All posts by Eduard Baban

Mihai Stoichescu, locul doi la Sibiu

În weekend-ul 24-25 iulie, în organizarea clubului EMA s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a opta şi ultima etapă a Campionatului Naţional de Motocros. Aflat la a treia participare în Campionatul Naţional de Motocros, după Zărneşti şi Lăzarea, Mihai Stoichescu a terminat ambele manşe pe poziţia a doua, după Adrian Răduţă. Evoluţia lui Stoichescu dovedeşte că pilotul Moto Extrem Lugoj, de patru ori campion naţional la clasa MX1 este pe punctul de a reveni la forma care l-a consacrat. În calificări, „Miţă” a reuşit cel mai rapid timp, însă a fost ca de obicei „penalizat” de motociclete de concurs, care a acumulat foarte multe ore de utilizare.

Înaintea antrenamentului oficial, unul din radiatoare a cedat, ceea ce l-a scos pe Mihai din ritm. Totuşi, Mihai a reuşit hole-shotul în prima manşă, rămânân trei tururi la conducerea cursei. În manşa doi, Mihai a plecat de pe locul trei la start, după Adrian Răduţă şi George Căbăl, reuşind în cele din urmă să-l depăşească pe tânărul pilot Vectra Racing şi să recupereze o parte din distanţa care îl separa de Răduţă.

Sunt satisfăcut să văd că Mihai îşi revine din punct de vedere fizic, însă mai are de lucrat la partea tehnică, de exemplu, o bună parte din cursă, el nu şi-a găsit aderenţa pe circuitul acoperit de noroi”, a declarat Liviu Jigmond, antrenorul cvadruplului campion naţional de motocros.

Marc Sandu

Vallino va invita la Sibiu!

Pentru Vali Porcisteanu vacanta inca nu a inceput. Dupa ce, gratie locului secund izbutit la Sibiu (al doilea din acest sezon, dupa etapa inaugurala, de la Brasov), ocupa locul 4 in clasamentul general al CNR Dunlop 2010, la un singur punct de podium, Vallino si-a propus sa le ofere fanilor sai spectacol. A facut-o la Sibiu, cu “donnuts”-urile de pe Santa Max 2, pentru ca, in weekendul care a trecut, sa ii incante, din postura de deschizator, pe cei care au asistat la Trofeul Sinaia Forever, contand pentru Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010.

A fost a doua oara cand am avut-o in dreapta pe Alina si, asa cum am facut-o la Campulung, la etapa de rally sprint, prioritatea noastra a fost sa facem show. Am primit, pe pagina noastra de facebook, o multime de mesaje care arata ca ne-am atins obiectivul si sper ca aceasta este impresia generala si ca toti cei care au fost la Sinaia au avut parte de un plus de spectacol”, a spus Vali.

Ei bine, aparitia de la Sinaia nu este ultima dinaintea vacantei care precede Raliul Tara Barsei, programat la finele lui august. “Masina s-a comportat excelent, nu am avut probleme si, dupa ce m-am consultat cu mecanicii, am decis sa mai amanam revizia pe care o programasem. Fac acest lucru si pentru sustinatorii nostri, pe care-i invit, in weekend, la Sibiu, pentru etapa de slalom paralel. Trei dintre ei vor avea chiar posibilitatea sa stea in dreapta!”, a spus Vali.

Pentru a alege cei trei fani care il vor insoti pe traseul de concurs, Vallino a decis sa organizeze un concurs. Intrebarea este simpla: ce loc ocupa Vali in ierarhia generala a CNRD 2010? Cei care doresc sa participe pot trimite raspunsurile pana miercuri 28 iulie, ora 24, folosind link-ul de contact al site-ului www.valiporcisteanu.com, cei trei castigatori urmand sa fie desemnati prin tragere la sorti.

Ionel Pascota câştigă al doilea titlu de campion naţional pe anul 2010

Etapa cu numarul 5 a Campionatului Naţional de Motociclism Viteză pe Circuit, disputată weekendul trecut la Most, în Cehia, a fost pentru Ionel Pascotă, un nou motiv de bucurie. Pilotul motoclubului Pascota Racing Team Giroc şi-a adăugat la palmares al doilea titlu de campion naţional la motociclism viteză pe circuit, cel de la clasa 600 cmc, după ce şi-a adjudecat deja titlul la clasa 1000 cmc. Pe podiumul de la Most, alături de Ionel Pascotă au urcat Mircea Vrăjitoru (locul doi) şi Petre Pop (locul trei).

Ionel Pascota se pregăteste în acest moment pentru Campionatul Naţional de Motociclism Viteză pe Aeroport, ce se va disputa in acest weekend la Caransebeş, având ca şi obiectiv titlul de campion atât la clasa 600 cmc cât şi la clasa 1000 cmc .

A fost o zi mare pentru mine ,pentru echipă, pentru Timişoara, pentru Giroc… Mă bucur că noua mea echipa de la Giroc are rezultate încă din primul an în care am revenit la clubul meu,adică acasă…”, ne-a declarat Ionel Pascotă. Sportivul mai este angrenat şi în Campionatul Romanian Superbike, în care este lider cu 35 de puncte avans dar şi în Campionatul Est European de motociclism, în care Pascotă doreşte să obţină acelaşi titlu ca şi anul trecut, adică pe cel de campion.

Marc Sandu

Din pacate doar un rezultat mediocru pentru Valentin Cimpoeru

Odata cu etapele a VII-a si  a VIII-a desfasurate in weekend-ul care a trecut la Sinaia, pe cel mai frumos traseu de coasta din Romania, am ajuns la jumatatea sezonului din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010. “Morcov” se alinia vineri la startul Trofeului Sinaia Forever 2010 cu o noua masina Volkswagen Golf MK1 pregatita intens dupa incidentul de la Teliu, care l-a privat totodata pe Valentin si de participarea la cele doua etape de la Resita.

Vineri cu un timp de 2:25.759, Valentin s-a clasat pe pozitia a 6-a la clasa H3, obtinand astfel 6 puncte la clasa sa.

Ziua de sambata a insemnat o noua zi de munca la masina, problemele aparute la suspensia fata amenintand participarea la etapa ce urma sa aibe loc duminica, insa, dupa deplasarea facuta la Brasov problema a fost remediata.

Duminca, dupa o noapte in care a plouat torential, vremea parea a fi un obstacol in buna desfasurare a etapei cat si pentru prezenta spectatorilor pe frumosul traseu urban al orasului Sinaia, dar, pana la urma si vremea s-a recunoscut invinsa in fata organizarii exemplare a clubului Autosport Fair Play in colaborare cu Primaria Sinaia, mansele de concurs desfasurandu-se in conditii de traseu uscat, iar spectatorii prezenti in numar foarte mare si-au sustinut favoritii aflati la startul celei de-a VIII-a etape din CNVC Dunlop.

2:26.496 a fost timpul cronometrat pentru Valentin, timp care a insemnat locul 7 din cei 18 participanti la clasa H3, obtinand astfel 4 puncte la grupa.

In primul rand ma bucur ca am reusit sa particip la ambele etape de la Sinaia. Sambata am avut ceva emotii din pricina suspensiei pe care a trebuit sa o repar si am fost foarte aproape sa nu termin masina la timp pentru verificarile tehnice. Vreau sa le multumesc prietenilor mei care m-au ajutat si au muncit alaturi de mine la masina astfel incat sa reusesc sa ma incadrez in timpul impus pentru verificarile tehnice. Au fost doua etape extraordinare, organizate exemplar asa cum ne-au obisnuit cei de la Sinaia . Nu am fortat deloc deoarece era prima participare cu noua masina, cateva probleme facandu-si deja aparitia dupa etapa de vineri la partea de suspensie si la cutia de viteze. Despre rezultat nu sunt prea multe de comentat, a fost o imbunatatire a timpului personal fata de anul trecut si un weekend in care mi-am propus sa ma obisnuiesc cu noul motor al  masinii, care va mai suferi cateva modificari pana la urmatoarea etapa.

Vreau sa multumesc publicului prezent in numar foarte mare pe traseu pentru comportamentul exemplar si incurajarile pe intreg parcursul weekend-ului si ii astept cu drag si la urmatoarele etape de la Straja care vor avea loc pe 20 si 22 august.” a declarat la final Valentin Cimpoeru.

Valentin Cimpoeru multumeste partenerului sau tehnic Biedy ServCom , partenerului media MotorsportNews.ro si mecanicilor fara de care participarea la etapa de duminica nu ar fi fost posibila.    

 credit foto : Ciprian Vanga/rallymax.ro     

Sorin “HAI” a plecat la Mariapocs

In perioada 28 – 31 iulie va avea loc la Mariapocs in Ungaria cea de-a 4-a etapa din KOE Drift. Dupa ce Sorin Ene a participat la prima etapa de drift din King of Europe care a avut loc in Serbia, iata ca a venit timpul ca Sorin sa isi masoare din nou indemanarea cu pilotii de top din Europa care participa in campionatul KOE drift.

Am stat de vorba cu Sorin ieri, cu doar cateva ore inainte de plecare, declarandu-ne: “Imi face o deosebita placere sa revin la Mariapocs, mai ales ca acolo am si debutat in competitiile internationale de drift anul trecut. Anul acesta beneficiez si de o noua masina, cu care sper sa obtin un rezultat mai bun. Dupa etapa de drift de la Suceava baietii de la Exelixis au bagat masina in revizie, descoperind faptul ca turbina pierdea din presiune fapt care ducea la o lipsa de putere a motorului cu aproximativ 100 cp, de asemenea a fost repozitionat intercooler-ul scurtandu-se traseul pana la turbina si alte mici ajustari la motor, cam astea sunt modificarile facute la masina. Doresc sa multumesc in primul rand sponsorilor mei, fara de care nu aveam cum sa ajung la aceasta etapa si prietenenului meu Gresu pentru ajutorul neconditionat in pregatirea masinii pentru fiecare etapa.”

Sorin “HAI” multumeste sponsorilor Exelixis, Repsol Romania, AnvelopeSiJante.ro, Dental-Med  si partenerului media Motorsportnews.

mai multe informatii despre Sorin “HAI” pe site-ul lui www.69hai.ro

[vimeo 11965526]

Pasiunea ţine în viaţă motocrosul românesc

În weekend-ul 24-25 iulie, în organizarea clubului EMA s-a desfăşurat la Sibiu cea de-a opta şi ultima etapă a Campionatului Naţional de Motocros. Pe un circuit rapid, dar relativ dificil din cauza precipaţiilor căzute sâmbătă noaptea şi duminică dimineaţa, piloţii echipei Top Cross TCS au obţinut nu mai puţin de trei titluri naţionale la motocros. Adrian Răduţă a devenit pentru al doilea an consecutiv campion naţional la clasa MX1, iar fratele său, Julian Răduţă, a repetat performanţa la clasa MX2, după o luptă spectaculoasă cu campionul naţional din 2009, Isztvan Balasz, fiecare dintre cei doi luând startul cu şanse egale la titlu.

La primul său sezon complet de curse Ionuţ Corbea, (Top Cross TCS) a devenit campion naţional la clasa MX85. Alin Grădinariu, un alt tânăr pilot Top Cross TCS, încheie sezonul în postura de vice-campion naţional la MX65, clasă câştigată şi anul acesta de experimentatul Robert Tompa.

Ultima cursă din a Campionatului Naţional de Motocros marchează şi o creştere de formă pentru cvadruplul campion naţional Mihai Stoichescu, care a terminat ambele manşe pe locul doi şi a reuşit hole shot-ul în manşa întâi.

A fost un an greu şi mă bucur că am reuşit să câştig acest titlu în special pentru sponsori. Este foarte greu în campionat, toţi piloţii făcând sacrificii mari pentru a se putea alinia cu motoarele la start. Eu sunt mulţumit că am evitat şi în acest sezon accidentările şi mă concentrez pe pregătirea celor trei etape rămase de desfăşurat din Campionatul Est European de Motocros, unde sunt în acest moment lider” a declarat Adrian Răduţă.

Marc Sandu

Paul Andronic – Sinaia Forever, un trofeu incarcat emotional

Startul bun al sezonului 2010 din CNVC a fost confirmat de Paul Andronic si in etapele 7 si 8 care s-au desfasurat de vineri pana duminica la Sinaia in cadrul Trofeului Sinaia Forever. A doua editie a trofeului organizat de FRAS impreuna cu Primaria orasului Sinaia a adunat la start aproape 70 de participanti. Vremea nefavorabila a impus noi reguli de concurs,etapa a 7 fiind intrerupta datorita ploii, iar in etapa a 8 a, pilotii au fost nevoiti sa se adapteze conditiilor meteo.

Urmarit de ghinion in etapa de vineri (o problema tehnica aparuta la masina in timpul desfasurarii cursei), pilotul Paul Andronic s-a redresat cu succes in etapa de duminica ocupand pozitia secunda.

Au fost doua etape dificile pentru mine, asta datorita micilor probleme tehnice aparute la masina si a vremii nefavorabile, dar a existat si o compensatie prin rezultatul obtinut. Dar cel mai important eveniment a fost reusita de a oferi doua trofee in memoria tatalui meu, regretatul Horia Andronic, cel care a fost alaturi de mine, dar si de o multime de alti sportivi din motorsportul romanesc.

Paul Andronic a oferit in cadrul manifestarilor de premiere trofeul Horia Andronic pentru cel mai tanar participant – Radu David (16 ani) si pentru Claudiu David, organizatorul etapelor desfasurate la Sinaia.

De asemenea Sinaia a fost si startul implicarii lui Paul Andronic in campania ALEGE VIATA! initiata de IGPR Directia Rutiera, cu scopul de a preveni producerea evenimentelor rutiere si de responsabilizare a tuturor participantilor la trafic.

Imi place sa alerg in competitii, imi doresc in permanenta sa inving, dar pe sosea conduc responsabil. Intotdeauna ma gandesc la cei de langa mine si imi respect partenerii de trafic, indiferent de numarul de roti pe care se deplaseaza.

Patricia Ivanescu

Trofeul „Sinaia Forever” pe cale sa devina traditie

Cea de a II-a editie a Trofeului Sinaia Forever”, in cadrul careia s-au desfasurat etapele a VII-a si a VIII-a din Campionatul Naţional de Viteza in Coasta Dunlop 2010, a ajuns la final. In ambele etape victoria i-a revenit lui Lucien Hora, la volanul unui monopost Lola F3000. Titi Aur, castigatorul primei editii a trofeului, a terminat pe locul secund, urmat vineri de Silviu Dumitrescu, iar duminica de Paul Andronic.

Etapa de duminica s-a bucurat si de prezenta domnului Calin Popescu Tariceanu, care a concurat pe o masina istorica, Lancia Fulvia.

 Cel mai mult ma bucur ca a fost foarte multa lume, hotelurile si pensiunile au avut multi turisti. Au fost in jur de 12.000 de turisti. Au venit spectatori la eveniment, nu numai din Sinaia, ci de pe toata Valea Prahovei. Imi doresc ca Trofeul Sinaia Forever sa devina o traditie. Vreau sa le multumesc tuturor celor care s-au implicat, in special voluntarilor si autoritatilor, dar nu in ultimul rand pilotilor care au participat intr-un numar record la aceste doua etape.”, a spus Vlad Oprea, Primarul oraşului Sinaia.

Claudiu David, director organizatoric a declarat: O cursa incendiara! Ne-am bucurat impreuna cu spectatorii de un regal automobilistic la Sinaia. In cele doua zile de concurs am avut soare si traseul uscat, ploaie torentiala si traseu ud, iar pe final un traseul foarte dificil cu portiuni atat uscate, cat si ude. Pentru concurenti, sunt convins ca pe langa configuratia traseului, aceste „ingrediente” au insemnat un mod de departajare in plus.

Am avut mari emotii mai ales duminica, atunci cand au fost foarte multi spectatori pe traseul de concurs si o parte dntre acestia nu au ascultat indicatiile oamenilor de ordine. Dumnezeu ne-a ajutat sa terminam concursul fara evenimente, dar pe viitor trebuie sa gasim solutii mai bune de a tine spectatorii in zonele sigure pentru ca in Romania asa cum o stim cu totii foarte multa lume nu respecta reguli de nici un fel, nici chiar atunci cand viata lor este pusa in pericol.

Pe de alta parte, am avut interventii cu masinile de tractare, cu pompierii atunci cand turbina masinii lui Titi Aur s-a spart, iar bucati din aceasta au fost aruncate pe evacuare intr-un balot de paie care proteja o teava de gaze. Am fost pregatiti foarte bine si am intervenit foarte repede astfel incat incendiul a fost stins foarte rapid.

Multumesc tuturor celor implicati: membrilor Clubului Sportiv Autosport Fair Play, domnului primar pilot Vlad Oprea, echipei Primariei Sinaia, autoritatilor locale, volundarilor, oficialilor, Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, ofiterilor de presa, concurentilor si nu in ultimul rand spectatorilor si locuitorilor orasului Sinaia, in special cei de pe traseul de concurs.”

Ofiteri de presa

Raluca Magdas                                                                       Madalina Rosu

Media Board                                                                           Primaria orasului Sinaia

57 piloti vor lua startul vineri la Trofeul Sinaia Forever

In urma verificarilor administrative si tehnice, pentru Trofeul Sinaia Forever, etapa a VII-a a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010, au fost validati 57 de piloti. Dintre cei care si-au anuntat prezenta, dar nu vor lua startul vineri, 23.07.2010, ii amintim pe Calin Popescu-Tariceanu, Lucian Boroianu, Dan Anton Luncan si Victor Baldescu.

Program etapa a VII-a (23 iulie 2010)

Recunoasteri cronometrate , Vineri, 23.07.2010, 8,00-9,30

Antrenamente cronometrate mansa I, Vineri, 23.07.2010, 9,30-11,30

Antrenamente cronometrate mansa II, Vineri, 23.07.2010, 11,30-13,30

Start in mansa I de concurs, Vineri, 23.07.2010, 13,30-15,30

Start in mansa II de concurs, Vineri, 23.07.2010, 15,30-17,30

Verificari tehnice finale, Vineri, 23.07.2010, 18,00

A II a sedinta a CCS , Vineri, 23.07.2010 , 18,30

Afisarea rezultatelor Provizorii, Vineri, 23.07.2010,19,00

Afisarea rezultatelor Definitive , Vineri, 23.07.2010, 19,30

Festivitatea de premiere, Vineri, 23.07.2010, 19,30

Conferinta de presa cu castigatorii, Vineri, 23.07.2010 20,30

Ordine de start antrenamente vineri

Ofiter de presa

Raluca Magdas

Media Board

Prima victorie

Raliul Sibiului 2010 a adus pentru echipajul 93, Bogdan Nastase/Alex Popidan, prima victorie din cariera atat la Cupa Dacia, cat si la grupa N clasa 2. Dupa locul 3 obtinut la Cupa la Raliul Clujului, cei doi au pornit in prima etapa de macadam a sezonului 2010 al Campionatului National de Raliuri hotarati sa atace inca din prima clipa. Dupa o lupta acerba dusa pana pe penultima speciala cu echipajele 47 (Viorel Ivan/Dumitru Gheorghe) si 445 (Alex Mirea/Dragos Despinoiu), cei doi au reusit sa se impuna, prima victorie venind chiar in raliul lor de casa.

Bogdan Nastase: “Am avut parte de o lupta foarte frumoasa cu Viorel Ivan si Alex Mirea si ne pare rau ca s-a incheiat odata cu pana facuta de Ivan pe ultima speciala, inaintea careia ne desparteau 3.4 secunde. Nu a fost un raliu usor, pe Dobarca 1, a doua proba de vineri, ne-am luptat cu praful, iar pe Santa MAX 2 (ultima proba a raliului) am avut parte de mari emotii, deoarece am pierdut o roata si a trebuit sa ajungem doar in 3 roti in parcul de service. Din fericire am reusit acest lucru si am obtinut primul loc 1 din cariera, atat la Cupa Dacia, cat si la N2. Ne pare rau pentru scurtarea probei Santa pe noapte, mai ales pentru spectatorii care nu au stiut acest lucru si au stat pe primii 10 km ai probei initiale. In final, doresc sa imi exprim regretul pentru accidentul lui Alex Filip si ii doresc atat lui, cat si lui Bogdan Iancu, sa revina cat mai repede pe probe.

Alex Popidan: “Sunt foarte fericit de rezultatul obtinut, dar in acelasi timp imi pare rau ca nu am putut duce pana la capat lupta cu Viorel Ivan. De asemenea, imi pare rau si pentru Sebastian Barbu care a avut si el ghinionul de a face pana. La final, George Grigorescu (organizatorul Cupei Dacia) a luat hotararea de a ne desface toata masina, insa nu s-a gasit nimic neregulamentar. Am fost si singurii carora li s-a prelevat proba de benzina. Nu a sosit inca rezultatul, insa nu ne facem probleme, deoarece benzina folosita a fost regulamentara. Doresc sa felicit organizatorii care inca o data au facut o treaba foarte buna.”

Bogdan Nastase si Alex Popidan multumesc sustinatorilor din acest sezon, si anume Placari Faine, Kerakoll, Hago, Migua, lui Varu Nicu si mecanicilor care au facut o treaba excelenta, partenerului media RallyMax.ro, familiilor, prietenilor si tuturor celor care le-au fost alaturi.

PR Raluca Magdas

Media Board

Foto: Ciprian Vanga/rallymax.ro