Tag Archives: Csongor Szabo

Un nou sezon si noi planuri pentru Csongor Szabo


Campionatul National de Raliuri ”Dunlop” se pregateste de startul intr-un nou sezon care se anunta mai mult decat disputat, cu multe echipaje noi la start, cu o serie de piloti titrati care revin pe probele speciale, dar si cu multe masini performante care vor fi implicate in luptele pentru podiumuri. Cu un numar de sapte etape, raliurile se vor desfasura in unele din principalele centre de motorsport din Romania: Brasov, Cluj-Napoca, Arad, Bacau, Odorheiu Secuiesc, Iasi si Sibiu.

 

Cu un numar record de participanti la start, Raliul Brasovului, etapa care deschide ”balul” din 2018, se desfasoara in acest weekend in judetul cu acelasi nume, pe o lungime de peste 140 de kilometri cronometrati. Tess Rally Brasov are loc, in acest sezon, in perioada 24 – 25 martie, cu zona de service amplasata in parcarea centrului comercial Coresi Shopping Center, acolo unde fanii urmaresc echipele tehnice la treaba.

In programul din 2018 al raliului, recunoasterile traseului de concurs se vor desfasura intreaga zi de joi si vineri dimineata, ca mai apoi, vineri, intre orele 13:00 si 18:00, sa se desfasoare testele oficiale ale raliului, pe urcarea dintre Rasnov si Poiana Brasov. Acesta este primul moment cand fanii pot vedea pilotii in actiune, in timp ce acestia din urma vor face ultimele modificari la setarile masinilor de curse. Cu startul festiv programat vineri seara, la ora 20:00, in Piata Sfatului, fanii vor avea numeroase oportunitati pentru a povesti cu sportivii preferati.

 

Cu mai multi kilometri decat in anii trecuti, Raliul Brasovului 2018 se va desfasura pe celebrele probe speciale de asfalt de langa Brasov, debutand sambata, dupa ora 12:00, cu celebra urcare de pe ”Poiana”, dintre Livada Postei si Poiana Brasov. Traseul raliului mai cuprinde coborarea pe acelasi drum, care va avea loc duminica, dupa ora 16:00, dar si parcurgerea sectiunii de drum dintre Poiana Brasov si Rasnov, dintre Rasnov si Predeal (Paraul Rece) si reginele raliului, ”Babarunca” si ”Cheia”, care vor avea loc duminica dimineata, pe drumul dintre Sacele si Cheia. Unul din cele mai importante momente ale raliului, Brasov Rally Show, va avea loc sambata, dupa ora 19:20, pe traseul pregatit de organizator special pentru fani, in centrul Brasovului.

 

Pentru Csongor Szabo si Rares Fetean, sezonul 2018 incepe in forta, echipajul Sonic Motorsport continuand evolutiile cu Ford-ul Fiesta R2. Considerat de Csongor raliul ”de casa”, Brasovul va fi prima provocare a echipajului in acest an, un sezon in care cei doi isi doresc sa progreseze constant, sa devina campioni ai clasei 7 si sa obtina podiumul categoriei masinilor cu 2 Roti Motrice. ”Suntem entuziasmti sa incepem un nou sezon care se anunta interesant si disputat. Suntem pregatiti de start” a spus Csongor, entuziasmat.

 

Pentru echipaj, perioada de acomodare s-a incheiat, cu o serie de teste efectuate inaintea raliului, acolo unde Csongor si-a facut ”incalzirea” pentru debutul sezonului. ”Am efectuat inainte de Brasov o sesiune de teste la Sugas, unde am mai deslusit din misterele masinii. Inca mai avem de invatat pana sa stapanim masina la fel de bine cum se intampla cu Suzuki-ul Swift, dar suntem pe drumul cel bun si suntem pregatiti de un start bun la Brasov. Ne propunem sa continuam progresul pe parcursul sezonului, sa fim implicati in luptele de pe probele speciale constant si, desigur, speram sa reusim sa facem spectacol si pentru fanii de pe margine” a continuat Csongor.

 

Pentru echipaj, obiectivul princial al sezonului din punct de vedere al rezultatelor il reprezinta titlul clasei 7, acolo unde Csongor si Rares vor concura cu Ford-ul Fiesta R2. ”Ne dorim ca prin viteza si ritmul pe care il vom arata pe probele speciale sa ne impunem la finalul sezonului in cadrul clasei 7. Nu va fi usor, vom avea de luptat pentru acest obiectiv, dar suntem determinati sa il obtinem. De asemenea, ne dorim cat mai multe podiumuri in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice la cele 7 etape din calendar” a incheiat Csongor.

 

Incepem un nou sezon cu entuziasm si dorinte de progres constant. Si eu si Csongor ne simtim tot mai bine in Fiesta R2, cu care speram sa avem rezultate bune intreg sezonul, incepand cu Raliul Brasovului. Prima etapa se anunta una dificila, ca de obicei, prin prisma concurentei serioase si a conditiilor meteo care se anunta schimbatoare, cu sanse mari de ploaie sau zapada. O sa fim la start si vom da tot ce avem mai bun pe probele speciale.” a spus Rares, copilotul echipajului Sonic Motorsport.

 

Fanii motorsportului si ai echipajului sunt asteptati la Brasov in acest weekend pentru spectacol automobilistic, aproximativ 90 de echipaje urmand a se afla la start. Cum vremea se anunta schimbatoare, derapajele si show-ul oferit de echipaje va fi, cu siguranta, prezent. ”Brasovul este, ca de obicei, imprevizibil. Exista sanse sa avem parte de ploi si ninsori, care vor aduce si mai mult spectacol pentru fani. Ne dorim ca spectatorii sa nu se sperie de posibilele temperaturi scazute si sa fie prezenti pe probele speciale” a transmis Csongor Szabo fanilor raliurilor.

 

In 2018, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania,, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.

Pregatirea sezonului 2018 incepe la Winter Rally pentru Csongor Szabo


Perioada de iarna este, de obicei, una cu putine competitii automobilistice in Romania. Cum calendarul Campionatului National de Raliuri se concentreaza de obicei pe perioada martie – octombrie, in lunile reci sportivii au parte de o activitate redusa din punct de vedere a concursurilor. In toata aceasta perioada, un raliu atrage intotdeauna numeroase prezente nationale si internationale, dar si spectatorii entuziasmati: Winter Rally Covasna.

Desfasurat in conditii de iarna, pe probe speciale acoperite cu zapada si gheata, Winter Rally este o atractie pentru piloti si fani, spectacolul pe suprafata alunecoasa si distractia fiind tot timpul ingrediente principale. In acest an, organizatorul a propus peste 120 de kilometri de speciale pe multiple probe distincte, dar, din cauza ca la altitudini joase zapada lipseste, programul a fost reconfigurat si raliul se va desfasura pe un numar de 10 probe speciale si pe 132 de kilometri cronometrati.

 

Cu startul festiv programat vineri seara in Covasna si cu service-ul in localitatea Comandau, raliul se desfasoara sambata si duminica pe drumurile forestiere de langa Comandau. Sambata, echipajele vor parcurge 2 speciale in ambele sensuri in zona Padurii Betasu – Zabratau, ca mai apoi sa se indrepte catre zona “Gura Teghii”, pentru doua speciale, de aproximativ 7 kilometri, dintre care una pe intuneric. Ziua secunda a raliului presupune 4 probe speciale: cate doua treceri dus-intors pe o varianta mai lunga a specialei din zona “Gura Teghii”, de aceasta data in lungime de 15 kilometri.

 

Dupa debutul de la Sibiu cu noua masina, un Ford Fiesta R2, Csongor Szabo a efectuat o sesiune de teste pentru acomodarea cu masina de concurs pe zapada. Csongor si Rares vor reveni in masina de concurs la Winter Rally, un concurs devenit deja obisnuinta pentru echipaj, unde cei doi au concurat pentru prima data impreuna in sezonul trecut. “Pentru mine, prezenta la Winter Rally este intotdeauna o placere si iau startul in fiecare an. Imi place atmosfera, imi plac probele, fiind un antrenament perfect pentru sezonul 2018” a spus Csongor.

 

Echipajul va fi prezent de miercuri la Comandau, acolo unde vor participa la recunoasterile traseului, urmand ca apoi sa ia startul in concurs, unde pornesc cu un singur obiectiv: sa cunoasca mai bine noua masina si sa se dezmorteasca dupa pauza lunga, in vederea pregatirii noului sezon. “Masina a fost revizuita complet in pauza competitionala si e pregatita de noul sezon. La Winter Rally incepem oficial pregatirea sezonului 2018 prin invatarea comportamentului masinii pe o suprafata alunecoasa. Nu plecam cu niciun obiectiv, vrem doar sa ne distram, sa avem un ritm bun si sa terminam raliul cu zambetul pe buze” a incheiat Csongor Szabo.

 

Pentru mine, Winter Rally Covasna e o etapa speciala, unde am luat intotdeauna startul cu placere. Atmosfera de aici e intotdeauna spectaculoasa. Daca anul trecut am luat startul pentru prima data alaturi de Csongi intr-un concurs oficial aici, la Covasna, in 2018 pornim amandoi la drum intr-un nou sezon mai interesant, cu o masina care ne place si cu care vrem sa progresam.” a spus Rares inaintea startului in raliul de pe zapada.

 

Echipajul asteapta spectatorii la Covasna si Comandau in acest weekend pentru un final de saptamana cu miros de benzina si sunet de motoare. Csongor si Rares vor fi prezenti vineri la startul festiv din Covasna, iar apoi in service-ul din Comandau si pe probele speciale din zona, unde promit ca vor face spectacol si vor ridica ritmul de la o speciala la alta.

 

O experienta noua urmeaza la Raliul Sibiului


Cu sase etape desfasurate pana in prezent in Campionatul National de Raliuri “Dunlop”, sezonul 2017 isi va incheia parcursul in weekendul urmator, in perioada 6-7 octombrie, la Sibiu. Raliul Sibiului, la a treia editie pe asfalt, are loc, incepand cu acest an, pe o serie de noi probe speciale, care vor reprezenta o provocare pentru toate echipajele aflate la start. Cu un numar mare de participanti, peste 70 in prezent, ultimul raliul al sezonului va fi parte si a Campionatului National Rally2 si a celui de Vehicule Istorice.

Cu 116 kilometri cronometrati grupati intr-un numar de 14 probe speciale, Raliul Sibiului presupune parcurgerea atat a unor probe speciale clasice, dar si a unora complet noi pentru echipaje. Cu startul festiv programat joi seara, incepand cu ora 20:30, in Piata Mare din Sibiu, raliul debuteaza cu un eveniment indragit de catre spectatori, care sunt asteptati sa vada de aproape toate masinile de concurs si sa aplaude echipajele pe podiumul prezentarii oficiale. Testele oficiale vor avea loc vineri dimineata, intre orele 8:00 si 12:00, pe drumul ce leaga Gura Raului de Paltinis (cunoscut drept “Calugaru”), acolo unde echipajele vor efectua ultimele setari ale masinilor de concurs si pilotii vor putea avea in dreapta lor, in postura de copiloti, invitati.

 

Pentru Csongor Szabo si Rares Fetean, Raliul Sibiului va fi primul cu noua masina, un Ford Fiesta R2 de clasa 7. Dupa doua participari la etape de Viteza in Coasta, acolo unde s-a acomodat cu noul model, Csongor va continua progresul si pe probele de asfalt din judetul Sibiu. Momentul debutului in raliuri cu noua masina e tot mai aproape. Dupa doua participari la etapele din Campionatul National de Viteza in Coasta 2, acolo unde am inteles ce trebuie sa schimb in stilul meu de pilotaj pentru a fi rapid cu noua masina, la Sibiu voi continua sa cresc ritmul si sa progresez. a spus Csongor Szabo inaintea Raliului Sibiului.

 

Prima zi de concurs debuteaza la ora 15:00, atunci cand echipajele vor parasi parcul de service din Piata Mare catre prima speciala, “Nucet”, in lungime de 9 kilometri. Complet noua pentru toate echipajele, speciala va fi prima provocare a raliului, ca mai apoi urcarea pe “Curmatura” sa aiba loc in fata fanilor sibieni, care, an de an, se strang in numar mare pe drumul spre statiunea montana. Cireasa de pe tort de vineri va fi speciala “Paltinis”, care va fi parcursa intre Paltinis si Rasinari, la lumina farurilor suplimentare, dupa apusul soarelui. Intunericul, luminile masinilor, sunetul motoarelor si mirosul de frane incinse vor face deliciul fanilor.

 

Abia astept sa fim la Sibiu si sa fim iar alaturi de fanii de acolo. Raliul o sa fie unul interesant, cu un traseu care reprezinta o provocare pentru noi. Nu o sa avem presiunea niciunui rezultat si vom merge de placere, pentru noi si pentru fanii de pe margine. Dorim sa acumulam experienta, sa progresam cu noua masina in conditii variate si sa intelegem comportamentul si limitele masinii mai bine. a completat Csongor Szabo.

 

Ziua secunda a raliului insumeaza putin peste 86 de kilometri cronometrati si un numar de 11 probe speciale: cate doua treceri pe 5 speciale scurte, dar rapide, ca mai apoi spectacolul automobilistic de la Sibiu sa se incheie cu superspeciala din centrul orasului. Sambata seara, incepand cu ora 18:02, echipajele vor evolua cu viteza maxima in punctul 0 al orasului, in zona Piata Unirii – Hotel Continental – Piata Teatrului. Raliul Sibiului o sa fie unul excelent pentru spectatori, cu o superspeciala in punctul zero al orasului, cu vizibilitate excelenta pentru fani, dar si prin amplasarea parcului de service in Piata Mare. De asemenea, prin faptul ca vineri se desfasoara o proba speciala de noapte la doar 15-20 de kilometri de oras, ne asteptam sa avem parte de sustinerea fanilor de pe margine. a spus Rares inaintea startului in Raliul Sibiului.

 

Ultima etapa a sezonului competitional 2017 va fi una interesanta atat pentru spectatori, cat si pentru echipajul Szabo/Fetean. Csongor si Rares au ca obiectiv atingerea unui nivel competitional inalt, astfel incat, incepand cu sezonul 2018, sa se lupte pentru titlul clasei 7 si podiumul clasamentului masinilor cu 2 Roti Motrice. “Obiectivul nostru pe final de sezon s-a schimbat, fiind important pentru noi acum sa continuam testele cu masina. Raliul Sibiului o sa fie adevaratul test, care ne va arata unde ne aflam in acest moment si ce mai avem de lucrat pana in 2018, atunci cand vom lua startul cu Ford-ul Fiesta R2 intreg sezonul. O sa fie o perioada de tranzit, in care vom fi nevoiti sa ne asiguram bugetul pentru sezonul urmator.” a incheiat Csongor.

 

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Alisca Vending, Gother Service si partenerii media RallyMax, We Radio si Observatorul de Covasna.

O noua masina de concurs, un nou inceput


Sezonul 2017 a fost unul cu suisuri si coborasuri pentru Csongor Szabo in Campionatul National de Raliuri “Dunlop”. Cu rezultate excelente pe podiumul clasei 9, dar si cu momente triste in care abandonul a insemnat sfarsitul raliului din diverse motive, anul competitional se va incheia cu o noutate importanta si pe care pilotul din judetul Covasna si-o dorea de multa vreme.

 

Dupa ce s-a luptat constant pentru titlul clasei 9 pe parcursul sezonului 2017, Csongor Szabo a decis dupa Cotnari Rally-Iasi sa faca pasul spre o clasa superioara din punct de vedere competitional. Astfel, incepand cu Raliul Sibiului, care se desfasoara in perioada 6-7 octombrie, echipajul #19 va lua startul cu o noua masina de concurs: un Ford Fiesta R2 de clasa 7. Masina este superioara Suzuki-ului Swift cu care Csongor a concurat in ultimele sezoane, beneficiind de un motor aspirat de 1.6 litri si peste 170 de cai putere, de o cutie de viteze secventiala si de multe alte modificari care ii permit sa se lupte pentru podium in cadrul clasei 7 si in clasamentul masinilor cu 2 Roti Motrice.

Deoarece Ford-ul Fiesta R2 este o masina complet diferita fata de Suzuki-ul Swift si necesita acomodare, alaturi de schimbarea stilului de pilotaj, Csongor Szabo a participat weekendul trecut la Cupa Muresului, competitie organizata in Campionatul National de Viteza in Coasta 2 “Dunlop”, acolo unde a avut o prima sesiune de acomodare cu noua masina. Toate urcarile din competitia de langa Magherani, judetul Mures, au reprezentat oportunitati de intelegere a comportamentului masinii pentru Csongor, timpii fiind tot mai buni de la o urcare la alta, dar si feeling-ul din masina fiind imbunatatit constant.

 

La finalul concursului, Szabo a fost multumit de progresul facut si de acomodarea cu masina: “Am pornit cu incetul, dorind sa am un progres constant si sa inteleg comportamentul masinii. Am plecat cu gandul ca astazi sa inteleg comportamentul de baza al masinii, pornind cu intelegerea schimbarilor de viteze, a franarilor si a stabilitatii masinii pe drum. Am facut progres in toate domeniile si am avut timpi tot mai buni de la o urcare la alta. I-am avut in dreapta pe copilotii Marcus Andreoiu si Rares Fetean, care m-au ajutat cu dictari si cu observatii si sfaturi, in timp ce Attila Bodnar, prietenul care se ocupa de asistenta tehnica, mi-a fost alaturi pe partea tehnica, oferind informatii importante pentru a intelege comportamentul masinii.” a spus Csongor la finalul zilei de la Cupa Muresului.

 

Sunt multumit si de masina si de evolutia mea. Cred ca acomodarea cu masina va fi una relativ usoara. Sunt pe drumul bun, dar mai am de facut multi kilometri pana pana sa ma declar multumit si sa simt ca am un ritm bun. Sper ca pana la Raliul Sibiului sa mai fac inca 2 sesiuni de teste si clar testul adevarat va fi raliul de la Sibiu, unde vom continua acomodarea cu masina.” a incheiat Csongor.

 

Prezent alaturi de Csongor pe parcursul unor manse de concurs, Rares a luat primul contact cu masina si a facut progres in reglarea ritmului dictarii in masina mult mai rapida: “Imi place noua masina, se vede progresul. Inca mai avem de muncit amandoi pana sa avem un ritm ridicat, asa cum ne dorim, dar nu punem presiune si dorim sa facem totul progresiv si treptat. Abia astept Raliul de la Sibiu, unde placerea din masina de curse va fi clar superioara” a incheiat Rares.

 

Echipajul Csongor Szabo/Rares Fetean multumeste tuturor celor care le-au fost alaturi in ultimele saptamani si tuturor celor care au ajutat si au facut posibila schimbarea masinii de concurs.

Start in Transilvania Rally pentru Csongor Szabo


Debutul sezonului 2017 al Campionatului National de Raliuri “Dunlop” a avut loc la Brasov la finalul lunii martie, unde s-a desfasurat Tess Rally, etapa care deschide in mod regulat lupta pe probele speciale de raliu din Romania. Cu o vreme nesperat de frumoasa si asfalt uscat, raliul s-a desfasurat sub privirile unui numar mare de spectatori, care au venit sa vada spectacolul oferit de cele peste 60 de echipaje. Desi la Tess Rally 2017 a urcat pe pozitia secunda a clasei 9, in urma verificarilor tehnice de dupa raliu, echipajul format din Csongor Szabo si Rares Fetean a fost declarat invingator dupa descalificarea echipajului invingator, motivul fiind neconformitatea turbinei motorului.

 

Transilvania Rally, a doua etapa a sezonului 2017, va avea loc in perioada 4-6 mai, avand programati un numar de aproape 160 de kilometri cronometrati pe probele speciale de asfalt din jurul orasului Cluj-Napoca. Recunoasterile traseului de concurs debuteaza miercuri, urmand a se continua joi, atunci cand au loc fotografia oficiala si prezentarea oficiala a echipajelor. Cu sediul central al raliului mutat la Cluj Arena, echipajele vor trece prin fata fanilor prezenti la startul festiv joi seara, incepand cu ora 20:00, in preajma celebrului stadion clujean, ca mai apoi o parte din actiune sa se mute in apropiere: parcul de service, zona unde mecanicii se lupta cu secundele in incercarea de a repara toate stricaciunile, va fi amplasat in parcarea Salii Sporturilor “Horia Demian”.

 

Testele oficiale ale Transilvania Rally sunt programate vineri dimineata, intre 8:00 si 14:00, pe o sectiune din proba “Floresti”, acolo unde doi norocosi castigatori ai concursului partenerului Ferroli vor ocupa locul de copilot in dreapta lui Csongor Szabo pentru o sesiune de antrenament. Impartit in 2 zile, raliul debuteaza vineri la ora 16:00, echipajele avand de parcurs 3 probe speciale lungi (“Tarnita”, “Belis” si “Dangau”), in lungime totala de aproximativ 60 kilometri, ca mai apoi sa revina in zona de service. Prima zi se incheie cu o proba speciala desfasurata la lumina farurilor suplimentare, “Floresti”, unde spectatorii vor avea parte de un spectacol garantat. Mai multe masini de concurs vor evolua pe proba-circuit, intr-un cadru excelent pentru fani, care beneficiaza de o vizibilitate foarte mare datorita amfiteatrelor naturale create de peisajul din zona.

 

Transilvania Rally este foarte interesant in acest sezon. Prima zi de concurs, desi cu doar 4 probe, este lunga si contine speciale dificile. Revenirea specialei “Tarnita” o sa fie spectaculoasa, “Belis”-ul ramane un clasic iar “Dangau”-ul o sa fie o provocare pentru toate echipajele, un loc unde o sa se faca diferenta. Suntem curiosi care va fi atmosfera pe “Floresti”, proba care este orientata catre spectatori si care-i invita pe acestia sa fie in numar mare alaturi de noi a descris Csongor prima zi a Transilvania Rally.

 

A doua zi de concurs programeaza un total de 91 kilometri cronometrati, desfasurati in zona Belis – Manastireni – Rasca, acolo unde echipajele vor evolua pe speciale in urcare sau in coborare, pe sectiuni de drum virajate si inguste, rapide si inselatoare, toate reprezentand ingredientele ideale pentru o provocare pentru toate echipajele. Cu 10 speciale in program, sambata o sa fie ziua cea mai lunga si interesanta chiar si pentru spectatori, cu doua treceri consecutive pe “Floresti”, speciala cea mai apropiata de Cluj-Napoca, dar si cu o superspeciala noua, care se va desfasura in zona Cluj Arena – Parcul Central din oras, incepand cu ora 18:26. Sambata o sa fie o zi lunga. Speram sa avem un parcurs bun vineri, sa ocupam o pozitie buna, iar sambata sa ne conservam rezultatul si sa terminam cu bine raliul. a spus Csongor.

 

Pentru noi, raliul de la Cluj este unul foarte important. Dupa rezultatul final de la Brasov, avem o misiune clara: sa ne consolidam avansul in fruntea clasamentului clasei 9 cu o victorie. Transilvania Rally va fi, probabil, cea mai dificila etapa din acest sezon si o vom aborda cu maxima atentie. Avem nevoie de o dictare perfecta pe probele speciale si de incredere maxima pentru a obtine timpi buni si a ne impune. a spus Csongor.

 

Un punct important al motorsportului din Romania, Cluj-Napoca are un numar mare de fani ai motorsportului si atrage anual, la fiecare competitie organizata in zona, spectatori din judetele din Transilvania. Cu probe speciale spectaculoase, rapide, dar si cu speciale dedicate fanilor, unde spectacolul va fi garantat, Csongor si Rares se asteapta ca numarul celor de pe margine sa fie mare: Intotdeauna m-am simtit bine la raliul de la Cluj, unde atmosfera e frumoasa si raliul interesant. Sper sa avem parte de multi fani pe margine, sa ne incurajeze sa crestem ritmul si sa facem spectacol. Va asteptam pe toate probele, dar mai ales vineri si sambata pe “Floresti” si pe superspeciala de la Cluj Arena de sambata seara, unde show-ul o sa fie garantat! a incheiat Csongor.

 

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Transilvania Broker, Alisca Vending, Gother Service si partenerii media Observatorul de Covasna si RallyMax.ro.

Locul secund la clasa 9 pentru Csongor Szabo


Sezonul 2017 al Campionatului National de Raliuri ”Dunlop” a debutat weekendul trecut cu Raliul Brasovului, etapa care in fiecare an deschide lupta pe probele speciale. Cu un numar de 100 de kilometri cronometrati impartiti in 7 probe speciale, Tess Rally s-a anuntat de la bun inceput un raliu disputat si de urmarit, cu aproape 60 de echipaje inscrise in CNR-D si 15 echipaje inscrise in Rally2. Desfasurat pe durata a doua zile de concurs, raliul a debutat vineri cu testele oficiale, desfasurate pe urcarea dintre Rasnov si Poiana Brasov, ca mai apoi, seara, sa se desfasoare 2 probe speciale, printre care si superspeciala din centrul orasului Brasov – spectacol garantat pentru fani.

foto: RallyCow

Sambata, raliul a programat 5 probe speciale, printre care si reginele ”Babarunca” si ”Cheia”, cele mai lungi speciale, in lungime de 25 de kilometri fiecare, desfasurate pe drumul dintre Sacele si Valenii de Munte, unde s-au decis castigatorii. Intre toate aceste speciale cronometrate, echipajul a revenit la Coresi Shopping Resort, unde a fost amplasat parcul de service al raliului, dar si festivitatea de premiere de final.

 

Csongor Szabo si Rares Fetean au luat startul cu Suzuki-ul Swift in cadrul clasei 9, hotarati sa obtina un rezultat bun. Cu o suprafata alunecoasa la testele oficiale ale raliului, masina de concurs a avut de suferit din pricina unei usoare iesiri in decor, dar echipa tehnica a rezolvat rapid problema si Csongor si Rares au putut incheia testele cu succes.

 

Pe prima proba speciala a raliului, echipajul a pornit cu un ritm bun dar sigur, dorind sa testeze aderenta si anvelopele. Cu al doilea timp in cadrul clasei 9, Csongor si Rares s-au aliniat la startul superspecialei spectacol din centrul orasului Brasov, sub privirile a mii de spectatori. Cu un start excelent pe superspeciala, echipajul se indrepta spre un rezultat excelent, dar ruperea unei planetare l-a facut sa piarda 18 secunde pe finalul probei speciale. ”Am avut o zi dificila, cu probleme de la shakedown si ruperea planetarei de la superspeciala. Din pacate, toate aceste probleme ne-au facut sa pierdem mult timp si sa nu avem startul pe care ni l-am dorit. Maine e o alta zi si o sa incercam sa recuperam timpul pierdut azi” a declarat Csongor la finalul primei zile de concurs.

foto: RallyCow

Ziua secunda de concurs a debutat cu o speciala in coborare, unde Csongor si Rares au obtinut al treilea timp al clasei, iar apoi au decis sa mareasca ritmul, reusind a doilea timp al clasei pe speciala cu numarul 4. Daca la finalul primei zile de concurs se afla pe locul 4 din cauza problemelor avute, echipajul a urcat pana pe podium dupa primele doua speciale de sambata. Pe probele lungi ale raliului, Csongor si Rares au avut un ritm foarte bun si au obtinut de fiecare data al doilea timp, reusind sa urce inca o pozitie in clasamentul general al clasei 9, pana pe locul secund. Din pacate, timpul pierdut in prima zi i-a scos din cursa pentru victorie si, astfel, cei doi au decis sa abordeze ultima proba a raliului, Power Stage “Poiana Brasov” fara riscuri inutile, reusind al treilea timp al clasei si adjudecand inca 3 puncte suplimentare in clasamentul general.

 

La finalul celor 7 probe speciale, echipajul a incheiat Raliul Brasovului pe locul secund in cadrul clasei 9, dupa doua zile la extreme, pline de probleme dar si de evolutii foarte bune, dupa o lupta frumoasa de revenire si mentinere pe podium. “Am avut un weekend cu de toate: am inceput cu probleme la teste, iar apoi, cand ne intram in ritm, am avut parte de o defectiune technica, cea care ne-a scos din lupta pentru prima pozitie. Ziua secunda a fost una de revenire, cand am incercat sa avem un ritm rapid, sa avem viteza pe probe, dar in acelasi timp sa nu riscam nimic inutil. La final, suntem multumiti de rezultat in conditiile date” a spus Csongor la finalul Raliului Brasovului.

 

Cu 21 de puncte stranse in clasament, pentru echipaj urmeaza Transilvania Rally, care se desfasoara la Cluj-Napoca in luna mai, raliu care se anunta interesant datorita numarului mare de kilometri de proba speciala si de concurenti. “Am inceput sezonul bine, desi ne-ar fi placut sa ne impunem la Brasov. Urmeaza o alta etapa interesanta unde lupta va fi stransa, la Cluj, unde mergem clar cu dorinta de a ne impune in cadrul clasei” a incheiat Csongor.

 

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Transilvania Broker, Amanet Nova, Gother Service si partenerii media Observatorul de Covasna si RallyMax.ro.

Start in noul sezon. Start spre un nou titlu


Un nou sezon, o noua provocare, aceeasi dorinta de victorie. Asa s-ar putea sezonul 2017, cel in care Csongor Szabo va lua startul in Campionatul National de Raliuri “Dunlop” cu acelasi Suzuki Swift Sport cu care anul trecut s-a impus in cadrul Cupei Suzuki. Dupa succesul din 2016 in cupa monomarca, Csongor continua participarea in clasa 9 cu obiectivul clar: castigarea acestui titlu la finalul sezonului in care va concura alaturi de un nou copilot, Rares Fetean.

Perioada dintre sezoane a fost una foarte buna pentru pilotul covasnean, avand parte de un rezultat foarte bun la Winter Rally Covasna, acolo unde Csongor a concurat pentru prima data alaturi de Rares. Apoi, cu masina complet revizuita si pregatita pentru noul sezon, Szabo a efectuat o sesiune de teste pe asfalt, pentru a se pregati de Raliul Brasovului, totul decurgand conform asteptarilor: “Ca in fiecare an, am efectuat o sesiune de teste inaintea raliului de la Brasov pentru a ma acomoda din nou cu masina de concurs. De aceasta data, testele au avut o importanta mai mare, deoarece ne-au ajutat pe mine si pe Rares sa punem la punct unele detalii legate de colaborarea noastra. Totul a decurs perfect si sunt cu moralul ridicat inaintea debutului sezonului” a spus Csongor dupa sesiunea de teste desfasurata in judetul Covasna.

 

Raliul Brasovului, prima etapa a Campionatului National de Raliuri “Dunlop” 2017, se va desfasura in perioada 31 martie – 1 aprilie pe drumurile de asfalt de langa Brasov. Ca in fiecare an, competitia care deschide sezonul are comandamentul in Brasov, parcul de service urmand a fi amplasat in parcarea Coresi Shopping Resort. Raliul are programate 7 probe speciale cronometrate, in lungime de putin peste 100 de kilometri, care se vor desfasura pe durata a doua zile: Raliul Brasovului debuteaza vineri, la ora 18:00, cu iesirea din service-ul de la Coresi, si se incheie sambata, dupa ora 17, cand primele masini se vor intoarce in parcarea aceluiasi complex comercial.

 

Raliul Brasovului incepe pentru echipajele participante de miercuri seara, cand au loc inscrierile si verificarile administrative, ca apoi ziua de joi sa fie dedicata recunoasterilor traseului de concurs si a verificarilor tehnice. Vineri are loc incalzirea pentru primul raliu al sezonului cu sesiunea oficiala de teste, care va avea loc intre ora 9:00 si 13:00 la iesire din Rasnov spre Poiana Brasov, iar de la ora 16:30 are loc poza de grup la Coresi Shopping Resort. Tot vineri au loc si primele elemente competitive ale raliului: doua probe speciale care vor da startul sezonului: “Rasnov”, in lungime de 8.3 kilometri, si Superspeciala “Brasov Rally Show”, care incepe la ora 19:34 si se desfasoara in centrul orasului Brasov, in zona Modarom – Prefectura – Primarie.

 

Sambata actiunea incepe cu aceeasi sectiune de drum, dintre Poiana Brasov si Rasnov, de aceasta data fiind parcursa in coborare, ca mai apoi concurentii sa evolueze pe speciala “Paraul Rece” si pe reginele raliului: “Babarunca” si “Cheia”, doua probe dificile, in lungime de 27 de kilometri, desfasurate pe drumul dintre Sacele si Cheia. Pentru a creste spectacolul, Raliul Brasovului se incheie cu Power Stage-ul, proba care aduce puncte suplimentare in clasamentul general echipajelor care obtin unul din primii 5 timpi in clasament; astfel, spectacolul e garantat deoarece viteza va fi mare si lupta cu secundele va fi de zile mari.

 

Inscrisi in cadrul clasei 9 si in categoria masinilor cu 2 Roti Motrice, Csongor Szabo si Rares Fetean vor lua startul in Raliul Brasovului cu Swift-ul cu care Csongor s-a impus in 2016 in Cupa Suzuki. Cu trei succesuri in ultimele trei sezoane in raliul brasovean, Csongor are o singura dorinta – sa continue seria de victorii: “In ultimii trei ani am reusit victorii la clasa si in Cupa Suzuki la Brasov. Anul acesta ne propunem acelasi lucru – vrem victoria si o sa ne luptam pentru ea de pe prima pana pe ultima speciala. Va fi un raliu interesant, cu o lupta interesanta cu adversarii nostri si, datorita numarului relativ mic de kilometri cronometrati, este important sa incepem cu dreptul” a spus Csongor.

 

Intotdeauna Raliul Brasovului a fost unul important in economia campionatului. Cine porneste cu avans pe primele speciale si se impune aici pleaca cu un avantaj la urmatoarele etape. Anul acesta vremea se anunta buna si, probabil, variabila anvelopelor va fi eliminata, dar tot se anunta a fi o cursa interesanta. Abia astept sa ne aflam la start si sa pornim intr-un sezon care se anunta excelent” a declarat Rares. Pentru echipajul Szabo – Fetean, abordarea va fi una fara compromisuri, dar in acelasi timp fara riscuri inutile.

 

Cu cateva zile pana la start, Csongor si Rares va invita pe probele speciale ale Raliului Brasovului pentru un spectacol automobilistic: “Masina a fost revizuita si este pregatita, noi suntem pregatiti, echipa ne este alaturi si este pregatita, astfel mai avem un singur lucru de facut: sa dam maximul pe probe. Va asteptam si pe voi sa ne sustineti!” a incheiat Csongor

 

In 2017, echipajul Csongor Szabo – Rares Fetean este sustinut de Ferroli Romania, Zarah Moden, New Fashion, Brenntag, Szaboek, Instal Dac, Instal Carpatica, AMK Impex, Transilvania Broker, Amanet Nova, Gother Service si partenerii media Observatorul de Covasna si RallyMax.ro.

Titlul clasei 9 este obiectivul lui Csongor Szabo in 2017


Cu 8 raliuri in calendar, sezonul 2016 a fost unul foarte bun pentru Csongor Szabo, pilotul covasnean fiind campionul Cupei Suzuki si ocupand, la final, locul secund in cadrul clasei 9. Sezonul trecut a debutat excelent pentru Csongor, cu o victorie pe probele de asfalt de langa Brasov, raliu unde pilotul din Sfantu Gheorghe se simte “ca acasa”, si unde isi propune in fiecare an victoria. 2016 a continuat cu inca o victorie, la Sibiu, ca mai apoi, pe parcursul sezonului, Szabo sa aiba parte de o serie de rezultate bune, dar si de unele mai putin dorite, dar care i-au adus la final doua trofee.

Sezonul 2017 programeaza un numar de 7 etape, care se vor desfasura pe probele speciale de langa Brasov (asfalt), Cluj-Napoca (asfalt), Arad (macadam), Bacau (macadam), Odorheiu Secuiesc (asfalt), Iasi (macadam) si Sibiu (asfalt). Desi in calendar figureaza un numar mai mic de raliuri, noul sezon se anunta a fi unul disputat si cu multe provocari, numarul mai mic de etape obligand echipajele sa se concentreze mai bine astfel incat sa obtina de fiecare data rezultatul maxim si sa se autodepaseasca.

 

Dupa ce a fost campion al Cupei Suzuki si vice-campion al clasei 9 sezonul trecut, Csongor si-a propus initial sa faca pasul catre o clasa superioara in 2017. Desi dorinta sa era sa schimbe Suzuki-ul Swift pe o masina mai performanta, noul sezon il va regasi pe Csongor la volanul aceeasi masini deoarece nu toate obiectivele setate anul trecut au fost indeplinite. Totodata, victoria din cupa monomarca din 2016 l-a determinat pe Csongor sa nu mai ia startul in Cupa Suzuki, considerand ca reusita precedenta trebuie depasita de o provocare mai mare.

Astfel, Csongor Szabo va fi implicat in 2017 in lupta pentru victorie in cadrul clasei 9 si in cea pentru o pozitie fruntasa in categoria masinilor cu 2 Roti Motrice. Cea mai importanta modificare pe care pilotul covasnean o face in noul sezon este schimbarea copilotului. La finalul unui sezon excelent alaturi de Robert Maior, cu rezultate foarte bune, cei doi au decis de comun acord sa nu mai continue in noul sezon, incheind colaborarea in relatii bune. Dupa Winter Rally Covasna, unde Csongor a concurat alaturi de Rares Fetean, obtinand rezultate foarte bune, pilotul din Sfantu Gheorghe i-a propus copilotului sibian o colaborare pe intregul sezon.

 

2016 a fost un sezon excelent alaturi de Robert, in care am reusit sa ne impunem in Cupa Suzuki si sa avem un parcurs de care am fost foarte multumit la toate raliurile din calendar. In pauza competitionala am povestit cu Robert si am decis, de comun acord, sa oprim colaborarea noastra in relatii de prietenie. Cum la Winter Rally Covasna am concurat alaturi de Rares, mi s-a parut varianta cea mai buna pentru sezonul 2017. Sunt bucuros ca i-a placut propunerea mea si sper sa avem, pe parcursul sezonului, minim acelasi ritm pe care l-am avut impreuna la Covasna.” a spus Csongor. Dupa cateva sezoane la bordul unor modele de clasa 9 si a unui model R2, Rares Fetean a fost incantat de propunerea lui Csongor: “Am fost surprins placut de faptul ca Csongor mi-a propus sa formam un echipaj in 2017. Ma bucur ca voi fi implicat in lupta pentru titlu in cadrul clasei 9 si sper sa avem parte de un sezon memorabil. Dupa participarea impreuna la Covasna, sunt entuziasmat si sigur ca vom avea parte de o colaborare perfecta” a spus Rares.

 

Csongor Szabo si Rares Fetean isi propun in 2017 sa aiba un parcurs constant si rapid, care sa le asigure minim o pozitie in top-ul 3 al clasei 9 la fiecare raliu, astfel incat, si in acest an, sa tinteasca prima pozitie la finalul sezonului. Titlul de campion al clasei 9 ramane obiectivul principal al echipajului, o a doua dorinta fiind clasarea pe o pozitie cat mai fruntasa in cadrul clasamentului masinilor cu 2 Roti Motrice. “Obiectivul ramane acelasi – ne dorim victoria la clasa 9 la fiecare etapa si la finalul sezonului sa devenim campioni. Sunt increzator ca vom fi rapizi pe probele speciale si vom demonstra ca intreaga echipa pe care o avem alaturi este una unita, care munceste intens pentru ceea ce isi propune.” a continuat Csongor.

 

In saptamanile care urmeaza, Csongor Szabo si Rares Fetean vor efectua doua sesiuni de teste, unde vor pune la punct setarile masinii de curse, astfel incat totul sa fie perfect inaintea startului in prima etapa a campionatului, Raliul Brasovului, care va avea loc in perioada 31 martie – 1 aprilie. “Recent masina de curse a revenit de la revizia capitala din Ungaria, unde totul a fost schimbat pentru noul sezon. In urmatoarele doua weekend-uri avem programate doua sesiuni de teste pe asfalt, pentru a pregati in detaliu participarea de la Brasov, unde imi doresc, din nou, victoria.” a incheiat Csongor.

 

Harghita Rally aduce titlul Cupei Suzuki pentru Csongor Szabo si Robert Maior


Campionatul National de Raliuri “Dunlop” a programat in sezonul 2016 un numar de 8 etape ce s-au desfasurat incepand cu luna martie, cand caravana raliurilor a poposit la Brasov. Apoi, echipajele au luat startul, de-a lungul sezonului, la etapele de asfalt sau macadam de langa Sibiu, Arad, Tulcea, Bacau, Cluj-Napoca si Iasi, ca, in weekend-ul incheiat, sezonul sa isi desfasoare ultima etapa in judetul Harghita, la Odorheiu Secuiesc.

csongor-szabo-robert-maior-harghita-rally-2016-2

Desfasurat in sezoanele trecute pe macadam, Raliul Harghitei a schimbat suprafata in 2016, trecand pe asfalt, cu o serie de probe speciale complet noi incluse in programul raliului. Un numar de 121 de kilometri cronometrati grupati in 12 probe speciale i-au asteptat pe concurenti, punctele cele mai interesante fiind rapida speciala “Bucin”, in lungime de 28 de kilometri, dar si o proba complet noua, “Lueta”, extrem de tehnica, virajata, care a reprezentat o provocare mare atat pentru piloti, cat si pentru copiloti.

 

Csongor Szabo si Robert Maior au pornit in Harghita Rally 2016 cu obiectivul clar stabilit, acela de a se impune in Cupa Suzuki si de a-si adjudeca titlul cupei monomarca. Lupta se anunta una de zile mari, luand in considerare si factorii externi care puteau influenta viteza pe probele speciale – dificultatea sporita a unor speciale, vremea ploioasa si temperaturile scazute. Dupa ce au luat parte la startul festiv in fata spectatorilor numerosi din Odorheiu Secuiesc joi seara, Csongor si Robert au facut ultimele reglaje la Suzuki-ul Swift Sport de concurs vineri dimineata, cand a avut loc sesiunea oficiala de teste.

 

Prima bucla, formata din trei probe speciale, a inceput bine pentru Csongor si Robert, echipajul fiind constant pe locul 4 in cadrul clasei 9 si pe una din primele doua pozitii in cadrul Swift Sport Cup, mentinandu-se in fata principalului contracandidat in lupta pentru titlul cupei. Dupa cele trei speciale, Csongor Szabo si Robert Maior se aflau la doar 5 secunde de liderul Cupei Suzuki, ca mai apoi, la superspeciala desfasurata in Odorheiu Secuiesc in fata unui public numeros, sa obtina un timp mai slab decat cel dorit, din pricina unei greseli: “Prima zi a fost aproape perfecta, cu proba “Lueta” senzationala. Singura greseala am facut-o tocmai la superspeciala, care ne-a costat doar cateva secunde” a spus Csongor la finalul primei zile de concurs.

 

Ziua secunda a raliului a programat cea mai lunga proba speciala, in lungime de aproape 29 de kilometri, care a dus echipajele pe rapidul drum dintre localitatile Praid si Gheorgheni. Spre deosebire de prima zi de concurs, cand asfaltul a fost uscat, sambata conditiile au fost complet diferite. Ploile si temperaturile apropiate de pragul inghetului au dominat prima parte a zilei, facand foarte dificila alegerea anvelopelor de concurs. “A doua zi vremea s-a schimbat complet: ploaie, lapovita, temperaturi scazute si eram constient ca acum trebuie gandita bine strategia si ales cu cap anvelopele” si-a amintit Csongor dimineata zilei de sambata. “Am plecat spre prima proba si am realizat ca toti adversarii mei sunt echipati cu anvelope slick taiate, doar eu cu cauciucuri de iarna, lucru care mi-a dat un pic de emotie.” a continuat Csongor.

 

Speciala “Bucin” s-a desfasurat in conditii de asfalt ud, cu aderenta scazuta din cauza temperaturilor mici, dar Csongor Szabo si Robert Maior au reusit sa obtina al doilea timp la clasa si primul in Cupa Suzuki, trecand astfel in fruntea clasamentului cupei monomarca, dar si pe locul secund in cel al clasei 9. Trecerea pe “Liban”, a sasea speciala a Harghita Rally, a insemnat o noua victorie in Swift Sport Cup pentru Csongor si Robert, cei doi marindu-si avansul in clasamentul cupei si mentinandu-se pe locul secund in cadrul clasei.

 

La final, Raliul Harghitei a programat inca doua bucle identice, pe cele trei speciale care au deschis raliul in prima zi de concurs. “Ultimele 6 probe am schimbat si noi anvelopele, trecand pe slick taiat, optand pentru siguranta, realizand apoi ca am facut alegerea corecta si savurand fiecare proba, mai putin ultima trecere pe tehnica speciala “Lueta”, unde am avut cateva momente mai delicate” a spus Csongor. Szabo si Maior au avut un ritm ridicat, pastrandu-si pozitia fruntasa in Cupa Suzuki pana pe PS9, cand au retrogradat, temporar, pe locul secund, ca mai apoi, sa revina in fruntea clasamentului cupei monomarca. In cadrul clasei 9, desi echipajul a avut un scurt moment in care au ajuns pe locul 4 din cauza momentelor delicate de pe speciala “Lueta”, Csongor si Robert au revenit pe podiumul clasei, unde au si incheiat concursul.

 

Presiunea adevarata am simtit-o inainte de PowerStage, unde am realizat ca trebuie sa supravietuiesc cea mai complexa si grea proba. Dar la start am hotarat cu Robert ca pentru ultima proba a raliului sa ramanem concentrati si sa mergem in ritmul nostru. Zis si facut, asa ca am terminat si ultima proba in ritmul nostru. Un raliu exact cum am anticipat, greu, cu de toate, unde alegerea anvelopelor a fost un factor important. Obiectivul era clar – sa castigam titlul la cupa Suzuki si sa pastram locul 2 la clasa 9, astfel ajutand si echipa. La final, suntem multumiti pentru rezultat si foarte multumiti de tot sezonul” a spus Csongor la final. Echipajul Csongor Szabo / Robert Maior a incheiat Raliul Harghitei 2016 in postura de invingator in Cupa Suzuki, rezultat care le aduce celor doi si titlul cupei monomarca in acest sezon, si pe locul al treilea in clasamentul clasei 9, reusind astfel sa ocupe postura de vicecampioni in acest clasament.

 

Echipajul Csongor Szabo / Robert Maior este sustinut in sezonul 2016 de partenerii: Ferroli Romania, Instal-Dac, Instal Carpatica, Transilvania Broker, Gother Service, Szaboek, Brenntag, Zarah Moden, New Fashion si Observatorul de Covasna.

Harghita Rally – etapa unde se va da lupta finala


  • Cu doar o etapa de desfasurat in sezonul 2016, ultima lupta pentru Csongor Szabo si Robert Maior se va da la Harghita Rally
  • Echipajul lupta pentru titlul Cupei Suzuki si locul secund al clasei 9
  • Harghita Rally se desfasoara in perioada 7-8 octombrie, pe probele speciale de asfalt din judetele Harghita si Mures, in jurul orasului Odorheiu Secuiesc

csongor-szabo-robert-maior-2

Dupa sapte etape desfasurate incepand cu luna martie, Campionatul National de Raliuri “Dunlop” se incheie cu ultimul raliu al sezonului 2016 – Raliul Harghitei. Cu o traditie lunga pe macadam in motosportul romanesc, raliul din judetul Harghita este unul interesant atat pentru spectatori, cat si pentru echipaje, reprezentand o provocare, in special datorita probelor speciale tehnice. In acest an, raliul harghitean va avea loc pe asfalt, sporind dificultatea datorita temperaturilor joase si a posibilelor precipitatii care sunt anuntate pe durata competitiei. 

 

Harghita Rally inseamna in 2016 un numar de 121 de kilometri cronometrati, grupati in 12 probe speciale pe durata a doua zile, in jurul punctului central al raliului – orasul Odorheiu Secuiesc. Aici va fi amplasat parcul de service pe una din strazile centrale ale orasului, in timp ce startul festiv va avea loc in fata Primariei, in Piata Marton Aron. Trecerea raliului pe asfalt aduce o noutate pentru echipaje – 3 probe speciale care nu au mai fost parcurse si care vor fi, astfel, noi pentru toate echipajele. Raliul include si speciala “Praid”, una extrem de rapida si tehnica, ce se va desfasura pe o lungime de aproape 29 de kilometri.

 

Cu recunoasterile programate miercuri si joi, echipajele vor participa joi seara la startul festiv, incepand cu ora 20:00, ca mai apoi, vineri dimineata, dupa incheierea verificarilor administrative si a celor tehnice, sa ia parte la testele oficiale ale raliului, langa localitatea Forteni. Vineri, dupa ora 15:00, echipajele vor pleca din Odorheiu Secuiesc si vor lua startul in ultima etapa a sezonului, in prima zi de concurs fiind programate 4 probe speciale, printre care si superspeciala raliului. Aceasta va avea loc pe strazile orasului, acolo unde, an de an, mii de localnici raspund prezent invitatiei organizatorului si vin sa sustina si sa aplaude evolutiile echipajelor.

 

Ziua secunda a raliului programeaza o trecere pe cea mai lunga speciala a raliului, “Bucin”, ca mai apoi, dupa parcurgerea probei “Liban”, in lungime de 12 kilometri, si dupa o vizita in parcul de service, echipajele sa mai parcurga de doua ori bucla de trei speciale pe care au concurat si in prima zi: “Valeni”, “Sanpaul” si “Lueta” sunt cele trei speciale distincte care sunt parcurse de cate trei ori pe durata raliului.

 

Pentru Csongor Szabo si Robert Maior, Harghita Rally reprezinta o etapa foarte importanta, aici urmand a se decide campionul Cupei Suzuki. Echipajul are una din primele sanse la titlu, dar totul se va decide pe probele speciale, lupta urmand a fi una intensa cu adversarii. “Trebuie sa atacam din primii metri pentru ca avem o sansa – sa atacam si sa luptam pana la final pentru victorie” a spus Csongor Szabo inaintea cursei. “Va fi o lupta interesanta cu Radu, principalul nostru adversar si speram sa fim mai rapizi” a continuat Csongor.

 

Cu o serie de speciale noi si datorita programarii raliului in luna octombrie, la o altitudine relativ mare, conditiile atmosferice si aderenta vor fi o necunoscuta si o provocare pentru toate echipajele, inclusiv pentru Csongor si Robert: “Probele sunt interesante, o parte din ele le cunosc, pe celelalte o sa le vad la recunoasteri. Este un raliu care ne place, chiar daca ne asteptam sa fie foarte dificil. O sa ma pregatesc ca pentru un raliu al Brasovului deoarece vremea poate sa fie o surpriza, asa cum si la prima etapa a sezonului vremea e un factor important. Suntem pregatiti pentru uscat, ud sau chiar si pentru zapada.

 

In vederea pregatirii si adaptarii la aceste conditii, Szabo si Maior au participat la o sesiune de teste inaintea raliului, pentru a se acomoda din nou cu asfaltul dupa etapa de macadam de la Iasi: “Zilele trecute am efectuat o sesiune de teste de unde am plecat foarte multumit deoarece am gandit niste reglaje bune. Totul a fost perfect, ceea ce imi da o incredere mare si optimism. Masina e pregatita, noi suntem pregatiti, deci, sa inceapa lupta finala!” a incheiat Csongor Szabo.

 

Echipajul Csongor Szabo/ Robert Maior este sustinut in sezonul 2016 de partenerii: Ferroli Romania, Instal-Dac, Instal Carpatica, Transilvania Broker, Gother Service, Szaboek, Brenntag, Zarah Moden, New Fashion si Observatorul de Covasna.