Category Archives: Sezonul 2020

Bacau Rally Team reloaded

Dupa 7 ani de la aparitie, proiectul Bacau Rally Team revine in Campionatul National de Raliuri Betano. Cei doi buni prieteni, Adrian RASPOPA si Catalin GRIGORIU vor face din nou echipa pe scena raliurilor din Romania, de aceasta data fiecare la volanul unor modele R5. Daca Adrian RASPOPA revine la comenzile modelului Skoda Fabia R5, cu care reusea anul trecut cel mai bun rezultat al carierei in raliuri, respectiv locul secund in raliul de casa, Catalin GRIGORIU va alinia la start modelul Ford Fiesta R5, alaturi de care reusea primul podium din cariera, respectiv locul al treilea in Raliul Iasului 2019.

Chiar daca este un an atipic pentru toata lumea, am luat decizia sa aliniem din nou la start Bacau Rally Team. Ne dorim sa facem o impresie frumoasa pentru fanii care ne vor urmari prin intermediul transmisiunilor on-line, mai ales ca vom evolua acasa. Chiar daca ne dorim un rezultat bun, intentia noastra nu este de a incurca jocurile pentru titlul la echipe in acest an, aparitia noastra fiind singulara in acest an. Trofeele pe care le avem in acest an sunt atat de frumoase incat am zis ca unu ar fi bine sa ramana acasa si de ce nu cel mai mare dintre ele.” incheia Adrian RASPOPA, intr-o nota amuzanta inaintea Raliului Moldovei Bacau.

 

Celor doi piloti bacauani li se vor alatura echipajele Adi TESLOVAN/ Vajk-Imre CSEH la bordul unui model Citroen DS3 R3T Max la categoria automobilelor cu doua roti motrice, Razvan NECHIFOR/ Mag LEVENTE cu deja consacratul automobil de raliuri Mitsubishi EVO IX, la clasa 11 si Bogdan TALASMAN/ Andrei MITRASCA care vor incerca sa aduca echipei un punctaj maxim din cadrul cupei monomarca Suzuki, la volanul unui model Suzuki Swift Sport Mk5.

Editia aniversara a Raliului Moldovei Bacau va sarbatori in acest an 10 ani de existenta, se va desfasura in perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si va incheia sezonul 2020 al Campionatului National de Raliuri Betano.

 

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, WILO Romania.

Dublu rol pentru Adrian RĂSPOPA la Raliul Moldovei Bacau

Etapa de final a Campionatului National de Raliuri Betano, Raliul Moldovei Bacau, il va regasi pe Adrian RASPOPA, atat in rolul de organizator, cat si in cel de pilot.

Pentru Adrian RASPOPA participarea in etapa aniversara de un deceniu a Raliului Moldovei Bacau, va reprezenta cel de-al 85-lea start al pilotului din Onesti, intr-o etapa de raliu. La fel ca la editia precedenta, masina aliniata la startul competitiei va fi tot o Skoda Fabia R5, model cu care Adrian reusea, tot la etapa de casa, locul secund in 2019. Acest rezultat a reprezentat, totodata, cea mai buna clasare a acestuia intr-o etapa de campionat intern.      

 

Ma bucur ca si in acest an ma voi afla in postura atat de organizator, dar si in cea de pilot. Chiar daca imi este foarte greu sa joc acest rol dublu o fac cu placere de cate ori am ocazia. Voi pilota acelasi model performant Skoda Fabia R5 si alaturi de Cozo, voi incerca sa obtin un rezultat bun. Am facut tot ce am putut astfel incat sa putem promova acasa proiectul de infrastructura rutiera Autostrada Bacau – Brasov A13, mai ales ca acesta este si locul in care proiectul a luat nastere, prin grija Consiliului Judetean Bacau. Sper sa nu mai repet greseala de la Iasi, care ne-a costat podiumul la general, si poate chiar victoria, si sa reusim o clasare buna in raliul de casa. Ne dorim sa nu avem parte de precipitatii pentru ca si asa nu va fi un raliu usor, chiar daca probele sunt scurte, iar ploaia cu siguranta ar ingreuna si mai mult lucrurile. Ca si organizator presiunea din acest an cred ca a fost la cel mai inalt nivel de pana acum, datorita atat situatiei din acest an, dar si schimbarii datei calendaristice a etapei. Echipa care este alaturi de mine de foarte multi ani s-a adaptat si mobilizat foarte repede si suntem pregatiti sa sarbatorim cea de-a zecea editiei a Raliului Moldovei Bacau, inclusiv cu fanii care vor fi alaturi de noi prin transmisiunile noastre on-line.declara Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit.             

 

Odata cu etapa aniversara a Raliului Moldovei Bacau un nou partener puternic se alatura echipei Adrian RASPOPA/ Cosmin DIACU, dar si echipei Raliului Moldovei Bacau, fiind vorba despre compania WILO Romania, producător de top in domeniul pompelor si sistemelor de pompare pentru instalatiile de incalzire, climatizare si racire, alimentarii cu apa si evacuarii apei uzate. Compania WILO continua investitiile in Romania, finalizand in acest an Noul Hub Regional coordonat din tara noastra ce aduce plus-valoare angajamentului WILO pentru furnizarea de solutii moderne si ecologice in Europa de Est.      

 

Editia aniversara a Raliului Moldovei Bacau va sarbatori in acest an 10 ani de existenta, se va desfasura in perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si va incheia sezonul 2020 al Campionatului National de Raliuri Betano.

 

Adrian RĂSPOPA, este in acest an ambasadorul in motorsport al proiectului de infrastructura rutiera Autostrada Bacau – Brasov A13 si are un parteneriat incheiat cu Fundatia Padurea de Maine.

 

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, WILO Romania.

A fost odata ca niciodata… Raliul Moldovei Bacau

de Adrian RASPOPA

 

Putem spune ca povestea motorsportului in judetul Bacau a inceput odata cu aparitia celei mai puternice echipe de raliuri in acel moment, RAFO Racing Team. 

7 luni de zile i-au trebuit lui Adrian Raspopa sa il convinga pe Toader Gaureanu, directorul RAFO Onesti la acea vreme, ca o echipa de raliuri este un vector de imagine bun pentru rafinarie, astfel incat investitia sa se concretizeze.   

 

Pasiunea, tineretea si nebunia au fost principalele atuuri ale pilotului Adrian Raspopa, care a reusit puna bazele unei echipe profesioniste de raliuri, care a reusit sa se alinieze la startul campionatului intern cu masini din campionatul mondial de raliuri. A fost momentul in care raliurile din Romania au facut pasul spre cu totul alt nivel.

 

Chiar daca pionierii au fost Titi Aur, Bogdan Marisca sau Dodo Toma, RAFO Racing Team a fost fara doar si poate cea mai profesionista echipa de raliuri, cu cel mai mare buget al unei echipe de raliuri de pana la acea vreme si, probabil, de pana in prezent.

Pentru Adrian povestea a inceput cu Cristi Turbatu si familia sa, prin care l-a cunoscut pe Dan Girtofan de la care voia sa cumpar un Subaru Impreza. De acolo nebunia varstei si-a spus cuvantul, totul incepand dupa o discutie cu Giri.

 

Lansarea echipei a avut loc in fata a 20.000 de oameni in centrul orasului Onesti, un lucru inedit pentru lumea motorsportului dupa regimul communist.

Chiar daca existau nume cu rezultate importante, insa in mod independent, precum George Grigorescu sau Titi Aur care a servit drept un exemplu pentru toti, o echipa la acel nivel era o premiera. De altfel, Titi a si reusit sa se alature echipei si sa aiba si un program de campionat mondial tot sub culorile RAFO Racing Team. Cu siguranta alt capitol care a tinut capul de afis al vremii a fost batalia dintre cele mai importante echipe precum OMV Petrom Rally Team, Eurolines Rally Team sau Atlanta House, care au ramas in istorie.

 

Revenind in prezent, respectiv la editia a X-a a Raliului moldovei Bacau, comunitatea din care fac parte va da examenul de maturitate. Chiar daca nu a lasat impresia ca este la fel de puternica ca cea din Brasov sau Cluj, popularitatea acestui sport in judetul Bacau este mai mare decat se poate observa la o prima vedere. De aceea am avut mereu ambitia sa tin drapelul sus, sa nu scap din atentia publicului bacauan acest minunat sport si sa duc mai departe istoria acestui sport in zona, bineinteles cu implicatiile sale precum imagine si imput financiar. Inca de la prima editie am avut in vedere transmisiile live, fiind unul dintre pionierii transmisiunilor in direct, avand de-a lungul anilor colaborari cu TVR, Telekom Sport, Dolce Sport, iar in ultimii ani ajungand sa facem transmisiuni cu doua caruri de productie, fiind din ce in ce mai vizibili la nivel national. Trebuie sa tinem cont totusi ca Onesti sau Moinesti nu se pot compara cu Iasi, Cluj sau Brasov, dar cred ca am stiut sa compensam prin managementul transmisiunilor si imaginilor pe care le-am facut, din dorinta mea si a nevoilor pe care toti sportivii le simt pentru a fi cat mai vizibili.

De-a lungul editiilor comunitatea din judet prin Consiliul Judetetan Bacau si primariile oraselor Moinesti, Onesti, Zemes au fost alturi de acest eveniment despre care pot spune ca este un eveniment al intregului judet Bacau, caravana raliului trecand prin tot judetul. Este clar ca acest lucru nu ar fi posibil fara o colaborare excelenta intre autoritatile locale, iar in acest an, probabil mai mult decat oricand, acest lucru este mai mult decat evident.

 

De aceea ne dorim ca saptamana viitoare sa creem un eveniment cat mai placut avand in vedere conditiile actuale, in care toti sportivii, membrii din suportul tehnic, jurnalistii, sponsorii si nu in ultimul rand fanii care ne vor urmari on-line, sa se simta cat mai bine. Totodata sper sa insuflu tuturor o mica parte din optimismul meu astfel incat cu totii sa mergem mai departe.

Sigur ca mi-as fi dorit o altfel de editie aniversara, cu sarbatoarea fanilor in strada, cu concerte, cu prezentare a echipajelor in centrul Bacaului, insa in conditiile actuale cu multe restrictii, trebuie sa demonstram ca avem capacitatea de a depasi aceasta situatie  impreuna si sa putem merge mai departe. In speranta ca nu v-am plictisit cu scurtul istoric al etapei de la bacau si cu istoria acestui frumos sport in Romania, iar pentru cei tineri imi doresc sa traiasca din nou emotia pe care au trait-o acei 20.000 de oameni adunati sa vada niste masini de curse si sa faca o fotografie alaturi de piloti si sa realizeze ca motorsportul in Romania are o istorie frumoasa si sa iubeasca acest sport care nu se poate face decat dintr-o pasiune pura.

 

Va multumesc!        

 

Parteneri principali: DEDEMAN si DEDEMAN Automobile

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, Jidvei, WILO, Speed Park, Romsilva, Helios Bacau.

Parteneri media: Europa FM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, sportextra.ro, MotorsportNews.ro.

10 ani de poveste pentru Raliul Moldovei Bacau

In urma cu un deceniu Adrian RASPOPA incepea o frumoasa poveste in cadrul Campionatului National de Raliuri intr-o postura absolut noua pentru el, cea de organizator de raliu. In prezent, Raliul Moldovei Bacau se bucura de pozitia celui mai important eveniment al judetului Bacau, ajungand in acest an la cea de-a X-a sa editie.

 

Etapa de final la fel ca la prima editie

In 2011 Raliul Moldovei Comfert era etapa care incheia sezonul competitional, la fel cum o va face si editia aniversara din acest an. Diferenta este doar lupta pentru titlu de campion, care in acest an a fost deja transata, Simone TEMPESTINI devenind campion national pentru a cincea oara in cariera. Revenind in 2011, Valentin PORCISTEANU isi trecea in palmares primul si singurul sau titlu de campion national la finalul raliului, chiar daca Bogdan MARISCA reusea victoria in etapa bacauana.

Castigatorii de la Bacau 

Dupa cum am precizat, Bogdan MARISCA este pilotul care reusea la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo IX sa isi treaca in palmares victoria la prima editie a Raliului Moldovei Bacau.

 

Francois DELECOUR ramane lider cu un numar de 3 victorii obtinute consecutiv in anii 2012, 2013 si 2014, primele doua reusindu-le la volanul unului model Peugeot 207 S2000, iar cea de-a treia la volanului unui Subaru Impreza STi N14.   

 

A urmat perioada Gergo SZABO care a reusit doi ani la rand, in 2015 si 2016 sa isi adjudece victoria la Bacau cu doua masini diferite, Mitsubishi Lancer Evo IX R4 si Citroën DS3 R5.

 

La egalitate cu Gergo SZABO este si Simone TEMPESTINI care reusea victoria in anii 2017 si 2018 tot la volanul unui Citroën DS3 R5.

 

In 2019 Valentin PORCISTEANU castiga pentru prima oara Raliul Moldovei Bacau pilotand tot un model al constructorului francez Citroën de aceasta data insa modelul C3 R5. 

 

Judetul Bacau in prim plan

Asa cum insasi titlul subliniaza organizatorul ACS Rally Spirit a acordat o importanta deosebita judetului, introducand in titulatura raliului numele Bacau. Evenimentul a fost gandit in fiecare an ca o sarbatoare a intregului judet si in acest fel competitia a ajuns in orase diferite precum Onesti, Moinesti sau Zemes, iar in acest an trebuia sa ajunga si in orasul Darmanesti.  

 

Consiliul Judetean Bacau a inteles inca de la inceput importanta competitiei sprijinind neconditionat organizatorul, incercand sa fie o gazda cat mai buna pentru toti cei care le-au trecut pragul, precum concurenti, fani, media etc., dar, in acelasi timp, urmarind sa ofere bacauanilor un eveniment sportiv de cel mai inalt nivel.

 

Raliul Moldovei Bacau va pastra probele speciale din anii trecuti, care vor insuma aproximativ 110 kilometri. Acestia vor fi imparititi intre cele doua orase Bacau si Moinesti, si cu o proba speciala pe circuitul de karting Speed Park.  

 

Raliul Moldovei Bacau se va desfasura in perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv si va incheia sezonul 2020 al Campionatului National de Raliuri Betano.

 

Parteneri principali: DEDEMAN si DEDEMAN Automobile

 

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, Jidvei, Speed Park, Romsilva, Helios Bacau.

 

Parteneri media: Europa FM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, sportextra.ro, MotorsportNews.ro.

Raliul Moldovei Bacau – Plan orar

Editia aniversara a Raliului Moldovei Bacau va sarbatori in acest an 10 ani de existenta si se va desfasura in perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, urmand sa incheie sezonul 2020 al Campionatului National de Raliuri Betano.

Pe fondul situatiei existente la nivel mondial efortul organizatorului Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit, de a introduce o noua proba speciala de macadam  langa orasul Darmanesti in lungime de 13km, nu a fost concretizat. Desi, dupa vizionarea probei de catre reprezentantii Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, aprecierile nu s-au lasat asteptate, a fost luata decizia ca proba sa nu fie introdusa in formatul raliului din acest an datorita unui cumul de factori.

 

Asadar a fost pastrat formatul raliului de anul trecut, revenind in program proba de pe circuitul de karting in lungime de 2.5km care va incheia raliul.

 

Concurentii vor avea de parcurs in prima zi a raliului 42.8 km impartiti in 6 probe speciale, respective 2 bucle ale celor 3 probe deja consacrate Runcu, Moinesti si Vermesti.

 

Duminica probele Trebes si Hemeius vor fi parcurse in cate doua bucle, urmand ca a treia trecere pe proba Trebes sa fie considerata Power Stage, iar proba noua de pe circuitul de karting sa incheie raliul si totodata sezonul competitional 2020 al Campionatului National de Raliuri Betano.

 

CNRB_CNRVIB_Plan_Orar

 

Partener principal: DEDEMAN si DEDEMAN Automobile

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine, Jidvei, Speed Park, Romsilva, Helios.

Parteneri media: Europa FM, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, sportextra.ro, MotorsportNews.ro.

Raliul Moldovei Bacau va sarbatori cea de-a X-a editie in cadrul CNR Betano

Editia aniversara a Raliului Moldovei Bacau va sarbatori in acest an 10 ani de existenta, etapa din acest an transformandu-se initial in Cupa Romaniei la raliuri fara, insa, a putea oferi punctaj participantilor, dar in final a revenit in cadrul Campionatului National de Raliuri Betano.

In acest fel Raliul Moldovei Bacau va deveni etapa care va incheia sezonul 2020. 

 

Am reusit in acest an organizarea a doua evenimente complet noi, respectiv etapa de viteza in coasta 2 Trofeul Valea Uzului si etapa de ciclism Turul Colinelor, urmand sa ne concentram atentia pe editia aniversara din acest an a Raliului Moldovei Bacau, evenimentul principal al ACS Rally Spirit. Tot acest efort se datoreaza in primul rand echipei din spatele meu, care este alaturi de mine de foarte multi ani, precum si partenerilor nostri. Toate aceste evenimente nu ar fi fost posibile fara sprijinul important al Consiliului Judetean Bacau si cu aceasta ocazie vreau sa le multumesc tuturor consilierilor care au fost sustinut aceste evenimente din judet. In acest sens toata comunicarea se va desfasura in jurul proiectului pe care il promovam inca de la inceputul acestui an si anume construirea autostrazii A13 Bacau – Brasov. Totodata, in acest an vom planta in jur de 3ha de padure in cadrul proiectului Padurea Raliului pe care il avem alaturi de Fundatia Padurea de Maine, un lucru important pentru comunitatea din care si eu fac parte. Vom avea si in acest an participanti din afara tarii, Stefano MARRINI, pilotul italian prezent la ultimele trei editii, va fi prezent si in acest an, un pilot din Bulgaria si suntem in discutii cu cateva echipe din Ungaria. Programul de transmisiuni va fi acoperit de deja traditionala transmisiune live a FRAS, precum si transmisia de pe postul TV Sport Extra.” declara Adrian RASPOPA, presedintele ACS Rally Spirit.

 

Raliul Moldovei Bacau va pastra probele speciale din anii trecuti, care vor insuma aproximativ 110 kilometri. Acestia vor fi imparititi intre cele doua orase Bacau si Moinesti, cu o proba speciala noua la Darmanesti in lungime de 13km si o suprafata de macadam foarte buna, precum si de cele doua superspeciale care vor avea loc pe circuitul de karting din Bacau, care revine cu aceasta ocazie in programul raliului. Sesiunile de shakedown vor avea loc in ziua de vineri, urmand ca prima zi a raliului sa aiba loc la Moinesti, urmand ca duminica sa ne intoarcem la Bacau unde concurentii vor parcurge cele doua bucle a cate trei probe, Hemeius, Trebes (varianta lunga) si superspeciala de pe circuitul de karting Speed Park.

 

Raliul Moldovei Bacau se va desfasura in perioada 24 – 25 octombrie 2020, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Parteneri: Consiliul Judetean Bacau, Proiectul de infrastructura autostrada A13, Fundatia Padurea de Maine.

Parteneri media: MotorsportNews.ro, Autorally.ro, RallyMax.ro, Autostiri.ro, iasitvlife.ro, megabacau.blogspot.com, sportextra.ro.     

Transilvania Rally – Lista de inscrieri

85 de echipaje s-au înscris oficial la startul Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance. Acesta este, de departe, cel mai mare număr de echipaje înscrise într-o etapă de raliu din România în 2020. Iar configurația actuală a clasamentului general al Campionatului Național de Raliuri BETANO garantează spectacolul pe probele speciale. După abandonul spectaculos din etapa precedentă, Raliul Iașiului, echipajul  clujean Simone Tempestini/Sergiu Itu mai are doar un punct în clasamentul general, în fața lui Dan Gârtofan și Tudor Mârza. Totuși, Simone Tempestini iși poate adjudeca titlul de Campion Național Absolut în raliul de casă, în cazul în care câștigă raliul, iar Dan Gârtofan abandonează.

Simone Tempestini: “Pentru noi, la raliul de casă obiectivul este să îmi îmbunătățesc timpii și să mă apropii cât mai mult de limita mea și limita mașinii. Cu această configurație, este clar că va fi un raliu foarte rapid, ceea ce mie îmi place foarte mult. Proba mea preferată este Dângău. Am parcurs această probă de mai multe ori în diferite configurații, în fiecare an visez la ea. Îmi amintesc că senzațiile pe care le am de fiecare dată, nu le am pe nicio altă probă.”

 

La două roți motrice, Norbert Maior și Francesca Maior au un avans confortabil în clasament înaintea penultimei etape, putând să termine aceasta cursă în calitate de campioni ai sezonului 2020 la această clasă.

 

Norbert Maior: “Transilvania Rally urmează să fie un raliu foarte important pentru noi. Concentrarea va fi maximă deoarece ne dorim un raliu de casă reușit din toate punctele de vedere. Dacă reușim o noua victorie, putem deveni aici campioni la clasa 2 roți motrice ceea ce ar încununa un sezon foarte bun pentru noi. Sperăm de asemenea, la un rezultat bun atât la general, cât și cu echipa. Astfel, vom încerca să ne securizăm prima poziție la 2 roți, dar să avem și un ritm cât mai susținut.

 

La Total Transilvania Rally 2020 Powered by Ford Performance vor lua startul și cinci echipaje din străinătate.

 

Lista Inscrieri Transilvania Rally 2020

 

Pilotul oficial Hankook al Spaniei, Luis Vilariño, va concura pentru prima oară la Transilvania Rally . El se considera un pilot 100% de asfalt și crede că noul asfalt de pe probele de lângă Cluj va fi pentru el “asul din mânecă”. Obiectivul lui Vilariño, care de data aceasta îl are pe Alain Peña ca și copilot, și care va concura sub culorile Escudería La Coruña, este să obțină punctele necesare pentru a se califica în lupta directă pentru titlul TER: “Sunt mulți piloți foarte buni și lupta pentru puncte este crâncenă. Cred că acest raliu de la Cluj va fi decisiv. Dacă terminăm pe podium, vom merge la raliul Antibes cu toate șansele de a câștiga campionatul, anul acesta”.

 

Încă un nume străin pe lista celor ce s-au înscris deja la Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance este francezul Christian Janin, aflat  și el pentru prima dată la raliul internațional de la Cluj-Napoca. Janin îl va avea alături pe copilotul Xavier Panseri și va pilota un Volkswagen Polo GTI R5. Francezul se simte legat de România și abia așteaptă să testeze mașina și să cunoască și mai bine Clujul.

 “Este pentru prima dată când fac un raliu internațional și sunt foarte fericit că o fac în România pentru că sunt foarte atașat de această țară. În primul rând, sunt foarte încântat să iau startul la Transilvania Rally alături de copilotul meu Xavier Panseri. Am condus deja Polo R5 la “Rallye du Mont-Blanc” și este o mașina plină de viață și receptivă, la fel ca mine. Abia aștept să o testez și mai bine la Cluj. Nu am întrebat pe nimeni de raliu pentru a-mi crea propria impresie și pentru a lăsa raliul să mă surprindă. Nu îmi place să vorbesc nici de lupta pentru podium, nici de puncte, nu-mi place în general să mă pronunț în general despre viitor. Vom vedea ce se va întâmpla. Îmi place acest sport și, dacă trebuie să evolueze, sper să evoluez și eu împreună cu el. Anul acesta este cu adevărat intens! Dar, ca și pilot, îmi plac provocările, așa că hai să continuăm!” – a declarat Christian Janin.

 

Cu gândul la atingerea obiectivului, trecerea în ERC, Édgar Vigo și Fátima Ameneiro, campioni ai Spaniei la grupa N, vin la Transilvania Rally pentru a detrona un campion. Spaniolii și-au reconfigurat traseul  din acest an pentru a rămâne la conducerea clasamentului TER 2WD și își păstrează vie speranța de a face saltul în Campionatul European de Raliuri – ERC. “Toate punctele sunt importante și scopul nostru este să obținem o clasare cât mai buna pentru a merge mai departe în Antibes și să luptăm cu trofeul 2WD, pe masă. Principalul nostru adversar în campionat este Alexandru Filip. Lupta directă va fi interesantă deoarece el “aleargă” pe teren propriu” a declarat Édgar Vigo.

 

Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance mulțumește pentru susținere partenerilor oficiali: Total, Banca Transilvania, Ford BT Leasing, OMV Maxx Motion, DeLonghi, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Ministerul Tineretului si Sportului și Napoca Rally Academy. Nu am fi putut organiza acest raliu fără sprijunul: Consiliului Județan Cluj, Narativo, Societatea de Construcții Napoca, Europa FM, Autorally.ro, Casa de Vinuri Ziag, Monster Energy, Apuseana, Cert Transilvania, Pahumi și Caravana Veselie.              

O nouă ediție Transilvania Rally va avea loc în această săptămână

Mai sunt puține zile până la startul celui mai important eveniment de motorsport din această parte a țării, Total Transilvania Rally Power by Ford Performance. Este a cincea și penultima etapă a Campionatului Național de Raliuri BETANO 2020, dar contează și în două competiții europene: Tour European Rally și European Rally Trophy. De fapt, pentru cea din urmă, Transilvania Rally reprezintă prima etapă din acest sezon, toate celelalte runde ale ERT de până acum fiind anulate din cauza pandemiei cu SARS COV 2.

Contextul epidemiologic global  și-a pus amprenta și asupra Total Transilvania Rally Powered by Ford Performance, care propune anul acesta o configurație mai restrânsă, cu opt probe speciale, însumând 131 de kilometri, totalul raliului fiind de 489,5 kilometri.

 

Startul festiv va avea loc joi, 24 septembrie, de la ora 19,30, podiumul de start urmând să fie amplasat pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena. Înaintea startului, de la ora 16,00 până la ora 19,00, copiii se vor putea bucura de un concurs exatlon, de woodland playground, de baloane uriașe de săpun sau de pictură pe figurine de ipsos, în cadrul Transilvania Rally Kids. Bineînțeles, cu respectarea regulilor de distanțare socială și a celorlalte reguli anti COVID-19.

 

Vineri, 25 septembrie, începând cu ora 9,00,  este programată o sesiune de teste cu circulația închisă (Shakedown) pe un segment al Probei Speciale Florești, iar după amiaza, la ora 16,03, va avea loc startul în prima probă specială a raliului, Tarnița 1, o probă de 22,7 kilometri, în coborâre de la Mărișel la Barajul Tarnița.  A doua trecere pe Tarnița este programată la ora 18,18, iar de la ora 21,06 se desfășoară Proba Specială Făget 1. Revine, deci, Făgetul pe noapte la Transilvania Rally, dar  anul acesta proba nu mai cuprinde segmentul de macadm ci, odată cu modernizarea drumului, proba are loc pe 8,3 kilometri de asfalt. De altfel, un procent însemnat din specialele din acest an ale Translvania Rally se desfășoară pe asfalt nou.

 

Sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 10,11, sunt programate două treceri pe Florești, proba-circuit de lângă Cluj-Napoca și alte două treceri pe Dângău, una dintre cele mai spectaculoase probe de asfalt din România, într-o configurație nouă care cuprinde și Valea Fericirii și care îi conferă acum o lungime de 25,1 kilometri. Ultima probă specială a raliului, Făget 2, cu startul la ora 17,07, este și power stage-ul Transilvania Rally.

Festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 19,30, pe esplanada dintre Cluj Arena și BT Arena.

 

Marco Tempestini principalul organizator al Total Transilvania Rally Powered by Ford Performance regretă, în primul rând, că publicul nu va putea fi prezent în număr mare pe probele speciale, așa cum eram obișnuiți la edițiile trecute: “În fiecare an, când vine vorba de organizarea Transilvania Rally, la noi in echipă toată lumea vrea sa facem mai mult, vine cu idei noi sau propuneri ! Acest an a fost diferit. Toți membrii echipei se gândeau cu îngrijorare dacă vom putea sa ținem sau nu raliul nostru de suflet! Din fericire, chiar dacă am fost nevoiți să diminuăm multe lucruri într-un an atât de “diferit”,  partenerii noștri, autoritățile locale și toate instituțiile implicate în securitatea raliului, au răspuns prezent, în ciuda faptului că duminica de după raliu este ziua alegerilor locale. Încă o dată Clujul demonstrează că faima orașului nostru este alimentată și creată de oameni care lucrează pentru ca fiecare zi să fie altfel. Cu emoții mari, pe ultima sută de metri, am reușit sa pregătim un raliu spectaculos, compact și sigur, din toate punctele de vedere. Din păcate, publicul, principalul “motor” în motorsport, din cauza pandemiei și a regulilor care trebuie respectate, nu va a putea sa fie așa de aproape, cum ne-am obișnuit an de an, dar suntem siguri că vor înțelege și vor urmări transmisiile on line.  Și dacă vor fi pe probe, îi îndemnăm să respecte distanțarea socială! Intrăm in săptămâna raliului, suntem cu aproape toate gata, sperăm ca vremea să fie cu noi pentru că probele sunt superbe și sperăm să fie un spectacol sportiv pe cinste!”

 

Și Bogdan Marișca este convins că această ediție a raliului de la Cluj va fi una spectaculoasă: “Ne bucurăm că reușim să ținem Transilvania Rally și anul acesta, întro perioadă foarte complicată atât din cauza contextului epidemiologic, cât și a alegerilor locale, dar avem sprijinul autorităților locale și ne bucură acest lucru. Pe de altă parte, avem câțiva concurenți străini, ceea ce, în circumstanțele date este foarte important și suntem foarte bucuroși că vor fi prezenți la start în ciuda situației globale și a condițiilor speciale de tranzit a diferitelor țări din Europa. În plus, vor fi prezenți toți piloții angrenați în diferitele lupte din campionatul intern, ceea ce va spori spectacolul. Sperăm că vremea va ține cu noi și sperăm să avem o cursă plăcută. Probele sunt în coborâre, vor fi destul de dificil de gestionat, raliul va avea o viteză medie foarte ridicată, este o caracteristică a traseului,  probele se desfășoară pe drumuri județene, cu specificația aferentă ca și configurație a virajelor și sunt asfaltate,  n-am avut așa drumuri bune la Cluj niciodată, deci vom avea parte de un spectacol frumos pentru toată lumea. Îi invităm pe toți cei care ne susțin să ne urmărească  online pe site-ul www.transilvaniarally.ro și pe pagina de Facebook a raliului.”

 

Portrivit Ordinului comun MTS – MS privind reluarea activității sportive și organizarea de competiții în aer liber, aplicat de la 1 iunie 2020, toate competițiile outdoor se desfășoară fără spectatori. În cazul în care, pe lângă traseul raliului se vor afla oameni la picnic, îi rugăm să respecte legea aflată în rigoare, care prevede să nu se reunească în grupuri mai mari de 10 persoane și să respecte regulile de distantare socială.

 

Total Transilvania Rally 2020 powered by Ford Performance mulțumește pentru susținere partenerilor oficiali: Total, Banca Transilvania, Ford BT Leasing, OMV Maxx Motion, DeLonghi, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, Visit Cluj, Ministerul Tineretului si Sportului și Napoca Rally Academy.

Nu am fi putut organiza acest raliu fără sprijunul: Consiliului Județan Cluj, Narativo, Europa FM, Autorally.ro, Casa de Vinuri Ziag, Monster Energy, Apuseana, Cert Transilvania, Pahumi și Caravana Veseliei.

Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan ajung la finalul unui Raliu al Iașului dificil

Cu două podiumuri consecutive la Raliul Perla Harghitei Tess și Raliul Sibiului, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan și-au continuat campania din Campionatul Național de Raliuri Betano cu Raliul Iașului. Programat weekend-ul trecut pe probele speciale de macadam din Moldova, concursul a fost presărat cu momente la limită, abandonuri tehnice, ieșiri în decor, dar și dueluri interesante cu secundele.

Cu șase probe pe durata a două zile de concurs, Raliul Iașului a propus speciale lungi și tehnice celor aproape 60 de echipaje înscrise. Săritorile, macadamul alunecos, zonele tehnice și rapide, toate au reprezentat provocări pentru echipajul Danny Ungur Racing care a concurat în cadrul clasei 11, categorie dedicată mașinilor cu tracțiune integrală.

 

Bogdan și Sergiu au început Raliul Iașului cu un parcurs constant, dorind să progreseze de la o probă la alta. Fiind în postura de lideri ai clasamentului în clasa 11, echipajul a pornit cu o strategie clară: să acumuleze cât mai multe puncte pentru a se menține printre favoriți în lupta pentru titlul categoriei.

 

„Pentru noi, Raliul Iașului a fost extaz și agonie. Încă de la shakedown, am descoperit mici probleme la mașină, dar care în mare parte nu ne afectau foarte mult. Am decis să continuăm așa raliul, pentru că oricum nu puteam să le rezolvăm. Prima probă de vineri, „Dobrovăț”, a fost una de tatonare, în care am încercat să ne intrăm în ritm și să vedem cum reacționează mașina în regim de cursă. A urmat a doua trecere pe aceeași probă, unde am decis să creștem ritmul. În pofida faptului că imediat după start am rămas fără comunicație și nu îl mai auzeam deloc pe Sergiu, am reușit să scădem timpul pe probă cu aproape un minut.” a descris Bogdan începutul raliului pentru echipajul #67.

 

Sâmbătă, ziua a început cu ghinion pentru Moldovan și Rogozan: o problemă tehnică a turbinei Mitsubishi-ului Lancer EVO VII a însemnat minute pierdute și pierderea oricărei speranțe la un rezultat bun în Raliul Iașului.

 

Ziua de sâmbătă a fost, însă, una de supraviețuire: pe a doua probă am rămas fără turbină, cu motorul limitat la 3000 rpm, cu vibrații și sunete puternice din transmisie. Următoarele trei probe efectiv ne-am târât pentru a ajunge la sosirea raliului, cu foarte mari emoții în fiecare moment, crezând că mașina se va opri.” a continuat Moldovan.

 

În ciuda faptului că nu au reușit să rezolve problema tehnică în timpul service-ului, Bogdan și Sergiu au decis să continue Raliul Iașului, ritmul celor doi fiind sub așteptări pe finalul competiției. Determinarea lor a dat roade, iar după cele șase probe speciale echipajul a ocupat locul al șaptelea în cadrul clasei 11. Cu ajutorul punctelor acumulate în Moldova, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan se mențin în fruntea ierarhiei provizorii în cadrul categoriei, cu un avans de 7 puncte.

 

„Ne-am bucurat de acest loc șapte ca de un podium, pentru că în orice moment puteam să abandonăm. Așteptăm cu drag raliul de casă, de la Cluj, care se va desfășura peste 2 săptămâni. Sperăm să reparăm mașina în timp util, având în vedere intervalul foarte scurt dintre cele două curse.” a încheiat pilotul Danny Ungur Racing.

 

Campionatul Național de Raliuri Betano continuă în 25-26 septembrie cu Transilvania Rally, cursa de casă a echipajului. Desfășurată pe probele de asfalt din jurul orașului Cluj-Napoca, pe o distanță de peste 130 de kilometri cronometrați, competiția este una dintre cele mai așteptate ale sezonului, fiind cunoscută pentru traseul de concurs spectaculos, tehnic, rapid și cu multe provocări.

 

În 2020, Bogdan Moldovan și Sergiu Rogozan sunt susținuți de către partenerii Ferro România și Gebo Tools.

Un raliu cu bune si cu rele pentru Adrian RĂSPOPA la Iași

Cea de-a patra etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano, desfașurată la Iași, a oferit concurenților și spectatorilor suspans maxim și un ritm de concurs la nivel crescut. O serie de incidente neplăcute, printre care o ieșire în decor violentă a campionului en-titre Simone TEMPESTINI, echipajul scăpând nevătămat din accident dar și un incident al pilotului băcăuan Adrian RĂSPOPA în același viraj care a condus în final la un abandon tehnic, au oferit surprize în clasamentul final.

Adrian RĂSPOPA a revenit la comenzile modelului Skoda Fabia R5 după un an de pauză la volanul acestui model.

 

Am plecat motivați încă de la prima proba specială a raliului , iar la final aveam un avans de aproximativ 25s față de Giri și 30s față de Bogdan Marișca. Am încercat să fim cât mai aproape de Simone dar ritmul impus de acesta era destul de mare pentru noi și nu am putut decât să stăm în plasa lui, fiind destul de confortabil cu ritmul nostru. Am reușit să încheiem ziua cu un avans bun față de Giri și Bogdan și am continuat cu același ritm și a doua zi. După prima buclă a zilei secunde aveam un avans considerabil de peste jumătate de minut în fața urmăritorilor, având același ritm susținut. Am făcut o nouă setare la mașină după prima trecere pe prima buclă a zilei secunde, care ne-a dat încredere mai mare în mașină, încercând să ne apropiem de Simone. Din pacate am atacat un pic cam târziu un viraj pe a doua trecere pe proba Cioca Boca și am fost foarte aproape de un abandon de cursă. În momentul impactului bara și grila față au fost împinse către radiator și s-a declansat, totodată, și GPS-ul cu semnal sonor de SOS, care ne-a deconcentrat putin. Chiar și așa am fost surpins că am reusit cel mai bun timp al probei. Abia la finalul probei am aflat de incidentul lui Simone, eu nu l-am văzut, însă am văzut agitație în jurul virajului unde am avut și eu incidentul. Tot la finalul probei am văzut ca ieșea abur de sub capotă și am crezut că problemele sunt mult mai mari, asa că am decis să ne oprim pentru a nu avaria motorul. În final s-a dovedit a fi doar o defecțiune minora care putea fi remediată ușor și am fi putut continua, dar nu ne-am dat seama.

Rămanem cu o mulțumire personală pentru ritmul bun pe care l-am avut după un an de pauză la volanul modelului Skoda Fabia R5, care ne ambiționează să încercăm să construim un buget pentru a merge la Arad. Mulțumim pentru mesajele de susținere și apreciere care le-am primit după raliu și credem noi că am reușit să prezentăm foarte clar mesajul pe care îl promovăm de la începutul anului pentru proiectul de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13.” declara Adrian RĂSPOPA, la finalul Raliului Iașului.

 

Echipajul format din Adrian RĂSPOPA și Cosmin DIACU a fost susținut la Raliul Iașului de Pro-X și service-ul auto din Iaşi, Avantest.

 

Adrian RĂSPOPA, este în acest an ambasadorul în motorsport al proiectului de infrastructură rutieră Autostrada Brașov – Bacău A13 și are un parteneriat încheiat cu Fundația Pădurea de Mâine.