ATA RACING SHOW 2016 – ediția a-II-a

Sezonul 2016 în motorsportul din România se încheie, pentru al doilea an consecutiv, cu ATA Racing Show. Acesta este singurul eveniment din țara noastră la care iau startul cei mai buni piloți, atât din Campionatul Național de Raliuri, cât și din Campionatul Național de Viteză în Coastă.

 

ATA Racing Show va avea loc pe 25 și 26 noiembrie, la Academia Titi Aur, (DN 1A, Sos. București – Târgoviște nr.205, comuna Crevedia), pe cel mai complet și complex autodrom din Europa de Est. Acesta are o suprafață de peste 12,5 hectare, pe care se află un circuit de asfalt, unul de macadam cu două săritori spectaculoase și șase platouri cu diferite suprafețe destinate școlii de Conducere Defensivă și Pilotaj Sportiv Academia Titi Aur.

 

În acest an, traseul de concurs va fi unul mixt, cu o lungime de 3 km, dintre care 2,3 km vor fi pe asfalt și beton, iar 0,7 km pe macadam. Conceptul competiției rămâne neschimbat, câte două mașini urmând să ia startul și să concureze în paralel, atât în manșele de antrenament, cât și în cele de concurs. În prima zi, pe 25 noiembrie, în intervalul 08:00 – 21:30 vor avea loc sesiunile de antrenamente libere și precalificări, iar pe 26 noiembrie vor fi calificările, manșele de concurs și finalele, între 08:00 și 18:30.

ata_rallyphotoromania_0004_resize

La ATA Racing Show 2016 pot fi înscrise toate automobilele acceptate în campionatele din România, ele urmând a fi împărțite pe trei clase: 4WD (mașini cu tracțiune integrală), 2WD (mașină cu tracțiune pe două roți) și Dacia. În mod obligatoriu, toate mașinile vor trebui să concureze cu pneuri de macadam, iar doi sau mai mulți piloți pot împărți același material de concurs.

 

ACCESUL GENERAL la eveniment va fi pe bază de bilet, care costă 10 lei și oferă acces pe autodromul ATA, în zonele special amenajate, precum și în restaurantul Academiei. Biletele sunt disponibile în rețeaua EVENTIM.RO, atât online, cât și în magazinele partenere. În zilele evenimentului, biletele pot fi achiziționate și de la intrarea Academiei Titi Aur. Copiii cu vârsta de până la 6 ani au intrarea gratuită și trebuie să fie însoțiți de un părinte plătitor.

 

Biletele PREMIUM costă 250 lei și includ catering și open bar pe 26 noiembrie, cu acces în zonele special amenajate din incinta Academiei Titi Aur, la etaj (cafenea, terase), precum și pe autodrom.

ata_rallyphotoromania_0105_resize

Pe baza tichetului de acces, fanii vor participa la tombole unde pot câștiga multe premii, printre care și cursuri de Conducere Defensivă la Academia Titi Aur, experiențe inedite în simulatoarele indoor, cărți de conducere defensivă sau… postul de copilot în timpul evenimentului.

 

Detalii ATA Racing Show: www.ataracingshow.ro
Pentru foto si stiri de ultima ora: Facebook Academia Titi Aur – ATA

BMW Group, omagiu pentru Paul Rosche

Unul dintre cei mai importanţi ingineri din istoria BMW Group a trecut în nefiinţă. Paul Rosche, care a lucrat pentru BMW între 1957 şi 1999, a decedat la vârsta de 82 de ani, în oraşul său de reşedinţă, München.

 

 

Suntem profund întristaţi de această veste“, a declarat directorul BMW Motorsport, Jens Marquardt. “De-a lungul numeroaselor decenii de prezenţă pe circuite, Paul Rosche a reprezentat şi a caracterizat compania şi marca BMW prin pasiunea, viziunea şi imensa lui experienţă tehnică. Rezultatul activităţii sale – indiferent de maşină şi de competiţie – a fost deseori un reper al aptitudinilor inginereşti. Dispariţia lui Paul Rosche înseamnă pierderea unei personalităţi remarcabile pentru BMW Motorsport şi BMW M. În mod constant, el a redefinit limitele a ceea ce a fost posibil din punct de vedere tehnic. Păstrăm spiritul său la BMW Motorsport. Transmitem cele mai sincere condoleanţe familiei sale şi prietenilor săi.

p90145567_highres_paul-rosche-1994-03

 

42 de ani de succes în slujba BMW

Calcularea arborelui cu came pentru motoarele sport a fost dintotdeauna domeniul favorit al lui Paul Rosche, acesta fiind motivul pentru care a primit porecla “Nocken-Paule”. În 1957, imediat după obţinerea licenţei, el s-a alăturat BMW şi, de-a lungul celor 42 de ani de activitate ca angajat, a condus companie de două ori spre Formula 1.

 

 

Înainte de a se alătura BMW Motorsport GmbH în 1975 ca director de design pentru motoarele de serie şi de curse destinate BMW M1, Rosche a fost implicat în departamentul de cercetare şi dezvoltare sub conducerea lui Alexander von Falkenhausen. El a conceput motorul turbo de 2,0 litri cu care BMW a câştigat Campionatul European de turisme în 1969.

 

 

În 1980, Rosche, în calitate de director general tehnic al BMW Motorsport GmbH, a pus bazele, alături de Dieter Stappert, primei implicări a BMW în Formula 1, şi, ca director al proiectului de motor, a fost un factor important pentru succesul propulsoarelor BMW în era turbo.

 

 

Rosche şi echipa lui au transformat un motor de serie de doar 1,5 litri, cu patru cilindri, într-un potenţial câştigător al campionatului mondial. 16 supape, un turbocompresor şi – în premieră pentru Formula 1 – gestiune electronică digitală a motorului – toate acestea au ajutat motorul să aibă o putere iniţială de aproximativ 800 CP. Brabham BMW şi-a făcut debutul pe grilă la începutul sezonului 1982 şi doar 630 de zile mai târziu, Nelson Piquet a obţinut titlul mondial. Până în 1987, motorul turbo a reuşit nouă victorii în Grand Prix-uri, iar potenţialul său părea aproape inepuizabil. Când a fost întrebat în cadrul unui eveniment despre puterea maximă a motorului de F1, Rosche a replicat în maniera sa irezistibilă şi unică: “Trebuie să fie în jurul a 1.400 CP; nu ştim exact pentru că dinamometrul nu merge mai sus de 1.280 CP“.

p90145566_highres_paul-rosche-and-diet

 

Rosche s-a ocupat şi de BMW M3 şi BMW V12 LMR

Triumful în Formula 1 a fost cel mai spectaculos, dar de departe de a fi un succes solitar născut din ideile unui inginer autentic ce s-a născut la München, în 1934. Alte motoare care i s-au datorat lui Rosche au fost propulsorul de 2,0 litri, cu patru cilindri şi patru supape, care a obţinut peste 150 de victorii în curse şi şase titluri în Campionatul European de Formula 2, precum şi motorul V12 de 6,0 litri, care a câştigat cursele de la Le Mans în 1995 (cu McLaren F1 GTR) şi 1999 (cu BMW V12 LMR). În mandatul lui Rosche s-a asistat şi la dezvoltarea motorului pentru prima generaţie BMW M3, care a stat la baza celui mai de succes model de turisme din lume, dar a deschis drumul pentru o nouă categorie de automobile pe şosea.

 

 

După retragerea BMW din Formula 1 în 1987, Rosche a continuat ca director general tehnic al BMW M GmbH până în 1996. Ulterior, ca director tehnic şi director general al BMW Motorsport Limited, el a condus BMW spre a doua aventură în Formula 1 ca furnizor de motoare. În 1999, Rosche s-a pensionat.

Romania Rally Challenge: 3 zile de festival dedicate pasionaţilor de maşini şi sporturi cu motor între 17 şi 19 august 2017

După succesul din 2016, în anul viitor „Sibiu Rally Challenge” devine „Romania Rally Challenge” şi îşi consolidează statutul de etapă internaţională în calendarele FIA, FIVA, Automobil Clubului Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR).

 

În 2017, Romania Rally Challenge se va desfăşura la Sibiu în perioada 17 – 19 august fiind din nou etapă în calendarul Federației Internaționale de Vehicule Istorice (FIVA) și în calendarul Campionatului de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România. Tot din 2017, la Sibiu se va relua şi tradiţia „Raliului României” în parteneriat cu  Automobil Clubul Român, competiţie înscrisă în calendarul oficial FIA.

 

Romania Rally Challenge include toate elementele unui festival dedicat sporturilor cu motor prin care vrem să atragem cât mai mulți spectatori la Sibiu. Am păstrat toate evenimentele incluse în program anul acesta şi am mai adăugat „Raliul României”, care va fi un nou început pentru competiţia automobilistică de tradiţie a României”, a spus Sorin Itu, organizatorul Romania Rally Challenge.

 

După o întrerupere de 10 ani, încercăm sa aducem Raliul României din nou în prim planul competițiilor automobilistice din România. Ideea a venit, cred eu firesc, după succesul de vara aceasta al festivalului de la Sibiu, unde ACR a fost implicat și unde am reîntâlnit după mai mult timp, o atmosferă destinsa și prieteneasca între participanți. Aceasta a fost creată în mare parte și de inițiatorul evenimentului, experimentatul Sorin Itu, care are la activ, printre altele, organizarea de competiții automobilistice internaționale FIA de cel mai înalt nivel. ACR are, de asemenea în vedere, readucerea „Raliul României” între raliurile importante din Europa, printr-un format special, un plan de creștere îndrăzneț și al efortului comun a celor implicați: autorități, organizatori, concurenți, oficiali și nu în ultimul rând al entuziaștilor spectatori sibieni” a declarat Ioan Olaru, directorul pentru sport al ACR.  

da3ae1e0-ff99-42d0-a1ea-640b70c6700b

Cea de-a treia ediție este una de maturizare a evenimentului conceput în urmă cu doi ani în colaborare cu Comisia Sportivă a Retromobil Club România. Faptul că această sărbătoare automobilistică devine una dintre cele mai importante, nu numai pe plan local dar și pe cel internațional, se datorează viziunii și pasiunii pe care o au oamenii din spatele evenimentului. Competiția de la Sibiu are deja, atât în calendarul FIVA cât și în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice, un rol foarte important. Spectacolul oferit la ediția din 2016 când un Austin din 1927 a cucerit Transfăgărășanul a trezit și mai mult apetitul posesorilor de mașini istorice din toată țara care vor participa în număr și mai mare la ediția de anul viitor”, a spus George Ladopoulos, președintele Comisiei Sportive a RCR.

 

În programul pentru ediția din 2017 sunt incluse cele mai importante puncte turistice din Sibiu și, desigur, celebrul drum Transgăgărășan, competiția fiind deschisă tuturor tipurilor de vehicule istorice și de competiție.

 

Obiectivul nostru este să atragem o participare și mai numeroasă ca în acest sezon și avem pregătite evenimente pentru proprietarii de mașini istorice, dar și pentru piloții de raliu sau viteză în coastă care vor să participe la un eveniment internațional”, a continuat Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

 

Romania Rally Challenge înseamnă 3 zile de festival dedicate pasionaților de automobile și sporturi cu motor și se va desfășura între 17 și 19 august 2017.

 

Romania Rally Challenge se va desfășura în perioada 17 – 19 august și este un festival dedicat masinilor istorice si sporturilor cu motor care se desfasoara sub egidaFederaţiei Internaţionale a Automobilului, Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA), Automobil Clubul Român (ACR) şi Retromobil Club România (RCR). Romania Rally Challenge este un eveniment cofinanţat de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Sport, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu și susținut de Orange.

Drive-test Mercedes-Benz GLA 200d

img_0761

 

Bună frumoaso, am impresia că ne-am mai întâlnit

 

Prezentat inițial sub forma unui concept la Salonul Auto de la Shanghai în 2013, GLA a fost lansat în același an la Salonul Auto de la Frankfurt. Acesta reprezintă cel mai mic vehicul mare din oferta Mercedes Benz, și, vă vine să credeți sau nu, acest lucru rezultă și din numele său. Da, și eu am crezut că Mercedes își denumește mașinile extrăgând litere dintr-un vas precum extrage Rădmăneştean bile la 6/49 – complet aleator – PMP, USR, PSD, …ETC. Se pare că nu e chiar așa. Conform noilor standarde Mercedes în nomenclatură, GL reprezintă prefixul pentru orice vehicul off-road/SUV, G-ul venind de la „geländewagen” (a se citi mașină care merge prin noroi cum merge pe asfalt), iar L-ul…L-ul este acolo de umplutură…cam ca ler-ul lui Hrușcă. După primele două caractere urmează ierarhizarea, în ordine alfabetică. Astfel A este cel mai mic.

 

Sunt sigur că în copilărie vi s-a spus că semănați ori cu mama, ori cu tata și vă tot uitați în oglindă și vi se părea că toată lume delirează și că nu aveți nicio treabă cu niciunul din ei…e, cu GLA nu e deloc așa. Seamănă leit cu A-Klass, pe care se bazează. Iar asta e un lucru foarte bun, pentru că A-Klass este extrem de arătos.

 

img_0771

 

Mercedes-Benz încearcă se ne spună, atât prin nomenclatură cât și prin comunicate că GLA este un SUV. Pasionații vă vor spune că este un cross-over compact de lux. Realitatea este că GLA este micuț…este atât de micuț că rivalii săi par dintr-o clasă mai mare. Poate l-au dat părinții devreme la școală. Ideea este că acesta este foarte apropiat de A-Klass ca dimensiuni, beneficiind în schimb de o gardă la sol mai înaltă, o suspensie mai moale și o atitudine mai off-roady. I-ai putea spune A-Klass ALLROAD, dacă denumirea n-ar fi brevetată de un rival.

 

Mergem la un suc pe Dorobanți sau ne cățărăm pe munte?

 

Ok. Să începem cu cele mai stridente atuuri pe care GLA le poate scoate pe masă. Designul exterior…încă îmi amintesc când clasa A era doar un concept și eu salivam pe tastatura calculatorului. Câte forme. Câte linii. GLA este, probabil, cea mai frumoasă mașină din clasă (și sunt un mare fan Evoque). Întoarce capete pe stradă, este mai lată decât pare în poze. Totul pare să curgă, nu avem colțuri, nu avem forme fade. Fiecare element este acolo să încânte ochiul. Nu știu cu ce îl plătesc cei de la Mercedes pe băiatul care le desenează mașinile (probabil în fete virgine sau ceva), dar merită toți banii. Rareori am întâlnit un design curajos care să nu dividă opinii la tot pasul. În cazul lui GLA nu am auzit o părere negativă despre cum arată.

 

img_0776

 

Din anumite unghiuri, mai ales în varianta albă, îmi aduce aminte de elfii din Lord of the Rings. Înțelepți și viteji, deși se luptau cu legiuni de orci împuțiți, totdeauna terminau lupta de ziceai că sunt într-o reclamă la Ariel. Așa calcă și mașinuța asta pe pământ, scârbită de gropi și poluare, cu temere să nu își murdărească jantele…venită parcă din altă lume.

 

În interior lucrurile frumoase continuă. Volanul este foarte plăcut, materialele dau senzația de calitate. Ador orificiile prin care vine aer cald (sau rece, după anotimp). Ador scaunele – care, trebuie să precizez, că au dezavantajul de a crea o senzație de claustrofobie pasagerilor din spate, care nu pot vedea drumul. Habitaclul este plin de LED-uri, care pot fi configurate într-o varietate de culori și intensități. În momentul în care stingi motorul, lumina ambientală schimbă în mod continuu culorile. Parcă te anunță că vine Crăciunul – luminițe, cadouașe, inimioare mov.

 

Întreaga avalanșă de estetică și frumos se oprește brusc în display-ul central. Încerc să mă obișnuiesc cu el de ani buni, dar nu reușesc. Arată ca o ramă fotografică de la un magazin de chinezării. Marginea display-ului este atât de mare că ai putea să o împodobești. Ne bucurăm, totuși, că grafica este de înaltă rezoluție și că meniul este suficient de intuitiv.

 

img_0779

 

În imediata apropiere, găsim senzorii de parcare – o baghetă sticloasă pe care se aprind niște LED-uri în partea stângă sau dreaptă pe măsură ce te apropii de obstacole – cu fața. Indicatorul pentru partea din spate se poate vedea doar în oglinda retrovizoare. Ok, nu am nimic cu alegerea pentru senzori, doar că cei din față nu prea sunt vizibili din cauza display-ului care se interpune între ei și șofer. Mercedes a făcut efortul să creeze în meniul sistemului de infotainment o pagină în care, pe o machetă a mașinii, îți este prezentat în timp real unghiul roților din față, așa că sunt sigur că putea să facă o interfață grafică și pentru senzorii de parcare.

 

Mă bucur că am terminat cu problemele astea două, pentru că îmi stăteau pe limbă. Restul interiorului, în schimb, este excelent. Totul este confortabil și plăcut. Poziția la volan este una înaltă, specifică mașinilor cu prefix GL. În spate este suficient loc pentru diferite chestii și activități.

 

Puteți găsi atenția Mercedes în diferite locuri, cum ar fi capitonaj pe interiorul buzunarelor de la uși, LED-uri, cusuturi, tot felul de ușițe și sertărașe care se închid încet într-o liniște profundă.

 

Ne place la bordul lui GLA.

 

Să mergem și la o plimbare

 

Să vedem și cum se conduce micul GLA. În tot timpul cât am mers cu ea, mi s-a părut că emană o atitudine citadină. Nu am avut ocazia să ies de pe asfalt. Sunt convins că s-ar descurca, în anumite limite. Dar mașina pare să se simtă bine în oraș. Pe străduțe lăturalnice pline de istorie. Șasiul este excelent. Direcția este incisvă…dar lipsită de orice feedback.

 

img_0795

 

Se simte plăcut, suficient de agilă pentru clasa ei. Cutia de viteze este configurată pentru maximul de confort. Toate schimbările se petrec insesizabil. Deși mai are momente de ezitare, acestea sunt rare. Există un ușor delay dacă schimbi în modul manual, dar cine are nevoie de modul manual?

 

Per total este o mașină plăcută în condus…dacă nu ar exista un inconvenient, supărător, dar, din fericire, evitabil: motorizarea.

 

GLA 200d este echipat cu un motor de 2100 cmc, diesel, care produce 134 de cai putere. Din păcate, în versiunea cu tracțiune integrală 4motion, mașina cântărește peste 1600 de kg, ceea ce face caii să pară maltratați. S-ar putea să aveți probleme cu protecția animalelor, dacă alegeți motorizarea asta.

 

img_0800

 

Motorul este zgomotos la ralanti, reușind să înfrângă izolarea fonică a lui Mercedes, iar în mers este…cum să zic…no, ghinion. Graba nu îl caracterizează și dacă ar fi să aibă un motto, acesta ar fi „Grăbește-te încet”.

 

În concluzie, sfatul meu este să nu stricați o mașină bună cu motorizarea cea mai ieftină (și nici a doua cea mai ieftină…se pare că există și GLA180d care nu poate fi cumpărat cu sistemul de tracțiune integrală). Vă rog…sunt atâtea lucruri minunate care vi se pot întâmpla conducând mașina asta, că sunt sigur că nu vreți să povestiți nepoților cum v-ați petrecut adolescența într-o depășire. Scoateți cei 2616 euro în plus pentru GLA220d și bucurați-vă de o mașină excelentă.

 

Final de întâlnire. Sărut în fața ușii de la intrare.

 

Mercedes a reușit să producă cea mai frumoasă mașină din segment într-un pachet compact, drăguț, stilat și cu un interior premium. Nouă ne place. Doar că are nevoie de un motor pe măsură.

 

 

Configurați-vă un model AICI și aflați dacă superbul GLA e suficient de mic pentru a avea loc în bugetul dumneavoastră.

 

 

NOUL PEUGEOT 3008 ESTE ACUM DISPONIBIL ȘI ÎN ROMÂNIA

 

 

peugeot_3008gt_header

 

Noul Peugeot 3008 a fost lansat pe plaiurile mioritice. Mult-așteptatul autoturism ia segmentul C-SUV prin surprindere, intr-o clasă în plină expansiune la nivel global. Se adresează clienților pretențioși, care sunt în căutare de experiențe noi și diferite.

 

Fie prin spectaculosul sistem i-Cockpit de ultimă generație, fie prin designul excepțional, prin eficiența optimizată sau prin echipamentul high-tech, noul Peugeot 3008 SUV vrea să se afirme ca un jucător important, încă de la început. Acesta inaugurează pentru Peugeot o nouă gamă SUV, pentru care va deveni emblema mondială.

 

peugeot_3008gt_layout1-1

 

Un design interior care îți taie răsuflarea

 

Să intri în noul 3008 înseamnă să intri într-o altă lume, una surprinzătoare, originală și unde calitatea se regăsește în fiecare colț. Acest ansamblu coerent și tehnologic avansat este ultima generație a sistemului PEUGEOT i-Cockpit, un concept nou care rescrie manualul interioarelor auto. Aici, totul pare să se subordoneze plăcerii și concentrării șoferului.

 

peugeot_3008gt_layout7-1

 

Volanul este mai compact și a fost redesenat, acum beneficiind de două părți plate, care îl fac mai ușor de prins și oferă șoferului maximul de vizibilitate și de loc la genunchi. Atenția crescută acordată alegerii materialelor oferă un sentiment de înaltă calitate.

 

Ecranul de 8 inch, cu tehnologie touchscreen capacitate, seamănă cu o tabletă instalată în centrul bordului – atât ca design cât și ca timp de răspuns. Acesta este acompaniat de șase butoane elegante stil pian – care oferă acces permanent principalelor funcții de control pentru radio, climă, navigație, parametrii vehiculului, telefon și aplicații mobile.

 

peugeot_3008gt_layout7-2  

 

Instrumentele de bord sunt stil heads-up, și constau într-un ecran de înaltă rezoluție de 12.3 inch, cu grafică foarte futuristă. Poate fi personalizat și configurat într-o multitudine de moduri și aduce laolaltă toate informațiile pe care șoferul și le-ar putea dori în câmpul vizual.

 

Există cinci moduri în care displayul poate fi aranjat, toate controlabile de pe o rotiță de pe volan. Modul „personal” poate fi configurat din touch-screen și permite șoferului să își aleagă dintr-o mare varietate de informații: informațiile de navigație, sistemele de asistență pentru șofer, parametrii motorului, computerul de bord, informații despre rută…etc. Impactul vizual al fiecărei setări este accentuat printr-o serie de animații și tranziții care sunt o adevărată încântare pentru ochi.

 

 

peugeot_3008gt_layout7-3

Dar îmbunătățirile aduse sitemului i-Cockpit nu se opresc aici. Pentru că plăcerea este încă una din valorile de bază ale Peugeot, limitele senzoriale sunt împinse și mai departe. Astfel, la o simplă apăsare a unui buton special, noul Peugeot 3008 cheamă un adevărat maestru de ceremonii: i-Cockpit Amplify. În acest mod, aproape toate simțurile sunt imediat trezite:

  • Văzul, prin varierea intensității luminoase a luminii ambientale și a culorii ecranelor;
  • Auzul, printr-un egalizator muzical;
  • Atingerea, prin scaunele cu masaj multipunct (până la 5 programe diferite)
  • Mirosul, printr-un sistem care eliberează parfum în habitaclu

 

Mai mult, la fel ca în cazul lui 308, văzul, atingerea și auzul se pot bucura de avantajele pachetului Driver Sport Pack.

 

peugeot_3008gt_layout6-19

 

Deci ne confruntam cu o suită de senzații pe care șoferul le poate experimenta, astfel încât plăcerea de a conduce să atingă cote maxime. Pasagerii au două opțiuni tematice: „Boost” – destinată unui stil de condus dinamic și „Relax” – pentru momentele în care stilul de condus este unul mai blând. Aceste două teme sunt în întregime configurabile.

 

Design exterior inspirat

 

Designul interior al lui 3008 este unic pe piață. Acesta este bogat și plin de succes, iar tehnologia de la bord promite multe.

 

Acest sentiment este regăsit și la exterior. La prima vedere, noul 3008 este îndrăzneț și surprinde prin tăria caracterului. Efectul este puternic, inteligent și evident: acesta este un SUV. Noul 3008 a adoptat toate caracteristicile acestui tip de caroserie: o grilă față verticală, o capotă lungă și plată, o siluetă înaltă, bandouri de protecție late, roți mari, gardă la sol ridicată și bări pe acoperiș.

 

peugeot_3008gt_layout6-2

 

Dar noul Peugeot 3008 nu se mulțumește cu încorporarea acestor caracteristici. Adaugă sens și emoție, fără a scăpa din vedere cumpătarea. Primul lucru pe care îl sesizezi la vehicul este armonia, proporțiile bine echilibrate, practic exact cât trebuie din fiecare.

 

Conectivitate permanentă

 

Noul Peugeot 3008 este asemenea șoferului său – în pas cu timpurile. Astfel că vine în satisfacerea nevoii de a fi mereu conectat în spatele volanului, putând naviga calm și precis mulțumită sistemelor precum Mirror Screen, încărcare telefon prin inducție și navigație 3d.

 

peugeot_3008gt_layout6-22

 

 

Așteptăm în continuare testul să vedem cum se conduce. Prețurile în România încep de la 20400 euro cu TVA.

Mai multe detalii despre prețuri și versiuni găsiți —–> aici <——

 

ARTICOLUL VA FI UPDATAT CU FOTOGRAFII DE LA LANSAREA DIN ROMÂNIA

BMW la festivalul SoNoRo, o întâlnire de tradiţie

Festivalul de muzică de cameră SoNoRo aduce, în fiecare toamnă, o experienţă magică în Bucureşti şi în ţară. De la Atenul Român, la Catedrala Sfântul Iosif sau Cărtureşti Carusel, SoNoRo oferă concerte spectaculoase, uneori în locuri neaşteptate, dar mereu pline de poveste. Festivalul se distinge printr-un repertoriu bogat, care trece de la mari clasici la inflexiuni de jazz şi experimente muzicale, totul construit cu eleganţă şi căldură.

BMW SoNoRo 2016 Ateneu
BMW SoNoRo 2016 Ateneu

Organizat între 28 octombrie și 14 noiembrie 2016, festivalul poartă în acest an numele „La Muse et le Poèt” și promite în 20 de concerte întâlniri cu 23 de muzicieni din 18 ţări, printre care pianiștii Olli Mustonen și Louis Lortie, violoniștii Mihaela Martin, Ilya Gringolts sau Philippe Graffin, violistul Lars Anders Tomter, violonceliștii Frans Helmerson, Christian Poltera sau Maximilian Hornung.

 

De şapte ani partener, BMW a explorat mereu posibilităţi de colaborare care să se regăsească în spritul SoNoRo, rafinat şi plin de viaţă în acelaşi timp. Anul trecut SoNoRo a fost scena lansării naţionale a noului BMW Seria 7. Pentru ediţia 2016, cea mai sofisticată limuzină de lux de pe piaţă asigură servicii de shuttle pentru artişti şi invitaţii speciali. 

BMW SoNoRo 2016 Ateneu

Povestea întâlnirii dintre Algave Green şi Mediteranean Blue
Concertul de la Ateneul Român este, tradiţional, momentul de întâlnire al festivalului cu partiturile lui George Enescu şi este un reper special în agenda festivalului. În acest an BMW a asigurat pentru acest concert o prezenţă specială, evocând aniversarea de 100 de ani a mărcii. Astfel, limuzinele clasice pentru serviciu de shuttle au fost înlocuite pentru seara de concert de la Ateneul Român cu două modele cu o istorie specială: o întâlnire între BMW 2002, modelul care a deschis gama de sedanuri sportive a mărcii, lansat cu 50 de ani în urmă, şi echivalentul modern, un BMW Seria 3. Cele două modele au asigurat transportul până la ateneul Român pentru violonistul Daniel Rowland şi pentru Răzvan Popovici, violist şi directorul festivalului.

 

Pentru o zi am înlocuit elegantele limuzine sobre cu două modele în culori pline de viaţă şi cu o istorie deosebită. Este povestea celei mai de succes linii de modele a companiei, aşa cum arată acum 50 de ani, când se lansa ca un experiment, şi cum arată în prezent, când este o poveste de succes. În anul centenar BMW, mulţumită SoNoRo, am reuşit să scoatem în evidenţă un moment definitoriu din istoria mărcii”, explică Alexandru Şeremet, manager de comunicare BMW Group România.

 

Modelul BMW 2002 prezentat la SoNoRo are o istorie specială. În noiembrie 1972 o familie din Germania avea dublu motiv de bucurie – naşterea gemenelor şi achiziţionarea unui BMW 2002. Automobilul avea să fie achiziţionat ani mai târziu de actualul proprietar, Tudor Vicol, chiar de la cele două gemene. Maşina încă îşi mai păstrează culoarea originală, Algave Green. La SoNoRo, alături de acest BMW 2002, a fost prezent un BMW Seria 3 modern, echipat cu Pachetul M, pentru un plus de prezenţă,  şi vopsit în eleganta culoare Mediteranean Blue.

 

30 de zile de pictură Adrian Mitu pentru 100 de ani BMW

Adrian Mitu, în parteneriat cu dealerul BMW Auto Cobălcescu, propune o incursiune unică în istoria de 100 de ani BMW prin pictură. Iniţiativa urmăreşte aventura BMW în motorsport, un domeniu care a marcat atât de mult compania, şi îşi propune să ilustreze poveşti şi eroi care au definit cei 100 de ani ai mărcii. Proiectul este organizat sub forma unui maraton de 30 de zile de pictură live şi se va desfăşura în perioada 7 noiembrie – 7 decembrie într-un spaţiul special din promenada ParkLake Shopping Center Bucureşti. În perioada 8-11 decembrie, în aceeaşi locaţie, o expoziţie va prezenta toate lucrările create.

marin-dumitrescu-alex-seremet

Primul eveniment special este programat pentru sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 11:00, cu prezenţa legendarului pilot Marin Dumitrescu.

 

În centrul demersului este Adrian Mitu, un pictor român care s-a remarcat în ultimii ani prin lucrările sale inspirate din lumea automobilului. Adrian a fost observat de presa de specialitate şi pasionaţi. De asemenea, Adrian este artistul oficial al Concursului de Eleganţă de la Sinaia, cel mai prestigios eveniment dedicat automobilelor de epocă, şi are opere expuse în cadrul „Ţiriac Collection”. „Este un proiect influenţat puternic de automobile şi cafea. Efectul de cafea asupra mea este o combinaţie de stări: energie, creativitate şi nostalgie. Astfel a venit ideea de a sărbători trecutul unei lumi unde energia este decisiva, de a sărbătorii un brand cu un caracter plin de energie şi mai ales sa-i sărbătorim poveştile, legendele şi pe oamenii din spatele lor. Este o acţiune cu un singur scop, preţuirea oamenilor din spatele poveştii şi aducerea lor în faţa celor pasionaţi de aceasta cultură, cultura automobilistica”, explică Adrian Mitu.

 

Sunt planificate 30 de zile de pictură live, astfel că pasionaţii pot urmări crearea picturilor inspirate din istoria BMW în competiţiile motorsport dedicate automobilelor. Povestea începe cu perioada anilor 1920 – 1930, când BMW începea aventura în lumea automobilelor. Urmează o serie de zile dedicate legendarului BMW 328, automobilul care definit pentru prima dată imaginea sportivă a mărcii. Vor fi rememoraţi şi doi piloţi legendari români – Petre Cristea şi Marin Dumitrescu, ultimul dintre aceştia este aşteptat ca invitat special.

adrian-mitu-30-days

Seria continuă în perioada postbelică, aducând în prim-plan momente de legendă, aşa cum este lansarea BMW 3.0 CSL, BMW M1 ProCar, BMW M3 E30 DTM sau victoriile BMW în Formula 1 (1983) şi LeMans (1999). Sunt aduse în prim-plan şi poveşti mai puţin cunoscute, aşa cum este legătura între Elvis Presley şi Hans Stuck printr-un BMW 507 care a participat la curse de coastă.

 

Vor exista mai multe momente dedicate piloţilor români care au concurat cu BMW de-a lungul timpului: recordul obţinut de legendarul Alexandru Papană cu un BMW 328 pe ruta Bucureşti – Braşov, la titlul de Campion Naţional de Raliuri obţinut de Laurenţiu Borbely cu un BMW 2002, performanţele lui Ovidiu Mazilu cu BMW M3 sau prezenţele moderne a unor piloţi precum Eduard Tonsch, Alex Mirea sau Costi Stratnic. La finalul proiectului vor fi prezentate performanţele speciale BMW din acest an, dar un erou cu adevărat unic BMW: Alex Zanardi.

 

Pe parcursul întregii perioade sunt planificate mai multe evenimente, invitaţi speciali, tururi ghidate şi prezentări de automobile de curse, totul pentru a completa experienţa unică a cestui proiect.

 

Proiectul este organizat de BMW Auto Cobălcescu cu susţinerea ParkLake Shopping Centre Bucureşti şi Cafeneaua Paul. Pe parcursul evenimentului, vestimentaţia lui Adrian Mitu va fi asigurată de Men’s Cave.

 

Program eveniment

Data

Tema zile

07.11.2016

BMW, primii ani: de la BMW 3/15 la BMW 315

08.11.2016

BMW 328, naşterea unei legende

09.11.2016

Un model unic – povestea Mille Miglia 328 Touring Coupe

10.11.2016

Modele speciale BMW 328: Kamm Coupe, Touring Roadster

11.11.2016

Petre Cristea şi BMW 328

12.11.2016

Marin Dumitrescu şi 328, “Cursa vieţii mele”

13.11.2016

De la Isetta la BMW 507, de la Hans Stuck la Elivs Presley

14.11.2016

Anii New Class – legndarul BMW 2002.

15.11.2016

BMW M şi Jochen Neerpasch

16.11.2016

BMW 3.0 CSL

17.11.2016

BMW 3.0 CSL

18.11.2016

BMW 320i

19.11.2016

Formula 2, colaborarea cu M.A.R.C.H.

20.11.2016

BMW Art Cars

21.11.2016

BMW Art Cars

22.11.2016

BMW M1, Procar, Art Car

23.11.2016

BMW M1, Procar

24.11.2016

Formula 1, victoria Nelson Piquet în 1983.

25.11.2016

BMW 635 Csi – prima victorie în prima cursă DTM.

26.11.2016

BMW M3 E30

27.11.2016

BMW M3 E30

28.11.2016

BMW M3 E36, BMW M3 E46

29.11.2016

McLaren F1, BMW Le Mans 1999

30.11.2016

Formula 1, perioada modernă.

01.12.2016

M3 E90 – ALMS, N24h, Art Car

02.12.2016

2012: Revenirea in DTM cu victoria la titlu.

03.12.2016

2012: Revenirea in DTM cu victoria la titlu.

04.12.2016

Piloti români şi BMW. Claudiu David.

05.12.2016

Piloti români şi BMW. BMW 2002 şi Familia Borbely.

06.12.2016

Alex Zanardi – WTC, Olimpiada, 24h Spa

07.12.2016

Sezonul 2016 – DTM, Zanardi cursa câștigă cu BMW M6

08-11.12.2016

Expoziţie

ŠKODA OCTAVIA într-o nouă formă maximă: modelul de succes a fost supus unor modificări majore

 

 

“Inima mărcii” are elemente noi de design în partea din faţă şi în cea din spate

› Farurile sunt disponibile cu tehnologie full-LED de ultimă oră

› Sunt oferite sisteme de infotainment de ultimă generație, cu display cu design de tip glass

› ŠKODA Connect permite interconectarea versatilă cu serviciile online mobile

› Sisteme de asistenţă cu tehnologii din clasa auto medie

› Cinci motoare TSI şi TDI cu performanţe ridicate şi consum redus

 

161027-skoda-octavia-02

 

Mladá Boleslav, noiembrie 2016 – ŠKODA a adus modificări ample modelului său care înregistrează cele mai ridicate vânzări. Începând cu finele acestui an, ŠKODA OCTAVIA va fi disponibilă cu un design nou pentru secţiunile faţă şi spate, cu soluţii de ultimă oră privind asistarea şoferului, sisteme noi de infotainment şi de conectivitate, precum şi cu alte dotări noi. Modelul compact se prezintă în formă maximă, atât ca limuzină, cât şi în versiunea Combi, dând din nou dovadă de caracterul său unic în acest segment.

 

“ŠKODA OCTAVIA a reprezentat dintotdeauna o  clasă de sine stătătoare în segmentul compact”, a declarat Preşedintele Consiliului de Administraţie ŠKODA, Bernhard Maier. Fiind “inima mărcii”, Octavia a conturat încă de la început evoluţia extraordinară a mărcii ŠKODA şi a făcut ca această companie să fie ceea ce este azi: un producător auto internaţional de succes, prezent în peste 100 de pieţe la nivel mondial. Cu ŠKODA OCTAVIA acum complet actualizată, suntem încrezători că vom continua această evoluţie în mod sustenabil.”

 

ŠKODA OCTAVIA este modelul cu cele mai mari vânzări ale fabricantului ceh de automobile. În partea de sus a segmentului său, bestseller-ul mărcii ŠKODA a definit noi standarde în privinţa spaţiului, a funcţionalităţii, siguranţei şi confortului, dar şi a designului şi raportului preţ/valoare. În cei 20 de ani de la reintroducerea modelului ŠKODA OCTAVIA, adică începând cu 1996, cinci milioane de clienţi din întreaga lume au optat pentru unul dintre membrii familiei OCTAVIA. Cu versiunea actualizată a modelului ŠKODA OCTAVIA, marca plănuieşte să continue povestea de succes a predecesorilor săi şi să consolideze în continuare poziția ŠKODA pe pieţele internaţionale.

 

161027-skoda-octavia-03

 

Liniile noii ŠKODA OCTAVIA au căpătat şi mai multă forţă, mai ales în partea din faţă. Cele câte două faruri învecinate desenează “faţa cu patru ochi”, cu accente cristaline. La cerere, acestea luminează cu tehnologie full-LED. Emblema mărcii a devenit şi mai marcantă, secțiunea frontală are acum şi mai multă forţă, fiind mai lată şi cu un caracter şi mai puternic.

 

161027-skoda-octavia-01

 

Spaţiul disponibil în interiorul acestei versiuni a modelului ŠKODA OCTAVIA este în continuare unul dintre cele mai mari din clasă. Atât limuzina, cât şi varianta Combi oferă un spaţiu interior de 1.782 milimetri şi 73 milimetri de spaţiu la nivelul picioarelor. Portbagajul are o capacitate de 590 litri, respectiv 610 litri (Combi), iar când spătarele scaunelor din spate sunt rabatate, volumul creşte chiar la 1.580, respectiv 1.740 litri (Combi). Pentru OCTAVIA COMBI este disponibil opţional un hayon cu acţionare electrică.

Modificările au adus şi noi sisteme de infotainment pentru ŠKODA OCTAVIA. Toate cele patru sisteme (Swing şi Bolero, precum şi sistemele de navigaţie Amundsen şi Columbus) au acum ecrane capacitive, cu design de tip glass, care răspund chiar şi la atingerile uşoare. Sistemul Columbus  are un display de 9,2 inchi; sistemul de vârf oferă şi hotspot WiFi şi, dacă se doreşte, inclusiv un modul de card SIM cu viteză LTE pentru conexiunea ultra-rapidă de internet.

 

Modelul ŠKODA OCTAVIA revizuit dispune şi de soluţii de conectivitate de ultimă oră. ŠKODA Connect este compus din Infotainment Online şi CareConnect. CareConnect este disponibil pentru toate versiunile de echipare ŠKODA OCTAVIA (cu excepţia versiunii G-TEC).

 

161027-skoda-octavia-05

 

ŠKODA OCTAVIA face de asemenea un pas înainte în privinţa sistemelor de asistenţă, cu tehnologii care până în prezent au fost oferite doar în clasa medie. Când OCTAVIA este folosită pentru remorcare, asistentul pentru remorcă va prelua controlul direcţiei, când automobilul se deplasează încet în marşarier. Sistemul de protecţie a pietonilor completează funcţia Front Assist. De asemenea, asistentul pentru parcare a fost optimizat şi mai mult. În baza radarului din spate, sistemele Blind Spot Detection şi Rear Traffic Alert permit schimbarea în siguranţă a benzilor de rulare şi ajută de asemenea la ieşirea în marşarier de pe locurile de parcare. Camera video retrovizoare afişează zona din jurul maşinii pe ecranul de la bord.

 

În plus au fost adăugate noi funcţii şi dotări la soluţiile Simply Clever deja numeroase: cheia care permite personalizarea astfel încât mai mulţi utilizatori să-şi poată salva setările şi reglajele preferate, precum şi volanul încălzit, măsuţele rabatabile pe spătarele scaunelor din faţă, suporturi pentru sticle care ajută la deschiderea PET-urilor, iar versiunea Combi are în portbagaj o lanternă detaşabilă.

 

161027-skoda-octavia-combi-04

 

Cele cinci motoare TSI şi cele patru motoare TDI compun o gamă de motorizări cu performanţe ridicate şi consum redus de combustibil. Capacitatea cilindrică a acestor motoare este între 1,0 şi 2,0 litri, iar plaja de puteri începe cu 63 kW (84 CP) şi se încheie cu motorul de top de 135 kW (184 CP). Pentru aproape toate motoarele versiunii actualizate a modelului ŠKODA OCTAVIA este disponibilă o transmisie DSG cu 6 sau 7 trepte, suplimentar faţă de transmisia manuală. ŠKODA oferă tracţiune integrală pentru

motoarele 1,8 l TSI şi 2,0 l TDI. O dotarea deosebit de atractivă este sistemul opţional de control adaptiv al şasiului (DCC) care îi permite şoferului să adapteze caracteristicile direcţiei şi ale suspensiei, fiind disponibile modurile Comfort, Normal şi Sport. Jantele din aliaj uşor au dimensiuni între 16 şi 18 inchi şi sunt oferite în variate modele de design.

 

Versiunea revizuită a modelului ŠKODA OCTAVIA (limuzină şi Combi) va fi disponibilă pe primele pieţe începând cu finele anului. Primele livrări vor avea loc la începutul anului 2017.

ŠKODA OCTAVIA: dotări noi pentru şi mai mult confort

161104-skoda-octavia-interior-01

 

› Tapiţerie nouă, iluminare ambientală opţională care oferă posibilitatea de a selecta din 10 culori, panou de instrumente şi comenzi cu design nou

› Dotări ‘Simply Clever’ noi, ca de exemplu măsuţele rabatabile şi lanterna cu LED

› Dotări opţionale pentru confort: volan încălzit, cheie care permite personalizarea automobilului

› Sisteme noi de infotainment şi conectivitate, cu afişaje de până la 9,2 inchi

 

Mladá Boleslav, noiembrie 2016 – ŠKODA îşi extinde gama de dotări a modelului său cu cele mai mari vânzări, pentru a asigura un nivel şi mai ridicat de confort. Vastele îmbunătăţiri introduc noi elemente de design şi soluţii optimizate de operare la interior. Sistemele de infotainment dintr-o nouă generaţie de dispozitive au ecrane cu dimensiuni de până la 9,2 inchi.

 

Interiorul acestei versiuni optimizate a modelului ŠKODA OCTAVIA se caracterizează prin spaţiul deosebit de generos şi prin eleganţa simplă. Designul cu orientare orizontală accentuează spaţiul vast de la interior. Liniile, suprafeţele şi volumele sunt geometric clare. Pe bord, instrumentele rotunde sunt mari şi pot fi citite cu uşurinţă, iar grafica lor nouă le conferă un aspect şi mai stilat.

 

ŠKODA prezintă mai multe noutăţi, inclusiv cu privire la materialele şi culorile utilizate la interior: linia de echipare Ambition oferă o nouă combinaţie de negru cu maro. Panoul de instrumente este complet negru. Şi celelalte linii de dotare sunt rafinate de noi modele specifice pentru materiale.

 

Au fost revizuite şi elementele de decor. La liniile de echipare Style şi Laurin & Klement, ŠKODA completează bandourile decorative de pe uşi cu iluminarea ambientală inclusă în dotarea standard. Pentru benzile înguste de lumină pot fi alese culori diferite, dintr-o gamă de 10 nuanţe.

 

161104-skoda-octavia-interior-02

 

ŠKODA OCTAVIA defineşte şi în continuare standardele în privinţa spaţiului interior oferit în clasa compactă. Atât limuzina, cât şi versiunea combi oferă spaţiu de 73 de milimetri la nivelul genunchilor pe locurile din spate – este o valoare caracteristică automobilelor din clasa medie. Limuzina şi versiunea combi oferă portbagaje cu volumul de 590 litri (1.580 litri cu scaunele spate rabatate) şi respectiv 610/1.740 litri. Dacă spătarul scaunului pasagerului din faţă este rabatat (funcţia de rabatare este o dotare opţională pentru liniile de echipare Ambition şi Style), în automobil vor avea loc obiecte cu o lungime de până la 2,92 metri.

 

Pentru combi, ŠKODA oferă la cerere hayonul cu acţionare electrică. Adiţional sunt disponibile numeroase soluţii Simply Clever pentru portbagaj, inclusiv podeaua variabilă a portbagajului (începând cu Ambition, excluzând G-TEC), poliţa multifuncţională şi plasa despărţitoare. În dotarea standard sunt incluse patru cârlige pentru genţi.

 

Interiorul modelului ŠKODA OCTAVIA dispune de asemenea de numeroase soluţii Simply Clever şi de noi detalii care au fost acum adăugate modelului actualizat. Suporturile pentru sticle din tunelul consolei centrale sunt dinţate pentru a permite deschiderea cu o singură mână a sticlelor PET. În portbagajul versiunii combi găsiţi o lanternă detaşabilă cu LED, care poate fi fixată de caroserie cu un magnet. Pe spătarele scaunelor din faţă pot fi instalate măsuţe rabatabile.

 

161104-skoda-octavia-interior-03

 

Şi în pachetul dotărilor pentru confort avem două inovaţii majore: volanul încălzit şi trei chei pentru personalizarea maşinii. Astfel, imediat ce şoferul deblochează maşina cu cheia sa, vor fi active setările sale personale. Aici sunt incluse setările a numeroase funcţii, inclusiv profilul de condus, diferite sisteme de asistenţă, iluminarea de la exterior şi de la interior, sistemul Climatronic, sistemul de infotainment şi scaunele ajustabile electric.

 

În gama sistemelor de infotainment este inclus sistemul de sunet Swing (dotare standard), dar şi cel numit Bolero, precum şi sistemele de infotainment Amundsen şi Columbus. Toate aceste patru sisteme fac parte din cea mai nouă generație de dispozitive, permiţând operarea extrem de rapidă şi facilă. Specific modelelor ŠKODA, funcţiile de bază pot fi ajustate cu ajutorul butoanelor fizice. Touchscreen-urile reacţionează chiar şi la o uşoară atingere a degetului, nefiind necesară aplicarea presiunii. La sistemele Bolero, Amundsen şi Columbus, afişajul se face pe display-ul cu aşa-numitul design glass.

 

161104-skoda-octavia-interior-06

 

Sistemul de sunet Swing oferă funcţii extinse de conectivitate, inclusiv platforma SmartLink+. Aceasta este compatibilă cu standardele MirrorLink, Apple CarPlay şi Android Auto. Astfel, utilizând sistemul de infotainment al maşinii pot fi afişate numeroase aplicaţii ale smartphone-urilor.  Adiţional, funcţia opţională SmartGate permite accesarea prin intermediul smartphone-ului a informaţiilor despre automobil şi utilizarea inteligentă a acestor în baza aplicaţiilor specifice. Sistemul de sunet Bolero (dotare standard pentru linia de echipare Laurin & Klement) dispune de un ecran tactil de înaltă rezoluţie cu diagonala de 8,0 inchi şi cu design glass, inclusiv senzori de proximitate: când se apropie degetul, este activat modul de operare, ceea ce permite gesturi precum swipe şi scroll, dar şi introducerea de caractere.

 

Sistemul de navigaţie Amundsen poate fi utilizat pentru a crea un hotspot WiFi, astfel încât pasagerii să aibă acces la internet pentru a naviga, a descărca date şi a-şi accesa căsuţa de e-mail prin intermediul propriilor smartphone-uri şi tablete. Sistemul de navigaţie de vârf numit Columbus dispune de hotspot WiFi integrat şi de un monitor de 9,2 inchi şi 1,280×640 pixeli. Opţional, modulul LTE oferă internet de mare viteză pentru ŠKODA OCTAVIA, permiţând viteze de download de până la 150 Mbit.

 

161104-skoda-octavia-interior-04

 

Gama dotărilor hardware este completată de următoarele funcţii şi dotări: Phonebox (începând cu linia de echipare Ambition), care vă permite să vă încărcaţi wireless smartphone-ul, conectându-l totodată la antena de pe plafonul maşinii. Sistemul de sunet CANTON (de asemenea începând cu linia de echipare Ambition) dispune de 8 difuzoare, inclusiv centre speaker în bord şi subwoofer în portbagaj. Pe partea din spate a scaunelor din faţă pot fi fixate suporturile opţionale pentru tablete. La cerere, ocupanţii locurilor din spate pot beneficia de asemenea de priză de 230 volţi şi de conexiune USB.

 

161104-skoda-octavia-interior-05

Trei ani de la lansarea pe piaţă a BMW i. 100.000 de automobile BMW electrificate pe şosele

BMW i, o platformă de dezvoltare de noi tehnologii care relevă tendinţele viitoare BMW Group. +++ Plan de dezvoltare amplu cu un model MINI pur electric în 2019, BMW X3 electric în 2020 şi BMW iNext la începutul deceniului viitor.

 

p90228326_lowres_bmw-i3-94ah-07-2016

 

Trei ani de BMW i, trei ani de inovaţie, trei ani de mobilitate globală sustenabilă: de la lansarea sa pe piaţă în noiembrie 2013, BMW i a fost nu doar pionierul tehnologic al BMW Group, ci a simbolizat forţa inovatoare a companiei şi orientarea spre viitor prezentă în fiecare automobil ajuns pe şosea.

 

Astăzi, acest lucru poate fi văzut mai clar ca niciodată: BMW Group a livrat în întreaga lume peste 100.000 de automobile cu propulsie exclusiv electrică şi hybrid plug-in. Doar BMW i3 a atins un nivel de peste 60.000 de unităţi livrate, ceea ce îl face să fie cel mai de succes automobil electric din segmentul compact premium. Totodată, BMW i8 ocupă primul loc în rândul automobilelor sport electrificate, cu peste 10.000 de livrări de la jumătatea anului 2014. În plus, până acum s-au vândut aproximativ 30.000 de modele hybrid plug-in, acum comercializate sub denumirea BMW iPerformance. Succesul acestor modele reflectă transferul amplu al tehnologiei BMW i către gama BMW.

 

“BMW i rămâne vârful nostru de lance în ceea ce priveşte inovaţia şi va continua să aducă tehnologii revoluţionare pentru BMW Group”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW AG, Harald Krüger. “Când vine vorba de trenuri de rulare electrice, deja am transferat cu succes această tehnologie pe şosea. Următoarea evoluţie tehnologică pe care o vom aborda este condusul autonom, unde BMW iNEXT va stabili un nou reper.”

 

Prin crearea mărcii BMW i, BMW Group a optat să dezvolte o arhitectură complet nouă şi tehnologia de propulsie electrică BMW eDrive. Prin aceasta compania a devenit un pionier în domeniul mobilităţii individuale sustenabile. Atât BMW i3, conceput pentru mobilitate cu emisii zero în mediul urban, cât şi automobilul sport hybrid plug in BMW i8, combină “Plăcerea de a conduce” cu un caracter premium şi o dezvoltare durabilă consecventă, inclusiv utilizarea unor materiale şi metode de producţie eficiente din punct de vedere al resurselor. Aceste aspecte au atras un nou public-ţintă: peste 80% dintre clienţii BMW i3 din lumea întreagă sunt noi pentru BMW.

 

p90204294_lowres_bmw-i3-shipping-11-2

 

Per total, BMW Group oferă acum şapte modele care fie funcţionează exclusiv cu propulsie electrică, precum BMW i3, fie sunt automobile hybrid plug-in. Alte modele vor urma în anii viitori, inclusiv un model MINI Countryman hybrid plug-in în 2017 anunţat pentru începutul anului viitor. În plus, o nouă variantă a automobilului sport BMW i8 cu propulsie hybrid plug-in va fi lansată în 2018 – decapotabila BMW i8 Roadster.

 

Privind în perspectivă, portofoliul va fi extins pentru a include un model MINI cu propulsie exclusiv electrică în 2019 şi o versiune BMW X3 electrică în 2020. La începutul deceniului viitor este programat un alt model BMW i dintr-un segment superior, cu propulsie electrică: BMW iNEXT. Modelul superinovator va fi noul lider al inovaţiei şi vârful de lance al BMW i.

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor