Category Archives: Citroen

Drive test Citroen DS3 – 1.6 THP – Sport Chic

Pe 5 februarie 2009 Citroen a prezentat lumii intregi noua sigla restilizata si planurile sale pentru viitor: un nou inceput in ceea ce inseamna relatia cu clientii, o noua identitate vizuala si o noua linie a autoturismelor. Data de 5 februarie nu a fost aleasa intamplator, fiind chiar ziua fondatorului marcii Andre Citroen si ziua in care s-au aniversat 90 de ani de existenta a marcii.

 

CAT07989
 

Noua linie a modelelor Citroen poate fi tradusa atat prin design cat si prin noua gama DS (different spirit). DS se pronunta exact cum se citeste: deesse ,  in limba franceza insemnand zeita. Ds reprezinta pentru Citroen si numele celei mai frumoase masini din istoria automobilelor. Lansata la Salonul Auto de la Paris pe 5 octombrie 1955, aceasta a reprezentat munca stilistului italian Flaminio Bertoni si a inginerului Andre Lefebvre , printre caracteristicile modelului istoric regasindu-se in premiera discurile de frana, farurile adaptive care se miscau odata cu volanul si suspensia hydro-pneumatica.

 

CAT07998

 

Noul Citroen Ds3 a fost lansat oficial  la Salonul Auto de la Frankfurt in septembrie 2009 si a ajuns in Romania  in aprilie 2010. Contrar tuturor asteptarilor, noua gama Ds a celor de la Citroen nu s-a dorit a fi reinvierea unor modele istorice, acest lucru fiind subliniat chiar de primele spoturi oficiale “anti-retro” in care John Lennon si Marilyn Monroe criticau ideea de nostalgie.

 

Noul Ds3 se poate comanda cu unul din cele trei niveluri de echipare disponibile pentru Romania: Chic, So Chic si Sport Chic. Noi ne-am putut bucura in testul nostru de un model dotat cu motorul de 150 cp in versiunea Sport Chic, care includea dotari suplimentare ca: jantele de aliaj de 17 inch, culoarea metalizata si plafonul magenta, tapiteria de piele si pachetul de navigatie My Way  care include sistem navigatie RNEG, sistem audio HiFi, Bluetooth, clima automata, aprindere automata faruri, oglinzi exterioare rabatabile electric, oglinda retrovizoare electrocroma, radar de parcare spate, cotiera centrala fata. 

 

Cum arata?

Noul Ds3 este din punctul meu de vedere cel mai atragator model lansat de Citroen in ultimii ani.  Nu prea am reusit sa trecem neobservati prin trafic, multa lume intorcand capul dupa noi, iar nu de putine ori la semafoare am fost intrebati ce masina este, asta si pentru ca sigla aflata pe capota este una specifica noii game DS.

 

Posibilitatea de personalizare a DS3 este foarte bogata. La cumpararea unui model poti alege intre cele 11 culori ale caroseriei, 4 ale plafonului, 7 modele de jante de aliaj, 4 vinyl-uri pentru plafon, 8 variante de tapiterie din material textil sau din piele si altele.

 

CAT08081

 

Spre deosebire de Mini, unul dintre concurentii directi, DS3 nu a fost conceput sa arate ca vreunul dintre predecesorii marcii. In schimb , cei de la Citroen par sa fi prevazut viitorul si au reusit sa produca o masina al carei design nu va parea invechit intr-un an sau doi , asa cum se intampla in cazul altor producatori. Pentru cei care nu sunt familiarizati cu modelele Citroen, Ds3 este bazat pe aceasi platforma cu noul C3, practic este versiunea in doua usi a acestuia, care a trecut pe la sala de sport si prin rafturile magazinelor de haine la moda.

 

Ds3 nu s-a schimbat foarte mult fata de ceea ce ne-a fost prezentat prin conceptul Ds Inside, si include pentru pozitiile pe timp de zi tehnologia LED, care-i confera un plus de caracter, dar si multe elemente cromate pe care le regasim la nivelul bandourilor laterale, manerelor de la portiere si la oglinzile exterioare. Caracterul sportiv este tradat de difuzorul inglobat in spoilerul spate, de ornamentul dublu al esapamentului sau de pedalele de aluminiu.

 

CAT08040 

Interiorul este in perfecta concordanta cu designul exterior si pune cel mai bine in valoare ideile francezilor care au stat la baza conceperii acestui model. Citroen nu si-a dorit sa faca din Ds3 un model extrem de sportiv, ci doar sa fie unul care sa aiba performante bune si sa te faca sa te simti special la volan. Noi credem ca au reusit.

 

Tapiteria folosita la scaunele moderne este si ea disponibila intr-un numar bogat de combinatii de materiale textile si piele perforata, ba chiar si manerul schimbatorului de viteze poate fi asortat cu restul culorilor folosite la interior. Mai mult, poti lua cu tine oriunde o mica parte a DS3-ului tau, datorita faptului ca o portiune a cheii pliabile este in culoarea caroseriei pe care ai ales-o. Bordul ridicat creaza foarte mult spatiu, mai ales pentru pasagerii din fata, iar datorita scaunelor inteligent desenate, confortabile si cu un suport lateral foarte bun, pe bancheta spate pot sta chiar si trei persoane.

 

Cum se conduce

Desi la baza imparte destule elemente cu C3, in cazul lui DS3 arcurile, amortizoarele dar si barile anti-ruliu difera, acestea fiind selectate cu mare atentie de catre inginerii Citroen . Chiar si servodirectia asistata electronic a fost recalibrata, toate acestea ducand la un comportament rutier aproape perfect.

 

Motorul 1.6 Thp dezvolta 150 cp la 6 000 rpm, insa mai interesant este modul in care cuplul este livrat inca de la 1 400 rpm pana la 4 000 rpm. Asta s-ar traduce printr-un mod de raspuns al motorului specific motoarelor aspirate de litraj mai mare. Viteza maxima declarata de constructor este de 214 km/h iar sprintul de la 0 la 100 km/h se realizeaza in doar 7,3 secunde.

 

 CAT08064

 

Cutia aleasa de Citroen pentru acest motor la fel ca pentru dieselul de 110 cp este una manuala in sase trepte . Dupa cele trei zile de test pot afirma fara nicio teama ca aceasta este cea mai buna cutie de viteze manuala disponibila pe un model Citroen. Timoneria este perfecta, cursa schimbatorului la fel si nu am ratat nicio schimbare de viteza . Inclusiv zgomotul schimbarilor de treapte s-a schimbat, acum fiind unul metalic, care iti inspira incredere.

 

Testul nostru a insemnat in mare parte o calatorie de-a lungul DN1 , de la Bucuresti la Cabana Piatra Arsa. Daca la dus am ramas impresionati de nivelul ridicat al materialelor insonorizante folosite, la intors ne-a surprins placut lipsa aproape totala a ruliului pe virajele atacate destul de sportiv. Un mic secret al acestui comportament sigur si sportiv il reprezinta dotarea modelelor de 150 cp cu anvelope Bridgestone Potenza RE050 in detrimentul traditionalelor anvelope Michelin. Potenza este anvelopa de prima echipare pentru supermasini precum Ferrari Enzo si este alegerea perfecta pentru soferii pretentiosi ai compactelor performante, limuzinelor de lux si supersportivelor .

 

Concluzia finala

Noua gama Ds , al carei prim model este Ds3, reprezinta startul unei generatii de modele pentru care cei de la Citroen nu vor mai trebui sa faca discounturi pentru a se vinde . Cu siguranta asta nu suna prea bine pentru cei de la Mini sau de la Fiat. Si cand te gandesti ca exista si versiunea Racing de 200 cai putere produsa direct in atelierele Citroen Racing…

 

Drive test Citroen C-Elysee 1.6i 16V 115 Exclusive

Prin intermediul noului C-Elysee, francezii de la Citroen incearca sa intre pe un segment de piata care pare a se afla, inca, „pe val“. Chiar daca are cateva merite incontestabile, modelul pare sa fi pierdut startul.  Masinile de tip „low-cost“ sau, mai nou, „smart-buy“ par sa atraga din ce in ce mai multi producatori auto. Dupa ce Renault a demonstrat, prin Dacia, ca o masina ieftina poate aduce un profit substantial mai ales in vremuri de criza, multi producatori incearca sa copieze reteta utilizata de constructorul franco-roman.

 

Printre acestia se afla si francezii de la PSA Peugeot-Citroen, care au lansat modelele Peugeot 301 si Citroen C-Elysee, declarand oficial ca-si doresc sa ocupe macar o parte din nisa de piata vazuta drept salvatoare. Din nefericire, ideea pare ca le-a venit putin cam tarziu sau cel putin asta dovedesc vanzarile din Romania, o piata ideala pentru C-Elysee, dar unde masina din testul nostru de astazi este inca o aparitie destul de rara.

 

IMG_2656

Noul Citroen C-Elysee are o lungime de 4,43 m, o latime de 1,7 m si o inaltime de 1,47 m, beneficiind de unul dintre cele mai mari ampatamente din segment, respectiv 2,65 metri. Modelul este foarte usor de recunoscut, gratie designului distinctiv al Citroen.

 

Trebuie sa recunosc faptul ca, dupa ce mi-am petrecut un weekend alaturi de C-Elysee si am avut suficient timp sa-l studiez, am ajuns la concluzia ca francezii au facut o treaba excelenta, mai ales pentru modul in care au reusi sa mascheze caracterul accesibil al masinii. Aceste mascari se observa cel mai bine la felul in care garda la sol, desi generoasa si perfect adaptata unor drumuri precum cele din Romania, nu creaza disproportii fata de restul masinii. Acelasi lucru se intampla si cu inaltimea mascata a plafonului in zona de sezut a banchetei spate dar si a jantelor de aliaj, care desi au dimensiuni reduse, se imbina armonios cu designul general al masinii.

 

Interiorul este unul armonios, care se bazeaza pe linii fluide si clasice care se imbine foarte bine cu insertiile moderne. Simplitatea este elementul definitoriu insa, pentru un constructor de talia Citroen, la acest capitol putea fi acordata mai multa atentie. Instrumentarul de bord cuprinde un vitezometru si un turometru care sunt insotite de un display digital, in centrul acestora regasindu-se informatiile esentiale ale masinii.

 

Din punct de vedere ergnomic, C-Elysee se inscrie foarte bine in marja de pret cu care este comercializata. La interior veti regasi comenzile pentru geamurile electrice intr-o pozitie mai incomoda decat cele de la Dacia iar pentru gasirea butonului de reglaj al oglinzilor electrice veti varsa cateva picaturi de transpiratie, intrucat acesta este foarte bine ascuns sub volan, undeva in partea stanga. Cei mai multi nervi insa, ii veti varsa pe butonele de Vol + si Vol – ale sistemului audio care sunt si ele foarte bine mascate si au niste dimensiuni mult reduse fata de rotita din zona centrala a acestuia, pe care veti fi tentati sa o invartiti prima.

IMG_2727

Plansa de bord salveaza situatia gratie scobiturii din zona pasagerului din dreapta, care desi este generoasa si confera un spatiu foarte bun pentru picioare lasa loc suficient pentru un compartiment de depozitare generos. Chiar daca materialele din plastic utilizate sunt unele dure si create pentru a rezista in timp si mai putin pentru a te impresiona la atingere, C-Elysee are un interior elegant datorita partii superioare a plansei de bord si scaunelor cu o textura placuta. Ce-i drept, noi am testat versiunea de top de echipare, Exclusive.

 

La capitolul motorizare, unitatea de sub capota nu aduce nimic nou. Am testat un motor de generatie mai veche pe benzina de 1,6 litri, aspirat normal, capabil sa dezvolte 115 cai putere si un cuplu maxim de 150 Nm. Este acelasi motor de pe prima generatie de Citroen C4, dar care a mai castigat, cel putin pe hartie 5 cai putere si 3 Nm. In realitate, acesta pare mai sufocat de normativele Euro si are momente cand, cel putin in afara orasului, isi arata limitele.

 

Chiar daca beneficiaza de o cutie de viteze manuala in cinci trepte, tot de generatie veche si care nu exceleaza la capitolele precizie si cursa schimbator, francezii au gasit solutii pentru a reduce consumul de benzina, acesta cifrandu-se in mediul urban in jurul valorii a 8,5 l/100 km.

 

Tinand cont de marja de pret cu care se vinde C-Elysee nu aveam asteptari prea mari de la acest model. Totusi, desi dispune de niste solutii tehnice nu chiar de top, cum ar fi puntea spate, C-Elysee absoarbe majoritatea denivelarilor din carosabil, reusind sa pastreze o aderenta buna mai mereu. Directia este una asistata electronic iar volanul nu are feed-back-ul unor modele mai scumpe, insa, chiar si asa, C-Elysee are o doza mare de naturalete in miscari.

 IMG_2692

 

Citroen C-Elysee aduce in prim plan alte calitati decat cele cu care ne-am astepta de la un model lansat in anul 2013. Este o masina focusata spre regiunile in care drumurile sunt dure si solicitante, si unde pretul de vanzare este hotarator.

 

Fanii si clientii traditionali ai Citroen s-ar putea sa ramana usor nedumeriti de abordarea mai austera a modelului in raport cu eleganta si grija pentru detalii de la alte modele din gama, insa acestia trebuie sa accepte faptul ca C-Elysee se adreseaza in primul rand clientilor noi, care nu si-au permis o masina noua pana acum sau care au avut una de dimensiuni comparabile dar cu alta emblema pe capota.

 

Foto : Laurentiu Isaila – Evlskillz.ro

 

Drive test Citroen DS5 – THP 200

Un subiect tocmai bun pentru discutiile intre pasionatii de masini este intotdeauna  acesta: de ce se construiesc concepte? Si de ce rezultatul final care isi face aparitia in showroom-uri nu este la fel de curajos ca si conceptul prezentat la vreun salon cu doi ani in urma? Raspunsul este predictibil. Uneori, problemele precum productia in masa sau regulile de siguranta limiteaza ceea ce poate fi fezabil. Alteori, avem de a face cu un management lipsit de viziune si de frica aceea ca potentialii clienti vor fugi de un produs indraznet sau altfel decat restul. Asa ca, in cele din urma, ideile curajoase sunt ucise din fasa.

 

Undeva la Sochaux, in Franta, in urma cu cativa ani, cineva a avut o idee. Facand parte dintr grupul PSA, cei de la Citroen sunt fortati sa utlizeze aceleasi platforme, motoare, cutii de viteze sau suspensii. „Ce ar fi daca am crea un nou brand?”, se gandeau cei de la Citroen. Unul care sa imparta cat mai multe piese cu modelele noastre obisnuite dar care, pe cat posibil, sa arate si sa se simta ca un produs premium? Astfel a luat nastere gama DS.

 

Cum arata?

 

Si asa ajungem la masina din testul nostru de astazi, Citroen Ds5. Ea a aparut prima oara tocmai in 2005. Poate va vine greu sa credeti cand va uitati la ea, dar aceasta masina respecta intr-un foarte mare procent conceptul de atunci, C-Sportlounge. Ceea ce este surprinzator este ca trecerea celor sapte ani nu l-a imbatranit deloc! Ne-ar trebui un articol separat sa vedem de ce a durat atat de mult sa ajunga la dealeri insa, trebuie s-o recunostem, din punct de vedere strategic, este important ca aceasta masina poarta sigla DS si nu doar Citroen!

 

Cand spui Franta, imediat gandurile iti zboara catre moda. Intr-adevar, strazile din Paris sunt recunoscute la nivel mondial ca un bastion pentru haute couture. Sau, daca vreti, reprezinta imbinarea perfecta dintre arta, tehnica si moda, reflectand evolutia si dorintele societatii moderne. Faptul ca un constructor francez, Citroen in cazul nostru, incearca sa pastreze aceasta reputatie, capata sens.

 

Cu un plafon de sticla care contrasteaza, roti mari pe 19 inch, si cu niste sabii cromate care se opresc acolo unde incep montantii frontali, trebuie sa recunoasteti ca Ds5 arata extraordinar. Designul exterior este unul intrigant; oriunde ti-ai arunca privirea mai gasesti un alt mic detaliu. Abordarea avuta la Ds5 este, daca vreti, opusul sobrietatii germane. Daca esti unul dintre aceia care considera ca „toate masinile arata la fel”, atunci DS5 este modelul potrivit pentru tine!

Dupa ce termini cu exteriorul, faptul care surprinde cel mai mult este ca, si la interior, francezii au avut o abordare la fel de curajoasa. Ds5 este somptuos si foarte cool. Masina avuta la dispozitie de noi arata si te faceai sa te simti fantastic in ea. Punctul de atractie in reprezinta scaunele din piele cu o croiala asemanatoare cu cea a curelelor de ceas. Asa le place celor de la Citroen sa le spuna. Insertiile de crom si de aluminiu arata si se simt premium. Nici nu au cum sa nu fie asa, din moment ce furnizorul este acelasi ca si pentru cei de la Aston Martin.

 

In plus, un display head-up se ridica din plansa de bord atunci cand apesi pe butonul de start. Chiar si ceasul de pe consola centrala este mai degraba un obiect elaborat decat unul destinat doar utilitatii. Consola dintre scaune seamana, in anumite privinte, cu cea de la Ferrari, avand butoane montate pe ambele parti ale schimbatorului de viteze. De departe cel mai impresionant gadget il reprezinta butoanele de pe plafon, asemanatoare cu cele dintre scaune. Cu ajutorul acestora controlezi sistemul head-up sau parasolarele celor trei bucati de plafon din sticla. Daca ti-ai dorit vreodata sa conduci o masina care arata ca un avion, nu mai cauta in alta parte, pentru ca Ds5 are un cockpit excelent!

 

Cum se conduce?

 

Noi am condus versiunea de top a DS5-ului, Sport Chic, care avea sub capota deja binecunoscutul motor pe benzina THP 200, de 1.6 litri. Acesta are o putere de 147 kw (200 cai putere) si un cuplu de 275 Nm, cifre asemanatoare cu cele de pe Cooper S. Motorul nu mai reprezinta o noutate si mai este utilizat si pe Seria 1 de la BMW sau pe RCZ-ul celor de la Peugeot. Este un motor bun, cu o utilizare larga, care si-a capatat mai degraba respectul utilizatorilor decat criticile acestora. Totusi, este dificil sa vinzi un produs ca fiind unic, cand este clar ca nu e asa.

 

Cu ale sale 1430 de kilograme, DS5 este mai greu decat modelele Mini sau Peugeot pe care s-a utilizat acest motor, asa ca nu va asteptati sa le depasiti prea usor. Puterea maxima este disponibila intre 5.500 si 6.800 rpm, adica atunci cand cuplul maxim tocmai a terminat ce are de spus, intre 1.700 si 4.500 rpm. In lumea reala, aceste cifre se dovedesc a fi arhisuficiente. Utilizat la maxim, DS5 ajunge la prima suta de kilometri in 8,2 secunde iar primii 400 de metri ii parcurge in 16 secunde, un rezultat correct, care nu aprinde niciun fel de artificii.

 

Mi-a placut mult ambreiajul pentru ca nu este atat de tare asa cum te-ai astepta de la o masina cu o putere ca aceasta. Mai mult, acesta are un punct de debraiere la care te adaptezi foarte repede, la fel cum o vei face si cu cutia de viteze manuala in sase trepte.

 

Abandonarea volanului cu butuc fix reprezinta o dezamagire pentru mine, insa nu si sistemul de directie, mult mai conectat la ceea ce se intampla cu rotile din fata. DS5 beneficiaza de un nou system software care controleaza gradul de tractiune al rotilor fata. Oficial, am devenit un fan infocat al acestuia si daca s-ar face un top, sunt sigur ca ar termina in frunte, daca nu chiar pe primul loc. Noul soft lasa rotile sa patineze putin atunci cand le fortezi in loc sa-ti taie acceleratia iar in acest timp masina continua sa vireze in ce directie i-ai cerut, fara surprize neplacute.

 

Desi DS5 arata si se simte premium in momentele in care o privesti sau te afli in interior, pe orice alt tip de drum decat cele perfecte masina resimte absolut cele mai mici imperfectiuni. Acest lucru este amplificat de rotile mari insa nu cred ca vina integrala o poarta acestea. Pacat de acest aspect, pentru ca, in rest, Citroen iti livreaza absolut tot ce ti-au promis.

 

Concluzia

 

Ds5 este o masina care intoarce capete. De fapt, nu doar ca atrage atentia, dar oameni vor sa le vorbesti despre el. Nu-mi aduc aminte sa fi purtat atat de multe conversatii dupa un test, cu vreo masina. Cei de la Citroen recunosc ca datorita pozitionarii premium, barbatii vor domina vanzarile. Personal cred, ca datorita designului extravagant, atat la exterior cat si la interior, cateva doamne vor dori sa aiba un DS5. Eu stiu cel putin una.

 

Per total, mi-a placut mult felul in care DS5 se conduce si faptul ca stiam, ca ori de cate ori ma urcam la volan, urma sa descopar o chestie misto care-mi va insenina ziua. Consider ca prin lansarea lui Ds5 cei de la Citroen au produs o masina deosebita si de care pot fi mandri.

 

[nggallery id=315]

Drive test – Citroen C5 Tourer 2.0 HDi 160 BVA6 – Exclusive

Daca ar fi sa alegem unul din lucrurile la care francezii se pricep cel mai bine, acela ar fi modul in care stiu sa regleze suspensiile masinilor pentru o calatorie asemanatoare cu cea de pe carpeta magica a lui Aladin. Acest lucru nu ma mai surprinde dupa o vizita la Paris in toamna lui 2008 unde, pe strazile pietruite, masinile nemtesti nu se simteau atat de bine. Dintre cei trei mari producatori de automobile din Franta, Citroen se pricepe cel mai bine la acest capitol. Suspensia Hydractive confera C5-ului o flexibilitate care cu greu poate fi egalata, insa, din pacate, modelele mai mici din gama celor de la Citroen nu se pot bucura de aceasta dotare.

 

In acelasi an a fost lansata si cea de-a doua generatie a lui Citroen C5 iar de aproximativ un an de zile se poate comanda versiunea reimprospatata, inclusiv in Romania. Chiar daca la noi in tara vanzarile acestui model nu au fost foarte mari, pe restul pietelor Citroen s-a descurcat foarte bine, drept dovada fiind faceliftul minor aplicat in cazul lui C5.

 

Testul cu modelul facelift l-am efectuat in cele mai neprietenoase conditii meteorolgice insa ne-am bucurat cateva zile de beneficiile suspensiei Hydractive3+ pe sleaurile dintre blocuri si nu numai. C5-ul din test era pus in miscare de un motor diesel de 2 litri cuplat la o cutie automata de viteze cu 6 trepte iar nivelul de echipare a fost unul de top, Exclusive, care include dotari precum: geamuri laterale stratificate (izolare fonica), scaune fata incalzite cu sistem de masaj si memorare, tapiterie piele integrala – Criollo si pavilion vitrat, sistem de navigatie NaviDrive 3D, avertizor depasire banda, pachet Parking (senzor de parcare fata, oglinzi exterioare electrocrome), jante aliaj 19 inch, airbag-uri frontale, laterale fata, perdea fata/spate si genunchi sofer, cruise control, deschidere porbagaj secventiala si electrica, ESP, faruri xenon, radio CD bi-tuner MP3, conexiune USB si Bluetooth, sistem clima bi-zona + detector poluare, suspensie Hidractive, etc. Pretul de pornire pentru o astfel de configuratie este de 33.076 euro (inclusiv tva) la care au mai fost adaugate dotari optionale in valoare de 9.027 euro (tapiteria din piele integrala – 4.700 euro) si se aplica un discount de 3000 de euro, rezultand pretul final de 38.403 euro. 

 

 

 

Cum arata?

Cand vine vorba despre design, modelele Citroen au fost intotdeauna diferite. Multe dintre ele si-au croit drumul pe podiumul topurilor de frumusete iar aici ma refer la modele precum DS, SM, Traction Avant sau de ce nu, 2CV. Toate si-au lasat amprenta in istoria auto insa in ultima perioada, pana acum 2-3 ani, Citroen devenise mai degraba cunoscut pentru discounturile aplicate in detrimentul unor modele memorabile.

 

Faceliftul s-a rezumat la cateva schimbari minore. Farurile au primit LED-uri care sunt active atat pe timp de zi cat si noaptea iar stopurile au dobandit un aspect de „cristal fumuriu”, fiind transparente in partea din mijloc. Chiar daca nu au fost operate prea multe schimbari, C5 pastreaza un aspect contemporan si continua sa ofere o buna parte din farmecul francezilor.

  

Noua generatie de Citroen C5 s-a dovedit a fi un urias pas inainte, fata de predecesoarea sa iar modelul Tourer este si mai dezirabil. Citroen C5 Tourer propune cateva imbunatatiri care vor fi cu siguranta pe placul clientilor aflati in cautarea unui break. Pe langa suspensia Hydractive se adauga hayonul motorizat al portbagajului. Astfel acesta poate fi inchis prin simpla apasare a unui buton amplasat la o inaltime mult mai acceptabila decat daca ai fi fost nevoit sa-l inchizi ca la orice alta masina de acest fel. Gratie aceleeasi suspensii, prin simpla apasare a unui buton din portbagaj, spatele masinii poate fi coborat pentru un acces mai facil in cazul transportarii unor obiecte mai grele. C5 va reveni la inaltimea normala odata ce hayonul portbagajului a fost inchis.

 

Alte imbunatatiri constau in montarea unei prize de 12v in portbagaj la care pot fi incarcate diferite echipamente fara a mai ocupa din spatiul destinat pasagerilor. Tot aici regasim o lanterna care are o functie dubla. Aceasta poate fi detasata foarte simplu si utilizata ca si lanterna sau poate ramane fixata iar in acest caz va fi folositoare doar ca o lumina ambientala. Modelul Tourer are o lungime de 4,83 metri si o latime de 1,8 metri, dimensiuni mai mari cu 5, respectiv 3 centimetri decat versiunea berlina. Volumul potbagajului este mai mult decat suficient cu ai sai 505 litri. La nevoie, bancheta spate poate fi rabatata complet, formand o suprafata plana de incarcare, volumul de bagaje ce poate fi transportat crescand la nu mai putin de 1 500 litri, una dintre cele mai bune valori ale clasei din care face parte Citroen C5.

 

Masina din test era dotata cu aproape orice ti-ai putea dori. Scaunele fata incalzite s-au dovedit extrem de folositoare pentru aceasta perioada a anului, mai ales pentru ca erau imbracate in piele. Totusi, functia de masaj nu este atat de complexa precum cea de pe modelele premium germane, insa confera un caracter relaxant calatoriilor, mai ales in cazul celor din afara orasului.

 

Sistemul de climatizare incepe sa furnizeze destul de rapid aer cald in habitaclu, mai ales pentru o masina pusa in miscare de un motor diesel. Navigatia 3D avea inclusa si harta Romaniei, insa pentru Bucuresti, cele trei dimensiuni erau disponibile doar in cazul pasajelor rutiere sau pentru cladirile mai cunoscute din centrul orasului. Probabil ca in afara tarii altfel stau lucrurile.

 

 

Cum se conduce ? 

Reteta de succes a francezilor este completata de motorul diesel Hdi, cu patru cilindri si o capacitate de doi litri. In versiunea testata de noi, acesta dezvolta 160 de cai putere la 3.750 rpm si ofera un cuplu motor de 360 Nm, disponibil odata cu atingerea primelor 2.000 rpm. Aceste valori sunt suficiente pentru a imprima un caracter dinamic celor 1.717 kg ale Tourer-ului.

 

Cutia automata este una orientata spre confort si alterneaza lin schimbarile celor sase trepte de viteza. Doar traseul levierului este oarecum diferit fata de alte marci, insa rolul acestuia este de a nu confunda treptele. Odata activat modul Sport al cutiei, aceasta va retrograda mai repede si va tura putin mai mult motorul inainte de a trece intr-o treapta superioara. Fiind beneficiarii unui strat consistent de zapada pe arterele blocate ale Bucurestiului, noi am utilizat mai mult functia de iarna a acestei cutii. Actionarea acesteia se face prin simpla apasare a unui buton amplasat in apropierea levierului iar masina va pleca de pe loc direct in treapta a treia de viteza, simplificand munca sistemului electronic de control al tractiunii.

 

Francezii se lauda in fisa tehnica cu un consum urban de 9l/100 km pentru aceasta configuratie, cutia automata cerandu-si tributul. In realitate, computerul de bord ne-a afisat constant valori de peste 11 litri, insa trebuie mentionat si faptul ca mai mult se statea in trafic decat se circula iar masina din test era noua, doar 160 km fiind parcursi cu ea pana sa o testam. Probabil ca in alte conditii meteorologice si intr-un trafic aglomerat specific Bucurestiului, consumul va scadea pana in jurul a 10- 10,5 l/100 km.

 

Citroen C5 Tourer poate fi comandat cu doua tipuri de suspensie, depinzand in mare parte de nivelul de dotari ales. Daca vanzarile pentru flote se bazeaza pe suspensia traditionala formata din amortizor si arc, cunoscatorii sau cei care planuiesc sa pastreze mai mult timp masina, ar trebui sa aleaga suspensia Hydractive 3+. Aceasta se adapteaza automat in functie de suprafata de rulare, gradul de incarcare a masinii sau de modul pe care-l selecteaza soferul (normal sau sport).

 

In compania acestei suspensii, C5 nu are o manevrabilitate extraordinara precum „cei mai buni prieteni” din Germania, dar este foarte confortabil fara a fi insa prea moale. Tinuta este una mladioasa dar ofera un grad ridicat de siguranta. Actionarea modului sport nu va schimba prea mult comportamentul masinii, acesta ramanand unul orientat clar spre confort.

 

Confortul este excelent atata timp cat suspensia se afla pe modul normal. Aceasta va absorbi orice denivelare pe care o intalniti la orice viteza. Sincer, gandidu-ma la acest aspect, nu-mi vine in minte nicio masina cu un pret apropiat care sa ofere confortul de care C5 dispune.

 

Directia este si ea foarte usoara, mai ales la viteze reduse, insa parcarea se poate face usor. Chiar daca aceasta se intareste odata ce viteza creste, nu ofera un feed-back foarte bun celui aflat in spatele volanului. O mica critica poate fi adusa si sistemului de franare dar nu neaparat in sensul negativ. Acesta devine foarte eficient la cea mai mica apasare a pedalei de frana, o caracteristica generala a masinilor frantuzesti. Acest lucru se estompeaza in timp pe masura ce te adaptezi cu masina.

 

 

 

Concluzia finala

Citroen ofera probabil cea mai confortabila masina din segment prin intermediul lui C5 Tourer, iar lucrurile bune nu se opresc aici. Spatiul interior este mai mult decat suficient pentru cinci pasageri in timp ce designul pentru un model break este incantator atat la exterior cat si la  interior.

 

Citroen C5 Tourer se simte ca o masina construita si aratoasa pe deasupra, apropiindu-se foarte mult de tripleta germana. Totusi, C5 beneficiaza de savoarea modelelor frantuzesti care le face sa iasa din multime. Noul model reprezinta un pas in fata extrem de mare la capitolul calitate si ofera un nivel de zgomot foarte redus chiar si la viteze ridicate. C5 Tourer bifeaza cu brio casetele pentru stil, confort si spatiu interior.

 

Foto: Catalin Oprea

 

[nggallery id=265]

Eficienta cu stil

 

Numele lui DS3 a fost inspirat de la modelul legendar al celor de la Citroen din anii `50, cel din urma fiind o prezenta constanta in topurile de frumusete all-time dar si o masina foarte avansata din punct de vedere tehnic pentru acele vremuri. Cu greu mai putea cineva sa reinvie divina Déesse, acest nume fiind in acelasi timp o binecuvantare dar si o povara.

 

DS3 a fost o masina foarte asteptata. Atat de mult incat peste 100 de persoane au comandat-o pe internet fara a o vedea in realitate. Cei de la Citroen au dat din nou lovitura! DS3 este mai mult decat o masina mica, este primul model din gama DS din care mai fac parte DS4 si recent lansatul DS5.

 

Francezii si-au facut de data aceasta foarte bine temele si au fost premiati pentru acest lucru. Au studiat cu atentie cum cei de la FIAT sau MINI au reinviat modele de succes dar au ales o alta metoda pentru a-i combate. Au lansat acest model care nu are nicio inspiratie retro (exceptand numele) si care are cateva caracteristici specifice masinilor premium.

 

 

 

Cum arata ?

Lansat pe piata in toamna anului trecut, DS3 este un model nou al celor de la Citroen. Chiar daca imparte platforma cu mult mai conventionalul C3, noul model personalizabil in trei usi de la Citroen nu are prea multe elemente exterioare comune cu fratele sau. Mai mult, DS3 nici nu a fost targetat pentru clientii de masini mici ci se adreseaza in mod direct celor cu asteptari premium.

 

Designul exterior este proaspat si indraznet si scoate in evidenta niste linii netede si  o alura relativ joasa. Punctele forte ale lui DS3 sunt reprezentate de stalpul lateral in forma de coada de rechin, linia joasa a plafonului ( care poate fi evidentiata prin mai multe desene contrastante cu vopseaua masinii) si benzile de LED-uri montate la extremitatile spoilerului din fata.

 

Stilul aventuros al designului exterior se continua si la interior. Layout-ul este unul modern si se bazeaza pe unele materiale premium. Elementele de plastic sunt finisate intr-un lac negru si lucios iar utilizarea pielii si a cromului a fost facuta intr-o maniera chic, specifica francezilor.

 

Scaunele fata sunt stilate, confortabile si ofera un sprijin lateral suficient pentru veleitatile dinamice ale masinii iar torpedoul are dimensiuni generoase gratie liniei sculptate. Designul plansei de bord are un aspect modern iar acele vitezometrului si ale turometrului arata fantastic, dupa ce Citroen ne obisnuise in ultima perioada doar cu display-uri de tip lcd.

 

Un avantaj major fata de concurenta il reprezinta bancheta spate care poate acomoda trei pasageri iar accesul este relativ facil si se poate face chiar daca acestia nu au urmat ultimele cursuri de Pilates. Si portbagajul este mai mare decat in cazul lui MINI Cooper, mai exact cu 100 de litri fata de cei 185 ai modelului pus in vanzare de Grupul BMW. Cu bancheta spate rabatata acesta poate fi marit pana la aproape 1 000 de litri.

 

DS3 iese in fata si la capitolul gadgeturi putand fi dotat cu un sistem de navigatie scolarizat si pentru Romania, amplasarea display-ului de sapte inch fiind poate una dintre cele mai naturale in comparatie cu multe masini. Melomanii sunt si ei rasfatati de un performant sistem audio insa utilizarea satelitului de comanda montat sub volan in partea dreapta necesita putin timp pentru adaptare.

 

Este de apreciat ca cei de la Citroen reactioneaza pozitiv la criticile aduse, mai ales fata de multitudinea de butoane amplasate pe volanele modelelor mai vechi, insa acum au mers in cealalta extrema, pilotul automat si limitatorul de viteza putant fi actionate prin intermediul unui alt satelit de comanda montat sub volan in partea stanga. Actionarea franei de mana este usor incomodata de cotiera iar acest aspect negativ poate fi eliminat prin montarea uneia electrice odata cu faceliftul masinii.

 

 

 

Cum se conduce? 

DS3-ul nostru era dotat cu un motor diesel de 1,6 litri care dezvolta 90 de cai putere la 4 000 rpm dar mult mai important acesta este capabil de 230 NM incepand de la doar 1 750 rpm. Aceasta mapare a motorului imprima un caracter dinamic masinii, oferind resurse potrivite pentru micutul model francez.

 

Masina din acest test a fost echipata cu un sistem micro-hibrid. Este felul pompos al celor dela Citroen de a boteza sistemul Start/Stop al motorului si al celui de recuperare a energiei pierdute la franare. Interventia acestuia asupra masinii aflata in stationare se face foarte discret, iar motorul este pornit odata cu actionarea pedalei de ambreiaj.

 

Producatorul anunta un consum de motorina de doar 4,3 litri in ciclul urban si de 3,2 l/100 km in afara orasului. La capatul celor trei zile petrecute exclusiv pe strazile mult prea aglomerate ale Bucurestiului, computerul de bord ne indica un consum de 6,2 litri, o valoare buna obtinuta fara compromisuri.

 

Acest aspect ar putea fi imbunatatit prin montarea unei cutii de viteze in sase trepte, masina din test fiind disponibila doar cu una in cinci trepte. Timoneria acesteia nu este o referinta in materie iar levierul are o cursa relativ lunga. Atat motorul hdi de 90 de cai putere cat si cutia de viteze au fost montate de-a lungul timpului pe foarte multe modele Citroen si nu numai, reusind sa-si dovedeasca fiabilitatea.

 

Pentru DS3, inginerii Citroen au ajustat suspensia si directia mai putin sportivului C3. Dupa cateva sute de kilometri petrecute la volanul masinii de test putem afirma cu convingere ca aceste schimbari sunt bine realizate, DS3 fiind o masina dinamica, chiar daca vorbim de un model diesel.

 

Nivelul de aderenta oferit in viraje este peste medie, tinand cont de faptul ca masina era dotata cu roti de 16 inch. Sistemul de directie electric este mult mai bine setat decat la alte masini. Iti ofera un feeling placut, fiind liniar, precis si rapid. DS3 este o masina mult mai odihnitoare, confortabila si potrivita pentru drumurile Romaniei decat MINI Cooper D. Amortizoarele absorb cu brio micile denivelari si gropi, sasiul fiind unul echilibrat.

 

Citroen DS3 sta foate bine si la capitolul siguranta, obtinand cinci stele la testele EuroNCAP, masina putand fi dotata cu airbaguri frontale, laterale si de tip cortina dar si cu sisteme precum ABS, EBD si EBA ( Electronic Brake Distribution, Electronic Brake Assist) si cu deja bine cunoscutul sistem ESP.

 

 

 

Concluzia finala

Stilat si eficient, reprezinta doua caracteristici care de multe ori cu greu pot fi atribuite aceleasi masini. DS3 este unul dintre cele mai atractive modele ale constructorului francez dar si printre cele mai economice.

 

Cei de la Citroen promoveaza DS3, cu un zambet in coltul gurii, ca pe un model anti-retro. Arata intr-un fel cum nu a mai facut-o niciun model inaintea sa. Chiar si spoturile TV pentru DS3 s-au bazat pe imaginea lui John Lennon si Marilyn Monroe care se declarau uimiti de faptul ca multi „traiesc in trecut”.  Chiar daca aspectul exterior este foarte important, nu totul se reduce  la asta. Daca veti trece DS3 pe lista voastra de masini sa stiti ca nu primiti confortul sau nivelul inovatiilor tehnologice specifice anilor `50 iar nevoile din trecut au devenit o declaratie de moda a zilelor noastre.

 

Un design atragator, chiar daca opus cu originalul, si care apeleaza la simplitate. Comparativ cu alte masini ale acestui trend, DS3 nu se simte simplu, dar are un pret inteligent, este bine echipat si se conduce foarte placut. Ar putea oare modernismul sa reprezinte noul curent retro? Imaginati-va …

 

Foto : Catalin Oprea

 

[nggallery id=232]

Inapoi in viitor

Copiii sunt simpatici. Sunt deschisi la minte, au idei noi si de cele mai multe ori au un mod original de a privi lucrurile care-i inconjoara. Exact acesta este si caracterul familiei Picasso a celor de la Citroen, incapatanatul constructor francez de automobile care s-a rezumat la niste schimbari minore cu ocazia reimprospatarii acestui model. Asadar rezultatul il stim de la inceput : avem de a face cu o masina spatioasa si inteligenta.

 

Uneori, expresia  „ la mintea copiilor” poate avea si o conotatie negativa. In alte cazuri, lucrurile sunt asa de simple incat adultii aproape ca nici nu le iau in consideratie. „ De ce” este una din intrebarile preferate ale copiilor si  o folosesc chiar si in cazul unor lucruri foarte evidente, ba chiar isi raspund singuri, gasind mereu solutia perfecta. In cazul lui Citroen C4 Picasso, totul incepe cu bancheta spate, locul unde copii isi fac de cap.

 

 

Incepem cu sfarsitul

Masina a fost conceputa atat in varianta cu cinci dar si cu sapte locuri, dar astazi ne vom rezuma la prima. Primul motiv de bucurie consta in faptul ca cei de la Citroen nu au facut diferentieri intre adulti si copii la conceperea scaunelor din spate. Bancheta a fost inlocuita cu trei fotolii independente, care se pot regla individual. In cazul versiunii cu sapte locuri, ultimul rand se poate spune ca este destinat exclusiv copiilor, dar asta nu este o regula bine batuta in cuie.

 

In cazul lui C4 Picasso cele mai bune locuri din masina sunt cele din spate, asa ca asupra acestora a fost indreptata atentia celor de la Citroen. Acestia au incercat sa raspunda la cat mai multe intrebari copilaresti precum : de ce doar adultii au guri de ventilatie? De ce copii nu au spatiile lor de depozitare in spate? Si daca tot avem o masina asa spatioasa, de ce nu o transformam intr-un loc de joaca ? Zis si facut : pe montantii centrali si-au facut loc guri de ventilatie  care pot fi controlate individual, in podea exista doua locuri de depozitare in care se pot ascunde cateva mici jucarii iar pe spatele scaunelor fata au fost montate niste tablii, la fel ca in avioane.

 

Pentru ca modelul din testul nostru era unul in versiunea Exclusive, in spatele acestor tablii au fost montate doua ecrane tip LCD escamotabile, a caror unitate de control se afla in partea de jos a consolei centrale. Iar pentru ca parintii sa fie total lipsiti de griji, francezii le-au instalat jaluzele pentru portierele spate si o oglinda retrovizoare speciala pentru observarea copiilor.  Trebuie mentionat totusi ca de unitatea Dvd se vor bucura doar cei din spate iar acestia o vor face doar cu ajutorul castilor wireless pe care constructorul le pune la dispozitie.

 

Pentru ca si adultii se prostesc uneori, cei de la Citroen au decis ca trebuie sa-i impace cu ceva: toate scaunele individuale se pliaza foarte usor, rezultand un spatiu mai mult decat suficient pentru  obiectele voluminoase. Creative technologie, sloganul celor de la Citroen incepand cu restilizarea siglei din 2009, se pare ca era prezent cu mult dinainte. Lumina din portbagaj este defapt o lanterna pe care o poti folosi foarte usor si in afara masinii iar incarcarea unor obiecte de dimensiuni reduse se poate face doar prin deschiderea lunetei, nu a intregului hayon.

 

Probabil ca stiti vechiul truc : amplaseaza motorul sub bord, pune si un parbriz mare si vei obtine o senzatie coplesitoare de spatiu! Citroen a fortat in acest caz, parbrizul continuandu-se pana deasupra capului. Iar ca tabloul sa fie complet, modelul Exclusive este prevazut si cu un plafon panoramic, care cu siguranta va tine privirea copiilor atintita spre cer. Din pacate acest plafon este unul fix. Acesta este singurul repros pe care-l putem aduce partii din spate, deoarece pentru momentele in care soarele este puternic, protectia plafonului se poate activa cu ajutorul unui comutator electric.

 

 

Unidentified flying object in fata

Multi dintre voi ar descrie interiorul unui C4 ca unul asemanator cu cel al OZN-urilor. Niciun interior al vreunui concurent direct nu este atat de indraznet ca cel al masinii din acest test, aproape orice inovatie fiind pusa in practica de francezi cu mult timp inaintea rivalilor. Bordul nu este unul obisnuit sau confectionat din plastice dure, si te pune de multe ori pe ganduri datorita numeroaselor spatii de depozitare si a ergonomicitatii. Pentru mine aceasta abordare va ramane mereu o adevarata desfatare a privirii. Atmosfera este una speciala, mai ales cand se intuneca, datorita luminilor de ambianta montate in spatele mai multor elemente de la interior. Nu degeaba au denumit masina Picasso!

 

Cei de la Citroen nu au fost niciodata ostentativi. Unitatea de comanda a sistemului de navigatie si  Mp3-ul sunt amplasate pe consola centrala si pot fi “ascunse” cu ajutorul unui mic capac retractabil. Ecranul color se afla pe mijlocul bordului. Viteza, consumul de carburant si alte informatii necesare sunt prezentate intr-o maniera distincta. Dispozitivele de control al climatizarii automate cu doua zone au fost despartite si se regasesc sub cele doua guri de aerisire laterale din fata. 

 

Desi nu credeam ca voi ajunge sa spun vreodata acest lucru, m-a deranjat, mai mult ca la orice masina, lipsa unui suport pentru pahare sau sticle. Motivele sunt mai mult decat evidente : este loc suficient, exista solutii, trebuia doar si putina bunavointa in cazul acestui facelift.

 

Aproape toate functiile masinii pot fi controlate cu ajutorul butoanelor amplasate pe mijlocul volanului. Bineinteles ca si acesta este unul special, cu butuc fix, pe care multi nu l-au agreat niciodata. Mie mi s-a parut intotdeauna o idee copilareasca : daca ai reusit sa-l determini pe sofer sa utilizeze ambele maini in controlul volanului de ce sa nu-i oferi toate butoanele la distanta de un deget? Totusi, aceste butoane pot parea cam multe, chiar daca au fost impartite logic pe doua zone, insa impresia generala este una de complexitate.

 

 

Cui ii mai pasa de motor?

Citroen C4 Picasso este disponibil cu patru motoare: pe benzina avem de ales intre 1.6 VTI 120 CP şi 1.6 THP 150 CP. Aceste motoare inlocuiesc fostele propulsoare de 1.8 127 CP si 2.0 143 CP. Pentru diesel putem opta intre 1.6 HDI 110 CP si 2.0 HDI 160 CP. Versiunea Exclusive si cutia de viteze manuala in sase trepte te obliga, conform configuratorului de pe siteul oficial, doar la motorul de doi litri diesel.  Acesta are rezerve foarte bune de putere si cuplu, maximul de 340 Nm fiind atins la 2 000 rpm. Consumul inregistrat pe durata celor trei zile cat am avut la dispozitie masina a fost de 8 litri/100 km parcursi in mediul urban. Portbagajul are un volum de 500 litri iar capacitatea rezervorului este de 60 litri. Bineinteles norma de poluare este Euro 5.

 

Modificari minore

La exterior primul lucru pe care îl remarcam cu ocazia faceliftului sunt luminile de zi cu LED si semnalizarile tot cu LED-uri incorporate in blocurile optice. Stopurile au sticla clara in zona luminilor de mers înapoi iar partea rosie are un design schimbat.

 

Concluzia finala

Cu Citroen lucrurile au fost si vor ramane foarte simple, pe intelesul copiilor: ori iubesti aceasta marca si universul ei destul de diferit de al celorlalti producatori auto, ori nu reusesti s-o intelegi si atunci nu e cazul sa te aventurezi.

 

Citroen C4 Picasso inglobeaza toate siretlicurile care pot fi luate in considerare la constructia unei masini de familie, in materie de spatiu si inovatii la interior. Totodata aceasta masina ofera tot confortul necesar dar si multe gadgeturi electronice. Chiar daca nu are cel mai bun caracter dinamic dintre membrii acestui segment, Picasso are acel ceva care-l separa de concurenta. Eu personal consider ca designul si ergonomia  exemplara a interiorului il fac castigator, fiind pana la urma un adevarat Citroen C4, suficient de original cat sa-si intreaca adversarii.

 

Modelul nu este unul ieftin, avand un pret de pornire de la 25 000 euro, insa abundenta de tehnologii si calitatea materialelor de la interior iti vor rasplati cu siguranta investitia.

 

 

foto : Catalin Oprea

 

 

[nggallery id=212]

Test drive Citroën C5 – Esenta confortului

Cand vorbim despre masini si clisee, Citroën te duce cu gandul la niste automobile nonconformiste, sau cel putin asa stateau lucrurile pana acum. Dupa o succesiune de masini mai mult sau mai putin frumoase in anii ’90, producatorul francez a inceput  sa se foloseasca de imensa avere dobandita de-a lungul istoriei sale, presarata cu inovatii tehnlogice  sau design futurist. Desigur, masinile au evoluat foarte mult de cand Citroën a creat o nisa pentru modele deosebite, precum Traction Avant, dar si inovatii precum suspensia pneumatica sau angrenajele cu dinti in forma de sageata dubla specifice cutiilor de viteze, care au pus bazele producatorului francez.

Citroën C5 se afla deja la a doua generatie si a fost lansat in toamna lui 2007. Prima generatie s-a vandut intre 2001 si 2008 si a suferit un singur facelift, in 2004, cand a trebuit sa se alinieze  la noul stil al modelului C4, lansat in acelasi an cu restilizarea lui C5 .

Prin amabilitatea celor de la Citroën Romania am avut ocazia sa testam de-a lungul a patru zile modelul Citroën C5 cu noul motor 2.0 hdi. Spun noul motor, pentru ca pana acum modelele Citroën au fost echipate cu motoare diesel 2.0, dar a caror putere era de 138 cp. In prezent puterea acestuia a crescut la 163 cp iar cuplul la 340 NM , norma de poluare fiind Euro 5 (adica nu platiti taxa de inmatriculare), iar singurul element comun cu vechiul motor este doar arborele cotit – blocul motor, pistoanele, camerele de ardere şi sistemul de injecţie fiind reproiectate şi complet noi .

Modelul testat de noi era in varianta de echipare Exclusive ( top) care include dotari cum ar fi : sistem clima bi-zona, faruri Xenon directionale cu spalator incorporat, tapiterie din piele mixta, airbaguri frontale,laterale, perdea fata/spate si genunchi sofer, ESP ( care inglobeaza si restul sistemelor electronice ABS,ASR si Snow Control) , senzori de parcare fata/spate, jante aliaj de 17” inch, oglinda interioara electrocroma, volan imbracat in piele cu decor cromat, oglinzi exterioare rabatabile electric, geamuri dublu stratificate si izolate fonic, pilot automat si limitator de viteza si suspensie Hydractive ajunsa la generatia a-III-a. Dotarile optionale prezente pe modelul testat erau trapa, sistemul de navigatie ( cu ecran color de 7 inch si hard disk de 10 gb) care inlocuieste radio-MP3, jante de aliaj de 18” inch si oglinzi exterioare electrocrome, pretul final fiind de 26510 euro, cu TVA inclus si un discount de 4340 euro.

Design

Cu un pret pe masura, Citroën C5 se incadreaza in clasa premium, piata pe care Citroën nu a reusit sa se impuna cu adevarat. Producatorul a trebuit să lupte o bună perioadă de timp cu preconcepţia că automobilele franţuzeşti arată bine, se conduc uşor dar nu sunt fiabile. Preconcepţie demontată încet dar sigur cu fiecare nou model apărut. Totusi C5 are cateva avantaje de partea lui. Pentru inceput, de exemplu, este o masina impunatoare. Arata ca o masina foarte scumpa, cu un farmec special, care iese din tiparul producatorilor cunoscuti, precum Ford sau Opel. Chiar si asa producatorul francez are de infruntat competitia germana dar si cea japoneza.

Asa cum  sugereaza unul dintre primele spoturi video de promovare (unmistakably german) Citroën C5 arata mult mai german decat francez, si este cu adevarat o provocare serioasa pentru concurenta. Bineinteles, amprenta specifica marcii este lesne vizibila atat in partea frontala cat si posterioara .

Liniile caroseriei sunt unele dinamice, amintind de un coupe, cu toate ca avem de a face cu o limuzina. Curbura liniilor, unghiurile in care se sparge lumina pe acest model ne amintesc de acel “flame design”. Insertiunile de crom sunt de bun gust, oferind stralucirea necesara unei asemenea masini impozante. Luneta concavă şi dimensiunile consolelor – lungă în faţă şi scurtă în spate – marchează şi ele apartenenţa la universul marilor vehicule Citroën.

Habitaclul rafinat al noului C5 este o adevărată invitaţie la călătorie. De cand vei deschide portiera, vei realiza ca iti vei dori sa ai parte de o calatorie cat mai indelungata, pentru a te bucura de tot ce iti poate oferi Citroën C5. Si, te asigur ca,  iti poate oferi multe. Interiorul masinii, finisarile, materialele folosite, un volan cu o priza excelenta sunt tipic nemtesti, insa stilul combinat cu ergonomia, consola multidimensionala, iluminatul sofisticat au ramas caracteristici inconfundabile ale francezilor. Singurele lucruri caree se pot reprosa interiorului sunt multitudinea de butoane inghesuite pe volanul cu butuc fix, dar cu care te vei obisnui rapid si, nu credeam ca voi ajunge sa o spun vreodata, lipsa unui loc special pentru dozele sau sticlele de suc. Defapt, lipsa acestui loc nu este una totala, cotiera putand gazdui in interiorul ei , doua cutii. Dar parca nu iti vine sa lasi un suc desfacut in cotiera nu ?

Motor  si cutia de viteze

Ambele sunt orientate spre confort. Unitatea de sub capota este una diesel de 2 litri (1997 cmc), care dezvolta 163 cp la 3750 rpm si un cuplu de 340 NM la 2000 rpm , acceleratia de la 0 la 100 km/h facandu-se in 9,1 secunde, in  timp ce viteza maxima declarata este de 210 km/h. Daca de sprintul pana la 100 km/h nu am fost deloc interesat , de viteza maxima am fost foarte aproape fara sa-mi dau seama,  pentru ca totul se petrece intr-o liniste desavarsita, singurul lucru care iti poate da de banuit fiind zgomotul aerului produs la inaintare si  perceptibil de la 150 km/h in sus, insa cu sistemul audio pornit, fie si la un volum minim, nu ai nici cea mai mica sansa sa iti dai seama de viteza reala, decat uitandu-te la kilometraj.

Performantele pe hartie ale motorului va pot duce cu gandul catre prestatii sportive . Nimic mai fals, deoarece nici macar cuplul nu va reusi sa va dea capul pe spate . Si asta nu pentru ca nu ar putea, ci pentru ca asa a fost gandit Citroën C5, strict orientat spre confort .

Cutia manuala cu sase trepte de viteze este una  caracteristica Citroën. Cursele levierului sunt destul de lungi dar in acelasi timp am observat si o imbunatatire a timoneriei fata de alte modele ale marcii, schimbarile de trepte facandu-se cu usurinta. Pentru prima data am regretat faptul ca modelul testat nu era dotat cu o cutie automata , acest lucru fiind posibil totusi in configurarea masinii .

Confort

In mod cert pentru Citroën C5 nu exista niciun rabat de la calitate. In primul rand avem suspensia hidro-pneumatica, cunoscuta sub numele de Hydractive III + . Aceasta suspensie ii ofera lui C5 atat un mod standard, dar si unul sport. Chiar daca C5 nu va fi catalogata niciodata ca o masina sport, posibilitatea de a intari suspensia este intotdeauna binevenita. In versiunea standard, pasagerii se pot bucura de o plimbare foarte confortabila si foarte tipica Citroën. Este o alta alternativa, care merita apreciata in comparatie cu masinile germane aflate pe piata.

Suspensia Hydractive III este si  ajustabila. Pe langa faptul ca masina poate cobori garda la sol pentru a facilita incarcarea bagajelor, C5 poseda si doua moduri de ridicare. Modul cel mai inalt este folosit pentru a trece peste obstacolele dificile si poate fi folosit pana la o viteza de maxim 25 km/h. Inaltimea medie permite o viteza mai mare, de pana la 40 km/h si poate fi folosita pe drumuri dificile de macadam.

Pentru a mari placerea la volan, C5 beneficiaza de o multitudine de functii care sporesc confortul soferului, dar si a pasagerilor. Sistemul cruise-control este simplu dar eficient, controlul acestuia facandu-se de pe volan. Farurile xenon bi-directionale, senzori de parcare cu afisaj pe ecran, scaune incalzite, cu 2 functii de memorare sunt doar cateva din dotarile masinii. In plus aerul conditionat automat cu 2 zone face viata in interior mult mai frumoasa.

In materie de siguranta, C5 ofera un mix interesant de dotari. Alaturi de airbag-urile cunoscute, C5 poseda un sistem de monitorizare a presiunii in pneuri, controlul stabilitatii precum si asistenta la franarea de urgenta, in timp ce frana de mana este electrica si actionabila prin apasarea unui simplu buton . Pentru persoanele cu capul in nori, Citroen a conceput aceasta frana de mana sa se actioneze automat la oprirea motorului, la fel cum scaunul soferului se va deplasa in spate automat cu deschiderea portierei.

La o prima vedere  sistemul de navigatie de pe  C5 pare foarte usor de inteles si de obisnuit cu el. Monitorul LCD de 7 inch este montat in partea centrala a consolei, avand butoanele de comanda amplasate ergonomic. Sistemul botezat NaviDrive, care include si un radio-mp3,  poseda 10 GB spatiu de stocare, precum si un sistem ce suporta prin bluetooth telefonia mobila.Totodata masina include si un display secundar care ofera informatii vitale catre sofer, amplasat in mijlocul vitezometrului. Daca vorbim despre usurinta in manevrabilitate, display-ul central este manevrat de niste  butoane mici, care necesita ceva timp de acomodare.

Sistemul de navigare din fabrica al oricarui producator tinde sa fie un pic depasit fata de ce se poate gasi aftermarket. Nu am avut mari asteptari de la Citroën, iar C5 mi-a confirmat temerile. In primul rand absenta codului postal ( lucru regretabil in calatoriile in afara tarii), precum si ingradirea destinatiei care se face doar prin selectarea strazii, orasului sau a coordonatelor. Lipsa unui touch-screen nu ajuta deloc, scrierea unui adrese facandu-se cu ajutorului unui mic buton din consola centrala, dar se poate face si de pe volanul masinii, in ambele cazuri aceasta operatiune se realizeaza destul de anevoios. Odata setate datele, sistemul NaviDrive este destul de bun. Acesta include date despre trafic, care confera o siguranta precum si o cunoastere mai buna a ceea ce se intampla in jur. Tot de apreciat ar fi si comenzile vocale oferite, care sunt precise, iar al doilea display poate oferi  informatile necesare pentru a ajunge la destinatie, astfel incat conducatorul sa nu fie distras la volan de display-ul central.

Making of

C5, ca şi C6, este asamblat la uzina industrială de la Rennes, centru de producţie dedicat vehiculelor de gamă medie-înaltă şi înaltă din grupul PSA Peugeot Citroën. Certificat cu ISO 9001, acest centru beneficiază de o experienţă semnificativă în producerea de vehicule vârf de gamă, în special C6, care posedă un nivel de calitate remarcabil. In plus, uzina de la Rennes s-a angajat să protejeze mediul şi să asigure o dezvoltare durabilă: de altfel şi ea este certificată cu ISO 14001.

Uzina de la Rennes a făcut obiectul unor investiţii foarte importante pentru a-şi adapta utilajul industrial la cele mai noi tehnologii, indiferent dacă este vorba de prelucrarea tablei, de piesele metalice, de vopsea sau de montare. Printre aceste multiple tehnologii, mijloacele de sudură cu laser aplicate pieselor metalice permit în special asamblarea continuă şi ameliorarea aspectului zonelor vizibile de către client.

O altă tehnologie inovatoare, roboţii acustici la vopsire aplică pe caroseria noului C5 două materiale – PVC şi epoxy – care înlocuiesc montarea manuală a plăcilor de izolare fonică. Recurgerea la această tehnologie optimizează nivelul de etanşeitate acustică şi uşurează vehiculul, îmbunătăţind ergonomia posturilor de lucru.

Concluzia finala

Multe dintre masinile aflate pe piata fac parte din trei categorii. Sunt cele la care te astepti sa-ti placa si intr-adevar iti satisfac cerintele, cele pe care incerci sa le ignori, dar care te cuceresc si mai exista C5. Masini pe care vrei sa le  iubesti si poti trece cu vederea lipsurile.

Sa nu intelegeti gresit, exista multe lucruri care te fac sa iubesti aceasta masina. Cel mai de apreciat lucru la aceasta masina este confortul interior. Este o masina extrem de relaxanta multumita suspensiei hidro-pneumatice precum si a motorului  diesel. In termeni ai confortului si placerii la volan, sunt de parere ca majoritatea soferilor s-ar simti mai bine in Citroën  C5 decat conducand o masina a rivalilor germani.

[nggallery id=41]

Mai jos puteti regasi parerile celor care ne-au insotit de-a lungul testului nostru:

Aurelian A. ( posesor Citroen C4) : C5, o masina care era asteptata de ceva timp in gradina Citroen. O masina care la prima vedere nu te impresioneaza prind designul exterior, multi asemanand spatele cu unul de BMW seria 3, insa totul se schimba cand deschizi portiera si incepi sa butonezi la toate gadgetu-rile de care C5 dispune. O masina care te impresioneaza prin tinuta de drum, suspensia Hidractive facandus-si remarcata prezenta imediat. Plusuri: Design interior, gadget-uri( Citroen pur) , minusuri: calitatea unor plastice la interior, prezenta unor butoane de la modele precedente .

Marius B. ( posesor Toyota Avensis ) : La exterior C5 este o masina atragatoare, cu un design  cu influente germane. Interior spatios, materiale de calitate si finisaje ireprosabile. Destul de incomoda operarea cu sistemul de navigatie. Sunet de calitate foarte buna, bord cu design modern. Motorul este extrem de silentios. Nu e sportiva, insa este deosebit de confortabila la drum lung, datorita multiplelor posibilitati de reglare a scaunelor si nivelului f oarte redus al zgomotului din habitaclu. As cumpara-o mai degraba decat masinile concurente.

Alin B. ( posesor Renault Megane ) : Cu o suspensie incredibila C5 isi merita pe deplin renumele de masina confortabila. este incredibil, dupa ce te dai jos si te sui intr-o masina cu suspensie normala ti se pare ca ceva nu e in regula . perfecta pentru drumuri lungi si foarte confortabila prin gropile din bucuresti . spatiul ocupantilor din spate mi s-a parut un pic cam mic pentru persoanele de peste 1.90

Citroen C Crosser – the Climber

Incepand cu anul 2007,  Citroen a facut un nou si important pas pe piata auto, prin lansarea primului sau  SUV, numit  C Crosser.  Surpriza nu a venit atat din punct de vedere al noii  masini, cat si din punct de vedere al numelui, deoarece majoritatea ne asteptam ca francezii sa continue seria de C-uri , prin aparitia unui nou C7.

A fabrica un SUV de la zero, se pare ca nu prea a suras francezilor de la Citroen si Peugeot, si astfel au intrat in joc cei de la Mitshubishi cu care au impartit modelul Outlander.  Impartirea a fost facuta cat mai frateste posibil, tocmai de aceea diferente intre cele 3  modele nu exista decat din punct de vedere al designului, fiecare marca in parte lasandu-si amprenta doar in desenarea partii frontale.

Prin amabilitatea celor de la Citroen Romania, am putut testa timp de 3 zile,  modelul Citroen C Crosser echipat cu motorul diesel de 2.2 l.

Primii 100km la volanul acestui Crosser au fost facuti exclusiv in oras, la ore aglomerate unde masina nu pare sa se simta cel mai bine datorita consumului, si gabaritului deloc de neglijat(4645 x 1800 x 1715 mm).  In schimb la drum intins,  mers in regim de autostrada sau pe drumuri nationale, totul reintra la normal si devine o certitudine faptul ca masina este ideala pentru drumuri lungi.

Designul Exterior al masini exprima robustete , agresivitate si eleganta. Desi masina a aparut pe soselele din Romania de mai bine de 2 ani, inca reuseste sa atraga priviri si incruntari mai ales, datorita asocierii Citroen cu SUV. Daca cei de la Mitsubishi au pastrat design-ul clasic al partii frontale specific modelelor japnoze , cei de la Peugeot au fortat prea mult designul, farurile si sigla parca fac parte dintr-un alt film,  Citroen a facut ce stie mai bine in materie de design si s-a folosit de linii fluide si futuriste. Ne-ar fi placut insa ca exteriorul Crosserului sa se evidentieze prin mai multe detalii de ceilalti 2 frati.

Aerul elegant al masinii este intregit de insertiile cromate care se imbina perfect cu bleu Muzzano, una din culorile disponibile in lista de optionale a Crosser-ului dar si de jantele pe 18inch , marimea ideala pentru gabaritul masinii .  Un mic detaliu, care insa atrage imediat atentia este ornamentul integrat in partea superioara a portierelor spate: cele patru puncte cardinale alaturi de “Crosser”

Odata ce te afli in interiorul Crosserului, deja poti privi ceilalti participanti la trafic de sus. Pozitia de condus este inalta, iar vizibilitatea are de suferit doar datorita montantilor laterali grosi, fenomen intalnit la foarte multe modele. Oglinzile de dimensiuni generoase sunt un mare plus in ceea ce priveste vizibilatea lateral-spate, foarte necesara la o masina de dimensiunile Crosser-ului.

Spatiul interior nu tradeaza cu nimic faptul ca esti intr-un SUV, pasagerii din spate stau foarte confortabil datorita spatiului mare dintre scaunele spate  individuale si reglabile,  si spatarul scaunelor din fata. Tapiteria tissu de culoare neagra, este foarte placuta la atingere si exprima eleganta impreuna cu un alt detaliu interior care  ne-a placut enorm: partea de sus a bordului situata deasupra ceasurilor indicatoare,  este imbracata in piele neagra cu cusatura alba. Portbagajul in versiunea cu 5 locuri are 541 l , singurul care il depaseste ca volum in aceasta clasa fiind doar Suzuki Grand Vitara.

Daca la exterior Citroen si-a pus amprenta asupra partii frontale, la interior, consola centrala si bordul , sunt copie fidela Outlander, singura deosebire fiind cele 2 chevroane pozitionate pe volan. Nu este tocmai un lucru rau, insa cu siguranta este total atipic Citroen, sa adopte un astfel de interior lipsit de inovatii si de futurismul debordant cu care ne-a obisnuit.  Amprenta japonezilor se simte si la calitatea materialelor, fiind doar in limita normalului dar si la amplasarea comenzilor, care au urmat o regula simpla: Ergonomia japoneza. Butonul care face posibila comutarea modurilor 2WD, 4WD si 4WD Lock, este amplasat langa frana de mana, actionarea lui fiind facuta cu foarte multa usurinta si rapiditate pentru situatiile in care trebuie folosit.

Fiind o masina destinata calatoriilor lungi, computerul de bord, are foarte mare grija sa te atentioneze in momentul in care timpul parcurs la volan depaseste o valoare  prestabilita anterior de catre sofer.

Sistemul audio cu MP3 si bluetooth, se aude decent, calitatea receptiei radio este buna, insa are de suferit datorita conectivitatii reduse. Sistemul de climatizare si-a facut pe deplin datoria la cele peste 30 de grade care au fost constant in zilele in care a avut loc testul, si ne-a uimit placut ca nu este foarte zgomotos chiar daca se foloseste treapta cea mai de sus a ventilatorului. Chiar daca vorbeam mai sus de ergonomie, pozitia comenzilor pentru climatizare este insa mult prea jos si face destul de dificila folosirea lor, dar in timp totul tine de obisnuinta.

Motorul diesel de 156 CP ,  impreuna cu un cuplu maxim de 380NM obtinut  la 2000rpm, se descurca decent cu cele peste 1700 kg ale masinii si impreuna fac ca reprizele masinii sa uimeasca in mod placut. In modul 2WD la plecari de pe loc mai agresive, cuplul isi face simtita prezenta intr-un mod nu tocmai prietenos, fapt pentru care trebuie serios tinut volanul. Daca insa se comuta pe modul 4WD, aceasta senzatie de nesiguranta dispare total in aceleasi conditii si plecari de pe loc mai agesive. Viteza maxima declarata de producator este de 200km/h iar acceleratia pana la 100 se face in doar 9.9 secunde.

Cutia de viteze are 6 trepte, si este setata inteligent atat din punct de vedere al performantelor dar si consum, unde am fost foarte surprinsi sa observam ca la o viteza de 140km/h turatia se afla la 2500 RPM adica un consum decent de combustibil, in jur de 8l/100km.

Directia este cu asistare variabila ,  fapt ce ofera un feedback bun,  si inspira siguranta la viteze mari, chiar daca este orientata mai mult spre confort.

Tinuta de drum:

Pe parcursul testului am avut ocazia sa testam Crosser-ul, atat in mediu urban, extraurban in regim de mers pe autostrada cat si in teren usor accidentat si cu aderenta foarte scazuta. Pentru toate regimurile de mers, exista butonul magic care poate comuta intre cele 3 moduri: 2WD, 4WD sau Lock

In modul 2WD , tot cuplul este transmis puntii din fata.  4WD, adica 4 Wheels Drive,  repartizarea se face dinamic si cel mai important continuu, intre cele 2 punti, in functie de aderenta, de viteza , si de accelerare . La un mers normal,linistit,  cu suprafata aderenta , 85%  din cuplu se transmite puntii fata, restul de 15% puntii spate. Pe suprafete cu aderenta scazuta insa, un maxim de 55% din cuplu poate fi repartizat puntii spate.In conditii cu totul si cu totul dificile, trebuie optat pentru Lock, care asigura blocarea diferentialului central si astfel cuplul este repartizat 50-50 intre puntile fata spate

Garda la sol are 18 cm si impreuna cu unghiul de atac de 22 grade asigura performante bune in teren accidentat, si pe drumuri forestiere, aceasta fiind un mare plus pentru cei care isi doresc si mai ales apreciaza tot ceea ce inseamna evadare in natura.

Pe sosea, Crosserul se aseamana foarte mult cu o berlina, si asta datorita suspensiei spate multilink. Desi ne asteptam sa prezinte oarece nesiguranta la viteze mai mari si vant lateral pronuntat, datorita centrului de greutate ridicat, masina ne-a surprins placut oferind o senzatie de siguranta deplina.

Consumul declarat de producator, nu mai este pentru nimeni un secret ca nu poate fi obtinut decat in conditii ideale, care din pacate in viata reala nu pot fi intrunite. In cei aproximativ 800km parcursi, in regim urban, extraurban(autostrada) si drumuri nationale, teren usor accidentant cu rampe de inclinatii medii si aderenta scazuta, consumul s-a situat in jurul valorii de 9.3 l/100km. Satisfacator, avand in vedere ca vorbim de un SUV  ,  cu 156CP si o masa de peste 1700kg

Varianta de baza a modelului testat, in versiunea de echipare Confort, costa 32011 EUR cu TVA, la care se mai adauga vopseaua metalizata Bleu Muzzano, Tapiteria Tissu de culoare neagra si Pack-ul Confort(senzori parcare spate, bluetooth, jante aliaj pe 18inch) totul insumand un pret final de 33461 EUR cu TVA.

Parerea finala, Citroen a reusit cu siguranta ceea ce si-a propus si anume sa intre pe piata SUV-urilor. Pretul destul de atractiv pentru o masina din aceasta clasa, motorul HDI al celor de la PSA, sau cel pe benzina al japonezilor, fac din Crosser, un concurent serios in tabara SUV-urilor,  tabara, care a cunoscut o ascensiune foarte rapida in ultimii ani. Personal am fi apreciat din punct de vedere design, mai multe detalii exterioare si interioare care sa iti dea de inteles faptul ca te afli intr-un Citroen lansat in 2007,  iar din punct de vedere motorizare, un motor diesel mai puternic.

[nggallery id=29]

Test Citroen C1 Restyle – The Energizer

Citroen C1 este cel mai mic automobil produs de marca celor doua chevroane . Acesta se afla in productie din 2005 si se fabrica in Cehia, la Kolin, intr-o uzina care s-a format ca urmare a contractului de colaborare dintre PSA Peugeot Citroen si Toyota Motor Corporation denumit TPCA Cehia ( Toyota Peugeot Citroen Automobile ) .Produsul acestei colaborari este reprezentat de tripleta Citroen C1, Peugeot 107 si Toyota Aygo .

Micutul C1 a fost supus unui facelift in ianuarie 2009 concomitent cu celelalte doua produse ale uzinei TPCA , facelift ce a constat in modificarea barii fata , noi tapiterii si finisaje la interior si un nou design al display-ului aflat pe consola centrala.

In perioada sarbatorilor pascale, prin intermediul Citroen Romania, am avut ocazia sa testam un Citroen C1 Restyle , 1.o i , 68 cp . Nivelul de dotare al acestei masini este SX, denumire specifica Citroen ce include : airbaguri frontale, ABS+EBD, geamuri fata electrice, inchidere centralizata, volan reglabil pe inaltime,  radio cd cu doua incinte, turometru si aer conditionat manual . Pretul masinii testate este de 7.645 euro ( inclusiv TVA ) dar prin programul de reinnoire si alte promotii poate scadea considerabil. ( Vezi : Fisa tehnica C1 )

Dupa ce am parcurs peste 400km, si indicatorul de benzina refuza parca sa scada, am gasit rapid titlul articolului: Citroen C1 – The Energizer.  C1 este exact ca iepurasul din reclama de la Duracell, merge, alearga in continuu si energia (benzina) parca nu se mai termina.

Designul exterior al micutului C1 este elementul care il diferentiaza cel mai bine de concurentii sai directi . Partea sa frontala este foarte expresiva si odata cu restilizarea din 2009 si-a amplificat aceasta senzatie prin conturul rotunjit al barii si prin inserarea unor elemente cromate de-a lungul grilei radiatorului.  In partea din spate se remarca luneta de mari dimensiuni care se substituie hayon-ului si cele doua stopuri pe fundal negru .

Interiorul este in acelasi timp prietenos si  spartan, cele mai multe elemente ornamentale fiind evident concepute pentru generatia tanara. Finisajele poarta amprenta bugetului pe care modelul a trebuit sa-l respecte, astfel ca unele butoane, finisajele de plastic, fetele de usi (cu o suprafata mult mai mica decat cea a usii in sine) sunt in deplina concordanta cu pretul acestei masini. Spatiul este suficient pentru o persoana care va folosi masina pentru a merge la scoala sau la serviciu impreuna cu sotia, oprind pe drum pentru a face cateva cumparaturi sau sa-si ia copilul de la gradinita.

Surprinzator torpedoul nu are capac , dar din cate stim se poate cumpara ca accesoriu. In schimb , vei regasi nu mai putin de 12 spatii de depozitare, amplasate in jurul bordului, consolei centrale si pe usi.

Sistemul audio este unul corect si se compune din radio cd si doua boxe . Meniul acestuia este unul foarte intuitiv insa calitatea sunetului nu prea ne-a multumit .

Ceea ce ne-a impresionat cel mai mult a fost motorul. Acesta este castigatorul clasei  “ minus 1 litru “ in cadrul “International Engine of the Year” in anii 2007,2008 si 2009 . Micutul motor este format din “doar” 3 cilindrii , este confectionat din aluminiu, cantareste numai 69 kg ( greutatea medie a unui adult) si dispune de 4 valve pentru fiecare cilindru . Motorul dispune de sistemul VVT-I (Variable Valve Timing – intelligence) si foloseste o tehnologie cumputerizata avansata pentru a varia admisia aerului in functie de conditiile de drum si gradul de solicitare al motorului.

VVT-i aduce avantaje substantiale in 3 directii principale: permite performante sportive, reduce consumul de carburant, si, ca o completare, arderile mai bune la temperaturi mai inalte asigura mai putine emisii de noxe.

Durata testului nostru a fost de aproximativ 450 km si la sfarsit indicatorul de benzina ne arata ca mai avem disponibil jumatate de rezervor , capacitatea acestuia fiind de 35 l. 100 de km au fost facuti exclusiv in oras iar restul extraurban . Masina neavand calculator de bord care sa indice consumul am ramas impresionati totusi de cantitatea de benzina ramasa . Datele tehnice oficiale despre consum spun ca acesta este de : mixt 4.5,urban 5,5 si extraurban 3,9 . Cred ca este printre singurele masini la care consumul coincide cu cifrele oficiale , probabil in cazul nostru consumul real fiind chiar mai mic decat cel declarat .

Prestigioasa publicatie germana “Der Spiegel” a publicat un articol in care au prezentat Citroen C1 ca fiind masina cu cel mai redus consum dintre motoarele pe benzina ( dupa hybridul Toyota Prius) chiar si dintre motoarele diesel ( cel mai redus fiind inregistrat de Smart For Two) .

Consumul redus pentru acest motor pe benzina se datoreaza si cutiei de viteze manuale cu cinci rapoarte . Cursa levierului este una destul de mica si precisa , lucru benefic mersului in oras. Daca va astepati la o usoara urma de sportivitate de la micutul C1 , luati-va gandul de la asa ceva. Treptele de viteza sunt etajate lung , mai ales primele 2 . A treia si a patra sunt ceva mai scurte si utile la depasirile din afara orasului . In treapta intai poti atinge lejer 50 km/h iar cu a doua poti merge pana aproape de 90 km/h . Atat consumul redus cat si reprizele multumitoare pentru un motor in 3 cilindrii si 68 cp se datoreaza si greutatii scazute de 875 kg.

Manevrabilitatea si stabilitatea modelului testat ne-au lasat o impresie buna .La viteze mici, in oras, acestea sunt foarte bune gratie ampatamentului si ecartamentului redus. In afara orasului , daca veti rula la viteze mari ( peste 130 km/h) vantul lateral va va creea ceva emotii , masina necesitand cateva corectii din volan. Acest lucru se intampla la fel la toate masinile de dimensiuni mici . O influenta pozitiva o are sistemul CSC (Cornering Stability Control) , sistem ce mentine masina pe o trasa corecta in cazul franarilor puternice in curba . Dotarea standard include ABS si EBD (electronic brakeforce distribution ) . Distributia electronica a fortei de franare asista ABS-ul. De exemplu, la autovehiculele cu tractiune fata, partea din fata este mai grea decat partea din spate, astfel incat in cazul actionarii franelor, centrul de greutate al autovehiculului se deplaseaza spre fata. Prin aceasta aderenta la rotile spate scade simtitor si rotile tind sa se blocheze. ABS-ul lucreaza in sensul antiblocarii rotilor spate, iar EBD-ul redistribuie forta de franare, pentru eficienta maxima. Totusi ar fi bine sa nu conduceti C1 la limitele aderentei , deoarece nu acesta este scopul pentru care a fost creat . Rotile pe care le poate primi din fabrica masina sunt de doar 4.5×14 inchi fie ele din otel sau aliaj .

Gasirea unui loc de parcare cat si manevra in sine se poate face cu foarte mare usurinta chiar si de un posesor de permis de o zi – dimensiunea redusa, manevrabilitatea si vizibilatea fiind foarte bune in cazul acestor manevre.

O problema ipotetica a celor care si-ar dori sa cumpere o astfel de masina ar fi : Cat de sigura este in caz de accident, datorita dimensiunilor reduse ? Raspunsul cel mai abilitat este oferit de cei de la Euro NCAP . Acestia nu au considerat necesar sa testeze intreaga tripleta , multumindu-se doar cu testele asupra lui Citroen C1 . Acesta  a obtinut 4 stele din 5 posibile, oferind o siguranta buna ocupantilor adulti , chiar si copiilor , masina dispunand de sistemul de prindere ISOFIX pentru bancheta din spate dar si de airbagul dezactivabil pe partea pasagerului.

Confortul este unul mediu influentat de cursa relativ scurta a amortizoarelor dar si de scaune. Acestea din urma au trebuit sa fie concepute cat mai subtiri pentru a crea spatiu la interior. Un lucru bun il reprezinta sezutul si spatarul moale al scaunelor insa sustinerea laterala este aproape inexistenta . Atata timp cat suprafata de rulare este una buna la fel va fi si confortul. Orice groapa sau obstacol pe care le vei intalni pe drum vor fi resimtite la interior relativ bine, oricum nu mai rau ca in cazul altor masini  . Pe bancheta din spate , doua persoane vor sta lejer , chiar si o a treia , daca toate sunt de o constitutie medie insa noi nu recomandam “inghesuirea “ pe distante mari .

Concluzia finala este influentata in mare parte de motivele pentru care merita sa cumperi o asemenea masina . Costul redus de achizitionare si intretinere , usurinta cu care se conduce, consumul redus ( care face ca motorul diesel sa-l scoti din orice calcul) , lista de dotari mai mult decat suficienta pentru o masina de oras te vor face sa uiti de micile imperfectiuni de la interior sau de calitatea materialelor . Din tripleta Citroen C1-Peugeot 107 si Toyota Aygo , masina testata de noi arata cel mai bine .Pe zi ce trece cu totii cred ca am devenit mai constienti ca nu ai nevoie de mai mult pentru traficul minunat in care ne deplasam in orase. Recomandarea noastra ar fi sa alegeti acest motor deoarece dieselul disponibil chiar nu poate avea un consum cu mult mai redus si nici nu veti fi nevoiti sa suportati niste zgomote si vibratii , care nu plac nimanui.

[nggallery id=8]

Citroen C3 Picasso – The Perfect Cube

the perfect cube

In ultimii ani, cei de la Citroen au acaparat incet dar sigur piata MPV-urilor din Europa, si nu mai este deloc o surpriza faptul ca unul din 4 MPV-uri este un Citroen.

Citroen C3 Picasso este al treilea model din gama francezilor care  poarta numele marelui pictor. Cunoscatorii marcii, stiu ca asocierea Picasso – Citroen inseamna in primul rand  un spatiu interior foarte generos si un design exterior aparte. Donato Coco si Jean-Pierre Ploué, au aratat inca o data faptul ca  Citroen stie si mai ales poate sa faca masini frumoase si practice in acelasi timp.

Prin amabilitatea celor de la Citroen Romania, am putut testa modelul C3 Picasso, echipat cu noul motor pe benzina 1.6 l si 122 CP.
Nivelul de echipare Exclusive al micutului Picasso, ne-a surprins  placut prin multitudinea de dotari dar mai ales prin calitatea materialelor folosite, materiale care noi nu le-am regasit la concurentii directi, gen Kia Soul sau Renault Modus.

Pentru cei 16680 EUR necesari achizitionarii, cei de la Citroen ofera un plafon panoramic generos, tapiterie mixta din piele, 6 Airbag-uri(sofer, pasager, laterale + cortina), ESP, Senzori de parcare spate, jante din aliaj de 17″, pilot automat, aer conditionat automat reglabil pe doua zone, radiocd cu MP3, geamuri electrice(fata + spate), oglinzi electrice si incalzite, limitator/regulator de viteza si ornamente cromate, care se incadreaza perfect in liniile fluide ale masinii.

Pe tot parcursul testului, masina a intors o multime de priviri, nimic nou pentru un Citroen  am zice, insa nu trebuie sa uitam faptul ca designerii au pornit de la o forma de cub.
Liniile laterale fluide, partea frontala vesela, spatele aproape plat ale C3-ului Picasso,  la care mai adaugam si interiorul aproape perfect ne-au convins sa-l numim “ The perfect Cube ”

Interiorul se bazeaza pe deviza “ Mic la exterior, mare la interior” . Partea frontala destul de scurta plus  spatele aproape plat, fac ca spatiul interior sa fie unul foarte generos, astfel ca 3 adulti au stat destul de confortabil in spate.
Surprinzator poate, portbagajul are o capacitate de aproximativ 500 de litri, fara a fi nevoie sa rabatam scaunele independente din spate, care au o proportie foarte inteligent gandita , 60:40.

Spatiile de depozitare sunt un mare atu al acestei masini, torpedoul fiind printre cele mai mari din gama cu aproximativ 9 litri. Cutia de depozitare incastratra in scaunele din spate are un rol dublu – depozitarea unui DVD de exemplu, sau daca este deschisa complet o pereche de schiuri poate sta confortabil in masina.
Daca aveti nevoie de un loc pentru a ascunde diverse obiecte de dimensiuni mici, C3 Picasso este alegerea perfecta. Am gasit un spatiu de depozitare ascuns in podea, chiar in fata scaunului din dreapta spate.
O alta noutate pentru o masina cu 4 usi, ar fi faptul ca , scaunul din dreapta fata se poate rabata, exact ca la o masina cu 2 usi. Astfel spatiul interior se mareste considerabil daca aveti nevoie sa transportati obiecte lungi.

Plansa de bord este bine conturata,materialele sunt placute la atingere,  schimbatorul de viteze este integrat in consola centrala devenind astfel foarte usor de manevrat. Comenzile pentru aerul conditionat automa, si radiocd sunt usor accesibile, insa un mare minus din punctul nostru de vedere sunt comenzile pozitionate sub volan pentru Radio CD si Pilotul Automat. Probabil in timp te poti obisnui cu ele, insa prima impresie nu este una foarte placuta.
Informatiile computerului de bord sunt afisate tot in partea centrala, alaturi de vitezometru si turometru, acestea devenind nu foarte vizibile in zilele cu soare puternic

Daca esti obisnuit sa folosesti frana de mana des, la parcari bineinteles, atunci trebuie sa ai destul de multa indemanare, deoarece este destul de greu accesibila mai ales pentru persoanele cu o statura nu foarte generoasa. Modelul testat de noi, are si cotiera astfel ca accesul devine si mai greoi, insa dupa aproximativ 1000km am stiut unde sa o  gasesc si cum sa o actionez.

Directia masini este exceptionala, fiind foarte usor de manevrat in oras la viteze mici si parcare, insa ofera o siguranta exemplara la viteze de peste 100km/h  atinse in afara localitatii.

Suspensiile sunt foarte ferme, orientate spre confort, si chiar daca masina este echipata cu jante pe 17″, nu am simtit deloc disconfort la rulare pe drumurile Romaniei, care nu sunt tocmai perfecte dupa o iarna grea. Chiar daca centrul de greutate nu este unul scazut, masina ne-a surprins placut in viraje, inspirand destul de multa siguranta, atat timp cat nu ii sunt fortate limitele.

Motorul de 122 cp pe benzina, ofera destul de multa putere pentru ceea ce se vrea C3 Picasso. Cuplul maxim de 160NM este obtinut la 4250Rpm, insa masina este destul de sprintena chiar daca schimbarile de trepte se fac in jur de 3500 rpm. Viteza maxima declarata de constructor este de 188km/h iar acceleratia 0-100km se realizeaza in 10.9 sec. Din pacate legislatia in vigoare din Romania si drumurile , nu ne-au permis sa testam aceste performante, astfel ca nu putem decat sa ii credem pe cuvant.

Consumul in cei aproximativ 1000km 30% urban, 70% extraurban, s-a situat in jurul valorii de 7l/100km la un stil de condus normal. Cutia de viteze are un rol important in realizarea acestui consum, astfel ca la 120km/h valoarea turometurului nu depasea 3000rpm.

Acum cateva zile  am fost la intalnirea Clubseat.eu, unde cativa posesori de masini “germane cu spirit latin” au avut ocazia sa faca un scurt drive test cu ea. La un moment dat, am fost intrebat daca as avea 18 000 EUR si as vrea un mini MPV ce mi-as lua, C3 Picasso sau Kia Soul? Raspunsul a venit rapid : Acum 8-10 ani, cu siguranta as fi luat luat Kia Soul pentru felul cum arata, in prezent insa, as lua Citroen C3 Picasso, pentru interiorul aproape perfect,  chiar daca din punctul meu de vedere, Kia Soul are un design mai indraznet si mai atragator.

Cateva pareri ale celor care au avut ocazia sa aiba un prim contact cu C3 Picasso:

Catalina – Seat Leon 2008

“Desi am fost reticenta la inceput si nu am vrut sa o conduc din motive deja cunoscute de voi(motivul Catalinei: Eu nu conduc decat masina mea atat) , acum nu imi pare deloc rau
Scaunul este foarte confortabil ceea ce inseamna si o pozitie foarte buna la condus.Pedalele(mor dupa ele) sunt absolut geniale pentru ca sunt foarte aproape de podea si nu stau cu genunchii in volan(avand in vedere ca am scaunul foarte in fata)Frana de mana poate e putin cam ascunsa, de fapt putin mai mult si datorita cotierei. A fost foarte greu de gasit cand am plecat de pe loc.
Nu stiu daca era din cauza pozitiei la volan(foarte in fata) sau a faptului ca nu mi-am reglat si volanul dar nu prea vedeam turometrul, vitezometrul si nici nu auzeam motorul( ceea ce e bine teoretic, o masina silentioasa).
Mi-a placut cutia de viteze, chiar daca treapta a doua a fost un pic ciudata, la fel chestie de obisnuinta banuiesc
Per total mi-a lasat o impresie foarte buna si cu siguranta as cumpara-o daca as fi o fana a genului de masina mica(probabil peste cativa ani voi deveni), de familie insa momentan prefer masinile sport la volanul careia sa nu te astepti sa fie o fata”

Andreea – Seat Ibiza 2002

O sa incep cu exteriorul deoarece masina mi-a sarit in ochi imediat. Foarte atragatoare si sexy, o masina mica de familie condusa neaparat de  o femeie. Forma cubica pe care o are este chiar de efect. Cel mai tare m-a incantat parbrizul si vizibilatea laterala extraordinara(eu intotdeauna am probleme cu vizibiltatea datorita stalpului din stanga ) care iti ofera vizibilitatea maxima. La interior, este foarte incapatoare, masina ideala sa ies cu prietenele mele in oras :).
Scaunele fata sunt confortabile si au o sustinere laterala foarte buna comparat cu Ibiza mea. Frana de mana mi se pare prea pitita, poate si din cauza cotierei cu care nu sunt obisnuita. Plafonul panoramic, iti ofera o senzatie unica de libertate.
Se conduce usor, suspensia mi s-a parut cam tare, directia este foarte usoara, insa am avut oarece probleme cu treapta a doua de viteza(probabil obisnuinta).
Concluzia, este o masina numai buna pentru traficul unui oras ca Bucuresti deoarece te poti strecura cu usurinta, o masina foarte incapatoare, confortabila si cu un design aparte.

Bianca – Ford Fiesta 2009
Cand am luat Fiesta am crezut ca este masina perfecta. Dupa cateva luni insa am observat ca devine din ce in mai neincapatoare, si m-am tot gandit serios sa o schimb, dar intrebarea era cu ce?
Se pare ca un posibil raspuns l-am gasit: C3 Picasso si asta dupa scurta plimbare de care am avut parte(multumesc baietilor de la motorsportnews.ro).
Am fost un pic reticenta la inceput cu acest drive test, chiar daca cei care mi-au prezentat masina nu incercau sa vanda nimic. Insa odata ajunsa la volan, situatia s-a schimbat, m-a impresionat foarte mult interiorul(am inteles ca este o versiune de varf), vizibilitatea foarte mare, usurinta de a conduce, plafonul panormic, portbagajul imens, spatiile de depozitare foarte multe, scaunele mari(comparate cu Fiesta mea). Nu mi-au placut categoric comenzile sistemului audio si ale pilotului automat! Foarte dificil de utilizat la inceput. De asemenea frana de mana este pozitionata foarte tricky, cu greu am gasit-o :).
Per total am ramas surprinsa de acest CItroen, si pretul chiar face cu ochiul in vremurile acestea de criza.

Mihay – Citroen C4 :

“Trebuie sa recunosc faptul ca , inainte de acest test, eram foarte reticent la ceea ce inseamna un MPV si mai ales Citroen C3 Picasso . Dupa doua zile de plimbari prin Bucuresti perceptia despre C3 Picasso s-a schimbat complet . Masina are un “dar” de a te indemna la calm,la adoptarea unui stil de condus cat mai lejer si oricat ai fi de suparat reuseste sa te inveseleasca la orice drum facut cu ea . Pozitia la volan coroborata cu amplasarea cutiei de viteze si a cotierei centrale ofera un grad de confort sporit . Calitatea materialelor folosite la interior si culorile acestora deasemeni m-au impresionat . De plafonul panoramic nu mai zic nimic, este un must have ! Motorul se comporta mai mult decat decent pentru o astfel de masina iar consumul urban inregistrat a fost sub 10 l/ 100 km ceea ce este multumitor . Nu mi-au placut in schimb comenzile sistemului audio din spatele volanului , amplasarea acestora si modul de utilizare facandu-le nu foarte usor de folosit. Probabil este o problema de adaptare , dar oricum este un minus al acestei masini la fel ca si pozitia franei de mana . Cred ca era mai ok daca se folosea o frana de mana electrica actionata de vreun buton pe bord ca in cazul altor masini . Oricum , devine din ce in ce mai clar , ca in momentul in care o familie se mareste  un MPV devine o optiune serioasa in cazul achizitionarii unui autoturism iar Citroen C3 Picasso reprezinta cea mai buna alegere din punct de vedere al organizarii spatiului la  interior si al calitatii materialelor folosite dar mai ales din punct de vedere al confortului si al manevrabilitatii”

[nggallery id=2]

Credit Foto:Claudia