Joi, 11 iunie, în AFI Palace Cotroceni, iubitorii cailor putere s-au ”lipit” de spectacol, liantul fiind ultimul român încununat cu titlul de campion național de raliuri. A fost momentul în care am consemnat startul oficial al campaniei ”Lipește-te de #valiporcișteanu!”, proiectul prin intermediul căruia Vali revine în cea mai importantă competiție de motorsport din România.
Gheață fierbinte
Timp de aproape o oră, patinoarul AFI Palace Cotroceni a atras ca un magnet, deopotrivă, vedete din showbiz și sportul românesc, dar și vizitatorii centrului comercial, spectacolul ”Cool like Ice” oferind încă o probă a talentului incontestabil al piteșteanului. Mașina lui Vali a valsat pe gheață, ținând cu sufletul la gură sutele de privitori, iar pentru a potența momentele de virtuozitate la volan, show-ul a fost întregit de aparițiile trupei Ice Fusion Freestyle. Iar dacă în această primă parte a evenimentului vedetele au fost cele care au trăit, în dreapta campionului, senzațiile pe care le oferă o mașină de raliuri, nici fanii nu au fost privați de senzații tari. În parcarea AFI Palace Cotroceni, câștigătorii unei tombole dedicate exclusiv publicului având privilegiul de a gusta o porție de adrenalină într-o mașină pregătită pentru derapaj controlat aparținând școlii VPDS sau într-un Porsche Cayman GTS.
Pătrățele cu…lipici
Evenimentul a probat și faptul că acest nou proiect marca Vali Porcișteanu are priză! S-au lipit deja de echipajul #125 și îl vor însoți, virtual, pe probele speciale, MBT, VPDS, Wheels Spedition, Sibiu Rally Challenge, SafeFleet, AFI Palace Cotroceni, Auto Vicsal, Brioche Doree, Caru cu cafea, RBC, iLIkeIT și Giulia.
Și este doar startul!
Reamintim, pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să-și promoveze imaginea sau să susțină echipajul #125 în sezoanele 2015-2016, mașina a fost împărțită în spații publicitare pătrate cu o suprafață de 10×10 cm. Se poate ”lipi” oricine, pentru că suma per unitate este extrem de accesibilă, iar conceptul permite posibilități nelimitate de personalizare a pachetelor dedicate partenerilor. Detaliile campaniei sunt disponibile pe site-ul oficial al campionului din 2011: http://valiporcisteanu.com/campanie/
Prima bucla a zilei a doua din cadrul Raliului „Tara Barsei” Dunlop-Klar Professional s-a incheiat, dar cei 22 de kilometri au fost fatali pentru cinci echipaje. Astfel, echipajul Dan Tatoiu/Tudor Marza (Mitsubishi Evo IX) a fost nevoit sa se retraga din motive tehnice, la fel ca Ferencz Csaba/Pap Csaba (Mitsubishi Evo IX), Eugen Badina/Aurelian Badina (Ford Escort Mk2) si Dragos Argeseanu/Eugen Pop (Subaru Impreza STI), iar echipajul Serban Tomita/Csegzy Laszlo (Citroen Saxo) a iesit in decor, dar, din fericire, cei doi sunt in regula. In schimb Daniel Ungur, liderul detasat de la clasa 19, s-a retras din raliu dupa superspeciala, din cauza unor probleme la motor, ce nu au putut fi remediate.
Lider dupa aceasta bucla este echipajul Gergo Szabo/Kohler Zoltan (Mitsubishi Evo X), care are doar o secunda avans in fata Lui Bogdan Marisca. Szabo s-a impus pe a treia speciala, cu 9 de zecimi de secunda in fata lui Marisca, asta dupa ce clujeanul il surclasase, pe a doua proba, cu 3.6 secunde pe campionul national en-titre. „Am avut ceva probleme, pe prima speciala, intrucat masina a alunecat. Dar, chiar daca nu m-am obisnuit cu noul bolid, imi place foarte mult. Merg doar sa simt masina, fara presiune”, a spus Szabo.
Bogdan Marisca, care il are in dreapta pe Sebastian Itu, inca nu a mers la maximum, intrucat mai are ceva setari de facut. „Pe a doua proba speciala nu am fortat, desi mai era loc. Am avut ceva probleme cu masina, dar si cu o gramada de pietris (pe PS 2 – n.r.), de pe traseu. Respectiva gramada nu era la recunoasteri si am avut mare noroc, intrucat eram de-a latul si am evitat-o la mustata. In rest, e bine si sper sa ajung la final”, a spus Marisca.
Al treilea dupa prima bucla, Valentin Porcisteanu, secondat de Dan Dobre, a mers cu „gumele” de la Arad. „Am avut niste «opinci» de la Arad si nu am putut forta la maximum. Pana acum, am mers la tatonare. Schimbam pneurile si incepem sa fortam”, a precizat Porcisteanu, care este la 10 secunde de Gergo Szabo.
Al patrulea in ierarhie este echipajul brasovean Manu Mihalache/Janos Soos (Mitsubishi Evo IX), care, la a doar a treia prezenta in acest sezon, spera la un rezultat cat mai bun. Dupa Mihalache/Soos urmeaza Dan Girtofan/Mita Lazarescu (Subaru Impreza) si Marco Tempestini/Dorin Pulpea (Mini John Cooper Works S2000). Titi Aur este doar pe 7, dupa ce a lovit, cu roata stanga spate, un lemn si a ajuns in service cu roata stramba. „Am dat peste un lemn sanatos, care s-a intamplat sa fie pe traiectoria mea. Repet, pe traiectoria mea, nu pe traseu”, a povestit Aur.
Dupa succesul de la Arad, care i-a readus pe prima pozitie a ierarhiei absolute a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2011, Vali Porcisteanu si Dan Dobre abordeaza etapa a saptea a intrecerii interne cu moralul la nivel maxim. ”Aveam incredere in fortele noastre si, pana la urma, daca nu era acel incident de la finalul ultimei probe de la Sibiu, nici macar nu exista acest intermezzo. Nu mai trebuie insa sa ne uitam in trecut, ci sa ne concentram asupra etapelor care urmeaza. Suntem pe primul loc, pozitie pe care o ocupam inca dupa prima runda si pe care ne-am propus-o drept obiectiv final, iar acum trebuie sa ne canalizam energiile pentru a obtine rezultatele care ne pot conduce la realizarea acestuia”, spune Vali Porcisteanu.
Si pentru ca, mereu, cel mai greu examen este cel care urmeaza, firesc, gandurile lui Vali si ale copilotului sau, Dan Dobre, se indreapta catre Raliul Tara Barsei Dunlop-Klar Professional, eveniment care debuteaza in aceasta dupa-amiaza, in Bucuresti, cu Superspeciala Baneasa Rally Show. ”Vom merge, ca de fiecare data, la spectacol, cu atat mai mult cu cat acesta reprezinta singurul prilej in decursul campionatului sa le oferim fanilor bucuresteni o imagine a ceea ce inseamna raliurile”, spune Vali. Pentru a continua: ”Fara indoiala insa, competitia adevarata este programata sambata, pe drumurile forestiere din triunghiul Azuga-Sacele-Predeal. Ne asteapta o zi lunga si probe extrem de selective, mai ales daca o sa si ploua, asa cum se anunta. Sunt multe zone cu portiuni care oricum sunt foarte alunecoase din pricina ”bilelor” de diverse dimensiuni puse pentru a astupa gropile. Iar Susaiul este cam denivelata si cu multe pietre infipte in pamant, care vor toca gumele. Sper ca am reusit, impreuna cu Dan, la recunoasteri, sa descoperim toate zonele periculoase si ca vom reusi un parcurs curat si un rezultat care sa ne permita sa abordam cele doua etape care urmeaza cu sanse si mai mari la titlu”, a afirmat Porcisteanu.
Firesc, pornind din postura de lider al campionatului si de castigator al editiei de anul trecut, echipajul sustinut de Prista Oil, distribuitorul uleiurilor Valvoline in Romania, spera sa-si treaca in cont cel de-al patrulea succes in acest sezon. Insa, dupa cum spune Vali, vor ataca fara sa-si asume riscuri inutile, lupta pentru titlu fiind o competitie in care un cuvant greu de spus are si regularitatea cu care obtii un numar mare de puncte.
Vali Porcisteanu si Dan Dobre le multumesc sponsorilor principali, Prista Oil, distribuitorul oficial al uleiurilor Valvoline, si Vallino, ca si colaboratorilor lor: Pirelli, Colina, Exedge, actioncamera.ro, Pilot Power Tuning, Corsig.
Motorsportnews.ro:Pentru ca abia s-a terminat perioada “bilanturilor” cum a decurs sezonul 2010 pentru tine?
Valentin Porcisteanu: Raportat la rezultatul final, pot spune ca bine! Pe scurt, sezonul 2010 a fost cu de toate. Un start incert, cu probleme financiare, cu masina pregatita pe ultima suta de metri. Pe parcursul anului am avut cateva ghinioane, dar dupa jumatatea sezonului lucrurile au inceput sa mearga din ce in ce mai bine iar finalul a culminat cu titlul de vicecampion national si cu un parteneriat impreuna cu Prista-Oil Romania, distribuitor oficial Valvoline, care ne-a bucurat si ne-a dat increderea ca impreuna putem fi un aliat puternic in lupta pentru titlu in 2011.
Motorsportnews.ro:Ce parere ai despre motorsportul romanesc in ansamblu? A crescut numarul de practicanti, este mediatizat mai mult? Ce puncte forte sau slabe are acesta si cum pot fi acestea imbunatatite sau eliminate?
Valentin Porcisteanu:O intrebare cam “dificila”… Este cam trista situatia “in ansamblu”. Pozitiv este ca in continuare avem piloti straini la start si asta ne motiveaza sa mergem tare! Numarul de participanti este ori cam acelasi, ori mai mic, ceea ce nu este deloc bine. Avem piloti foarte tineri care au demonstrat ca au valoare, dar nu au suport financiar. Daca nu vor avea la dispozitie tot ce au nevoie, nu vor putea creste si nu vor ajunge sa se bata(intr-un viitor…,nu foarte indepartat) pentru primele locuri ale Campionatului National de Raliuri. Ca o confirmare, vin eu cu o intrebare retorica: Exceptandu-ma pe mine, care nu prea mai sunt chiar asa de tanar, pe cine mai vedem ca ar veni la “grupa mare” sa reprezentam impreuna “noul val”? Sunt doar “cativa”, care cu siguranta nu “isi permit” sa faca prea multe cu bani de acasa… Directia in care se indreapta acest sport nu este buna, si asta cel putin pe mine ma intristeaza si mai tare…
Motorsportnews.ro:De unde provine pasiunea pentru sporturile auto, cum a decurs debutul tau ( in ce an, cu ce masina, cine te-a sprijinit/ ajutat/ sponsorizat) si unde crezi ca te vei afla peste ani de zile ?
Valentin Porcisteanu:Pasiunea pentru masini o am din copilarie. Debutul meu a fost unul foarte greu si cu probleme de tot felul, cum cred ca a fost pentru majoritatea pilotilor. Am debutat in 2003 cu o Dacia Nova, pe care am achizitionat-o destul de “bucati” si a trebuit sa o reconstruim. Le sunt recunoscator si le multumesc celor care m-au ajutat in acea perioada, in frunte cu Cristi Turbatu, Dudu Senchea, Cristi Ciobotea, Mihai Sandu.
A urmat anul 2004 in care am fost co-optati in echipa Eurolines, gratie domnilor Relu Cladoveanu si Cristi Baciucu, pe care sper sa nu-i fi dezamagit niciodata. 2005 a fost al doilea an sub culorile Eurolines, iar 2006 impreuna cu UCM Resita. De atunci nu prea am mai avut parte de sustineri financiare, au fost doar niste “mici ajutoare sporadice”, restul fiind sustinut cu bani de acasa. Sincer nu stiu pe unde ma vad in anii urmatori, totul fiind extrem de imprevizibil. Imi doresc sa particip cat mai mult “afara” din tara pentru a putea “creste”.
Motorsportnews.ro:Avand in vedere faptul ca acest sport necesita resurse financiare importante iar posibilitatile actuale in Romania nu sunt asa de mari incat sa faci o profesie din asta, spune-ne cateva lucruri despre activitatile tale zilnice. Care este profesia, locul de munca/afacerea unde iti desfasori activitatea, in ce consta, asemanari cu motorsportul, etc.?
Valentin Porcisteanu:Da, aproape imposibil sa fii pilot profesionist in Romania. Impropriu spus “locul meu de munca”. Ma ocup cu diverse activitati la firma noastra, Vallino Moda, care se ocupa in principiu de confectii imbracaminte si intentionez sa-mi deschid o scoala de pilotaj in scurt timp.
Motorsportnews.ro:Ce masina utilizezi in afara probelor speciale si de ce ai ales-o ? Cum este sa revii la ea dupa weekend-urile pline de adrenalina ? Daca ai avea un buget nelimitat ce masina (de strada sau de concurs) ti-ai cumpara si de ce?
Valentin Porcisteanu:Pe strada merg cu Evo 9 si Golf V-GTI. Imi plac foarte mult ambele si ma simt bine cand le conduc. Sincer, dupa senzatiile traite intr-o masina de curse, nu prea iti mai vine sa mergi tare pe strada, mai ales ca nici nu e “safe”. Daca as avea “buget nelimitat”, cred ca as “umbla” doar la materialul de concurs, pe care l-as inlocui cel mai probabil cu un S2000, si de” restul banilor” m-as da peste tot, ERC ,IRC, WRC. 🙂
Motorsportnews.ro:Ce parere au prietenii si familia despre sportul cu motor pe care-l practici ? Te sustin sau le e teama de eventuale accidente ? Ce se intampla cand esti nevoit sa “vii cu bani de acasa”?
Valentin Porcisteanu:Pot sa incep cu finalul? 🙂
Nu se intampla nimic, pentru ca mereu vin cu bani de acasa. A fost greu la inceput, mama nici nu vroia sa auda de asa ceva!!! Au urmat ani grei de convingere si acum ma bucur foarte tare ca-mi este alaturi si ma sustine, dar asta nu schimba cu nimic teama pe care o are si o va avea mereu. Prietenii imi sunt aproape, ma sustin si sunt cu totii mandri de ceea ce fac si de ce am realizat.
Motorsportnews.ro:Excluzandu-te pe tine, pe cine ai nominaliza ca “ Pilotul anului 2010” in Campionatul National de Raliuri al Romaniei si de ce?
Valentin Porcisteanu:Bogdan Marisca! A avut foarte mult ghinion in 2010, a condus campionatul pana aproape de final, cand a pierdut tot. Lasand insa la o parte, fara sa fiu subiectiv, este un pilot foarte rapid si merita toate aprecierile pentru comportamentul sau atat ca pilot dar mai ales ca om. A facut gesturi deosebite si consider ca merita tot respectul.
Motorsportnews.ro:Ce raliu ai alege ca fiind “Raliul Anului 2010” si de ce?
Valentin Porcisteanu:Din punctul meu de vedere, Raliul Tara Barsei! Nu neaparat pentru ca am castigat, ci pentru ca am mers asa cum imi doresc, TARE!!! Mai pot completa si cu Raliul Iasiului, pentru acelasi motiv.
Motorsportnews.ro:Vorbind despre fani , ce parere ai despre cei din Romania ? Daca ai fi spectator la care dintre raliuri ti-ar fi placut sa mergi si din ce motive? De ce crezi ca numarul fanilor sporturilor cu motor este mult mai mic fata de alte sporturi din tara, lipsa informatiilor sau lipsa interesului pentru motorsport in general? Cum crezi ca se pot aduce mai multi fani pe marginea probelor speciale?
Valentin Porcisteanu:Avem destui fani care inteleg si iubesc cu adevarat acest sport. Cu siguranta numarul lor ar putea creste si mai mult daca am face acest sport mai atragator. Daca as fi spectator mi-ar placea mai mult sa vad raliuri de macadam si zapada, ele fiind mai spectaculoase, dar evident ca as fi prezent si la raliuri de asfalt. In postura actuala de pilot CNR, sunt si eu de multe ori spectator si imi place foarte mult. Impreuna cu prietenii mergem foarte des sa vizionam etape de raliu din Bulgaria (este cel mai aproape de noi) si desi sunt numai etape de asfalt acolo, suntem incantati de ce vedem. Acestui sport ii lipseste cu desavarsire mediatizarea! Atunci cand va fi mult mai vizibil, cunoscut si accesibil, vom putea atrage si mai multi spectatori, dar si sponsori.
Motorsportnews.ro:Care este cea mai memorabila cursa a ta de-a lungul timpului? Dar cea mai hazlie / memorabila intamplare de-a lungul anilor de la vreo etapa?
Valentin Porcisteanu:Pot spune ca a fost importanta victoria de etapa din Raliul Brasovului 2009, fiind primul nostru raliu castigat. Am avut multe intamplari haioase in decursul timpului, sincer, acum nu-mi amintesc una pe care s-o pot povesti in cateva cuvinte…
Motorsportnews.ro:Daca ai avea posibilitatea, ca in jocurile pe calculator, sa dai restart care ar fi proba speciala pe care ai alege-o si de ce? Care proba speciala din raliurile din toata lumea iti place cel mai mult? De ce?
Valentin Porcisteanu:Ce tare intrebarea asta 🙂
Mi-ar fi greu sa aleg doar o proba, pentru ca am mai multe care mi-au placut si mi-as dori sa le mai parcurg in acelasi ritm… dar cred ca totusi “la prima strigare” as alege Ps-Tacuta (Iasi 2010), o proba ingusta, rapida si extrem de tehnica pe care am reusit sa obtin scrach-uri la ambele treceri. Din “toata lumea” inca nu am una favorita… astept sa parcurg mult mai multe si-mi voi alege una dupa 🙂
Motorsportnews.ro:Daca nu ai fi participat in cadrul competitiilor auto de la noi care ar fi fost hobby-ul spre care crezi ca ti-ai fi indreptat atentia in aceasi masura ? Ce pasiuni in afara de motorsport mai ai?
Valentin Porcisteanu:Hobby-uri mai am, dar nu la un nivel atat de ridicat precum automobilismul. Imi place sa schiez, sa calatoresc, sa merg cu bicicleta…, pe vremuri am fost si dj la un post de radio (de acolo si “DJV”ali…), dar daca nu as fi participat in cadrul competitiilor auto, as fi descoperit ca e foarte tare si oricum tot m-as fi apucat, mai devreme sau mai tarziu… :-))
Motorsportnews.ro:Ce iti propui in viitor sa faci vizavi de cariera personala ? Dar cea sportiva?
Valentin Porcisteanu:Sa duc mai departe ceea ce s-a construit (Vallino) si sa particip cat mai mult in campionatele internationale.
Motorsportnews.ro:Ce ti-ai propus pentru 2011 ? Vei fi prezent la debutul campionatului (daca da cu aceasi masina/ eventuale schimbari ale materialului de concurs sau echipaj) ? Cum crezi ca va arata acest sezon?
Valentin Porcisteanu:Da, vom fi prezenti cu aceeasi masina, aceeasi configuratie-gr.N, acelasi copilot. Imi doresc sa fim ocoliti cat mai mult de ghinioane si sa dispunem de suportul financiar necesar luptei pentru titlu astfel incat sa putem merge mereu asa cum ne dorim, TARE!!!
Motorsportnews.ro:In final ai cuvantul
Valentin Porcisteanu:Multumesc mult inca o data tuturor fanilor si prietenilor pentru sustinere si incurajare… Le promit inca o data ca voi fi mereu la fel de spectaculos si ca masina mea va merge mereu”intr-o parte” indiferent de lupta care se va da pe probele speciale.
Va astept pe toti pe Facebook pentru a va tine la curent cu toate noutatile legate de echipajul Porcisteanu/Dobre.
10 intrebari/raspunsuri rapide :
-Mancarea favorita: Specialitati italienesti
-Bautura favorita: pepsi twist 🙂
-Genul de muzica/interpretul favorit: Techno, Trance, Dance, House
-Filmul Favorit: Derailed
-Anotimpul favorit: iarna
-Hobby-uri : ski, calatorii, muzica
-Pilotul favorit : Grönholm
-Asfalt/Macadam: macadam
-FWD/RWD/AWD: 4WD
-Sponsori : Valvoline:-))))
Totul despre WRC,IRC, CRR , CNVC , F1 si restul sporturilor cu motor