Tag Archives: sebastien

Loeb la a doua victorie in Finlanda

Dupa primul succes din 2008, Sébastien Loeb si Daniel Elena au castigat pentru a doua oara Raliul Finlandei. Acest succes istoric este completat si de clasarea pe podium a echipajului Sébastien Ogier – Julien Ingrassia. Cu doua modele DS3 WRC pe podium, echipa Citroën Total si-a consolidat prima pozitie in clasamentul constructorilor, iar Sébastien Loeb a ajuns la un avans de 27 de puncte in clasamentul pilotilor.

 

Raliul Finlandei este unul dintre cele mai populare din Campionatul Mondial de Raliuri. In prima zi, Sébastien Loeb/ Daniel Elena si Sébastien Ogier/ Julien Ingrassia au fost mai rapizi decat rivalii lor si au terminat pe primele doua locuri in clasamentul provizoriu. Astfel, ziua de vineri urma sa fie una extrem de dificila pentru ca echipajele Citroën Total plecau primele la start si curatau drumul pentru cei din spate.

Sébastien Loeb si Daniel Elena si-au pastrat pozitia si dupa o zi secunda foarte disputata, in care s-au parcurs 671,72 kilometri in 14 ore, dintre care 134,6 kilometri de proba speciala. Cei doi au terminat ziua a doua cu un avans de 1,6 secunde fata de colegii lor Sébastien Ogier si Julien Ingrassia. Ultima zi, una foarte lunga, anunta o lupta incredibila intre cele doua echipaje Citroën Total si finlandezul Jari-Matti Latvala, singurul lor obiectiv fiind victoria intr-unul dintre cele mai prestigioase raliuri din Campionatul Mondial.

 

Cele trei echipaje reusisera sa se distanteze de restul plutonului in primele doua zile. Sébastien Loeb si Sébastien Ogier trebuiau sa lupte pentru victorie cu finlandezul Jari-Matti Latvala pe ultimii 140 kilometri de proba speciala. Aflat primul la start, Loeb se temea ca va intalni conditii mai putin favorabile pe probe decat rivalii sai directi. Campionul mondial en-titre a decis ca cea mai buna forma de aparare este atacul si a mers la limita inca de la inceputul zilei. La prima trecere pe Leustu 1 (PS12), Loeb a fost mai rapid decat Ogier cu 6,4 secunde si decat Latvala cu 10,7 secunde pe 21,35 kilometri. „Am mers la limita peste tot. Am dat totul aici”, a spus Loeb la finalul probei.

 

La fel de determinat, Loeb a fost cel mai rapid si pe urmatoarea proba speciala, dar Ogier nu a renunta la lupta. „Inca nu s-a terminat. Voi forta pana la final. Diferenta este de doar zece secunde si, in plus, Latvala nu e foarte departe”, a spus si Ogier.

 

In ciuda conditiilor din ce in ce mai dificile, Loeb nu a cedat prima pozitie pana la final fiind primul pilot non scandinav care reuseste o astfel de performanta incredibila. In plus, victoria din Finlanda a insemnat un record si pentru Citroën care a reusit 7 victorii consecutive in acest sezon. Pentru Loeb aceasta a fost a 66-a victorie din cariera cu Citroën incepand din sezonul 2002, iar in urma acestui succes el are un avans de 27 de puncte fata de Mikko Hirvonen si 31 de puncte fata de Sébastien Ogier in lupta pentru titlul pilotilor. „Este una dintre cele mai mari victorii din cariera.  A trebuit sa muncesc mult pana sa fiu sigur de ea. Uneori trebuie sa-ti depasesti limitele pentru a-ti mari avantajul. M-am simtit foarte bine pe aceste probe cu modelul Citroën DS3 WRC, chiar mai bine decat cu vechile modele Xsara sau C4. Scopul meu a fost sa fiu primul in campionat inaintea etapelor pe asfalt si am reusit, dar mai sunt multe puncte in joc si lupta este in continuare deschisa”, a spus Loeb la final.

Sperantele lui Ogier la victorie au disparut pe speciala cu numarul 17 cand a facut pana. Fostul campion mondial al juniorilor a terminat raliul pe locul 3, dupa Jari-Matti Latvala, la 12,8 secunde in spatele castigatorului. „Totul a mers destul de bine pana la ultima bucla. Eram intr-o pozitie buna in care mai puteam castiga, dar am facut o pana. Ma simt putin frustrat pentru ca acest incident ne-a impiedicat sa obtinem un rezultat mai bun”, a spus si Sébastien Ogier.

 

Citroën pune accent in continuare pe aspectul sportiv”, a subliniat Olivier Quesnel, directorul Citroën Racing. „Ne asumam decizia de a-i lasa pe pilotii nostri sa mearga asa cum vor ei. Fiecare echipaj a avut strategia proprie si putea sa o aplice cum doreau. Sébastien Loeb si Daniel Elena s-au descurcat perfect in aceasta situatie. Sébastien Ogier si Julien Ingrassia se aflau in lupta pentru victorie pana cand au facut pana. Am obtinut inca un rezultat excelent aici si as vrea sa felicit echipa tehnica pentru rezultatele obtinute de modelul DS3 care si-a dovedit inca o data fiabilitatea si performantele.

 

Tot pe modele Citroën DS3 WRC, Petter Solberg si Chris Patterson au terminat Raliul Finlandei pe locul 5, rezultat care i-a ajutat sa-si consolideze pozitia a cincea in clasamentul general, iar Kimi Räikkönen si Kaj Lindström au terminat pe locul 9.

 

Urmatoarea provocare pentru pilotii Citroën si modelul DS3 WRC este Raliul Germaniei, programat in perioada 18 – 21 august 2011.

 

Rezultate Raliul Finalndei (etapa a 8-a din 13)*

 

1 S. Loeb / D. Elena – Citroën DS3 WRC 2h 39m 37.0s
2 JM. Latvala / M. Anttila – Ford Fiesta RS WRC +8.1s
3 S. Ogier / J. Ingrassia – Citroën DS3 WRC +12.8s
4 M. Hirvonen / M. Anttila – Ford Fiesta RS WRC +1m 09.1s
5 P. Solberg / C. Patterson – Citroën DS3 WRC +1m 16.2s
6 M. Ostberg / J. Andersson – Ford Fiesta RS WRC +1m 27.8s
7 H. Solberg / I. Minor – Ford Fiesta RS WRC +3m 25.5s
8 M. Wilson / S. Martin – Ford Fiesta RS WRC +3m 53.2s
9 K. Räikkönen / K. Lindström – Citroën DS3 WRC +3m 59.8s
10 J. Hänninen / M. Markkula – Skoda Fabia Super 2000 +5m 13.7s

 

Clasament general – PILOTI dupa Raliul Finlandei (etapa a 8-a din 13)*

 

1. Sebastien Loeb 171 p, 2. Mikko Hirvonen 144 p, 3. Sebastien Ogier 140 p, 4. Jari-Matti Latvala 96 p, 5. Petter Solberg 83 p, 6. Mads Ostberg 56 p, 7. Matthew Wilson 40 p, 8. Kimi Raikkonen 26 p, 9. Henning Solberg 26 p 10. Frederico Villagra 20 p, 11. Juho Hannien 13 p, 12. Dani Sordo 8 p, …

 

Clasament general – CONSTRUCTORI dupa Raliul Finlandei (etapa a 8-a din 13)*

 

1. Citroen Total World Rally Team 290 p, 2. Ford Abu Dhabi 225 p, 3. M-Sport Stobart Ford 101 p, 4. Petter Solberg WRT 71 p, 5. Ice 1 Racing 38 p, 6. Munchi’s Ford WRT 32 p, 7. Team Abu Dhabi 20 p, 8. FERM Power Tools 16 p, 9. Monster WRT 8 p, 10. Brazil World Rally Team 1p, 11. Van Merksteijn Motorsport 0 p.

 

*Sub rezerva omologarii rezultatelor de catre FIA.

Citroën vrea sa continue seria de victorii si in Sardinia

Modelul Citroën DS3 WRC s-a impus pe macadamul din Mexic, in Portugalia si Iordania, in ultimele trei etape din Campionatul Mondial de Raliuri. Acum, echipajele Citroën Total sunt hotarate sa continue tot cu o victorie in Raliul Italiei – Sardinia, etapa a cincea din acest sezon, un sezon extrem de disputat pana acum. Sébastien Loeb si Daniel Elena, lideri in clasamentul general, si Sébastien Ogier si Julien Ingrassia, castigatorii ultimelor doua raliuri, au o multitudine de asi in maneca!

Raliul Italiei nu a fost inclus anul trecut in calendarul competitional, iar in 2011 a revenit cu cateva noutati. Cartierul general este amplasat tot in Olbia, pe coasta de nord-est a Sardiniei, iar parcul de service este situat intr-un terminal nou, care nu a fost inaugurat inca, in portul Isola Bianca. Si traseul a suferit unele modificari prin introducerea unor probe noi in jurul localitatii Oristano. In plus, parcul de service va fi amplasat, in prima zi a raliului, la Siamanna, in centrul insulei.

 

Dupa primele patru etape ale sezonului, primele patru echipaje din clasament sunt despartite de doar 8 puncte! Sébastien Loeb si Daniel Elena au castigat in Mexic si au terminat pe podium in Portugalia si Iordania. In urma acestor rezultate, cei doi au urcat pe prima pozitie in clasamentul general, ceea ce inseamna ca in prima zi a raliului, vineri 6 mai, vor pleca primii pe probe. „Daca ai o pozitie buna in clasament inseamna ca ai o pozitie proasta la start in urmatorul raliu. Sa pleci primul nu reprezinta deloc un avantaj. Nu avem cum sa influentam ce se intampla in spate. Toata lumea va profita de faptul ca noi vom curata drumul si vor stii si timpul nostru. In functie de toate acestea isi vor stabili ritmul”, a spus Loeb.

 

Campionul mondial en-titre, Loeb a castigat de trei ori in Sardinia si cunoaste foarte bine provocarile acestei etape. „Este nevoie sa mergi intotdeauna concentrat 100% pentru ca este un traseu foarte dificil. Dictarea trebuie sa fie foarte precisa si nu ai voie sa iesi de pe trasa ideala. Vom vedea cum se vor desfasura lucrurile in prima zi, dar nu avem voie sa pierdem foarte mult timp daca vrem sa ramanem in lupta pentru victorie”, a mai adaugat pilotul Citroën Total.

 

Ogier, care va pleca in prima zi al treilea, este si el unul dintre favoritii la victorie. „Unii au o pozitie mai buna la start decat a noastra, altii nu. Pozitia la start in prima zi este foarte importanta pe macadam, dar sa nu uitam ca un raliu dureaza trei zile. Sunt cinci piloti cu sanse la victorie si uneori poti sa castigi sau sa pierzi din cauza unui detaliu minor. Mai este inca mult pana la sfarsitul sezonului si nu cred ca acum este momentul sa incepem sa facem calcule. Obiectivul nostru este sa castigam, chiar daca acest lucru inseamna ca vom fi poate primii la start in etapa viitoare. Este un sezon foarte important si fiecare punct conteaza”, a spus si Sébastien Ogier

 

La startul etapei din Sardinia se vor afla si cele trei modele DS3 WRC preparate de Citroën Racing Technologies. Aceste masini vor fi pilotate de echipajele Petter Solberg/Chris Patterson (Petter Solberg World Rally Team), Peter van Merksteijn Sr/Erwin Mombaerts si Peter van Merksteijn Jr/Eddy Chevaillier.

 

Startul festiv se va da joi, 5 mai, la Molo Brin, iar prima proba speciala este programata vineri dimineata. Sosirea va avea loc duminica dupa amiaza in Olbia.

 

Trei intrebari pentru… Sébastien Ogier

Ai castigat in Portugalia si Iordania. Urmeaza un hat trick in Italia?

„Aceste doua victorii au venit la momentul potrivit pentru ca ne-au readus in lupta pentru titlu. Rezultatele noastre arata acum mult mai bine decat la inceputul sezonului, dar nu s-au schimbat foarte multe. Am fost foarte rapizi si in etapele in care nu am castigat. Greseala din Mexic ne-a costat puncte importante, dar in Portugalia si Iordania unde eram presati sa obtinem un rezultat bun am castigat. Nu am schimbat absolut nimic in comportamentul meu. In Sardinia vom incerca sa ne facem treaba la fel ca si pana acum.”

 

Motoare si pneuri noi. Parametri s-au schimbat putin in acest sezon. Ti-ai schimbat si tu stilul?

 

„Fiabilitatea modelului Citroën DS3 WRC este un avantaj major in aceasta lupta foarte stransa. De la inceputul sezonului nu am avut nicio problema mecanica suficient de serioasa incat sa ne scoata din cursa. Am testat foarte mult pentru a ajunge la acest nivel si trebuie sa scot in evidenta munca excelenta pe care a facut-o intreaga echipa. Acum trebuie sa terminam sezonul cu doua motoare asa cum prevede regulamentul. Acest lucru nu schimba foarte multe pentru un pilot. Nu voi pilota altfel decat in primele etape. Poate doar inginerii sa fie mai stresati. In ceea ce priveste noile pneuri Michelin, acestea sunt mai rezistente acum si poti sa ataci un pic mai mult virajele fara sa-ti fie teama ca faci pana.”

 

Sardinia nu a fost anul trecut in calendar, dar tu ai luat startul aici. Este un avantaj pentru tine?

 

„Cursa noastra nu a durat foarte mult, dar am participat la recunoasteri. Potrivit lui Julien, copilotul meu, nu vom avea niciun avantaj in comparatie cu celelalte echipaje. S-a pastrat o singura proba speciala de anul trecut. Am avut insa o sesiune de teste in Sardinia care s-a terminat cu concluzii pozitive. Este foarte important sa putem testa inaintea unui raliu. Modelul Citroën DS3 WRC se comporta din ce in ce mai bine din toate punctele de vedere. Obiectivul nostru este sa facem aceasta masina din ce in ce mai rapida!”

Raliul Mexicului 2011 – Sebastien Ogier conduce dupa prima zi

Dupa o zi dominata de masinile Citroen DS3 WRC si o batalie cot la cot intre cei doi Sebi , Seb 2.0 a reusit la capatul celor 10 probe speciale sa termine prima zi a raliului pe prima pozitie. Nu va ganditi acum ca septuplul campion Loeb se afla prea departe, doar +2.3s este ecartul ce ii desparte pe cei doi conationali. Loeb declara la sfarsitul zilei ca este foarte multumit de pozitia sa si de faptul ca nu va trebui sa curete drumul astazi. Ogier spunea despre strategia lui “Am avut o strategie simpla astazi: am mers cat am putut de tare. Am beneficiat de pozitia 4 care nu era rea, dar nici ideala, pentru ca in spate mai veneau celelalte doua CitroenDS3 WRC. In aceste conditii sa fiu mai rapid decat Petter si Seb de-a lungul zilei este un motiv de satisfactie. Maine stiu ca va fi foarte dificil pentru ca va trebui sa curat drumul. Nu am alternativa, voi merge la maxim.”

Tabara Ford nu se prezinta deloc ca in Suedia, Mikko Hirvonen s-a aflat in postura de deschizator si toata ziua a facut curat pe drumuri. “A fost extrem de dificil. Masina aluneca mult si e greu de pilotat. in ultimele doua probe masina a supravirat foarte mult, dar nu am facut greseli asta e bine. Maine va fi foarte greu sa prindem Citroen-urile, dar vom incerca” declara la sfarsitul zilei Mikko. Jari-Matti Latvala a avut si el ghinion cu o pana, dar a reusit sa termine ziua pe locul al 4-lea dupa ce pierduse cam 3 minute cu pana de cauciuc.

Ghinionistul zilei se numeste Petter Solberg. Dupa ce a avut un ritm foarte bun toata ziua si se indrepta spre locul 3 la sfarsitul primei zile, pe PS6 acesta a avut o problema la partea electrica a Citroen-ului sau, costandu-l aproape 7 minute, norvegianul declarand “Sunt extrem de dezamagit.

Nu va ganditi ca cei de la Ford stau mai bine cu partea electrica a Fiestelor WRC, Ken Block avand si el probleme intai electrice si dupa aia si mecanice, iar lui Matthew Wilson i s-a oprit masina pe PS7 tot din cauza unei probleme la partea electrica.

Senzatia primei zile este rusul Evgeny Novikov, care a reusit sa termine pe locul 5 aflandu-se pentru prima oara la volanul unui Ford Fiesta WRC, raliul Mexicului 2011 reprezentand revenirea sa in WRC dupa un an de absenta. Rusul in varsta de 20 de ani a declarat “Sunt surprins sa ma aflu pe cinci, nu mi-am asumat riscuri si am dobandit incredere in masina.”

Olivier Quesnel directorul Citroen Racing declara la sfarsitul zilei:”Eram increzatori in dezvoltarea modelului Citroen DS3WRC la care am muncit foarte mult, dar asteptam cu nerabdare verdictul cronometrelor sa judece performantele masinii noastre. Citroen-urile au realizat toate scratch-urile de astazi si au dat dovada de o fiabilitate multumitoare pana in acest moment.

Cea de-a doua zi va incepe la ora 8.45 (ora locala) cu PS11, un total de 9 probe urmand a se desfasura astazi.

Rezultate dupa Ziua I:

1 S. OGIER 1:27:22.3 0.0
2 S. LOEB 1:27:24.6 +2.3
3 M. HIRVONEN 1:28:44.5 +1:22.2
4 J. LATVALA 1:30:15.9 +2:53.6
5 E. NOVIKOV 1:30:26.3 +3:04.0
6 H. SOLBERG 1:30:38.8 +3:16.5
7 D. KUIPERS 1:32:29.1 +5:06.8
8 N. AL-ATTIYAH 1:32:37.5 +5:15.2
9 O. TANAK 1:33:04.5 +5:42.2
10 M. PROKOP 1:33:30.1 +6:07.8
11 M. OSTBERG 1:33:44.3 +6:22.0
12 J. HÄNNINEN 1:34:45.7 +7:23.4
13 P. SOLBERG 1:34:58.3 +7:36.0
14 R. SALGADO 1:40:04.3 +12:42.0
15 M. WILSON 1:45:19.5 +17:57.2
16 F. NAME 1:45:24.0 +18:01.7
17 K. BLOCK 1:50:52.0 +23:29.7

Raikkonen si Loeb posibila prezenta la LeMans 24H cu Peugeot

Exista zvonuri conform carora fostul pilot de F1 Kimi Raikkonen si septuplul campion mondial din WRC Sebastien Loeb ar putea face echipa cu Stephane Sarazzin, urmand sa imparta pe parcursul celor 24h de la LeMans volanul noului model Peugeot 90X.

Detalii oficiale despre echipele ce vor fi aliniate, precum si calendarul participarilor celor de la Peugeot in competitiile de anduranta vor fi date publicitatii cu ocazia prezentarii oficiale a echipei Peugeot Sport ce va avea loc pe data de 3 februarie pe faimosul bulevard Champs Elysees din Paris.       

Sebastien Loeb si Sebastien Ogier au semnat prelungirea contractului cu Citroen Racing

Sebastien Loeb va continua sa participe  in WRC si in sezonul 2011, alaturi de Citroen Racing. Totodata echipa a semnat prelungirea contractului si cu Sebastien Ogier pentru inca 3 sezoane in World Rally Championship. Anul 2011 va marca totdata o cotitura in Campionatul Mondial de Raliuri, odata cu sosirea noilor masini de WRC cu tractiune integrala si motoare de 1600 cc turbo.

De la castigarea celor 5 titluri mondiale la constructori inca din 2003, Citroen a decis sa adauge toate pariurile in favoarea sa, prin venirea lui Sebastien Loeb si Sebastien Ogier.

Directorul Citroen Racing, Oliver Quesnel a declarat: “in mod clar este un motiv de satisfactie pentru Citroen.”

Inca nesatisfacut cu cele mai mari rezultate din istoria raliurilor, Sebastien Loeb este infometat dupa obtinerea unor noi victorii si titluri mondiale. Experienta sa, inteligenta  si capacitatea  de a scoate 100% dintr-o masina, va fi mai mult decat vitala pentru ca vom avea o noua masina anul viitor. Citroen Racing s-a pregatit pentru viitorul lui Sebastien Ogier de ceva timp. Acesta este motivul pentru care am prelungit contractul pentru inca 3 sezoane. Dani Sordo inca face parte din planurile noastre, dar trebuie sa finalizam bugetul pana a anunta programul final”.

Sebastien Loeb a declarat: ”contractul meu cu cei de la Citroen imi permitea sa ma opresc la sfarsitul acestui an.

Motivatia mea si dorinta de a castiga este mai puternica ca niciodata! Sezonul 2011 va fi al 11-lea  sub culorile celor de la Citroen. Cred ca sezonul urmator va fi foarte interesant, datorita sosirii unei noi generatii de masini, care vor amesteca din nou cartile in randul masinilor de productie si desigur nu este nici un secret ca lucram foarte intens la noul Citroen DS3 si chiar sunt nerabdator sa vad unde se claseaza fata de concurenta. Intre timp castigarea celui de-al 7-lea titlu consecutiv la piloti este principalul meu obiectiv”.

Sebastien Ogier a declarat:vreau sa multumesc celor de la Citroen pentru increderea avuta in mine si prelungirea contractului pentru inca 3 sezoane”.

Am debutat in WRC alaturi de aceasta echipa si intotdeauna am afirmat ca prioritatea este sa raman la aceasta echipa. Sunt incantat ca voi conduce noile masini si ca voi apara culorile marcii la cel mai inalt nivel. Ca si Sebastien, sunt concentrat asupra sfarsitului acestui sezon, incepand cu Raliul Finlandei, etapa in care am sa fac parte pentru prima data in echipa Citroen Total World Rally Team”.