Category Archives: CNR

Edwin Keleti si Victor Ponta : Atacam podiumul

Edwin Keleti și Victor Ponta sunt hotărîți să-și consolideze poziția de lideri ai grupei A în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Echipajul vizează prima treaptă a podiumului la grupă în a treia etapă a Campionatului, Raliul Tîrgu-Mureș.

Edwin Keleti: Un raliu nou pentru toată lumea, ceea ce este bine din punct de vedere sportiv pentru că este important ca echipajele să fie puse la încercare pe niște trasee pe care nu le cunosc din alți ani. Raliul Tîrgu-Mureș are câteva probe speciale foarte scurte  care nu au nici o relevanță pentru un Campionat de Raliuri, dar care, pe de altă parte, pun în valoare proba dintre Praid și Gheorgheni, o probă absolut senzațională! Cred că această probă (P.S.6 Praid, P.S.7 Borzont)  candidează pentru unul din primele trei locuri între probele tari din Campionatul nostru. Asfaltul în unele zone este destul de distrus, ceea ce va complica puțin lucrurile. Sunt convins că pneurile Pirelli vor fi în continuare de partea noastră pe sectoarele unde asfaltul este de bună calitate. Din rațiuni obiective pentru recunoașteri am apelat la această etapă la vechiul nostru prieten Tudor Mârza, dar împreună cu Victor vom ataca pentru a ne păstra poziția de lideri ai grupei A. Cred că mașina noastră este foarte potrivită pentru proba lungă și  mai puțin pentru cele  scurte care au  sectoare lungi de linii drepte unde nu e vorba de pilotaj ci de viteze finale foarte mari.

Victor Ponta: Abia aștept Raliul de la Tîrgu-Mureș pentru că am nevoie de o pauză în activitatea mea extra-sportivă. Îmi pare rău că nu am putut fi aproape de Edi la recunoașteri, dar abia aștept să ne apucăm de treabă. Sunt convins că între timp adversarii noștri direcți s-au pregătit foarte bine și ne va fi ceva mai greu decât la primele două etape. Mergem însă hotărîți și sper să ne conslidăm poziția în Campionat.

Echipajul 99, Edwin Keleti/Victor Ponta a câștigat primele două etape ale Campionatului Național de Raliuri Dunlop la grupa A, fiind liderii acestei grupe cu un total de 50 de puncte. Ei concurează pe un Renault Clio R3 Maxi Evo 2009 și sunt susținuți în acest an de Jack Daniel’s, Renault România, Pirelli România, ColgatePalmolive (România) prin Mennen Speed Stick, Rin Grand Hotels, Ixell şi Autovit.ro.

Raliul Tîrgu-Mureș se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni (4-5 iunie) pe mai multe sectoare de drum din județele Mureș și Harghita. Organizatorii au pregătit 12 probe speciale însumând 100 de kilometri, dintre care două superspeciale în Tîrgu Mureș, la începutul și finalul concursului.

p.r 4media.ro Bogdan Roșca

credit foto Cătălin Stoia simcat.ro

Noutati de la Raliul Muresului

Au mai rămas doar 2 zile până când se va da startul Raliului Tîrgu-Mureş, adică a etapei a treia a Campionatului Naţional de Raliuri DUNLOP .

La start s-au înscris 40 de echipaje, numărul estimat la începutul anului de organizatori fiind atins.

Joi, 3 iunie, de la ora 13:00 se va deschide Centrul de presă, în incinta Hotelului President, oră de la care toţi jurnaliştii acreditaţi îşi vor putea ridica ecusoanele. În plus, cei care nu au reuşit încă să completeze formularul de acreditare, o vor putea face la faţa locului.

Tot joi, la ora 14:30 va avea loc prima conferinţă de presă a evenimentului, conferinţă la care vor participa primarul Tîrgu-Mureş-ului Dorin FLOREA, organizatorii Mihai LEU şi Sorin ITU, precum şi nume sonore ale Campionatului Naţional de Raliuri „Dunlop”.  Conferinţa de presă va avea loc în Centrul de Presă de la Hotelul President.

Următorul eveniment al zilei de joi îl reprezintă testul cu circulaţia închisă (shakedown) ce se va desfăşura în zona Sânişor.

Vă mulţumim pentru sprijinul pe care ni l-aţi acordat până acum şi vă aşteptăm la evenimentul cu cei mai mulţi cai putere al anului.

Ioana ROMAN

Ofiţer de presă

Concursul pentru designul masinii lui Vlad Cosma s-a incheiat

Concursul nostru s-a incheiat. Asa cum v-am anuntat inca de la startul acestuia, Vlad Cosma a fost cel care trebuia sa decida eventualul castigator. Din pacate niciuna dintre propunerile voastre nu a fost aleasa pentru a fi folosita de-a lungul sezonului 2010 .

Pentru a va rasplati eforturile facute, Vlad Cosma a decis ca toti cei care au participat la acest concurs, sa aiba ocazia sa-l insoteasca pe scaunul copilotului de-a lungul unui test cu circulatia inchisa ( shakedown) premargator unei etape de raliu.

Pentru a beneficia de aceasta ocazie , va rugam sa ne contactati la adresa noastra de email : [email protected] si veti primii toate detaliile.

Etapele ramase din Campionatul National de Raliuri al Romaniei sunt :

Raliul Clujului Vineri, Iunie 25, 2010
Raliul Sibiului Vineri, Iulie 16, 2010
Raliul Tara Barsei Vineri, August 27, 2010
Raliul Aradului Vineri, Septembrie 17, 2010
Raliul Iasului Vineri, Octombrie 08, 2010

Va multumim pentru participare .

Mai jos puteti vedea designurile participante la concurs .

autor : Ervin Sipos

autor : Zsolt Nagy

autor : Valentin Keleti


autor : Albu Aurelian

Raliul Muresului – Buletin nr. 3

Buletin nr. 3 / 01.06.2010
RALIUL TIRGU MURES

Pozitia 16.5 de la capitolul “16. Descrierea Raliului” se modifica astfel:

Ordinea de start in prima zi 04 iunie 2010 a Raliului Tirgu-Mures pe PS 1 Serpentina va fi urmatoarea:

  • pilotii grupei H (avansati si juniori), în ordinea clasamentului grupei H a CNR-DUNLOP 2010 după a doua etapă disputată;
  • Pilotii grupei K în ordinea clasamentului grupei K a CNR-DUNLOP 2010 după a doua etapă disputată;\
  • ceilalti piloti FIA (N+A – avansati si juniori), în ordinea clasamentului general FIA a CNR-DUNLOP 2010 după a doua etapă disputată;
  • piloţii prioritari (FIA +FRAS), în ordinea clasamentului general FIA a CNR-DUNLOP 2010 după a doua etapă disputată;

Sorin Itu
Director Organizatoric

www.raliultirgumures.ro

Jack Daniel`s Rally Team la Raliul Tirgu Mures – Condu responsabil- nu bea la volan

Echipa Jack Daniel’s Rally Team si Team Managerul Mihai Leu sunt prezenti in perioada 4 – 6 iunie la raliul de la Targu Mures, pregatiti pentru noi victorii.

Jack Daniel’s Rally Team, aduce in 2010 mesajul sau de responsanbilitate, cu urmatoarele echipaje: Edwin Keleti si Victor Ponta pe Renault Clio R3 Maxi Evo la grupa A, Catalin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la grupa K,  Gergo Szabo si Levente Csegzy pe Mitsubishi Lancer EVO 9 si Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la grupa N.

Dupa 2 etape din campionat, Keleti si Ponta au 50 de puncte si conduc la grupa A, iar Berari si Sandu, cu 43 de puncte, conduc la grupa K. Gergo Szabo si Levente Csegzy, castigatori pe Transfagarasan, ocupa locul 5 in clasamentul grupei N si clasamentul general, in timp ce Titi Aur si Karoly Borbely sunt pe locul 8.

Mihai Leu: “La Targu Mures Jack Daniel’s Rally Team vine pregatita sa castige. Colegii mei aduc si la Targu Mures mesajul de responsabilitate la volan. Pentru toti iubitorii de raliuri, dar si pentru toti cei care se afla in trafic noi spunem: “Condu responsabil: nu bea la volan!

Edwin Keleti si Victor Ponta sunt sustinuti in sezonul 2010 de catre Jack Daniel’s, Renault Romania, Pirelli Romania, Colgate-Palmolive (Romania) prin Mennen Speed Stick, autovit.ro, Rin Grand Hotel si vopselele auto Ixell.

Despre Brown Forman:

Cu mai mult de 4000 de angajati in intreaga lume, Brown Forman face parte din topul 10 al celor mai mari companii de bauturi spirtoase si vinuri la nivel mondial. In Romania, Brown Forman distribuie Jack Daniel’s, vodca Finlandia, Southern Comfort, tequila Herradura, El Jimador, lichiorul Chambord si bourbon-ul Woodford Reserve.

Agentia DRAFTFCB

Ana-Maria Pascaru

Senior PR&Events Manager

Echipajele Napoca Rally Academy pregatite pentru Raliul Targu Mures

Cele patru echipaje ale Napoca Rally Academy au plecat pe 1 iunie 2010,  spre Targu Mures pentru a participa la la sfarsitul acestei saptamani la a treia etapa a Campionatului National de Raliuri al Romaniei.

Liderii clasamentului general in acest moment, Bogdan Marisca si Sebastian Itu abordeaza cu optimism acest raliu absolut nou pentru toti concurentii: Deocamdata suntem liderii Campionatului, daca vom munci cu folos la Targu Mures vom reusi sa ne pastram aceasta pozitie. Este un raliu nou, dar cred ca va fi o cursa interesanta. La Pitesti ne-am dorit un podium, l-am reusit, dar am fi putut mai mult daca nu faceam o greseala la startul uneia dintre probele speciale, greseala care ne-a adus o penalizare de 10 secunde, in urma careia am pierdut un loc in clasament. La Targu Mures ne propunem din nou un podium. Va fi greu, in special prin prisma faptului ca avem doua tipuri total diferite de probe speciale: primele patru, exceptand superspeciala, sunt foarte rapide, dar denivelate si inguste, iar proba “regina” a cursei, Praid-Gheorgheni este foarte frumoasa si tehnica si, daca se rezolva problema calitatii asfaltului in unele locuri, ar deveni una dintre cele mai frumoase probe din Campionat. Beneficiem de un motor nou, sper sa ne facem si noi treaba cum trebuie si, la urmatoarea conferinta de presa, sa vorbesc tot din pozitia de lider al clasamentului, a declarat Bogdan.

Si echipajul Tempesta/Dorin Pulpea a decis sa “umble” la motorul Peugeot-ului S 2000, nemultumiti de clasarile din primele doua etape ale Campionatului National de Raliuri, dar si de timpii obtinuti pe probele speciale: Noi nu suntem deloc multumiti de parcursul de pana acum, locul trei si locul patru la primele doua etape nu reprezinta nici pe departe asteptarile noastre. Am lucrat foarte mult in ultima vreme si am analizat aceasta problema si s-a luat decizia ca motorul Peugeot-ului S2000 sa fie schimbat mai devreme si cred ca aceasta este decizia corecta. Am emotii referitoare la masina, pentru ca in aceasta seara pleaca din Italia si nu stiu daca va ajunge la timp din pricina ploilor din Ungaria. Dupa shakedown-ul de joi vom sti exact daca previziunile inginerilor sunt corecte. Ne dorim clar victoria la Targu Mures, ca toata lumea, dar un podium este absolut necesar pentru  a ramane in carti pentru Campionat. Pe de alta parte, acesta este ultimul raliu foarte rapid, asteptam cu curiozitate sa trecem pe proba lunga. Restul probelor stim de la organizatori ca sunt rapide, dar fiind inguste si denivelate, probabil ca dezavantajul nostru  nu va fi atat de important. Pe de alta parte, pentru mine si Dorin incepe un tur de forta: la sfarsitul acestei saptamani suntem la Targu Mures, in 18 iunie vom fi la startul primei etape a FIA European Rally Cup, la Belgrad, apoi urmeaza Raliul Clujului. O luna grea, dar speram ca iunie sa fie si o luna fructuoasa pentru noi”, a anuntat Tempesta.

Danny Ungur si Tony Avram sunt multumiti cu rezultatele obtinute in acest sezon, dar isi doresc prima victorie la grupa A: Dupa doua etape suntem foarte multumiti: conducem in Citroen Racing Trophy si suntem pe locul secund al grupei A. Obiectivul pentru acest sezon este pentru noi castigarea Trofeului Citroen si, daca se poate, titlul la grupa A. Suntem in grafic, dar targetul nostru este sa-i invingem pe Edwin Keleti si Victor Ponta. Sper sa parcurgem acest raliu fara greseala si sa ne intoarcem bucurosi”, arunca Danny manusa.

Vlad Cosma si Florin Dorca au un obiectiv principal la Raliul Targu Mures: fara pana! Mezinul Napoca Rally Academy a avut evolutii foarte bune pe probele speciale ale primelor doua raliuri disputate in 2010, dar penele de cauciuc l-au indepartat, de fiecare data, de podiumul grupei A : De aceasta data, obiectivul nostru este foarte clar: sa nu facem pana. Participarea la Cupa DKMT a fost un bun prilej pentru teste si setarea masinii, am facut mici ajustari si, in acest moment, pot spune ca avem o masina de top. Depinde de noi si de sansa sa obtinem un rezultat bun la Targu Mures. Ne vom feri cat vom putea de incidente si vom merge mai tare decat am facut-o la Pitesti. Speram ca, in sfarsit, evolutia noastra buna sa se concretizeze si cu un rezultat bun, a declarat Vlad.

Raliul Targu Mures se va desfasura in perioada 4-6 iunie si are programate 12 probe speciale insumand 100 de kilometri din totalul de 217,9 ai competitiei.

Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy

Noutati Raliul Tirgu Mures – Buletinul nr.2


Buletin nr. 2 / 01.06.2010
RALIUL TIRGU MURES


Datorita unor evenimente locale programate inainte de stabilirea traseului Raliului si care prin natura lor in desfasurare intersecteaza zona probelor speciale. Organizatorii au decis: Pentru evitarea unor incidente neplacute si respectand principiul de securitate al competitiei se aduc urmatoarele modificari:

1. Lungimea PS 5 EREMITU se reduce de la 6,5 km la 5,0 km.

2. Pozitia 3 de la pagina 48 din ROADBOOK devine CO 5 EREMITU.

3. Lungimea PS 8 SOVATA se reduce de la 6,2 km la 5,0 km.

4. Pozitia 3 de la pagina 76 din ROADBOOK devine STOP PS 8 SOVATA.

Sorin Itu
Director Organizatoric

www.raliultirgumures.ro

Alex Mirea revine in Cupa Logan – interviu

Alex Mirea a debutat in Campionatul National de Raliuri la bordul unei Dacii Logan in cupa cu acelasi nume in sezonul 2008 .  Datorita lipsei acute de sponsori, sezonul 2009 l-a “gasit” pe Alex participand in Campionatul National de Viteza in Coasta la bordul unui Renault Clio Rs. Ceea ce parea la inceput o solutie de compromis , cheltuiele fiind mai reduse la Viteza in Coasta decat in Campionatul National de Raliuri, s-a transformat intr-un rezultat excelent , Alex castigand la finalul anului trecut titlul de campion national al clasei H3, al Juniorilor si al clasei automobilelor cu tractiune pe doua roti ( F2)  .

In 2010 prima etapa a Campionatului National de Raliuri s-a desfasurat la Brasov dar Alex a absentat din acelasi motiv , lipsa sponsorilor .  Vestile bune au venit dupa a doua etapa , care a avut loc pe Transfagarasan , Alex ocupand locul 3 al nou infiintatei Grupe K , pilotand acelasi Renault Clio Rs. Weekendul acesta are loc Raliul Muresului , la care Alex va participa la bordul unei Dacii Logan .

Cum a decurs  Raliul Argesului pentru Alex , care sunt motivele pentru care revine in Cupa Logan si ce isi propune sa realizeze la Raliul Muresului puteti afla din interviul de mai jos :

Motorsportnews.ro : Ai inceput sezonul 2010 intr-un mod derutant pentru prieteni sau fani. La Raliul Argesului te -ai trezit inscris la grupa K si ai reusit o clasare pe podium. Cum a decurs Raliul Argesului din punctul tau de vedere?

Alex Mirea : Da, corect, a fost derutant chiar si pentru mine. Dupa ce in toata perioada de pauza am tot facut calcule si mi-am intors buzunarele cu susul in jos pentru a stabili daca are rost sa ma mai gandesc la motorsport sau nu, raspunsul a venit relativ repede: Nu! Era un raspuns care cadea greu avand in vedere ca aveam in garaj doua masini gata oricand de curse, insa de fiecare data cand imi aduceam aminte de acel “Nu!”, strangeam din dinti si incercam sa trec mai departe. A functionat, pana intr-o zi cand dintr o intamplare am ajuns pe o pista de karting “just for fun” insa n-am putut efectiv sa tratez aceasta intamplare ca pe o distractie. Brusc m-am transformat si in timp ce incercam sa obtin timpi cat mai buni pe pista, mi-am adus aminte din nou de acel “Nu!”, moment in care aproape ca am plans de frustare,  suparare si am decis ca indiferent de mijloace, trebuie sa ajung acolo, in dreptul celulei de START.  Zis si facut!

La VTM era exclus sa mai merg pentru ca nu este disciplina care imi place, anul trecut am participat dintr-o conjunctura la care s-a mai adaugat si lipsa de fonduri. Pentru ca iubesc raliul, Brasovul deja trecuse, asa ca am zis: TRANSFAGARASAN ! Era pacat sa ratez o asemenea ocazie. In cateva zile am pus pe Clio minimul necesar  participarii la o etapa de raliu, am imprumutat roti, am cumparat altele folosite si cu ajutorul baietilor de la X-Motors si SKN, am ajuns la startul unui raliu de asfalt insa fara prea mult asfalt curat, cu o masina construita si reglata pentru circuit . N-am putut sa ne folosim de interioare pentru ca nu aveam scut, pe palierele de viteza cu asfalt foarte denivelat, masina ” era pe tot drumul” la 170 km/h, navigatorul Dragos Despinoiu era la prima cursa din viata lui in dreapta  intr-un raliu, toate astea ducand catre un raliul cu timpi foarte slabi pe probe, insa pentru ca obiectivul a fost doar de a termina raliul, ne-am multumit cu faptul ca simteam cum pe fiecare proba ma intelegeam mai bine cu masina si mai ales cu navigatorul. Locul 3 la grupa K, a fost o supriza si pentru noi si a fost cu atat mai mult bine venita cu cat am constatat ca m-am simtit extraordinar pilotand din nou.

Motorsportnews.ro : Pe lista de inscrieri de la Tirgu Mures te-am regasit inscris alaturi de mai vechea “dragoste” Dacia Logan de Cupa. Carui fapt se datoreaza aceasta schimbare?

Alex Mirea : Da, este prima dragoste. Schimbarea a venit datorita faptului ca pentru a pregati Clio de raliu, aveam nevoie de prea multi bani, cheltuielile per etapa erau altele iar adaugand faptul ca grupa k nu se potriveste deloc Clio-ului, am decis sa intram in joc la cupa Dacia avand ca principal obiectiv transformarea fiecarui km de proba speciala in cunostinte, fara greseala dar si fara a risca nimic. Avem nevoie de multi km pentru a obtine rezultate.


Motorsportnews.ro :
Dupa absenta de la prima etapa de la Brasov  si schimbarea masinii, am fi tentati sa credem ca si in 2010 mergi tot cu “bani de acasa”. Am ghicit ?

Alex Mirea : Momentan cu parere de rau, spun ca da, tot cu bani de acasa. Insa totul are o limita din pacate motiv pentru care sper din tot sufletul sa gasesc o alternativa.


Motorsportnews.ro :
Acum doua weekend-uri s a desfasurat Muscel Racing Contest. Anul trecut erai un obisnuit al etapelor de coasta, in 2010 vei lua startul la vreuna ?

Alex Mirea : Obiectivul nostru este sa luam startul la toate etapele de raliu in 2010. Obiectiv foarte greu de indeplinit din punctul meu de vedere iar participand la o etapa de VTM, ne-am face viata si mai grea din cauza cheltuielilor.

Motorsportnews.ro : Ce iti propui pentru Tirgu Mures?

Alex Mirea :Tirgu Mures inseamna revenirea mea in cadrul cupei Dacia si inseamna al doilea raliu impreuna cu navigatorul meu. Dupa raliul de la Arges, am capatat mai multa incredere decat as fi crezut in el dupa doar un singur raliu, iar lucrurile au mers neasteptat de bine per total in ceea ce priveste relatia pilot-copilot.

PS: Masina este inca in garaj, se lucreaza si la ora asta ( nr. 23:00 ). Sper sa reusim sa o terminam in timp util astfel incat sa ajunga la Tirgu Mures.

credit foto : 1,3,4 – Gabi Tomescu

Prima intalnire a F.R.A.S. cu un reprezentant al forului mondial dupa alegerea lui Jean Todt ca presedinte al FIA si dupa 5 ani de la prima solicitare de afiliere

In aceasta saptamana, trimisul special al presedintelui FIA Jean Todt si al WMSC, Peter Doggwiler, a sosit in Romania pentru a face o prima evaluare a situatiei automobilismului sportiv din tara noastră. Joi 27 mai 2010, la sediul Federatiei Romane de Automobilism Sportiv s-a desfasurat o intalnire intre oficialii forului roman si domnul Doggwiler. FRAS a fost reprezentata de presedintele Ovidiu Mazilu si vicepresedintii Stefan Vasile si Emanuel Ilina, la discutii asistand si doi reprezentanti ai Automobil Clubului Roman.

Aceasta intalnire reprezinta primul eveniment de acest gen dupa alegerea lui Jean Todt in functia de presedinte al FIA si, totodata, cel dintai dupa 5 ani de la prima solicitare de afiliere a FRAS la FIA. Asa cum chiar domnia sa a declarat la inceputul intalnirii, Peter Doggwiler a fost trimis in Romania pentru a informa Consiliul Mondial al FIA in legatura cu situatia automobilismului sportiv, avand in vedere ca reprezentarea FIA pe plan sportiv in tara noastra este detinută de unul si acelasi organism (A.C.R) care detine reprezentarea si pe latura Mobility (automobil club national, turism, asistenta si siguranta rutiera, etc.), dar, de la aparitia Legii Sportului din anul 2000 si odată cu infiintarea FRAS, in 2005, aceasta activitate sportiva se desfasoara, conform legii, sub autoritatea sportiva a federatiei nationale de profil.

Va reamintim ca cererea de afiliere a FRAS la forul international a fost contestata de Automobil Clubul Roman timp de 5 ani, motiv pentru care Adunarea Generala a FIA in octombrie 2009 a decis trimiterea unui delegat pentru o informare corecta si impartiala, cu scopul de a se putea stabili daca intr-adevar Federatia Romana de Automobilism Sportiv poate prelua de la ACR calitatea de Autoritate Sportiva Nationala in sens FIA. Precizam ca spre deosebire de alte federatii sportive, FIA are doua diviziuni importante. Este vorba de Mobility, la care, de regula, se acorda drept de reprezentare clubului automobilistic national din tara respectiva, si divizia Sport, la care dreptul de reprezentare se acorda organizatiei care gestioneaza sportul cu motor in functie de legislatia specifica a fiecarei tari. Pornind tocmai de la modul de organizare al FIA, FRAS a prezentat d-lui Dogwiller activitatea FRAS si a sustinut afilierea acestui organism la FIA, considerand ca tara noastra ar avea de castigat in situatia in care ar avea doi reprezentanti la organizatia mondiala, asa cum se intampla si in Franta, Ungaria, dar si in alte tari a caror legislatie permite sau obliga la acest lucru.

Dl. Dogwiller a precizat ca nu se afla in Romania pentru a recomanda o solutie, ci pentru a informa Consiliul Mondial despre pozitia celor doua organizatii legat de aceasta disputa. In plus, delegatul FIA a informat reprezentantii FRAS ca dincolo de aspectele legale, incepand cu saptamana urmatoare, sustinerea afilierii la FIA se va putea face direct si nu ca pana in prezent, prin intermediul ACR, organizatie cu care FRAS s-a aflat in litigiu timp de cinci ani si care a fost recunoscuta inclusiv prin intermediul instantelor judecatoresti.

Acest contact direct este un prim pas, dar unul foarte important, in demersul F.R.A.S. de a fi recunoscuta pe plan international. In functie de raportul delegatului FIA, Consiliul Mondial va propune Adunarii Generale a FIA in toamna acestui an o solutie menita sa armonizeze statutul intern cu cel international al celor doua organizatii, in ceea ce priveste activitatea sportiva.

Razvan Codorean – Fras.ro

Interviu cu Alina Carmina Bunica inainte de Raliul Muresului

Dupa ce a lipsit o etapa din Campionatul National de Raliuri Dunlop, participand la Raliul Argesului doar ca forelighter  cu un Mitshubishi Lancer Evo VII, Alina Carmina Bunica se pregateste sa revina in cea de-a treia etapa din CNR cu al sau Citroen Saxo care este aproape gata de start. Mai multe despre masina si cateva impresii dupa Raliul Argesului puteti afla din interviul de mai jos:

Motorsportnews.ro: Dupa ce la Raliul Argesului ai fost forelighter cu un Mitshubishi Lancer Evo VII, la ce sa ne asteptam pentru Raliul Muresului va fi gata micul Citroen Saxo?

Alina: Da, masina momentan este la vopsit, dar pana la raliu va fi gata. Daunele nu au fost mari, insa nu am avut cum sa ma apuc sa o repar imediat dupa accident, pentru a putea fi prezenta la Raliul Argesului.

Motorsportnews.ro: Vei avea timp sa faci antrenamente cu el?

Alina: Din pacate nu cred ca voi avea timp pentru antrenamente, deoarece masina va fi gata efectiv miercuri, timp  in care eu voi fi la Tg Mures, la recunoasteri – in cazul in care voi participa… Dar poate voi reusi sa fac cativa kilometri la shakedown.

Motorsportnews.ro: Banuiesc ca astepti cu nerabdare sa iei din nou startul din postura de concurent , ai reusit sa mai rezolvi din problemele de buget ?

Alina: Da, bineinteles ca abia astept sa particip la urmatorul raliu, insa si acum problema bugetului este prezenta si de aceea am unele dubii in legatura cu startul la Tg Mures… Eu nu am un buget prestabilit pentru tot anul. Incerc sa ma descurc de la etapa la etapa si lucrul acesta este EXTREM DE  STRESANT, pentru ca, din punct de vedere financiar, nu am cum sa imi pregatesc totul din timp si trebuie sa las totul pe ultima zi, ceea ce nu suport ! Dar aceasta este situatia…

Motorsportnews.ro: Care este raliul tau preferat din  campionatul Romaniei?

Alina: Imi plac mai multe raliuri. Ca asflat imi plac Brasov si, mai nou,Arges, iar ca macadam Tara Barsei(BV). Oricum, toate raliurile au probe combinate, cu portiuni “frumoase” sau mai putin “frumoase”.

Motorsportnews.ro: Cum ti s-a parut Raliul Argesului pe Transfagarasan dupa 9 ani, a fost probabil prima parcurgere a probelor si pentru tine ca pentru multi dintre colegii tai, chiar daca nu le-ai parcurs in regim maxim?

Alina: A fost un raliu extraordinar ! Imi pare bine ca am participat chiar si ca forelighter. A fost primul raliu la bordul unei masini  cu tractiune integrala si de aceea nu am vrut sa fortez, am mers foarte prudent, pentru a termina si a acumula experienta. Stiind dinainte ca este o diferenta foarte mare intre cele doua masini,  totusi am ramas uimita de facilitatea cu care se conduce Evo VII si de stabilitatea pe care o are. Referitor la probele de pe Vidraru, pot sa spun ca sunt deosebite, foarte virajate, dar si foarte tehnice. Erau foarte mult viraje scurte, mascate, care trebuiau abordate intr-un anumit fel, pentru a avea continuitate in urmatorul viraj si tot asa. Pentru mine acest raliu a fost o experienta noua si ii multumesc lui Vali Porcisteanu ca mi-a pus la dispozitie masina sa de antrenament – Mitsubishi Evo VII.

Motorsportnews.ro: Am vazut ca ai fost prezenta impeuna cu Vali la Muscel Racing Contest ca si spectatori, iti plac si cursele de coasta si daca ai vreun favorit?

Alina: In general, ne place sa ne uitam la curse, dar cum la raliuri nu avem cum (si lucrul asta ma bucura 😛 ), mergem la coasta sau mai iesim din tara pentru alte raliuri. Pe mine nu prea ma atrage coasta, dar in cazul in care nu as mai putea sa particip la raliuri, poate ar fi o varianta… Nu am un pilot favorit de la coasta, dar sunt anumiti pe care i-am remarcat, chiar daca au participat cu niste masini mai slabe. Stilul de pilotaj se observa oricum, cu orice masina ar merge un pilot.