricțiilor legate de pandemia de Covid-19. Dezvoltarea noilor pneuri de 18 inch a început de fapt încă din 2019, înainte să ia o pauză forțată în 2020 ca urmare a pandemiei.

Anul acesta, testele pneurilor de 18 inch vor consta într-un program variat pentru slick-uri (șapte sesiuni de test) și pentru pneurile de ploaie (trei sesiuni) care vor avea loc în patru teste individuale și șase sesiuni de test ce se vor derula imediat după etapa de grand prix.

 

Primele două sesiuni vor avea loc la Jerez în Spania cu Ferrari între 22 – 24 februarie: se vor testa și slick-urile dar și pneurile de ploaie. În total, sesiunile de test vor acoperi 20 de zile în 2021, dar cum în aceste sesiuni vor rula mai mult de o mașină, vor fi în total peste 28 de „zile mașină” de-a lungul anului (22 zile pentru slick și 6 zile pentru „ploi”).

 

Mario Isola, Head of F1 and Car Racing: „Așteptăm cu nerăbdare să reluăm testele pentru noile pneuri pe 18 inch, dar cum pandemia de Covid-19 – care a dus la suspendarea programului de teste anul trecut – nu s-a încheiat încă, este posibil ca planificarea noastră pentru acest an să fie de asemenea modificată. Drept rezultat, ne trebuie un plan de rezervă. Oricum, am alcătuit un program care ar trebui să ne permită să solidificăm dezvoltarea de la momentul în care eram în 2019 și să finalizăm specificațiile pentru noua generație de pneuri conform noului regulament care va da Formulei 1 o altă formă de anul viitor. Mulțumim tuturor echipelor pentru sprijinul primit ca urmare a simulărilor și mașinilor de test, ceea ce ne dă o bază solidă de pornire. Vom testa prototipuri pe 18 inch, atât slick, cât și pentru ploaie pentru 2022: am început deja la Jerez în Spania pentru trei zile cu Ferrari și vom încheia pe circuitul francez de la Magny-Cours cu Alpine în Septembrie.”

 

CALENDARUL TESTELOR PENTRU PNEURILE 2022

CIRCUIT

DATA

SLICK/UD(WET)

ECHIPĂ(E)

Jerez de la Frontera

22 februarie

Slick

Ferrari

Jerez de la Frontera

23-24 februarie

Wet

Ferrari

Bahrain

30-31 martie, 1 aprilie

Slick

Ferrari (ziua 1),
Alpine (zilele 2-3)

Imola

20-21 aprilie

Slick

Mercedes

Barcelona

11-12 mai

Slick

Alpine (ziua 1), Red Bull,
Alfa Romeo (zilele 1-2)

Paul Ricard

25-26 mai

Wet

Mercedes

Spielberg

6-7 iulie

Slick

AlphaTauri

Silverstone

20-21 iulie

Slick

Red Bull (ziua 1), Aston Martin, Haas (zilele 1-2)

Budapesta

3-4 august

Slick

Mercedes, McLaren (ziua 1)
Ferrari, McLaren (ziua 2)

Magny-Cours

15-16 septembrie

Wet

Alpine

PEUGEOT și TOTAL au inaugurat oficial proiectul Le Mans Hypercar (LMH)

Un nou regulament care prefigurează o nouă eră pentru categoria de top din cursele anduranță, una care întruchipează tranziția energetică susținută de cele două companii.

Le Mans este Sfântul Graal al universului automobilistic. Cursa este cea care stabilește câștigătorul. Pentru Peugeot, Le Mans reprezintă 3 victorii, dar și sudoarea nesfârșită, lacrimile și bucuria fără margini și un spirit de echipă incredibil clădit alături de TOTAL, cu care sărbătorim anul acesta 25 de ani de colaborare” declara Jean Philippe IMPARATO, CEO al mărcii Peugeot.

 

Alegerea categoriei LMH a fost dictată de mai multe criterii, unul dintre ele fiind acela al unei anumite libertăți aerodinamice. Acest lucru ne permite să integrăm detaliile estetice ale mărcii, cu sprijinul departamentului PEUGEOT Design.  Colaborarea cu acest departament a început deja, rezultatul fiind, în cazul Cursei de 24 de ore de la Le Mans 2020, elaborarea de schițe, dezvăluirea primelor idei de design și întruchiparea elementelor fundamentale necesare, în special în ceea ce privește dimensiunile.

 

PEUGEOT, în colaborare cu TOTAL, lucrează la dezvoltarea hipercarului electric hybrid, cu un design emblematic, la baza căruia se află conceptul de “Neo Performance”. Hipercarul va avea tracțiune integrală și va atinge o putere de 500 de kW.

Au demarat deja diferitele etape ale studiului privind structura generală, conceptul aerodinamic și alegerea arhitecturii motorului. Urmează decizia finală cu privire la ansamblul electric și, în cele din urmă, conceperea lanțului de tracțiune hibrid. Toate departamentele tehnice din cadrul PEUGEOT Sport sunt implicate în aceste etape de dezvoltare.

 

PEUGEOT Sport adoptă o nouă direcție către energia consolidată, susținută de lansarea liniei hibride de înaltă performanță PEUGEOT SPORT ENGINEERED, cu noul PEUGEOT 508 cap de afiș. 

 

Jean-Philippe Imparato, CEO Marca PEUGEOT 

“Această categorie unește eforturile Peugeot și ale tuturor entităților mărcii. Dotările și tehnologiile propuse sunt similare cu cele ale modelelor de serie. Prin acest angajament, PEUGEOT deschide un nou registru, cel al neo performanței. Peugeot revine la cursele de anduranță, deoarece Marca are ocazia de a privi sportul într-un mod diferit, odată cu hibridizarea gazului și a electricității. PEUGEOT Sport își schimbă identitatea și lansează vehicule electrificate de înaltă performanță: PEUGEOT SPORT ENGINEERED cu primul său model 508: 360 de cai putere, tracțiune integrală și 46g de C02. Acest program de anduranță ne permite să ne integrăm pe deplin în tranziția energetică.”

 

Philippe Montantême, Director Strategie/Marketing & Cercetare marca TOTAL:

“Marcăm 25 de ani de colaborare strânsă între PEUGEOT și TOTAL, dar și de implicare puternică în motosport. Competiția, încorporată ferm în ADN-ul nostru, reprezintă un veritabil atelier tehnic pentru mărcile noastre. În aceste ateliere putem lucra împreună, pentru a obține o performanță și o eficiență continuă și pentru a oferi clienților finali cele mai bune soluții și produse din universul sportului de înalt nivel. Proiectul „Le Mans Hypercar” ne oferă astăzi posibilitatea de a dezvolta în comun întregul sistem de propulsie electrificat al mașinii; de a oferi combustibili eficienți – pentru toți concurenții, în calitate de furnizor exclusiv – sau lubrifianți, special concepuți pentru vehiculele hibride. De asemenea, proiectul va permite companiilor TOTAL și SAFT să studieze noi soluții de baterii alături de marca PEUGEOT. TOTAL este acum o companie multi-energie, care răspunde tuturor cerințelor de mobilitate, menținându-și în același timp poziția de lider. „Le Mans Hypercar” întruchipează perfect acest lucru.”

Olivier Jansonnie, Director Tehnic programul PEUGEOT Sport WEC: 

Mașina va avea tracțiune integrală și va fi echipată – conform reglementărilor – cu un motor electric ce dezvoltă o putere maximă de 200 kW pe puntea față. Puterea totală va fi identică cu cea oferită de o mașină 100% termică cu tracțiune pe două roți  (500 kW sau aproximativ 680 CP) și  va fi distribuită între cele 2 axe. În comparație cu clasa actuală LMP1, mașina va fi mai grea, astfel încât să fie compatibilă cu vehiculele de stradă. De asemenea, va fi mai lungă (5m în comparație cu 4.65m) și mai lată (2m față de 1m90).

Acest regulament este diferit, deoarece încorporează un mecanism de echilibrare a performanței (BoP: Balance of Performance). Cu siguranță stabilește limite, dar face loc mai multor posibilități tehnice pentru proiectul nostru, în special în ceea ce privește forma generală, atâta timp cât nu este depășită o anumită eficiență aerodinamică generală. Aceasta va fi măsurată într-un tunel de vânt la scara 1: 1, care va face parte din BOP.

Până în prezent, am confirmat o parte a conceptului aerodinamic, s-a decis ansamblul de propulsie și am ales funcționalitatea sistemului hibrid și designul fundamental al acestuia. Mai avem câțiva pași înainte de debutul nostru în Campionatul Mondial de Anduranță din 2022; în ceea ce privește studiile, producerea de prototipuri și, în cele din urmă, testarea pe banc și pe pistă.”

 

Matthias Hossann, Director PEUGEOT Design:

“Noua categorie Le Mans Hypercar oferă echipelor Peugeot Sport și Peugeot Design o oportunitate istorică și fără precedent de a colabora. Regulamentul răspunde pe deplin nevoilor și apetitului PEUGEOT de a-și întruchipa viziunea asupra viitorului odată cu următoarea mașină de competiție produsă de marcă: aceea a neo-performanței electrice.

Designul vehiculelor nu va mai fi doar rezultatul sesiunilor de teste din tunelul de vânt, vom avea un spațiu dedicat pentru dezvoltarea unui produs unic, emblematic, care asociază performanța și expresivitatea. Ne propunem să profităm la maximum de spațiul de manevră oferit și suntem foarte încântați de acest proiect! În prezent, suntem în etapa de pre-proiect, cea a studiilor și a concepției.

Am discutat despre diferitele posibilități privind regulamentul cu echipele PEUGEOT Sport pentru a ne asigura că suntem pe deplin conștienți de ce este și nu este permis. Restul proiectului va fi realizat în strânsă colaborare între cele două echipe.

Acestea sunt primele schițe de proiect destinate să ne ajute să identificăm segmentele importante pe care ar trebui să ne concentrăm. Cele trei urme de gheare și culorile sunt simboluri pe care dorim să le integrăm în hipercarul marca Peugeot. Semnătura luminoasă specifică mărcii face parte din emblemele puternice de identitate prezente pe vehiculele de serie și pe care dorim să le reproducem în cursă.”