Tag Archives: european rally trophy

Raliul Moldovei Bacau singura etapa romaneasca din FIA European Rally Trophy in 2021

FIA (Federatia Internationala de Automobilism) a anuntat calendarul oficial pentru sezonul 2021 al campionatului European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, iar Raliul Moldovei Bacau va fi singura etapa din Romania prezenta in acest campionat.

In data de 16 decembrie 2020, la Geneva, s-a reunit consiliul mondial anual FIA pentru cea de-a patra oara si, totodata, pentru ultima oara in acest an. In urma acestei reuniuni au fost luate o serie de decizii si au fost stabilite calendarele competitionale pentru diferite ramuri sportive cu motor.  

 

Printre acestea se numara si calendarul European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy, in care Romania va fi prezenta cu etapa de la Bacau.

 

Daca in anul 2020 Raliul Moldovei Bacau a sarbatorit 10 ani de existenta intr-un context total diferit pentru toata lumea, anul viitor Adrian RASPOPA reuseste sa mentina Romania pe harta internationala a raliurilor.

 

Ma bucur foarte mult pentru faptul ca Raliul Moldovei Bacau va fi parte a campionatului ERT in 2021. Eforturile noastre si seriozitatea demonstrata de-a lungul anilor au fost rasplatite si sunt foarte mandru pentru faptul ca etapa noastra va reprezenta Romania intr-o competitie internationala. Trebuie sa multumesc pentru sprijinul neconditionat acordat de Consiliul Judetean Bacau si companiei Dedeman pe parcursul acestor ani, alaturi de care am reusit sa cream cel mai mare si important eveniment din judetul Bacau. De asemenea, ne bucuram si de o colaborare foarte buna cu Federeatia Romana de Automobilism Sportiv care ne-a sprijinit intotdeauna si cu care am avut o relatie profesionala excelenta. Pentru noi pregatirile deja au inceput inca din acest an, din momentul in care s-a incheiat editia aniversara a Raliului Moldovei Bacau si incepand cu anul urmator le vom intensifica. Etapa va trebui sa aiba 140 km de probe speciale si cu aceasta ocazie sper ca impreuna cu FRAS sa avem poate un coeficient al raliului de 1.2. Sunt multe detalii care trebuie puse la punct, insa asa cum am demonstrat si in acest an, sub auspicii nu tocmai favorabile, suntem capabili sa organizam o etapa de nivel international. In final vreau sa urez tuturor celor implicati in lumea motorsportului si nu numai Sarbatori Fericite! si sa ne vedem cu bine la anul.” declara Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit.   

 

 

 

FIA European Rally Trophy – Balkan Rally Trophy

24-25 April

Turkey

Esok Rally*

14-16 May

Bulgaria

Rally Bulgaria

11-13 June

Bulgaria

Rally Sliven

03-04 July

Romania

Bacau Rally*

24-26 September

Serbia

Serbia Rally*

 

Start pe macadam pentru Sonic Motorsport

După două etape desfășurate pe asfalt, la Brașov și Cluj-Napoca, acțiunea din Campionatul Național de Raliuri ”Dunlop” se mută pe macadam în acest weekend, pe probele speciale de lângă Arad. Etapă înscrisă în calendarul internațional European Rally Trophy, Raliul Aradului este una din cele mai spectaculoase competiții din calendarul din 2018, cu peste 130 de kilometri cronometrați, grupați în 9 probe speciale variate, de la probe tehnice, până la probe rapide, toate urmând a solicita din plin echipajele și mașinile de concurs.

Pentru Csongor Szabo și Rareș Fetean, raliul vine după o perioadă fără rezultate, echipajul fiind nevoit să abandoneze la raliul anterior, Transilvania Rally, din cauza unei probleme tehnice cu clapeta de accelerație a Ford-ului Fiesta R2. În această situație, echipajul își dorește un rezultat bun la Arad, care să relanseze șansele echipajului pentru podiumul clasamentului mașinilor cu 2 Roți motrice. Raliul debutează cu recunoașterile traseului de concurs, care sunt programate miercuri și joi, în timp ce sesiunea de autografe și startul festiv vor avea loc joi, în fața Primăriei Arad, începând cu ora 20:00.

 

Cu 4 probe speciale incluse în program, prima zi de concurs se desfășoară în apropiere de Arad, acolo unde echipajele vor ”alerga” pe ”Frumușeni” și ”Șiștarovăț”, o probă care conține o secțiune nouă de drum, care va fi parcursă în premieră de concurenți. Ziua se încheie cu un spectacol automobilstic așteptat de către fanii arădeni: Superspeciala din Arad, care se are loc pe unul din principalele bulevarde din oraș, B-dul Revoluției, sub privirile a mii de curioși și spectatori. Ziua secundă de concurs programează 5 speciale și un total de 85 kilometri cronometrați pe ”Conop, ”Nadăș” și o nouă trecere pe ”Șiștarovăț”.

După parcursul bun pe probe la primele raliuri din sezon, echipajul Sonic Motorsport va continua să se lupte cu secundele și alți concurenți pe probe: ”Mergem la Arad cu aceleași gânduri: să concurăm cu un ritm bun, să fim rapizi, dar fără a risca nimic pe probele speciale. E un raliu frumos, unde ne simțim bine, cu probe speciale pe placul nostru. Ideal, dorim, ca la fiecare etapă, să ne impunem în cadrul clasei 7 și să încheiem pe podiumul clasamentului mașinilor cu 2 Roți Motrice, acolo unde competiția va fi strânsă.” a spus Csongor.

 

În urmă cu o săptămână am testat comportamentul mașinii pe macadam la prima etapă de slalom paralel din 2018, acolo unde am luat contact pentru prima dată cu Ford-ul Fiesta R2 pe această suprafață. Deși am avut un început mai ezitant, am înțeles destul de bine comportamentul mașinii pe macadam și sunt încrezător că vom avea un parcurs bun, că vom crește ritmul gradual, de la o probă la alta și că ne vom descurca bine la Raliul Aradului” a continuat Csongor, care s-a impus în cadrul clasei 2 la prima etapă de Slalom Paralel din 2018 și a încheiat al treilea în clasamentul OPEN general al competiției.

 

Pentru Rareș, Raliul Aradului reprezintă un moment așteptat al sezonului, cu schimbarea suprafeței de concurs: ”Întotdeauna am preferat macadamul datorită senzațiilor pe care le ai în mașina de curse pe aceasta suprafață. Sper ca Aradul să fie un nou început pentru noi, cu un rezultat bun, care să ne dea încredere pentru următoarele etape, după momentele mai puțin plăcute din acest început de sezon”.

 

În 2018, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

Simone Tempestini este lider după prima zi în Danube Delta Rally

În prima zi din Danube Delta Rally, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri și etapa a patra din European Rally Trophy, au fost programate 5 probe speciale cu o lungime de 78,84 km. Simone Tempestini și Dorin Pulpea au fost cei mai rapizi pe cele două treceri de pe specialele Telița și Cocoșu și și-au asigurat poziția de lideri la general cu un avans de peste un minut. “Îmi plac probele de aici și sunt mulțumit cu ritmul din prima zi. Raliul nu s-a terminat încă și va trebui să rămânem concentrați până la final. Suntem pregătiți să ne luptăm și aici pentru victorie și vrem să ne consolidăm astfel poziția din clasamentul general”, a spus Simone Tempestini. 

Simone Tempestini Principele Nicolae

Aflat la a doua participare cu un model Ford Fiesta R5, Bogdan Marișca și-a intrat în ritm și a reușit să termine trei din cele cinci probe speciale ale zilei cu cel de-al doilea timp. După prima zi din Danube Delta Rally, Bogdan Marișca și Carmen Găureanu se luptă pentru un loc pe podium la general. “Sunt mulțumit cu evoluția din prima zi. Fiecare kilometru parcurs înseamnă un plus de experiență cu această mașină. Sâmbătă este o zi lungă și vom încerca să păstrăm același ritm”, a spus Bogdan Marișca.

Bogdan Marisca

Pentru Marco Tempestini prima zi din Danube Delta Rally a fost marcată de probleme tehnice la evacuarea mașinii. Pilotul Napoca Rally Academy a plecat cu întârziere din parcul de service și a primit o penalizare de un minut și 40 de secunde. “Este demoralizant să începi raliul cu o penalizare, dar am încercat să creștem ritmul pe fiecare probă. Nu putem spera la foarte multe aici ținând cont de ritmul în care se merge, dar este important să adunăm cât mai multe puncte pentru echipă așa că nu vom renunța la luptă”, a spus Marco Tempestini, care a terminat ziua de vineri pe locul 10 în clasamentul general.

Marco Tempestini

Printre cei care au abandonat in prima zi de concurs se numara si campionul en-titre la categoria doua roti motrice, Adrian Raspopa, care a trebuit sa se opreasca pe PS2 din cauza unor probleme tehnice la masina de concurs Citroen DS3 R3.

 

Clasament dupa prima zi CNR 

 

Clasament dupa prima zi ERT

 

 

Număr record de echipaje înscrise la Danube Delta Rally®- 2015

În perioada 4-6 iunie 2015, Tulcea va găzdui a XVI-a ediție de Danube Delta Rally®. Luni, 25.05.2015, a fost ultima zi de înscrieri pentru Danube Delta Rally® – 2015. La startul competiției de la Tulcea se vor alinia 54 de echipaje naționale și internaționale, acesta fiind un număr record de echipaje participante, atât pentru etapele anterioare ale Danube Delta Rally®, dar și cel mai mare număr de echipaje înscrise în etapele desfășurate până în prezent în Campionatul Național de Raliuri Dunlop – 2015.

 

Examenul de candidatură pentru FIA – European Rally Trophy pe care organizatorii l-au trecut cu succes în 2014, îsi arată rezultatele în acest an, Danube Delta Rally®- 2015 contând atât ca etapă a V-a în FIA European Rally Trophy, cât și ca etapă a III-a in Campionatul Național de Raliuri – Dunlop.

 

Din lista de înscriși pentru Danube Delta Rally®-2015 se pot remarca, alături de piloți români consacrați precum Simone Tempestini, Dan Gîrtofan, Edwin Keleti și piloți din străinatate, Georgi Geradzhiev din Bulgaria, Tomas Popisilik din Cehia, dar și o cunoștință mai veche a tulcenilor, Ekaterina Stratieva din Bulgaria. O prezență inedita la linia de start a Danube Delta Rally®-2015 este echipajul din Emiratele Arabe Unite, Rashid Al-Ketbi și Karina Hepperle, reprezentând echipa Skydive Dubai, a cărui proprietar este Prințul Coroanei din Dubai.

FullSizeRender

Evenimentul va debuta miercuri – 3 iunie 2015, când echipajele participante vor efectua recunoașterea traseului de concurs. Săptămâna destinată celui mai amplu eveniment sportiv din zona Dobrogei începe în ziua de Miercuri – 3 iunie 2015, când echipajele participante vor efectua recunoașterea traseului de concurs. Joi – 4 iunie 2015, în prima parte a zilei concurenți vor continua recunoașterile pe traseu, urmând ca după amiaza sa aibă loc verificările administrative și cele tehnice. Începând cu ora 18:00, concurenții se vor întrece pe Faleza din Tulcea alături de bucătarii pricepuți de la Jurilovca, într-un inedit concurs culinar de preparare a borșului tradițional de pește. Începând cu ora 19:00, tulcenii și nu numai, sunt așteptați în Piața Civică, unde va avea loc concertul de deschidere al Danube Delta Rally®-2015, susținut de Corina Bud.

 

Ora 20:30 este ora începerii paradei mașinilor de concurs și a Startului Festiv, la aceasta ceremonie anuntându-și participarea Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României, alături de Dl.Horia Teodorescu – Președintele Consiliului Județean Tulcea, Dl.Marin Bădiță – Prefectul Județului Tulcea precum și a altor oficialități. Vineri – 5 iunie 2015, în prima parte a zilei vor avea loc antrenamentele oficiale, urmate în a doua parte a zilei de startul primelor probe speciale, Telița si Cocoșu. Seara zilei de Vineri – 5 iunie 2015, începând cu ora 20:23, este rezervată Superspecialei din centru orașului Tulcea, transmisă in direct la Digi 24 Constanta. Ziua de Sambata- 6 iunie este rezervată celei de a doua zile de concurs, concurenții urmând să parcurgă probele speciale Slava Rusa, Babadag si Eoliene. Danube Delta Rally® – 2015 si se închie cu Festivitatea de Premiere care se va desfășura în Piața Civică, începând cu ora 20:45.

 

 

Mihai Tănase – Organizator Danube Delta Rally®:

Anul 2014 a fost un an foarte greu pentru noi din multe puncte de vedere, dar în special din perspectiva alinierii regulamentelor naționale la stardardele europene impuse de către Federația Internaționala a Automobilului (FIA) şi credem că în mare parte suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări. Suntem convinşi că toate eforturile echipei şi ale partenerilor noştri vor fi răsplătite saptamana viitoare, când ne așteptăm la un spectacol automobilistic demn de eforturile generale depuse de la reactivarea Raliului Deltei in 2013 până acum. Din nou, atât Consiliul Judetean Tulcea, prin Domnul Preşedinte Horia Teodorescu, cât şi Primaria Tulcea, prin Domnul Primar Constantin Hogea, s-au alăturat acestui proiect de suflet, iar eu personal ţin să le mulţumesc şi pe această cale.”

Victorie si la Arad pentru Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu

Raliul Aradului Atrium Mall, a doua etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop,  a avut loc in perioada 9-10 mai, competitia fiind etapa comuna in campionatul intern si FIA European Rally Trophy. Echipajul bacauan format din Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu a reusit o noua victorie la clasa dedicata automobilelor cu doua roti motrice, in etapa nationala, si o clasare pe locul al patrulea la general in etapa din FIA European Rally Trophy.

Adi Raspopa@Raliul Aradului 2014

Asa cum si-au propus la inceputul sezonului, Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au abordat in forta si etapa de la Arad, reusind sa se claseze pe prima pozitie dupa prima proba speciala, pozitie pe care nu au mai cedat-o pana la finalul intrecerii.

 

Am avut un ritm bun, foarte sustinut, inca de la inceputul raliului si Catalin s-a reacomodat foarte repede, acesta fiind primul sau raliu din acest an. Am terminat Raliul Aradului intr-o maniera foarte buna, indeplinindu-ne toate obiectivele. Suprafata de concurs a fost foarte buna dar si foarte rapida, insa mi-a placut foarte mult si avut ocazia sa ne comparam cu echipaje din alte tari iar locul patru obtinut in clasamentul general al etapei FIA European Rally Trophy consider ca este unul bun.a spus Adrian Raspopa la finalul Raliului Aradului.

 

Mugurel Pirscoveanu, managerul echipei de asistenta tehnica, a suplinit cu success absenta managerului sportiv al echipei, Tapio Laukkanen, iar set-up-ul Citroen-ului DS3 R3 a fost unul perfect, masina functionand fara probleme pe cei aproape 150 kilometri de probe speciale.

 

Preconizez o lupta frumoasa si interesanta cu Raul Badiu si sper sa avem aceeasi viteza cu el astfel incat sa ne duelam pana la sfarsitul sezonului. Obiectivul principal ramane titlul la doua roti motrice si clasarea in top 10 la  general la sfarsitul sezonului. a completat Adi Raspopa

 

Urmatoarea competitie pentru Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu este Danube Delta Rally, programata in ultimul weekend al lunii mai. Si aceasta intrecere face parte din FIA European Rally Trophy, avand statut de etapa candidat.

 

Avem amintiri foarte placute de anul trecut de la raliul desfasurat la Tulcea, unde am obtinut prima victorie cu noua noastra masina. Anul acesta, sper sa ducem din nou o lupta interesanta pentru victorie atat cu Raul cat si cu echipaje din alte tari, luand in calcul statutul de etapa candidat in FIA European Rally Trophy a mai spus Adi Raspopa.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba si partenerii tehnici Omniasig, Wurth Romania, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.