Tag Archives: date

Noul Nissan Micra a fost lansat oficial in Romania


A patra generaţie Nissan Micra stabileşte noi standarde pentru segmentul B în materie de eficienţă şi performanţă în oraş. Este un model complet nou, conceput pe noua platformă V a mărcii Nissan, cu obiectivul simplificării condusului în oraş. 

 

 Pe scurt:

  • Preţuri de la 7.800 euro (cu TVA şi 3 prime de casare)
  • Echipare generoasă în versiunea de bază, cu aer condiţionat, ABS, ESP, 6 airbaguri, radio CD, Bluetooth, computer de bord în dotarea standard
  • Motor în trei cilindri pe benzină, cu cel mai scăzut consum de carburant şi cel mai coborât nivel de emisii CO2 dintre propulsoarele pe benzină din segment
  • Cea mai mică rază de bracaj din clasa sa şi sistem Park Assist de măsurare a spaţiului de parcare, tehnologie unică in segment
  • Sistem de navigaţie şi multimedia Nissan Connect

 


Eficienţă
Tehnologia avansată a noului motor pe benzină asigură performanţe atât de ridicate în materie de consum de carburant şi emisii reduse încât nu mai este nevoie de o versiune diesel.  Decizia este rezultatul unor studii detaliate privind piaţă şi clienţii, care demonstrează că, achiziţionând motoare diesel, clienţii maşinilor mici din Europa plătesc semnificativ în plus pentru emisiile reduse de CO2. Nissan a decis că soluţia ideală este un motor avansat pe benzină, care echilibrează puterea, cuplul, consumul şi emisiile.

 

Propulsorul aspirat de 1,2 litri dezvoltă 80 CP la 6.000 rpm, cuplul maxim de 110 Nm la 4.000 rpm, consumă 5 litri/100 km în regim combinat iar emisiile sunt de doar 115g/km. La versiunea cu transmisie automată CVT, emisiile sunt de 125g/km iar consumul combinat de 5,4 litri/100km.

 

 

 

Motorul este uşor şi compact. A fost conceput cu atenţie, pentru a evita orice dezechilibru inerent motoarelor în trei cilindri: vibraţiile la gol au fost eliminate prin instalarea unei contragreutăţi de compensare pe arborele cotit, care generează o mişcare ovală anulând vibraţiile cauzate de cursa pistonului. Rezultatul este un nivel de silenţiozitate similar cu cel al unui motor în patru cilindri.

 

Motorul în trei cilindri are mai puţine părţi motoare iar astfel se reduce frecarea internă şi se îmbunătăţeşte eficienţa termică. Printre tehnicile de reducere a frecării se numără pistoanele cu alezaj circular, adoptarea învelişului din carbon diamant (DLC) lipsit de hidrogen pentru segmentele de piston şi o pompă de ulei cu volum variabil. Toate aceste elemente contribuie la reducerea frecării cu până la 30% în comparaţie cu motoarele convenţionale în patru cilindri, având niveluri de performanţă similare.

 

Transmisia standard se realizează printr-o cutie de viteze manuală, cu cinci trepte. În gama Micra este disponibilă şi noua transmisie CVT, avantajul sau constând în reacţia rapidă la viteze reduse şi economie de carburant la viteze mari. Este prima cutie de viteze CVT cu sistem de transmisie planetară secundară – pentru funcţionare eficientă şi foarte fiabilă. Aceasta permite folosirea unor pinioane mai mici, ceea ce înseamnă că distanţa dintre pinioane şi uleiul din sistemul de transmisie este mai mare. Aceasta conduce la reducerea cantităţii de ulei agitat de componentele în mişcare şi la reducerea frecării.

 

Masa redusă a platformei V se oglindeşte şi în reducerea riguroasă a masei la alte componente: rezervorul de carburant de 41 litri este cu 2,2 kg mai uşor decât cel al vechiului Micra; sistemul de eşapament nu mai are amortizor central de zgomot, reducând masa cu 3,2 kg iar sistemul de suspensii frontale este mai uşor cu 9 kg. De asemenea, scaunele sunt mai uşoare, panoul de bord foloseşte mai puţine componente şi motorul este mai mic. Plafonul este mai uşor cu 2kg iar, în ansamblu, noul Nissan Micra este mai uşor cu 35 kg decât predecesorul sau, masa începând de la 915 kg.

 

Noul Micra are un nou sistem de suspensie, cu lonjeroane MacPherson în faţă, cu arcuri elicoidale şi bară de torsiune compactă pe puntea din spate, concepută pentru a pătrunde mai puţin în zona portbagajului.  Fiind montate pe cadre auxiliare, suspensiile cu bare antiruliu contribuie de asemenea la diminuarea zgomotului în trafic şi a vibraţiilor.

 

 Aerodinamica a jucat un rol important în definirea formei generale a noului Micra. De exemplu, acoperişul este încadrat în nişte caneluri în formă de bumerang, care ajută la reducerea rezonanţei în interior, mai ales la viteze mari, reducând totodată greutatea totală cu până la 2kg. Design-ul zvelt al acoperişului, completat cu spoilerul pronunţat din spate, contribuie la reducerea la minim a rezistenţei aerului, la scăderea consumul de carburant şi la reducerea emisiilor.

 

Designul noului model nu a compromis vizibilitatea deja apreciată a modelului Micra, caracteristică esenţială pentru a putea conduce fără stres în oraş. Ca şi la generaţiile anterioare Micra, de pe scaunul şoferului este posibilă vizualizarea clară a drumului şi a extremităţilor automobilului, permiţând efectuarea manevrelor în spaţii foarte înguste.  

 

Şasiul a fost proiectat pentru a îmbunătăţi fluxul de aer şi a maximiza deportanţă, mărind stabilitatea la viteză mare. Coeficientul de  rezistenţă aerodinamică a noului Micra este 0,33.

 

 

 

Performanta in oras

Nissan Micra se distinge prin agilitatea în trafic, asigurată nu doar de masa redusă ci şi de manevrabilitatea deosebită: raza de bracaj este cea mai mică din segmentul B, adică 4,65 metri. 

 

Dotările inovatoare contribuie de asemenea la facilitarea condusului în oraş.  Versiunea Tekna dispune în dotarea standard de sistemul Nissan Connect, un pachet complet integrat de divertisment şi informaţii, care  încorporează navigarea prin satelit, ecran touchscreen color de 5 inci, Bluetooth pentru conectarea telefonului mobil, fante Aux-in şi USB, plus sistem audio cu şase difuzoare.

 

Sistemul de navigaţie  prezintă hărţile clare ale străzilor, în locul ghidării obişnuite la fiecare viraj din sistemele mai ieftine, şi poate fi programat în nouă limbi. Hărţile, care pot fi actualizate cu uşurinţă cu ajutorul unui card SD, acoperă Europa de vest, Europa de est şi Rusia. Prin integrarea informaţiilor din poziţionarea senzorilor şi viteza vehiculului, semnalul nu se pierde la trecerea prin tuneluri şi nu este „ascuns” la trecerea pe lângă clădiri înalte. 

 

De asemenea, sistemul încorporează canalul de mesaje despre trafic (TMC), care foloseşte un radio tuner secundar pentru a recepţiona informaţii despre trafic şi ştiri despre incidente produse pe traseele principale. Prin procesarea acestor date de trafic în timp real, sistemul poate propune rute alternative mai rapide, după caz, economisind timp şi reducând emisiile.

 

Afişajul de bord sofisticat  furnizează informaţii despre consumul de carburant, distanta de parcurs, temperatura exterioară şi poate fi programat chiar si pentru ca noul Micra… să îi ureze proprietarului său „la mulţi ani” de ziua de naştere.  

 

 

Un alt exemplu de tehnologie inovatoare pentru performanţa in oraş este sistemul inovator, uşor de folosit, de măsurare a spaţiului de parcare Park Assist. Acesta este in dotarea standard la versiunea Tekna.

 

Sistemul Park Assist informează şoferul dacă un spaţiu este potrivit pentru parcare. În timp ce şoferul cauta un spaţiu de parcare, poate activa sistemul Park Assist cu ajutorul unui buton de pe bord şi apoi trebuie să semnalizeze pentru a indica sistemului latura pe care se va face parcarea.  

 

Presupunând că viteza este sub 25 km/h, senzorii scanează spaţiul indicând şoferului dacă acesta este potrivit sau nu, pe ecranul computerului de bord. Ecranul indică ‘OK’, dacă spaţiul este cu 100cm mai mare decât lungimea maşinii, ‘DIFFICULT’ dacă este cu 60 – 99cm mai mare decât lungimea maşinii şi ‘NOT ADVISED’ dacă este mai mare decât lungimea maşinii cu maxim 60cm. Apoi şoferul decide dacă doreşte să parcheze sau nu.

 

Acele niveluri de toleranţă pot fi reglate, în funcţie de abilitatea şoferului – Incepator, Normal şi Avansat – iar senzorii sunt suficient de precişi pentru a identifica obstacole mici cum ar fi borne, balize de ocolire şi altele. Sistemul Park Assist este completat de senzorii de parcare, care funcţionează ori de câte ori este selectat mersul în marşarier, transmiţând avertismente sonore şi vizuale. Micra este singurul automobil din segmentul B care oferă sistemul Park Assist. 

 

Noul Nissan Micra este disponibil în trei variante de echipare: Visia, Acenta şi Tekna. Cutia de viteze manuală este disponibilă pentru toate cele trei variante de echipare, în timp ce transmisia automată CVT este disponibilă în combinaţie cu varianta Acenta.

 

[nggallery id=213]

Tough city boy


 

Clasa  SUV-urilor compacte se mareste de la o zi la alta. Aproape orice constructor important are un asemenea automobil in oferta sa si, pentru a iesi din multime, trebuie sa introduca elemente atractive care sa-l diferentieze de concurenta. Nissan X-Trail a fost reimprospatat de curand, insa modificarile nu sunt majore. Trebuie putina atentie pentru a nu trece cu vederea peste aceste aspecte, X-Trail fiind un nemaipomenit SUV compact.

 

 

In vreme ce rivalii sai au optat pentru linii ale designului care sa atraga cumparatorii sau au diversificat sistemele de tractiune integrala, cei de la Nissan au mers pe cartea conservatorismului. Aceasta a doua generatie a ramas fidela  dictonului „ daca nu s-a rupt, merge in continuare”, pastrand acelasi aspect vizual robust cu al predecesorului sau.

 

 

Cum arata ?

Daca veti privi cu atentie masina veti intelege ca cei de la Nissan si-au dorit sa  pastreze aspectul initial, care are multe puncte in comun cu legendarul Patrol. Pasajele rotilor care se continua cu nervurile capotei creaza niste linii angulare care-i confera lui X-Trail un aspect puternic si increzator. Chiar daca nu difera foarte mult fata de primul model, a doua generatie are un design mult mai contemporan, mai ales dupa reimprospatarea suferita de curand.

 

 

Faceliftul operat asupra lui X-Trail s-a axat in mare parte pe design si pe detaiile acestuia. De exemplu, in cazul spoilerului fata, grila a fost inlocuita cu una cromata, care aduce aminte de vechiul Patrol. In plus, cutele de pe capota sunt acum mai proeminente si se continua si pe spoiler, dand nastere unui „X”, care reitereaza numele masinii. Farurile au fost modificate si ele, fiind preferata forma unei lacrimi, iar tehnologia LED a fost introdusa in cazul stopurilor.

 

 

La interior au fost introduse noi materiale textile pentru scaune iar plasticele au crescut in calitate. Vorbind despre scaune, cele din fata sunt foarte confortabile, mai ales  in cazul calatoriilor lungi. Spatiul in zona capului este excelent iar bancheta spate foarte incapatoare gratie redesenarii formei spatarelor pentru scaunele din fata, astfel fiind adaugati inca 10mm in plus si pentru picioare.

 

 

Schimbarile in bine la interior continua cu introducerea unui ecran lcd intre turometru si vitezometru, care poate afisa toate informatiile necesare, de la consumul de carburant pana la viteza medie, distanta ramasa de parcurs, temperatura exterioara si alte detalii. Fontul utilizat in cazul cifrelor este unul mare si aerisit, lucru care usureaza citirea datelor necesare.

 

 

Spatiile de depozitare sunt prezente in numar mare : buzunare incapatoare pentru portiere, un compartiment deasupra consolei centrale, doua  suporturi pentru pahare amplasate deasupra gurilor de ventilatie laterale plus un torpedou mai mult decat incapator. Chiar daca in cazul portierelor au fost folosite niste materiale din plastic putin mai dure, plansa de bord este placuta la atingere si ofera un nivel ridicat al finisarilor.

 

 

Spiritul aventuros al lui X-Trail este prezent si in cazul portbagajului. Podeaua acestuia este confectionata dintr-un plastic dur si rezistent care poate fi spalata foarte usor si eficace dupa ce ati transportat niste obiecte murdare sau de ce nu, o bicicleta. Sub aceasta se afla cateva sertare, ideale ca spatiu de depozitare pentru obiectele care nu trebuie sa se miste prea mult.

 

 

Cum se conduce ?

Capacitatile in off-road ale primei generatii de X-Trail au fost caracterizate la unison ca fiind foarte bune, spiritul robust fiind unul dintre atuurile sale pentru vanzari. Daca pe drumurile asfaltate lucrurile nu stateau extraordinar, modelul constructorului nipon a fost imbunatatit incepand cu a doua generatie, capatand maniere adecvate pentru jungla segmentului din care face parte. X-Trail se conduce mai usor acum si este mult mai flexibil.

 

 

Construit pe o noua platforma si utilizand o suspensie reconfigurata, independenta de tip MacPherson pentru fata si multi-link pentru spate, aceasta a doua generatie de X-Trail ofera o calatorie placuta si manevrabilitate crescuta si in cazul arterelor aglomerate din orase. Chiar daca toate dimensiunile au crescut, X-Trail se conduce acum mult mai aproape de ceea ce inseamna o masina normala, o schimbare absolut necesara pentru SUV-urile compacte.

 

 

Directia este usoara si comunicativa iar manevrabilitatea a crescut gratie noului sistem electric al servodirectiei. Tinuta de drum s-a imbunatatit vizibil iar abordarea virajelor ofera acum mai multa incredere, aspect care se simt cel mai bine pe drumurile de munte, bogate in viraje stranse si ace de par. Raza de bracaj de 10,6 metri asigura un caracter destul de agil, mai ales in momentele in care te grabesti.

 

 

Pe drumurile asfaltate, rotile fata pot pierde putin din aderenta pe primele trepte de viteza, doar daca abuzati de tractiunea care se realizeaza prin intermediul celor doua roti motrice. In general, X-Trail ofera un grad mare de siguranta la rulare, in special datorita sistemului de tractiune integrala care ofera trei setari diferite. Modul 2WD este cel mai eficient pentru consumul de combustibil, cel Auto distribuie puterea intre axe in functie de necesitati iar modul Lock blocheaza diferentialul central, impartind in jumatate cuplul distribuit catre cele doua axe motoare.

 

 

Chiar daca nu se poate asemana cu Navara, X-Trail are o atitudine mult mai tenace in afara drumurilor asfaltate decat competitorii sai. Daca unghiul de atac de 26 de grade va scuteste de griji, cel de degajare de 22 grade inseamna ca va trebui sa fiti putin mai atenti la coborarea pantelor. In ajutor va vor veni setarile diferentialului central, modul Auto fiind recomandat pentru suprafetele umede, acoperite cu macadam sau zapada. Modul Lock va functiona doar pana la viteze de 40 km/h si va permite masinii sa faca fata onorabil unor suprafete acoperite de nisip sau noroi adanc.

 

 

X-Trail se vinde in Romania doar cu un singur motor diesel de doi litri care garanteaza resurse suficiente si un consum rezonabil. Daca cei 150 de cai putere ii veti resimti abia la 4 000 rpm, cuplul motor de 320 Nm este disponibil incepand cu 2 000 rpm. SUV-ul nipon promite un consum de 5,5 l / 100 de km parcursi in mediul extraurban.

 

 

Ne-am ambitionat si am mai scazut cu jumatate de litru sub aceasta valoare insa. Bineinteles ca nu am trecut peste viteza de 90 km/h iar etajarea treptelor de viteza a fost una corespunzatoare. Chiar daca tractiunea s-a realizat in acele momente doar prin intermediul rotilor din fata, in masina ne-am aflat trei persoane iar climatizarea nu a fost oprita. In oras, consumul inregistrat pe durata testului a depasit valoarea indicata de producator cu doar 0,8 litri fata de cei 7,8 mentionati in manual.

 

 

Concluzia

Prima generatie de X-Trail a fost un model care a stat la baza actualelor tendinte. Era mai puternic, capabil in off-road si avea o atitudine indrazneata care-l scotea in fata concurentilor sai, atragandu-si numerosi fani.

 

Noul model se bazeaza pe succesul predecesorului sau si se orienteaza catre o zona de nisa spre deosebire de rivalii sai dar, ca orice SUV compact cu tractiune integrala, intra in groapa cu lei intr-unul dintre cele mai disputate segmente ale pietii auto. O alta specificitate a lui X-Trail este accea ca, spre deosebire de modele precum Honda CR-V, si-a imbunatatit abilitatile pe drumurile asfaltate fara a a face rabat la cele in off-road.

 

Cu preturi de pornire de la 28 890 euro, Nissan X-Trail si-a castigat dreptul sa faca parte din cadrul SUV-urilor compacte, avand o valoare decenta si veleitati care nu l-au indepartat de spiritul original doar de dragul de a atrage si mai multi fani. Il simti mai mare si putin mai puternic decat alte modele din clasa, este o masina practica si flexibila, pretabila oricarei nevoi.

 

foto : Catalin Oprea

Multumim Adi Raduta pentru locatie : Circuit Top Cross TCS

 

[nggallery id=201]

 

The Se7en Sense


Prima mea experienta la volanul unui BMW Seria 7 se intampla acum cativa ani iar modelul produs inaintea anilor 2000 era dotat cu un motor V8 pe benzina care producea 282 cai putere fiind cuplat  la o cutie de viteze automata cu cinci trepte. Era oare masina perfecta? La vremea ei probabil ca da. Era foarte rapida, luxoasa, agila, frumoasa si spatioasa,  neavand dimensiuni foarte mari la exterior. Acum, in zilele noastre, cand accentul se pune pe incalzirea globala, reducerea consumului, a emisiilor si pe alte lucruri plictisitoare, niciun constructor auto nu poate ramane indiferent si trebuie sa reactioneze.

 

 

In cazul in care conservatorismul sau celalalt dusman de moarte al industriei de lux, responsabilitatea fiscala, vor bloca intr-adevar piata, cei de la BMW au un plan pregatit care consta in noul Seria 7, model cu un pret mai scazut si mult mai eficient. Probabil este una dintre cele mai frumoase masini, desi exista voci care o acuza ca este prea conservatoare, fiecare detaliu al designului fiind foarte bine integrat si elegant.

 

 

 

Ultimul model al Seriei 7 a fost lansat in toamna lui 2008 in Piata Rosie din Moscova intr-o maniera inedita, la care a contribuit intreg departamentul de marketing. Masina a fost introdusa in partea superioara a unei clepsidre construita din otel si sticla, fiind acoperita de peste 180 000 de bile argintii, care au trecut gradual in partea inferioara, dezvaluind astfel noul BMW Seria 7.

 

 

730d a fost liderul in vanzari al segmentului pana la introducerea energicului 740d in vara lui 2009. Am testat pentru cateva zile nava amiral a constructorului bavarez, mai exact modelul 740d xDrive Individual, care promite o combinatie intre o calatorie de lux, bucurie a sofatului si, tinand cont de nivelul inalt al performantelor, o economie surprinzatoare.

 

 

 

Cum arata ?


Poti descrie un BMW Seria 7 ca fiind angelic. Daca a existat vreodata un sedan de lux divin, cu siguranta acesta este. Sigur, din punct de vedere vizual aceasta nu este cea mai surprinzatoare masina, dar nu exista niciun lucru la noua Serie 7 care sa fie ostentativ. Acest lucru nu trebuie sa va surprinda : BMW a stiut cu exactitate ce trebuie sa faca, mai ales ca, in cazul generatiei anterioare, designul si interfata cu utilizatorul au generat indelungi comentarii. Desi creatorii sai au negat acest lucru, este evident faptul ca au ascultat foarte atenti toate sugestiile, reusind sa elimine orice critica. Intr-un puternic contrast cu predecesorul sau, noua serie 7 este mult mai subtila in toate aspectele, exceptie facand performantele dinamice.

 

 

Disponibila atat standard cat si in versiunea cu ampatament marit, a cincea generatie a Seriei 7 ofera un pachet care respira lux si performanta. Cu zece centimetri mai lung decat predecesorul sau, actualul model propune un habitaclu „mutat” putin spre partea din spate. Noua serie 7 introduce cea mai mare grila dintre toate modelele BMW, una dubla, care ocupa aproape toata latimea spoilerului fata. Farurile au in prezent un numar ridicat de detalii in timp ce stopurile spate au fost restilizate si individualizate, contribuind la impresia ca privesti un sedan mai compact decat in realitate.

 

 

 

Pentru ca vorbim de un model „Individual” trebuie mentionat faptul ca, la exterior, acesta se traduce printr-o vopsea speciala BMW Individual Citrine Black ( 2.449 euro), prin jantele de 20 de inch V-Spoke 301 ( 3.491 euro) sau prin detaliile cromate Individual high-gloss Satin Chrome (594 euro). In cazul vopselei, doar in zilele insorite vei putea observa si intelege pretul ridicat al acesteia. Granulele sclipitoare iti vor oferi nuante intense care variaza de la galben la mov inchis, pe care speram noi ca am reusit sa le surprindem in fotografiile prezentate mai jos precum si in materialul video. In orice alta situatie, masina are o nuanta pur si simplu neagra.

 

 

Daca la exterior „Individual” nu se observa asa de mult, lucrurile stau cu totul altfel la interior, unde tapiteria de piele bej este intr-un puternic contrast cu vopseaua caroseriei. Norocosii ocupanti ai unei astfel de masini vor fi incantati de luxul somptuos. Atat scaunele fata cat si bancheta spate sunt imbracate intr-o piele foarte moale, fiind reglabile in 18 pozitii. Chiar si sprijinul lateral este putin mai pronuntat decat la modelele normale. Sincer, cred ca sunt cele mai confortabile scaune auto pe care am avut ocazia sa stau. Nici macar sistemul de deschidere si inchidere al portierelor nu a scapat de atentia deosebita a inginerilor germani. Acesta nu se bazeaza pe clasica metoda cu doua balamale, deci nu are pozitii prestabilite. Portierele pot fi deschise atat de mult cat ai nevoie fara a-ti face griji ca vei zgaria masinile altora ramanand fixe in orice pozitie doresti si nici nu trebuie sa fii atent daca le-ai inchis cum trebuie, functia soft-close automata scutindu-te de aceasta problema.

 

 

Partea verticala a consolei centrale gazduieste comenzile audio si ale sistemului de climatizare, reglabil pe patru zone. Butoanele pentru setarea temperaturii sunt imbracate intr-un material deosebit, la fel ca maneta schimbatorului de viteze si joystick-ul de control al sistemului iDrive. Acestea au lasat deoparte cromul specific modelelor obisnuite si propun un material ceramic de nuanta inchisa. „ Individual” la interior mai inseamna si capitonajul Individual Alcantara pentru plafon (1.667 euro), insertii din lemn, covorase de tip mocheta, volan din piele cu un inel din lemn pe circumferinta si diverse ornamente cromate ( pachet Individual Composition 11.462 euro) perfect integrate in atmosfera. La fel ca generatia pe care o inlocuieste, iti trebuie putin mai mult timp pentru a putea aprecia la adevaratul potential combinatia unica de detalii si proportii. Pachetele Individual isi merita toate laudele iar actuala serie 7 este o masina pe gustul oricarui presedinte.

 

 

 

Cum se conduce

 

Ideea ca un sedan de lux trebuie sa fie capabil sa faca fata unei masini sport este relativ noua. Daca acceleratiile pot fi obtinute relativ usor prin introducerea unor motoare mai mari, arta de a face o masina de un asemenea gabarit ( 2025 kg ) sa danseze pe viraje ca o masina sport nu este atat de usoara. Esenta unei masini sportive consta in sunetul incantator al motorului, sasiul lipsit de ruliu sau controlul exemplar al directiei. Toate acestea caracteristici par a fi exact opusul a ceea ce inseamna un sedan de lux . Asa am crezut si noi initial…

 

 

Multumita suspensiilor controlate de computer, ingineriei stralucitoare si motorizarii colosale, seria 7 face rabat de la aceste reguli. Se comporta la fel de bine ca o masina mare, un companion perfect in lupta cu kilometri pe autostrada gratie interiorului de prima clasa garnisit cu ultimele gadgeturi si, totusi, poate oricand sa imite manevrele unei masini sport fara nicio abatere de la confort.

 

 

Cand cei de la BMW au anuntat ca au creat cel mai puternic motor, intreaga lume auto a amutit si a inceput sa-si ia notite. De-a lungul timpului au existat nenumarate motoare performante instalate sub capotele care poarta faimoasa sigla a medalionului alb-albastru, asa ca orice nou venit care se lauda ca le poate detrona trebuie sa fie cu adevarat special. Indicativul 740d ascunde evident un motor diesel care dezvolta 306 cp/ 4 400 rpm si un cuplu motor de 600 NM obtinut la o turatie extrem de scazuta, de 1 500 rpm.

 

 

 

Nu vei realiza ca este un diesel decat la relanti, cand rontaitul specific isi face usor simtita prezenta in ciuda unei insonorizari exemplare. La drum, senzatia unui motor care se hraneste cu motorina dispare iar demarajele in forta sunt insotite de un sunet baritonal si puternic. 740d este defapt un motor in sase cilindri cu o capacitate de numai 3.0 litri, fiind o evolutie a generatiei precedente de BMW 535d, supranumit „M5-ul diesel”.

 

 

Utilizarea a doua turbocompresoare, unul mare si unul mic, este o solutie excelenta pentru motoarele diesel, principala critica a acestora, turbo lag-ul la turatii reduse, fiind astfel eliminata. Sistemul celor de la BMW combate aceasta deficienta printr-un turbocompresor care intra in actiune la turatii scazute, oferind aproape instant puterea necesara si este mentinuta cu ajutorul unui turbocompresor mai mare, pentru turatiile medii si mari. 740d xDrive poate accelera de la 0-100 km/h in doar 6 secunde si se opreste undeva la 250 km/h acolo unde intervine limitarea.V-ati astepta ca aceste performante sa se reflecte si in consum, dar am reusit sa parcurgem cu cei 80 de litri ai rezervorului, peste 800 de km, din care 200 exclusiv in mediul urban.

 

 

 

O contributie  esentiala la acest comportament o au atat cutia de viteze automata cat si sistemul de tractiune integrala xDrive. De origine ZF, transmisia  automata steptronic cu opt trepte schimba vitezele foarte lin, aproape telepatic, iar socurile sunt inexistente chiar si pe modul Sport, cuplul urias fiind gestionat fara brutalitate la kick-down. De fapt, modul Sport si Sport + pun in valoare cel mai bine agilitatea  dezarmanta a seriei 7, tractiunea integrala xDrive reusind sa elimine orice lipsa de aderenta si sa distribuie puterea catre toate rotile. Sa fiu sincer, feedbackul resimtit de cel de la volan este destul de redus, electronica ocupandu-se de toate problemele care s-ar putea ivi si, in ciuda unui echilibru perfect in materie de manevrabilitate si frane foarte eficiente, 740d este mai degraba  o limuzina rapida si luxoasa decat un sedan sportiv.

 

 

Concluzia finala


Nu exista versiune mai buna din gama seriei 7 decat 740d. Performantele sunt ametitoare la fel ca abilitatea de a obtine un consum redus. Motivele pentru care si-ar achizitiona cineva un model pe benzina ne depasesc. Toate ingredientele sunt imbracate intr-un sasiu care beneficiaza de excelentul sistem al celor de la BMW – Dynamic Drive Control iar rezultatul este un sedan luxos, sportiv si in acelasi timp confortabil, totul fiind disponibil la o simpla rotire de buton.

 

Pretul de pornire al unui astfel de model este unul pe masura : 89 000 euro. Acesta este mai mare cu 3 500 de euro decat versiunea cu tractiune spate, insa sistemul xDrive si-a dovedit de nenumarate ori eficienta. Trebuie mentionat si faptul ca dotarile optionale de pe masina de test insumeaza nu mai putin de 41 000 euro, 21 000 de euro fiind facturati in dreptul pachetelor “Individual” iar intreaga lista mai contine inca pe atatea posibilitati de configurare.

 

Sunt multi bani, dar pana la urma ai o singura viata de trait. Sa detii si sa conduci unul dintre cele mai bune automobile din lume te face o persoana demna de respect. Odata asezat pe scaunul soferului, sau pe oricare altul, iti va fi greu sa renunti la ea. 740d este o masina incredibila. Este un simbol al celor ajunsi la un statut superior dar care nu-ti sugereaza ca utilizatorul este ostentativ cu banii sai sau ai companiei.

 

foto : Catalin Oprea


video : EvlSkillz

 

[nggallery id=198]

 

 

 

VW va concura cu modelul Polo in WRC incepand cu 2013


 

Campionatul Mondial de Raliuri incepe sa arate din ce in ce mai bine, in ciuda celor care sustin contrariul. Dupa o mica telenovela, de-a lungul careia, momentul anuntului oficial al intrarii VW in WRC a tot fost amanat, iata ca astazi acesta a fost facut.

 

 

Volkswagen isi va incepe din 2013 campania in WRC cu modelul Polo R WRC. Dupa trei victorii consecutive in Dakar, cei de la VW si-au stabilit noi teluri. Pana la momentul debutului, nemtii vor construi modelul Polo care va dezvolta aproximativ 300 cp dintr-un motor de 1.6 litri TSI si va beneficia de tractiune integrala.

 

 

Astazi a avut loc conferinta de presa insa pe siteul oficial deja au aparut fotografiile si un mic filmulet de prezentare a modelul VW Polo R WRC. Despre pilotii care vor pilota modelele de uzina nu s-a spus nimic, dar zvonurile continua sa-l dea ca si membru pe norvegianul Petter Solberg, al carui fost inginer François-Xavier Demaison este coordonatorul celor de la VW pentru WRC. Nasser Al-Attiyah sau Juho Hanninen au fost si nominalizati la bursa zvonurilor, dealtfel ca si Sebastien Loeb, despre care se spune ca i-ar fi fost facut o oferta financiara de nerefuzat.