Tag Archives: cupa dacia

Cupa Dacia la al saselea sezon

Bogdan Barbu a dominat sezonul cupei monomarcă ce se desfășoară în cadrul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, însă avansul de 27 de puncte nu este suficient pentru ca brașoveanul să fie încoronat campion înainte de Raliul Iașiului. Locul doi în clasamentul general al Cupei Dacia după șapte etape este ocupat de Ralu Badiu, iar pe trei se află Florin Tincescu. Totuşi, datorită celor 8 puncte bonus de start ce se primesc la ultima etapă, Bogdan Barbu trebuie doar să ia startul pentru a fi considerat campionul sezonului 2012. Braşoveanul va merge însă la maxim pentru că poate câştiga şi titlul de la clasa 9 a C.N.R.D.

 

Bogdan Barbu by Balasz Attila rallyphoto

Al șaselea sezon al Cupei Dacia a debutat în luna martie când la Brașov a fost programată prima etapă din CNRD. Bogdan Barbu a câștigat această primă etapă pe asfalt și a repetat istoria în Raliul Timișului. A treia etapă din an i-a forțat pe concurenți să treacă la setupul de macadam și victoria în Raliul Moldovei a fost obținută de campionul din 2011, Bogdan Năstase. Transilvania Rally ultima etapă de asfalt din campionat i-a revenit tot lui Bogdan Babru ca și etapa de la Sibiu. După victoria pe macadam din Raliul Sibiului pentru liderul campionatului a urmat abandonul de la Raliul Aradului. Victoria în a șasea etapă a sezonului i-a revenit lui Florin Tincescu, în timp ce la Raliul Țara Bârsei s-a impus debutantul Raul Badiu.

 

Raliul Iașului ultima etapă din Cupa Dacia va debuta vineri 5 octombrie odată cu startul oficial ce se va da la ora 13.01 în fața Primăriei Iași. Pentru prima zi de raliu sunt programate cinci probe speciale care însumează un total de 44,40 km. Surpriza zilei de vineri o reprezintă proba specială ce se va desfășura noaptea în zona Râpa Galbenă. Prima mașină este programată să ia startul pe speciala din nocturnă la ora 20.05. Sâmbătă 6 octombrie sunt programate alte cinci probe speciale lungimea totală a acestora fiind de 85,60 km.

 

În Cupa Dacia clasamentul se întocmeşte potrivit regulii de mai jos:

 

Pentru fiecare dintre raliurile din calendar punctele aferente locului ocupat echivalente campionatului FR Automobilism Sportiv vor fi atribuite după cum urmează:

 

Locul I – 25 p, Locul II – 18 p, Locul III – 15 p, Locul IV – 12 p, Locul V – 10 p, Locul VI – 8 p, Locul VII – 6 p, Locul VIII – 4 p, Locul IX – 2 p, Locul X – 1 p, Locul XI – 0.90 p, Locul XII – 0.80 p, Locul XIII – 0.70 p,  Locul XIV – 0.60 p, Locul XV – 0.50 p, Locul XVI – 0.40 p, Locul XVII – 0.30 p, Locul XVIII – 0.20 p, Locul IX – 0.10 p.

 

Pentru fiecare dintre raliurile din calendar Etapele 1-7 inclusiv se vor acorda: 4 puncte pentru start  fiecărui concurent care ia startul efectiv în raliu. Pentru raliul care va constitui Etapa 8 sau ultima conform CNRD 2012 se vor acorda: 8 puncte pentru start fiecărui concurent care ia startul în raliu.

 

La finalul sezonului se aplică regula N-1 însă nu se scad şi punctele pentru start.

4,3,2,1…Duster

Al patrulea Duster la test, al treilea cu motor diesel, doua drumuri in afara Bucurestiului, o singura concluzie. Ne plac la nebunie lucrurile de care este capabil Duster! Acum doua weekend-uri trebuia sa filmam pentru un proiect de-al nostru. Se anuntau a fi doua zile pline, munca de dimineata pana seara. Echipamentul necesar cu lumini, trepiede si alte minunatii ale baietilor de la Evlskillz.ro, nu ar fi incaput in masinile pe care le detinem, plus ca mai erau si vreo 4-5 persoane care trebuiau sa se deplaseze intre locatii. Ne-am tot gandit,  eu si Mihai Popescu, cui sa ii cerem ajutor sa ne ne puna la dispozitie o masina care sa faca fata cerintelor noastre. Fara sa stam prea mult pe ganduri, marca Dacia a fost parca prin telepatie aleasa de amandoi si ce model puteau sa ne furnizeze acestia? Bineinteles Duster, care era mai mult decat perfect pentru noi. Motorul diesel de 1.5 litri si 110 cai putere a fost cel pentru care am optat pentru ca aveam multe drumuri de facut si ne trebuia un motor economic.

 

Ca si in datile anterioare, cei de la Dacia au raspuns afirmativ si deja vineri dimineata Duster-ul era in posesia noastra. Colegul Popescu a alergat vineri toata ziua pentru a pune la punct ultimele detalii pentru filmare. Sambata ma suna un prieten sa merg urgent cu el pana la Ramnicu Valcea pentru a vedea cum decurge lucrarea la masina lui, pe care o pregateste de expozitie si pe care baietii de la Shadows Racing Team i-au sechestrat-o de 4 luni. Acesta este un proiect despre care vom vorbi cu o alta ocazie, intrucat va fi o premiera pentru Romania. Zis si facut, sambata dimineata la ora 7.30 ieseam pe mirifica autostrada A1 si ma felicitam ca sunt cu Dusterul, pentru ca gropile parca apareau din neant. Robustul model al celor de la Dacia a facut fata cu brio absorbind cuminte si fara prea mult scandal, toate capcanele care ne apareau in cale. In urma acestui drum l-am botezat ” Muhammad Ali” pentru aceasta capacitate extraordinara de a incasa atatea lovituri. Nu va inchipuiti acum ca Duster este indestructibil, nici noi nu credem asta, insa, de-a lungul timpului si a miilor de kilometri petrecuti la bordul acestei masini, nu am avut nicio problema la acest capitol. Mai mult, chiar daca unele masini din parcul de presa al celor de la Dacia depaseau 30.000 km, niciuneia nu-i scartaiau plasticele la interior iar celebrii “greierasi” nu vesteau sosirea primaverii.

 

Ajunsi pe Dealul Negru m-am putut bucura din nou de suspensia independenta a rotilor din spate cu care este echipat modelul Duster, si coroborata cu trenul de rulare furnizat de catre Nissan, am putut aborda un pic sportiv vestitele serpentine ale acestui traseu. Prietenul cu masina sechestrata a ramas si el uimit de cat de bine se aseaza acest model pe viraje, el nemergand pana atunci cu Duster, fiind la randul lui posesor al unui SUV al altei marci de automobile. Ajunsi in locul cu pricina din Valcea, din nou m-am bucurat ca ma aflu in acest SUV pentru ca acesul la garaj se facea pe o ulita plina de gheata si zapada cu o inclinatie de 12 grade, am aproximat eu. Cu modul Auto selectat, Duster-ul nici macar nu a ezitat vreun pic, razand parca de noi ca doar atat il punem la treaba.

 

Dupa punerea la punct a ultimelor detalii pentru masina sechestrata si o cafea in centrul orasului alaturi de colegul Emil Caldararu, specialistul nostru in Formula 1, am plecat spre Bucuresti. Ce am remarcat pozitiv fata de modele anterioare Duster a fost faptul ca nu am mai amortit in scaun asa cum am patit la un model anterior. Sa fi fost cotiera de vina pentru acest lucru pozitiv, nu stiu. A fost de un real ajutor si v-o recomand daca va achizitionati un astfel de model. Cotiera este un must have!

 

Intorsi in Bucuresti a inceput distractia cu filmatul, Dusterul punand serios umarul la treaba, fiind responsabil cu trasportarea echipamentelor, a persoanelor, loc de incalzit, cabina de proba, loc de infulecat pe fuga doua felii de pizza si cam ajunge zic eu. Intre timp m-a ajutat si pe mine sa ajung mai usor acasa, deoarece pe strada unde locuiesc sleaurile isi faceau de cap iar cu o seara inainte ramasesem cu masina mea suspendata, jumate pe sleauri jumate in curte si cu burta pe gheata, ca deh, suferim de suspensie sport 🙂 

 

Duminica am reluat munca cu Dusterul si am inceput sa culeg oamenii din diferite locuri din Bucuresti. Cinci pasageri pot calatori pe distante nu foarte mari la bordul lui “Muhammad Ali”, insa pentru drumurile in afara orasului, patru este numarul recomandat de pasageri, pentru ca acestia sa calatoreasca confortabil. Primul care s-a suit in masina a inceput sa ma intrebe despre masina, dupa ce a vazut ca masina nu simtea deloc gropile mirificului nostru oras cu pretentii de capitala. Munca modelului de la Dacia s-a prelungit pana tarziu spre noapte mai exact pana luni dimineata la ora 3, insa totul s-a incheiat cu bine Duster-ul dovedindu-se inca odata alegerea perfecta, indiferent de nevoile noastre.

 

Si stiti care a fost partea cea mai frumoasa? Tot ce v-am povestit a fost facut cu un plin de motorina 🙂 Abia astept ca modelul Lodgy sa ajunga in parcarea celor de la Dacia. Incepe Campionatul National de Raliuri si implicit Cupa Dacia 2012 si cu siguranta Lodgy se va preta cel mai bine pentru calatoriile din acest an. 

 

Apropo, ieri cei de la Dacia au lansat si seria limitata Duster “Prestige” care beneficiaza in principal de un packet “look” pentru exterior dar si CD cu Mp3, Bluetooth foarte folositor pentru a-ti conecta telefonul direct la sistemul de sonorizare al masinii, priza jack si USB din ce in ce mai prezent pe toate sistemele audio. Ce mi-as dori pentru modelul cu facelift cand isi va face aparitia ar fi echiparea de serie cu cotiera, sistemul audio de pe seria “Prestige” si incalzire in scaune, pentru ca am avut o iarna care parca nu se mai termina. In rest raportul calitate pret este unul corect asa cum ne-a obisnuit constructorul autohton Dacia.

 

Credit Foto: Catalin Oprea & EvLSkillZ

 

[nggallery id=270]

Toamna se numara…punctele

Ultima etapa a Campionatului National de Raliuri-Dunlop 2011 s-a desfasurat weekend-ul trecut (14-15 Octombrie) la Bacau. Cu un loc 4 la Debutanti Cupa Dacia, un loc 6 in clasamentul general al Cupei Dacia dar si in cel al Clasei 9, echipajul #401, Sebastian Gioarsa/Dan Feurdean, a ajuns cu brio la finalul primului sau sezon.

 

De-a lungul sezonului, Seba si Dan au obtinut cea mai buna clasare la Raliul Targul Mures: locul 2 in clasamentul general al Cupei Dacia, victoria la Debutanti Cupa Dacia si locul 3 la Clasa 9. Cei doi au mai urcat pe ultima treapta a podiumului Cupei Dacia si a Clasei 9 la Iasi. In clasamentul Debutantilor, pe langa victoria de la Targu Mures, echipajul #401 a mai obtinut trei locuri secunde la Raliul Brasovului, Raliul Aradului si Raliul Tara Barsei. Au avut parte de un singur abandon, la Raliul Sibiului, din motive tehnice.

 

Am terminat primul nostru an in CNR. A fost un an de debut in raliuri. Atat eu, cat si copilotul meu Dan, am fost la prima experienta de acest gen din viata noastra. Totul a pornit din pasiune si din primele indrumari practice ale prietenilor nostri Danny Ungur si Vlad Cosma, odata cu absolvirea scolii de pilotaj sportiv Napoca Rally Academy. Atat eu, cat si Dan am experimentat anul acesta pilotajul, respectiv copilotajul. Lucrurile au iesit chiar mai bine decat speram la inceputul anului. Am pornit cu gandul de a invata cat mai mult, de a parcurge cat mai multi km de proba speciala si de a conserva cat se putea masina pentru a nu suprasolicita bugetul si asa redus.

 

Dupa startul campionatului la Raliul Brasovului si prima noastra clasare pe podium in clasamentul Debutantilor Cupei Dacia, am considerat ca putem spera la mai mult si putem incerca o evolutie constanta care sa ne dea sansa clasarii cat mai sus la sfarsit de an la Debutanti, dar si in clasamentul general al Cupei Dacia. Nu a fost usor deloc pentru ca ne-am “gasit” sa debutam chiar in anul in care majoritatea tinerelor talente de la noi (Florin, Octavian, Simone, Bogdan) au decis sa-si inceapa cariera in CNR dupa perioade in care au alergat in diverse alte competitii automobilistice. Pentru noi a fost chiar un avantaj pentru ca am avut dupa cine alerga, iar pentru ei de asemenea, pentru ca a fost si un echipaj de “varsta medie” care sa-i incurce. Am amintit doar debutantii, pentru ca ceilalti participanti la Cupa Dacia (Ivan, Nastase, Barbu), la nivelul si experienta lor, erau favoriti certi la podiumul Cupei. Am incercat ca la fiecare etapa sa prindem un loc pe podium la Debutanti si o clasare cat mai sus la generalul Cupei, lucru pe care l-am si reusit, cu exceptia Raliului Sibiului, unde am avut un abandon tehnic si la Raliul Moldovei, ultima etapa, unde am vrut sa experimentam tot ce inseamna raliurile si am reusit performanta a doua rasturnari pe probe.

 

Etapa de la Bacau a fost o experienta noua din mai multe puncte de vedere: prima data cu un nou copilot, Raluca Magdas, careia ii multumesc pentru suport si pentru ca a indurat “suferinta” la care am supus-o, prima etapa pe macadam ud si prima data la o etapa finala unde lupta era inca deschisa pentru pozitiile superioare in clasament. Poate ca toate aceste lucruri, la care se adauga bineinteles inca lipsa de experienta, trebuiau sa ma tempereze, dar se pare ca nu am reusit acest lucru si evolutia a fost una mai mult spectaculoasa decat eficienta, avand parte de doua rasturnari si totusi reusind sa terminam raliul pe roti. Cu punctele acumulate la ultima etapa, am reusit impreuna cu Dan, o clasare la final de an competitional, pe a treia treapta a podiumului Debutantilor si o pozitie 5 in cadrul Cupei Dacia.

 

Nu a fost deloc usor, desi foarte distractiv, si vreau sa multumesc pe aceasta cale celor care au fost alaturi de noi etapa de etapa, atat ca suport tehnic si financiar: Transilvania Motor Sport, Aerotravel si Fabrica de Vacante, Conphys, cat si moral: parintii si familiile noastre .

 

Planul pentru 2012 este o noua participare in Cupa Dacia si bineinteles o lupta frumoasa pe probe cu cat mai multi colegi si prieteni. Ne vedem in 2012!”, a declarat Sebastian Gioarsa. 

 

Sebastian Gioarsa si Dan Feurdean au incheiat sezonul 2011 pe locul 3 al clasamentului Debutantilor Cupei Dacia, pe locul 5 al clasamentului general al Cupei Dacia si pe locul 7 al clasei 9.

 

Parteneri: Aerotravel si Fabrica de Vacante, Conphys.

 

Credit Foto: Catalin Stoia – simcat.ro

Lupta pentru titlu se dă între Bogdan Năstase și Viorel Ivan

Vineri 14 octombrie, la ora 14.01, se va da startul în ultima etapă a sezonului 2011 al Cupei Dacia, Raliul Moldovei Comfert. La raliul organizat în Bacău se vor desemna și câștigătorii celor două titluri puse în joc în cel de-al cincilea sezon al cupei monomarcă în care se rulează cu automobile Dacia Logan 1,6 MPi. În clasamentul general, lupta pentru titlu se dă între Bogdan Năstase și Viorel Ivan primul rămânând cu un avans de doar două puncte în fața câștigătorului din 2010. La debutanți, Florin Tincescu și Octavian Tîrnovean sunt favoriții la titlu, deși au doar 18 ani. Trofeul Klar Macadam își va desemna și el câștigătorul, în acest weekend lupta pentru cele mai multe puncte acumulate în etapele de macadam dându-se tot între Bogdan Năstase și Viorel Ivan.

 

După răsturnările de situație din etapa de la Iași, când Sebastian Barbu a decis să nu mai ia startul, iar Bogdan Năstase și Octavian Tîrnovean au fost nevoiți să abandoneze, lupta pentru podiumul clasamentului general al Cupei Dacia este deschisă.  Năstase este lider după ce a acumulat un total de 125,5 puncte în cele șapte raliuri desfășurate, în timp ce Viorel Ivan, câștigătorul de la Iași, a strâns 123,5 puncte. Sebastian Barbu se află pe locul trei la general cu 94 de puncte, chiar dacă nu a concurat la Iași, însă va pierde această poziție având în vedere că la Bacău a decis să concureze cu o altă mașină decât Dacia Logan. Cu fostul campion de schi al României retras din lupta pentru podiumul Cupei Dacia, juniorii acestei competiții, Octavian Tîrnovean și Florin Tincescu, se duelează pentru ultima treaptă a podiumului de la general. Ambii piloți, care își dispută în același timp și câștigarea trofeului de la debutanți, au acumulat la general câte 92 de puncte.

Raliul Moldovei are la start 10 mașini înscrise în Cupa Dacia, iar piloții care se luptă pentru titlurile din acest sezon vor oferi un adevărat show pe probele speciale, chiar dacă potrivit prognozei meteo atât vineri, cât și sâmbătă va ploua.

 

Clasament general Cupa Dacia după 8 din 9 etape

1. B. Năstase               125,5 p

2. V. Ivan                     123,5 p

3. S. Barbu                  94 p

4. O. Tîrnovean          92 p

5. F. Tincescu              92 p

6. S. Gioarsă               70 p

7. A. Drăgan               57,4 p

8. S. Tempestini          52 p

9. B. Cornea                47 p

10. C. Cocean             35 p

 

Clasament Debutanți Cupa Dacia după 8 din 9 etape

1. F. Tincescu              142 p

2. O. Tîrnovean          126 p

3. S. Gioarsă               122,5 p

4. S. Tempestini          90 p

5. B. Cornea                70,5 p

6. C. Cocean               62 p

7. R. Bădina                42 p

8. M. Orha                  34 p

9. C. Vidican               30 p

10. L. Gârbacea jr.     16 p

 

Vă rugăm să țineți cont că în această competiție monomarcă clasamentul se întocmește potrivit regulii de mai jos:

–              Pentru fiecare dintre raliurile din calendar punctele aferente locului ocupat echivalente campionatului FR Automobilism Sportiv vor fi atribuite după cum urmează:

 

Locul I – 25 p, Locul II – 18 p, Locul III – 15 p, Locul IV – 12 p, Locul V – 10 p, Locul VI – 8 p, Locul VII – 6 p, Locul VIII – 4 p, Locul IX – 2 p, Locul X – 1 p, Locul XI – 0.90 p, Locul XII – 0.80 p, Locul XIII – 0.70 p,  Locul XIV – 0.60 p, Locul XV – 0.50 p, Locul XVI – 0.40 p, Locul XVII – 0.30 p, Locul XVIII – 0.20 p, Locul IX – 0.10 p, .

 

–              Pentru fiecare dintre raliurile din calendar Etapele 1-8 inclusiv se vor acorda : 4 puncte pentru start  fiecărui concurent care ia startul efectiv în raliu

                  Pentru raliul care va constitui Etapa 9 sau ultima conform CRR 2011 se vor acorda : 8 puncte pentru start fiecărui concurent care ia startul în raliu.

 

Programul Raliului Moldovei – Comfert ultima etapă din sezonul al cincilea al Cupei Dacia

 

Vineri 14 octombrie

14:01   Start raliu, Bacău – Calea Mărășești, Piața Tricolorului

14:04   Service Bacău – Parcare Stadion

14:42   PS 1 “CHIETROSU 1” 9,00 km

15:21   PS 2 “HEMEIUS 1” 8,00 km

15:53   Service Bacău – Parcare Stadion

16:28   PS 3 SS “SELENA” 2,40 km

16:40   Service Bacău – Parcare Stadion

17:31   Sosire ziua 1 – Piaţa Tricolorului

 

Sâmbătă 15 octombrie

08:01   Start ziua a doua – Piața Tricolorului

08:04   Service Bacău – Parcare Stadion

08:42   PS 4 “CHIETROSU 2” 9,00 km

09:21   PS 5 “HEMEIUS 2” 8,00 km

10:06   PS 6 “CHIETROSU-TREBES 1” 12,20 km

10:41   Service Bacău – Parcare Stadion

11:29   PS 7 “CHIETROSU 3” 9,00 km

12:08   PS 8 “HEMEIUS 3” 8,00 km

12:53   PS 9 “CHIETROSU-TREBES 2” 12,20 km

13:28   Regrupare Bacău – Parcare Stadion

13:43   Service Bacău – Parcare Stadion

14:31   PS 10 “CHIETROSU 4” 9,00 km

15:10   PS 11 “HEMEIUS 4” 8,00 km

15:55   PS 12 “CHIETROSU-TREBES 3” 12,20 km

16:30   Service Bacău – Parcare Stadion

16:59   PS 13 SS “BACAU” 1,80 km

17:04   Service Bacau – Parcare Stadion

17:20   Sosire Raliu – Piața Tricolorului

21:30   Festivitatea de premiere – Hotel Decebal

Cupa Dacia a ajuns la Iași

Campionatul Național de Raliuri Dunlop 2011 și Cupa Dacia au intrat în linie dreaptă, iar finalul de stagiune ne propune două runde consecutive găzduite de Moldova. Prima dintre acestea este programată în acest final de săptămână și are drept punct central orașul Iași, după care, peste doar trei săptămâni, se va derula etapa care pune punct final sezonului, și care reprezintă momentul revenirii Bacăului în calendarul intern. Sunt două runde extrem de importante pentru configurația finală a ierarhiilor în întrecerea mașinilor Logan 1.6 MPI, la acest moment neexistând încă vreo certitudine în ceea ce privește ordinea din frunte în nici unul dintre cele trei clasamente (absolut, debutanți sau Trofeul Klar Macadam).

*credit foto: Dragoș Savu/Motor Media Team

 

Sosit la Iași după două victorii la rând, dar și din postura de învingător în ediția de anul trecut, Bogdan Năstase pare să fie favoritul întrecerii. Însă, fără îndoială, Viorel Ivan, campionul en-titre, și Sebastian Barbu, liderul la zi în Trofeul Klar macadam, vizează și ei o victorie care le-ar permite nu doar să relanseze lupta pentru câștigarea Cupei, ci și pe aceea care desemnează cel mai bun pilot pe traseele…neasfaltate. După cum, din ecuația luptei pentru victorie nu trebuie excluși nici Florin Tincescu sau Octavian Târnovean, piloți care, deși sunt în primul lor sezon în Cupă, au demonstrat că nu vizează doar titlul debutanților, ci și o clasare în topul ierarhiei absolute a întrecerii mașinilor Dacia.

 

La startul întrecerii Cupei în această rundă figurează nu mai puțin de 14 mașini Logan 1.6 MPI. Alături de piloții deja amintiți, pe lista de start îi regăsim pe Adrian Dărgan, Sebastian Gioarsă, Cosmin Cocean, Simone Tempestini, Radu Bădina, dar și câteva nume care revin după o absență de o etapă (Ioan Mihuț) sau mai multe (Lucian Sauciuc, Bogdan Ușurelu, Augustin Mihalache).

 

Traseul are o configurație similară cu aceea de anul trecut, singura diferență fiind lungimea mai mare a superspecialei Râpa Galbenă, care se aleargă pe străzile orașului. Însă, dacă piloții vor avea de parcurs aceleași probe ca și în 2010, suprafața de concurs a suferit modificări în bine ca urmare a colaborării dintre organizatori și Direcția Silvică Iași. Altfel, piloții vor avea de parcurs secțiuni competitive cu o vegetație foarte bogată, amintind de cele din Japonia, precum Tăcuta, dar și altele extrem de tehnice și rapide, hotărâtoare pentru configurația finală a clasamentului cursei urmând să fie Mădârjac și Sinești, care sunt cele mai lungi.

 

 

 

Programul Raliului Iașiului

 

Vineri 23 septembrie

 

11.01 – Start ziua 1 – Primăria Iași

12.10 – PS1 – Tăcuta1 – 9,3 km

12.52 – PS2 – Cioca Boca A1 – 17,8 km

14.50 – PS3 – Tăcuta 2 – 9,3 km

15.32 – PS4 – Cioca Boca A2 – 17,8 km

16.56 – PS5 – Rîpa Galbenă – 2,2 km

 

Sâmbătă 24 septembrie

 

9.31 – Start ziua 2 – Primăria Iași

10.17 – Cioca Boca B1 – 13,6 km

12.40 – Cioca Boca B2 – 13,6 km

13.38 – Mădîrjac – 26,5 km

15.36 – Sinești – 19,7 km

16.56 – Sosire raliu – Primăria Iași

 

 

Raliu cu peripetii

Echipajul 29, Sebastian Barbu/Raluca Magdas, a terminat Raliul Aradului, a sasea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011, pe locul 3 al Cupei Dacia. Peripetiile au inceput inca de la recunoasteri datorita spargerii baii de ulei a masinii de antrenamente. Hotarati sa repete succesul de la Sibiu, Sebi si Raluca au inceput raliul cu 2 scratch-uri, insa o abordare prea in forta a baltii de pe PS 3, i-a adus foarte aproape de un abandon. Desi s-a spart radiatorul, cei doi nu s-au dat batuti, parcurgand si PS 4, in speranta ca vor ajunge cu bine in parcul de service. Problemele nu aveau insa sa se termine aici. La doar 3 km de intrarea in service capota masinii s-a deschis si s-a lipit de parbriz, spargandu-l, schimbarea lui ducand la intarzierea cu 6 minute a iesirii din parcul de service, inregistrandu-se astfel o penalizare de 60 de secunde. Urmatoarele doua probe le-au parcurs cu emotii mari, optand pentru o abordare precauta pentru a putea ajunge cu bine in urmatoarea zona de alimentare, becul indicatorului de benzina fiind aprins.

 

A urmat o cursa de recuperare, strategia pentru a doua bucla fiind de a forta, insa fara a-si asuma riscuri inutile, astfel ca echipajul 29 a reusit sa incheie Raliul Aradului pe pozitia a patra a clasei 9 si pe cea de-a treia a Cupei Dacia, ultima permitandu-i sa ramana in postura de lider al Trofeului Klar Macadam, trofeu ce va fi inmanat echipajului care aduna cele mai multe puncte in cele 5 etape de macadam ale sezonului 2011.

 

Sebastian Barbu: Dupa Raliul Sibiului nu am crezut ca se poate ceva mai dur, atat pe plan sportiv cat si „psihic-emotional”, insa a trebuit sa trecem si de Raliul Aradului sa ne dam seama ca inca mai avem multe de invatat. Cu siguranta lipsa experientei si-a pus amprenta pe parcursul nostru, insa, cu toate acestea, voita noastra nu a cedat si am reusit o clasare pe podium.

 

Acest raliu il voi tine minte cat traiesc, a fost superb, probele au fost foarte frumoase, au fost multi spectatori, iar rezultatul il dedicam echipei tehnice!

 

Echipajul #29, Sebastian Barbu/Raluca Magdas, doreste sa multumeasca pentru sprijin partenerilor Sibiu FunPark, Schuster Ecologic, Vision Leasing, EMI Romania, Mach 1 SporTech, Media-Board.ro si RallyMax.ro

 

Vlad Vana – Media-Board.ro

Credit foto: Dan Alexandru Wekerle

Nastase invinge la Arad si redevine lider!

  • Bogdan Nastase a obtinut la Arad cea de-a doua victorie din 2011 si, profitand de abandonul lui Ivan, a redevenit liderul Cupei Dacia. Mai mult, Nastase devine primul pilot care concureaza cu Logan 1.6 MPI care puncteaza in clasamentul general al CNRD 2011.

 

  • Octavian Tirnovean s-a clasat pe locul secund si s-a impus autoritar in competitia debutantilor, iar Sebastian Barbu a completat podiumul etapei de la Arad si se mentine pe prima pozitie a Trofeului Klar, intrecere care va desemna cel mai bun pilot al Cupei Dacia pe macadam.

 

  • Doar trei dintre cele 13 echipaje aflate pe lista de start au abandonat, procentajul masinilor Logan 1.6 MPI ajunse la finalul intrecerii de la Arad fiind de 76,92%. Un rezultat excelent, care reconfirma fiabilitatea acestui tip de automobile intr-o competitie pe care au terminat-o doar 61,1% dintre concurentii din CNRD 2011, respectiv 51,08% daca ii punem la socoteala si pe sportivii straini.

 

 

 

Editia 2011 a Raliului Aradului a fost o competitie record din punctul de vedere al numarului de concurenti aflati pe lista de start, 92 de echipaje aliniindu-se la startul intrecerii in conditiile in care aceasta a contat ca etapa nu doar in Campionatul National de Raliuri Dunlop, ci si in competitia interna din Ungaria. Capcanele traseului, amintind, deopotriva, de probele WRC din Japonia, dar si din Finlanda, precum si ritmul ridicat in care s-a concurat a facut ca la final sa consemnam o multime de abandonuri, numarul celor ajunsi la finis depasind cu putin jumatate din numarul total de participanti. Modelul Logan 1.6 MPI si-a probat insa fiabilitatea si in aceste conditii extrem de dure, doar 3 dintre cele 13 echipaje care au luat startul in Cupa Dacia nereusind sa termine intrecerea. Si aceasta in conditiile in care pilotii inscrisi in intrecerea monomarca nu si-au menajat deloc masinile, marturie stand atat faptul ca invingatorul, Bogdan Nastase, a punctat in clasamentul absolut, cat si victoria acestuia la Clasa 9, completata de prezenta lui Octavian Tirnovean pe treapta a treia a podiumului.

 

 

Competitia a debutat cu superspeciala gazduita de circuitul VIK Power din Arad, proba adjudecata de invingatorul de la Sibiu, Sebastian Barbu, care a fost urmat de Viorel Ivan si Bogdan Cornea. Insa, firesc, lucrurile serioase abia urmau, ziua secunda programand 10 sectiuni competitive extrem de solicitante. Barbu a inceput ziua cu un nou ”scratch”, si a fost urmat de Bogdan Nastase. Acesta isi declarase intentia de a obtine un rezultat care sa faca uitat abandonul din 2010, dar si pe cel din runda precedenta, de la Sibiu, si avea sa-si probeze dorinta de victorie adjudecandu-si proba cu numarul 3 cu un ecart care-i permitea sa devina noul lider al intrecerii. Era doar inceputul unei prestatii fara greseala, Nastase dovedindu-se cel mai rapid pe toate sectiunile competitive ramase de disputat, obtinand o victorie pe care nimeni nu o poate pune la indoiala. La reusita lui Bogdan Nastase a contribuit si Horatiu Baltador, cel care in mod normal este partenerul lui Spartacus Popa. Cei doi piloti hotarasera sa faca schimb de copiloti pentru shakedown, insa, dupa incidentul in care a fost implicat Spartacus Popa cu acest prilej,  Alex Popidan, colegul lui Bogdan, a avut nevoie de investigatii medicale si nu a mai putut sa isi reia locul in dreapta lui Nastase, asa ca acesta a fost nevoit sa concureze avandu-l in dreapta tot pe Horatiu.

 

 

Nastase s-a dovedit si cel mai rapid pilot la Clasa 9 si a terminat competitia pe locul 10 in clasamentul FIA, devenind primul concurent al Cupei care puncteaza in ierarhia absoluta a CNRD 2011. A fost un raliu cu probe extrem de dificile si spectaculoase, motiv pentru care ma bucura enorm modul in care ne-am descurcat. Victoria obtinuta aici este extrem de importanta atat pentru ca ne-a permis sa revenim pe prima pozitie in clasamentul Cupei, cat si pentru moralul nostru. Aveam nevoie ca de aer de un astfel de rezultat dupa 3 runde in care lucrurile nu au mai mers la fel de bine precum la Brasov, dar si dupa incidentul de anul trecut. Pentru cele trei etape ramase de disputat ne propunem sa reusim un ritm care sa ne permita sa ne pastram prima pozitie in clasamentul Cupei, dar si sa ne batem pentru victoria in Trofeul Klar macadam, intrecere in a carui ierarhie trebuie sa compensam abandonul de la Sibiu, a declarat, la final, vizibil multumit, Nastase.

 

 

Viorel Ivan, liderul ierarhiei Cupei inaintea acestei runde, a abandonat pe proba speciala cu numarul 5, competitia fiind parasita ulterior si de Florin Tincescu si Bogdan Cornea, piloti care, la momentul iesirii din cursa, erau in lupta pentru victoria in intrecerea debutantilor si un loc pe podium la ”general”. Finalmente, locul secund avea sa-i revina lui Octavian Tirnovean, cel care si-a trecut in cont si locul 3 la Clasa 9, precum si victoria in competitia debutantilor Cupei (in care a fost urmat de Gioarsa si Simone Tempestini), al carui lider a devenit dupa aceasta runda. Pozitia a treia a fost reusita de Sebastian Barbu, la capatul unui raliu in care a avut de depasit o multime de probleme. Punctele obtinute in aceasta intrecere, coroborate cu cele rezervate invingatorului in Raliul Sibiului, ii permit lui Barbu sa-si pastreze prima pozitie in Trofeul Klar macadam.

Barbu conduce dupa prima zi a Raliului Aradului!

  • Sebastian Barbu este lider in Cupa Dacia dupa prima zi a Raliului Aradului 2011
  • La startul competitiei masinilor 1.6 MPI nu s-a mai aflat Spartacus Popa, acesta avariindu-si masina ca urmare a unei iesiri in decor ce a fost consemnata in shakedown-ul programat vineri dimineata

 

Superspeciala care a deschis ostilitatile in Raliul Aradului 2011 a oferit o disputa extrem de interesanta pentru suprematie. Insa, firesc pentru o proba cu o lungime de numai 2 km, ecarturile dintre piloti nu sunt mari, adevarata lupta pentru victorie urmand sa se dea sambata, atunci cand sunt programate celelalte 10 probe ale competitiei care reprezinta etapa cu numarul sase in editia 2011 a Campionatului National de Raliuri Dunlop si Cupa Dacia.

 

Primul loc in clasamentul provizoriu al Cupei este ocupat de Sebastian Barbu, castigatorul rundei precedente, de la Sibiu, si primul lider in Trofeul Klar macadam. El l-a devansat cu jumatate de secunda pe Viorel Ivan, pilotul care conduce in ierarhia sezonului, si cu 0,7 secunde pe Bogdan Cornea, cel mai rapid dintre debutanti. Demn de remarcat este faptul ca toti pilotii amintiti sunt, in aceasta ordine, si pe podiumul Clasei 9, reconfirmand astfel calitatile modelului Logan 1.6 MPI.

 

Asa cum aminteam insa, confruntarea decisiva in Raliul Aradului se da sambata, atunci cand sunt programate 10 sectiuni competitive. In fapt sunt cinci probe care se vor parcurge de cate doua ori, cea mai scurta dintre acestea, Lalasint, masurand 5,9 km, in timp ce Nadas (22,4 km) este cea mai lunga. Startul pe PS2 este programat la ora 8:14, in timp ce ceremonia sosirii oficiale se va derula incepand cu ora 20, atunci cand deja vom cunoaste ierarhia provizorie a intrecerii.

 

credit foto: Rares Fetean – Rallymax.ro

Duelurile din Cupa Dacia se muta in Vest

Aradul gazduieste vinerea si sambata aceasta una dintre cele mai interesante etape de raliu din 2011. Cu un record de inscrieri- 95, Raliul Aradului este etapa oficiala si in Romania si in Ungaria astfel incat competitia se anunta mai  incitanta ca oricand. Firesc, de la startul intrecerii nu puteau lipsi nici protagonistii Cupei Dacia, la startul competitiei de la Arad aflandu-se si 13 echipaje care utilizeaza modelul Logan 1.6 MPI.

 

 

Concurentii de la Cupa au participat vineri, de la ora 8, la Shakedown-ul programat la Frumuseni, in timp ce prima sectiune competitiva, superspeciala, este programata incepand cu ora 17:31, pe circuitul de karting VIK Power din Arad, acolo unde, la doar cateva ore distanta, se va concura si in a treia etapa a Campionatului European de Supermoto. In mare parte traseul va fi aceelasi (un circuit de supermoto este format din 70% asfalt și 30% zona asemanatoare cu un traseu de motocross), fiind excluse doar saritorile specifice competitiilor moto. Lungimea totala a traseului superspecialei de la Arad este de 2 km. Si daca tot am vorbit de traseu sa spunem ca mai exista o  modificare fata de anul trecut, ultima proba speciala a „Buclei Mici” (care aducea mai mult a aeroport) fiind inlocuita cu alta, mult mai tehnica si mai spectaculoasa, care va inaugura ziua de sambata.

 

 

Viorel Ivan, noul lider al Cupei, vine la Arad cu dorinta declarata de a-si apara pozitia si de a repeat succesul din 2010. Sarcina sa nu este insa deloc una lejera. Nastase este un specialist al macadamului, fapt confirmat de castigarea, in 2010, a primei editii a Trofeului Klar, si are ambitia de a razbuna abandonul de la Sibiu (consemnat intr-un moment in care era pe primul loc), ca si pe cel consemnat anul trecut, aici, la capatul celei mai lungi sarituri din sezonul 2010. Un alt adversar de temut pentru Ivan, campionul de anul trecut, este Sebastian Barbu. Acesta traverseaza o forma excelenta, probata si de succesul de la Sibiu, care l-a instalat in pozitia de lider al Trofeului Klar si i-a permis sa reduca substantial din ecartul care-l separa de prima pozitie (ocupa, actualmente, locul 4, si are un handicap de 12,5 puncte fata de Ivan).

 

 

De urmarit sunt si prestatiile lui Florinel Tincescu si Octavian Tarnovean, cei care se bat pentru suprematie in  competitia debutantilor, ocupand, totodata, pozitii onorante si in ierarhia generala a Cupei (pozitiile 3 si 5). Totodata, in lupta pentru primele pozitii este de asteptat sa se implice si Adrian Dragan, Spartacus Popa, sau ”lupii tineri” Gioarsa si Cornea, care au izbutit deja in rundele anterioare prestatii care le-au permis sa urce in zona superioara a ierarhiei de etapa.

 

 

 

Raliul Aradului 2011

• Suprafaţa: macadam

• Lungime totala raliu : 493.20 km

• Lungime probe speciale: 124.60 km

• Numar probe speciale: 11

• Procentaj probe speciale din parcursul total: 25.26%

• Cea mai lunga proba speciala : “Crinti” (PS6, PS7) – 17.00 km

• Cea mai scurta proba speciala : “Superspeciala” (PS1) – 2.50 km

Praf, caldura si adrenalina!

Echipajul „auto motor si sport”, Adrian Dragan si Vali Bradateanu, a venit increzatori la Sibiu, primul macadam din 2011, dupa trei etape de asfalt unde evolutia lor a fost influentata puternic de conditiile meteo, la Targu Mures si de o avarie tehnica la Cluj. Plecati de pe pozitia a saptea a clasamentului, cei doi sperau sa obtina la Sibiu cat mai multe puncte, dar principalul obiectiv a ramas, ca si pana acum, incheierea raliului.

 

 

Motivati si increzatori in fortele proprii, cei doi au incercat o abordare curajoasa a celor peste 110 km de probe de clasament impartiti in doua zile de concurs si nu mai putin de 11 speciale. Pentru anul acesta, Raliul Sibiului a venit insa cu o serie de noutati, printre care doua probe speciale de noapte, Paltinis de 8,5km si Santa 7 km.

 

 

Pentru echipajul “auto motor si sport” problemele au inceput insa din start. Anvelopele primite cu cateva ore inaintea startului fiind co specificatie mai moale decat cea comandata initial. Din acest motiv si avand in vedere duritatea traseului cei doi au optat pentru a merge cu doua roti de rezerva, ceea ce a influentat negativ performantele masinii. Si nu in cele din urma, de data aceasta a fost evident ca masina, specificatie 2009 este depasita din punt de vedere tehnic fata de cele ale adversarilor directi, ceea ce intr-un raliu unde 7 din cele 11 probe speciale au fost in urcare s-a dovedit in final un handicap major. In aceste conditii prima zi a raliului s-a incheiat pentru cei doi cu pozitia a zecea, in clasamentul  Cupei Dacia.

 

 

Ziua a doua, a debutat cu dubla Crinti, o proba speciala in urcare de 17 km, care s-a parcurs de doua ori fara service si unde principala problema a fost supra incalzirea motorului. Cu caldura la maxim si cu cockpitul plin de praf, Adrian si Vali au reusit sa-si isi imbunatateasca pozitia in clasament dupa un parcurs lipsit de probleme.

 

 

 

Ultimul asalt a fost reprezentat de combinatia Calugaru Max de 10,5 km dintre care 6 km pe asfalt si coborarea pe Santa, bucla ce urma sa se parcurga de asemenea de doua ori. Din pacate un incident nefericit a dus la oprirea raliului inaintea ultimei probe speciale, drept pentru care toate echipajele au primit timpii de la prima coborare pe Santa.

 

 

In aceste conditii, cei doi aveau sa incheie pe pozitia a sasea in clasamentul final, reusind in ciuda unei cutii de viteze cu o demultiplicare foarte lunga sa castige patru pozitii in clasament.„Din pacate lipsa cutiei de viteze scurte ne-a privat de un rezultat mai bun. Am mers fara greseala, si am avut notate corect toate posibilele capcane de pe traseu. Dar de data aceasta chiar nu s-a putut mai mult, Sper ca pana  la Arad sa rezolvam aceasta problema cu transmisia sis a revenim in lupta pentru podium”, a spus Adrian Dragan.