All posts by Eduard Baban

Mani Gyenes – pe locul 3 la jumătatea Dakar 2021

Cea de a 43-a ediție a Raliul Dakar, și a doua care se desfășoară în Arabia Saudită, a ajuns la jumătate. După 6 dintre cele 12 etape programate în acest an, Emanuel Gyenes se află pe locul 3 la Original -Malle Moto-, clasă pe care a câștigat-o în 2020.

 

Etapa a 5-a, Riyadh – Al Qaisumah, a fost una foarte grea, cu 456 km de probă specială cu navigație dificilă, secțiuni cu dune mici, dune sparte, dune cu nisip ud, văi nisipoase, platouri rapide, piatră, terminându-se cu o secțiune de dune foarte obositoare, din pricina micilor văi formate între ele. În etapa a 6-a (Al Qaisumah – Ha’il), organizatorii au decis să scurteze cu 100 de kilometri lungimea probei speciale, tocmai pentru că un număr mult prea mare de concurenți s-a chinuit pe traseul etapei Riyadh – Al Qaisumah. Cu un total de 347 km, proba a fost una predominată de o varientate de dune, fiind extrem de solicitantă pentru concurenții de la Moto și Quad, mai ales la nivelul brațelor.

 

Emanuel Gyenes #29 Autonet Motorcycle Team:Traseul specialei din ziua a 6-a a fost unul foarte solicitant fizic, 90% nisip. Nu am avut un ritm bun în dune, dar așa a fost și anul trecut, am pierdut foarte mult timp în această zonă. În nisip condiția fizică contează foarte mult, și se simte că în ultimele șapte luni nu prea am mers cu motocicleta. Vineri, iarăși mi s-a stricat santinelul. A fost o zonă cu limitare de viteză, unde aveam voie să merg cu 50 de km/h și am intrat cu 85 de km/h. Din păcate, pentru asta am primit o penalizare de două minute. Pentru că nu suna santinelul, a trebuit tot timpul să fiu atent dacă vin mașinile să aibă loc să mă depășească. Ei degeaba apăsau butonul pentru că la mine nu funcționa avertizarea sonoră și tot timpul trebuia să mă uit în spate. 

Îmi pare foarte rău de timpul pierdut în a treia zi, când mi-a cedat o cuplă de la rezervorul față și am pierdut foarte mult timp. Mai este încă foarte mult până la sosirea din Jeddah (15 ianuarie), dar eu cred că a doua săptămână nu va fi atât de dificilă ca prima.

După incursiunea inițială către sud, raliul s-a îndreptat apoi către nord-est și, în ultimele zile, temperaturile au început să scadă simțitor noaptea. În bivuacul de la Al Qaisumah, termometrul arăta 8 grade C° la ora la care primul motociclist a pornit către startul probei speciale, iar în bivuacul Ha’il, precum și în cel de la Sakaka, nopțile se anunță la fel de friguroase.

 

Ziua de pauză, de pe 9 ianuarie, este urmată de două etape cu adevărați munți de nisip, care îi vor solicita foarte mult pe rideri, iar marți aceștia vor ajunge în Neom, ruta raliului urmând să traverseze cea mai frumoasă zonă din Arabia Saudită. Duminică concurenții vor porni în etapa a 7-a, care este și prima parte a etapei-maraton. Cu alte cuvinte, în bivuacul din Sakaka, nici concurenții de la clasa Original -Malle Moto- nu își vor putea schimba pneurile, fiind nevoiți să ruleze cu același set și în etapa a 8-a. Așadar, Mani va trebui să ruleze calculat, astfel încât să reducă din ecartul din clasamentul general, dar în același timp să își menajeze cauciucurile, pentru a fi sigur că va parcurge fără probleme cei 1.446 de kilometri (din care 846 km de probe speciale).

 

Clasament Moto după etapa 6 din 12

  1. Toby Price (AUS) 24 h 08 min 43 sec
  2. Kevin Benavides (ARG) +02 min 16 sec
  3. Jose Ignacio Cornejo Florimo (CHL) +02 min 57sec

………………………………………………………………..

  1. Emanuel Gyenes (ROU) +4 h 03 min 39 sec

…………………………………………………………………………

 

Top 5 Original by Motul – după etapa 6 din 12

 

  1. Maurizio Gerini (ITA) 27h 27min 13 sec
  2. Aruns Gelazninkas (LTU) +04 min 37 sec
  3. Emanuel Gyenes (ROU) +45 min 09 sec
  4. Benjamin Melot (FRA) +1h 14 min 25 sec
  5. David Pabiska (CZE) +1h 46 min 55 sec

 

Poți urmări live acțiunea din Raliul Dakar accesând: https://gaps.dakar.com/2021/dakar/aso/ukie

Mani Gyenes, debut promițător în Dakar 2021

Pilotul Autonet Motorcycle Team a reușit un debut foarte bun în cea de a 43-a ediție a Raliului Dakar. Emanuel Gyenes a terminat prima etapă lider la Malle Moto, clasă pe care a câștigat-o în 2020, și a înregistrat al 34-lea timp al categoriei Moto. Obiectivul său este să fie pe o poziție cât mai bună la finalul raliului, având în vedere că participă la cea mai dură competiție de anduranță din motorsport, la doar șapte luni după ce și-a fracturat piciorul drept.

Prima etapă, Jeddah – Bisha, a avut 346 km de legătură și 277 km de probă specială. O probă specială în care a trebuit să fii foarte atent la pietre, să treci prin râuri secate, dar și printr-un vad cu mult noroi, nisip, mult praf către final, multe segmente foarte virajate și foarte multe intersecții, multe trase, mai ales în apropierea taberelor nomade. A fost o primă probă specială în care s-a reconfirmat că pe traseul din Arabia Saudită se merge foarte mult după cap compas și trebuie să fii foarte atent la navigație.

 

Anul acesta, concurenții de la Moto primesc roadbook-ul cu 20 de minute înainte de start, în toate cele 12 etape. Acesta este deja precolorat, și participanții doar aruncă o privire, dacă vor să își mai marcheze ceva sau să își sublinieze ce li s-a spus la briefingul din seara precendentă. Au pentru asta 10 minute în plus, față de concurenții de lacategoriile Auto și Camioane, pentru că ei trebuie să îl și monteze în derulator.

 

Emanuel Gyenes #29: „Am avut un ritm bun astăzi până la puncutul de alimentare de la km 177. Per ansamblu a fost o zi bună. Cu navigația, deși grea, am reușit să nu pierd foarte mult timp căutând waypoint-urile ascunse. A fost multă piatră pe această primă specială, și din pricina dificultății, 15 km am mers doar în treapta a doua. Mă simt bine, nu voi avea prea mult de lucru la pregătirea motocicletei pentru a doua zi, iar asta îmi va permite să mă odihnesc. Dakarul este un concurs foarte lung și trebuie să îți dozezi energia – mai ales la această clasă, unde nu avem asistență tehnică. Mă bucur că suntem în Arabia Sudită – Amaury Sport Organisation a făcut o treabă extraordinară, pentru ca noi să putem concura în tot acest context, și suntem în ceea ce ei au numit „bula Dakar”. Interacțiunea cu oameni din afara raliului nu este recomandată și am putut lua startul doar după ce și testul pentru covid 19, făcut în Jeddah, a ieșit negativ. Doar faptul că suntem aici poate fi considerat o mare victorie, mai ales că Arabia Saudită și-a închis granițele pe 20 decembrie, și au avut acces în țară doar cursele de tip charter, care au transportat oamenii implicați în Raliul Dakar.”

Ce urmează pe 4 ianuarie

Etapa 2, Bisha – Wadi Ad-Dawasir,  228 km legatură, 457 km de probă specială. O primă întâlnire cu dunele din Arabia Saudită și foarte mult nisip pentru o zi care, în cazul motocicliștilor, va începe cu mult înainte de răsăritul soarelui. Mani va porni din bivuac în jurul orei 6 dimineața și, după 135 de km de legătură, va lua startul pe proba specială.

 

Ce înseamnă Malle Moto – Original by Motul

Cel mai dificil mod în care poți concura în Raliul Dakar este… în calitate de concurent la această clasă. Aici nu există echipă de asistență tehnică, riderii trebuie să facă totul singuri. Toate uneltele pe care le ai la dispoziție încap într-o valiză metalică transportată de la un bivuac la altul de către organizatori. Pe lângă asta, tot ei îți mai transportă un cort de 2 persoane, un covoraș pe care să lucrezi la motocicletă, o geantă cu echipament, un rucsac și un set de roți. Practic, cu cât îți menajezi mai mult motocicleta și eviți căzăturile, cu atât ai mai puțin de lucru când ajungi în bivuac.

 

Clasament Moto, Etapa 1 din 12

  1. Toby Price (AUS) 3h 18 min 26 sec
  2. Kevin Benavides (ARG) +00 min 31 sec
  3. Matthias Walkner (AUT) + 00 min 32 sec

………………………………………………………………..

  1. Emaneul Gyenes (ROU) +41 min 54 sec

…………………………………………………………………………

 

Top 5 Original by Motul – Malle Moto – Etapa 1

 

  1. Emanuel Gyenes (ROU) 04 h 00 min 20 sec
  2. Maurizio Gerini (ITA)    +03 min 07 sec
  3. David Pabiska (CZE)   +03 min 48 sec
  4. Aruns Gelazninkas (LTU) +04 min 04 sec
  5. Benjamin Melot (FRA) +06min 32 sec

 

Puteti urmari live actiunea din Raliul Dakar accesând: https://gaps.dakar.com/2021/dakar/aso/ukie

 

Program Dakar 2021

1 ianuarie și 2 ianuarie: verificări tehnice și administrative în Jeddah

2 ianuarie: Prolog și Ceremonia de Start – Jeddah

3 ianuarie – Etapa 1: Jeddah-Bisha (622 km, 277 km specială)

4 ianuarie – Etapa 2: Bisha-Wadi Ad-Dawasir (685 km, 457 km specială)

5 ianuarie – Etapa 3: Wadi Ad Dawasir-Wadi Ad Dawasir (630 km, 403 km specială)

6 ianuarie – Etapa 4: Wadi Ad Dawasir-Riyadh (813 km, 337 km specială)

7 ianuarie – Etapa 5: Riyad-Buraydah (625 km, 419 km specială)

8 ianuarie – Etapa 6: Buraydah-Ha’il (655 km, 485 km specială)

9 ianuarie – Ziua de odihnă în Ha’il

10 ianuarie – Etapa 7: Ha’il-Sakaka (737 km, 471 km specială)

11 ianuarie – Etapa 8: Sakaka-Neom (709 km, 375 km specială)

12 ianuarie – Etapa 9: Neom-Neom (579 km, 465 km specială)

13 ianuarie – Etapa 10: Neom-Al-Ula (583 km, 342 km specială)

14 ianuarie – Etapa 11: Al-Ula Yanbu (557 km, 511 km specială)

15 ianuarie – Etapa 12: Yanbu-Jeddah (452 ​​km, 225 km specială)/Festivitatea de premiere

 

Emanuel Gyenes se îndreaptă către al unsprezecelea start în Raliul Dakar

Inclus pe lista legendelor Raliului Dakar încă de la ediția din 2020, Mani Gyenes va lua startul pe 3 ianuarie, pentru a unsprezecea oară, în cea mai dificilă provocare din motorsport. Pilotul Autonet Motorcycle Team se află încă în perioada de recuperare după fractura suferită la piciorul drept, însă va concura la cea mai dură categorie, Malle Moto Original (fără asistență tehnică). Aceasta este categoria pe care a câștigat-o în ianuarie 2020 și unde speră să revină pe podium.

Cea de-a 43-a ediție a Raliului Dakar este programată în perioada 3-15 ianuarie 2021, în Arabia Saudită.

 

Traseu

S-a optat pentru o buclă care măsoară în total 7.775 kilometri, cu startul și finișul în Jeddah. Vor fi parcurse 12 probe speciale și un prolog, iar ziua de odihnă este programată la Ha`il, pe 9 ianuarie. În data de 2 ianuarie se va concura în prologul de 11 kilometri, pe un traseu care îi va aduce pe concurenți în ceea ce se numește „racing mode“ și va stabili ordinea de start în prima probă specială. La 3 ianuarie va avea loc prima probă specială, de 277 kilometri, cu piatră extrem de tăioasă și foarte multe intersecții. Primele dune apar în a doua specială, iar până la ziua de odihnă concurenții se vor confrunta cu un cumul de trasee nisipoase, dar rapide, dune sparte, dune cu o consistență total diferită de la o poziție la alta pe roadbook, dune mici și mari și zone unde brațele celor de la moto și quad vor fi solicitate la maximum.

 

A doua parte a raliului debutează cu o etapă maraton, concurenții neavând voie să primească ajutor din partea echipelor de asistență tehnică. Având în vedere că Mani va concura și în acest an la categoria Malle Moto Original, pentru el toate etapele vor fi ca o etapă maraton, deoarece în fiecare seară va fi nevoit să-și pregătească singur motocicleta pentru ziua următoare.

 

Pe traseu va fi mult mai multă piatră în a doua parte, se va ajunge și în zona montană, se va concura prin canioane, albii secate, dar dunele nu vor lipsi din peisaj. Cale de mulți kilometri se va rula chiar de-a lungul Mării Roșii.

 

Sosirea în această ediție a raliului Dakar, mult mai grea comparativ cu prima desfășurată în Arabia Saudită, este programată în Jeddah, pe 15 ianuarie.

 

Condiții speciale

Și Raliul Dakar a fost nevoit să se adapteze situației sanitare, prin urmare, organizatorii au luat o serie de măsuri pentru a crea ceea ce au numit „bula Dakar“. Astfel, toți cei implicați în raliu trebuie să își facă vaccinul antigripal sezonier, să se testeze pentru SARS-CoV-2 cu 72 de ore înaintea plecării către Arabia Saudită, să stea în carantină 48 de ore la sosirea în Jeddah, să repete testul înainte de a merge în port pentru ridicarea echipamentului și să evite interacțiunea cu oameni din afara competiției. Toate bivuacurile vor fi închise, va exista un camion-laborator în care se vor putea efectua aproximativ șaizeci de teste pe zi, în caz de simptome similare cu COVID-19.

 

Pentru a asigura sosirea în Jeddah, Amaury Sport Organisation, organizatorul raliului, a creat o serie de curse charter din câteva mari noduri aeriene europene, iar Mani va pleca cu cea din Frankfurt.

 

Noutăți la categoria Moto

Pentru a spori siguranța, în 2021 concurenții de la Moto și Quad vor purta o armură care are încorporată o vestă cu airbag. La fiecare punct de realimentare cu carburant, în caz de nevoie, riderii pot schimba cartușele care ajută la umflarea vestei.

 

Roadbookurile vor fi înmânate înainte de startul fiecărei probe speciale, iar riderii vor avea la dispoziție 20 de minute să-și semnaleze ce consideră necesar și să monteze rola în derulator.

 

Emanuel Gyenes #29 : „Cu siguranță, în ianuarie, după ce am câștigat Dakar 2020 la Malle Moto, nu mi-am imaginat că va urma un an atât de diferit. A fost foarte greu să te poți menține în formă, când luni întregi nu ne-am putut antrena, iar apoi, din păcate, în iunie a venit accidentarea. Am ieșit la un antrenament pentru hard-enduro, nu era primul pe care l-am făcut anul acesta, însă am avut ghinionul să mă accidentez într-o zonă cu pietre și să îmi fracturez piciorul drept. A urmat o intervenție chirurgicală în care mi-a fost montată o tijă și apoi luni de zile de recuperare. Cred că anul acesta locul în care am fost cel mai des a fost clinica cu barocameră. În luna octombrie, am început să merg fără cârje, iar Red Bull Romaniacs a fost un test să văd dacă pot rezista măcar cinci zile pe motocicletă. Totul a mers bine, practic am trecut testul, așa că am decis să merg mai departe cu pregătirile pentru Raliul Dakar 2021. Nu sunt recuperat 100%, dar mobilitatea crește de la o zi la alta și mă voi strădui să rezist presiunii pe care Benjamin Melot o va pune asupra mea. Concurentul francez a terminat pe locul doi în 2020 și își dorește foarte mult să câștige. Este un traseu mai greu comparativ cu ediția precedentă și îmi doresc să pot termina pe o poziție cât mai bună. Călătoria mea către Dakar 2021 va începe chiar în a doua zi de Crăciun și vreau să le urez tuturor multă sănătate și Sărbători Fericite!“.

 

Program Dakar 2021

1 ianuarie și 2 ianuarie: verificări tehnice și administrative în Jeddah

2 ianuarie: Prolog și Ceremonia de Start – Jeddah

3 ianuarie – Etapa 1: Jeddah-Bisha (622 km, 277 km specială)

4 ianuarie – Etapa 2: Bisha-Wadi Ad-Dawasir (685 km, 457 km specială)

5 ianuarie – Etapa 3: Wadi Ad Dawasir-Wadi Ad Dawasir (630 km, 403 km specială)

6 ianuarie – Etapa 4: Wadi Ad Dawasir-Riyadh (813 km, 337 km specială)

7 ianuarie – Etapa 5: Riyad-Buraydah (625 km, 419 km specială)

8 ianuarie – Etapa 6: Buraydah-Ha’il (655 km, 485 km specială)

9 ianuarie – Ziua de odihnă în Ha’il

10 ianuarie – Etapa 7: Ha’il-Sakaka (737 km, 471 km specială)

11 ianuarie – Etapa 8: Sakaka-Neom (709 km, 375 km specială)

12 ianuarie – Etapa 9: Neom-Neom (579 km, 465 km specială)

13 ianuarie – Etapa 10: Neom-Al-Ula (583 km, 342 km specială)

14 ianuarie – Etapa 11: Al-Ula Yanbu (557 km, 511 km specială)

15 ianuarie – Etapa 12: Yanbu-Jeddah (452 ​​km, 225 km specială)/Festivitatea de premiere

Raliul Moldovei Bacau singura etapa romaneasca din FIA European Rally Trophy in 2021

FIA (Federatia Internationala de Automobilism) a anuntat calendarul oficial pentru sezonul 2021 al campionatului European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, iar Raliul Moldovei Bacau va fi singura etapa din Romania prezenta in acest campionat.

In data de 16 decembrie 2020, la Geneva, s-a reunit consiliul mondial anual FIA pentru cea de-a patra oara si, totodata, pentru ultima oara in acest an. In urma acestei reuniuni au fost luate o serie de decizii si au fost stabilite calendarele competitionale pentru diferite ramuri sportive cu motor.  

 

Printre acestea se numara si calendarul European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, in care Romania va fi prezenta cu etapa de la Bacau.

 

Daca in anul 2020 Raliul Moldovei Bacau a sarbatorit 10 ani de existenta intr-un context total diferit pentru toata lumea, anul viitor Adrian RASPOPA reuseste sa mentina Romania pe harta internationala a raliurilor.

 

Ma bucur foarte mult pentru faptul ca Raliul Moldovei Bacau va fi parte a campionatului ERT in 2021. Eforturile noastre si seriozitatea demonstrata de-a lungul anilor au fost rasplatite si sunt foarte mandru pentru faptul ca etapa noastra va reprezenta Romania intr-o competitie internationala. Trebuie sa multumesc pentru sprijinul neconditionat acordat de Consiliul Judetean Bacau si companiei Dedeman pe parcursul acestor ani, alaturi de care am reusit sa cream cel mai mare si important eveniment din judetul Bacau. De asemenea, ne bucuram si de o colaborare foarte buna cu Federeatia Romana de Automobilism Sportiv care ne-a sprijinit intotdeauna si cu care am avut o relatie profesionala excelenta. Pentru noi pregatirile deja au inceput inca din acest an, din momentul in care s-a incheiat editia aniversara a Raliului Moldovei Bacau si incepand cu anul urmator le vom intensifica. Etapa va trebui sa aiba 140 km de probe speciale si cu aceasta ocazie sper ca impreuna cu FRAS sa avem poate un coeficient al raliului de 1.2. Sunt multe detalii care trebuie puse la punct, insa asa cum am demonstrat si in acest an, sub auspicii nu tocmai favorabile, suntem capabili sa organizam o etapa de nivel international. In final vreau sa urez tuturor celor implicati in lumea motorsportului si nu numai Sarbatori Fericite! si sa ne vedem cu bine la anul.” declara Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit.   

 

 

 

FIA European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy

24-25 April

Turkey

Esok Rally*

14-16 May

Bulgaria

Rally Bulgaria

11-13 June

Bulgaria

Rally Sliven

03-04 July

Romania

Bacau Rally*

24-26 September

Serbia

Serbia Rally*

 

Promo Rally powered by Total înaintea pauzei de iarnă

Etapa a patra a sezonului 2020 – 2021, care se va desfășura duminică în locația obișnuită din Brașov, marchează intrarea în pauza pentru sărbătoarea Crăciunului și a Anului Nou, sărbători marcate de pandemia mondială, care nu se lasă dusă cu una, cu două…

Din fericire, dorința de mișcare și oarecum de socializare a multora dintre noi face ca sportul să reziste cu stoicism pe redută de lupta cu Covid-19. Așa se face că și pentru etapa de Duminică și-au anunțat participarea 37 de concurenți dornici de adrenalină și spectacol.

 

Este de remarcat faptul că între participanți se numără piloți, care deși și-au încheiat evoluțiile în campionatele naționale în care evoluează, nu pot închide porțile garajului înainte de a mai parcurge de câteva ori o nouă pistă de concurs. Cel mai titrat dintre aceștia este campionul bucureștean de viteză în coastă Lucian Răduț. Alături de el va lua startul și Botond Szabo, campionul la zi de juniori la coastă.

 

De asemenea vor fi prezenți și cei mai consacrați participanți în sezonul 2020 de Promo Rally powered by Total:

  • Robert Adam în clasamentul licențiaților;
  • Alex Arhire, Mihai Citirigă, Liviu Savin în clasamentul clasei 1;
  • Andrei Diaconu, Mihai Mareș, Andrei Bănică în clasamentul clasei 2;
  • Adrian Mănescu, Bogdan Munteanu, Laurențiu Constantin în clasamentul clasei 3;
  • Andi Mararu, Norberth Marzell, Bogdan Făgăraș în clasamentul clasei 4.

 

Dacă ținem cont că zăpada se lasă așteptată la Brașov, iar ploaia care îi ține locul de câteva zile cade din ce în ce mai puțin, aproape spre deloc în ziua concursului, ne putem aștepta la un eveniment de final de an spectaculos.

 

Având în vedere faptul că pandemia se mai află printre noi, organizatorii împreună cu autoritățile statului care coordonează lupta împotriva ei, mențin și pentru această etapă restricțiile obișnuite:

  • Restricționarea spectatorilor;
  • Purtarea măștii de protecție.

Sunt câteva restricții care ne vor feri pe noi și pe familiile noastre de îmbolnăviri, mai ales acum, înaintea sărbătorilor.

 

Lista de inscrieri 

 

Programul Promo Rally powered by Total:

08:30 – 09:30 Verificări tehnice

09:00 – 10:00 Recunoaștere

10:00 – 11:30 Antrenament

11:30 – 13:00 Concurs 1

13:00 – 14:30 Concurs 2

14:30 – 16:00 Concurs 3

16:30 Festivitatea de premiere

 

Promo Rally powered by TOTAL este susținut de:

  • TOTAL România – partener oficial
  • Pro-X, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport, Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli – parteneri

 

Promo Rally powered by TOTAL este organizat de Asociația Județeană de Automobilism Sportiv prin clubul Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Biroul de Poliție Rutieră Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, al Poliției Locale Brașov.

 

Parteneri media: Rock FM, Autostiri.ro, MotorsportNews, NewsBV.ro, RallyMax, RPM Racing Ro, Zile și Nopți, autorally.ro.

Bahrain Grand Prix – Avancronica Pirelli

Bahrain International Circuit va găzdui două etape distincte în weekenduri consecutive, dar cu aceeași nominalizare a compozițiilor de pneuri: C2 ca P Zero Alb hard, C3 ca P Zero Galben medium, respectiv C4 ca P Zero Roșu soft.

Nominalizarea din acest an este cu un pas mai moale decât aceea de anul trecut, când marea majoritate a piloților au oprit de două ori în timpul Marelui Premiu al Bahrainului. Aceasta s-a întâmplat deoarece piloții s-au concentrat doar pe cele două compoziții mai moi nominalizate în 2019, simțind că C1 era prea dură. Drept rezultat, nominalizarea mai soft de anul acesta ar trebui să pună în valoare toate cele trei compoziții.

 

Primul weekend al Bahrain Grand Prix, se va derula pe obișnuitul layout al Bahrain International Circuit la fel ca și până acum pe înserat. Următorul weekend este Sakhir Grand Prix și se va derula pe nocturnă pe o pistă cu un design unic de formă ovală cu doar 11 viraje, unde timpul pe tur este de așteptat să fie de sub 1 minut. Cu 87 de tururi acesta va fi de asemenea și grand prix-ul cu cele mai multe tururi din acest sezon.

 

Pneurile vor trebui așadar să facă față celor două încercări diferite, care combină unul dintre cele mai abrazive asfalturi din sezon cu cele mai ridicate viteze medii pe tur ale anului (în Sakhir Grand Prix). Pneurile din mijlocul gamei au fost selectate pentru a face față acestor condiții extrem de variate.

 

La prima cursă, Bahrain Grand Prix, echipele vor avea în plus două seturi din compoziția C3 pentru 2021 pentru ziua de vineri de mașină, pe lângă obișnuita alocare (două seturi de hard, trei seturi de medium și opt seturi de soft). Va fi o oportunitate similară în FP2 din ultima etapă, Abu Dhabi Grand Prix cu câte un set de C4 pentru fiecare pilot.

 

Aceasta este prima dată când Bahrain are loc atât de târziu în sezon, dar temperaturile de la începutul și finalul anului sunt destul de similare, astfel că datele din cursele precedente ar trebui să fie relevante. Un risc prezent de-a lungul anului este nisipul spulberat pe pistă de la deșertul înconjurător, ceea ce poate murdări suprafața și reduce aderența.

 

Sakhir este un circuit de severitate medie, cu focus pe tracțiune și frânare, mai mult decât pe forțe laterale, iar pista exterioară de 3.543 km – care se anunță a fi printre cele mai rapide din Formula 1, cu viteze medii în jurul a 230km/h – ar trebui să fie o idee mai puțin solicitantă pentru pneuri decât circuitul standard. Piloții vor trage tare deși turul scurt de pistă va genera foarte mult trafic, ceea ce ar putea face ca depășirile și calificările să fie foarte complicate.

 

Va fi o abordare diferită pentru antrenamente la fiecare cursă. Pentru Bahrain Grand Prix, două din trei sesiuni de antrenamente se vor derula în arșița zilei, astfel că nu vor fi relevante pentru cursă și calificări. Același lucru este valabil și pentru Sakhir Grand Prix, dar acesta nu este doar un nou circuit, dar un circuit cu un stil total nou, pe care echipele vor trebui să colecteze cât mai multe date posibil despre pneuri și mașini prin maximizarea fiecărei sesiuni.

 

MARIO ISOLA – directorul Pirelli F1: „Vom experimenta ceva diferit de-a lungul celor două weekend-uri din Bahrain. Poate că cea mai interesantă încercare va fi Sakhir Grand Prix, fiind diferit de oricare alt circuit pe care am alergat până acum: deși acesta va utiliza jumătate din pista circuitului standard. Deși avem câteva date generate de simulări, trebuie să așteptăm datele reale din antrenamente pentru a înțelege exact efectul asupra uzurii, degradării și desigur al strategiei. Mai mult, aducem pneuri care sunt cu un pas mai moi decât anul trecut, ceea ce deschide și mai mult oportunitățile în privința strategiei. Pe parcursul primului weekend piloții vor rula cu noile pneuri 2021 vineri, respectiv compoziția C3, pentru a avea un prim contact direct cu cauciucul pe care îl vor utiliza anul viitor. Formula 2 revine pentru ultima etapă alături de F1, într-o pereche de curse cu nominalizări diferite de pneuri pentru deciderea titlului.”

Lewis Hamilton a egalat recordul de sapte titluri de campion al lui Michael Schumacher

Pilotul Mercedes, Lewis Hamilton a fost încoronat campion mondial egalând recordul de șapte titluri, al lui Michael Schumacher. Britanicul a obținut al patrulea său titlu mondial la rând, după ce a câștigat un incredibil de greu Mare Premiu al Turciei. Hamilton a utilizat pneurile de ploaie Cinturato Albastru timp de opt tururi, după care pneurile intermediare Cinturato Verde timp de 60 de tururi – fiind unul dintre cei trei piloți (alături de Sergio Perez de la Racing Point și Daniil Kvyat de la Alpha Tauri) care au oprit o singură dată.

Mario Isola*, directorul Pirelli F1: „Îl felicităm pe Lewis Hamilton pentru un incredibil al șaptelea titlu mondial obținut în mare stil după ce a plecat de pe poziția a șasea pe grilă, în timp ce managementul briliant al pneurilor i-a asigurat locul în istorie. A efectuat o singură oprire și efectiv și-a transformat pneurile intermediare în slick-uri spre finalul cursei, pentru a extrage maximum din ele. De la început a fost clar că vom avea o cursă complicată în care managementul startului și al pneurilor de ploaie, precum și confruntarea cu condițiile incerte ale unei piste în uscare vor fi cruciale, ceea ce s-a dovedit a fi cazul. Judecând după punctele de trecere, mai întâi de pe ploi pe intermediare după start, iar mai apoi la mijlocul cursei, cântărirea momentului ideal dacă să se treacă pe slick-iuri sau pe un nou set de intermediare pentru al doilea stint a fost lucrul decisiv. Admițând că punctul de trecere între ploi și intermediare era clar după datele acumulate ieri; decizia pentru a doua oprire a fost mult mai complicată în aceste condiții neobișnuite.” 

 

Întregul pluton a pornit pe pneurile de ploaie Cinturato Albastru, mai puțin cele două Williams, care au pornit pe pneurile intermediare Cinturato Verde. Punctul de trecere – în care timpii au devenit mai buni la schimbarea pe intermediare – a fost atins după 10 tururi de la startul cursei, ceea ce a declanșat o avalanșă a schimbărilor pe intermediare. Cei mai mulți piloți au mai oprit odată pentru un set nou de intermediare. Pilotul Williams, George Russel a efectuat cel mai lung stint pe setul inițial de intermediare, rulând 32 de tururi. Hamilton a rulat în al doilea stint pe intermediare timp de 50 de tururi, iar Perez 48.

 

Vremea a rămas rece pe timpul zilei, cu temperaturi ambientale și la nivelul pistei în jurul a 13 grade Celsius și cu ploaie înainte de start. Pista s-a mai uscat de-a lungul cursei, dar nimeni nu s-a decis să ruleze pe slick-uri – datorită asfaltului alunecos și a riscului de ploaie prognozat pentru finalul cursei, dar care nu s-a materializat.

 

* Mario Isola a fost testat pozitiv cu Covid-19 după Marele Premiu al Turciei, nemanifestand însă niciun simptom. In varstă de 51 de ani italianul, originar din Milano, este șofer de ambulanță voluntar și paramedic, el fiind implicat în acest rol de peste 30 de ani.  

BMW a câștigat titlul constructorilor în BTCC

Pe circuitul virajat și ud de la Brands Hatch, BMW a reușit să-și asigure pentru a cincea oară consecutiv titlul constructorilor în British Touring Car Championship, la fel cum Team BMW a obținut trofeul echipelor la finalul unei noi campanii de succes. 

 

In clasamentul pilotilor britanicul în varstă de 26 de ani, Ash Sutton, a reușit pentru a doua oară in cariera sa își treacă în cont titlul de campion BTCC, la volanul unui Infiniti Q50. El a reusit sa se impuna in fata campionului in exercitiu Colin Turkington care s-a clasat pe locul secund în clasamentul piloților, după un sezon în care a fost prezent de 13 ori pe podium – inclusiv cinci victorii la comenzile BMW 330i M Sport.

Condițiile în continuă schimbare au conspirat nefericit împotriva nord-irlandezului la Brands Hatch, chiar dacă pista s-a uscat în manșa a doua, el a demonstrat ritmul de care este capabil BMW pe asfalt uscat și a urcat în pluton de pe locul al nouălea pe al patrulea, astfel că încă era în disputa pentru cel mai important trofeu din motorsportul britanic înaintea ultimei curse.

 

O evoluție recompensată doar cu poziția a noua nu a fost suficient în cele din urmă, dar i-a adus locul al doilea în clasamentul piloților, în timp ce coechipierul Tom Oliphant a încheiat al doilea an ca pilot Team BMW pe poziția a șasea.

 

Performanțele combinate ale celor doi au fost suficiente pentru a asigura al șaptelea trofeu BTCC pentru BMW în competiția constructorilor, în timp ce Team BMW și-a apărat cu titlul la echipe. Munca asiduă reîncepe acum înainte de reluarea campionatului în aprilie, când sezonul 2021 va debuta la 3-4 aprilie, din nou pe varianta Indy de la Brands Hatch.

Viorel Dumitru, câștigătorul etapei secunde Promo Rally powered by Total

A doua etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, 01 Noiembrie 2020, pe tradiționalul traseu amenajat în cartierul Bartolomeu din Brașov, pe platforma fostului Stadion Municipal. La eveniment au participat 31 de concurenți amatori și profesioniști, departajați în nouă clasamente.

Podiumurile etapei au fost următoarele:

 

Clasament general

  1. Viorel Dumitru – BMW e46 TI (3:40,8)
  2. Adrian Mănescu – Audi S3 (3:41,6)
  3. Andi Mararu – BMW 320i (3:41,7)

 

Clasament FWD (Automobile cu două roți motrice față)

  1. Andrei Diaconu – Renault Clio II RS (3:42,3)
  2. Norberth Marzell – Audi A3 (3:45,9)
  3. Bogdan Micu – Renault Clio (3:47,6)

 

Clasament RWD (Automobile cu două roți motrice spate)

  1. Viorel Dumitru – BMW e46 TI (3:40,8)
  2. Andi Mararu – BMW 320i (3:41,7)
  3. Bogdan Munteanu – Mercedes SLK (3:46,7)

 

Clasament Licențiați

  1. Ștefan Raita – BMW 320i (3:50,3)
  2. Szilard Sandor – BMW 316i (3:51,3)
  3. Robert Adam – VW Lupo (4:00,3)

 

Clasament Diesel

  1. Norberth Marzell – Audi A3 (3:45,9)
  2. Attila Jakab – VW Golf V GTD (3:46,4)
  3. Andrei Florin Bănică – Ford Focus Mk2 (3:49,0)

 

Clasament Clasa 1 (Cilindree echivalentă până la 1600 cmc)

  1. Alex Arhire – Citroen C2 VTS (3:48,4)
  2. Izabella Gavrilă – Citroen C2 (4:01,4)
  3. Liviu Savin – Honda Civic (4:05,6)

 

Clasament Clasa 2 (Cilindree echivalentă cuprinsă între 1601 cmc și 2200 cmc)

  1. Andrei Diaconu – Renault Clio II RS (3:42,3)
  2. Bogdan Micu – Renault Clio (3:47,6)
  3. Andrei Florin Bănică – Ford Focus Mk2 (3:49,0)

 

Clasament Clasa 3 (Cilindree echivalentă peste 2200 cmc)

  1. Adrian Mănescu – Audi S3 (3:41,6)
  2. Hunor Sandor – Audi S4 (3:44,8)
  3. Attila Jakab – VW Golf V GTD (3:46,4)

 

Clasament Clasa 4 (Cilindree echivalentă peste 2200 cmc având modificări cu scopul măririi performanțelor)

  1. Viorel Dumitru – BMW e46 TI (3:40,8)
  2. Andi Mararu – BMW 320i (3:41,7)
  3. Norberth Marzell – Audi A3 (3:45,9)

 

Ziua a doua a Promo Rally powered by Total, semi etapa Promo Speed Challenge powered by Total,  urmează să se desfășoare Duminică, 08 Noiembrie 2020. Toate detaliile sunt disponibile aici:

• Regulament

• Cerere inscriere concurent

• Chestionar COVID-19

• Harta generala

 

Promo Rally powered by TOTAL este susținut de:

  • TOTAL România – partener oficial
  • Pro-X, Konvekta, TELL Security Systems, Cyclon Motorsport, Auto Chelu, TehnoSting, Infinity Trophy, Angelli – parteneri

 

Promo Rally powered by TOTAL este organizat de Asociația Județeană de Automobilism Sportiv prin clubul Auto Blic sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Un eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Biroul de Poliție Rutieră Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, al Poliției Locale Brașov.

 

Parteneri media: Rock FM, MotorsportNews.ro, NewsBV.ro, RallyMax, RPM Racing Ro, Zile și Nopți, autorally.ro.

Adrian RĂSPOPA aproape de victorie în Raliul Moldovei Bacău

Cu un start excelent pentru Adrian RĂSPOPA, concretizat cu victorie pe prima probă specială a raliului, pilotul băcăuan anunța o formă de zile mari, fiind hotărât să își treacă în palmares prima victorie a carierei. Din pacate pe proba secundă, Moinești, Adi a șters un cap de pod, incident care i-a adus instant o pană de cauciuc și desprinderea unui furtun de la pompa de servo, avarie tehnică care era aproape de a-i aduce și abandonul pe cea de-a treia probă specială, Vermești.

ABimages.ro

 

Mecanicii au reușit să remedieze problema în parcul de service de la jumătatea zilei, iar echipajul Adrian RĂSPOPA/ Cosmin DIACU s-a mobilizat, câștigând toate cele trei probe ale buclei secunde.

 

Ziua secundă a Raliului Moldovei Bacău a debutat cu un nou atac susținut al pilotul local, care reușea să recupereze din ecartul de aproape un minut în fața primului clasat. Cu toate probele zilei caștigate pană în acel moment, echipajul RĂSPOPA/ DIACU se regăsea înaintea ultimei probe speciale a raliului, la doar 4s față de locul întâi. Cei 2.5km ai Superspecialei, desfașurată pe circuitul de karting Speed Park, nu au fost însă suficienți pentru ca echipajul RĂSPOPA/ DIACU să poată recupera ecartul rămas și să își poată trece în cont prima victorie, la general, din carieră. Cu 9 probe speciale câștigate din totalul de 12 ale raliului, Adrian RĂSPOPA își egalează cea mai bună clasare din carieră, obținută anul trecut tot în Raliul Moldovei Bacău cu aceeași mașină Skoda Fabia R5.

 

Din pacate un incident minor a cauzat o pană de cauciuc și o avarie destul de importantă care în mod normal nu trebuia să se întâmple. Așa am rămas fără lichid de servo pe a treia probă specială și am pierdut cumulat cu proba doi, un minut și jumătate. Nu am vrut să forțăm, am mers în același ritm ca și la Iași și am recuperat tot ce am putut, dar nu a fost de ajuns. Mulțumirea vine din faptul că am demonstrat că putem avem un ritm foarte bun cu o mașină de categorie R5. Din punct de vedere al organizatorului sunt mai mult decât mulțumit pentru cum a ieșit cea de-a X-a ediție, o ediție specială pentru noi. Mulțumesc întregii echipe care stă în spatele Raliului Moldovei Bacău și să ne vedem sănătoși la anul.” concluziona Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit.     

 

Bacau Rally Team a castigat competitia rezervata echipelor, componentii acesteia obtinand locul 2 la clasa RC2 prin echipajul Adrian RĂSPOPA/ Cosmin DIACU, care a reusit sa câștige și Power stage-ul raliului, locul întâi la clasa 2FWD prin echipajul Adrian TESLOVAN/ Vajk-Imre CSEH, locul întâi in CUPA SUZUKI prin echipajul Bogdan TALASMAN/ Andrei MITRASCA și locul al doilea la clasa 11, prin echipajul Razvan NECHIFOR/ Doru VRAJA.  

ABimages.ro

Adrian RĂSPOPA, a fost în acest an ambasadorul în motorsport al proiectului de infrastructura rutieră Autostrada Bacău – Brasov A13 și are un parteneriat încheiat cu Fundația Padurea de Mâine.

 

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, WILO Romania.