Category Archives: IRC

Lotus Exige R-GT la Geko Ypres Rally

Asa cum anuntam in urma cu ceva timp Lotus isi va face debutul in raliuri, mai exact in etapa belgiana Geko Ypres Rally ce va avea loc in perioada 21-23 iunie si care va conta in challengerul intercontinental de raliuri.

Dupa ce au efectuat mai multe teste in Italia, la inceputul anului, Lotus International Team isi va face debutul oficial cu aceasta ocazie, in cursele de raliu. Portughezul Bernardo Sousa secondat de Corrado Mancini vor fi cei care vor testa cu aceasta ocazie noua suspensie, modificarile de electronica si noile anvelope Michelin, astfel incat masina sa fie pregatita pentru intrarea in European Rally Championship si Intercontinental Rally Challenge.

Claudio Berro, director Lotus Motorsport, declara: “Dezvoltarea modelului Exige R-GT merge bine si intre timp asteptam noi clarifcari de la FIA pentru clasa GT, pe care se pare ca le vom afla dupa intalnirea Consiliului Mondial de Motorsport (WMSC) care va avea loc pe 15 iunie. Dar pana atunci ne pregatim pentru etapa de la Ypres, ocazie cu care vom efectua kilometrii importanti si vom arata celor implicati in raliuri acest model spectaculos.

 

[nggallery id=298]

Craig Breen si Mathieu Arzeno vin la Raliul Sibiului

Irlandezul Craig Breen si francezul Mathieu Arzeno, pilotii echipei Sainteloc Racing, si-au anuntat deja prezenta la Raliului Sibiului Romania, etapa  a opta  din Intercontinental Rally Challenge (IRC). Ambii piloti vor lua startul cu modelul Peugeot 207 S2000.

Craig Breen, campionul World Rally Academy, are programata anul acesta participarea la cinci etape din Intercontinental Rally Challenge, iar Raliul Sibiului Romania face parte din programul pilotului irlandez. Craig Breen, 22 ani, a inceput sezonul in Irlanda, unde a terminat pe locul 5, dupa care a luat startul in Turul Corsicii si s-a clasat pe locul 6. Inaintea etapei pe macadam de la Sibiu, irlandezul va mai lua startul in doua etape pe asfalt: Targa Florio-Rally Internazionale Di Sicilia si Geko Ypres Rally. „Am inclus in campania mea patru etape pe asfalt si dupa ce Mecsek Rally a iesit din calendar am decis sa luam startul in Romania. Astept cu nerabdare aceasta etapa pentru ca este primul meu raliu cu Peugeot pe macadam. In plus, Raliul Sibiului Romania este unul complet nou pentru mine si va trebui sa ma acomodez si cu acest lucru, dar as vrea ca ultima mea etapa alaturi de echipa Sainteloc sa fie una de succes”, a spus Craig Breen.

Si pentru Mathieu Arzeno participarea in Raliul Sibiului Romania reprezinta prima aparitie pe macadam cu modelul Peugeot 207 S2000 . Francezul, 25 de ani, a avut o cariera de 8 ani in cursele de circuit dupa care, din2009, atrecut la raliuri si a concurat in etapele din Campionatul National al Frantei si Campionatul Mondial de Raliuri. „Nu am mai pilotat niciodata pe macadam cu Peugeot, dar sunt sigur ca va fi o experienta interesanta si am incredere in potentialul meu. Acum concurez in Citroen Racing Trophy Franta pe asfalt si macadam, cu modelul Citroen DS3 R3, iar pe ultimele etape de macadam am demonstrat ca pot fi foarte rapid. Sunt sigur ca asa va fi si la Sibiu. Am vorbit cu Jean Pierre Nicolas, managerul IRC care a fost pe probele incluse in Raliul Sibiului Romania si mi-a spus ca sunt foarte frumoase, iar atmosfera este ca cea din Toscana. De abia astept sa descopar aceasta tara, sa cunosc oameni noi si sa particip la raliu cu masina echipei Sainteloc si cu sustinerea Pirelli si Peugeot Sport. Pachetul este perfect, deci totul va fi bine si in cursa, sunt sigur de asta”, a spus si Mathieu Arzeno.

 

Raliul Sibiului Romania, etapa a opta din Intercontinental Rally Challenge, se va desfasura anul acesta in perioada 19 – 21 iulie si conteaza ca etapa a 5-a din Campionatul National de Raliuri Dunlop si este si etapa eveniment in FIA European Rally Cup. Inscrierile pentru aceasta etapa, incepute in luna iunie, se vor incheia pe data de 6 iulie, cu doua saptamani inaintea startului oficial.


Documente oficiale Raliul Sibiului 2012

Au fost publicate documentele oficiale ale Raliului Sibiului care se va desfasura in perioada 19-21 iulie. Anul acesta, etapa sibiana va face parte pentru prima oara din calendarul Intercontinental Rally Challenge, al doilea campionat ca importanta dupa cel mondial. 

 

Organizatorii au pregatit echipajelor 205,80 km de probe speciale, impartite aproape egal pentru cele doua zile ale raliului, cea de vineri si cea de sambata. Joi este programat startul festiv in Piata Mare din Sibiu, acolo unde va fi amplasat anul acesta si cartierul general al raliului, incluzand parcul de service si parcul inchis. Odata cu startul festiv, echipajele prezente vor efectua un tur al orasului.

Ca si anul trecut, spectatorii care vor fi prezenti pe specialele de la Sibiu vor avea parte de doua probe care se vor desfasura pe noapte, deja celebrele Paltinis ( in urcare pe asfalt) si Santa (pe macadam). Cea mai lunga proba este in 2012 speciala Gatul Berbecului cu ai sai 30 de kilometri iar superspeciala din cartierul Strand va fi parcursa cate o data in fiecare zi a competitiei. Ecarturi importante vor putea fi obtinute si pe speciala Crinti (28 km) dar si pe proba Santa Max (22 km ), ambele urmand sa fie parcurse de cate doua ori, la fel ca proba Gatul Berbecului.

 

Raliul Sibiului 2012 – care va face parte şi din calendarul CNR Dunlop ca a cincea etapă din calendar – le va oferi piloţilor un parc de service amplasat în Piaţa Centrală din Sibiu şi urmează să aibă loc în perioada 19-21 iulie. Anul acesta este unul extrem de important pentru Raliul Sibiului. Munca noastră din ultimii ani a fost rasplatită cu includerea în calendarul IRC. Raliul Sibiului este al doilea eveniment sportiv din România ca importanţă la nivel internaţional, dupa finala UEFA Europa League, şi suntem pregătiţi să facem faţă la cel mai înalt nivel, spune Sorin Itu, organizatorul evenimentului.

 

Documente oficiale:

Regulament particular

Plan orar

Harta Generala

Harta Superspeciala

Harta Centrul Sibiului in perioada raliului

Harta + traseu start festiv

Cerere inscriere 

Formular parc service

 

 

Final prematur in Turul Corsicii pentru echipajul NRA

Turul Corsicii a insemnat doar doua probe speciale pentru Marco Tempestini si Dorin Pulpea. Echipajul Napoca Rally Academy a decis sa abandoneze, dupa primele doua probe speciale, din cauza problemelor aparute la electronica diferentialului central.

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea raman, dupa Turul Corsicii, cu 18 puncte in clasamentul general al IRC Production Cup si, chiar daca au abandonat in acesta etapa, isi pastreaza sansele la un loc pe podium la finalul sezonului 2012. „Pentru noi s-a terminat totul. De fapt, nici nu a inceput bine. Imi pare rau pentru ca imi plac foarte tare probele de aici. Poate ne vom intoarce anul viitor”, a spus Marco Tempestini, dupa abandonul din Turul Corsicii.

Problemele pentru echipajul Napoca Rally Academy au inceput inca din shakedown. Marco Tempestini nu a gasit un set-up potrivit pentru specialele de pe insula si, in plus, nici amortizoarele noi pentru R4 nu au ajuns la timp. „‎Mi-a fost frica, dupa shakedown, ca problemele de set-up puteau fi din electronica diferentialului central. In raliu am avut confirmarea. Computerul a luat-o razna si masina avea un comportament nebun. O data era subviratoare, apoi se misca pe franare, apoi supravira. Pe specialele din Corsica exista riscul sa ajungem oricand intr-o prapastie. Am decis sa ne oprim inainte de PS 3, cea mai murdara si denivelata din prima zi, pentru ca era mult prea riscant si nu aveam nimic de castigat”, a spus Marco Tempestini.

 

Pentru Marco Tempestini si Dorin Pulpea programul competitional continua cu testele pentru Raliul Bacaului, programate saptamana viitoare. Urmatoarea provocare din Intercontinental Rally Challenge este Raliul Targa Florio, etapa care a inlocuit Mecsek Rally. Avand originile in legendara cursa rutiera castigata, printre altii, de Stirling Moss, Targa Florio – Raliul International al Siciliei se va desfasura in perioada 14 – 16 iunie si va avea 170 kilometri de probe speciale pe asfalt.

Corsica si cele 10000 de viraje

Turul Corsicii este cunoscut mai degraba fanilor drept ” Raliul celor 10.000 de viraje”, dar acest lucru este oarecum gresit, deoarece in anii `80, cineva s-a ostenit sa le numere pe toate si s-a oprit undeva aproape de 20.000 de viraje. Corsica este o etapa fantastica, o adevarata Mecca a raliurilor, datorita drumurilor foarte inguste si virajate, a vremii schimbatoare dar si a mixturilor diferite de asfalt. 

 

In trecut, aceasta etapa insuma nu mai putin de 1.200 de kilometri de-a lungul insulei. Michele Mouton chiar isi aduce aminte ca avea notite chiar si pentru probele de legatura intre speciale. Weekendul acesta Turul Corsicii revine, in al doilea an de contract cu IRC. Desi este putin probabil ca liderul la zi al clasamentului Andrea Mikkelses sa parcurga cu aceasi viteza probele de legatura ca pe cele speciale, evenimentul are un aer asemanator ca cel din vremurile bune, cand in pauza de doua ore se servea chiar un vin.

 

O persoana care cunoaste foarte bine insula este chiar directorul de dezvoltare al IRC, Jean Pierre Nicolas. Pe vremea cand acesta era pilot de raliuri, francezul a condus la debut modelul iconic Peugeot 205 T16 la editia din 1984 a Turului Corsicii, clasandu-se pe locul al patrulea. El este de asemena un fost castigator aici in insula, in 1973.

 

Este ca o intoarcere in timp catre zilele bune” spune Nicolas, care iubeste atat de mult insula incat detine o casa in Bastia. ” In ultimii ani, raliul a fost mai mult un tur al orasului Ajaccio mai degraba, decat un Tur al Corsicii. Acum, vom vedea mai multe parti ale insulei, si cred ca acest lucru este unul meritat pentru locuitorii din Corsica, niste pasionati adevarati ai raliurilor de-a lungul anilor. Nu poti trai in trecut, dar poti sa-l sarbatoresti” a mai adaugat francezul. 

 

Cu peisajul sau care-ti taie rasuflarea si drumurile sale inguste, Corsica este alaturi de Monte Carlo, unul dintre raliurile pe care orice pilot isi doreste neaparat sa le castige. De fapt, are foarte multe lucruri in comun cu legendarul Monte Carlo: nivelul de aderenta care se schimba constant, o inlantuire interminabila de ace de par si vremea, care la fel se poate schimba extrem de repede.

 

Trebuie doar sa intrebi un expert. Originalul ” maxim atac”, Markku Alen spune ca victoria din Corsica este favorita sa din totalul de 19. “Alaturi de Finlanda, Corsica a fost o mare provocare” isi aminteste acesta. “Cand am castigat aici in 1984 am fost primul pilot finlandez care a reusit acest lucru. Pentru mine a reprezentat o victorie importanta si dificila, deoarece eram considerat oarecum un outsider si i-am invins pe pilotii mai experimentati.”  

 

Si la editia din 2012 avem parte de cativa piloti experimentati. Sunt si alte nume de referinta in raliuri, precum Dani Sordo, dar cu totii vor avea o misiune foarte dificila in Corsica. Succes.

Atac pe specialele din Corsica

  • Marco Tempestini si Dorin Pulpea vor lua startul in Turul Corsicii
  • Etapa a patra din IRC este cea mai lunga de pana acum
  • Adversari de top in IRC Production Cup pentru echipajul Napoca Rally Academy

 

Marco Tempestini si Dorin Pulpea sunt pregatiti pentru Turul Corsicii, Una dintre cele mai dificile etape pe asfalt din lume. Etapa a patra din Intercontinental Rally Challenge se va desfasura in perioada 10 – 12 mai.

 

Dupa primele doua raliuri din acest sezon, in Insulele Azore si in Insulele Canare, la care au luat startul in IRC, Marco Tempestini si Dorin Pulpea se afla pe locul 4 in clasamentul general din IRC Production Cup cu 18 puncte, la egalitate cu Kelly Donagh si Silva Sergio. Turul Corsicii, etapa a patra din Intercontinental Rally Challenge, se va desfasura in perioada 10 – 12 mai si este unul dintre cele mai dificile raliuri pe asfalt din lume. „Dupa Monte Carlo, unde trebuie sa luam in calcul si conditiile meteo, cred ca Turul Corsicii este cel mai greu raliu pe asfalt. Drumurile inguste de pe insula au pus probleme multor piloti in istoria acestui raliu, dar tocmai de aceea mi-am dorit foarte mult sa particip la aceasta etapa. Este un raliu lung, iar obiectivul nostru este sa terminam in puncte”, a spus Marco Tempestini, inaintea plecarii spre Corsica.

 

Turul Corsicii este inclus pentru a doua oara in calendarul Intercontinental Rally Challenge si va avea 14 probe speciale cu o lungime totala de 318,23 kilometri fiind cea mai lunga etapa, de pana acum, din acest sezon. Lupta in IRC Production Cup va fi una extrem de disputata tinand cont ca la start se vor afla Andreas Aigner, Toshi Arai si Jarkko Nikara, toti trei sustinuti de echipa de uzina Subaru, dar si François Delecour, rivalul din competitia interna si castigator al raliului in 1993, pe un Renault Mégane RS. Cu acelasi model vor concura si Manu Guigou si Robert Consani, liderul clasamentului general din IRC Production Cup. „Nu va fi deloc usor sa obtinem un rezultat bun aici, dar vom face tot posibilul sa plecam de pe insula cu cat mai multe puncte. Obiectivul nostru este sa terminam pe podium in IRC Production Cup la finalul acestui sezon si cred ca avem toate sansele sa il atingem”, a adaugat Marco Tempestini.

Cunoscut si ca „Raliul celor 10.000 de viraje”, Turul Corsicii va incepe oficial joi, 10 mai, la Ajaccio si se va termina sambata, 12 mai, la Bastia, in nordul insulei. „Va fi un adevarat tur de forta. Tinand cont de particularitatile acestei etape, probe pe asfalt virajate si foarte inguste, este foarte important sa avem incredere in dictarea noastra. Experienta adunata pana acum ne va ajuta sa gasim cele mai bune solutii si pentru aceasta etapa si sunt sigur ca putem obtine un rezultat bun aici daca nu apar probleme tehnice”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.    

Peugeot 208 R2 va debuta in Turul Corsicii

Noul model va fi pilotat de Stephane Sarrazin in Tour de Corse etapa care face parte din IRC. Cunoscut drept raliul celor 10000 de viraje, Turul Corsicii s-a alaturat challengerului intercontinental incepand cu anul 2011, insa in acest an traseul a fost revizuit de catre organizatori. Vineri, 11 mai, Eurosport va transmite in direct doua probe speciale, urmand ca sambata, 12 mai, trei probe speciale sa poata fi urmarite in direct.

Modelul 208 R2 este gata inca din primavara insa o serie de teste trebuiau finalizate inainte de a-si face debutul. Modelul mai puternic R4T, care va inlocui 207 S2000, este asteptat in toamna acestui an, mai exact in luna septembrie. Caroseria lui 208 este mai usoara cu 40 de kg fata de cea a lui 207, iar motorul este unul complet nou avand la baza motorul de serie aspirat 1.6 VTi. Motorul dezvolta 185 cp si este pus in miscare de o cutie secventiala manuala cu cinci trepte, cu schimbatorul montat pe coloana de directie. Pozitionarea este inovativa, schimbarile de viteze fiind mult mai exacte, sistemul fiind mult mai usor si mai precis. Injectia este de la Magneti Marelli, distributie pe lant, discuri de frana fata 310×30 mm (asfalt), 285×65 mm (macadam) suspensie Ohlins, distributie a greutatii 64% fata si 36% spate.

Pretul unui Kit R2 este de 37.500 euro, iar o masina completa este de 57.500 euro. Omologarea modelului va avea loc in luna iulie si primele comenzi vor putea fi onorate in luna noiembrie a acestui an.   

Primul podium pentru un echipaj romanesc in IRC

Dupa cei peste 240 kilometri de probe speciale, Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat Rally Islas Canarias El Corte Inglés pe locul secund in IRC Production Cup si pe locul 14 la general. Echipajul Napoca Rally Academy este primul echipaj romanesc care a urcat pe podium intr-o etapa din Intercontinental Rally Challenge.

 

Abandonul din Azore a fost uitat rapid de Marco Tempestini si Dorin Pulpea. Echipajul Napoca Rally Academy a inclus si Rally Islas Canarias El Corte Inglés in programul din 2012, iar dupa cei peste 240 kilometri de proba speciala au urcat pe podium in IRC Production Cup. Prima zi din Rally Islas Canarias El Corte Inglés, etapa a doua din calendarul IRC, a inceput bine, dar s-a terminat prost. „A fost o zi foarte lunga si din pacate franele noastre au cedat. Au fost multe portiuni in coborare si din aceasta cauza, pe ultima bucla a zilei, au aparut problemele. Toata munca noastra s-a irosit intr-o clipa si am pierdut prima pozitie. Nu cred ca este posibil sa mai recuperam timpul pierdut, dar vom face totul ca sa terminam aceasta etapa”, a spus Tempestini, la finalul primei zile din Rally Islas Canarias El Corte Inglés.

 

Pe ultimele sase probe speciale din ziua a doua, cu o lungime totala de peste 100 kilometri, Marco Tempestini si Robert Consani, rivalul sau in lupta pentru prima pozitie in IRC Production Cup, si-au impartit in mod egal victoriile de proba speciala la aceasta grupa. „Nu am fortat deloc in ziua a doua. Dupa abandonul din Azore aveam nevoie de aceste puncte pentru a ne atinge obiectivul propus in acest sezon si anume sa terminam pe podium in IRC Production Cup. Eu vad acum partea plina a paharului. Suntem primul echipaj romanesc care a urcat pe podium in IRC. Sigur, puteam sa terminam pe prima pozitie daca nu aveam probleme in prima zi, dar acest lucru nu mai conteaza. Sunt fericit cu acest rezultat si acum ne concetram pentru prima etapa din Campionatul National”, a mai spus Marco Tempestini, care concureaza in IRC cu modelul Subaru Impreza R4.

 

 

In urma rezultatului din Rally Islas Canarias El Corte Inglés, Marco Tempestini l-a egalat pe portughezul Sergio Silva si se afla pe pozitia a treia. In fata celor doi se afla Ricardo Moura si Robert Consani, ambii cu 25 de puncte. Urmatoarea etapa din programul echipajului romanesc in IRC este Canon Mecsek Rallye, in Ungaria, programat in perioada 2 – 3 iunie. „Urmatoarele doua etape, Irlanda si Turul Corsicii, nu au fost incluse in programul nostru la inceputul sezonului, dar sunt sanse sa luam totusi startul in Turul Corsicii si apoi, desigur, in Ungaria conform programului. Pana atunci ne concentram insa pe intrecerea interna”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului Napoca Rally Academy.

 

 

Rezumatul complet al etapei a doua din Intercontinental Rally Challenge va fi transmis, miercuri 21 martie, de postul Eurosport incepand cu ora 01:00.

 

CLASAMENT IRC PRODUCTION CUP (dupa Rally Islas Canarias El Corte Inglés)

1 Robert Consani (Franta) 25p
= Ricardo Moura (Portugalia) 25p
3 Sérgio Silva (Portugalia) 18p
= Marco Tempestini (Romania) 18p
5 Ruben Rodrigues (Portugalia) 15p
6 Miguel Barbosa (Portugalia) 12p
7 Luis Rego (Portugalia) 10p
8 Ricardo Carmo (Portugalia) 8p
9 Luís Pimentel (Portugalia) 6p

Totul incepe de la zero in Gran Canaria

Chiar daca Rally Islas Canarias El Corte Inglés, etapa a doua din Intercontinental Rally Challenge, nu era inclusa in programul din 2012, Marco Tempestini si Dorin Pulpea au decis, dupa abandonul din Azore, sa participe si in aceasta etapa.

 

Dupa abandonul din Rallye Sata Acores in Portugalia, Marco Tempestini si Dorin Pulpea au decis sa includa in programul pe 2012 si participarea in Rally Islas Canarias El Corte Inglés. Etapa a doua din calendarul Intercontinental Rally Challenge se va desfasura pe asfalt, iar obiectivul echipajului Napoca Rally Academy a ramas acelasi. „Anul acesta ne-am propus sa terminam pe podium in IRC Production Cup. In Portugalia am fost aproape de o clasare pe podium, dar din pacate am abandonat. Pentru a ne pastra sansele, am decis sa includem in program si etapa din Gran Canaria”, a spus Marco Tempestini, inaintea plecarii din Romania.

 

 

Inclusa in calendarul IRC in 2010, etapa din acest an a suferit cateva modificari esentiale. In afara renuntarii la specialele de noapte, traseul raliului este mai lung acum cu50 kilometride proba speciala. Rally Islas Canarias El Corte Inglés are cartierul general in Las Palmas, Grand Canaria. Startul in raliu se va da vineri, 16 martie, la ora locala 7:00 am. In total, in program au fost incluse 15 probe speciale cu o lungime totala de240,92 kilometri. „Este un raliu complet diferit de cele din acest sezon. Vom pleca de la setarile pe asfalt din Monte Carlo si cred ca dupa recunoasteri si shakedown vom alege cele mai bune solutii. Daca vom reusi sa ne intram la fel de repede in ritm ca in Azore, sunt sigur ca putem obtine un rezultat bun. Desigur daca reusim sa si terminam aceasta etapa. Chiar daca temperaturile dintre Gran Canaria si Brasov sunt total diferite, ne folosim de aceasta etapa si pentru pregatirea primului raliu din Campionatul National”, a mai spus Marco Tempestini.

 

Eurosport va transmite rezumate dupa fiecare zi din Rally Islas Canarias El Corte Inglés dupa urmatorul program: sambata 17 martie de la ora 00:00, duminica 18 martie de la ora 00:30 si miercuri 21 martie rezumatul complet al celei de-a doua etape a sezonului 2012.

 

A inceput spectacolul din IRC

Marco Tempestini şi Dorin Pulpea se afla, dupa primele 3 probe speciale din Raliul Sata Acores, pe locul secund in IRC Production Cup si pe locul 11 in clasamentul general.

 

Sezonul 2012 din Intercontinental Rally Challenge a inceput pe macadam, suprafata preferata a echipajului Marco Tempestini si Dorin Pulpea, cu raliul Sata Acores in Portugalia. Dupa cele doua zile de recunoasteri echipajul romanesc era optimist. „Imi plac foarte mult probele de aici. Oricum, pe macadam ne simtim foarte bine si, daca totul functioneaza perfect, cred ca avem sanse sa ne atingem obiectivul”, a spus Marco Tempestini, dupa recunoasterile oficiale.

 

Totul a functionat perfect si in shakedown unde Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat cu cel de-al zecelea timp. „Am reusit sa rezolvam toate problemele aparute la masina in ultimele raliuri. Am facut o greseala aici, dar suntem multumiti de rezultat. Am obtinut al doilea timp la IRC Production Cup, dupa Ricardo Moura favoritul local, dar ne asteptam la asta. Acum sper ca masina sa-si demonstreze fiabilitatea in raliu”,a spus pilotul Napoca Rally Academy, dupa shakedwon-ul programat joi dimineata.

 

Tot joi, 23 februarie, au fost programate si primele trei probe speciale din Rallye Sata Acores, prima etapa din Intercontinental Rally Challenge 2012. Dupa cei26,6 kilometride proba speciale, Marco Tempestini si Dorin Pulpea au terminat ziua pe locul secund in IRC Production Cup, dupa portughezul Ricardo Moura, si pe locul11 inclasamentul general. „Am fost surprins de cat de moale a fost macadamul. Masina a fost prea joasa si suspensiile prea tari. Am glisat mult prea mult si am pierdut timp. Urmeaza doua zile lungi si din informatiile primite va ploua. Nici nu vrea sa ma gandesc acum la asta”, a spus Marco Tempestini, dupa primele trei probe din Rallye Sata Acores Portugalia.

 

 

Vineri, in ziua a doua a raliului, urmeaza82,85 kilometriimpartiti in 6 probe speciale, startul pe prima proba a zilei fiind programat la 13:20 ora Romaniei (10:20 ora locala – diferenta de fus orar intre insulele Azore si Romania fiind de 3 ore).

 

Eurosport va transmite rezumate dupa fiecare zi din Rallye Sata Acores dupa urmatorul program: vineri spre sambata noaptea la ora 01:00, sambata spre duminica noaptea la ora 01:00, iar rezumatul complet va fi difuzat marti, 28 februarie, la ora 24:00.

 

 


Clasament dupa prima zi in Rallye Sata Acores – Portugalia
1. Andreas Mikkelsen/Ola Floene            Skoda Fabia S2000 00:13:53,7
2. Juho Hanninen/Mikko Markkula           Skoda Fabia S2000        + 00:00:01,4
3. Bryan Bouffier/Xavier Panseri                Peugeot 207 S2000       + 00:00:23,0
4. Bruno Magalhães/Carlos Magalhães    Peugeot 207 S2000        + 00:00:29,9
5. Sepp Wiegand/Timo Gottschalk          Skoda Fabia S2000        + 00:00:52,0
6. Ricardo Moura/Sancho Eiró                  Mitsubishi Lancer Evo IX + 00:00:53,7
7. Hermann Gassner Jr./Klaus Wicha      Skoda Fabia S2000        + 00:00:56,1
8. Oleksandr Salyuk/Pavlo Cherepin        Ford Fiesta S2000         + 00:01:17,5
9. Rashid Al Ketbi/Khalid Al Kendi           Skoda Fabia S2000        + 00:01:37,2
10. Oleksii Tamrazov/Nicola Arena          Ford Fiesta S2000         + 00:01:42,9
11. Marco Tempestini/Dorin Pulpea         Subaru Impreza STI R4   R4 + 00:01:46,5

 

 

Program ziua a doua Rallye Sata Acores – Portugalia (ora Romaniei)
12:30 Service C, Ponta Delgado
13:20 SS4 Feteiras 1 7,00 km
13:38 SS5 Sete Cidades 1 23,97 km
14:51 Service D, Ponta Delgado
15:56 SS6 Feteiras 2 7,00 km
16:38 SS7 Sete Cidades 2 23,97 km
17:27 Service E, Ponta Delgado
18:36 SS8 Coroa da Mata 2 8,25 km
19:09 SS9 São Bras – Vita Franca 2 16,18 km
Flexi Service F, Ponta Delgado