Dan Gîrtofan: „Sperăm la un rezultat bun în Harghita”

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza au un nou weekend „de lucru”, de data asta în cadrul CNRD 2019. Cei doi brașoveni revin în Harghita, pentru a lua parte la ediția 2019 a Raliului Perla Harghitei, etapa a patra a sezonului intern. Cu un moral foarte bun după evoluția din acest an, care le-a adus cinci clasări pe podium din tot atâtea raliuri, Giri și Tudor vor aborda cu încredere un raliu care le-a pus multe probleme, dar le-a adus și rezultate frumoase.

După o scurtă sesiune de recunoașteri pe câteva dintre „specialele” raliului, Dan Gîrtofan a oferit câteva impresii. „Sunt aceleași «speciale» ca și anul trecut, nimic nou. Nu pot să zic că am o plăcere deosebită să concurez la acest raliu. Dar venim după un rezultat bun în Bulgaria, ritmul este unde trebuie, astfel că avem încredere că va fi bine. O să ne luptăm pentru un rezultat cât mai sus și care să ne aducă puncte importante în clasamentul general”, a declarat Giri.

 

Dan Gîrtofan și Tudor Mârza contează în sezonul 2019 pe sprijinul următorilor parteneri: Škoda România, Porsche Finance Group România, Castrol prin Castrol România, Delcar – dealer Škoda Brașov, Mipa și Presto, MHS Truck & Service Brașov.

Revenire cu o nouă mașină de concurs pentru Csongor Szabo, la Raliul Perla Harghitei

După ce la final de 2017 a trecut de la clasa 9 către categoria superioară, clasa 7, Csongor Szabo a concurat pe un model R2 în 2018, când a câștigat categoria, dar și la începutul acestui sezon. Cu un ritm mai lent decât adversarii la Raliul Argeșului și cu un loc trei în categoria RC4, ca mai apoi la Arad să abandoneze tehnic, pilotul din Sfântu Gheorghe nu a fost prezent la Raliul Moldovei Bacău, cea de-a treia etapa de raliuri din acest an.

Cu un număr mai mare de adversari valoroși la start decât în 2018, am considerat că Ford-ul Fiesta R2 cu care am luat startul în ultimul an și jumătate nu ne mai poate oferi viteza de care avem nevoie pentru a ne lupta de la egal la egal în clasa RC4 și în categoria mașinilor cu 2 Roți Motrice. Am simțit asta la Raliul Argeșului și Raliul Aradului, unde nu am putut ține pasul cu adversarii noștri, iar astfel a apărut dorința de a face pasul către o mașină mai performantă” a spus Csongor Szabo.

 

Cum prima generație de Ford Fiesta s-a comportat excelent de-a lungul celor 13 curse la care Csongor a luat startul, pilotul a decis să achiziționeze o generație mai nouă preparată de M-Sport, un model Fiesta cu motor mai performant, de 1 litru și turbină, care va oferi o putere mai mare decât mașina cu care echipajul a obținut rezultate foarte bune în ultimul an și jumătate. Mașina de concurs se încadrează în aceeași categorie, clasa RC4, urmând a fi competitivă în cadrul categoriei și a clasamentului mașinilor cu tracțiune față.

 

Pentru Csongor Szabo și copilotul său, Rareș Fetean, Campionatul Național de Raliuri continuă astfel la bordul unei noi mașini de concurs la Raliul Perla Harghitei, competiție care se desfășoară pe 12 probe speciale pe asfaltul din jurul orașului Odorheiu Secuiesc. Echipajul se va afla la startul festiv de joi seară în fața fanilor locali, urmând a concura apoi pe spectaculoasele drumuri din județ pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă.

 

Noua mașină de concurs a ajuns deja în garajul nostru și acum facem ultimele pregătiri pentru startul din Raliul Harghitei. Este o cursă care ne place enorm de mult și la care ne-am dorit să fim prezenți. Ne bucurăm mult că vom lua startul în noua formulă, cu o mașină mult mai competitivă, la bordul căreia să fim rapizi, să ne bucurăm de senzații și cu care să facem spectacol pentru fani”. a continuat Szabo.

 

Cum modelul Fiesta cu turbină este încă o necunoscută pentru echipaj, care nu a efectuat niciun kilometru de teste înaintea cursei din weekend, obiectivul pentru Raliul Perla Harghitei este unul axat pe adaptare, înțelegere și progres. Csongor și Rareș își propun să se acomodeze rapid cu noua mașină de concurs, dar în același timp să fie competitivi și să își măsoare forțele cu adversarii. ”Plecăm clar cu gândul să ne distrăm, să învățăm mașina și să progresăm treptat. Sperăm să ne îmbunătățim timpii de la o specială la alta și la final sa avem un ritm bun care poate ne va aduce un podium.” a încheiat Csongor Szabo.

 

În 2019, echipajul Csongor Szabo – Rareș Fetean este susținut de Ferroli Romania, Szaboek, Lucifer, Instal Dac, Instal Carpatica, Auto – Bogyo, Gother Service și partenerii media RallyMax, We Radio și Observatorul de Covasna.

 

Mustang Fest 2019 – Program

Mai sunt 2 zile până la Mustang Fest Sinaia 2019 ediția a doua și avem pregătite multe momente deosebite. Pe lângă show-ul “poneilor” vor fi prezenți  cei de la IMPERIUMforLife care își vor prezenta motocicletele într-un show spectaculos. Seara este rezervată concertelor. Astfel, vor concerta pe scena din parcul “Dimitrie Ghica” invitații speciali, membrii formației CARGO, iar în deschidere MBP – Mihai Barbu Project și copii talentați care vor cânta și vor dansa.

Program Mustang Fest – 13 iulie 2019

13:00 – 15:00 prezentarea Mustang-urilor  – B-dul Carol I

15:00 – 16:00 prezentarea Motocicletelor Imperium – Bdul Carol I

Concerte scena parc Dimitrie Ghica

Ora 17:00 – 18:00 – Ansamblul Călusărilor din Șopârlița, județul Olt

Ora 18:00 – 19:00 – Ansamblu “Floricica” – dansuri și muzica populară

Ora 19:00 – 20:30 – Mihai Barbu Project – muzica rock

Ora 20:30 – 21:30 – Formația Cargo

Trofeul Sinaia 2019 – Documente oficiale

Cea de-a XI-a editie a Trofeului Sinaia va avea loc in perioada 20-21 iulie 2019, fiind cea de-a cincea etapa din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta. Desfasurata in mod traditional in luna iulie, cursa de viteza in coasta de la Sinaia isi are radacinile in anul 1934, atunci cand  statiunea montana devenea gazda Primei Curse de Coasta din Sinaia organizata de Automobil Club Regal Club Roman, sub inaltul patronaj al MS Carol II.

Trofeul Sinaia are ca punct de start Cimitirul Eroilor și va continua pe străzile Mănăstirii, Furnica, Calea Codrului și Drumul Nou al Cotei 1400. Competitia va debuta sambata dimineata, 20 iulie, cu mansele de recunoastere de la ora 8.30 si antrenamentele cronometrate de la ora 14.15, duminica, 21 iulie, urmand alte doua manse de recunoasteri incepand cu ora 8.30 si urmate de cele manse de concurs incepand cu orele 13.15.

 

Formular-acreditare-presa-2019

Regulament-Particular-Sinaia-2019

Declaratie_utilizare_auto

Declaratie_automobile_neinmatriculate

CNVC_Cerere_inscriere_pilot

CNVC_Cerere_inscriere_echipa

 

Cupa Câmpulung Muscel la RallyCross 2019 – Clasamente si galerie foto

Soarele, numărul mare de concurenți – 42 și materialul de concurs tot mai puternic au atras mulți iubitori ai sportului cu motor pe platoul din Grui, la cea de a V-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel.

A fost o ediție poate mai spectaculoasă decât precedentele prin faptul că în  calificări, dar și în ziua finalelor, toate calculele au fost date peste cap și neprevăzutul i-a ajutat pe piloții care au fost mai norocoși și care nu și-au forțat șansa.

 

Totul, sub privirile atente ale lui Norris Măgeanu, președintele FRAS, ale lui Cătălin Nicolaescu, vicepreședintele FRAS și ale primarului Liviu Țîroiu.

Așa se face că prima zi de competiție, sâmbătă, a fost marcat de două incendii, cel mai puternic dintre ele afectând mașina lui Andrei Stan. Din fericire, intervenția rapidă a arbitrilor și a echipelor de intervenție a salvat situația. Tânărul pilot de la clasa Juniori II a suferit pe brațul drept arsuri de gradul II și va avea nevoie de aproximativ o lună pentru vindecare.

Concurenții de la Super Buggy, H3 și H4 au făcut spectacol și au forțat bolizii chiar dacă erau în sesiunile de calificări. La grupa H4, Dragoș Dinu părea de neînvins pe al său Mitsubishi Lancer Evo. O problemă tehnică apărută în cea de a treia sesiune de calificări, organizată duminică, înaintea finalelor, l-a obligat să abandoneze, astfel că lupta a fost redeschisă și la această categorie.

Extrem de palpitantă a fost și finala de la H2, acolo unde podiumul a fost stabilit chiar înaintea steagului care anunța finish-ul.

 

Cu toate aceastea, cea mai aplaudată finală a fost cea de la Juniori 2! Asta grație inteligenței, dar mai ales curajului cu care tânăra Patricia Sârbu s-a luptat pentru un loc cât mai bun pe podium, chiar dacă acest lucru a însemnat să concureze bara la bară, până când adversarul i-a cedat. Un loc secund aplaudat cel puțin la fel de tare precum primul loc obținut de Taly, într-o grupă în care pe locul al treilea a terminat tot o fată, Ana Gustoi.

Organizatorii evenimentului, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, au mulțumit la festivitatea de premiere a câștigătorilor și Primăriei Câmpulung, CJ Argeș, voluntarilor, partenerilor și sponsorilor care au ajutat la organizarea și desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, publicului pentru prezența în număr foarte mare, precum și instituțiior media pentru promovarea sportului cu motor din județul Argeș.

 

Iată și rezultatele Cupei Câmpulung la RallyCross 2019 – cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS:

 

Echipe:

  1. PROCAR RACING PITEȘTI
    2. R.B. RACING
  2. RACING CARS BRAȘOV

 

OPEN

  1. Rizoiu Adrian
    2. Ticuta Gheorghe
    3. Lambescu Tiberiu

 

H4
1. Costache Petre
2. Marin Gabriel
3. Ispas Lucian
4. Brescan Alexandru
5. Jinga Viorel

H3
1. Berbecaru Mihai
2. Ungureanu Gabriel 
3. Ticuta Gheorghe

H2
1. Luca Ciprian
2. Georgescu Eduard
3. Grigorescu Eugen
4. Borda Laurean
5. Marinoiu Andrei 
6. Tomulescu Andrei
 

H1
1. Nita Iancu
2. Ungurenus Adelin
3. Gheorghe Alexandru

Super Buggy
1. Lambescu Tiberiu
2. Rizoiu Adrian

Jr2
1. TalianuAlexandru
2. Sarbu Patricia
3. Gustoi Ana

 

Jr1
1. Nedelcu David

  1. Plesa Denis
    3. Susnoschi Alexandru
    4. Duna Andrei
    5. Susnoschi Matei
    6. Constantin Andrei

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA,  Pentarom, Primăria Bughea de Jos!

 

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2019

 

S-au deschis înscrierile pentru Sibiu Rally Romania 2019

Începând cu data de 8 iulie s-au deschis înscrierile pentru Sibiu Rally Romania, eveniment dedicat vehiculelor istorice și mașinilor electrice. Ediția din 2019 este programată în perioada 15 – 17 august. 

Etapă în calendarul internațional al Federației Internaționale a Vehiculelor Istorice (FIVA şi etapă în Campionatul de Raliuri de Regularitate pentru Vehicule Istorice organizat de Retromobil Club România (RCR), Sibiu Rally România și-a propus să strângă la Sibiu pasionații de mașini istorice pentru încă un weekend de poveste.

 

La fel ca la ediția din 2018, în competiția de regularitate se pot înscrie și posesorii de mașini electrice, competiția fiind deschisă tuturor vehiculelor din această categorie, fiind întocmit un clasament separat pentru aceste modele.

 

“Sibiu Rally Romania a fost prima competiție din România deschisă pentru vehiculele electrice și vom continua tradția și în 2019. Astfel, se poate înscrie orice model de mașină electrică, indiferent de anul de fabricație, obiectivul nostru fiind de a promova și acest tip de mobilitate”, a spus Sorin Itu, organizatorul evenimentului. 

 

Pentru posesorii de mașini clasice, concurenții se pot înscrie la una din cele două clase distincte, regularitate clasică și regularitate sportivă, iar vehiculele sunt împărțite pe categoriile B,C,D,E,F,G și H în funcție de anul de fabricație al mașinii între 1905 și 1988. De asemenea, există, la fel ca și la alte mari competiții internaționale, categoria Young Timer pentru mașini produse după 1989. La fel ca anul trecut, Sibiu Rally Romania face parte din calendarul internațional FIVA, alături de curse celebre din Italia, Germania, Marea Britanie sau Japonia.

 

“În fiecare an încercăm să aducem lucruri noi care să atragă cât mai mulți pasionați de mașini clasice la Sibiu. Și în acest an am pregătit multe surprize pentru participanți, dar și pentru spectatori. Vor fi din nou trei zile în care orașul Sibiu va deveni capitala vehiculelor istorice”, a spus Sorin Itu, organizatorul Sibiu Rally Romania. 

 

Pentru a-și păstra statutul internațional, dar și pentru a atrage din nou un număr mare de echipaje la start, traseul include cele mai importante puncte turistice din județul Sibiu și, desigur, celebrul drum Transfăgărășan, competiția fiind deschisă tuturor tipurilor de vehicule istorice și electrice. Ediția din acest an este programată în perioada 15 – 17 august, iar toate detaliile referitoare la înscriere sunt disponibile pe site-ul www.raliulsibiului.ro

 

Sibiu Rally Romania 2019 este susținut de Orange.
 
Parteneri tehnici: Tissot, vinurile Gorgandin, Tămâian, Conacul Maria Theresa, Astoria – Expodue, Printcenter.ro, e-pneu.ro, Club Liquid.

74 de echipaje înscrise la Raliul Perla Harghitei 2019

La expirarea termenului regulamentar, pe lista de înscrieri la Raliului Perla Harghitei, competiție care se
va desfășura în perioada 12-13 iulie, figurează 74 de echipaje. Competiția contează ca a patra etapă în Campionatul Național de Raliuri Dunlop, Campionatul Național Rally 2 Dunlop și Campionatul Național
de Raliuri pentru Vehicule Istorie, întreceri derulate sub egida Federației Romțne de Automobilism Sportiv.

Programat în perioada 12-13 iulie, Raliul Perla Harghitei are pe lista de start la expirarea termenului limită stabilit de regulament un număr de 74 de echipaje. Precizăm însă că chiar daca data limită a înscrierilor s-a incheiat, echipajele întarziate au ocazia de a se înscrie în continuare, contra unei sume suplimentare.

 

inscrieri_RPH_2019

 

Transmisii live online

Organizatorii au pregătit un traseu cu o lungime totală de 413, 51 km, din care 121,65 km distanța de parcurs a probelor de clasament. Sunt în total 12 ”speciale”, din care distincte, fiecare dintre ele oferind concurenților, dar și publicului zone deosebit de spectaculoase.

 

Echipajele participante la raliu vor fi întâmpinate la startul festiv din Piața Marton Aron, joi 11 iulie, începând cu ora 20:00. Vineri, după Shakedown, startul raliului se va da din parcul de service (str. Rakoczi Ferencz) la ora 14:30. Configurația raliului Perla Harghitei este una variată, având în componență atât probe de viteză (PS1 Bucinși PS5/8/11 Sânpaul), cât și probe extrem de tehnice (PS6/9/12 Lueta). Cea din urmă, la trecerea de final, va reprezenta și Power Stage. Superspeciala Arpad Dietrich este programată vineri 12 iulie, de la 18:44. După un weekend intens, cele mai bune echipaje vor fi premiate sâmbătă 13 iulie, la ora 21:00, în cadrul festivității organizate pe scena din Piața Marton Aron.

 

Raliul Perla Harghitei este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, Primăria Odorheiu Secuiesc, Pirmăria Lueta. Parteneri: Perla Harghitei, Toyota prin Eurocar Trading, Amigo&Intercost, Magdolna Impex, Viking Srl, Motul, Transilvania Adventure Park, KeroBike. Li se adaugă partenerii tradiționali precum firma de avocatură Dancea&Asociații, Mastertent, Hotel Târnava, Vari Trans, Brother, Septimia. Nu în ultimul rând, competiția se derulează cu sprijinul I.S.U. Harghita, Serviciul de Ambulanță Harghita și Jandarmeria Harghita.

3 podiumuri pentru 206 Racing Team la Cupa Resita

Cea de-a patra etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta a reprezentat pentru echipa 206 Racing Team prilej de bucurie odata cu obtinerea a trei podiumuri, pe unul dintre cele mai apreciate trasee de concurs montane din tara noastra.

Bogdan IVANUS a reusit sa isi imbunatateasca performanta buna obtinuta in etapa precedenta de la Poiana Brasov si a urcat pe locul 2 al grupei A2. El a fost urmat de coechipierul si bunul sau prieten Albu AURELIAN care a reusit, pentru prima oara de la debut, sa urce pe podiumul de premiere la aceasi grupa A2.  

 

Cea mai buna performanta a weekendului pentru echipa 206 Racing Team, i-a apartinut tot lui Bogdan IVANUS care a reusit sa obtina locul al treilea la clasa A.

Ma bucur nespus de mult pentru rezultatul meu. A fost o etapa foarte dificila pentru mine, datorita traseului foarte tehnic, dar in final am reusit sa obtin cel mai bun rezultat personal. Acest lucru nu poate decat sa ma bucure, mai ales ca rezultatul l-am reusit la Resita, la primul meu contact cu acest traseu. Nu ma asteptam la podiumul de la clasa A, eu eram concentrat pe lupta de la grupa noastra, A2, si a venit ca o surpriza. Vreau sa le multumesc colegilor mei din echipa pentru tot sprijinul acordat, in special lui Aurelian. Multumesc, totodata, si fanilor care au fost alaturi de noi pe marginea traseului de concurs si ne vedem la urmatoarea etapa.” declara Bogdan IVANUS dupa cea mai buna clasare la o etapa de viteza in coasta.

Aflat la primul sau podium de la debut, Aurelian ALBU declara: “Un traseu tehnic apreciat din acest punct de vedere de toti concurentii. Sigur ca ma bucur pentru rezultatul obtinut, este primul meu podium din cariera si sper sa fie doar primul dintr-o serie mai lunga. Suprafata de concurs a fost prea dura cu pneurile masinilor si acest lucru s-a simtit, cel putin la mine. Ne vedem la Sinaia.”   

 

Urmatoarea etapa a Campionatului National de Viteza in Coasta va avea loc la Sinaia in perioada 20-21 iulie 2019, Trofeul Sinaia avand o traditie de peste 80 de ani prima cursa avand loc in anul 1934. 

 

Bogdan IVANUS si Aurelian ALBU sunt sustinuti in Campionatul National de Viteza in Coasta de Mobexpert Office si Motorsportnews.ro in calitate de partener media.

      

Cupa Câmpulung Muscel la RallyCross 6-7 iulie 2019

În acest weekend, la Câmpulung, Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung, va organiza, în zilele de 6 și 7 iulie, cea a a V-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a IV-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS.

De astăzi au început lucrările pentru amenajarea arenei gladiatorilor, de pe platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos. Și, pentru că la Câmpulung ne-am obișnuit cu unul din cele mai spectaculoase și mai sigure trasee din circuitul național, la fața locului a sosit și Cătălin Nicolaescu, vicepreședintele FRAS, pentru a urmări stadiul lucrărilor.

 

Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport previzionează pentru cele două zile de weekend un spectacol total datorită numărului considerabil de competitori – peste 40 –  care și-au manifestat interesul să participe la Câmpulung, a materialului de concurs, dar și datorită configurației noi a traseului. 

 

Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 6 iulie, inclusiv.

 

Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite.  

 

Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, Consiliul Județean Argeș, Restaurantul Piatra Craiului, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Company powered by SIMA,  Pentarom, Primăria Bughea de Jos!

 

Proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2019

Concursul de Eleganţă Sinaia 2019 – Clasamente

Ediţia a 9-a a celui mai important eveniment dedicat automobilelor de epocă din regiune adus un număr de paricipanţi record şi a fost susţinută de multe noutăţi importante. BMW Group a avut o prezenţă specială, cu un model BMW 327 cu un istoric românesc în prim plan, Citroen a aniversat 100 de ani ca marcă invitată, programe artistice în grădina castelului. Două categorii speciale în concurs au ridicat în acest an numărul de participanţi la 35, peste valorile din ultimii ani. Juriul a beneficiat de prezenţa a noi membrii importanţi, precum designerul BMW Alexey Kheza sau jurnalistul auto american Jackie Jouret.

Anul 2019 a marcat întoarcerea automobilelor de competiţie în eveniment, dar şi debutul unei categorii noi, dedicată unora dintre cele mai mici automobile din istorie – “Legende de mic litraj”. Evenimentul a adunat 35 de participanţi din patru ţări. De remarcat, încercarea temerară a lui Yurgen Degtyarev, din Rusia, care a planificat un traseu de aproximativ 6000 km cu modelul său Peugeot 203 din 1958, pentru a fi prezent la eveniment.

Trofeul „Best of Show” a fost adjudecat de modelul Aero 30 din 1936. Acesta a fost oferit preşedintele Cheosolovaciei de la acea vreme, Edvard Benes, Regelui Mihai la vârta de numai 16 ani. A fost al treilea automboil din colecţia personală a Regelui. Roadsterul se remarcă cu performanţe sportive datorită dimensiunilor reduse, are o serie de elemente de design unice care îl disting faţă de modelele de serie prin farurui de dimensiuni generoase, în faţă parbirzului dispune de o fantă de aer sau blocul motor şi captele de cilindru din bronz, preluate de la departamentul de curse al mărcii.

La abdicarea Regelui şi ca urmare a exilului acestuia, automobil a fost cumpărat de unul din membrii Gărzii Regale, în 1947. Ulterior automobilul avea să fie abandonat cu porbleme tehnice, ceea ce l-a salvat de la confiscarea de către regimul comunist al vremii. În 1950 este cumpărat de Bella Neugebauer şi reparat pentru a folosi constant până la vârsta de peste 100 de ani. Intrat în colecţia familiei Hani, modelul a primit o ultimă restaurare şi a fost astfel prezentat în cadrul Concursului.

Tot la Concursul de Elganta Sinaia Citroën a sărbătorit cei 100 de ani, prezentand  9 autovehicule Citroën care au făcut istorie de-a lungul timpului: Citroën DS Pallas (1971), Citroën DS Pallas (1973), Citroën Type HY (1974), Citroën CX Prestige (1982), Citroën GSA (1984), 2CV (1989), Citroën BX GTI (1989), Citroën Xantia Activa (1994), Citroën XM (1995), alături de cele 2 modele înscrise în competiție respectiv Traction Avant (1951) si Citroën DS Pallase IE (1970).

Clasamente pe categorii

 

 

 

 

 

 

   

ANTEBELIC ECABRIOLET

     

Locul 1

2

AERO 30 Roadster

1936

HANI CHRISTIAN

AR

Locul 2

4

MERCEDES 170 V

1936

KOLEV NICOLAI

Bulgaria

   

ANTEBELICE SEDAN

     

Locul 1

8

FIAT 501

1924

MUNCEAN MIRCEA GHEORGHE

SM

Locul 2

12

PLYMOUTH SEDAN

1930

SINDIE PAUL

B

Locul 3

10

FORD MODEL A

1930

GIRLEA GABRIEL

IS

   

POSTBELICE CABRIOLET

     

Locul 1

18

MERCEDES 190 SL

1959

ZHELEV ANGHEL

Bulgaria

Locul 2

16

CHEVROLET CORVETTE C1

1958

KOHNEN AXEL ROBERT

IF

Locul 3

22

PORSCHE 911 S

1974

GHERGHE DANIEL IONUT

B

Locul 4

14

SINGER 4AD

1951

TODIRICA IULIAN

SV

Locul 5

20

FORD MUSTANG

1967

MNATSAKANOV ARMEN

Bulgaria

   

POSTBELICE COUPE

     

Locul 1

24

BUICK RIVIERA

1967

ANDRONIC ANDREI CONSTANTIN

IF

Locul 2

28

FORD MUSTANG

1967

MANTEA GEORGE

B

Locul 3

26

BMW 2800 CS

1969

PETRESCU FLORIN EMANUEL

B

   

POSTBELICE SEDAN

     

Locul 1

38

GAZ M21 VOLGA

1962

SILISTRARU GHEORGHE

Moldova

Locul 2

30

BUICK SUPER 8

1947

ZOLTAREANU ILIE

CT

Locul 3

32

CITROEN TRACTION 11 BL

1951

SIMULESCU BOGDAN

B

Locul 4

40

CITROEN DS Pallas IE

1970

CIOCARLAN ALEXANDRU

B

Locul 5

46

ROLLS ROYCE SILVER SPUR

1987

NEAMTU SERGIU MARCEL

HD

Locul 6

34

BUICK SUPER EIGHT

1953

CIUREANU ANDREI

CT

Locul 7

42

CADILLAC SEVILE DE VILLE

1984

ENESCU IONUT STELIAN

PH

Locul 8

44

BMW E30 318i

1987

ALIMAN CAMIL

B

Locul 9

36

PEUGEOT 203

1958

YURGEN DEGTYAREV

Rusia

   

LEGENDE DE MIC LITRAJ

     

Locul 1

48

BMW ISETTA 300

1959

FLUERARU ANDREI

B

Locul 2

56

ZASTAVA 750

1979

IOICA GABRIEL

CT

Locul 3

50

TRABANT 600

1963

BONEA BOGDAN

B

Locul 4

52

RENAULT DAUPHINE GORDINI

1967

ALEX NICOLAE ALEXANDRESCU

B

Locul 5

54

FIAT 500 L

1970

TURCAN ION

B

 

 

AUTOMOBILE DE COMPETITIE

 

 

 

Locul 1

60

DE TOMASO PANTERA Gr. IV

1972

GHIGEA CATALIN CEDRIC

B

Locul 2

58

ALFA ROMEO GT AM

1970

SPUDERKA DAN

BV

Locul 3

64

PORSCHE 911 CARRERA RS 3.0

1982

PERIAN CAMIL ALEXANDRU

B

Locul 4

62

 BMW 1502

1977

PAGNEJER MIHAI

B

 

 

FABRICAT IN ROMANIA

 

 

 

Locul 1

70

OLTCIT CLUB

1982

OPREA DANIEL

B

Locul 2

72

DACIA 1410 SPORT

1989

DOROBANTU ANDREI

IF

Locul 3

66

DACIA 1300

1970

POPESCU CEZAR DORU

CT

Locul 4

68

DACIA 1300

1972

POPESCU CONSTANTIN

B

Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor