Category Archives: CNR

Gala Campionilor FRAS 2014 – Galerie foto

Gala Campionilor dedicata sportivilor care participa in competitiile desfasurate sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv (FRAS) s-a intors dupa un an de absenta in locatia consacrata acestui eveniment, Casino Sinaia. Au fost premiati rand pe rand campionii diferitelor clase din campionatele de raliu, viteza in coasta, off-road, rally-cross si karting, iar mult asteptatul Rally Show din centrul statiunii de pe Valea Prahovei a lipsit din pacate si in acest an.

Raspopa si Grigoriu au fost premiati la Gala Campionilor FRAS

Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au primit in acest sfarsit de saptamana cupele si medaliile pentru titlurile de campioni nationali cu ocazia desfasurarii editiei 2014 a Galei Campionilor Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Festivitatea de premiere s-a desfasurat la Cazinoul din Sinaia, locatie unde s-a revenit dupa o absenta de un an. La sfarsitul acestui campionat, echipajul bacauan si-a trecut in cont titlurile de campion national al clasamentului rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice si al clasei 5, precum si un excelent loc 8 in clasamentul general.

 

Cu cinci victorii de etapa, un loc secund si un singur abandon ca urmare a unei iesiri in decor, Adi Raspopa si Catalin Grigoriu au avut un sezon 2014 perfect in Campionatul National de Raliuri. Dornici de revansa, dupa ce anul trecut au scapat  titlul printre degete, cei doi bacauani si-au propus sa atace la fiecare etapa in detrimentul unei strategii defensive.

 DSC_0290

Astfel, un obiectiv secundar a fost acela de a obtine un loc cat mai bun in clasamentul general al fiecarei etape, obiectiv pe care si l-au indeplinit cu succes si care a culminat cu un loc patru la etapa de casa, Raliul Moldovei Pambac Bacau, competitie la sfarsitul careia cei doi au devenit matematic campioni nationali ai clasei rezervate automobilelor cu 2 Roti Motrice.

 

Sunt extrem de fericit pentru un sezon minunat! Am avut alaturi de mine o echipa care a functionat perfect, am avut un copilot care a facut eforturi considerabile pentru a fi prezent la etape alaturi de mine, parteneri de incredere care ne-au sustinut neconditionat si o masina care a functionat fara probleme. Ne-am indeplinit toate obiectivele si abia astept sa inceapa urmatorul sezon! a declarat fericit Adrian Raspopa la sfarsitul Galei Campionilor Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.

 

Chiar daca clasa 5, la care se incadreaza Citroen-ul DS3 R3 pe care concureaza Adrian Raspopa, s-a constituit doar la prima etapa, pentru ca mai apoi sa fie unita cu clasa 6 pentru restul campionatului, Federatia Romana de Automobilism Sportiv a luat decizia sa acorde titluri si pentru aceasta categorie.

 

Astfel, Adrian Raspopa isi trece in cont anul acesta si titlul de campion national al clasei 5, alaturi de Cosmin Diacu, copilot impreuna cu care a luat startul la doua etape in acest sezon, inclusiv la prima cand s-a constituit clasa 5, atunci cand Catalin Grigoriu nu a putut fi prezent.

 DSC_0315

Vreau sa-i multumesc si lui Cosmin, Cozo cum ii spun amicii, pentru ca este un prieten adevarat si a fost alaturi de mine ori de cate ori am avut nevoie. a mai adaugat Adrin Raspopa.

 

Echipajul Adrian Raspopa/ Catalin Grigoriu a fost sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicipali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Wurth Romania, Pambac, Simba, Asociatia Gladiator si partenerii tehnici Omniasig, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.

Cazinoul din Sinaia, pregătit din nou de Gală

Ediția din 2014 a Galei Campionilor Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), ce va avea loc pe 13 decembrie a.c. la Sinaia, numără câteva noutăți importante pentru sportivii din Campionatul Național de Raliuri DUNLOP, dar și din celelalte campionate organizate sub egida FRAS.

 

Anunțată pentru prima jumătate a lunii decembrie, Gala Campionilor FRAS va fi găzduită din nou de Cazinoul din Sinaia, o locație aflată aproape de inima țării și preferată de majoritatea sportivilor ce vin din toate colțurile României.

 

Printre noutățile acestei ediții se numără premierea juniorilor ce au luat startul în etapele actualului sezon competițional al Campionatului Național de Raliuri DUNLOP. Deși pe parcursul sezonului juniorii nu au avut clasament oficial și nu au urcat pe podium la etape, în cadrul Galei Campionilor ei vor urca pe podium și vor fi premiați conform rezultatelor și performanțelor pe care le-au marcat în cele șapte etape disputate în CN de Raliuri Dunlop 2014.

 

În cadrul Galei Campionilor, Federația Română de Automobilism Sportiv va premia și sportivii claselor 5 și 6 din cadrul CN de Raliuri DUNLOP. Deși aceste clase nu s-au constituit decât la prima etapă de raliuri din actualul sezon competițional, ele vor beneficia de podium la sfârșit de sezon.

FOTO_Gala_Fras

În ediția 2014 a Galei Campionilor FRAS, Federația Română de Automobilism Sportiv va păstra structura de gală din anul precedent .  ”Suntem bucuroși că Gala Campionilor revine la Sinaia. Din păcate, în acest an nu este posibilă organizarea rally-show-ului. Chiar dacă reprezentanții Primăriei Sinaia au avut toată deschiderea, din cauza lucrărilor de reabilitare din centrul orașului, finanțate din fonduri europene, respectiv a modalității de recepție a lucrărilor, nu este încă permisă desfășurarea acestui eveniment”, a precizat Ovidiu Mazilu, Președintele Federației Române de Automobilism Sportiv. ”Vom avea însă parte de o seară festivă mult așteptată de fanii sportului automobilistic, în care vor fi premiați cei mai buni performeri ai sezonului 2014 la raliuri, viteză în coastă, karting, offroad si la toate celelalte sporturi cu motor pe patru roți din țara noastră”, a mai precizat acesta.

 

Programată în data de 13 decembrie a.c., la Cazinoul din Sinaia, Gala Campionilor FRAS va începe oficial la orele 18.00. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fras.ro.

Sibiu Rally Challenge include în 2015 si Raliul Sibiului

Sibiu Rally Challenge, festivalul dedicat sporturilor cu motor programat în perioada 20 – 23 august, continuă cu și mai multe provocări în 2015. Una dintre ele este Raliul Sibiului care face parte și din calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop, desfășurat sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS).

Transfagarasan
 
Raliul Sibiului a fost inclus în calendarul Campionatului Național de Raliuri Dunlop și se va desfășura în perioada 20 – 23 august. Etapa a cincea din competiția internă, desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, va fi parte integrantă a Sibiu Rally Challenge, festivalul dedicat sporturilor cu motor. “Raliul Sibiului continuă cu aceleași obiective ambițioase ca și până acum. Sibiu Rally Challenge, proiectul început anul trecut, va include în 2015 și Raliul Sibiului, ceea ce înseamnă că pasionații de sporturi cu motor vor avea parte de un spectacol complet pentru că acest eveniment este deschis tuturor tipurilor de mașini de competiție, dar și automobilelor clasice și nu numai. Sibiu Rally Challenge este o competiție, dar în același timp și un festival al sporturilor cu motor, iar faptul că include și Raliul Sibiului este un plus atât pentru participanții din Campionatul Național, cât mai ales pentru spectatorii pe care dorim să-i atragem la Sibiu“, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Programată în perioada 20 – 23 august, a doua ediție Sibiu Rally Challenge va include și numeroase alte evenimente de la o paradă a mașinilor de epocă și până la confruntarea pe macadam din cadrul Sibiu Rally Show. “Vor fi câteva zile pline de sporturi cu motor la Sibiu. Vom avea o participare internațională numeroasă și obiectivul nostru este să atragem cât mai multe mașini de curse legendare care să accepte provocarea de a cuceri Transfăgărășanul“, a continuat Sorin Itu. 

Dacia 1310 Sport

Dacă până acum Raliul Sibiului a fost o etapă pe macadam, începând din 2015 formatul va fi unul complet diferit. Toate probele speciale vor fi pe asfalt, iar principala provocare o reprezintă, desigur, Transfăgărășanul. Lungimea totală a probelor speciale care vor face parte din Raliul Sibiului va fi de aproximativ 100 kilometri și vor fi cel puțin șape probe distincte. Din programul raliului nu va lipsi o super speciala pe asfalt care va fi amenajată într-un loc extrem de spectaculos. Cartierul general va fi amplasat în Piața Mare a orașului și va fi punctul de start și sosire al evenimentului. Vor fi două zone distincte cu probe speciale, una în jurul specialei Păltiniș și una în zona Transfăgărășanului. “Va rămâne în program speciala Păltiniș care se va desfășura în nocturnă și mai avem o serie de probe complet noi care ar fi putut fi incluse în etapa de Campionat European. Una dintre ele este Dobârca, o probă asfaltată complet și care a fost în program și în formatul de macadam. Principala provocare rămâne Transfăgărășanul, care este și simbolul acestui eveniment“, a adăugat Sorin Itu.

Programul pentru 2015 include și confruntarea pe macadam de pe circuitul de rallycross, dar și numeroase alte surprize. “Am început anul trecut cu Sibiu Rally Challenge un proiect complet nou. Valoarea evenimentului a crescut cu includerea Raliului Sibiului, etapă și în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, în programul festivalului dedicat sporturilor cu motor. Vom încerca să atragem nume mari la acest eveniment, iar obiectivul nostru este să avem un spectacol de calitate și să promovăm orașul Sibiu la nivel național și internațional. Sibiu Rally Challenge este un eveniment dedicat tuturor pasionaților de sporturi cu motor care acceptă provocarea de a concura pe Transfăgărășan“, a completat Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Calendare competitionale FRAS 2015

logo fras ok

În şedinţa de marti, 11 noiembrie 2014, Consiliul Federal al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv a luat următoarele decizii:

  1. Programeaza Adunarea Generala de Alegeri in data de 07 februarie 2015;
  2. Aproba clasamentele si omologheaza rezultatele campionatelor nationale de raliuri, viteza in coasta, karting, off road, slalom paralel, rally cross si autoslalom, ;
  3. Aproba calendarul competitional 2015 pentru Campionatele nationale de raliuri, viteza in coasta si karting in urmatoarea forma, cu mentiunea ca datele de desfasurare pot fi modificate, cu acordul organizatorilor, dupa definitivarea calendarului ERC:

 

Campionatul National de Raliuri

Nr. crt

Denumire

Data

Organizator

Caracteristici

Coeficient

1.

Raliul Braşovului

27 – 28 martie

C.S.AUTOBLIC

Asfalt

1,2

2.

Raliul Aradului

08 – 09 mai

C.S.AMC RACING

Macadam

1

3.

R.Danube Delta Rally*

05 – 06 iunie

C.S. NAUTIC MOTORSPORT

Macadam

1

4.

Raliul Bacăului

26 – 27 iunie

A.C.S.RALLY SPIRIT

Macadam

1

5.

Raliul Clujului

17 – 18 iulie

CS MOTORHOME NAPOCA

Asfalt

1

6.

Raliul Sibiului

21 – 22 August

CS SCORPION RALLY TEAM

Asfalt

0,8

7.

Raliul Iaşului

11 -12 septembrie

ACS MOTORSPORT IAŞI

Macadam

1,2

8.

Raliul Harghita

09 –10 octombrie

CS.MAXX RACING

Macadam

0,8

9.

Raliul Craiovei**

30 – 31 octombrie

C.S.AMC RACING

Asfalt

0,8

 

Raliul Castanelor***

rezerva

CS XTREME ADVENTURE BAIA MARE

Asfalt

0,8

 

 * – sub rezerva achitarii restantelor financiare pana la data de 28 noiembrie a.c.

**- sub rezerva omologarii traseului pana la data de 01 iunie 2015

***- raliu rezerva

 

Campionatul National de Viteza in Coasta

Nr.crt

Data

Localitate

Organizator

1.

25 – 26 aprilie

Râşnov

C.S. AUTOBLIC

2.

23 – 24 mai

Straja/Alba Iulia

C.S.FAIR PLAY ABRUD

3.

13 – 14 iunie

Rarau/Suceava

CS XS MOTORSPORT

4.

04 – 05 iulie

Reşiţa

C.S. ACM REŞIŢA

5.

25 – 26 iulie

Sinaia

C.S.CARPAŢI SINAIA

6.

29 – 30 august

Teliu/Braşov

C.S. AUTOBLIC

7.

19 – 20 septembrie

Câmpulung Muscel/Voina

C.S.BROTHERS MOTORSPORT

8.

03 – 04 octombrie

Drumul Poienii/Braşov

C.S. AUTOBLIC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  

Campionatul National  de Karting

Nr. Crt.

Data

Organizator

Loc desfăşurare

1

02 – 03 mai

FRAS

Bucuresti

2

30 – 31 mai

FRAS

Bacau/Bucuresti

3

20 – 21 iunie

FRAS

Brasov/Bucuresti

4

11 – 12 iulie

FRAS

Brasov

5

05 – 06 septembrie

FRAS

Bacau

6

26 – 27 septembrie

FRAS

Bucuresti

 

  1. Respinge cererea de avizare a competitiei Cupa Muntii Rodnei – A-CAR pana la clarificarea statutului entitatii organizatoare (club sportiv, asociatie sportiva, etc);
  2. Aproba introducerea sistemului de punctare in cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta, pe baza rapoartelor sportivilor si oficialilor, dupa un algoritm asemanator celui aplicat deja in CNR. Incepand cu anul competitional 2016, etapele de viteza in coasta vor fi selectate pentru calendarul sportiv si vor primi coeficienti, pe baza punctajelor obtinute in 2015;
  3. Aproba emiterea facturilor pentru licenta si permisul de organizare pentru anul 2015, conform Hotararii Adunarii Generale din februarie 2014;

 

Ovidiu MAZILU                             Ştefan VASILE                               Victor DRĂGAN

Preşedinte                                   Vice Preşedinte                               Secretar general

 

via fras.ro

Propuneri calendar sportiv FRAS 2015

19 octombrie 2014 a fost data limita pana la care cei interesati puteau depune propunerile de inscriere in Calendarul competitional 2015.

logo fras ok

Urmatoarele propuneri de competitii au sosit pe adresa F.R.A.S. pentru Calendarul Sportiv 2015:

 

Campionatul National de Raliuri “Dunlop” 2015, in ordinea depunerii:

  • Raliul Aradului/CS AMC RACING
  • Raliul Iasului/AS XS MOTORSPORT
  • Raliul Clujului/CS MOTORHOME NAPOCA RALLY TEAM
  • Raliul Sibiului/ACS SCORPION RALLY TEAM
  • Raliul Brasovului/CS AUTO BLIC
  • Raliul Craiovei/CS AMC RACING
  • Danube Delta Rally/CS NAUTIC MOTORSPORT
  • Raliul Harghitei/CS MAXX RACING
  • Raliul Castanelor/CS XTREME ADVENTURE BAIA MARE/ CS SIROMEX
  • Raliul Cibinului Sibiu/CS SIBIU RALLY TEAM
  • Raliul Moldovei/Bacau ACS RALLY SPIRIT

 

Campionatul National de Viteza in Coasta “Dunlop” 2015, in ordinea depunerii:

  • Straja – Alba Iulia/CS AUTOSPORT FAIR PLAY ALBA
  • Trofeul Campulung/CS BROTHERS MOTOR SPORT
  • Cupa Gorjului – Ranca/ACS AUTOCOREX
  • Cupa Resita/ACS AUTOCOREX
  • Sinaia/CS CARPATI SINAIA
  • Trofeul Rasnov/CS AUTO BLIC
  • Trofeul Teliu/CS AUTO BLIC
  • Marele Premiu al Brasovului/CS AUTO BLIC
  • Cicis – Lunca Cernii/ Hasdat /ACS VSS RACING/ AXIS RALLY TEAM
  • Trofeul Bucovinei – TRANSRARAU- ACS WILLI MSPORT

via fras.ro

MINI salută prima ediţie Sibiu Rally Challenge

MINI, o marcă de legendă în lumea sporturilor cu motor, a fost în acest week-end alături Sibiu Rally Challenge, prima ediţie a unui eveniment unic de motorsport în România. Cele mai puternice versiuni de motorizare, Cooper S, au echipat trei modele care au stat la dispoziţia organizatorilor. În acelaşi timp, Sibiu Rally Challenge şi faimosul Transfăgărăşan au fost scena unui debut naţional – noul MINI Hatch 5 uşi a avut aici prima apariţie în faţa publicului din România.

Mini Cooper S Transfagarasan

MINI are o legătură specială cu lumea motorsportului. Istoria noastră specială în raliuri o traducem şi o respectăm prin performanţa modelelor de stradă. Experienţa de condus sportiv defineşte acum toate modele mărcii. Este o onoare pentru noi să fim prezenţi alături de prima ediţie Sibiu Rally Challenge, un eveniment care sperăm să devină la fel de legendar ca victoriile Mini la Monte Carlo”, a declarat Alex Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.

 

Trei modele MINI, toate cu motorizarea Cooper S, au fost implicate în desfăşurarea primei ediţii a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor. În cadrul evenimentului, modelul MINI Hatch 5 uşi a fost folosit la recunoaşterea traseului de Simone Campedelli, multiplu campion naţional de raliuri în Italia. În plus, modelele Cooper S au fost maşina oficială a directorului de concurs şi maşina de siguranţă care a parcurs toate probele pe asfalt înaintea echipajelor înscrise în competiţie.

Mini Cooper S

Motoare turbo cu răspuns prompt, şasiu, suspensie şi direcţie care asigură legendarul „go-kart feeling” MINI – configuraţia sportivă a probelor speciale legendare de la Sibiu –, Păltinişul pe timp de noapte şi Transfăgărăşanul au scos în evidenţă performanţele sportive şi comportamentul rutier excelent al celor trei modele. Cele trei modele MINI au fost puse la dispoziţie de Automobile Bavaria, dealer oficial MINI în România. 

 

Despre Noul MINI Hatch 5 uşi

Noul MINI Hatch 5 uşi reprezintă o premieră absolută pentru marcă în acest segment. Caracteristicile de design ale mărcii sunt preluate într-un stil autentic într-o nouă formulă, mai versatilă, cu mai mult loc pentru pasagerii spate şi un portbagaj mai generos. Noul model păstrează elementele distinctive ale mărcii: precum farurile şi formele rotunde, grila hexagonală, consolele deosebit de scurte, montanţii de culoare neagră şi acoperişul contrastant sau display-ul central rotund la interior. MINI Hatch 5 uşi preia toate elementele tehnologice care evidenţiază ce-a de a treia generaţie MINI: motoare MINI TwinPower Turbo, soluţii MINIMALISM şi norme EU6 pentru consum minim şi emisii reduse, un şasiu deosebit de agil cu noul sistem de suspensii cu amortizoare adaptive, precum şi soluţii sofisticate la interior precum Head-Up Display, soluţii pentru internet MINI Apps sau sisteme de asistenţă precum avertizare de coliziune şi de prezenţă a pietonilor cu funcţie de frânare. Noul MINI va debuta la sfârşitul acestei luni în toate showroom-urile mărcii cu un preţ de început de 17600 Euro pentru versiunea Cooper (1,5 litri, 100 kW/ 136 CP, emisii CO2 111 g/km).

 

MINI în motorsport

În anii ’60, marca britanică şi John Cooper scriau istoria – Mini Cooper şi apoi Mini Cooper S dominau scena raliurilor. Mini se remarca încă de la început cu stil: o femeie a obţinut primul titlu într-un raliu internaţional: Pat Moss în 1962, în Raliul Lalelelor. Printre victoriile celebre se numără şi Raliul RAC 1965, Raliul celor 1000 de Lacuri în 1965, 1966 şi 1967, Raliul Acropole în 1967, Cupa Alpilor în 1963 şi 1967 sau Raliul Alpilor Austrieci în 1966. Cele mai renumite performanţe rămân însă cele trei titluri de la Monte Carlo, obţinute în 1964, 1965 şi 1967 de Paddy Hopkirk, Timo Mäkinen şi, în final, de Rauno Aaltonen.

1964_-Prima_victorie_in_Raliul_Monte_Carlo_medium_1600x1105

În anii ’60, maşina şi-a demonstrat potenţialul şi în afara raliurilor. În aprilie 1968, Niki Lauda a participat la prima sa cursă de coastă la volanul unui Mini, cu care a obţinut locul secund. După doar două săptămâni, avea să vină şi prima victorie, ce anunţa o carieră promiţătoare pentru viitorul campion mondial. Asemenea lui Niki Lauda, Graham Hill, Jackie Stewart, John Surtees, Jochen Rindt şi James Hunt sunt doar câţiva dintre campionii mondiali de Formula 1 care şi-au trăit prima experienţă competiţională la volanul unui Mini clasic.

 

Acum, prezenţa MINI în motorsport este concentrată în jurul rally raid-ului. MINI s-a impus în ultimele trei ediţii ale legendarului Raliu Dakar, pentru ca în ianuarie 2014 să acapareze tot podiumul. În spatele acestor performanţe stă un nou capitol special în istoria mărcii: primul model cu tracţiune integrală şi patru uşi – MINI Countryman.

Edwin Keleti a fost câștigătorul probelor de asfalt de la Sibiu Rally Challenge

Edwin Keleti a fost cel mai rapid pilot pe speciala Păltiniș în nocturnă, dar  și pe Transfăgărășan și a reușit să se impună în clasamentul general cumulat pe probele de asfalt. Podiumul, după probele pe asfalt, a fost completat de Manfred Stohl și Alex Filip.
 

Vineri și sâmbătă au fost programate cele trei probe speciale pe asfalt din cadrul primei ediții a Sibiu Rally Challenge, un festival dedicat sporturilor cu motor. Pe speciala Păltiniș, desfășurată în nocturnă, au luat startul 29 de echipaje, cel mai bun timp fiind stabilit de Edwin Keleti și Florin Dorca, pe Ford Fiesta R5. Podiumul clasamentului general a fost completat de echipajele Manfred Stohl / Tina Monego (Peugeot 207 S2000) și Vlad Comsa/Diana Hațegan ( Mitsubishi Lancer EVO IX), aceasta fiind și podiumul clasei M4.

 

Alex Ardelean (Suzuki Swift Sport), Octavian Târnovean (Dacia Logan) și Călin Bucur (Suzuki Ignis) au urcat pe podium la clasa M1,iar  Alex Filip (Renault Clio R3), Andrei Mitrașcă (Seat Ibiza TDI) și Șerban Tomiță (Honda Civic Type R au fost cei mai rapizi piloți la clasa M2. 

 

Gunther Graef și Cristian Cibu pe un BMW 1602 din 1969 au câștigat clasa H2, iar Marius Băltățeanu și Mihai Basca, pe o Toyota Celica din 1988, s-au impus la clasa H3. 

f67dc8a1-3e61-4093-83ec-a4771df0e0ad

Sâmbătă, pe o vreme superbă și în fața a mii de spectatori, s-au desfășurat cele două probe speciale pe Transfăgărășan. Cu peste 14 km pe asfalt, ziua de sâmbătă a fost principala provocare pentru piloții înscriși la prima ediție a Sibiu Rally Challenge. 

 

Duelul pentru victorie s-a dat între Edwin Keleti și Manfred Stohl, pilotul echipei BCR Leasing Rally Team reușind să-și treacă în cont victoria și sâmbătă, dar și în clasamentul general al celor trei probe pe asfalt. „Au fost două zile extraordinare cu provocări intense pentru noi. Sunt foarte bucuros că am reușit să ne impunem aici și îmi doresc ca anul viitor acest eveniment să atragă și piloții din campionate de drift, moto și tot ce este legat de sporturile cu motor în România”, a spus Edwin Keleti. 

 

Manfred Stohl și Tina Monego au câștigat speciala Tranfăgărășan în coborâre, dar la final diferența față de primul loc a fost de o jumătate de secundă. „A fost extraordinar. Speciala din munți este perfectă pentru un astfel de eveniment și pentru public. Am avut două zile minunate și cu siguranță nu voi rata ediția viitoare”, a spus și austriacul Mandred Stohl.

 

Cu locul trei obținut pe cele două probe de sâmbătă, Alex Filip și Bogdan Iancu și-au asigurat și poziția a treia la general în clasamentul probelor pe asfalt. „Au fost două zile intense, iar plăcerea de a pilota pe Tranfăgărășan nu poate fi descrisă în cuvinte. Pentru noi a fost un test util și pentru etapa următoare din Campionatul European de Raliuri, programată în Elveția, și sunt foarte mulțumit de rezultat”, a spus Alex Filip.

 

După cele două probe de sâmbătă pe podiumul clasei M1 au urcat echipajele Călin Bucur/Crina Bucur (Suzuki Ignis), Dan Nicoschi/Rareș Fetean (Seat Ibiza) și Octavian Târnovean/Răzvan Hulea (Dacia Logan). La clasa M2, Alexandru Filip și Bogdan Iancu au fost cei mai rapizi, urmați de Andrei Mușețeanu/Claudiu Panait (Renault Clio RS) și Andrei Mitrașcă / Magda Matei (Seat Ibiza TDI). 

b813e3cb-0fef-4092-b9e4-6f325774ae12

La fel ca în prima zi pe asfalt, Gunther Graef și Cristian Cibu pe un BMW 1602 din 1969 au câștigat clasa H2, iar Marius Băltățeanu și Mihai Basca, pe o Toyota Celica din 1988, s-au impus la clasa H3. 

 

Valentin Porcișteanu, campion național în 2011, a venit la Sibiu Rally Challenge pentru a face spectacol și a reușit să-i încânte pe spectatorii de pe probele speciale cu evoluția. „Pentru mine rezultat final nu a fost cel mai important aici. Am venit să fac spectacol și să mă bucur de cei 25 kilometri de probă specială pe asfalt”, a spus Valentin Porcișteanu, care a primit un premiu special pentru evoluția de la Sibiu Rally Challenge.

 

Multiplul campion național Titi Aur a acceptat și el provocarea de a participa la prima ediție Sibiu Rally Challenge și a încercat să parcurgă speciala Transfăgărășan, în urcare, pe două roți cu o mașină BMW. Titi Aur a parcurs aproape jumăatate din distanță și a primit premiul special pentru cea mai îndrăzneață provocare. 

 

„Începutul a fost făcut. Acum putem construi și putem transforma acest eveniment în cel mai important festival dedicat sporturilor cu motor din această parte a Europei. Transfăgărășanul este locul perfect pentru un astfel de eveniment și cu siguranță anul viitor vom avea o participare și mai numeroasă”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului. 

 

Un mix interesant de mașini și piloți la prima ediție Sibiu Rally Challenge

Piloți de top, mașini clasice și mașini de curse, un traseu spectaculos și provocarea de a cuceri Transfăgărășanul. Acestea sunt ingredientele cu care pornește la drum prima ediție a Sibiu Rally Challenge. 

camila Sibiu Rally Challenge
 
Sibiu Rally Challenge este în același timp o competiție, dar și un festival dedicat sporturilor cu motor. Programată în perioada 9 – 12 octombrie, prima ediție are probe speciale pe asfalt și macadam, principala provocare fiind însă de a cuceri Transfăgărășanul. Peste 30 de mașini, de la Ford T din 1929, Rolls-Royce Shadow din 1976  și până la Audi RS4, Ferrari 458 Challenge și Ford Fiesta R5 vor putea fi văzute începând cu parada programată vineri, 10 octombrie, începând cu ora 18:00. „Suntem acum în fața unui nou drum. Sibiu Rally Challenge este și pentru noi o provocare pe care vrem să o transformăm, pas cu pas, în cel mai mare festival dedicat sporturilor cu motor și automobilului din această parte a Europei. Suntem la prima ediție și avem peste 30 de mașini la start. În paralele cu ediția din acest an am început să lucrăm și la cea din 2015 și sunt sigur că fanii sporturilor cu motor vor fi încântați de ceea ce se va întâmpla la Sibiu Rally Challenge”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

Pe lista de start este un mix interesant de mașini și piloți care sunt pregătiți să facă spectacol. Printre cei care au acceptat provocarea de a lua startul la Sibiu Rally Challenge se numără Dan Siminie și Dan Gregoi care vor participa cu un Ford T din 1929, respectiv un Rolls Royce Shadow din 1976. „Sibiu Rally Challenge este un eveniment deschis atât mașinilor clasice, cât și mașinilor de curse care se vor lupta cu secundele pe probele speciale. Este un festival și o competiție, este un spectacol automobolistic prin care vrem să promovăm orașul Sibiu și frumusețile din zonă”, a mai spus Sorin Itu.  

În competiție s-a înscris și Heinz Goellner cu un Audi RS4 preparat special pentru competiții. „Este fabulos să poți concura pe Transfăgărășan. Nu am putut spune nu unei astfel de provocări așa că voi fi prezent la Sibiu pentru a face spectacol”, a spus Heinz Goellner. 

Lorincz Borbely și Gunther Graef vor lua startul cu BMW 2002 TI și BMW 1602 din 1969, două modele care vor face spectacol pe probele de asfalt. 

Vlad Cosma și-a anunțat și el revenirea în competiții și va lua startul cu un Mitsubishi Lancer EVO IX. Și pilotul sibian Jean Tatu a confirmat participarea după o perioadă de absență din Campionatul Național el urmand sa concureze impreuna cu fiul sau. 

La start va fi si Andrei Mitrasca, primul si singurul pilot roman care a concurat in celebra cursa Pikes Peak din Statele Unite. 

Pe lista de start sunt prezenți și fostul campion mondial de raliuri Manfred Stohl, care va concura cu un Peugeot 207 S2000, și multiplul campion italian Simone Campedelli, care va concura cu un Mitsubishi Lancer EVO IX.

În plus, Titi Aur va încerca să parcurgă proba specială Transfăgărășan, lungă de 7 kilometri, pe două roți cu o mașină BMW.

Vineri, 10 octombrie, este programată prima specială pe asfalt care va avea loc în nocturnă pe Păltiniș, o probă cu o lungime de 9 kilometri. Sâmbătă, 11 octombrie, piloții înscriși la Sibiu Rally Challenge vor trebui să înfrunte Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Prima trecere pe speciala de 7,2 kilometri va fi la ora 12:00, iar cea de-a doua la ora 13:23. Duminică, 12 octombrie, acțiunea se va muta pe circuitul de rally cross unde cei mai buni piloți se vor întrece într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor.