Category Archives: CNR

ADRIAN RASPOPA REVINE CU PLACERE LA RALIUL ARADULUI

Adrian Raspopa si Cosmin Diacu au inceput astazi recunoasterile oficiale ale Raliului Aradului, cea de-a treia etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si care se va desfasura in acest weekend, in perioada 02-03 iunie.  Aflati in postura de lideri detasati ai clasamentului rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice dupa doi victorii din tot atatea etape desfasurate, cei doi coechipieri si-au propus sa plece de la Arad cu maximul de puncte.

 

 

Raliul Aradului este anul acesta si a doua etapa a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA si programeaza 9 probe speciale in lungime de 116,87 kilometri. Chiar daca anul trecut au absentat de la aceasta etapa, Adrian Raspopa si Cosmin Diacu revin cu placere pe specialele Raliului Aradului.

 

Desi ne aflam la Arad, gandul imi este la Raliul Moldovei Bacau, competitie pe care o organizez si de care ne mai despart aproximativ 2 saptamani. Din pacate anul trecut nu am putut lua startul la Arad, insa la editiile anterioare am avut rezultate foarte bune de cate ori am terminat. Sper sa ne gasim in acest an energia si puterea de concentrare pentru a obtine maximul de puncte si pentru a ne consolida pozitia de lideri in clasamentul rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice.  Vreau in acelasi timp sa avem un ritm sigur si ne vom adapta viteza pe probe si strategia in timpul cursei, deoarece perioada de timp fata de urmatoarea etapa este foarte mica. Nu ne permitem nicio greseala la Arad pentru ca urmeaza etapa de casa unde, ca de obicei, vreau sa avem un parcurs excelent. a spus Adrian Raspopa dupa prima zi a recunoasterilor oficiale ale Raliului Aradului.

 

 

Ne place foarte mult traseul de la Arad si sper ca vreamea sa tina cu noi. Chiar daca la raliurile de macadam este mai greu sa faci o alegere total gresita a pneurilor, eventualele averse pot afecta destul de mult viteza pe probe, mai ales ca la Arad o parte din acestea sunt mai departe de parcul de service. Sper sa facem o figura frumoasa si in clasamentul general ca de obicei, chiar daca acesta este un obiectiv secundar pentru noi.a mai adaugat Adrian Raspopa.

 

Startul festiv al intrecerii este programat joi, 01 iunie, in fata Primariei Arad, incepand cu ora 21:00, urmand ca vineri concurentii sa ia startul pe probele speciale incepand cu ora 16:00. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competitiei Sambata, 03 iunie, incepand cu ora 21:00, pe podiumul amplasat in fata Primariei Arad.

MEDIATIZARE INTENSA PENTRU RALIUL MOLDOVEI BACAU 2017

Aflat la debutul pe plan european si programat in perioada 16-17 iunie, Raliul Moldovei Bacau va avea parte de o promovare intensa in acest sezon, pe toate canalele de comunicare, gratie unui nou parteneriat incheiat cu postul de radio Europa FM. Ajuns la cea de-a saptea editie, Raliul Moldovei Bacau face parte anul acesta din Trofeul European de Raliuri (European Rally Trophy) și Trofeul Balcanic de Raliuri (Balkan Rally Trophy), campionate europene desfășurate sub egida Federației Internaținale a Automobilului (FIA), dar si din Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național de Raliuri 2 Dunlop, Campionatul Național de Raliuri Istorice, competiții desfășurate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

 

 

Din punct de vedere al transmisiunilor in direct, Raliul Moldovei Bacau va marca in 2017 cea mai mare transmisie live a unei etape din România. Astfel, in prima zi a competitiei, cea de vineri 16 iunie, proba speciala Vermesti va fi difuzata in direct de posturile TVR Iași, TVR 1 și TVR HD, productia fiind asigurata de un car de transmisie al TVR Iasi . Tot in prima zi, superspeciala din Bacau, organizata pentru prima oara pe un circuit stradal in centrul orasului, va fi transmisa in direct pe postul tv Dolce Sport prin intermediul unui car de productie al aceleiasi televiziuni, difuzarea urmand sa se faca concomitent si pe posturile Televiziunii Române. Deznodamantul Raliului Moldovei Bacau va putea fi urmarit in direct sambata, pe 17 iunie, atunci cand ultima proba speciala, Buhusi, va fi transmisa in direct pe posturile TVR Iași, TVR 1 și TVR HD.

 

 

Asa cum am mai spus-o si la editiile anterioare, ne-am propus sa imbunatatim Raliul Moldovei Bacau din toate punctele de vedere. Am tinut cont de parerile colegilor din Campionatul National de Raliuri vizavi de probele speciale, am ridicat an de an stacheta in materie de mediatizare si transmisii live si incercam sa atragem cat mai multi spectatori. Astfel, incepand de saptamana viitoare, la nivel national va fi difuzat un spot de promovare pe postul de radio Europa FM. De asemenea, gratie titulaturii pe care Bacaul o are in acest an, respectiv de Oras European al Sportului, vom avea parte de si mai multi voluntari. Acestia au inceput deja de saptamana aceasta difuzarea afisului oficial al competitiei in intreg judetul Bacau si sper ca publicul sa fie receptiv intr-un numar cat mai mare.” detalieaza Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Bacau, o parte din demersurile efectuate pentru mediatizarea competitiei.

 

Se pare ca microbul raliurilor l-a virusat pe Dani Otil iar la Raliul Moldovei Bacau acesta va evolua in postura de pilot pe una din masinile de deschidere, urmand sa-l aibe in dreapta sa, in calitate de copilot, pe Radu Guramulta. O alta noutate in acest an va fi aceea ca traditionalul Rally Barbecue va fi organizat in premiera in apropierea specialei Runcu, la finalul recunoasterilor pe aceasta proba, o ocazie inedita pentru concurenti, presa locala si de ce nu, localnici, sa socializeze pe tema raliului. ” a mai adaugat Adrian Raspopa.

 

 

Din punct de vedere organizatoric, saptamana aceasta a avut loc si sedinta comuna a reprezentantilor autoritatilor locale, ai Politiei, Jandarmeriei, Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta si ai organizatorului, ocazie cu care a fost avizat planul de securitate al competitiei. „Am intrat in linie dreapta cu lucrarile de amenajare ale suprafetei de rulare, acestea fiind in curs de definitivare. Vreau sa multumesc si pe aceasta cale companiei Petrom pentru efortul considerabil depus pentru ca speciala Moinesti sa se prezinte in conditii impecabile dupa trecerea iernii.”  a mai spus Adrian Raspopa, presedintele ACS Rally Spirit.

 

 

Raliul Moldovei Bacau propune in acest an concurentilor un format cu 17 probe speciale, in lungime de 126, 81 kilometri, care se vor desfasura de-a lungul zilelor de vineri, 16 iunie si sambata, 17 iunie. Festivitatea de premiere va avea loc sambata, in centrul Bacaului, incepand cu ora 20:30 si se va incheia cu un concert al trupei Holograf.

 

 

Raliului Moldovei Bacău 2017 este organizat de ACS Rally Spirit cu sprijinul Consiliul Județean Bacău, Consiliul Local şi Primăria Bacău, Consiliul Local Moinești, consiliile locale ale com.Zemeș și Măgirești, al sponsorului principal Audi, precum şi al partenerilor tehnici Cybernet, Auto Moto Invest, Selgros, Arena Mall, Hotel Decebal şi Adrimpex.

PROGRAM EXCEPȚIONAL PENTRU RALIUL MOLDOVEI BACĂU 2017 ( documente oficiale )

După ce a primit de la ACES (European Capitals and Cities Of Sport Federation) titulatura de„Oraș European al Sportului 2017” în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Bruxelles, în incinta Parlamentului European şi a preluat pe data de 2 mai titlul de Capitală a Tineretului din România, proiect ajuns la a doua ediție și care se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Bacăul se pregătește în perioada 16-17 iunie pentru unul dintre cele mai importante evenimente ale programului cu valenţe europene.

 

Astfel, ACS Rally Spirit, organizatorul Raliului Moldovei Bacău, a pregătit pentru acest an un program excepțional, asumat în totalitate de Consiliul Județean Bacău, Consiliul Local şi Primăria Bacău, Consiliul Local Moinești și consiliile locale ale com.Zemeș și Măgirești, care să marcheze debutul întrecerii în cadrul campionatelor europene în care s-a înscris și să ridice din nou ștacheta în materia transmisiunilor în direct a sporturilor cu motor din România.

 

Ajuns la cea de-a șaptea ediție, Raliul Moldovei Bacău se va desfășura în perioada 16-17 iunie și va conta ca etapă în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, Campionatului Național de Raliuri 2 Dunlop, Campionatului Național de Raliuri Istorice, competiții desfășurate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS). De asemenea, pentru prima oară, întrecerea moldavă va face parte din Trofeul European de Raliuri (European Rally Trophy) și Trofeul Balcanic de Raliuri (Balkan Rally Trophy), campionate europene desfășurate sub egida Federației Internaținale a Automobilului (FIA).

 

Pentru acest pas foarte important al competiției, organizatorul a pregătit concurenților un concept care să se plieze pe dorințele acestora, prima zi a Raliului Moldovei Bacău, cea de vineri 16 iunie, programând 8 probe speciale care se vor desfășura în apropierea Moineștiului, localitate unde va fi amplasat și parcul de service. Startul raliului este programat pentru ora 11:10 iar pe prima specială la ora 11:33. Ziua de vineri a Raliului Moldovei Bacău se va încheia în acest an cu o superspecială, organizată în premieră pe un circuit stradal în centrului Bacăului, care va începe la ora 18:17.

 

Pentru ziua de sâmbătă, 17 iunie, în programul competiției se află alte 8 probe speciale care se vor desfășura în apropierea Bacăului, localitate unde va fi amplasat parcul de service și unde se va desfășura și festivitatea de premiere alături de concertul trupei Holograf. Raliul Moldovei Bacău are în acest an 17 probe speciale care însumează 126,8 km iar sesiunea oficială de teste se va desfășura joi, 15 iunie, începând cu ora 15:00, pe un traseu de 2,75 km din apropierea comunei Lespezi. De asemenea, startul festiv se va da în aceeași zi, începând cu ora 20:00 din Piața Tricolorului din Bacău.

 

Ediția din 2017 a Raliului Moldovei Bacău va marca cea mai mare transmisie în direct a unei etape din România, un exercițiu de imagine al organizatorului sprijinit de Dolce Sport și Televiziunea Română, posturi tv care vor transmite live nu mai puțin de 6 ore de imagini de pe probele speciale.  Prima zi a competiției va fi un adevărat recital de transmisii în direct: live-ul de pe speciala Vermești va fi asigurat de un car de producție al TVR Iași şi va fi transmis de posturile TVR Iași, TVR 1 și TVR HD iar cel de pe superspeciala din Bacău va fi asigurat de un car de producție al Dolce Sport, difuzarea urmând să se facă în direct pe postul tv Dolce Sport şi concomitent şi pe posturile Televiziunii Române.

 

Ultima specială a Raliului Moldovei Bacău, proba Buhusi, programată în cea de-a doua zi și care reprezintă power stage-ul competiției (primele trei echipaje primesc puncte bonus) va fi transmisă în direct grație unei producții a TVR Iași şi va fi transmisă de TVR Iași, TVR 1 și TVR HD.

 

Vreau să felicit autoritățile locale pentru obţinerea titulaturii de Oraș European al Sportului 2017, un proiect ambițios care presupune şi obligaţii din partea administraţiei de a investi în infrastructura şi în dezvoltarea programelor sportive pentru toate varstele. Raliul Moldovei Bacău este cel mai important eveniment din acest program, astfel că am gândit un program inedit pentru acest an, cu un recital de transmisii live dar și o superspecială care se va desfășura pe un circuit stradal în centrul orașului. Vreau să rog băcăuanii şi pe această cale să dea dovadă de clemență pentru disconfortul creat ținând cont că blocarea traficului se face o singură dată pe an, pentru câteva ore. Mi-ar plăcea să atragem cât mai mulți concurenți din alte țări, datorită campionatelor europene în care am fost acceptați pentru acest an și deja pot să confirm prezența campionului european David Botka la start.” a declarat Adrian Răspopa, președintele ACS Rally Spirit – organizatorul Raliului Moldovei Bacău.

 

Raliului Moldovei Bacău 2017 este organizat de ACS Rally Spirit cu sprijinul Consiliul Județean Bacău, Consiliul Local şi Primăria Bacău, Consiliul Local Moinești, consiliile locale ale com.Zemeș și Măgirești, al sponsorului principal Audi, precum şi al partenerilor tehnici Cybernet, Auto Moto Invest, Selgros, Arena Mall, Hotel Decebal şi Adrimpex.

 

Documente oficiale

Regulament Particular

Plan Orar

Plan Orar CNRD2

Suplementary Regulations

Plan orar ERT

Formular_acreditare_media

media_acreditation_form

Entry_Form_ERT

cerere_inscriere_echipaj_CNRI

cerere_inscriere_echipaj_CNRD

cerere_inscriere_echipa_CNRD

cerere_inscriere_echipaj_CNRally2

 

Ploaia (de cupe) vine de la Cluj

După ce s-a impus în etapa inaugurală de la Brașov, Vali Poricșteanu a reușit un nou succes la Clasa 3 și la Cluj, în Transilvania Rally powered by Ford. Mai mult, el a urcat pe ultima treaptă a podiumului general în CNRD și, înscris în ultima clipă și în competiția Tour European Rally, și-a adjudecat TER Production.

Ajunși la Cluj în postura de lideri ai Clasei 3 în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Vali Porcișteanu și Dan Dobre nu și-au ascuns intenția de a bifa al doilea succes consecutiv chiar pe ”terenul” principalului rival la supremația în această categorie. Mai mult, cum Transilvania Rally powered by Ford face parte, începând de la această ediție, timp de 3 ani, din Tour European Rally, Vali și Dan aveau cu acest prilej și oportunitatea de a-și măsura forțele cu competitorii străini înscriși în această competiție. ”Ne așteaptă o competiție deloc ușoară. Avem adversari puternici în competiția internă și, sunt convins, și în TER. Sincer, nu mă preocupă neapărat necunoscuta legată de nivelul adversarilor din seria europeană, ci cea legată de vreme. Pe probele de la Cluj trecerea de la soare la ploaie în averse este o tradiție, iar prognoza nu este deloc încurajatoare. Sper să facem alegerile potrivite în materie de pneuri și să avem un ritm bun pentru a încheia acest raliu lung cu un succes. Obiectivul nostru principal este victoria la Clasa 3 în CNRD, dar îi vom avea ca reper pe concurenții cu mai performantele mașini de Clasa 2. Un podium la general în CNRD și victoria în întrecerea europeană le privim ca pe un bonus”, declara Vali Porcișteanu în dimineața primei zile de concurs.

 

După cele patru probe speciale ale primei zile, una încheiată târziu în noapte, după o specială la lumina proiectoarelor, Vali Porcișteanu și Dan Dobre ocupau locul secund la Clasa 3, la 35,2 secunde de lider, poziția a patra în ierarhia generală a CNRD și cea de-a șasea în TER. ”Nu a fost o zi lejeră din pricina condițiilor meteo. Sunt mulțumit doar pe jumătate de alegerea pneurilor, dar trebuie să vedem și partea plină a paharului. Am luat pulsul adversarilor, ne-am stabilit reperele, iar maine ne așteaptă o zi lungă, pe care trebuie să o abordăm încă din start cu un ritm mai alert, care să ne permită să urcăm pe prima poziție la Clasa 3”, declara, la finele zilei, Vali.

 

Și, într-adevăr, a pornit sâmbătă în forță, ocupând locul 4 la general, dovedind că nu a fost vorba despre o simplă declarație. Avea să continue în același ritm ridicat și pe probele următoare, punând presiune pe lider, care avea să abandoneze pe PS7, după o ieșire în decor. ”Sincer, îmi pare rău pentru Florinel. A mers extrem de tare, iar duelul cu el ne-a motivat să facem și noi același lucru, astfel că am reușit să punem presiune chiar și pe cei care au mașini de Clasa 2. Se știe că uneori este mai greu să concurezi când încerci să-ți conservi poziția, dar sper să evităm problemele până la finele competiției”, preciza, în parcul de service de la mijlocul zilei, Porcișteanu. La acel moment avea un avans de peste un minut în fața celui de-al doilea clasat în competiția TER și de peste două minute și jumătate față de secondantul său la Clasa 3.

 

Până la final, avea să mai bifeze încă două scratch-uri la Clasa 3, distanțându-se și mai mult în fruntea ierarhiei, pentru ca apoi să-și conserve rezultatul. Drept urmare, Vali, alături de Dan Dobre, și-a atins obiectivul de a câștiga întrecerea la Clasa 3 în CNRD, a urcat pe ultima treaptă a podiumului general în CNRD, și s-a impus în TER Production. ”Suntem extrem de mulțumiți de acest rezultat și abia așteptăm următoarea etapă, mai cu seamă că la Arad vom avea prilejul de a concura pe suprafața noastră preferată, macadamul. Suntem în grafic în ceea ce privește obiectivul nostru, acela de a câștiga titlul național la Clasa 3, și suntem, deocamdată, și pe ultima treaptă a podiumului CNRD în ierarhia FIA. Mă bucur în plus că echipa noastră, DTO-Tellur Rally Team, chiar dacă a evoluat într-o formulă restrânsă, a urcat pe podium și de această dată și suntem la numai 10 puncte de lider“, a declarat, la finalul întrecerii, Vali Porcișteanu.

 

Echipajul Porcișteanu/Dobre se bucură de susținerea unor parteneri de încredere, DTO și Tellur (marca pe care Vali o reprezintă în România), dar și YATOshop.ro (partener tehnic) și Digi24 & ProFm (parteneri media).

Experienta benefica pentru Gabriel ENE la Transilvania Rally

Echipajul Shark Racing alcatuit din Gabriel ENE si Petru PALER pleca spre a doua etapa a Campionatului National de Raliuri cu obiectivul de a acumula noi kilometri de proba speciala. O buna parte a obiectivului a fost indeplinit echipajul reusind sa parcurga 9 probe speciale din totalul celor 14.

Transilvania Rally, desfasurat in perioada 5-6 mai, a contat in acest an si in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally), pilotii romani avand in acest fel ocazia de a concura alturi de piloti straini consacrati precum Giandomenico Basso sau Luca Rossetti.  

 

Pentru Gabriel ENE problemele tehnice au pus punct prematur unui raliu mult asteptat de pilotul bucurestean.

 

Raliul nu a inceput asa cum ne doream datorita lipsei de aderenta pe primele doua probe in care nu am reusit sa imi gasesc un ritm bun. Dupa primele doua speciale am remediat insa problema si alaturi de Petru am inceput sa crestem treptat ritmul si sa ne bucuram de frumoasele probe din judetul Cluj-Napoca. Din pacate ultima proba a primei bucle de sambata a insemnat pentru noi si ultima proba a raliului datorita problemelor tehnice aparute la masina. Dupa ce am parcurs toata proba Floresti cu avariile pornite datorita fatului ca motorul intrerupea la 5000rpm, am reusit sa ajungem in parcul de service unde am descoperit probleme la clapeta de acceleratie. Mecanicii au reusit sa remedieze problema insa odata ajunsi la startul aceleasi probe Floresti, pentru a efectua a doua trecere, motorul a inceput sa intrerupa din nou. Am decis sa ne oprim si sa revenim in parcul de service unde mecanicii au descoperit probleme la una din bobinele motorului. Ma bucur ca am reusit totusi sa parcurgem kilometri importanti pentru noi ca si echipaj si pentru ca am reusit sa participam la un raliu foarte frumos si bine organizat, la care am absentat anul trecut.” concluziona Gabriel Laurentiu ENE. 

 

Urmatoarea participare a echipajului Shark Racing, cu modelul Renault Clio R3, va avea loc la Raliul Harghitei, care se va desfasura in perioada 14-16 iulie 2017. 

 

Evolutia echipajului Shark Racing este sustinuta pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

Adrian Raspopa obtine o noua victorie la grupa 2RW in Transilvania Rally

Echipajul alcatuit din Adrian Răspopa şi Cosmin Diacu a reusit o nouă victorie la grupa rezervata automobilelor cu doua roti motrice in Campionatul Naţional de Raliuri Dunlop.

 

Desfasurat in perioada 5-6 mai Transilvania Rally Cluj a reprezentat cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop, iar, in acest an, runda a contat si in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally).

Cu obiectiv declarat inainte de startul etapei de a obtine un loc cat mai sus in clasamentul TER, Adrian Răspopa a concluzionat la finalul etapei: Am plecat cu inina stransa catre aceasta etapa, prin prisma rezultatelor destul de modeste de la ultimele 4 editii. Am pornit raliul cu stangul datorita unei alegeri gresite a pneurilor si a unui set-up necorespunzator. Am pierdut timp pretios din acesta cauza si nu ne-am mai putut apropia de liderul clasamentului, Luca Rossetti, care s-a distantat foarte mult pe prima proba speciala. Ma bucur ca am reusit sa ne indeplinim obiectivul setat inaintea etapei si anume acela de a termina in top 10 in clasamentul TER, lucru pe care l-am si reusit in final.

 

Lupta la categoria automobilelor cu doua roti motrice a fost una extrem de puternica si ma bucur ca am avut ocazia sa ne duelam cu Luca Rossetti un pilot foarte talentat si experimentat. Acest lucru m-a ambitionat si m-a motivat astfel incat sambata am putut avea un ritm sustinut, care ne-a adus si doua scratch-uri pe parcursul zilei.

Am plecat de la Cluj cu maxim de puncte in clasamentul rezervat automobilelor cu doua roti motrice care conteaza in Campionatul Naţional de Raliuri, cu primul loc la clasa 5 si un loc 6 in clasamentul general. Acest lucru ne motiveaza si mai mult pentru restul sezonului si sper ca alaturi de partenerul nostru ADAMA sa continuam in acelasi ritm si sa obtinem rezultate la fel de bune. Totodata trebuie sa multumesc si echipei Omega Motorsport care ne-a pus la punct o masina perfecta.”  

 

Urmatoarea etapa a Campionatul Naţional de Raliuri, Raliul Aradului va avea loc in perioada 2-3 iunie 2017 si  reprezinta a doua etapa a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA.

 

Adrian Răspopa nu are timp sa se bucure prea mult de rezultatul obtinut si deja a intrat in febra pregatirilor în calitate de organizator al Raliului Moldovei Bacău, etapă din Campionatul Naţional de Raliuri al României programată în perioada 17-18 iunie.

 

Gabriel ENE focusat pe Transilvania Rally

Doar o zi ne mai desparte de runda secunda a Campionatului National de Raliuri, Transilvania Rally, care a pregatit concurentilor aproximativ 160km, impartiti in 14 probe speciale si care va conta, totodata, in Campionatul European de Raliuri TER (Tour European Rally).

Raliul va debuta vineri, 5 mai, cu speciala Tarnita in lungime de 25.1km urmand ca primul concurent sa ia startul la ora 16.50. Prima zi a raliului mai programeaza inca 3 probe speciale  Beliș 1 (13.95 km), Rasca (21.74 km) si Floresti (7.16 km), ultima urmand a se desfasura la lumina proiectoarelor speciale incepand cu orele 21.38

 

Restul de zece probe speciale, inclusiv Superspeciala organizata pe un circuit stradal in jurul stadionului Cluj Arena si al Salii Polivalente, se vor desfasura sambata, 6 mai,  dupa cum urmeaza: Valea Fericirii 1 (circa 10km), Belis 2 (14 km), Manastireni 1 (9 km), Dangau 1 (12km), Floresti 2 (7.2km), Floresti 3 (7.2km), Valea Fericirii 2 (10km), Manastireni 2 (9km) si Dangau 2 – Power Stage (12km).

 

Gabriel ENE porneste, impreuna cu navigatorul sau Petru PALER, cu acelasi obiectiv declarat la startul sezonului si anume acela de a acumula cat mai multi kilometri de proba speciala.

 

Astept cu interes etapa de la Cluj mai ales ca anul trecut am absentat de la acest frumos raliu. Asa cum am mai spus si la finalul etapei precedente, imi doresc sa efectuez cati mai multi kilometri de proba speciala cu modelul Renault Clio R3 si alaturi de Petru sa crestem ritmul treptat. Etapa are si o insemnatate speciala pentru mine deoarece aici, in urma cu doi ani, luam startul pe o masina de clasa R2. Ca de fiecare data imi doresc ca publicul sa fie alaturi de noi sis a ne sustina de pe marginea probelor speciale in numar cat mai mare.” declara Gabriel ENE inainte de startul Transilvania Rally.          

 

Gabriel ENE si Patru PALER vor lua startul in Transilvania Rally in cadrul clasei 5, acolo unde au reusit sa urce pe podium in cadrul primei etape a sezonului, desfasurata in Brasov.

 

Evolutia echipajului Shark Racing este sustinuta pe parcursul sezonului 2017 de sgmarket.ro partener principal, Energizer, Pringles, Maximum Speed Energy Drink, Cramele Insuratei, Amata, Serus, Ideal Media Advertising si House of Cookies. 

 

Ochii ațintiți spre vârf

Întrecerile interne de raliuri revin în activitate în acest weekend cu BT Transilvania Rally powered by Ford, runda a doua a CNRD. Competiția contează și ca prima etapă a stagiunii 2017 în Tour European Rally.

După un debut foarte bun în stagiunea 2017 a Campionatului Național de Raliuri, cu victoria obținută de echipajul Vali Porcișteanu/ Dan Dobre la Clasa 3 în prima etapă, Raliul Brașovului, dar și cu rezultate foarte bune pentru ceilalți componenți ai echipei, care și-a adjudecat succesul în competiția dedicată,  “DTO-Tellur Rally Team” va evolua în perioada 4-6 mai la BT Transilvania Rally powered by Ford.

 

Fără îndoială, suntem fericiți că venim la Cluj din postura de lideri în competiția echipelor. Ne propunem să avem o prestație la fel de bună precum cea de la Brașov și să îmcercăm să ne păstrăm cât mai mult timp acest loc fruntaș. Suntem conștienți că nu este o sarcină facilă, pentru că avem parte de adversari extrem de valoroși, dar ne-am propus să luptăm pe fiecare probă specială programată până la finele campionatului pentru a ne clasa la final cât mai sus”, spune Vali Porcișteanu.

Firesc, în paralel, Vali este decis să repete la Cluj succesul obținut la Brașov la Clasa 3: ”În ceea ce ne privește pe mine și pe Dan Dobre, am anunțat că obiectivul nostru pentru acest sezon este titlul la Clasa 3. Este motivul pentru care abordăm întrecerea cu dorința de a bifa a doua victorie în această întrecere. Pe de altă parte, îi avem ca reper pe concurtenții de la Clasa 2, dar, evident, potențăm prestația noastră cu diferența la capitolul material de concurs. Ne-am propus însă să setăm cât mai sus ștacheta, pentru că privim și în perspectivă, la ceea ce va urma în sezoanele viitoare. Ne doream să participăm și în TER, dar, din păcate, nu am putut alinia în timp util materialul de concurs la specificațiile tehnice impuse de regulamentul competiției, astfel că ne rezumăm la obiectivele legate de întrecerea națională”.

 

La startul celui mai important raliu găzduit de România în ultimii ani se vor alinia, printre alții, Giandomenico Basso, dublu Campion Național al Italiei, dublu campion european și câștigător IRC, Luca Rossetti, triplu campion european de raliuri, sau Chewon Lim, pilot oficial al programului Hyundai Motorsport. BT Transilvania Rally powered by Ford este prima etapă a Tour European Rally 2017 și va avea un program alcătuit din 14 probe speciale, care vor însuma nu mai puțin de 159,62 km. 

 

Vineri, în prima zi de concurs, startul pe cea dintâi probă a zilei, Tarnița, este programat la ora 16:50. Urmează apoi alte două secțiuni cronometrate, Beliș și Râșca, o vizită prin parcul de service, iar apoi, după lăsarea serii, la lumina proiectoarelor, ultima specială a zilei, Florești, derulată cu începere de la ora 21:22.

 

Sâmbătă, concurenții vor avea de parcurs mai întâi două bucle cu câte patru secțiuni distincte. Se pleacă în competiție la 9:08, pe PS Valea Fericirii, urmată apoi de Mănăstireni, Dângău și Florești. După regrupare și service-ul de mijloc de zi se va alerga pe Florești, Valea Fericirii, Mănăstireni și Dângău, care va avea și statut de Power Stage. La 18:22 se va da startul în Superspeciala Cluj, pentru ca sosirea primului echipaj să fie programată 6 minute mai târziu.

 

Echipajul Porcișteanu/Dobre se bucură de susținerea unor parteneri de încredere: DTO (Dolo Trans Olimp) și TELLUR (marca pe care Vali o reprezintă în România), dar și YATOshop.ro, Pirelli, Millers Oil prin Racing Nick – parteneri tehnici, Digi24 & ProFm – parteneri media.

Start in Transilvania Rally pentru Csongor Szabo

Debutul sezonului 2017 al Campionatului National de Raliuri “Dunlop” a avut loc la Brasov la finalul lunii martie, unde s-a desfasurat Tess Rally, etapa care deschide in mod regulat lupta pe probele speciale de raliu din Romania. Cu o vreme nesperat de frumoasa si asfalt uscat, raliul s-a desfasurat sub privirile unui numar mare de spectatori, care au venit sa vada spectacolul oferit de cele peste 60 de echipaje. Desi la Tess Rally 2017 a urcat pe pozitia secunda a clasei 9, in urma verificarilor tehnice de dupa raliu, echipajul format din Csongor Szabo si Rares Fetean a fost declarat invingator dupa descalificarea echipajului invingator, motivul fiind neconformitatea turbinei motorului.

 

Transilvania Rally, a doua etapa a sezonului 2017, va avea loc in perioada 4-6 mai, avand programati un numar de aproape 160 de kilometri cronometrati pe probele speciale de asfalt din jurul orasului Cluj-Napoca. Recunoasterile traseului de concurs debuteaza miercuri, urmand a se continua joi, atunci cand au loc fotografia oficiala si prezentarea oficiala a echipajelor. Cu sediul central al raliului mutat la Cluj Arena, echipajele vor trece prin fata fanilor prezenti la startul festiv joi seara, incepand cu ora 20:00, in preajma celebrului stadion clujean, ca mai apoi o parte din actiune sa se mute in apropiere: parcul de service, zona unde mecanicii se lupta cu secundele in incercarea de a repara toate stricaciunile, va fi amplasat in parcarea Salii Sporturilor “Horia Demian”.

 

Testele oficiale ale Transilvania Rally sunt programate vineri dimineata, intre 8:00 si 14:00, pe o sectiune din proba “Floresti”, acolo unde doi norocosi castigatori ai concursului partenerului Ferroli vor ocupa locul de copilot in dreapta lui Csongor Szabo pentru o sesiune de antrenament. Impartit in 2 zile, raliul debuteaza vineri la ora 16:00, echipajele avand de parcurs 3 probe speciale lungi (“Tarnita”, “Belis” si “Dangau”), in lungime totala de aproximativ 60 kilometri, ca mai apoi sa revina in zona de service. Prima zi se incheie cu o proba speciala desfasurata la lumina farurilor suplimentare, “Floresti”, unde spectatorii vor avea parte de un spectacol garantat. Mai multe masini de concurs vor evolua pe proba-circuit, intr-un cadru excelent pentru fani, care beneficiaza de o vizibilitate foarte mare datorita amfiteatrelor naturale create de peisajul din zona.

 

Transilvania Rally este foarte interesant in acest sezon. Prima zi de concurs, desi cu doar 4 probe, este lunga si contine speciale dificile. Revenirea specialei “Tarnita” o sa fie spectaculoasa, “Belis”-ul ramane un clasic iar “Dangau”-ul o sa fie o provocare pentru toate echipajele, un loc unde o sa se faca diferenta. Suntem curiosi care va fi atmosfera pe “Floresti”, proba care este orientata catre spectatori si care-i invita pe acestia sa fie in numar mare alaturi de noi a descris Csongor prima zi a Transilvania Rally.

 

A doua zi de concurs programeaza un total de 91 kilometri cronometrati, desfasurati in zona Belis – Manastireni – Rasca, acolo unde echipajele vor evolua pe speciale in urcare sau in coborare, pe sectiuni de drum virajate si inguste, rapide si inselatoare, toate reprezentand ingredientele ideale pentru o provocare pentru toate echipajele. Cu 10 speciale in program, sambata o sa fie ziua cea mai lunga si interesanta chiar si pentru spectatori, cu doua treceri consecutive pe “Floresti”, speciala cea mai apropiata de Cluj-Napoca, dar si cu o superspeciala noua, care se va desfasura in zona Cluj Arena – Parcul Central din oras, incepand cu ora 18:26. Sambata o sa fie o zi lunga. Speram sa avem un parcurs bun vineri, sa ocupam o pozitie buna, iar sambata sa ne conservam rezultatul si sa terminam cu bine raliul. a spus Csongor.

 

Pentru noi, raliul de la Cluj este unul foarte important. Dupa rezultatul final de la Brasov, avem o misiune clara: sa ne consolidam avansul in fruntea clasamentului clasei 9 cu o victorie. Transilvania Rally va fi, probabil, cea mai dificila etapa din acest sezon si o vom aborda cu maxima atentie. Avem nevoie de o dictare perfecta pe probele speciale si de incredere maxima pentru a obtine timpi buni si a ne impune. a spus Csongor.

 

Un punct important al motorsportului din Romania, Cluj-Napoca are un numar mare de fani ai motorsportului si atrage anual, la fiecare competitie organizata in zona, spectatori din judetele din Transilvania. Cu probe speciale spectaculoase, rapide, dar si cu speciale dedicate fanilor, unde spectacolul va fi garantat, Csongor si Rares se asteapta ca numarul celor de pe margine sa fie mare: Intotdeauna m-am simtit bine la raliul de la Cluj, unde atmosfera e frumoasa si raliul interesant. Sper sa avem parte de multi fani pe margine, sa ne incurajeze sa crestem ritmul si sa facem spectacol. Va asteptam pe toate probele, dar mai ales vineri si sambata pe “Floresti” si pe superspeciala de la Cluj Arena de sambata seara, unde show-ul o sa fie garantat! a incheiat Csongor.

 

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Transilvania Broker, Alisca Vending, Gother Service si partenerii media Observatorul de Covasna si RallyMax.ro.

Raliul Radului – Documente oficiale

Etapa a treia a Campionatului National de Raliuri va avea loc la Arad, in perioada 02-03 iunie 2017. Raliul Aradului reprezinta a doua etapa a Balkan Rally Trophy, campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri FIA. Concurenti din Romania, Bulgaria, Turcia si Serbia sunt asteptati sa ia startul pe cele noua probe speciale. Promotorul acestei competitii este Mihai Leu, multiplu campion national si campion mondial la box in 1997 si campion national de raliu in 2003.

Raliul Aradului are o valoare importanta pentru motorsport, intrucat reprezinta o etapa comuna a Trofeului European de Raliuri (FIA – ERT), Campionatul National de Raliuri Dunlop, Campionatul National de Rally 2 si Campionatul National de Raliuri Istorice. Startul festiv va avea loc joi 01 iunie in fata Primariei Arad, incepand cu ora 21:00, urmand ca vineri concurentii sa ia startul pe probele speciale. Festivitatea de premiere va avea loc la finalul competitiei Sambata, 03 iunie, pe podiumul amplasat in fata Primariei Arad.

 

Supplementary Regulations Arad – 2017

Regulament Particular Arad – 2017

Formular Inscriere Echipe CNRD 2017

Formular Inscriere Echipe CNRally2D 2017

Formular Inscriere Echipaj CNRVID 2017

Plan Orar CNRD Arad 2017

Plan Orar Rally2 Arad 2017

Maps

Media Accreditation Form

Formular Inscriere Echipaj CNRD 2017

Formular Inscriere Echipaj CNRally2D 2017

Formular Acreditare Media Entry Form ERT 2017