All posts by Motorsportnews Team

BMW i8, automobilul sport al viitorului

BMW i se remarcă pentru crearea unor concepte de automobile veritabile, dezvoltarea durabilă pe tot ciclul de viață al produsului, începând cu procesul de fabricație, serviciile complementare de mobilitate şi o înţelegere nouă a segmentului premium definită dezvoltarea durabilă în prim-plan. BMW Group prezintă BMW i8, o generaţie nouă şi revoluţionară de automobil sport. Cel de-al doilea model prezentat sub marca BMW i combină un sistem de propulsie hibrid plug-in cu celula pasagerilor creată din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) şi șasiul din aluminiu care înglobează motorul cu ardere internă şi electromotorul, pachetul de acumulatori şi suspensie. Cu acest concept revoluţionar şi designul emoţional al caroseriei optimizată aerodinamic, modelul cu 2+2 locuri – care a fost conceput din start ca hibrid plug-in – deschide calea pentru o abordare extrem de dinamică şi eficientă a plăcerii condusului. În segmentul maşinilor sport, noul i8 demonstrează încă potențialul de dezvoltare a filosofiei BMW i.

BMW_i8_small_800x600

BMW i8 a fost conceput de la început ca maşină sport hibrid plug-in, cu atribute de performanţă deosebite şi o eficienţă extraordinară. Arhitectura LifeDrive – dezvoltată special pentru BMW i – oferă platforma ideală pentru o construcţie cu masă minimă, centru de greutate coborât şi distribuţie perfect egală a maselor între cele două punți. Motorul cu ardere internă şi electromotorul, pachetul de baterii, electronica de putere, componentele şasiului şi funcţiile structurale şi de siguranţă sunt dispuse în cadrul modulului Drive din aluminiu, în timp ce elementul central al modulului Life este celula CFRP a pasagerilor, cu 2+2 locuri. De asemenea, această structură permite un nivel considerabil de libertate a designului pentru a oferi BMW i8 un aspect distinctiv.

 

BMW i8 oferă o interpretare revoluţionară a plăcerii condusului specifică BMW. Sistemul de propulsie hibrid plug-in, dezvoltat şi produs de BMW Group special pentru BMW i8, reprezintă o nouă etapă a evoluţiei în strategia de dezvoltare Efficient Dynamics.

 

Noul BMW i8 este prezentat în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt și urmează să aibă debutul pe piață la începutul anului viitor. Prețul este 126000 € în Germania, 99125 £ în Marea Britanie și 135700 $ în USA, include TVA și nu include bonificația de mediu pentru automobile electrice oferite de guvernele acestor țări.

 

Masa totală redusă a BMW i8 (1.490 kg) se datorează în special celulei pasagerilor realizată din CFRP. Chiar dacă oferă componentei aceeaşi rigiditate, acest material high-tech este cu 50% mai uşor decât oţelul şi cu 30 de procente faţă de aluminiu. Principiul designului ultrauşor inteligent este aplicat la toate componentele automobilului.

 

Uşile sunt realizate dintr-o structură internă din CFRP şi un înveliş exterior din aluminiu, cântărind astfel cu 50% mai puţin decât o construcţie convenţională. Construcţia inteligentă a suportului din magneziu pentru panoul de instrumente aduce o reducere a masei cu aproximativ 30% în comparaţie cu BMW Seria 6. În plus, rigiditatea structurală ridicată a structurii din magneziu permite reducerea numărului de componente, astfel că masa scade cu alte 10 procente. Tehnologia inovatoare a plasticului, utilizată la conductele de aer condiţionat, aduce o scădere cu 60% faţă de componentele convenţionale, îmbunătăţind totodată şi acustica datorită proprietăţilor de absorbţie a sunetului. Datorită faptului că electronica de putere şi electromotorul sunt conectate direct, cantitatea de cabluri necesare este redusă, în timp ce utilizarea parţială a firelor de aluminiu aduce o nouă scădere a masei.

BMW_i8_small_800x600 (1)

De asemenea, BMW i8 este primul automobil de serie din lume care este echipat cu sticlă ranforsată chimic. Această tehnologie inovatoare, utilizată până în prezent în special la fabricarea terminalelor smartphone, are ca rezultat o rezistenţă foarte mare. Paravanul dintre compartimentul pasagerilor şi portbagajul BMW i8 constă în două straturi de sticlă ranforsată chimic, fiecare cu o grosime de numai 0,7 milimetri, cu o folie acustică între acestea. Pe lângă proprietăţile acustice excelente, un alt avantaj al acestei soluţii este scăderea masei cu aproximativ 50% în comparaţie cu sticla laminată convenţional.

 

Motor BMW TwinPower Turbo şi electromotor dezvoltat de BMW Group

 

Sistemul hibrid plug-in de la BMW i8, care cuprinde motorul BMW TwinPower Turbo combinat cu tehnologia BMW eDrive, oferă tot ce este mai bun din cele două universuri: potenţial deosebit pentru eficienţă îmbunătăţită şi caracteristici sportive de condus. BMW Group a dezvoltat intern atât motorul cu ardere internă şi electromotorul, cât şi electronica de putere şi acumulatorul.

 

Caracterul revoluţionar al BMW i8 este accentuat de o altă inovaţie: utilizarea unui nou motor cu ardere internă care va avea premiera odată cu acest model. BMW i8 este primul model BMW de serie care va fi propulsat de un motor pe benzină, cu trei cilindri. Agregatul cu turbocompresor este echipat cu cea mai nouă generaţie a tehnologiei BMW TwinPower Turbo. Este extrem de compact şi, la o capacitate de 1,5 litri, dezvoltă o putere maximă de 170 kW/231 CP. Puterea specifică rezultată – 113 kW/154 CP per litru de cilindree – este la acelaşi nivel cu cea a motoarelor ce echipează maşinile sport de înaltă performanţă şi este cel mai bun raport obţinut de un propulsor de serie produs de BMW Group.

 

Caracteristicile specifice ale noului motor cu trei cilindri derivă din cele ale motoarele BMW cu şase cilindri dispuşi în linie, recunoscute pentru furnizarea excelentă a puterii, pentru capacitatea de a urca în turaţii şi pentru rafinament. Tehnologia BMW TwinPower Turbo a motorului cu trei cilindri cuprinde un sistem de supraalimentare şi injecţie directă pe benzină cu injectoare de mare precizie poziţionate între supape, alături de control al admisiei de aer VALVETRONIC care îmbunătăţeşte eficienţa şi reacţia datorită gestiunii continuu variabile a cursei supapelor. O funcţionare foarte cursivă şi rafinată la turaţii reduse este asigurată printr-un ax de echilibrare și un amortizor integrat în cutia de viteze. Tehnologia BMW TwinPower Turbo şi frecarea internă redusă îmbunătăţesc atât consumul, cât şi caracteristicile de cuplu. Reacţia acceleraţiei este imediată, iar motorul cu trei cilindri ajunge rapid la cuplul maxim de 320 Nm.

 

A doua sursă de putere a automobilului este un electromotor sincron hibrid, dezvoltat şi construit de BMW Group special pentru BMW i8. Electromotorul dezvoltă o putere maximă de 96 kW/131 CP şi produce un cuplu maxim de aproximativ 250 Nm chiar de la demaraj. Specific unui motor electric, puterea de reacţie este disponibilă instantaneu la pornire şi continuă pe toate intervalele de sarcină. Tehnologia BMW eDrive rafinează şi îmbunătăţeşte principiul motorului sincron printr-un aranjament special şi dimensiunile componentelor producătoare de cuplu. Rezultatul este un efect de auto-magnetizare astfel încât câmpul electromagnetic generat la aplicarea curentului rămâne stabil chiar şi la turaţii foarte mari.

 

Acumulatorul special BMW i8 a fost dezvoltată şi produsă de BMW Group. Are un sistem de răcire cu lichid, oferă o capacitate maximă de utilizare de 5 kWh şi poate fi reîncărcat de la o priză normală, de la un panou (Wallbox) BMW i sau la o staţie publică de alimentare. De asemenea, acumulatorul poate fi alimentat cu ajutorul electromotorului la utilizarea frânei de motor.. Demarorul, responsabil de pornirea motorului, poate fi utilizat şi ca generator pentru încărcarea bateriei, puterea necesară fiind furnizată de motorul BMW TwinPower Turbo. Datorită acestor procese diferite se evită descărcarea bateriei BMW i8 şi se păstrează constantă posibilitatea rulării cu energie electrică. Autonomia în regim exclusiv electric este suficientă pentru a parcurge majoritatea traseelor urbane.

 

Puntea spate a BMW i8 este propulsată de motorul pe benzină prin intermediul unei transmisii automate cu şase trepte. Roţile faţă sunt acţionate de electromotor printr-o transmisie automată integrată cu două etape. Puterea maximă combinată de 266 kW/362 CP şi cuplul maxim total de 570 Nm furnizați cumulat către toate cele patru roți formează un sistem deopotrivă dinamic și eficient. Gestiunea inteligentă a sistemului de propulsie BMW i8 asigură o coordonare perfectă a celor două surse de putere. Datorită variaţiei puterii între motorul cu ardere internă şi cel electric, conducătorul beneficiază în orice moment de temperamentul sportiv al BMW i8, în acelaşi timp fiind maximizată eficienţa energetică a sistemului general. Utilizând cele două surse de putere, timpul de sprint (0-100 km/h) este de 4,4 secunde. BMW i8 atinge o viteză maximă de 250 km/h (limitată electronic) care poate fi atinsă şi menţinută exclusiv de motorul pe benzină.

 

Repartiţia variabilă a puterii între punţile faţă şi spate, în funcţie de schimbarea condiţiilor de condus, permite o abordare foarte dinamică a virajelor. La intrarea în viraj, puntea spate beneficiază de mai multă putere. Pentru o accelerare energică la ieşirea din viraj, controlerul sistemului de propulsie revine la repartiţia de bază imediat ce unghiul de bracare devine mai mic.

 

Specificatii_tehnice

Bacau Rally Team evolueaza in fata propriilor suporteri

Suporterii Bacau Rally Team vor avea motiv de bucurie odata cu cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop. Cele patru echipaje Bacau Rally Team isi propun o evolutie fara greseala in fata fanilor de acasa, obiectivul de a obtine maximul de puncte posibile la fiecare clasa, ramanand neschimbat.  

 

 

127.48 de kilometri impartiti in 11 probe speciale vor avea de parcurs pe durata zilelor de vineri si sambata echipajele Bacau Rally Team, un public numeros fiind asteptat vineri la Superspeciala raliului, care va avea loc pe circuitul de karting din oras.

Adrian Raspopa Citroen DS3 R3

Cred ca este una dintre cele mai grele etape ale campionatului pentru mine, pentru ca va trebui sa pilotez in fata propriilor fani pe care nu vreau sa-i dezamagesc. Alaturi de copilotul meu, Catalin Grigoriu, am efectuat o sesiune de teste inaintea acestei etape intrucat am facut unele schimbari la masina si totul functioneaza perfect. Vom avea parte de niste probe foarte frumoase cu un macadam excelent si sper ca norocul sa revina alaturi de noi la etapa de acasa.” declara Adrian Raspopa cu doar cateva zile inainte de startul raliului.

 

Dan Girtofan si Adrian Berghea vor ataca podiumul la general. “Dupa penele de cauciuc de la Arad ne dorim ca totul sa functioneze perfect pentru a ne putea bate pentru podium la general, mai ales ca evoluam in fata fanilor echipei noastre. Cu siguranta proba regina de vineri in lungime de 26.22km care va fi parcursa de doua ori, va fi cea mai importanta a raliului si vom incerca sa atacam pe ea inca de la inceput. Asteptam cu drag Superspeciala unde sunt convins ca vom avea un numar impresionant de spectatori si vom incerca o evolutie care sa-i incante.” incheia Dan Girtofan inainte de a porni in aventura Raliului Moldovei Cotnari Bacau.  

 

Dupa o etapa de absenta de la Raliul Aradului, echipajul Rares Tomita/ Levente Csegzy revine in lupta clasei 3 la volanul aceluiasi Mitsubishi Lancer EVO 9. “Absenta de la Arad ne-a costat poate victoria in acest sezon la clasa 3. Acum ne dorim sa avem o evolutie lipsita de incidente neplacute si sa reusim sa obtinem puncte importante pentru echipa si bineinteles si pentru noi mai ales ca evoluam in fata fanilor din Bacau, etapa de casa a echipei noastre. Vom incerca sa nu ne asumam riscuri inutile insa vom forta pentru ca trebuie sa ne pastram locul secund pe care il detinem in acest moment la clasa 3.” explica Rares Tomita inaintea celei de-a saptea etape a Campionatului National de Raliuri.

 

Bogdan Samoila si Florin Cojocaru revin si ei dupa absenta de la Arad pentru a fi alaturi de echipa in etapa de casa. “Ne-am dorit sa luam startul la aceasta etapa, pentru ca stim cat de important este acest lucru pentru coechipierii nostri. Asa cum am declarat inainte de Arad, ne dorim sa facem o figura frumoasa pentru fanii din Bacau si sa contribuim cu puncte pretioase pentru echipa. Macadamul de la Bacau este unul foarte bun si credem ca va fi pe placul nostru.” erau gandurile cu care Bogdan Samoila se indreapta spre etapa bacauana.

 

Bacau Rally Team este sustinuta in sezonul 2013 de Popasul Trebes, Comfert, Pambac, Mere de Itesti, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Onesti, Simba Invest, Omniasig, Auto Plus Onesti, Dinamic 92 Distribution, Sky Wellness, GoPro Romania prin xtremvideo.ro, Think Tank Photo Romania, F64 Studio, Vostok Europe prin Russian Shop si Centrul de Creatie si Productie Foton.

 

Credit Foto: Catalin Stoia – Simcat.ro

Ghidul Raliului Moldovei Cotnari Bacau 2013

Pentru editia din 2013 a Raliului Moldovei Cotnari Bacau, organizatorii competitiei au conceput un ghid al intrecerii. Acesta contine informatii folositoare pentru spectatori si nu numai, precum programul de inchidere al circulatiei rutiere pe probele speciale, punctele GPS ale startului si sosirii de pe probe, drumurile de legatura catre acestea, amplasarea locurilor de parcare, puncte de interes pentru spectatori sau reprezentantii media, etc.

afis Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013

Ajuns la a treia editie, Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013 propune echipajelor in acest an 127,48 kilometri de speciale impartiti in 11 probe. Astfel, joi 12 septembrie, intre orele 12:00-18:00 este programata sesiunea oficiala de teste premergatoare raliului. Tot joi, de la ora 20:30, va avea loc prezentarea oficiala a echipajelor pe scena amenajata in apropierea Prefecturii din Bacau. Prima zi a raliului, cea de vineri, are in program trei speciale, din care doua treceri pe proba regina de la Moinesti in lungime de 26,2 kilometri si Superspeciala Speed Park din Bacau cu incepere de la ora 16:54. Sambata, concurentii vor mai avea de parcurs 8 probe speciale in lungime totala de 72,54 kilometri. La finalul ambelor zile de concurs, incepand cu ora 20:00, pe scena de langa Prefectura din Bacau vor canta formatiile Compact, Crush si Alexandra Ungureanu.

 

Rally Guide – Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013

Debut international pentru Szene si Botez

In perioada 20-22 septembrie 2013, Raul Szene si Sorin Botez vor participa in cadrul etapei de viteza in coasta Esthofen – St. Agatha, desfasurata langa Linz, in Austria. Pilotii Kremsmueller Rally Team vor incerca sa acumuleze cat mai multa experienta in urma acestei etape internationale.

Raul Szene
Raul Szene

Politica Kremsmueller Romania in ceea ce priveste angajatii sai presupune si o recreere prin sport. Astfel, o parte dintre angajatii companiei au ales sa practice automobilismul sportiv, participand in ultimii doi ani in cadrul unor competitii interne. In 2013, Kremsmueller Rally Team a mai facut un pas, inscriind mai multi piloti in Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop.

 

De aici si pana la consacrarea internationala a mai ramas un singur pas, Raul Szene si Sorin Botez urmand sa reprezinte Romania la Internationales Automobilbergrennen Esthofen – St. Agatha. Aceasta este etapa comuna in campionatul austriac si campionatul ceh de viteza in coasta, atragand numerosi participanti pe listele de inscrieri.

 

Ne-am propus si ne-am dorit sa mergem la aceasta etapa inca de la inceputul anului 2013.”  declarat Raul Szene. “Vom lua startul in Austria pentru a acumula mai multa experienta si pentru a vedea diferentele dintre etapele de coasta din Romania si cele internationale. Este ceva nou pentru noi si nu stim la ce sa ne asteptam.” a mai adaugat pilotul roman.

 

Raul Szene va pilota la etapa austriaca acelasi Mitsubishi Lancer EVO IX cu care participa si in Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop, fiind inscris in Austria Division 1. Sorin Botez se va afla la volanul Mitsubishi-ului EVO VI Tommy Makinen si va fi inscris in in Austria Division 4.

 

Sorin Botez
Sorin Botez

Dupa aceasta experienta internationala, cei doi piloti Kremsmueller Rally Team vor putea fi vazuti in actiune in cadrul penultimei etape a Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop, desfasurata la Rasnov in zilele de 28 si 29 septembrie 2013.

Lucien Hora, o nouă victorie la Trofeul Câmpulung

Cu un spectaculos 1:26.793, obţinut într-o singură manşă de concurs, Lucien Hora a câştigat fără emoţii etapa a VI-a din cadrul Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, desfăşurată sâmbătă la Câmpulung, pe traseul Lereşti- Voina. Astfel, reşiţeanul îşi păstrează titlul obţinut anul trecut şi îşi trece în palmares şi laurii de campion al celei de a doua ediţii a Trofeului Câmpulung Muscel. 

 

Pe Lola Formula 3000, Hora nu a avut probleme să se impună pe circuit duminică, campionul reuşind cei mai buni timpi şi la antrenamentele de sâmbătă.  Hora a reușit de fiecare dată să-și îmbunătățească rezultatul, ajungând la final, în ultima urcare de concurs la 1:26.793, timpul de referință absolut al weekend-ului, iar cu această victorie, a sărit pe prima treaptă a clasamentului general, cu două etape înainte de final. Andrei Dumitrescu s-a clasat pe locul al doilea, iar Ovidiu Zaberca a mai reușit un podium, ajungând al doilea în clasamentul general.

 

Câmpulungeanul Norris Mageanu a fost imbatabil pe traseul de la Lerești, obținând  primul success al sezonului la Grupa N, unde l-a surclasat pe liderul clasamentului general, Edu Stan.
 
 
La debutul său în competițiile oficiale, campioana la sărituri Monica Iagăr a reușit să urce pe podium la clasa sa, Diesel.
 Armando Battocchi a obținut o nouă victorie lejeră în intrecerea mașinilor cu două roți motrice,  pe al său FERRARI 308 GTB.
 
 
Din cei 82 de competitor înscriși, 78 au participat la antrenamente. La cursă nu au mai intrat decât 74, după mai multe abandonuri.
 
 
Vremea frumoasă i-a imbiat pe pasionații sportului cu motor pe traseu, forțele de ordine estimând o prezență de aproximativ 5000 de spectatori.
 
 
Vali Porcișteanu, show total. Cel mai spectaculos de pe traseu a fost campionul naţional en-titre Vali Porcişteanu, care a alergat ca deschizător cu maşina de stradă. Talentul, îndemânarea, dar şi faptul că ştia ceva mai bine traseul, i-au permis pilotului argeşean să aibe o comportare pe traseu care a ridicat nivelul de adrenalină în rândul spectatorilor şi a “consumat gumele” de pe “Negruţa”. Porcișteanu nu s-a dat înapoi de la a face spectacol nici măcar la coborâre.
 
 
Organizatorii își cer scuze concurenților de la clasa A4, care, dintr-o eroare neintenționată, nu au fost premiați.
 
lucien_hora_finish
Clasament
Clasament:
1. Lucien Hora        2:53.966
2. Andrei Dumitrescu  +4.609
3. Ovidiu Zaberca     +9.016
4. Armando Battocchi  +11.596
5. Norris Mageanu     +17.111
6. Eduard Stan        +19.323
7. Dudu Senchea       +20.698
8. Cosmin Dragnea     +21.609
9. Mircea Padurean    +23.830
10.Radu Fenyo         +26.652  
 
 
Trofeului Câmpulung Muscel 2013 a fost organizat, sub egida FRAS, de Brothers Motorsport, în parteneriat cu CJ Argeş şi Primăria Câmpulung, şi cu susţinerea Primăriei Lereşti, SILDVB, Pasteur Caroseria, DJTS Argeş, Toyota România, Pentarom, Kilicom Tractări Auto, Magic Safe Security!

Trofeul Campulung Muscel – Antrenamente si ordinea de start in concurs

Camila Campulung 2013

Clubul sportiv Brothers Motorsport organizeaza in perioada 7-8 septembrie cea de-a doua editie a Trofeului Campulung Muscel. Competitia reprezinta cea de-a sasea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta 2013. Pentru al doilea an consecutiv concursul se va desfasura in zona barajului Rausor pe drumul judetean 734 Leresti – Voina.

 

Antrenamente1+2+3

 

StartDuminica

 

Bogdan Padurariu tinteste prima victorie a carierei

In urma cu doi ani Bogdan Padurariu isi facea aparitia in Campionatul National de Drift la volanul unui Audi Quattro modificat. De atunci si pana in prezent pilotul din Campulung Moldovenesc a fost aproape de podium in doua randuri, la Suceava in 2012 si la Bucuresti in acest an. Sansa nu a fost de partea sa insa un rezultat in top 3 ramane doar o chestiune de timp, evolutiile constante si clasarea pe locul cinci in clasamentul general dupa 4 etape ale sezonului 2013 vin sa intareasca obiectivul pe care si l-a propus Bogdan.

 Bogdan-Padurariu

Initial cea de-a cincea etapa a Campionatului National de Drift – GTT Drift Championship 2013 era programata sa se desfasoare in Cluj-Napoca insa etapa a fost relocata pe circutiul de karting din Brasov, Prejmer Circuit. Aceasta runda, favorita a pilotului din Campulung Moldovenesc, ofera pilotilor si spectatorilor un circuit de viteza, unde in luna iunie a acestui an s-a desfasurat cea de-a cincea etapa a Campionatului European de Drift si a treia etapa a campionatului intern.

 

Ma bucur ca revenim la Prejmer Circuit. In acest moment aceasta este etapa mea favorita pentru ca imi plac traseele de viteza si Prejmerul ofera acest lucru. Imi doresc un rezultat bun si am in vedere primul podium al carierei daca totul merge bine. Un rezultat in top 3 mi-ar consolida pozitia din clasamentul general unde lupta este foarte stransa, pilotii situati pe locurile 4-9 aflandu-se intr-un ecart de 60 de puncte asa ca orice se poate intampla aici. Atmosfera va fi cu siguranta una deosebita si sper ca fanii sa fie alaturi de noi in numar cat mai mare.” declara Bogdan inainte de deplasarea catre Brasov.  

 

Vineri, 6 septembrie, incepand cu ora 08.00 pilotii vor efectua antrenamete libere, urmand ca duminica, 8 septembrie, sa aiba loc sesiunea de calificari si concursul.

 

Bogdan Padurariu este sustinut in sezonul 2013 de: Focality Iasi, Aquarius Club Campulung Moldovenesc, Belco Oil Romania, Costel Autoservice si cativa prieteni apropiati. 

50 de voluntari vor ajuta la securizarea probelor la Raliul Moldovei Cotnari Bacau

La editia de anul trecut a Raliului Moldovei Bacau a luat nastere programul pilot de securizare a unei probe cu ajutorul voluntarilor, la fel cum se intampla in campionatul modialul de raliuri. Anul acesta, 50 de voluntari din cadrul Asociatiei de tineret Onestin – Centrul de voluntariat din Onesti vor ajuta organizatorii sa securizeze specialele Raliului Moldovei Cotnari Bacau.

 Voluntari 50

Ajuns la cea de-a treia editie, Raliului Moldovei Cotnari Bacau isi consolideaza acest proiect prin cresterea numarului de voluntari, de la 30 de persoane in 2012 la 50 de voluntari in 2013. Dotati cu fluiere si veste refectorizante, tinerii vor semnaliza sonor apropierea echipajelor concurente de zona pe care fiecare voluntar o va supraveghea.

 

Dupa cum bine se cunoaste, motorsportul poate fi periculos, de aceea este important ca spectatorilor prezenti pe probele speciale sa li se aminteasca ori de cate ori este necesar sa respecte conditiile impuse de organizatori pentru siguranta lor. Este intotdeauna mai bine sa previi si sa educi decat sa iti para rau mai tarziu. Ma bucura faptul ca am reusit sa crestem acest program si ca am putut sa atragem mai multi tineri pentru aceasta actiune. Rugam spectatorii sa-i sprijine, sa asculte de indicatiile voluntarilor si vreau sa le multumesc anticipat pentru asta tuturor.”  A declarat Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacau.   

 

Joi, 12 septembrie, incepand cu ora 20:30 va avea loc prezentarea oficiala a echipajelor participante la Raliul Moldovei Cotnari Bacau langa scena amenajata in fata Prefecturii din oras. In acelasi loc, vineri si sambata, de la ora 20:00, vor avea loc concertele formatiilor Compact, Crush si Alexandra Ungureanu dar si festivitatea de premiere de la finalul intrecerii.

 

Raliul Moldovei Cotnari Bacau este o competitie organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cu sprijinul Cotnari, Pambac, Comfert, Popasul Trebes, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Bacau si Moinesti. 

Locurile 3 si 4 la Baltimore pentru BMW Team RLL

BMW Team RLL a obţinut o clasare pe podium – locul al treilea – şi una pe poziţia a patra în Grand Prix of Baltimore, a şaptea etapă din American Le Mans Series, care va intra în istorie ca cea mai scurtă cursă ALMS din cauza unui accident petrecut în primul tur în urma căruia mai mult de jumătate din timpul alocat a fost consumat. Steagul în pătrăţele a fost fluturat după o oră şi 14 minute de la start, Dirk Müller (Germania) şi Joey Hand (SUA) încheind pe locul al treilea în #56 BMW Z4 GTE, în timp ce maşina #55 pilotată de Bill Auberlen (SUA) şi Maxime Martin (Belgia) a ocupat locul al patrulea.

BMW Team RLL at 2103 ALMS at Grand Prix of Baltimore, round 6 of 10.

Accidentul s-a petrecut imediat după fluturarea steagului verde, astfel că circuitul a fost blocat, iar ambuteiajul a implicat opt maşini. Ocupant al pole position la categoria GT, Auberlen tocmai ce trecuse de locul incidentului, iar Hand, pornit de pe locul al 11-lea al grilei GT, a putut opri maşina la timp, astfel că nu a suferit daune. Restart-ul a început cu două tururi în spatele SafetyCar, iar managerul echipei Bobby Rahal (SUA) l-a chemat imediat pe Hand la standuri – sacrificând timpul minim ce trebuie petrecut de californian în cockpit şi implicit punctele – pentru a-l urca pe Müller la volanul #56. Manevra l-a dus pe Müller la conducerea cursei şi i-a oferit cea mai bună şansă de a se menţine în cursa pentru titlul piloţilor. Din păcate, după ultimul restart al cursei, Müller a fost încetinit de un prototip ce a ratat trasa în şicană şi a fost depăşit de ambele maşini Corvette.

 

Auberlen a avut un start agitat cu #55 Z4 GTE înainte ca Martin să urce în cockpit după cinci tururi. Belgianul a ajuns până pe locul al doilea, apoi a pierdut bara spate a maşinii, ceea ce a dus la o neutralizare a cursei. A coborât până pe locul al patrulea în partea finală a cursei.

 

Bobby Rahal (team principal BMW Team RLL): “Sunt foarte frustrat. Am avut un plan perfect şi eram la conducerea cursei. La ultimul restart, un prototip a ratat şicana şi Dirk aproape că l-a lovit. A fost blocat suficient cât cele două Corvette să-l depăşească şi aceasta a fost istoria.

BMW Team RLL at 2013 ALMS at Grand Prix of Baltimore, Round 6 of 10.

Bill Auberlen (#55 BMW Z4 GTE): “Echipa se îndrepta spre o dublă în cursă, dar cea mai mare parte a plutonului a avut accidente. Deja am obţinut o dublă victorie pe Circuit of the Americas în acest sezon, în GRAND-AM cu modele BMW, aşa că voi uita de cursa aceasta şi privesc cu încredere spre a opta etapă.

 

Maxime Martin (#55 BMW Z4 GTE): “Cu siguranţă a fost o cursă ciudată; foarte scurtă, fără pit stopuri. Am început destul de bine, dar am pierdut două locuri şi bara spate după un mic accident, aşa că nu am fost suficient de rapizi în final pentru a ne menţine în plutonul fruntaş. Am marcat puncte, dar putea fi o zi mai bună.

 

Dirk Müller (#56 BMW Z4 GTE): “Ce cursă. Ce strategie! Am intrat la standuri din ultima poziţie, după penalizarea de ieri, după care am urcat până în frunte. Am avut ritm, iar maşina a fost foarte bună. P3 este mai mult decât aş fi visat peste noapte. Sunt foarte fericit. Rezultatul se datorează întregii echipe.

 

Joey Hand (#56 BMW Z4 GTE): “Am obţinut locul al treilea, dar nu suntem atât de fericiţi pe cât ne-am fi dorit. Dirk a făcut o treabă excelentă, dar a avut ghinion la restart cu acel trafic. Dar acestea sunt cursele de anduranţă.

 

Etapa a opta a sezonului ALMS 2013, cursa de două ore şi 45 de minute de pe Circuit of the Americas, va avea loc la 21 septembrie în Austin (SUA).

 

Clasamentul piloţilor, categoria GT

1. Oliver Gavin, Tommy Milner 94p; 2. Antonio Garcia, Jan Magnussen 92p; 3. Dirk Müller 86p; 4. Dominik Farnbacher, Marc Goossens 81p; 5. Bill Auberlen, Maxime Martin 64p; 6. Jonathan Edwards 49p; 7. Joey Hand 45p; 8. Jonathan Bomarito, Kuno Wittmer 43p; 9. Marco Holzer, Bryce Miller 42p; 10. Patrick Long, Tom Kimber-Smith 32p.

 

Clasamentul constructorilor, categoria GT

1. Corvette 131p; 2. BMW 111p; 3. SRT 99p; 4. Ferrari 79p; 5. Porsche 71p.

 

Clasamentul echipelor, categoria GT

1. Corvette Racing 128p; 2. BMW Team RLL 100p; 3. SRT Motorsports 94p; 4. Paul Miller Racing 42; 5. Team West/AJR/Boardwalk Ferrari 35p; 6. CORE Autosport 32p; 7. Risi Competizione 30p; 8. Team Falken Tire 24p.

 

Raliul Moldovei Cotnari Bacau poate decide campionul

36 de echipaje vor lua startul in Raliul Moldovei Cotnari Bacau, cea de-a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop, care se va desfasura in perioada 12-14 septembrie. Toti concurentii angrenati in lupta pentru titlurile importante din campionat vor fi prezenti la Bacau, etapa la finalul careia Francois Delecour poate deveni campion national absolut pentru a doua oara consecutiv.

 

Perioada de inscrieri pentru Raliul Moldovei Cotnari Bacau s-a terminat iar pe lista figureaza nu mai putin de 36 de echipaje. Programat in aceeasi perioada cu Raliul Poloniei, intrecerea din Moldova a fost preferata de cativa concurenti in detrimentul etapei din Campionatul European.

 

Astfel, Francois Delecour devine principalul favorit la victorie la Bacau, etapa la care poate deveni si matematic campion national absolut pentru al doilea an consecutiv. Fostul vicecampion mondial va lua startul pe un Peugeot 207 S2000 si-l va avea in dreapta sa pe copilotul Dominique Savignoni.

 

In lupta pentru un loc pe podiumul de la finalul sezonului sunt angrenati David Botka, Valentin Porcisteanu, Marco Tempestini, Edwin Keleti si Dan Girtofan. Toti vor fi prezenti la Bacau, inclusiv Marco Tempestini alegand Raliul Moldovei Cotnari desi este implicat, alaturi de echipa sa, in lupta din Campionatul European de Raliuri.

 

Simone Tempestini si Sebastian Barbu sunt doi dintre cei mai importanti piloti care nu vor lua startul in cea de-a saptea etapa din campionat. Simone, lider in intrecerea juniorilor se va afla in Polonia iar Sebastian, ocupantul locului secund in clasamentul automobilelor cu 2 roti motrice, nu are un program complet in intrecerea interna. Astfel, lupta la aceasta categorie se va da intre Alexandru Filip si Adrian Raspopa, ocupantul pozitiei a treia.

 

Atentia fanilor raliurilor din Romania se va indrepta si catre cele doua cupe monomarca, Dacia si Suzuki, in care echipajele concureaza pe masini cu specificatii identice iar diferentele se fac datorita pilotajului pe probele speciale. 9 echipaje vor lua startul la Bacau pe automobile Dacia Logan si 5 pe modele Suzuki Swift Sport.

 

Ma bucur foarte mult ca pe probele speciale de la Raliul Moldovei Cotnari Bacau vor fi prezente toate echipajele angrenate in lupta pentru titlurile de campioni dar si mai mult faptul ca unii din actorii importanti din campionat au ales etapa noastra in detrimentul celei din Polonia. Acest lucru ne obliga si sper sa ne ridicam in acest an la inaltimea asteptarilor!a spus Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Cotnari Bacau 2013.

afis Raliul Moldovei Cotnari Bacau 2013

Vineri, 13 septembrie, incepand cu ora 11:00, primii concurenti vor porni in aventura de doua zile a Raliului Moldovei Cotnari Bacau, unde vor avea de parcurs 127.48 kilometri impartiti in 11 probe speciale. In premiera pentru Romania, vineri de la ora 16:54, fanii raliurilor vor avea posibilitatea sa urmareasca in direct Superspeciala Speed Park pe posturile de televiziune TVR3 si TVR Iasi, urmand ca aceasta sa fie retransmisa de la ora 19:00 si pe postul GSP TV. Spectatorii prezenti la Bacau vor fi delectati la finalul celor doua zile cu concertele sustinute de formatiile Compact, Crush si Alexandra Ungureanu pe scena amenajata in fata Prefecturii din Bacau.

 

Raliul Moldovei Cotnari Bacau este o competitie organizata sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv cu sprijinul Cotnari, Pambac, Comfert, Popasul Trebes, Consiliul Judetean Bacau, Primaria Bacau si Moinesti. 

 

lista concurenti Raliul Moldovei Cotnari Bacau