Category Archives: Sezonul 2020

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza, locul 2 la Iași

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au terminat încă o etapă cu bine. Raliul Iașului, unul care a oferit surprize mari în ziua a doua, a fost, din nou, unul de bun augur pentru Giri și Tudor, care au încheiat pe locul a doilea. O evoluție constantă și multă șansă au făcut ca echipajul brașovean să se apropie la doar un singur punct de liderul la zi al Campionatului Național de Raliuri, Simone Tempestini. Astfel că, ultimele două runde rămase de disputat din sezonul 2020, Cluj și Arad, se anunță foarte interesante. „A fost un raliu ok. Nu am avut ritmul pe care l-aș fi dorit. Vineri a fost ok, dar «m-am tăiat» ca să zic așa pe cea de-a doua trecere pe Dobrovăț. Am aterizat destul de urât și iar am făcut o pagubă însemnată la mașină. De asta mi-era frică și nu am scăpat. Nu a existat an în care să nu las o bară la Iași, pe acea săritoare celebră. Apoi, sâmbătă dimineață am ales să merg pe pneuri medii, ceea ce nu s-a dovedit un lucru prea insiprat. Încă de la primele viraje de pe prima probă de a doua zi mi-am pierdut încrederea, astfel că prima buclă am ratat-o complet. A venit apoi PS5, cu cele două incidente, care au dat peste cap clasamentul și care ne-a adus pe podium. Din păcate, Bogdan avusese un parcurs bun până atunci, astfel că nu am putut să recuperăm diferența ce ne separa înaintea ultimei probe”, a declarat Dan Gîrtofan.

foto – Cătălin Stoia – simcat.ro

Dublul campion național, care și-a aniversat ziua de de naștere chiar la Raliul Iașului, a mai precizat că rezultatul obținut este unul conjunctural. „Clar este un rezultat de conjunctură. Nu este unul merituoriu. Îmi pare rău pentru Simone și pentru Adrian, pentru ghinionul lor, dar mă bucur că sunt teferi, că nu au pățit nimic. Ăsta este motorsportul. Când mergi foarte tare, îți asumi și anumite riscuri. Iar lucrurile nu ies întotdeauna cum îți dorești. Am trăit pe pielea mea astfel de evenimente de-a lungul timpului și știu ce înseamnă un asemenea accident. Bine că nu au pățit nimic nici Simone, nici Adi și nici cei doi navigatori ai lor. Cât despre noi, am avut un parcurs mai mult decât safe și am avut multă șansă. Un rezultat care ne aduce puncte bune și care ne dă speranțe pentru viitor. Vom vedea ce va fi la ultimele două runde”, a încheiat Giri.

 

Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de partenerilor Delcar Škoda, AdGo Digital Network, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Glanz Facility Management, Mipa, Presto și Curatatoria.ro.

Bogdan Marișca a câștigat Raliul Iașului

Bogdan Marișca și Sebastian Itu au câștigat Raliul Iașului după o cursă în care s-au luptat pentru podium. Dominat de Simone Tempestini și Sergiu Itu, raliul de la Iași a luat o nouă întorsătură după abandonul acestora, printr-o ieșire spectaculoasă în decor. Norbert Maior și Francesca Maior au câștigat locul 3, primul lor podium general din carieră și locul 1 la 2 roți motrice. După ce și Victor Supuran și Mihai Supuran de la Dacia-Debutanți au abandonat, echipa NRA a încheiat acest raliu pe locul 2. 

Credit foto: attilaszabo.ro

Bogdan Marișca: “Cred că este cea mai amară victorie pe care am avut-o, nu prea mă pot bucura de ea. Meritam podiumul și atât, gândul îmi este la Simone și Sergiu și la ceilalți colegi ai noștri care s-au oprit. Ne bucurăm pentru această victorie cu o zecime dintr-un ochi, pentru că restul cam plânge, dar vom lupta să trecem peste asta si să fim în formă la Transilvania Rally.”  

 

Norbert Maior: “Clar mi-ar fi plăcut să arate altfel primul nostru podium în clasamentul general, dar asta este, din păcate. Noi am avut o cursă bună, fără incidente. Ne-a plăcut mult la Iași, am încercat să creștem ritmul pe macadam pentru că mai avem de îmbunătățit câte ceva, dar am mers destul de bine și…la limită. Ne bucurăm pentru această victorie.  “

 

Partenerii NRA in 2020 sunt: Banca Transilvania, OMV, De Longhi, Primăria si Consiliul Judetean Cluj Napoca, Europa FM, LeasePlan. 

Raliul Iașului, o nouă provocare pentru Giri și Tudor

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza se pregătesc de o nouă provocare în Campionatul Național de Raliuri, Raliul Iașului. O rundă binecunoscută și îndrăgită de cei doi, ce le propune 6 probe lungi, dar frumoase. O etapă cu rezultate frumoase în anii trecuți pentru Giri și Tudor, care speră ca să nu se lase mai prejos nici la ediția din 2020.

foto – abimages.ro

Driver-ul de la poalele Tâmpei a oferit câteva detalii despre traseul pe care se va „alerga” vineri și sâmbătă. „Am reușit să mergem pe Dobrovăț și pe Cioca Boca. Am insistat să începem cu Dobrovăț pentru a vedea porțiunea nouă a probei propusă de organizatori. Este o «specială» pe care ne va trebui o atenție sporită. Suprafața de rulare se schimbă de 2-3 ori pe parcursul probei, care are parte de un început îngust, cu multe capete de pod, de viteză, după care urmează o porțiune mai lată, cu săritori și segmente în care este necesară o atenție mai mare. Dar e o probă frumoasă, care ne place mult. Cioca Boca a rămas aceeași «specială» pe care o știam și mă bucur că se prezintă în condiții foarte bune. Chiar dacă raliul are doar 6 probe, sunt unele lungi, ce ne vor solicita la maximum. Sperăm să avem parte de o cursă fără evenimente neplăcute și să fim din nou, acolo, în top”, a declarat Dan Gîrtofan.

 

Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor Delcar Škoda, Glanz Facility Management, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.

Despre Raliul Iașului 2020

De joi, 3 septembrie, până sâmbătă, 5 septembrie, Iașul devine capitala motorsportului românesc. Este a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, una cu suficiente puncte de atracție, chiar dacă lipsește SuperSpeciala.

Parada din centrul orașului

Prezentarea echipajelor a fost, de-a lungul timpului, unul dintre momentele gustate atât de sportivi, cât și de fanii sporturilor cu motor. La ediția din 2020 a Raliului Iașului, motive bine întemeiate au schimbat planurile organizatorilor. Joi seara, începând cu ora 19.00, toate mașinile de concurs și cele ale oficialilor vor defila prin oraș, iar participanții vor fi prezentați intr-un mod atipic.

 

Traseul paradei a fost ales astfel încât echipajele să ajungă prin mai multe zone cunoscute ale orașului, multe dintre acestea încărcate de istorie, atât a orașului, cât și a raliului. Itinerariul este următorul: Palatul Culturii – Strada Elena Doamna – Târgu Cucului – Bulevardul Independenței – Fundație – Bulevardul Carol I – Rond Agronomie – Strada Arcu – Strada Gării – Râpa Galbenă – Pasaj Mihai Eminescu – Bulevardul Independenței – Strada I.C. Brătianu – Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt – Palatul Culturii. Când bolizii vor trece prin fața Primăriei, numele componenților echipejelor vor fi prezentate, fără ca piloții și copiloții să mai coboare din mașinile de concurs. De asemenea, tot din motivele expuse anterior se anulează sedința foto și sesiunea de autografe. 

 

Parcul Service la Palatul Culturii

Timp de 3 zile, Palatul Culturii, edificiu unic în lume, va fi scos și mai mult în evidență prin găzduirea Parcului Service.

 

Shakedown Bârnova

Acomodarea cu macadanul ieșean se face vineri, 4 septembrie, în prima parte a zilei, cu prilejul sesiunii oficiale de teste la Bârnova. Începând cu ora 8.30 și până la ora 13.00, participanții vor avea la dispoziție mai multe treceri pe segmentul de drum forestier din comuna ieșeană astfel încăt prima probă specială să găsescă mașinile și echipajele cât mai pregătite pentru lupta cu secundele. 

 

Săritori spectaculoase la Dobrovăț

Raliul Iașului 2020 începe vineri, pe 4 septembrie, cu proba Dobrovăț. În prima zi de concurs vor fi două treceri pe speciala celebră pentru săritorile care au atras de fiecare dată zeci de privitori. Doar că PS Dobrovăț are, din acest an, 9 km în plus, segment adăugat probei pe o porțiune înaintea startului din anii precedenți. Prima mașină va intra pe traseu la ora 15.43, iar a doua trecere va începe la ora 17.46. Pentru cei care nu pot ajunge pe probă, există alternativa transmisiunii online care va putea fi urmărită paginile oficiale de facebook ale Raliul Iașului și Federației Române de Automobilism Sportiv.

 

Viraje ca-n WRC la Cioca Boca

A doua zi de concurs propune parcicipanților patru probe speciale. Cioca Boca, parcursă de două ori, măsoară 14.85km. Startul este la ora 10.13. Cea mai spectaculoasă probă a raliului oferă spații generoase pentru spectatori, în special în ultima parte a traseului. Relieful formează un amfiteatru natural, astfel încât cei prezenți pot urmări evoluția echipajelor pe mai mult de 1km.

 

Power Stage Madârjac

Sâmbătă, pe 5 septembrie, prima trecere are ca start ora 11.21, în timp ce a doua, considerată Power Stage, începe la ora 15.32. La finalul probei, pe teritoriul comunei Sinești, va fi organizată o inedită festivitate de premiere pentru Power Stage, prilej cu care vom afla și cine va acumula punctele bonus, iar primele echipaje vor avea parte de surprize foarte plăcute. Este proba regină a Raliului Iașului și una dintre cele mai apreciate din campionatul național. Măsoară nu mai puțin de 24 km, fiind cea mai lungă specială a raliului. Are pasaje de viteză, mai ales pe platoul de la Mădârjac, însă este renumită ca fiind o probă tehnică.

 

Premiere în fața Primăriei

Raliul Iașului se încheie sâmbătă, 5 septembrie, cu festivități în centrul orașului. Prima dintre ele este Sosirea Festivă. Evenimentul va avea loc în jurul orei 17.30, prilej cu care primele trei echipaje cu timpii cei mai buni vor urca pe rampă și vor primi laurii. Nu mai devreme de ora 19.00, tot în fața Primăriei Municipiului Iași, este programată marea festivitate de premiere.

 

Raliul Iașului se întinde pe durata a 2 zile de competiție și pe lungimea a 116,70 km de probă specială.

 

 

Adrian RĂSPOPA va pilota o Skoda Fabia R5 la Raliul Iașului

Odată cu cea de-a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, Adrian RĂSPOPA va reveni la comenzile modelului Skoda Fabia R5 pus la dispoziție de Botka Racing.

Dacă anul trecut etapa de la Iași reprezenta cea de-a doua apariție a pilotului băcăuan la volanul modelului Skoda Fabia R5 dupa cea de la Raliul Moldovei, in acest an Adrian RĂSPOPA va pilota pentru prima oară acest model, cu care a reușit anul trecut o clasare pe locul secund in Raliul Moldovei.

 

Așa cum mi-am propus inițial voi lua startul la Raliul Iașului, alături de Cosmin DIACU, la volanul modelului Skoda Fabia R5. Pentru mine a fost o perioadă extrem de aglomerată având de organizat două competiții importante în județul Bacau, respectiv etapa de viteză în coastă 2 Trofeul Valea Uzului de la Dărmănești și etapa de ciclism Turul Colinelor. Sper să îmi găsesc repede puterea de concentrare și să avem un ritm bun. Venim, totodată, la această etapă cu un design nou care descrie destul de clar mesajul pe care îl promovez de la începutul acestui sezon competițional pentru constuirea autostrăzii Brașov – Bacau A13. Acesta nu este doar mesajul meu, ci mesajul întregii regiuni a Moldovei care are nevoie de o asemenea autostradă.” declara Adrian RĂSPOPA.

Pro-X se alatură lui Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU, compania fiind un partener conscrat al echipajului pentru această etapă. De asemenea, un alt partener obișnuit al echipajului pentru această etapă este service-ul auto din Iaşi, Avantest.

 

Raliul Iașului va fi deschis oficial joi, 3 septembrie, odată cu startul festiv care va avea loc pe B-dul Ștefan cel Mare, începând cu orele 20.30, urmând ca piloții să parcurgă vineri și sâmbătă 116.70 km împarțiți în 6 probe speciale, ultima dintre ele reprezentând și Power Stage-ul.   

 

Adrian RĂSPOPA, este în acest an ambasadorul în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și are un parteneriat încheiat cu Fundația Pădurea de Mâine.

 

Locul secund la clasa 11 pentru Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan în primul macadam al sezonului

Campionatul Național de Raliuri Betano a trecut zilele trecute de pe asfalt pe macadam, suprafața spectaculoasă pe care derapajele sunt la ordinea zilei. Cu o lungă istorie în motorsportul românesc, Raliul Sibiului a revenit în acest an pe drumurile de pământ pe care s-a consacrat, după șapte ani de pauză.

credit foto: Flavius Croitoriu/RallyArt.ro

Legendare pentru fanii raliurilor, probe ca „Șanta”, „Cheile Cibinului” sau circuitul de rallycross din Sibiu au fost incluse în programul competiției în perioada 14-15 august, reprezentând provocările pe care echipajele le-au avut de depășit. Cu peste 100 de kilometri cronometrați și 9 probe speciale pe durata a două zile de concurs, Raliul Sibiului a reprezentat cea mai dură cursă a sezonului și a fost un obstacol dificil pentru mașinile de concurs, dar și pentru echipaje.

 

Bogdan Moldovan a revenit la a treia etapă din 2020 alături de copilotul său obișnuit, Sergiu Rogozan, cursa reprezentând prima experiență pe macadam a celor doi la bordul Mitsubishi-ului Lancer EVO VII. Deoarece nu au mai parcurs niciun kilometru cu modelul cu tracțiune integrală pe această suprafață, abordarea echipajului a fost una de acumulare de experiență și creștere progresivă a ritmului pe probele speciale.

 

Patru probe speciale au fost programate vineri: două treceri pe „Cheile Cibinului”, o probă tehnică și dificilă, „Călugărul”, o specială cu suprafață mixtă asfalt-macadam, dar și „Șanta de noapte”, unica probă parcursă la lumina farurilor suplimentare în 2020. Echipajul Danny Ungur Racing a pornit cu un ritm bun în prima zi de concurs, parcurgând probele dure și complet noi cu timpi mulțumitori pentru cei doi. La finalul primei zile de concurs, profitând de incidentele din cursă, Bogdan și Sergiu se aflau pe locul trei în cadrul clasei 11.

 

Sâmbătă, cele două parcurgeri pe „Râu Sadului” și ”Șanta” au reprezentat provocări mari pentru echipaj: Moldovan și Rogozan au crescut ritmul de la o probă la alta, evitând problemele tehnice sau penele de cauciuc și au reușit să urce un loc în clasamentul categoriei. În finalul cursei, proba-spectacol din Sibiu, desfășurată pe un circuit unde două mașini concurează în paralel, a fost cireașa de pe tort și prilej de show, derapaje și spectacol.

 

La finalul Raliului Sibiului, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan au încheiat cursa pe locul secund în cadrul clasei 11. Progresul la bordul modelului Mitsubishi Lancer EVO VII este unul apreciat de către echipaj, după clasări tot mai bune de la o cursă la alta. În plus, cei doi trec în fruntea clasamentului provizoriu la mijlocul sezonului, cu trei etape rămase de desfășurat.

 

„Raliul Sibiului 2020 a însemnat revenirea acestui eveniment pe macadam, dar și a noastră, fiind în premieră pe această suprafață cu o mașină cu tracțiune integrală. A fost distractiv, am învățat multe, dar am și menajat mașina unde a fost cazul. În final, strategia a dat roade și am obținut un rezultat extraordinar. Mulțumim partenerilor Ferro România și Gebo Tools, Navarro Sport pentru asistența tehnică, JPR Engineering, RallyMax, RallyArt și echipei Danny Ungur Racing” a spus Bogdan Moldovan la finalul Raliului Sibiului.

 

Pentru echipaj, următoarea cursă din calendar este Raliul Iașului, desfășurat pe macadam în perioada 4-5 septembrie. Competiția programează șase probe speciale și aproximativ 115 kilometri cronometrați pe drumurile rapide din județul Iași.

 

În 2020, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.

 

Vali Porcișteanu Racing #Team, program încărcat

Raliul Sibiului, runda care a pus capăt primei jumătăți a Campionatului Național de Raliuri Betano 2020, a reprezentat momentul de start pentru un nou proiect. Vali Porcișteanu și Dan Dobre și-au spus că nu este cazul să rateze revenirea competiției pe macadam, după șapte ani. Și dacă tot au răspuns prezent pe probele speciale, au făcut-o, alături de prieteni. Într-o echipă, Vali Porcișteanu Racing #Team, care a marcat, cu acest prilej, debutul în campionat.

A doua trecere pe Șanta, care reprezenta și Power Stage, i-a găsit pe cei care au concurat în această rundă (Dragoș Dinu/ Sorin Vlașcu fiind absenți motivați) pentru această echipă în poziții fruntașe. Vali și Dan Dobre erau pe locul 3 la general. Enis Arif și Carmen Poenaru, pe 10, și pe 6 la RC2. Cristi Șugar, al doilea în ierarhia Juniorilor, ca și  în Cupa Dacia, și pe 5 la RC5.

 

Traseul dur, dar și ”vârsta” mașinii Mitsubishi Lancer Evo a lui Vali Porcișteanu și Dan Dobre, și-a spus însă cuvântul. A cedat o prindere a brațului de caroserie. Timp prețios pierdut și, mai mult, abandon.

 

Nu sunt supărat. Nu avem de ce. Am avut ceva probleme la motor, pe primele două probe, dar chiar și așa, am reușit, ulterior, un ritm care ne-a permis timpi buni, foarte apropiați de cei realizați de cei cu mașini R5 din față. Și înainte de a lua startul pe Power Stage eram pe un loc de podium. Ne pare rău doar pentru că puteam obține, ca și la Pitești, locul 3”, spune Vali. Pentru a continua: ”Văd însă partea plină a paharului. A fost un raliu excelent. Fără stress. Cu armonie și zâmbete în cadrul echipei. O atmosferă frumoasă. La fel cum a fost cea de pe probe. Unde am avut parte iar de senzațiile speciale pe care ți le dă Șanta pe noapte. Important este că  ne-am simțit bine și ne-am bucurat de fiecare kilometru de specială. Păcat doar că nu am reușit să ajung și la ultima probă, pe un traseu pe care, ținând cont de timpul petrecut alături de elevii școlii de pilotaj, îl cunosc foarte bine. Și unde doream să fac spectacol”.

 

La final de întrecere au ajuns celelalte echipaje. Cu Cristi Șugar și Vlad Colceriu în puncte la general. Și pe podium (locul 2) la Juniori și în Cupa Dacia. Respectiv pe 5 la RC5 și pe 8 la două roți motrice față. Enis Arif și Carmen Poenaru au încheiat pe 6 la RC2, în timp ce echipajele care au alergat în CNR2 au fost și ei pe podiumul Clasei 1.

 

Program plin pentru Vali Porcișteanu Racing #Team

Firește, acum gândurile se îndreaptă către următoarea etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, de la Iași. Acolo unde echipa, în formula completă, vrea să facă din nou spectacol cu zâmbetul pe buze. ”Anul trecut am câștigat la Iași, dar acum, ținând cont de materialul de concurs, eu și Dan ne propunem un ritm care să ne permită să ajungem din nou în zona podiumului. Și, alături de colegii de echipă, să oferim fanilor un plus la capitolul spectacol”, declară Vali.

 

Până la Iași însă, reprezentanții echipei nu stau cu mâinile-n sân. De altfel, Vali a profitat de faptul că problema tehnică de la Sibiu a fost minoră. ”Am reparat-o rapid și duminică am dat curs unei invitații primite de la organizatorii unei competiții de circuit pentru amatori desfășurată la Prejmer. Am făcut o demonstrație, am oferit cadou, un curs de pilotaj, unuia dintre câștigători. Și această prezență nu este o excepție”, declară el. 

 

De altfel, sâmbătă urmează să fie prezent la etapa de Super Rally de la Deva, prima a campionatului național de profil. Pentru ca a doua zi să fie prezent la Babana, la debutul acestei locații în rally cross, cu ocazia celei de-a doua runde a competiției naționale. Acolo unde va reprezenta, alături de Cristi Sugar, școala de pilotaj.

Raliul Moldovei devine Cupa Romaniei la raliuri – Bacau Rally la cea de-a X-a editie

Noul format al competitiei, propuse de ACS Rally Spirit pentru acest an, pastreaza infrastructura Raliului Moldovei care va sarbatori cu aceasta ocazie 10 ani de existenta.

Cupa Romaniei la raliuri – Bacau Rally va pastra probele speciale din anii trecuti, care vor insuma aproximativ 110 kilometri. Acestia vor fi imparititi intre cele doua orase Bacau si Moinesti, cu o proba speciala noua la Darmanesti si o propunere de doua superspeciale pe circuitul de karting din Bacau.

 

Ne bucura faptul ca vom sarbatori in acest an 10 ani de existenta pentru Raliul Moldovei, aceasta fiind o dovada a faptului ca lucrurile bine facute rezista. As vrea sa clarific faptul ca aceasta competitie nu se doreste a fi un rally show sau cupa a campionilor, ci un raliu in adevaratul sens al cuvantului. Concurentii vor fi premiati exact ca la o etapa din cadrul campionatului, insa fara sa puncteze in campionat, iar castigatorii vor fi considerati echipaje prioritare in sezonul 2021.  Se va pastra formatul de doua zile, una pentru probele din jurul orasului Bacau, cu binecunoscutele Trebes si Hemeius, iar cea de-a doua pentru specialele din jurul orasului Moinesti, insa, vom avea parte de o proba absolut noua in lungime de 12 km. Dupa frumoasa experienta pe care am avut-o la inceputul lunii august cu Trofeul Valea Uzului, am cautat o proba in aceasta zona a orasului Darmanesti. Astfel, concurentii vor avea parte de o proba spectaculoasa in jurul Laculului Poiana Uzului pe care abia am descoperit-o. De asemenea, impreuna cu reprezentantii Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cautam o solutie pentru a avea doua Super Speciale, cate una dupa fiecare bucla parcursa pe probele Trebes si Hemeius, care ar urma sa se desfasoare pe circuitul de karting Speed Park. Am lansat de asemenea invitatii pentru cativa sportivi din tari precum Ungaria si Italia si speram sa obtinem, impreuna cu partenerii nostri, un pachet de beneficii pentru participanti. Cu toate ca acest an a fost unul total diferit de tot ce cunosteam, sportivii au demonstrat ca nu pot sta departe de competitii si lucrurile speram ca reintra usor, usor, in normal. De aceea si noi ii asteptam pe participanti in numar cat mai mare si, asa cum am mai spus, vom incerca sa obtinem o serie de facilitati pentru acestia.” declara Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit.         

 

Cupa Romaniei la raliuri – Bacau Rally se va desfasura in perioada 14 – 15 noiembrie 2020, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, sportivii urmand sa parcurga aproximativ 110,00 km de probe speciale pe parcursul a doua zile.

Peripeții, emoții, dar și distracție pentru Giri și Tudor la Raliul Sibiului

Locul 2 la Raliul Sibiului după o cursă interesantă, cu emoții pe final. Cam așa s-ar putea caracteriza weekend-ul celor doi echipieri ProRally Team Brașov, Dan Gîrtofan și Tudor Mârza. La întoarcerea pe macadamul sibian după mai mulți ani, Giri și Tudor au avut o evoluție constantă, cu un ritm bun încă de la început. Pe niște probe frumoase, dar care prezentau multe capcane, cei doi brașoveni au încercat și reușit să își atingă obiectivul, acela de a termina fără probleme prea mari și de a obține un rezultat important. „Totul a fost foarte bine până la Power Stage. Acolo am avut un moment în care am mers poate mai tare decât ar fi trebuit, astfel că am întârziat o frânare, ceea ce ne-a făcut, pe mine și pe Tudor, să lovim cu partea stânga spate a mașinii un mal de pământ.  Deși ne temeam că am făcut pană, am îndoit doar un braț, astfel că am putut să ajungem la final și cu un timp care să ne permită să ne clasăm pe locul 2. Ne bucurăm că nu a fost ceva mai rău și că totul s-a terminat cu bine”, a declarat Dan Gîrtofan.

Campionul brașovean a mai adăugat: „A fost un  raliu de supraviețuire. Duritatea traseului s-a văzut în numărul mare de abandonuri și de probleme tehnice. Chiar dacă organizatorii au făcut eforturi foarte mari pentru ca probele să se prezinte în cel mai bune condiții, au fost destule «capcane». Cu toate acestea a fost un raliu foarte frumos. Proba nouă, Râu Sadului, este una care mi-a plăcut la nebunie. O «specială» tehnică, dar și de viteză, cu de toate. Iar Șanta pe noapte a fost ceva extraordinar. A fost cu adevărat o probă de raliu, cu suporteri pe măsură și cu o atmosferă senzațională. Mașina a fost ok, colaborarea cu Tudor foarte bună ca de obicei, iar băieții din echipa tehnică s-au ridicat din nou la înălțime. Ne bucurăm foarte mult pentru rezultat și abia așteptăm să ne revedem pe probe la Raliul Iașului”.

 

Dan și Tudor doresc să le mulțumească pentru susținere celor de la NetBet și Ramplast, dar și de parteneriilor Delcar Škoda, Glanz Facility Management, Castrol Edge, MHS Truks&Service, Mipa și Presto.

Victorie pentru Simone Tempestini pe macadamul de la Sibiu

Simone Tempestini si Sergiu Itu au castigat Raliul Sibiului, dupa ce au dominat clar in cele 2 zile ale raliului, castigand 9 din cele 9 probe speciale. Norbert Maior si Francesca Maior au facut un raliu foarte bun si au terminat pe locul 1 la 2 roti motrice si pe locul 4 in clasamentul general.

Simone Tempestini: “Mi-a placut foarte mult Raliul Sibiului pe macadam! Am avut un ritm foarte bun pe tot parcursul raliului si desi conditiile au fost diferite de la o zi la alta, ne-am acomodat si totul a iesit foarte bine pentru noi. Desi mi-ar fi placut sa ajung la etapa europeana din Latvia, victoria de la Sibiu a indulcit aceasta dezamagire. A fost minunat sa vad spectatori pe probe, sa simt atmosfera de pe celebra Santa si sa ma bucur de fiecare kilometru de probe. Va multumesc tuturor pentru sustinere!

Norbert Maior: “Mi s-a indeplinit marea dorinta de a merge pe macadam la Sibiu si mai ales, am avut un rezultat foarte bun. Cu locul 1 la 2 roti motrice, 4 la general si cu un loc 3 la power stage, putem spune ca suntem extrem de fericiti. Au fost doua zile foarte grele, intense si le multumim tuturor partenerilor si sustinatorilor nostri pentru sprijin.

Urmatoarea etapa din Campionatul National de Raliuri se va desfasura la Iasi pe 4 si 5 septembrie.