Raliul Memorial Giurgiu 1904 a XVI-a editie

Retromobil Club Romania va invita la startul editiei din acest an a Raliului Memorial Giurgiu 1904, care se va da sambata, 27 septembrie, incepand cu ora 10:00, din parcarea Bucuresti Mall (Calea Vitan 55-59). Sosirea primului echipaj la Giurgiu (piata Teatrului Municipal) este programata la ora 12:30.

afis raliu giurgiu

Automobilele participante vor sosi in parcul de start incepand cu ora 9:00. Traseul raliului masoara aproximativ 130 km si include mai multe probe speciale de regularitate.

 

La editia din acest a raliului an s-a inregistrat un record de participare, 60 de automobile fabricate in perioada 1928-1984 urmand a lua startul in cursa.

Start in Raliul Perla Harghitei 2014

Prima zi a Raliului Perla Harghitei a debutat cu conferinta de presa, organizata la Hotelul Tarnava si la care au fost prezenti reprezentanti ai autoritatilor locale precum dl. Ambrus Sandor, consilier la Consiliul Judetean Harghita, dl. Bunta Levente, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, dl. Puskas Istvan din partea sponsorului principal care da si numele raliului, Perla Harghitei, Csaba Ferencz, organizatorul ultimei etape din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop, precum si pilotii Francois Delecour si Titi Aur.

 

Este cel mai important eveniment al anului pentru judetul nostru si ne bucuram ca orasul Odorheiu Secuiesc este gazda acestui eveniment. Le urez succes participantilor si sper sa avem parte de o competitie cat mai frumoasa.”a spus dl. Ambrus Sandor, consilier la Consiliul Judetean Harghita.

BBA_8393

Le uram bun venit oaspetilor sositi in orasul nostru pentru Raliul Perla Harghitei organizat de inimosul Csaba Ferencz si dorim tuturor concurentilor succes si un raliu fara incidente.” a declarat dl. Bunta Levente, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc.

 

Ne onoreaza faptul ca suntem din nou alaturi de Raliul Harghitei, noi fiind un partener traditional al acestui raliu si in trecut. Ne bucuram ca intrecerea revine cu o noua echipa organizatorica si le dorim succes tuturor celor implicati.” a adaugat si dl. Puskas Istvan, reprezentant al SC Perla Harghitei S.A.

 

Este cel mai important raliu pentru noi pentru ca la sfarsitul acestuia putem deveni campioni. Este un raliu inselator pentru ca nu ai vizibilitate peste tot din cauza diferentelor de nivel ale drumului dar si pentru ca poti face pana oricand. Cu toate acestea chiar daca avem nevoie de doar un punct pentru a deveni campioni, am decis ca vom merge tare, full gaz pentru a ne putea bucura de masina si de acest raliu.” a declarat Francois Delecour, dublu campion national in CNR Dunlop si favorit la castigarea titlului si in acest sezon.

 

Titi Aur, care revine in campionat dupa o pauza de aproximativ trei ani, a adaugat: ”Revin cu placere in raliuri in general si in special la Harghita pentru ca in trecut a insemnat foarte mult pentru mine. Amintirea frumoasa a lui Arpad Dietrich, cel care ne primea de fiecare data cu bucurie cand organiza raliul si acum cand sunt primit de noua echipa la fel de frumos nu poate decat sa ma bucure pentru ca aici am castigat titluri de campion in trecut. Imi plac probele de aici, mereu mi-am dorit probe in trei dimensiuni asemanatoare cu cele din Finlanda cu suisuri si coborasuri nu doar viraje stanga dreapta si consider ca acestea sunt raliurile, sa treci prin locuri dificile cu viteza cat mai mare si sa obtii un timp cat mai bun. Exista la tot pasul pericolul de a iesi in decor si de a face pana, insa cei care nu vor astfel de conditii pot merge in siguranta respectand legea pe drumul national. Acest raliu ofera probe foarte frumoase, dificile, insa placute pentru pilotaj.”

Botka_David

Incepand cu ora 12:00, in apropierea localitatii Zetea, s-a desfasurat sesiunea de teste oficiale premergatoare Raliului Perla Harghitei. Shakedown-ul a debutat intr-un mod neplacut pentru pilotul NRA, Florinel Tincescu, care s-a rasturnat, incident in urma caruia a avut de suferit doar Citroen-ul C2R2 pe care tanarul pilot concureaza, mecanicii echipei facand eforturile necesare astfel incat masina sa fie pregatita pentru startul de maine.

 

In schimb, liderul Napoca Rally Academy, Marco Tempestini, a fost cel mai bun pilot la sfarsitul shakedown-ului, el fiind mai rapid cu o zecime de secunda decat David Botka, cel care revine in CNR Dunlop cu ocazia Raliului Perla Harghitei. Pe locul al treilea la sesiunea de teste s-a clasat Titi Aur, care a profitat din plin de traseul in lungime de 2 kilometri al shakedown-ului, efectuand noua treceri pe acesta.

 

Intre orele 15-18 la testele oficiale au participat pilotii care concureaza la clasele 9-11, cel mai rapid echipaj fiind format din Radu Necula si Adrian Temes. Pe locul secund s-au clasat Alexandru Ardelean si Horatiu Baltador, care au fost mai rapizi cu trei secunde decat ocupantii pozitiei a treia, Szabo Csongor si Marcus Andreoiu.

 

In aceasta seara, incepand cu ora 20:00, echipajele care vor lua startul in Raliul Perla Harghitei vor participa la prezentarea oficiala, care se va desfasura in fata Primariei din Odorheiu Secuiesc. Startul pe probele speciale ale Raliului Perla Harghitei se va da vineri, 26 septembrie, in jurul orei 13.00, concurentii urmand sa parcurga 31.84 de kilometri impartiti in 4 probe speciale, atractia zilei fiind superspeciala organizata pe circuitul stradal din Odorheiu Secuiesc, programata de la ora 17:00.

 

Sambata, in cea de-a doua zi de concurs, echipajele vor mai avea de parcurs alte sase speciale care insumeaza 80,85 kilometri, acestea fiind impartite in trei bucle a cate doua probe si despartite de cate o vizita in parcul de service. 

 

Raliul Perla Harghitei 2014 este organizat de CS Maxx Racing, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Harghita, Primaria Odorheiu Secuiesc, Consiliile Locale din Corund, Dealu, Varsag, Capalnita, Zetea si Vlahita si este sustinut de partenerii principali Perla Harghitei,  Seroussi, Amigo&Intercost, PBS, ING Service, Magdolna Impex, Septimia, Hotel Tarnava, Dancea si Asociatii si Color Metal, Scorpion Trans, Odorest, Pickup.ro, Aticream Comore, Automoso, Brother, Roseal, Uiet, Euro WC, L Design, Serendipity, R&R, Aramis.ro si are ca parteneri media Autorally.ro, Motorsportnews.ro, Szekelyhon.ro, Uh.ro, Revista Autoexpert, Presztizs Media, Rallyphoto.ro, Rallymax.ro, Rallymagazin.ro, Cityreklam.ro, Harghitanepe, Udvarhely Hirado, Prima Radio si Star Radio iar echipajele vor fi monitorizate de către echipa EVO GPS.

rezultate complete shakedown

StartVineri (1)

Inscrieri

BCR LEASING RALLY TEAM – NOI PROVOCĂRI LA FINAL DE SEZON

BCR Leasing Rally Team va lua startul în ultima etapă din acest sezon cu noi speranţe şi noi provocări. Dacă în clasamentul pe echipe se pare că poziţia a doua este adjudecată de BCR Leasing Rally Team, lupta în clasamentul general şi în cel al Cupei Dacia va fi una intensă. Edwin Keleti şi Botond Csomortani vor încerca să-şi depăşească obiectivul stabilit la începutul anului şi vor lupta pentru titlul de Vice-Campioni Naţionali, în timp ce Adrian Teslovan şi Vajk Cseh Imre au deja un loc asigurat pe podiumul Cupei Dacia, dar cu şanse la locul I.

 

Revenit în competiţiile oficiale după o pauză de 3 ani, Titi Aur va lua startul la Harghita alături de BCR Leasing Rally Team şi va încerca să obţină o clasare pe podiumul clasei 3. „Ne aflăm înaintea ultimei disputate in acest an – Raliul Harghitei. Evoluţia excepţională a lui Edi, aflat la primul sezon la volanul unui R5, dar şi rezultatele foarte bune înregistrate de Adi la prima lui participare în Cupa Dacia, ne fac să sperăm la evoluţii frumoase la Harghita. Şi, chiar dacă şansele pentru titlul de Campion Naţional Absolut sunt la nivel teoretic, ele există, iar noi vom fi alături de toate echipajele noastre şi le vom asigura întregul suport de care au nevoie!” – a declarat Alexandru Piţigoi, Director General Colina Motorsport, compania care asigură managementul sportiv şi tehnic al BCR Leasing Rally Team.

 Edwin Keleti_Botond Csomortani_Ford Fiesta R5

Aflaţi la al treilea sezon de participare în cadrul BCR Leasing Rally Team, Edwin Keleti şi Botond Csomortani sunt la un pas de obţinerea celei mai bune performanţe sportive din cariera lor de până la acest moment: „La Harghita se încheie primul nostru sezon cu o maşină de Top. Înainte de a face bilanţul de sfârşit de an vreau să spun că suntem fericiţi şi mulţumiti de evoluţia noastră din 2014 şi că la Harghita vom lua startul fără nicio presiune şi vom încerca să ne păstrăm locul 2 la generalul campionatului. Orice va fi, noi ne-am depăşit obiectivul pentru anul în curs şi vrem să le mulţumim în primul rând partenerilor şi echipei tehnice de la Colina Motorsport pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului. Vrem să le mulţumim şi adversarilor ca ne-au “tras” în sus şi să-i felicităm pe cei care ne-au învins! Şi, nu în ultimul rând, vreau să-i mulţumesc lui Boti care a ştiut întotdeauna să scoată ce-i mai bun din mine!” – a adăugat Edwin Keleti, ocupantul poziţiei a doua în clasamentul general, înaintea acestei etape.

 

Titi Aur şi Karoly Borbely  vor face din nou echipă într-o etapă de raliu, pentru prima oară după trei ani de la ultima lor participare în această formulă. Ei vor concura acum la clasa 3, la volanul unui Mitsubishi Lancer Evo X: „Mă leagă foarte multe amintiri plăcute de Raliul Harghitei, dar nu pot să nu mă gândesc cu emoţie şi la regretatul Arpad Dietrich. Deşi în această perioadă sunt foarte prins cu lucrările la autodromul pe care îl construim la Crevedia, mă bucur să revin într-o competiţie oficială după o pauză de 3 ani alături de copilotul şi prietenul Karoly Borbely. Împreună ne dorim să aducem câteva puncte importante la Clasa 3 şi, mai ales, să ne simţim bine şi să facem spectacol pe probe pentru spectatorii care sperăm să fie în număr cât mai mare pe speciale” a declarat Titi Aur.

 

„Raliul Harghitei este un raliu frumos, cu probe interesante şi mă bucur foarte mult că sunt din nou în dreapta lui Titi. Cu siguranţă, va fi un eveniment de neuitat. După trei ani va trebui să dictez din nou în limba română, să luăm startul cu o maşină pe care nu am avut timp să facem teste înaintea etapei, însă noi sperăm să ne reacomodăm repede şi să avem un parcurs bun, cursiv. Vrem să ne bucurăm de această etapă, dar avem şi un obiectiv sportv – podium la clasă şi la Echipe. Ţinem pumnii strânşi pentru Edi şi Boti, să devină Campioni!” –a adăugat şi navigatorul său, Karoly Borbely.

 Adrian Teslovan_Vajk Imre_Dacia Logan Cup

Aflaţi pe poziţia a doua în Cupa Dacia, Adrian Teslovan şi Vajk Cseh Imre au deja asigurat un loc pe podiumul final al acestei categorii. Şi, chiar dacă anul 2014 a fost primul lor sezon complet ca şi echipaj, ei vor încerca să-şi depăşească aşteptările şi să ofere totodată spectacol în faţa propriilor suporteri: “Așteptăm cu nerăbdare ultima etapă a campionatului, care se va desfășura în județul Harghita. Având in vedere că navigatorul meu, Imre V. Cseh, este localnic, şi că eu am locuit aici o perioadă lungă de timp, putem spune că aceasta este “etapă de casă”. Dorim să le uram şi pe această cale “Mult succes!” colegilor noștri şi să le mulţumim partenerilor pentru sprijin.”Adrian Teslovan.

 

Echipajul Sorin Badea/ Florin Dorca nu va lua startul la Raliul Harghitei, această etapă nefiind inclusă în programul lor competiţional din acest sezon. „Aşa cum am anunţat încă de la sfârşitul Raliului Iaşului, programul meu competiţional, care a inclus 6 etape, conform contractului cu Colina Motorsport, s-a încheiat déja. Cu toate astea sunt în continuare alături de echipa BCR Leasing Rally Team, de colegii mei piloţi şi copiloţi, ingineri şi mecanici, pe care-i susţin cu pasiune şi emoţii pentru ultima bătălie din CNRD 2014 – Raliul Harghitei. Sunt sigur că luciditatea, operativitatea şi profesionalismul vor guverna în padocul Colina Motorsport, iar sportivii vor produce din nou rezultate consistente în clasamentele raliului.

Titi Aur_Karoly Borbely_Mitsubishi Lancer Evo X

 

Deşi obiectivele individuale şi de grup sunt atinse în proportie de 90%, raliurile de până acum ne-au obişnuit cu surprize plăcute dar şi neplăcute, aşa că voi ţine pumnii strânşi pentru Edwin şi Boti, pentru Adi şi Imre, totodată urându-i un călduros “Bine ai revenit!” Seniorului Titi Aur alături de Borbely Karoli!  Baftă maximă tuturor!” – a concluzionat Sorin Badea.

Simone Campedelli va lua startul la Sibiu Rally Challenge

După evoluția senzațională din Raliul Sibiului 2011, Simone Campedelli revine la Sibiu pentru a înfrunta și Transfăgărășanul. Multiplul campion din Italia va concura alături de Danilo Fappani, copilotul său, pe o mașină Subaru Impreza R4. 

 

Simone Campedelli, multiplu campion la 2WD și grupa N în Italia, a acceptat provocarea de a partcipa la prima ediție a Sibiu Rally Challenge, eveniment programat în perioada 9 – 12 octombrie. Pilotul italian a mai fost la Sibiu cu ocazia ediției din 2011 a Raliului Sibiului. Atunci Simone Campedelli a terminat pe locul 3 la general, după o evoluție senzațională cu modelul Citroen DS3 R3, model cu tracțiune pe două roți. Tot în acel an, Campedelli a stabilit și un nou record al specialei Șanta pe noapte.  „Este extraordinar că pot reveni la Sibiu. Publicul de aici este fantastic și am doar aminitiri plăcute după evenimentul din 2011. Acum este o provocare complet diferită cu probe speciale pe asfalt și apoi confruntarea pe macadam de pe circuitul de rally cross, dar abia aștept să iau startul la Sibiu Rally Challenge”, a spus Simone Campedelli.

Simone Campedelli

Pilotul italian va concura la Sibiu Rally Challenge împreună cu Danilo Fappani, copilotul său, pe un model Subaru Impreza R4. „Atunci când am văzut că Transfăgărășanul a fost inclus ca probă specială în eveniment nu am putut să nu accept provocarea. Nu am fost niciodată pe acel drum, dar poveștile despre el sunt fabuloase și cred că poate deveni una dintre cele mai spectaculoase probe speciale din lume”, a mai spus Campedelli. 

 

Sibiu Rally Challenge începe de joi, 9 octombrie, cu recunoașterile oficiale și deschiderea parcului de service din Piața Mare a orașului. Vineri, 10 octombrie, este programată prima specială pe asfalt care va avea loc în nocturnă pe Păltiniș, o probă cu o lungime de 9 kilometri. Sâmbătă, 11 octombrie, piloții înscriși la Sibiu Rally Challenge vor trebui să înfrunte Transfăgărășanul, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Prima trecere pe speciala de 7,2 kilometri va fi la ora 12:00, iar cea de-a doua la ora 13:23. Duminică, 12 octombrie, acțiunea se va muta pe circuitul de rally cross unde cei mai buni piloți se vor întrece într-o cursă similară cu celebra Cursa Campionilor. „Este un eveniment interesant care, sunt sigur, va atrage mulți spectatori. Sunt încântat că pot participa aici încă de la prima ediție și cred că Sibiu Rally Challenge va avea un viitor frumos”, a mai adăugat pilotul italian. 

 

Primul obiectiv indeplinit pentru SERUS SG Racing Team

Penultima etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta i-a adus pilotului SERUS SG Racing Team, Laurentiu Gabriel Ene, titlul de vicecampion in clasamentul rezervat debutantilor, acesta reusind la finalul Trofeului Campulung Muscel sa urce pe podiumul de premiere atat la clasa H3, cat si la clasa rezervata debutantilor.

Laurentiu Gabriel Ene - Trofeul Campulung Muscel 2014

2014 a reprezentat pentru Gabriel Ene primul sau sezon complet in Campionatul National de Viteza in Coasta, el fiind muscat de microbul curselor automobilistice in urma cu doi ani. Dupa ce la inceputul  anului Gabriel se alinia la start cu un Renault Clio inchiriat, odata cu Trofeul Teliu de la jumatatea sezonului, acesta a decis impreuna cu prietenul si colegul sau de echipa,  Alex Mirea, sa alerge la volanul modelului Renault Clio R3 Cup pilotata de Alex pana in acel moment. Schimbarea s-a dovedit una de bun augur, Gabriel reusind sa urce pe podiumul de premiere in cele trei etape in care a concurat cu Arthri (Renault Clio R3 Cup) atat la clasa H3 cat si la cea dedidicata debutantilor.

 

Trofeul Campulung Muscel a reprezentat pentru mine recompensa unei munci depuse pe intrega durata a sezonului. Titlul de vicecampion obtinut in clasamentul dedicat debutantilor ma onoreaza, dar cel mai mult ma bucura faptul ca am reusit sa progresez si sa imi imbunatatesc stilul de pilotaj la fiecare etapa. Aici este foarte mult meritul si prietenului meu Alex Mirea care a fost alaturi de mine cu sfaturi pretioase etapa de etapa si acest lucru a contat enorm. Trofeul Campulung Muscel si-a pastrat si in acest an reputatia de etapa cu foarte multi spectatori, iar acest lucru nu poate decat sa ne bucure si sa ne ambitioneze pe viitor sa venim si mai pregatiti din toate punctele de vedere. Vom fi prezenti si la Rasnov la ultima etapa din sezon mai ales ca Bogdan inca se lupta pentru titlul de campion la clasa H1 si vom face tot ce putem sa il sprijinim.” declara Gabriel Ene dupa Trofeul Campulung Muscel.

 

Alex Mirea nu a fost prezent la startul etapei, masina sa aflandu-se inca in stadiul de constructie: „Noua masina inca nu este gata, dar facem eforturi impreuna cu Mario si Razvan, mecanicii nostri, sa o terminam pana la Rasnov. Pe de alta parte sunt foarte fericit pentru rezultatul obtinut de Gabriel acest lucru insemnand si faptul ca sfaturile mele au dat roade. Pentru mine sezonul este compromis insa sper ca in 2015 sa ma prezint corespunzator si sa ma bat la titlu pentru clasa la care voi lua startul. Pana atunci ne concentram pe etapa de la Rasnov si suntem alaturi de Bogdan pentru ca etapa va fi decisiva  pentru el.

Bogdan Rusea Trofeul Campulung Muscel 2014

Bogdan Rusea a reusit o noua clasare pe podiumul clasei H1 si isi pastreaza sansele pentru titlul de campion al clasei in acest sezon. ”Trofeul Campulung Muscel si-a pastrat reputatia si in acest an, spectatorii fiind prezenti in numar impresionant pe marginea traseului. Doresc sa le multumesc cu aceasta ocazie si ne dorim ca anul urmator sa acordam fanilor o atentie si mai sporita. Pentru mine decizia luata in ziua de concurs s-a dovedit hotaratoare pentru ca am ales sa urc pe slickuri dupa ce ploaia cazuta inaintea ultimei manse de concurs a udat jumatate de traseu. Din pacate nu am reusit sa recuperez in portiunea uscata timpul pierdut in prima jumatate a traseului care era acoperita de apa si am terminat in final pe pozitia a treia. Asa ca totul se va decide la Rasnov, acest lucru facand si mai palpitanta etapa.” incheia Bogdan Rusea.

 

Serus SG Racing Team este sustinuta in sezonul 2014 al Campionatului National de Viteza in Coasta de partenerii SERUS, SGMarket.ro, Total, Safety Broker si Hesper.      

Scenariu de Oscar pentru Raliul Perla Harghitei

Intrat cu pregatirile pe ultima suta de metri, Raliul Perla Harghitei poate oferi concurentilor in acest an un scenariu demn de filmele de la Hollywood. Chiar daca diferentele de puncte intre ocupantii podiumului clasamentului general mai pot fi cu greu surmontate, niciunul nu si-a asigurat din punct de vedere matematic pozitia, totul urmand sa se decida weekendul acesta, pe 26 si 27 septembrie, la Raliul Perla Harghitei, ultima etapa din cadrul Campionatului National de Raliuri Dunlop.

Afis Raliul Perla Harghitei 2014

Cu Francois Delecour si Dominique Savignoni, campionii nationali ai ultimelor doua sezoane, prezenti pe lista de inscrieri la debutul campionatului, fanii raliurilor din Romania aveau pareri diametral opuse cu privire la nivelul combativitatii pentru primele locuri. Si totusi, decizia echipei fostului vicecampion mondial de a utiliza un Subaru Impreza de clasa 3 la etapele de macadam, constanta lui Dan Girtofan si evolutiile foarte bune ale lui Edwin Keleti din a doua parte a sezonului ne-au adus la ultima etapa, Raliul Perla Harghitei, unde se vor stabili ierarhiile finale.

 

Pentru a iesi campion national a treia oara consecutiv, conform regulamentului SuperRally, Francois Delecour are nevoie sa ajunga la finalul uneia din cele doua zile de concurs de la Raliul Perla Harghitei pe unul din primele sapte locuri, astfel incat sa-si treaca in cont cel putin un punct. Daca francezul nu va reusi acest lucru, Edwin Keleti trebuie sa castige ultima etapa ca sa devina campion.

 

In lupta pentru titlul de vicecampion, in care sunt angrenati Edwin Keleti si Dan Girtofan, pilotul clujean are prim-planul, avand in acest moment un avans de 1,2 puncte. Conform regulamentului Campionatului National de Raliuri Dunlop, clasamentele finale se altcatuiesc dupa regula N-1, adica lui Girtofan i se vor scadea cele 9,6 puncte obtinute la Arad, aflandu-se practic la o distanta de 10,8 puncte in spatele lui Keleti, ecart greu de recuperat in conditii normale.

 

Francois Delecour este angrenat si in lupta pentru titlul clasei 3, rezervat masinilor de productie, clasament in care Horatiu Savu are un avans de 3,2 puncte inaintea Raliului Perla Harghitei, insa este greu de crezut ca pilotul francez va avea o abordare precauta la aceasta ultima etapa. Pentru ultima pozitie pe podiumul clasei, la Raliul Perla Harghitei, se vor duela Florin Crisan si Manu Mihalache, care sunt despartiti in acest moment de 8,6 puncte.

 

Daca pe campionii clasamentului rezervat automobilelor cu 2 Roti Motrice i-am aflat de la Raliul Moldovei, acolo unde Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu au sarbatorit in fata propriilor fani, pentru titlul de vicecampioni, care se va stabili de asemenea la ultima etapa, se vor lupta Bogdan Barbu si Szabo Csongor, primul avand un avans de doar 3 puncte. In schimb, la clasa 9, cei doi ocupa aceleasi pozitii, insa inversate, Szabo Csongor aflandu-se pe primul loc la un ecart de 1,8 puncte. Bogdan Barbu este angrenat si in lupta pentru titlul Cupei Dacia, acolo unde este lider si trebuie sa termine Raliul Perla Harghitei in fata ocupantului locului secund, Adrian Teslovan.

 

In rest, lupta pentru un loc in primele zece pozitii ale clasamentului general la Raliul Perla Harghitei va fi interesanta, la fel ca si cea pentru victorie, intrucat aceasta este ultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop si sunt cateva echipaje dornice de a lasa o impresie cat mai buna la sfarsitul acestui sezon. Printre pilotii cu pretentii la un rezultat cat mai bun se afla Simone Tempestini, al doilea in clasamentul castigatorilor de probe speciale in campionat, Marco Tempestini care inca nu a castigat un raliu la bordul Ford-ului Fiesta R5, Sebastian Barbu, Bogdan Marisca sau David Botka, cel care a condus etapa harghiteana anul trecut pana sa abandoneze.

 

Raliul Perla Harghitei 2014 este organizat de CS Maxx Racing, sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu sprijinul Consiliului Judetean Harghita, Primaria Odorheiu Secuiesc, Consiliile Locale din Corund, Dealu, Varsag, Capalnita, Zetea si Vlahita si este sustinut de partenerii principali Perla Harghitei,  Seroussi, Amigo&Intercost, PBS, ING Service, Magdolna Impex, Septimia, Hotel Tarnava, Dancea si Asociatii si Color Metal, Scorpion Trans, Odorest, Pickup.ro, Aticream Comore, Automoso, Brother, Roseal, Uiet, Euro WC, L Design, Serendipity, R&R, Aramis.ro si are ca parteneri media Autorally.ro, Motorsportnews.ro, Szekelyhon.ro, Uh.ro, Revista Autoexpert, Presztizs Media, Rallyphoto.ro, Rallymax.ro, Rallymagazin.ro, Cityreklam.ro, Harghitanepe, Udvarhely Hirado, Prima Radio si Star Radio iar echipajele vor fi monitorizate de către echipa EVO GPS.

Lewis Hamilton a castigat Marele Premiu al Republicii Singapore

Lewis Hamilton a exploatat la maximum strategia cu trei opriri si s-a impus pe circuitul stradal din Singapore. Pilotul de la Mercedes a preluat si conducerea in clasamentul general si are un avans de 3 puncte fata de colegul sau de echipa. Hamilton a inceput cu pneurile P Zero Rosu supersoft, a schimbat de doua ori pe aceeasi compozitie si a terminat cursa, dupa doua ore, cu pneurile P Zero Galben soft.

 Lewis Hamilton

Britanicul a fost implicat intr-o lupta stransa cu Sebastian Vettel, campionul mondial en-titre, care a terminat cursa pe locul secund, avand o strategie cu doua opriri, dupa ce a plecat de pe pozitia a patra a grilei. Vettel a inceput cu supersoft, a schimbat tot pe supersoft si apoi pe soft pentru finalul cursei. Daniel Ricciardo, colegul sau de la Red Bull Racing, a avut aceeasi strategie si a terminat pe trei, in fata lui Fernando Alonso (Ferrari).

 

Statistica de 100% sanse ca masina de siguranta sa fie scoasa pe circuit s-a pastrat in cursa de la Singapore, dupa incidentul dintre Sergio Perez si Adrian Sutil. Alonso si Jenson Button (McLaren) au profitat de ocazie pentru a trece de pe pneurile supersoft pe soft. Pilotii de la Red Bull si Williams au facut aceeasi mutare cu cateva tururi inainte de neutralizarea cursei si si-au schimbat strategia din mers.

 

Dupa reluarea cursei, Hamilton avea nevoie de un avans de peste 25 de secunde, pentru inca o oprire. Britanicul a intrat la boxe in turul 52 si a iesit in spatele lui Vettel pe care l-a depasit imediat si si-a asigurat astfel victoria in cea mai lunga cursa a sezonului.

 

Am vazut inca o cursa foarte intensa in care strategia schimbului de pneuri a jucat un rol crucial in deznodamantul final. In ultimele tururi, Hamilton a profitat de setul mai nou de pneuri soft si si-a asigurat prima pozitie in duelul cu Sebastian Vettel. Cu putin timp inainte, tot Hamilton a trebuit sa-si asigure un avans de aproape o jumatate de minut cu pneurile supersoft, ceea ce a si reusit aproape. A fost o cursa in care pilotii au avut strategii diferite, dar care s-a terminat cu un duel foarte strans pentru locurile din puncte”, a spus Paul Hembery, directorul Pirelli Motorsport.

 

Lucien Hora, campion național după succesul de la Câmpulung

Cei aproximativ 3000 de spectatori care au înfruntat la un moment dat și ploaia, au avut parte de un spectacol total pe traseul Lerești- Voina, iar la final au putut aplauda doi campioni!
 
Trofeul Câmpulung Muscel pare să fie talismanul campionului Lucien Hora. În toate cele trei sezoane a ieșit victorios, iar de data aceasta a fost încununat și cu laurii de campion național, deși calendarul CNVC Dunlop mai are stabilită încă o etapă.
 
După o primă manşă marcată de oprirea motorului pe linia de start, pe care a terminat-o cu un avans de doar o secundă și o zecime în fața lui Paul Andronic, Lucien Hora a pilotat fără greșeală, deși a doua manșă s-a disputat pe un carosabil umed după ploaia căzută la pauză. A forțat doar unde a avut nevoie și a obținut o nouă victorie la Câmpulung, pe traseul Lerești- Voina, devenind, matematic, posesorul celui de al șaselea titlu de campion național din carieră. Interesant este că Hora a devenit campion folosind piese de ARO pe monopostul Lola B99/50.
hora2
Hora: Aștept viza de flotant pentru Câmpulung!
 “Câmpulungul mi-a plăcut de fiecare dată. Multă lume iubește motorsportul la Câmpulung, organizatorii se implică foarte mult. Avem și asfalt bun de trei ani. Am alergat o manșă pe asfalt ud, eu sunt dezavantajat, mai ales că nu prea cunosc mașina pe ploaie. Anul acesta a fost prima etapă în concurs pe ploaie, am avut și probleme cu mașina sâmbătă, dar Câmpulungul chiar îmi poartă noroc și am câștigat în cele din urmă. Îmi place la Câmpulung pentru că vine multă lume la poze, chiar mai multă decât acasă la Reșița. Mai urmează să îmi dea domnul primar și viza de flotant la Câmpulung, dar mai trebuie să aștept, din câte se pare, încă un an. Să dea Dumnezeu ca și la anul să venim la aici, din păcate este tot mai greu cu sportul acesta la Reșița”, ne-a declarat campionul Lucien Hora.
 
 
Adrian Ionescu, campion la grupa N
Nu doar Lucien Hora a devenit campion la Câmpulung, ci și Adrian Ionescu. Acesta a profitat de ieșirea în decor din prima manșă de concurs a lui Marco Tempestini, care i-a adus acestuia abandonul. Ionescu a pilotat „la limită” și a devenit campion la grupa N.
hora campion
 
Zaberca, aproape vicecampion național
După o dispută extrem de frumoasă, Paul Andronic a terminat pe locul secund Trofeul Câmpulung Muscel, iar Ovidiu Zaberca a reușit să urce pe treapta a treia a podiumului, în detrimentul lui Armando Battocchi.
 
Cursa de la Câmpulung l-a adus cu un pas mai aproape pe Ovidiu Zaberca de titlul de campion la grupa H.  Cu 22 de puncte avans în fața lui Battocchi,  mai are nevoie de un singur punct pentru a încheia și acest sezon campion. Lupta pentru locul secund se dă în continuare între Paul Andronic și Battocchi, pe cei doi piloți despărțindu-i 10 puncte.
 
 
Trofeul Câmpulung Muscel 2014, contând ca etapa a VII-a a  Campionatului Naţional de Viteză în Coastă Dunlop, a fost organizat de Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv şi cu sprijinul tradiţional al Primăriei Municipiului Câmpulung Muscel și al Consiliului Județean Argeș, pe traseul Lerești- Voina.
 

Adrian Raspopa promoveaza Asociatia Gladiator infiintata de Szobi Cseh

Echipajul bacauan format din Adrian Raspopa si Catalin Grigoriu reusea sa isi adjudece titlul de campion national la categoria automobilelor cu 2 roti motrice chiar in fata propriilor suporteri in etapa de casa, Raliul Moldovei Pambac Bacau. Cu doar o etapa ramasa de disputat pana la finalul sezonului 2014, Adrian Raspopa va promova un nou partener, Asociatia GLADIATOR infiintata de marele actor-cascador Szobi Cseh, incercand astfel sa atraga un sprijin cat mai mare pentru programul de intrajutorare al copiilor defavorizati.

Szobi Cseh 1

Cosmin Diacu revine cu aceasta ocazie in postura de copilot alaturi de Adrian Raspopa, copilotul obisnuit Catalin Grigoriu, urmand sa absenteze din motive obiective, el urmand sa participe la maratonul de la Berlin care va avea loc pe 28 septembrie.

 

Asociatia cultural-sportiva GLADIATOR a fost infiintata in anul 2005 de catre Szobi Cseh, ocupatia principala fiind integrarea sociala a copiilor fara posibilitati materiale, orfani, a celor din familii dezorganizate si nu in ultimul rand celor cu handicap. Metoda folosita a fost ulterior cercetata si creata special de conf. univ-UNATC Szobi Cseh si a demonstrat rezultate concrete la 90% dintre copii, motiv pentru care Szobi Cseh a fost premiat cu “Ordinul Credincios in Grad de Cavaler”, modelul fiind preluat si de alte tari precum  Australia, Franta si altele.

Sigla Asociatia Gladiator

Tuturor celor care au urmat acest program prin educare sportiva li s-au deschis perspective ocupationale, aptitudinile dobandite in cadrul acestui program putand fi folosite in viitor in meserii ca alpinismul utilitar, cascadorie cinematografica, sport de performanta, activitati militare profesioniste etc. Dintre primii „seniori” care au urmat acest program, unii au fost admisi la liceu, iar unul din orfanii institutionalizati a fost admis in 2008 la Facultatea de Management si la Facultatea de Aeronautica.

 

Adrian Raspopa declara despre acest nou parteneriat: “In primul rand este o onoare pentru noi sa ne asociem numele cu Asociatia Gladiator infiintata de un om extraordinar, Szobi Cseh. Cu aceasta ocazie vom incerca sa venim in sprijinul Asociatiei Gladiator si vom incerca sa promovam munca pe care oamenii o depun acolo si sa facem cunoscut cat mai mult activitatea lor pentru ca este o cauza nobila si care vine in sprijinul semenilor nostri defavorizati. Vrem sa atragem atentia cat mai multor oameni din toate domeniile pentru ca Asociatia are nevoie de cat mai mult sprijin pentru a putea continua munca de ajutorare. Noul parteneriat vine totodata int-un moment excelent, chiar inainte de ultima etapa a Campionatului National de Raliuri, Raliul Perla Harghitei care se va desfasura in apropierea orasului Miercurea Ciuc, locul in care se nastea Szobi Cseh in urma cu 72 de ani.

 

Si prezenta lui Cosmin Diacu vine intr-un moment perfect, Cosmin fiind cascador antrenat in trecut de maestrul Szobi Cseh si este in prezent coleg si prieten cu fiul acestuia, Arpad Cseh, cel care gestioneaza in prezent activitatea Asociatiei Gladiator, continuand astfel munca inceputa de tatal sau.  

 

Raliul Perla Harghitei va avea loc in perioada 26-27 septembrie in imprejurimile orasului Odorheiu Secuiesc, la sfarsitul etapei urmand a se cunoaste si noul campion national de raliuri al Romaniei in 2014.

 

Echipajul Adrian Raspopa/Catalin Grigoriu este sustinut in sezonul 2014 al Campionatului National de Raliuri de partenerii prinicpali Gazprom Petrol Stations, Popasul Trebes, Comfert, Dedeman, Pambac, Simba, Asociatia Gladiator si partenerii tehnici Omniasig, Wurth Romania, Sky Wellness, Mere de Itesti si GoPro.  

Drive test Renault Twizy

Asteptam de multa vreme un test cu Renault Twizy si asteptarile mi-au fost depasite intr-un fel in care nicio masina nu a facut-o pana acum. In cele trei zile petrecute alaturi de Twizy, fara sa exagerez deloc, cred ca am raspuns la intrebarile a cel putin 100 de participanti la trafic, pietoni, vecini, colegi, prieteni si chiar ma gandeam daca nu ar fi cazul sa printez vreun pliant. Lasand gluma la o parte, haideti sa vedem ce este Twizy de fapt.

 

Twizy este o masina pe care numai cei de la Renault o puteau produce. Producatorul francez are obiceiul sa lanseze unele masini care arata mai degraba ca un concept decat un autoturism de productie, asa cum a fost cazul lui Avantime sau Vel Satis. Chiar daca nu au fost adevarate succese, nu-i putem acuza pe francezi ca au urmat calea batatorita de ceilalti producatori de masini, asa ca Twizy se afla intr-o companie buna.

CAT08609

Ce e Twizy mai exact? E un mix intre un moped, un quad si o masina de oras cu doua locuri asa cum este Smart ForTwo. Iti trebuie un permis de conducere, nu este clasificat ca o motocicleta ci ca un cvadriciclu asa ca nu esti obligat sa porti o casca de protectie. Are doua locuri, amplasate in tandem, cu pasagerul in spatele soferului. Are o lungime de 2,32 metri, o latime de 1,19 metri, o inaltime de 1,46 metri si un motor electric de 17 cai putere si 57 Nm de cuplu. Atinge o viteza maxima de 80 km/h, se incarca la orice priza normala de 220V in doar 3,5 ore, costul unui „plin”este de 3,74 lei iar autonomia bateriei iti asigura un parcurs urban intre 80-100 km.

 

Pe langa pretul de pornire de 7.700 euro pentru versiunea Urban 80 (tva inclus) pe care noi am testat-o, trebuie achiziţionat si un abonament de închiriere a acumulatorului, care pleacă de la 30 de euro cu TVA inclus pe lună, aferent unui rulaj de 2.500 de kilometri pe an. Importatorul Renault oferă şi opţiunea achiziţionării prin leasing operaţional via Renault Finance, plecând de la 194 de euro cu TVA inclus, pe 36 de luni, cu avans 15% şi rulaj anual de 10.000 de kilometri. Fiecare kilometru adiţional parcurs peste norma stabilită de contract costă 0.075 euro cu TVA inclus, maximul total permis în durata de utilizare a vehiculului fiind de 200.000 kilometri. Există și o versiune Twizy 45, numită cvadriciclu ușor. Cifra 45 reprezinta viteza maximă pe care o poate prinde acest model, 45 km/h, având un motor electric ceva mai mic. Diferența de preț este de doar 700 euro astfel ca versiunea de 80 km/h este alegerea potrivită.

 

Lasand in urma specificatiile tehnice si raspunsurile la cele mai des adresate intrebari, in viata de zi cu zi, in Bucuresti, suspensia lui Twizy este poate un pic mai dura decat ti-ai dori, cel putin la viteze mici. Trecand peste 40 km/h confortul se imbunatateste si Twizy se simte mai bine.

 

Vireaza intr-un mod spectaculos, avand o directie neasistata si o puritate nemaintalnita a modului in care raspunde la astfel de comenzi, lucru ce denota calitatea inginerilor francezi, greutatea redusa a lui Twizy cat si centrul jos de greutate. Cred ca cel mai mare dusman al virajelor luate in forta cu Twizy este lipsa suportului lateral al scaunelor.

CAT08599

Cvadriciclul dispune de patru discuri de frana care nu au o munca prea grea de facut, tinand cont de greutatea redusa de doar 474 kg, incluzand si bateriile. Pedala de frana necesita o oarecare adaptare pentru ca trebuie sa fie apasata ferm, insa raspunsul este liniar si trebuie sa fii anti-talent pentru a bloca franele, tinand cont de faptul ca sistemul ABS nu este disponibil nici optional.

 

Twizy se simte foarte agil, accelereaza de la 0 la 45 km/h in doar 6 secunde si are o raza de bracaj de doar 3 metri, aspect care i-ar face invidiosi pe taximetristi. O data ce te-ai obisnuit cu pozitia centrala de condus, te poti aventura printre cele mai inguste locuri si stradute si porti parca aproape oriunde.

 

Dotările standard de confort și siguranță includ: airbag frontal, frâne cu disc pe toate roțile sau imobilizator electronic codat, centuri de siguranță, sistem de dezaburire și pre-echipare audio, tapițerie rezistentă la apă, 2 torpedouri și 2 spații de depozitare în spate (31L+ 55L). Dotările opționale includ sistem de uși cu deschidere verticală, jante de aliaj, acoperiș panoramic, senzori de parcare și multiple posibilități de personalizare ale caror preturi le gasiti pe siteul importatorului in Romania.

 

Singurul inconvenient, din punctul meu de vedere, este lipsa unui reglaj al spatarului scaunului de la sofer. Acesta poate fi reglat doar pe lungime si dupa o zi de plimbare prin oras incepi sa te resimti. In rest, ploaia care te poate deranja daca nu ti-ai comandat geamurile disponibile optional, imposibilitatea de a incuia usile sau cate si mai cate va trec prin cap, acestea sunt probleme cu care scuteristii si motociclistii sunt obisnuiti si trec cu usurinta peste ele.

 

Vorbind realistic, Twizy nu poate fi comparat cu nimic altceva. Nu are usi, nu are geamuri, nu are sistem de incalzire, are o autonomie redusa, o viteza maxima de 80 km/h si costa aproape cat o masina mica de oras. Si totusi, distractia de care ai parte la volanul lui Twizy nu poate fi egalatata. Pur si simplu conduci o masinuta cu care lumea rade impreuna si nu de ea.

 

Tinand cont de pretul de achizitie, de chiria pentru baterii si de perioada destul de redusa dintr-un an in care o poti folosi in Romania, nu stiu cat de multi se vor inghesui sa cumpere un Twizy. Nu pretinde ca stie toate raspunsurile la intrebarile voastre despre masini si probleme de transport si ar fi mai potrivit mai degraba ca o a treia masina in familie. Cel putin, ar fi o a treia masina cu care cu siguranta te vei face remarcat in trafic, si probabil acest lucru este exact ceea ce-si doresc viitori posesori de Twizy.

 

 foto Catalin Oprea

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor