All posts by Motorsportnews Team

Revenire cu o nouă mașină de concurs pentru Csongor Szabo, la Raliul Perla Harghitei

După ce la final de 2017 a trecut de la clasa 9 către categoria superioară, clasa 7, Csongor Szabo a concurat pe un model R2 în 2018, când a câștigat categoria, dar și la începutul acestui sezon. Cu un ritm mai lent decât adversarii la Raliul Argeșului și cu un loc trei în categoria RC4, ca mai apoi la Arad să abandoneze tehnic, pilotul din Sfântu Gheorghe nu a fost prezent la Raliul Moldovei Bacău, cea de-a treia etapa de raliuri din acest an.

Cu un număr mai mare de adversari valoroși la start decât în 2018, am considerat că Ford-ul Fiesta R2 cu care am luat startul în ultimul an și jumătate nu ne mai poate oferi viteza de care avem nevoie pentru a ne lupta de la egal la egal în clasa RC4 și în categoria mașinilor cu 2 Roți Motrice. Am simțit asta la Raliul Argeșului și Raliul Aradului, unde nu am putut ține pasul cu adversarii noștri, iar astfel a apărut dorința de a face pasul către o mașină mai performantă” a spus Csongor Szabo.

 

Cum prima generație de Ford Fiesta s-a comportat excelent de-a lungul celor 13 curse la care Csongor a luat startul, pilotul a decis să achiziționeze o generație mai nouă preparată de M-Sport, un model Fiesta cu motor mai performant, de 1 litru și turbină, care va oferi o putere mai mare decât mașina cu care echipajul a obținut rezultate foarte bune în ultimul an și jumătate. Mașina de concurs se încadrează în aceeași categorie, clasa RC4, urmând a fi competitivă în cadrul categoriei și a clasamentului mașinilor cu tracțiune față.

 

Pentru Csongor Szabo și copilotul său, Rareș Fetean, Campionatul Național de Raliuri continuă astfel la bordul unei noi mașini de concurs la Raliul Perla Harghitei, competiție care se desfășoară pe 12 probe speciale pe asfaltul din jurul orașului Odorheiu Secuiesc. Echipajul se va afla la startul festiv de joi seară în fața fanilor locali, urmând a concura apoi pe spectaculoasele drumuri din județ pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă.

 

Noua mașină de concurs a ajuns deja în garajul nostru și acum facem ultimele pregătiri pentru startul din Raliul Harghitei. Este o cursă care ne place enorm de mult și la care ne-am dorit să fim prezenți. Ne bucurăm mult că vom lua startul în noua formulă, cu o mașină mult mai competitivă, la bordul căreia să fim rapizi, să ne bucurăm de senzații și cu care să facem spectacol pentru fani”. a continuat Szabo.

 

Cum modelul Fiesta cu turbină este încă o necunoscută pentru echipaj, care nu a efectuat niciun kilometru de teste înaintea cursei din weekend, obiectivul pentru Raliul Perla Harghitei este unul axat pe adaptare, înțelegere și progres. Csongor și Rareș își propun să se acomodeze rapid cu noua mașină de concurs, dar în același timp să fie competitivi și să își măsoare forțele cu adversarii. ”Plecăm clar cu gândul să ne distrăm, să învățăm mașina și să progresăm treptat. Sperăm să ne îmbunătățim timpii de la o specială la alta și la final sa avem un ritm bun care poate ne va aduce un podium.” a încheiat Csongor Szabo.

 

În 2019, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania, Szaboek, Lucifer, Instal Dac, Instal Carpatica, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

 

74 de echipaje înscrise la Raliul Perla Harghitei 2019

La expirarea termenului regulamentar, pe lista de înscrieri la Raliului Perla Harghitei, competiție care se
va desfășura în perioada 12-13 iulie, figurează 74 de echipaje. Competiția contează ca a patra etapă în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național
de Raliuri pentru Vehicule Istorie, întreceri derulate sub egida Federației Romțne de Automobilism Sportiv.

Programat în perioada 12-13 iulie, Raliul Perla Harghitei are pe lista de start la expirarea termenului limită stabilit de regulament un număr de 74 de echipaje. Precizăm însă că chiar daca data limită a înscrierilor s-a incheiat, echipajele întarziate au ocazia de a se înscrie în continuare, contra unei sume suplimentare.

 

inscrieri_RPH_2019

 

Transmisii live online

Organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 413, 51 km, din care 121,65 km distanța de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”, din care distincte, fiecare dintre ele oferind concurenților, dar și publicului zone deosebit de spectaculoase.

 

Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi 11 iulie, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 14:30. Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză (PS1 Bucinși PS5/8/11 Sânpaul), cât și probe extrem de tehnice (PS6/9/12 Lueta). Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta și Power Stage. Superspeciala Arpad Dietrich este programată vineri 12 iulie, de la 18:44. După un weekend intens, cele mai bune echipaje vor fi premiate sâmbătă 13 iulie, la ora 21:00, în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.

 

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Pirmăria Lueta. Parteneri: Perla Harghitei, Toyota prin Eurocar Trading, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Viking Srl, Motul, Transilvania Adventure Park, KeroBike. Li se adaugă partenerii tradiționali precum firma de avocatură Dancea&Asociații, Mastertent, Hotel Târnava, Vari Trans, Brother, Septimia. Nu în ultimul rând, competiția se derulează cu sprijinul I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanță Harghita și Jandarmeria Harghita.

Cupa Câmpulung Muscel la RallyCross 6-7 iulie 2019

În acest weekend, la Câmpulung, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung, va organiza, în zilele de 6 și 7 iulie, cea a a V-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS.

De astăzi au început lucrările pentru amenajarea arenei gladiatorilor, de pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos. Și, pentru că la Câmpulung ne-am obișnuit cu unul din cele mai spectaculoase și mai sigure trasee din circuitul național, la fața locului a sosit și Cătălin Nicolaescu, vicepreședintele FRAS, pentru a urmări stadiul lucrărilor.

 

Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport previzionează pentru cele două zile de weekend un spectacol total datorită numărului considerabil de competitori – peste 40 –  care și-au manifestat interesul să participe la Câmpulung, a materialului de concurs, dar și datorită configurației noi a traseului. 

 

Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 6 iulie, inclusiv.

 

Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite.  

 

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA,  Pentarom, Primăria Bughea de Jos!

 

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2019

Locul 2 pentru Giri și Tudor la Rally Sliven

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au reușit să termine pe locul 2 ediția a 39-a a Rally Sliven Bulgaria, competiție ce a contat ca penultima etapă a ERT Balkan Rally Trophy. Giri și Tudor au avut o evoluție constantă în cursa din țara vecină, cu un ritm bun, care le-a adus la final puncte importante în întrecerea balcanică. Chiar dacă fanii se așteptau la o victorie, cei doi brașoveni au oferit o replică pe măsură piloților locali, care au avut avantajul că știu mult mai bine particularitățile probelor pe care s-a „alergat” în weekend. „A fost un raliu frumos, cu probe tehnice, de viteză. Am avut un ritm bun. Din păcate, am fost și un pic dezavantajați. Și când spun asta mă refer că pentru noi a fost dificil să ne dăm seama de toate particularitățile probelor după doar cele două treceri la care am avut dreptul. Pe când, piloții locali cunosc mult mai bine ca noi aceste trasee și asta poate face diferența. Iar probele de la Sliven sunt diferite față de ceea ce regăsim la noi în campionat. Sunt cu multe porțiuni înguste, prin pădure, cu suprafață asfaltică schimbătoare, iar dacă le cunoști foarte bine, poți fi cu un pas înainte. Ne-am simțit foarte bine la Sliven. Avem și foarte mulți fani în țara vecină, vremea a fost frumoasă, probele superbe și ne-am descurcat onorabil. Un weekend reușit pentru noi”, a povestit Dan

Giri a mers la Rally Sliven cu un update la a sa Škoda Fabia R5, despre care este foarte mulțumit: „Mașina a funcționat perfect. I-am făcut și un upgrade la cutie, în sensul că am achiziționat o variantă de cutie «scurtă», care îmi place foarte mult. Ajunge mai repede la viteza de vârf, deși această din urmă nu este la fel de mare ca la varianta «lungă». Mașina este mai fâșneață și îmi place mult”.

Ultima etapă a ERT Balkan Rally Trophy, Serbia Rally, va avea loc între 26 și 29 septembrie. „După raliul de la Sliven am căzut pe locul 2 la general, dar diferența față de principalul nostru rival este de doar 6 puncte, astfel că nu disperăm. Problema este că încă nu știu dacă vom ajunge în Serbia, ca să ne putem apăra titlul cucerit anul trecut. Serbia Rally se suprapune cu etapa de la Cluj, astfel că încă nu știm unde să mergem. Vom lua o decizie când se vor apropa cele două evenimente”, a mai adăugat campionul brașovean.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza contează în sezonul 2019 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Max Verstappen a castigat Marele Premiu al Austriei

Cu temperaturi la nivelul pistei care au atins și 58 de grade Celsius, Marele Premiu al Austriei a fost chiar mai „fierbinte” decât Marele Premiu al Franței de săptămâna trecută. În ciuda condițiilor foarte solicitante, pilotul Red Bull, Max Verstappen, a obținut o spectaculoasă victorie consecutivă în Marele Premiu al Austriei, în ciuda unui start slab din a doua linie a grilei, utilizând o strategie medium-hard.

MOMENTELE CHEIE

  • Charles Leclerc de la Ferrari – care a condus cea mai mare parte a cursei după ce a plecat din pole – a încheiat pe doi cu o strategie soft-hard. Pilotul Mercedes, Valtteri Bottas a completat podiumul utilizând aceeași strategie ca și Verstappen, pornind pe medium și schimbând pe hard.
  • Doar trei din primii 10 calificați pe grilă au pornit pe pneul medium, dar acesta a fost cel mai popular pneu de start pentru toată grila, toți, mai puțin șapte piloți pornind pe compoziția galbenă.
  • Trei echipe și-au împărțit strategiile, cu Red Bull, Haas și McLaren pornind pe o mașină cu pneul soft și pe cealaltă cu pneul medium.
  • A fost o luptă a strategiilor interesantă între Ferrari și Mercedes, care au pornit pe soft respectiv pe medium. Acest fapt a fost oricum afectat de timpii lungi aferenți pit-stop-urilor.
  • Ca urmare a mai multor penalizări pe grilă, câțiva piloți s-au folosit de strategie pentru a câștiga poziții. Carlos Sainz de la McLaren plecat de pe poziția a 19-a a încheiat pe opt, având o strategie medium-hard.
  • După cursă, atât Verstappen cât și Leclerc au fost înconjurați de comisarii de cursă, până la confirmarea rezultatului final.

CUM AU PERFORMANT PNEURILE:

  • HARD C2: Utilizat de aproape toți piloții pentru al doilea stint și rezistând la temperaturile ridicate din Austria foarte bine, pentru a garanta o singură oprire.
  • MEDIUM C3: Pilotul McLaren, Lando Norris a fost singurul pilot care l-a utilizat pentru al doilea stint, ca parte a unei strategii soft-medium, care l-a adus pe locul șase.
  • SOFT C4: Vettel a fost singurul dintre piloții fruntași care a încheiat pe soft având o strategie cu două opriri, ultima dată oprind cu 21 de tururi înainte de final.

 

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING: „Azi am avut o cursă palpitantă până la final, cu o luptă fantastic între doi piloți tineri și extreme de talentați. Felicitări atât lui Max cât și lui Charles pentru modul în care au pilotat azi. Din punctul de vedere al pneurilor, am fost satisfăcuți de performanțele celor trei compoziții, fiecare jucând un rol important în cursă, în ciuda celor mai ridicate temperaturi întâlnite anul acesta. Oricum, aproape toți piloții au făcut o singură oprire, iar Lando Norris sosit al șaselea nici nu a folosit compoziția hard. Rămânem la Spielberg încă două zile pentru a testa pneurile 2020 alături de Alfa Romeo, care a avut de asemenea azi două mașini în puncte.

Concursul de Eleganţă Sinaia 2019 – Momente legendare

Programat pentru 29 iunie, Concursul de Eleganţă Sinaia 2019 promite să fie una din cele mai spectaculoase ediţii de până acum, cu multe premiere importante: automobile cu poveste, un juriu bogat, expoziţii speciale din partea BMW, MINI, BMW Motorrad şi, în premieră ca marcă invitată, Citroën.

Anul 2019 marchează întoarcerea automobilelor de competiţie în eveniment, dar şi debutul unei categorii noi, dedicată unora dintre cele mai mici automobile din istorie – “Legende de mic litraj”. Evenimentul anunţă 36 de participanţi din patru ţări. De remarcat, încercarea temerară a lui Yurgen Degtyarev, din Rusia, care a planificat un traseu de aproximativ 5000 km cu modelul său Peugeot 203 din 1958, pentru a fi prezent la eveniment. O altă prezenţă de excepţie este un model care a aparţinut Preşedintelui de Onoare al Retromobil Club România, MS Regele Mihai I: un roadster sportiv Aero 30, produs în 1936, care astfel îşi face întoarcerea pe Domeniul Regal de la Peleş.

Şi în acest an, preşedintele juriului va fi jurnalistul austriac Wolfgang Buchta, redactor-şef al publicaţiei de specialitate Austro Classic. În acest an, juriul concursului beneficiază de mai mulţi membri cu o experienţă specială în industria auto. Alexey Kheza este designerul BMW care a semnat exteriorul noilor BMW Seria 3 şi BMW Seria 7. Jackie Jouret este o jurnalistă americană cu o experienţă bogată, autoarea descoperirii modelului BMW 507 care a aparţinut lui Elvis Presley.

 

BMW Group este prezent cu trei zone expoziţionale dedicate mărcilor grupului. MINI aniversează 60 de ani prezentând două modele clasice din colecţia lui Marian Comşa. BMW alătură noua gamă de lux (BMW Seria 7 şi BMW Seria 8) cu un model interbelic încărcat de legende: un BMW 327 Cabriolet achiziţionat de nou în 1938 de la reprezentanţa oficială BMW din Bucureşti, cu o poveste care reflectă istoria zbuciumată a României. Iar BMW Motorrad îşi serbează istoria specială cu o expoziţie dedicată.

Alături de BMW Group România, partener tradiţional al evenimentului, Citroën deschide seria de mărci invitate cu aniversarea centenarului companiei. O expoziţie de modele clasice Citroën va fi prezentată în parcarea aflată deasupra Complexului Economat. Între orele 10.00 şi 12.00, respectiv 14.00 şi 16.00 se vor efectua prezentări speciale ale modelelor din expoziţie de catre „povestitorul” Virgil Manescu.

 

Evenimentul este organizat de Retromobil Club România, sub înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, cu sprijinul Primăriei Oraşului Sinaia, ca în fiecare an, un partener important al evenimentului.

 

Concursurile automobilistice au mereu ceva aparte, iar la Sinaia este o tradiție să ne bucurăm de mașini speciale, fie de viteză, fie de epocă. Cu un rafinament și o eleganță ce ne duc cu gandul la perioada în care Sinaia era reședința regilor, Concursul de Eleganță din acest an se anunță a fi un spectacol deosebit al mașinilor rare. Vă invit să participați și în acest an la prestigiosul eveniment desfășurat pe domeniul Castelului Peleș și la Casino”, a declarat Primarul Oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

 

Evenimentul este sprijinit de Muzeul National Peleş, care găzduieşte prezentarea concursului, şi de Casinoul Sinaia, care găzduieşte festivitatea de premiere. Alături de aceştia, parteneri principali ai evenimentului şi susţinători ai Retromobil Club România sunt Uniqa Asigurări, Game World şi Tureal.

 

Experienţe artistice
Adrian Mitu este pictorul oficial al evenimentului, realizând, ca în fiecare an, câte o acuarelă cu fiecare participant din concurs. Adrian va putea fi întâlnit de public în cadrul restaurantului Carol Gastro Bierhaus. Alţi doi artişti plastici care au operă inspirată de lumea automobilului vor fi prezenţi la eveniment, expunând lucrări. Aceştia sunt Andra Mihai şi Alex Mariş. Mădălina Petre, Theodor Andreescu şi Radu Croitoru, muzicieni de jazz şi muzică de cameră, vor asigura o atmosferă specială în grădinile Castelului Peleş, interpretând lucrări care îşi propun să evoce automobilele prezente în concurs. Radu Chindriş va fi prezent pentru al doilea an consecutiv pentru a face fotografii cu unul din cele mai vechi procedee din lume: ambrotipie pe colodiu umed, folosind obiective din secolul XIX.

 

Programul evenimentului
10.00-16.00. Expoziţia automobilelor participante la Castelul Peleş, Economat şi Pelişor.
10.00 şi 14.00. Start tururi ghidate ale evenimentului cu plecare de la Carol Gastro Bierhaus.
10.00-12.00 şi 14.00-16.00. Expoziţie “Citroën 100 de ani”, în zona dedicată Citroën, parcarea de deasupra Economat.
12.00-13.30. Parada de prezentare pe Platoul Castelului Peleş.
17.00-18.00. Automobilele de epocă fac turul oraşului Sinaia.
18.00-19.30. Festivitatea de premiere la Casino Sinaia.

 

Aniversarea 100 de ani Citroën România
Citroën a fost primul producător din afara Statelor Unite ale Americii care a fabricat automobile de producţie în masă. Ambiţia lui André Citroën era să transforme automobilele în bunuri accesibile tuturor. Departe de a fi uitate, talentul şi viziunea sa îndrăzneaţă au lăsat o amprentă ce continuă şi în zilele noastre.

 

În primii opt ani de la înfiinţare, Citroën a devenit cel mai mare fabricant european de autoturisme şi cel de-al patrulea la nivel mondial. În 1919, atunci când începe producţia de vehicule, André Citroën alege ca logo chevronul dublu. Schimbat în decursul anilor, şi-a păstrat culorile albastru şi galben până în anii ’80, când marca a optat pentru un fond roşu, oferind un aspect mai dinamic.

Titi Aur, la limita podiumului în Raliul Moldovei Bacău 2019

Încheiat sâmbătă pe înserat, Raliul Moldovei Bacău, cea de-a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri le-a propus concurenților o nouă dispută aprinsă pe macadam.  Cele peste 50 de echipaje înscrise au avut de parcurs o distanță totală de 392,57 km, din care 106,23 în cele 13 probe contra-cronometru care au decis ierarhia finală. 

După despărțirea de fostul partener principal, Titi Aur a venit în orașul de pe malul Bistriței cu a sa Skoda Fabia R5 afișând o nouă formulă grafică. Dar, fiind vorba despre o întrecere pe macadam, suprafața sa preferată, cu dorința de a face spectacol pe fiecare kilometru de probă. În dreapta lui Aur, ca și la Arad, Toni Avram, Silviu Moraru, copilotul său tradițional fiind încă incomplet refăcut după accidentul consemnat în prima etapă a sezonului, Raliul Argeșului. Alături de acesta, Titi a confirmat ritmul în creștere afișat și la Arad. Astfel că, la capătul unui raliu cu probe scurte, complexe și intense, și nu lipsite de surprize care au dus la ieșirea din cursă a multor candidați la locurile fruntașe, a încheiat întrecerea la limita podiumului.

Un loc 4 care reprezintă cea mai bună clasare a sa de la startul acestui program care a marcat revenirea în Campionatul Național de Raliuri. Și pe de altă parte, după cum declara la capătul ultimei probe, un rezultat care-l îndeamnă să privească încrezător către etapele rămase de disputat în 2019, și să se bucure de fiecare probă specială. 

 

Următoarea provocare pentru Titi Aur este Raliul Perla Harghitei. Competiția se va disputa de data aceasta pe asfalt și este programată în perioada 12-13 iulie.

 

 

Marele Premiu al Austriei 2019 – Avancronica Pirelli

În weekend, mergem direct de pe unul dintre cele mai lungi tururi de pistă din calendarul F1 (Franța) la cel mai scurt, în privința timpului pe tur, în Austria: în prima dublă a sezonului. Un tur pe Red Bull Ring durează puțin peste un minut și cum cel mai rapid tur de pistă reușit anul trecut aici în calificări (1m03.130s) s-ar putea să vedem că această bornă coboară și mai mult. Pirelli aduce aici C2 ca și compoziție hard, alb, C3 ca și compoziție medium, galben, și C4 drept compoziție soft, roșu.

  • Red Bull Ring, care a revenitîn calendarul Formulei 1 în 2014 în actuala configurație, are 4,318m lungime cu urcări și coborâri, și un asfalt fin. Primele două sectoare sunt destul de rapide, în timp ce ultimul sector este mai lent și mult mai tehnic.
  • Tracțiunea și frânarea sunt principalele caracteristici ale Red Bull Ring, cu virajele legate de o serie de linii drepte scurte. Cum turul de pistă e scurt traficul este adesea o problemă
  • În timp ce vremea ar trebui să fie caldă vara, apropierea circuitului de Alpii de Nord crește posibilitatea de apariție a ploii sau a unei vremi schimbătoare. Oricum, anul trecut a fost cald cu temperaturi ale pistei ce au atins și 40 de grade Celsius.
  • Istoric vorbind, avem de-a face cu o cursă cu o singură oprire, cu un nivel redus de uzură și degradare. Anul trecut, pilotul Red Bull, Max Verstappen a câștigat cu o strategie cu o singură oprire soft-supersoft, dar diferite variante ale strategiei cu o singură oprire au fost văzute la primii 10. În afara top 10, unii piloți au oprit de două ori.
  • Cele mai multe dintre viraje sunt de dreapta, dar două dintre virajele foarte solicitante în privința energiilor care solicita pneurile sunt de stânga. În consecință, pneurile încărcate intră în ele aproape reci, nefiind solicitate puternic de-a lungul turului. Cheia obținerii celui mai bun timp pe tur o reprezintă maximizarea performanțelor acestor pneuri.

MARIO ISOLA – HEAD OF F1 AND CAR RACING: La fel ca și anul trecut, avem exact aceleași nominalizări pentru Austria cum am avut și în Franța, cursele fiind separate de doar o săptămână, în aceeași perioadă a anului. Diferența este că în 2019 compozițiile sunt despărțite mai exact între ele în termeni de performanță, ceea ce ar trebui să încurajeze strategii mai variate și curse mai bune. Austria este un circuit neobișnuit, cu multe viraje mascate și elemente imprevizibile precum vremea sau traficul. Aceasta înseamnă că mai multă încredere, precum și un set-up exact sunt necesare pentru a extrage maximum din anvelope pe această pistă scurtă și pentru a maximiza orice oportunitate: chiar și în privința strategiei. Spielberg este un circuit unde am avut blistering în trecut. Suntem încrezători că vom vedea o diferență în acest weekend cu compozițiile 2019.”

 

ALTE NOUTĂȚI PIRELLI

  • Pirelli va rămâne în Austria pentru un nou test privat după grand prix, Alfa Romeo punând la dispoziție o mașină pentru testul pneurilor proto tip slick de Formula 1 pentru 2020, marți și miercuri după cursă.
  • Cei șase piloți ai primelor trei echipe au făcut alegeri diferite unul față de celălalt: mai puțin întâlnit, ceea ce ar trebui să ducă la câteva dispute interesante în privința tacticii.
  • Pirelli atacă legendara cursă de coastă Pikes Peak din Colorado, SUA, în aceeași zi cu Marele Premiu al Austriei, urmărind un nou record pentru o mașină de serie, Bentley Continental GT pilotat de Rhys Millen.

2019 Austrian Grand Prix Timetable

Session

Local Time

(CEST)

Brackley

(BST)

Stuttgart

(CEST)

Practice 1

Friday

11:00-12:30

10:00-11:30

11:00-12:30

Practice 2

Friday

15:00-16:30

14:00-15:30

15:00-16:30

Practice 3

Saturday

12:00-13:00

11:00-12:00

12:00-13:00

Qualifying

Saturday

15:00-16:00

14:00-15:00

15:00-16:00

Race

Sunday

15:10-17:10

14:10-16:10

15:10-17:10

Două probe și încă o lecție învățată la Raliul Moldovei pentru Sebastian Barbu și Bogdan Iancu

Sebastian Barbu și Bogdan Iancu au început optimiști Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri, dar au fost nevoiți să se oprească după primele două probe speciale din cauza unor pene de cauciuc.

Cu 43,4 puncte adunate în primele două etape din acest sezon, Sebastian Barbu și Bogdan Iancu erau pregătiți să se lupte pentru un loc pe podium și în Raliul Moldovei, etapa a treia din Campionatul Național de Raliuri.

 

Echipajul sibian a început cu cel mai bun timp la shakedown și pe primele două probe speciale din Raliul Moldovei a terminat cu al patrulea și al treilea timp. Și asta chiar dacă a făcut pană pe fiecare dintre probe.

 

“Am început optimiști, dar am făcut din nou greșeli și de data aceasta am fost nevoiți să abandonăm. Am făcut pană pe finalul primei probe și încă o pană pe cea de-a doua probă. Am decis să plecăm din parcul de service cu o singură roată de rezervă și astfel a trebuit să ne oprim după speciala a doua. Sunt dezamăgit și supărat pentru că puteam obține un rezultat bun aici, dar încerc să mă împac cu gândul că a fost doar un ghinion”,a spus Sebastian Barbu.

 

Cele două probe parcurse din Raliul Moldovei au fost însă și o lecție învățată în primul sezon cu modelul Skoda Fabia R5.

 

“Am decis în ultimul moment să participăm la această etapă. În drum spre Bacău s-a stricat motorul la mașina de recunoașteri. Au urmat apoi penele de cauciuc din cursă. Chiar dacă am avut mult ghinion și nu am parcurs decât două probe am învățat o lecție importantă și aici. Le mulțumesc tuturor partenerilor noștri pentru susținere și vom reveni și mai motivați să urcăm pe podium la etapa următoare”, a mai adăugat Sebastian Barbu.

 

Raliul Harghitei, următoarea etapă din Campionatul Național de Raliuri, se va desfășura în perioada 11 – 13 iulie. În total sunt programate 12 probe speciale cu o lungime de 121,65 km. 

 

Echipajul Sebastian Barbu / Bogdan Iancu este susținut în sezonul 2019 de următorii parteneri: vinurile Gorgandin, Yiippi Mango Lifestyle Energy Drink, Indsoft, Geometrica Architects,Eglo Romania, Sorcani Sibiu, D&D Arad, P1, Hankook Tire prin Bucur Tuning, Școala de Șoferi Elit Sibiu, Sibiu Racing Teamși Kron-Tour Lufthansa City Center.

 

Giri și Tudor, vibe bun înaintea Raliului Moldovei Bacău

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au un vibe foarte bun înaintea etapei a treia a CNRD, Raliul Moldovei Bacău, ce va avea loc în weekend. Cei doi brașoveni pornesc cu mare încredere în cursa moldavă, cu gândul de a bifa un nou rezultat foarte bun. După ce au efectuat recunoașteri pe o parte din probe, Giri a oferit primele impresii legate de etapa băcăuană.

Am apucat să vedem doar cele trei probe din jurul Bacăului și ne-au plăcut foarte mult. Sunt foarte frumoase, bine pregătite, iar bucățica nouă din Trebeș este interesantă. Sunt ok specialele, dar scurte. Nu prea ai loc nici să dormi și nici să faci vreo greșeală. Pentru că nu o să ai timp să recuperezi sau să zici că faci diferențe foarte mari față de ceilalți concurenți. Va fi un raliu pe care-l pot asemăna cu o cursă pe circuit, unde, dacă pierzi din start câteva secunde, este deja foarte greu să mai speri la ceva. Aici trebuie să fii supermotivat și dârz încă de pe prima probă. Obiectivul nostru este să facem o cursă frumoasă și să ajungem cu bine la final. Și dacă se poate cu un rezultat cât mai sus, cu atât mai bine”, a spus Dan Gîrtofan.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza vor fi susținuți la Raliul Molodvei Bacău de următorii parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.