Tag Archives: lucian radut

Lucian Răduț a câștigat Trofeul TOTAL

Ploaia căzută duminică la Brașov în cantitați mari a afectat desfășurarea Trofeului TOTAL, startul fiind decalat iar manșa secundă de concurs anulată. Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer Evolution) a profitat cel mai bine de condițiile de aderență scăzută, parcurgând traseul în 2 minute și 40,597 secunde. Pilotul Rally Dream Team a câștigat detașat Trofeul TOTAL, fiind mai rapid cu peste 9 secunde decât cel de-al doilea clasat, Istvan Soos. Pilotând un Subaru Impreza de grupa N, Soos a fost mai rapid cu doar o zecime de secundă decât Costi Stratnic (Dacia STCC), cel care a terminat întrecerea pe ultima treaptă a podiumului.   

A treia etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2018 a dat al treilea învingător diferit. După ce Simone Tempestini și Andrei Dumitrescu au câștigat în primele două runde, victoria Trofeului TOTAL i-a revenit lui Lucian Răduț. Deși programul prevedea două manșe de concurs, ploaia torențială ce și-a făcut apariția duminică după-amiază la Brașov a dus la amânarea startului în manșa întâi cu mai multe zeci de minute, întreruperea cursei în mai multe rânduri din cauza ieșirilor în decor și, în final, anularea manșei secunde. În aceste condiții, clasamentul final a fost constituit pe baza rezultatelor de pe prima urcare de concurs.   

 

Clasamente Trofeul TOTAL 2018

 

Sâmbătă nu a plouat deloc pe traseul de pe Drumul Poienii, recunoașterile și antrenamentele cronometrate desfășurându-se pe un asfalt complet uscat. Pilotând un monopost Tatuus, Andrei Dumitrescu a obținut cel mai bun timp al zilei, mai mic cu peste două secunde decât cel al lui Răduț, clasat al doilea. Nici duminică dimineața nu a apărut ploaia, însă totul s-a schimbat în pauza dinaintea manșelor de concurs. Ploaia căzută în cantități foarte mari a format șiroaie de apă pe traseu și a forțat organizatorii să amâne startul din motive de siguranță. După ce ploaia s-a mai temperat, s-a pornit în concurs însă incidentele de cursă au dus la oprirea ei de mai multe ori. Pilotând o mașină cu tracțiune intergrală de grupa H, Lucian Răduț a obținut un timp mult mai bun decât urmăritorii săi, câștigând Trofeul TOTAL. Având în vedere că Dumitrescu a încheiat doar cu al 16-lea rezultat, Răduț este și nou lider al clasamentului general CNVC. 

 

În manșa de concurs am mers strict la rezultat. Mie îmi place foarte mult în condiții de aderență scăzută și îmi place foarte mult Poiana. Chiar dacă ploaia nu este bună pentru spectatori și pentru spectacol în general, sunt de părere că un pilot trebuie să știe să meargă în toate condițiile. Iar ploaia mai omogenizează puterile și mașinile. În rest, campionatul este încă la început.” a declarat Lucian Răduț.        

Marea surpriză a podiumului a fost Istvan Soos. Pilotul brașovean nu reușise încă, în 2018, să câștige grupa N dar iată că aici a izbutit. Și mai mult decât atât, Soos s-a clasat al doilea în clasamentul OPEN. După ce în primele două etape încheiase pe a patra poziție, Costi Stratnic a urcat pe podiumul Trofeului TOTAL, câștigând și categoria mașinilor cu tracțiune spate. Un alt rezultat de excepție este locul 4 obținut de Andrei Șerban, cu o Skoda Fabia cu tracțiune față. Lui Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) i-a revenit a cincea poziție a clasamentului general, fiind urmat de Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer EVO X) și de cel mai rapid pilot al grupei A, George Crețu (Mitsubishi Lancer EVO VIII).

 

Călin Făgădar (Mitsubishi Lancer Evolution) s-a clasat al optulea, în fața unui alt reprezentant al categoriei 2 Roți Motrice – tracțiune față, Riccardo Tarabelli (Renault Clio) și a celui mai rapid diesel, Dragoș Savloschi (BMW 330CD). După cum era de așteptat, Cătălin Cedric Ghigea (Fiat 124 CSA Abarth Rally) a învins în categoria autovehiculelor istorice.

 

Următoarea etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop se va desfășura la Reșița, în perioada 30 iunie – 1 iulie 2018.

Total și Service Auto Serus au fost parteneri oficiali ai evenimentului iar Kaufland România, partener principal. Trofeul TOTAL a fost susţinut de partenerii: Omniasig, Comprest, Zizin – Ape Minerale Naturale, Pro-X, Konvekta şi Hotel Aro Palace. Partener tehnic: Cyclon Motorsport.

 

Trofeul TOTAL a fost organizat de Auto Blic împreună cu Primăria şi Consiliul Local Braşov, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov, al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov şi al Regiei Autonome de Transport Braşov.

Lucian Răduţ a câştigat Trofeul Serus

Forţat de condiţiile meteorologice nefavorabile să îşi amâne debutul cu o săptămână, Campionatul Naţional de Viteză în Coastă Dunlop şi-a desfăşurat în acest weekend prima etapă a sezonului. Gazdă, prin tradiţie, a rundei întâi a fost traseul de la Râşnov – 92 de concurenţi participând în cadrul Trofeului Serus. La volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, Lucian Răduţ şi-a adjudecat victoria, devansându-l pe campionul bulgar Lyuben Kamenov, care a pilotat un model similar. Ultimul loc pe podium i-a revenit lui Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO V).

Lyuben Kamenov a stabilit cel mai bun timp al întregului weekend, fiind singurul pilot care a reuşit să urce cei 4 km ai traseului de pe Valea Cetăţii în mai puţin de două minute. Acest lucru s-a întâmplat însă sâmbătă, în cadrul antrenamentelor cronometrate, în condiţii de asfalt uscat. Ploaia a udat duminică dimineaţă Rasnovul, manşele de concurs desfăşurându-se pe un traseu unde zonele ude au alternat cu cele uscate. Vicecampionul naţional de anul trecut, Lucian Răduţ, l-a surclasat pe Lyuben Kamenov în ambele runde de concurs, ecartul total dintre cei doi fiind de 4.338 secunde. Al treilea loc pe podium a fost disputat de Paul Andronic şi Alexandru Mirea. Mirea, pilotând un Audi A4, a fost mai rapid cu o secundă pe prima urcare, însă Andronic l-a devansat cu 1.4 secunde în manşa secundă, “suflându-i” podiumul. Oricum, performanţa lui Alexandru Mirea este una notabilă, maşina sa fiind încadrată la o clasa inferioară (H3).

Eduard Cozma a terminat Trofeul Serus pe a cincea poziţie, în faţa celor doi prieteni-rivali de la grupa N. Duelul lui Călin Manitiu (Subaru Impreza) cu Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer EVO X) a fost din nou foarte strâns, fiecare reuşind să câştige câte o manşă de concurs. Manitiu a ieşit în final câştigătorul grupei, cu un avans de doar 0.047 secunde în faţa lui Mitroi. Pe 10 în clasamentul OPEN şi pe 3 la N a încheiat Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evo VIII). Vicecampionul naţional de raliuri, Dan Girtofan, a testat la Râşnov în condiţii de concurs noua sa Skoda Fabia R5. Fără a avea o presiune a unui rezultat şi fără a forţa foarte mult, Giri s-a clasat al optulea.

Gabriel Ene, ocupantul celui de-al nouălea loc în clasamentul OPEN, a fost cel mai rapid pilot al unei maşini cu tracţiune pe două roţi motrice (sub 3500 cc). Pilotând o Honda Civic EP3, Ene l-a devansat pe Claudiu Ciucă (Renault Megane). Campionului Andrei Şerban (Skoda Fabia) i-a revenit doar al treilea timp al maşinilor 2WD. Lupta la vârful grupei A s-a dat între doi piloţi ai unor Mitsubishi Lancer Evo VII. Ciprian Ciobotaru l-a învins pe Adi Iliescu, pe 3 clasându-se Istvan Soos (Subaru impreza). Dorin Alexandrescu (VW Golf GTi) a câştigat prima etapă a noului campionat dedicat autovehiculelor istorice. El a fost însoţit pe podium de Costin Ganescu (Fiat X1/9) şi de Adrian Bortica (BMW 1602). Rally Dream Team a urcat pe prima treaptă a podiumului destinat echipelor. Pe doi au încheiat cei de la WOT Racing 2 iar pe trei, Yacco Racing Team.

 

La Trofeul Serus şi-a făcut debutul şi noul Campionat Naţional de Viteză în Coastă Dunlop 2, care şi-a disputat câte o etapă în fiecare din cele două zile. La volanul unui Volkswagen Golf, Claudiu Ionescu a câştigat runda de sâmbătă iar Remus Hâncu, pilotând o Dacia Nova, s-a clasat al doilea. Cei doi au făcut rocada duminică, având aşadar punctaj egal după primele două etape. Podiumul a fost completat sâmbătă de Paul Turcanu iar duminică de Claudiu Orha.

 

Parteneri principali ai evenimentului sunt Serus, dealer autorizat Dacia, Renault, Nissan, şi Total România. Partenerii evenimentului: Pro-X, Silnef Security, Zizin – Ape Minerale Naturale, Olmedo şi Cyclon Motorsport. În mod tradiţional, Consiliul Local şi Primăria Râşnov sunt parteneri oficiali. 

 

Trofeul Râşnov a fost organizat de Auto Blic sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi s-a desfăşurat cu sprijinul Poliţiei Rutiere Braşov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Braşov şi al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. 

 

Parteneri media: autorally.ro, Rock FM, Zile şi Nopţi

 

Paul Andronic a câștigat Marele Premiu al Orașului Brașov și a devenit campion

În 3 și 4 octombrie 2015 s-a desfășurat Marele Premiu al Orașului Brașov, ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop. La volanul unui Mitsubishi Lancer EVO IX, Paul Andronic și-a trecut în cont cea de-a treia victorie a sezonului și a devenit, pentru prima dată în carieră, Campion Național Absolut. 

Andronic MP brasov 2015

Vremea bună, numărul mare de participanți (92 de mașini înscrise în concurs) și miza acestei runde, au adus foarte mulți spectatori pe marginea traseului și în parcul de service. Drumul ce leagă municipiul Brașov de stațiunea Poiana Brașov, gazda întrecerii, avea să aibă onoarea de a stabili un nou campion național la viteză în coastă după ce Lucien Hora a dominat ultimele 5 sezoane. Paul Andronic a venit la Brașov cu un avans de doar 6 puncte în fruntea clasamentului general. Din postura de ocupant al celei de-a doua poziții dar cu un moral foarte bun (câștigând ultimele două etape), Lucian Răduț (Mitsubishi Lancer EVO VIII) era pregătit să dea totul pentru a pleca de la poalele Tâmpei cu titlul de campion. Cei doi s-au luptat de la prima și până la ultima urcare, pilotul Autotehnica reușind să se impună în final cu un avans de mai puțin de o jumătate de secundă. Pe prima urcare de concurs, Andronic a reușit un timp excelent, urcând cei 5 km ai traseului în 2 minute și 18,548 secunde, cu 1,2 secunde mai repede decât Răduț. Deși pilotul Rally Dream Team a avut cel mai bun timp al celei de-a doua manșe de concurs, nu a fost suficient pentru a recupera decât 8 zecimi de secundă iar Andronic și-a adjudecat titlul mult așteptat.

 

A fost foarte greu. Nu cred că ne așteptam niciunul dintre noi să ajungem la timpii obținuți. Lupta pentru titlu ne-a motivat. întotdeauna vin cu mare plăcere la Brașov. Sunt fascinat de traseu, de public, de întreaga atmosferă. Este special aici.” a declarat Paul Andronic la finalul concursului.

Podium MP Brasov 2015

Lucian Răduț este nevoit să se mulțumească în acest an cu titlul de vicecampion în clasamentul OPEN și cu cel de campion al grupei H. Andronic și Răduț au fost însoțiți pe podium de Istvan Kavecz (BMW M3), pilotul maghiar, campion al Croației, care a participat pentru prima dată la o etapă românească. Cornel Gardean (Subaru Impreza WRX) s-a clasat al patrulea în clasamentul general, în fața lui Andrei Şerban (Skoda Fabia), cel mai rapid pilot al unei mașini cu două roți motrice (sub 3000cc) și al altui pilot cu tracțiune față, Bogdan Rusea (Renault Megane). 

 

Alexandru Mitroi (Mitsubishi LancerEVO X) a câștigat grupa N la Brașov și și-a adjudecat titlul de campion al acesteia. El a fost urmat în clasamentul etapei de Calin Manitiu (Subaru Impreza N12) și Ion Nicolae (Mitsubishi LancerEVO VIII). Bogdan Ungureanu a fost cel mai rapid pilot al grupei A, și el devenind campion al grupei în urma etapei de la Brașov. Podiumul grupei A la Marele Premiu al Orașului Brașov a fost completat pe a doua poziție de Adrian Sotingeanu (Subaru Impreza ȘTI GC8) iar pe a treia poziție de Liviu Savu (Mitsubishi LancerEVO VIII).

 

Gunther Graef (BMW 1602) a fost cel mai rapid pilot al “istoricelor”, câștigând clasa I1. Costin Ganescu (Fiat X1/9) a ieșit învingător al clasei I2. Marele favorit al acestei categorii, Cătălin-Cedric Ghigea a lovit sâmbătă puternic mașina de concurs (Alfa Romeo Alfetta GTV) și a fost nevoit să abandoneze. Ghigea avea deja titlul de campion “în buzunar” încă dinaintea etapei brașovene. Elias Julian Raduta (Renault Clio) a fost cel mai rapid pilot debutant iar Horia Gheorghe (Honda Civic Type R) cel mai rapid junior.

 

Marele Premiu al Orașului Brașov l-a omagiat pe Eugeniu Ionescu-Cristea, multiplu campion național de raliuri, viteză în coastă și viteză pe circuit, precum și detinător al titlului de Campion Balcanic la raliuri, dispărut dintre noi în 2011. Nepotul acestuia, Horațiu Ionescu Cristea, i-a înmânat lui Paul Andronic un trofeu special, acordat celui care a obținut cel mai bun timp al unei urcări pe parcursul acestui weekend.

 

Marele Premiu al Orașului Brașov este susținut de Consiliul Local și Primăria Brașov și se desfăsoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv. Evenimentul este organizat de Auto Blic cu sprijinul Serviciilor de Poliție Rutieră Brașov, al Poliției Locale Brașov, al Brigăzii de Jandarmi Mobilă Brașov, al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgentă Brașov și al Regiei Autonome de Transport Brașov. Asistența medicală este asigurată de Apel One Med.

 

TOTAL și SERUS SERVICE susțin Marele Premiu al Orașului Brașov în calitate de parteneri oficiali iar Pro X în calitate de partener principal. Parteneri ai evenimentului: Coprest, ZIZIN, AHA Bistro & Lounge. Partenerul tehnic al evenimentului este Cyclon Motorsport.
Parteneri media: KISS FM, Zile și Nopți, Autorally.ro, RTT Metropola, Prețul Zilei, Mix TV.

Lucian Răduț, marele campion al Trofeului Câmpulung Muscel

Lucian Răduț a câștigat Trofeul Câmpulung Muscel 2015, la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo VIII. El a câștigat ambele manșe de concurs cu un timp comulat de 2:57.689. Pe locul doi s-a clasat Paul Andronic (Mitsubishi Lancer EVO IX), la un ecart de aproape două secunde și jumătate față de campion. Pe podium a mai urcat Andrei Dumitrescu la comenzile unui monopost Tatuss, care i-a întrecut pe  Costi Stratnic (BMW 135d), Șerban Andrei (Skoda Fabia) și Dan Prepeliță (Audi RS4).

Trofeul Campulung Muscel 2015

Ion Nicolae (Mitsubishi Lancer Evo VIII) a câștigat grupa N, devansându-i pe Alexandru Mitroi (Mitsubishi Lancer Evo X) cu o jumătate de secundă și pe Raul Szene (Mitsubishi Lancer Evo IX) cu aproape o secundă si jumătate.

 

Grupa A a fost câștigată de Adi Sotingeanu (Subaru Impreza GC8), care a avut un avans de 1.2 secunde față de Bogdan Ungureanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) și de 1.35 secunde față de Radu Ortelecan (Mitsubishi Lancer Evo VI).

 

Clasamentul mașinilor cu două roți motrice a fost condus de Andrei Șerban (Skoda Fabia), urmat de Alex Mirea (Honda Civic EP3) și Claudiu Ciucă (Renaul Megane), iar în clasamentul mașinilor cu două roți motrice cu peste 3000 de cmc, Costi Stratnic (BMW 135d), a fost urmat de Florin Voicu (Ferrari 430 Challenge).

 

Aproximativ 7000 de spectatori au fost prezenți, duminică, pe traseul de la Lerești- Voina, la Trofeul Câmpulung Muscel 2015, organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv și cu sprijinul primăriilor Câmpulung și Lerești.

public

Etapa a VI-a în cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop s-a dovedit a fi un adevărat regal automobilistic. Numeroșii și entuziaștii spectatori a fost răsplătiți din plin de spectacolul realizat de piloți.

 

Două defecțiuni tehnice au făcut ca doi dintre favoriții la titlu să nu reușească să ia puncte la Câmpulung. Ovidiu Zaberca a ieșit în decor în ziua antrenamentelor, fiind nevoie trasportarea sa la Spitalul Județean de Urgență Pitești pentru investigații. Duminică, în ziua concursului, în prima manșă, Cornel Gărdean a fost forțat și el să renunțe la competiție, incidentul rutier nefiind însă unul cu urmări asupra pilotului.

 

Premierea la general, organizată pe traseu, a fost oficializată de către ministru Energiei, Andrei Gerea, și el tot argeșean.

 

Șampanie și emoție la cote maxime
În Piața Primăriei municipiului Câmpulung a avut loc festivitatea de premiere extinsă, trofeele fiind înmânate de către prefectul județului Argeș, Mihail Oprescu, primarul interimar al municipiului, Liviu Țâroiu, viceprimarul Bogdan David, deputatul Gheorghe Marin, autoritățile locale din Lerești și de către partenerii evenimentului.

Nicu Zaberca

Într-un moment plin de emoție, titlul King of the Hill a fost primit de Nicolae Zaberca, tatăl lui Ovidiu Zaberca, cel care a primit încurajări la scenă deschisă din partea publicului. Președintele FRAS, Norris Măgeanu, a premiat două talente locale, pe Fabian Glonț și pe Măriuca Enache, cea care a și intonat Imnul României în debutul ceremoniei.

 

Organizatorii Trofeului Câmpulung 2015, eveniment susţinut şi promovat de către Consiliul Judeţean Argeş, mulțumesc publicului prezent la cursă, piloților pentru spectacolul făcut, partenerilor care s-au implicat în realizarea evenimentului și tuturor partenerilor media.

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil-Audi, Pasteur Caroseria, M- Carbon Parts, Pentarom, DJTS Argeş, Kilicom, Magic Safe Security și Kiss FM!          

Lucian Radut trece la grupa N

Vicecampionul grupei H din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop 2010, Lucian Radut, va lua startul in sezonul 2011 in cadrul grupei N cu un Mitsubishi Evo 8.

Motorsportnews.ro: De unde pasiunea pentru sporturile cu motor si cum a inceput aventura ta in motorsport?

Lucian Radut: De unde: din copilarie cand imi confectionam masinute din orice imi imaginam curse. Prima participare a fost la un concurs organizat de A.C.R. pentru amatori unde am obtinut locul 2 cu masina familiei Lada 1200.

Motorsportnews.ro: Avand in vedere faptul ca acest sport necesita resurse financiare importante iar posibilitatile actuale in Romania nu sunt asa de mari incat sa faci o profesie din asta, spune-ne cateva lucruri despre activitatile tale zilnice. Care este profesia si locul de munca unde iti desfasori activitatea, in ce consta, asemanari cu motorsportul?

Lucian Radut: Nu cred ca as fi putut practica acest sport daca nu as fi avut cunostinte solide in domeniu. Ma ajuta foarte mult faptul ca sunt inginer auto si faptul ca am un garaj auto care presteaza si activitati de service.

Motorsportnews.ro: Esti vicecampion la Gr. H in sezonul 2010 in CNVC Dunlop 2010, esti multumit de rezultat?

Lucian Radut: Rezultatul este maxim si nesperat. In 2010 cu Fordul Cosworth am avut evenimente si bucurii speciale. Am fost nevoit sa risc ca sa obtin rezultate. Am fortat motorul si masina peste limite.

Motorsportnews.ro: Care a fost cel mai bun rezultat al tau din intreaga ta cariera sau mai bine zis care a fost cea mai memorabila reusita a ta din punctul tau de vedere?

Lucian Radut: Locul 3 general obtinut la Ranca anul trecut 2010 si titlul de Campion National ACR 2009 unde am obtinut locul 1 general in cateva randuri.

Motorsportnews.ro: Care este etapa care iti place cel mai mult din tot campionatul, unde te simti cel mai bine, si care etapa o consideri cea mai bine organizata din toate punctele de vedere promovare, securitate etc.?

Lucian Radut: In general imi plac traseele de mare viteza. Poiana Brasov este cel mai frumos traseu de coasta, dar nu se mai organizeaza de ceva timp. Mediatizate local sunt Sinaia, Campulung si Resita.

Imi plac toate etapele din Campionatul National. Fiecare are particularitatile ei si sunt foarte diferite. Sunt necesare abordari tehnice si de pilotaj diferite.

Motorsportnews.ro: Vorbind despre fani , ce parere ai despre cei din Romania? Ce crezi ca s-ar putea face astfel incat numarul fanilor pe probele speciale sa creasca sau nu exista public interesat de competiile de motorsport de la noi din tara?

Lucian Radut: Sunt foarte multi carora le place acest sport. Cred ca NU se vrea cresterea publicului pe probele speciale. NU exista interes pentru acest lucru. Daca nu stii unde sa cauti nu afli de nicaieri de urmatoarea etapa de raliu sau coasta. De aceea sunt participanti putini si interesul sponsorilor scazut.

Motorsportnews.ro: Initial vroiai sa ne prezinti o alta masina tot un Mitsu care il pregateai de Gr H insa cand am ajuns la tine la garaj ne-ai surprins cu o alta masina tot un Mitsu insa care va fi pregatit de gr.N, ce s-a intamplat de ai abandonat proiectul initial?

Lucian Radut: Imi schimb masina. Anul acesta merg pe un EVO 8 despre stiu ca se piloteaza diferit fata de Cosworth.  Masina este de grupa N. Vroiam sa construiesc una de H cu care sa castig grupa si generalul. Nu cred ca se poate asta doar cu vointa. Mai am de invatat! De aceea un Mitsubishi de N consider ca este mai potrivit. Trebuie sa ma acomodez cu masina cat mai repede.

Motorsportnews.ro: Beneficiezi de sprijinul vreunui sponsor in acest sezon ? ( daca consideri ca e sigur si vrei sa zici ar fi ok si pt el ma gandesc)

Lucian Radut: In toata lumea sportul este sustinut de sponsori pentru ca Sportul nu produce nimic.

Am crescut impreuna cu sponsorii mei.

Motorsportnews.ro: Spune-ne cateva cuvinte despre echipa pe care o vei inscrie in acest an in CNVC Dunlop, unde il vei avea alaturi pe Ciprian Ciobotaru. (ce nume va avea echipa, daca vor mai fi si alti colegi in echipa, clasele unde va inscrieti etc)

Lucian Radut: Capitanul de echipa este Ciprian. Eu sunt colegul lui. Echipa noastra se numeste RALLY DREAM TEAM. Ce stiu este ca noi doi vom merge la Grupa N si A.

Motorsportnews.ro: Te gandesti pe viitor sa iei startul si la vreo etapa de raliu sau iti place mai mult la coasta?

Lucian Radut: Vreau sa particip in orice competitie cu masini de curse in cadru legal organizat si sigur. In raliuri am participat cu un Ford Escort Rs ca pilot. Am avut rezultate foarte bune pentru nivelul meu financiar de atunci.

Momentan prefer coasta.

Motorsportnews.ro: In final ai cuvantul

Lucian Radut: De multumit nu prea multumesc pe nimeni cu pasiunea mea. Dar familiei ii multumesc eu ca ma accepta traind foarte mult pentru curse si masini.

Langa mine de la bun inceput a fost Cip, care m-a impins de la spate cand oboseam si credeam ca nu mai apuc urmatoarea etapa.

La bine si la greu Cipi e cu mine mereu!

Multumesc!

SINGUR…. ma lasam dinainte sa ma apuc!

www.lucianradut.ro

10 intrebari/raspunsuri rapide :

Mancarea favorita: Ciorba de salata                                                     

-Bautura favorita: Berea

-Genul de muzica/interpretul favorit: Dance, Rock

-Filmul Favorit: Nu am

-Anotimpul favorit: Vara

-Hobby-uri:  masini de curse, motoare turbo, cutii de viteze

-Pilotul favorit: Puiu Rusu

-Asfalt/Macadam:  asfalt

-FWD/RWD/AWD:  4×4

-Sponsori: nu foarte multi dar inimosi.

Foto: Paul Constantinescu – www.paulconstantinescu.ro

[nggallery id=137]