All posts by Eduard Baban

Lorenzo unstoppable

Dupa marele premiu al motomondialului de viteza de la Silverstone, a venit randul ca spaniolul Jorge Lorenzo sa bifeze din nou locul intai al podiumului, cu ocazia desfasurarii marelui premiu al Olandei de la Assen, la clasa regina. Dupa cursa de la Silverstone, pe care a dominat-o clar adjudecandu-si victoria, a venit randul cursei de la Assen TT, unde Lorenzo s-a impus din nou, chiar daca ecartul fata de urmaritori nu a mai fost atat de mare fata de cursa din Marea Britanie. Conationalul sau Dani Pedrosa a reusit in primele tururi sa ameninte prima pozitie, dar asta din prisma faptului ca Dani a ales un pneu spate soft, iar Lorenzo un pneu spate hard, alegere ce s-a dovedit inspirata deoarece tur dupa tur ecartul dintre cei doi s-a marit, iar Lorenzo a condus cursa de la inceput pana la final. Pe locul trei s-a clasat australianul Casey Stoner care a reusit cu aceasta ocazie sa aduca pentru Ducatti primul podium din acest sezon. Americanul Ben Spies a reusit o noua cursa buna dupa ce la Silverstone a reusit locul 3, la Assen el clasandu-se pe locul 5 dupa Andrea Dovizioso.

Etapa din acest an de la Assen a celebrat cea de-a 80-a editie a acestui mare premiu, iar pentru Yamaha circuitul Assen TT reprezinta unul din cele mai mari succese si anume un numar de 32 de victorii de-a lungul timpului pe acest circuit. O aparitie deosebita a fost aceea a marii legende Giacomo Agostini castigator a 15 titluri mondiale, care a parcurs pe rand cate un tur cu motocicleta sa Yamaha YZR 500 cu care a si castigat ultimul sau titlu din cariera, pentru ca apoi sa o schimbe pe Yamaha YZR M1 motocicleta pe care concureaza in prezent Valentino Rossi.

In campionatul MotoGP situatia clasamentului dupa etapa de la Assen se prezinta astfel:

1. Jorge Lorenzo 140 pct 

2. Dani Pedrosa 93 pct

3. Andrea Dovizioso 89 pct

4. Valentino Rossi 61 pct

5. Nicky Hayden 61 pct 

Urmatoarea etapa va avea loc in weekend-ul 2-4 iulie pe circuitul din Catalunya.

Credit foto : motogp.com

Lista inscrieri Cupa Resita – update

Clubul Sportiv UCM Resita va organiza pe cunoscutul traseu de pe Valea Domanului CUPA RESITA 2010 la viteza in coasta, in zilele de 2 si 4 iulie 2010, eveniment derulat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Etapele V si VI din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010 se vor desfasura vineri 2 iulie si duminica 4 iulie 2010.

Regulament Particular

Cerere inscriere echipa

Cerere inscriere individuala

Nr.Crt Nr.Conc Pilot Automobil Gr/Cl Club Sportiv
1 1 Daniel ONORIU Mitshubishi Lancer EVO 5 H/H5 Midnight Racers
2 2 Silviu DUMITRESCU Dallara 394 D Champion Racing
3 3 Lucien HORA Lola F 3000 D UCM Sport
4 7 Christian NISTORAN Mitshubishi Lancer EVO 6 N/N5 UCM Sport
5 26 Mihai CAMPEANU Mitshubishi A/A5 V.B. Motorsport
6 29 Dragos LELUTIU Honda Civic N/N2 Performance
7 34 Viorel BUNCILA VW Scciroco H/H2 Ora H
8 37 Dan Anton LUNCAN Subaru Impreza STI N/N5 ACS PERFORMANCE
9 47 Andrei MITRASCA Seat Ibiza A/A3 Autoblic
10 51 Sandor NEMETH Porche 911 GT2 H/H5 Auto Crono
11 66 Ion NICOLAE VW Golf 2 H/H4 Rally Dream Team
12 75 Lucian RADUT Ford Cosworth H/H5 Rally Dream Team
13 76 Sorin GHISOI Seat Ibiza Cupra TDI A/A3 Auto Crono
14 83 Andrei SERBAN Renault Megane H/H3 Autoblic
15 88 Ciprian CIOBOTARU Mitshubishi Lancer EVO 6,5 A/A5 Rally Dream Team
16 89 Dragos TRIFONESCU VW Golf H/H3 Autocorex TG Jiu
17 99 Sorin ILIESCU Mitshubishi Lancer EVO 9 N/N5 Rally Dream Team
18 111 Victor BALDESCU Mitshubishi Lancer EVO H/H5 Autosolution
19 411 Oana OBADESCU Mitshubishi Lancer EVO 9 N/N5 Autosolution
20 412 Alexandru MATEI Renault 21 H/H3 Bastion Motorsport
21 413 Ciprian LUPULESCU VW Golf H/H3 Bastion Motorsport
22 Alecs ROIBAN Toyota Corolla H/H3 Bastion Motorsport
23 440 Daniel – Lucian CHISS Dacia Logan N/N2 Sprint Club Mioveni
24 483 Florin Nicolae ROSCA WV Golf 2 H/H3 Auto Crono

Bettina Jigmond – UCM Sport

Ploaia, principalul adversar în lupta pentru terminarea primei zile a Red Bull Romaniacs 2010

Graham Jarvis, Chris Birch și Andreas Lettenbichler au fost cei mai rapizi piloți de la clasa PRO, în prima zi din munți a celei de a șaptea ediții a Red Bull Romaniacs. Graham a avut nevoie de 7h și 25 de minute pentru a parcurge traseul de 186 de km îngreunat din cauza ploilor.

După ce a fost elementul principal la Prolog, ploaia nu a renunțat să influențeze modul în care au decurs ostilitățile în cel mai dificil raliu hard enduro al lumii și în prima zi din munți i-a făcut pe riderii de la clasa PRO să ajungă aproape de limită. Traseul extrem a fost îngreunat foarte mult din cauza ploilor căzute în ultimile zile și în noaptea precedentă, iar mai mult de 75% din piloții care au luat startul dimineață nu au reușit să parcurgă întregul traseu. Problemele provocate de ploaie au apărut chiar în prima parte a zilei, când după primul punct de alimentare riderii aveau de trecut printr-un râu. Primii piloți de la clasa PRO, inclusiv Mani Gyenes, au reușit să îl traverseze însă ulterior, hidrologii de la barajul Sadu au decis să dea drumul la o parte din apă, iar debitul râului a crescut mult prea mult pentru ca acesta să mai poată fi traversat de către concurenți. Apoi a urmat momentul critic pentru foarte mulți dintre piloți. Aproape de al doilea punct de alimentare al zilei, care a și coincis cu punctul se service, multora li s-a terminat carburantul. Motocicletele au consumat, în condițiile de vreme ploioasă, mult mai mult decât s-a estimat, și mai ales cei care au utilizat motociclete cu motor în doi timpi au fost nevoiți să își împingă motoarele. Unii dintre piloți, cum este și cazul riderului TipTil Team, Dani Oțil au achiziționat carburant de la localnicii din Rășinari.

Din cauza dificultății traseelor de la Red Bull Romaniacs există un timp maxim dat pentru parcurgerea lor. Astfel, dacă se consideră că un anumit sau anumiți rideri nu au cum să se încadreze în acest timp aceștia sunt îndrumați de la primul punct de control orar către drumul care îi duce cel mai repede în oraș. Această măsură este luată pentru a evita diversele incidente care ar putea apărea dacă piloții sunt prinși de noapte în pădure.

Ploaia a făcut în această primă zi din munți și prima victimă din rândul piloților de la clasa PRO. Taddy Blazusiak a alunecat pe o urcare și s-a accident la umăr fiindu-i imposibil să mai continuie acest raliu hard enduro. Polonezul se afla pe locul trei după Prolog și deși era la prima sa competiție, unde era nevoit să se orienteze după GPS, era unul din favoriții la victorie.

Luni 28 iunie, raliul părăsește pentru o noapte Sibiul, având în vedere că în această a doua zi în munți se va merge la Petroșani.

Clasa Trial și clasa PRO vor avea de parcurs – 183 de km, clasele Expert Single și Expert Team vor avea 164 de km, iar cei de la Hobby și Hobby Single 126 de km.

Vom reveni cu rezultatele primei zile în munți, când se vor cumula timpii tuturor celor care nu au parcurs întregul traseu.

Renatta Stepanov

Media Relations Red Bull Romaniacs 2010

credit foto: Mihai Stetcu, Pedrag Vukovic

Raliul Câmpulungului- unul dintre cele mai tehnice competiţii din ţară

Din motive tehnice fortuite, vă anunţăm că prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint Dunlop 2010 şi-a schimbat titulatura din Raliul Muscelului în Raliul Câmpulungului 2010.

În premieră, organizatorii au decis că la Raliul Câmpulungului nu se percep taxe de înscriere pentru echipaje!

În perioada 3-4 iulie 2010, la Câmpulung Muscel, se va desfăşura prima etapă a Campionatului Naţional de Rally Sprint al României. Competiţia de duminică, 4 iulie a.c., este organizată sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv în preambulul Zilelor Municipiului Câmpulung Muscel. Raliul Câmpulungului, organizat în zona comunei Lereşti este una din competiţiile cu cea mai îndelungată tradiţie în campionatul naţional automobilistic.

Raliul Câmpulungului este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai spectaculoase curse din Campionatul Naţional, anul acesta desfăşurându-se pe un traseu extrem de tehnic, de macadam, care va scoate în evidenţă abilităţile şoferilor cu adevărat talentaţi. Traseul, cu o lungime totală de 84 kilometri, din care 33,9 kilometri de Probe Speciale, are trei treceri, cu şase Probe Speciale. Piloţii vor concura pe un traseu din zona comunei Lereşti, judeţul Argeş, cu probele speciale de la Bughiţa şi Strâmtu. Spectatorii vor putea fi martorii unui spectacol total, mai ales pe specialele de la Strâmtu, acolo unde există şi un platou care permite o vizibilitate mai mare a traseului.   

Startul oficial al Raliului Câmpulungului se va da la ora 12.01, din Piaţa Primăriei Câmpulung, iar sosirea va fi la ora 16.49. La ora 18, piloţii îşi vor demonstra abilităţile tehnice pe un traseu extrem de spectaculos în centrul municipiului Câmpulung Muscel, la Rally Show.

Organizatorii Raliului Câmpulungului – Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, beneficiază de susţinerea partenerilor: Primăria Municipiului Câmpulung Muscel, Primăria Lereşti, Direcţia Judeţeană pentru Sport Argeş, SILDVB Berevoeşti, Carolex, Summer Trading, Magic Safe Security S.R.L. Piteşti şi Longocampo Club. Partener tehnic: Toyota România.

Ofiţer de presă
Mircea Sărărescu

Doua echipaje Napoca Rally Academy pe podiumul grupei A la Raliul Clujului Mobil 1 – Star Lubricants

  • Vlad Cosma la prima victorie in Citroen Racing Trophy si pe locul doi la grupa A
  • Danny Ungur pe a treia treapta a podimului grupei A si pe locul secund in cadrul Trofeului Citroen

             Echipajul Napoca Rally Academy, Vlad Cosma/Florin Dorca, a reusit la Cluj prima victorie in Citroen Racing Trophy, cei doi terminand raliul “de casa” si pe a doua treapta a grupei A. Mezinul Napoca Rally Academy a pornit ambitios, asa cum a promis, in Raliul Clujului terminand super-speciala de vineri cu al treilea timp al grupei, la doua secunde si jumatate de lider. Insa Vlad Cosma a reusit adevaratele performante pe probele de sambata. Tanarul pilot clujean stabileste cel mai bun timp atat pe prima, cat si pe a doua speciala, pierde ceva pe cea de-a treia, dar incheie prima bucla in postura, surprinzatoare pentru multi, de lider al grupei A. Totul s-a schimbat insa la a doua trecere pe proba speciala Tarnita, unde cauciucurile folosite de Vlad si Florin nu au facut fata cantitatii de apa de pe drum si cei doi pierd peste 25 de secunde dar si primul loc, pe care nu mai reusesc sa-l recupereze pana la finalul raliului. A fost cat pe  ce, dar, din pacate, singurele cauciucuri pe care Citroen le pune la dispozitie pentru asfalt ud nu au fost cele mai potrivite pentru ploaia torentiala de care am avut parte la a doua trecere pe proba Tarnita, unde n-am putut tine pasul cu Edwin Keleti si am pierdut destul de mult. In rest, am fost in ritm cu el, l-am si batut pe unele probe, dar, de data asta, el a fost din nou cel mai bun. Astea sunt cursele, poate la Sibiu va veni si randul nostru. Daca ne uitam la locurile obtinute de noi in acest sezon la grupa A: 5,4,3,2, putem spera sa urmeze 1! Ne multumeste si victoria in Citroen Racing Trophy, dar o victorie la grupa A ar fi fost mult mai importanta, a declarat Vlad dupa sosire.

            Cu o masina care nu dezvolta suficienta putere, Danny Ungur si Tony Avram, au tinut cu greu ritmul celorlalti concurenti, in special pe probele in urcare si, chiar daca pe probele in coborare “au fost acolo”, cei doi sunt nevoiti sa se multumeasca la finele Raliului Clujului Mobil 1 – Star Lubricants cu ultima treapta a podiumului grupei A si cu locul secund in Citroen Racing Trophy. Chiar acum vorbeam cu seful echipei de asistenta ca trebuie refacut motorul Citroen-ului. Pe proba speciala Tarnita, la coada lacului eram in zecime cu Vlad si la sase secunde in spatele lui Edwin. Pana sus la Marisel, ne-am distantat la 25 de secunde in urma lui Vlad si la peste un minut in urma lui Keleti. Pe proba speciala Rasca,  la vale, la prima trecere am terminat la mai putin de trei secunde distanta de Vlad si la peste 4 secunde in fata lui Edy, iar la a doua trecere i-am batut pe amandoi. A fost, deci, clar o diferenta de putere si trebuie sa facem ceva in acest sens. Am facut si o pana pe prima trecere pe Tarnita, dar asta nu cred ca a influentat deicisv rezultatul. Ar fi trebui si sa taiem profilul cauciucurilor, dar nu am crezut ca o sa ploua chiar asa. In cele din urma am stiut insa sa gestionam toate problemele si sa ajungem la sosire cu masina intreaga, orice punct este extrem de important. In concluzie, sunt multumit, vreau sa-l felicit pe Tony, a dictat fara greseala si ma felicit si pe mine, am avut o dictare perfecta. Il felicit pe Edwin, a mers foarte tare, il felicit pe Vlad si ii felicit pe toti cei care au terminat acest raliu extrem de dificil din cauza conditiilor de aderenta. Toti am avut, cred, momente cand am fost pe punctul sa sarim in decor. Acum abia asteptam sa rulam pe macadam, a spus Danny in parcul de service de la finalul Raliului Clujului Mobil 1 – Star Lubricants.

Andi Hutanu – ofiter de presa Napoca Rally Academy

Credit foto: rallyphoto.ro

La ora 14.00 se dă startul Prologului Red Bull Romaniacs

Cel mai dificil raliu hard enduro al lumii este gata de start. Astăzi, 26 iunie, ora 14.00 pe B-dul Coposu din Sibiu vor răsuna motoarele celor mai buni piloți de hard enduro din lume. Pentru ei s-au adus în centru Sibiului 52 de tone de piatră, peste 20 metri cubi de lemne, câteva sute de cauciucuri, sau așa cum le spun cei de la Crazy Bike (clubul care a ajutat la crearea traseului pentru Prolog – conceput de Andy Fazekas) ingredientele pentru un show extrem.

Prologul Red Bull Romaniacs are rolul de a stabili ordinea de start în prima zi din munți și la el ajung doar cei mai rapizi 16 rideri din calificările fiecărei clase. Primii care trec prin focul calificărilor sunt riderii de la cele două clase Hobby (Single și Team) care vor lua startul la ora 09:00. Aceștia vor fi urmați de piloții claselor Expert Single și Expert Team urmând ca cei de la Trial și cei de la clasa PRO să închidă sesiunea de calificări.

Taddy Blazusiak, plonezul considerat a fi cel mai bun pilot de enduro extrem din lume, a recunoscut, după antrenamentele efectuate în această seară pe traseul amenajat în centrul Sibiului, că va face show la Prologul programat la ora 14:00. Ca și în calificări primii care vor intra pe traseu la Prolog sunt cei de la clasele Hobby, urmând ca piloții de la clasa PRO, unde evoluează cei mai buni rideri din competiție să intre ultimii în scenă. La această categorie, unul din riderii de la care se așteaptă o clasare pe podium la Prolog este Chris Birch. Neozeelandezul a încheiat raliul anul trecut pe locul 2 și este unul din favoriții acestei ediții.

Mani Gyenes, singurul rider care a avut curajul să participe la toate cele șapte ediții ale Red Bull Romaniacs (în acest an se desfășoară cea de a șaptea) și câștigător a două din edițiile precedente (2005 și 2006 la clasa Expert alături de Laszlo Olah) concurează și el în acest an la clasa PRO. Obiectivul său este să termine raliul pentru că această ediție se anunță a fi una extrem de dificilă și mult îngreunată din cauza condițiilor meteo. Ploile torențiale amenință traseul Red Bull Romaniacs, zilele din munții fiind privite mai ales de piloții de la clasa PRO ca adevărate „zile de chin”.

După Prologul de astăzi, raliul va continua duminică cu prima zi în munți, iar după o incursiune în Petroșani, programată pentru luni, raliul va reveni marți în Sibiu urmând ca finișul să fie consemnat pe 30 iunie în Piața Mică din orașul supranumit și orașul enduroului extrem.

Cifre Red Bull Romaniacs 2010

1.        Concurenți care iau startul la sesiunea de calificări pentru Prolog: 165

2.        Piloți din 33 de țări

3.        Clasa PRO (clasa cu cel mai dificil traseu) – 19 piloți

4.        Clasa Expert Single – 38 de piloți

5.        Clasa Expert Team – 24 de piloți (12 echipe)

6.        Clasa Hobby Single – 52 de piloți

7.        Clasa Hobby Team – 28 de piloți

8.        Clasa Trial – 4 piloți

9.        52 tone de piatră aduse pentru traseul de la Prolog

Mai jos este disponibilă lista de start a Red Bull Romaniacs 2010.

START LIST Red Bull Romaniacs 2010

Live Tracking

Fanii pot să își urmărească favoriții accesând începând cu prima zi în munți (duminică 27 iunie) www.redbullromaniacs.com. Pe site va fi disponibilă opțiunea live tracking, unde introducând numărul pilotului favorit fanii vor putea vedea unde se află acesta pe traseu.

Renatta Stepanov

Media Relations Red Bull Romaniacs 2010

Concurs MotecX Power la Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants 2010

Partenerii Raliului Clujului Mobil 1 Star Lubricants 2010 MotecX Power si Autorally multumesc tuturor celor care au participat la concursul in urma caruia trei norocosi vor intra, la finalul competitiei, in posesia a cate unui pachet MotecX Power – tratament motor + tratament combustibil. Pana ieri la ora 15:00, 26 de persoane au tinut sa demonstreze ca sunt fani ai raliurilor si au trimis pronosticurile lor pe adresa [email protected], incercand sa anticipeze cine va reusi cel mai bun timp in clasamentul general FIA si in clasamentul Citroen Racing Trophy pe Proba Speciala MotecX – Tarnita 2 din cadrul Raliului Clujului Mobil 1 Star Lubricants 2010, a patra etapa a Campionatului National de Raliuri, care sa va desfasura in perioada 25 – 26 iunie 2010.

Cei care au dat pronosticuri corecte pentru ambele clasamente vor participa la tragerea la sorti pentru castigarea premiilor. Se acorda trei pachete Motecx Power – tratament motor + tratament combustibil. Tragerea la sorti si inmanarea premiilor vor avea loc in data de sambata 26.06.2010, la finalul Raliului Clujului Mobil 1 Star Lubricants 2010, la cortul MotecX situat in Piata Unirii din Cluj Napoca. Va reamintim ca rezultatele care se iau in calcul pentru a valida raspunsurile corecte sunt cele oficiale publicate de catre organizator dupa incheierea probei. Despre MotecX Power Este un tratament molecular, profesional, folosit pentru a curata eficient si rapid a tuturor partilor cu depuneri, pentru a mentine curat si pentru a proteja intreg sistemul de alimentare si circuit lubrifiere motor, atat pe motorina, cat si pe benzina si GPL. Proprietati ale produselor noastre: reduc consumul de combustibil, reduc noxele emise, reechilibreaza compresiile, creste randamentul motorului, intarzie uzura motorului! Trebuie retinut ca nu contine: teflon, silicon, acetona, Pb, metale, fosfor, halogeni.

Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants, editia 2010, se desfasoara sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, cu ajutorul: Consiliului Judetean Cluj si al Primariei si Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, precum si al Directiei Judetene de Sport Cluj; Mobil 1 prin Star Lubricants – sponsor principal, Banca Transilvania, Compexit, Topcar, Polus Center Cluj, MotecX Power, Tetarom, S.C. de Constructii Napoca S.A. – sponsori.

La buna desfasurare a raliului isi aduc aportul partenerii tehnici: Autoworld – dealer Volkswagen, PMA Invest, A-Car, Kopiernicus, Delroti, A&M Graphis, Coca-Cola, Ciuc Premium, Bosch, Best Western Topaz si Diesel Club.

Parteneri: Inspectoratul Judetean de Politie Cluj, Agentia Nationala Antidrog, SMURD Cluj, CERT.

Partenerii de imagine sunt BoomAdvertising, 4Media, Pablo si Hostvision, iar promovarea evenimentului este asigurata de TVR 3, TVR Cluj, Pro TV, TeleEuropaNova, Pro FM, Radio Guerilla, Radio Cluj, Autoshow, AutoBusiness, 24-FUN, Monitorul de Cluj, Faclia, Autorally.ro, Rallymax.ro, Prorally.ro, RallyMagazin.ro, On-Board.ro, MotorsportNews.ro, Rallyphoto.ro, Rallyfanatic.hu.

Lista pilotilor inscrisi la Resita

Clubul Sportiv UCM Resita va organiza pe cunoscutul traseu de pe Valea Domanului CUPA RESITA 2010 la viteza in coasta, in zilele de 2 si 4 iulie 2010, eveniment derulat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv. Etapele V si VI din cadrul Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop 2010 se vor desfasura vineri -2 iulie si duminica – 4 iulie 2010. Circulatia rutiera va fi inchisa pe traseul de pe DN 58 – Valea Domanului intre km 44 si km 49, vineri intre orele 8:30 – 18:00 si duminica intre 7:30 – 18:00.

Va prezentam lista pilotilor inscrisi pana astazi 24.06.2010 pentru etapele a V-a si a VI-a din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop.

Nr.Crt Nr.Conc Pilot Automobil Gr/Cl Club Sportiv
1

3

Lucien HORA

Lola F 3000 D

UCM Sport

2

7

Christian NISTORAN

Mitshubishi Lancer EVO6

N/N5

UCM Sport

3

26

Mihai CAMPEANU Mitshubishi A/A5 V.B. Motorsport

4

29

Dragos LELUTIU Honda Civic N/N2 Performance

5

34

Viorel BUNCILA VW Scciroco H/H2 Ora H

6

37

Dan Anton LUNCAN Subaru Impreza STI N/N5 ACS PERFORMANCE

7

51

Sandor NEMETH Porche 911 GT2 H/H5 Auto Crono

8

76

Sorin GHISOI Seat Ibiza Cupra TDI A/A3 Auto Crono

9

83

Andrei SERBAN Renault Megane H/H3 Autoblic

10

89

Dragos TRIFONESCU VW Golf H/H3 Autocorex TG Jiu

11

111

Victor BALDESCU Mitshubishi Lancer EVO H/H5 Autosolution

12

411

Oana OBADESCU Mitshubishi Lancer EVO 9 N/N5 Autosolution

13

412

Alexandru MATEI Renault 21 H/H3 Bastion Motorsport

14

413

Ciprian LUPULESCU VW Golf H/H3 Bastion Motorsport

15

  Alecs ROIBAN Toyota Corolla H/H3 Bastion Motorsport

16

483

Florin Nicolae ROSCA WV Golf 2 H/H3 Auto Crono

Ultima etapa pe asfalt pentru pilotii din Citroën Racing Trophy Romania

Alex Filip, Vlad Cosma, Danny Ungur si Mihai Lacatus sunt singurii piloti inscrisi in Citroën Racing Trophy Romania care vor lua startul la Raliul Clujului. De la etapa a patra din Campionatul National de Raliuri va lipsi Nistor Duval, nerefacut inca dupa accidentul din Raliul Targu Mures.

Dupa ce au castigat 8.300 Euro la Raliul Targu Mures, pilotii din Citroën  Racing Trophy Romania sunt pregatiti pentru ultima etapa de asfalt din 2010. Toti cu exceptia lui Nistor Duval. „Accidentul de la Targu Mures a fost unul mult mai grav decat a parut la prima vedere. Am crezut ca pot lua startul in Raliul Clujului, dar medicii mi-au interzis acest lucru. Acum ma simt mult mai bine, dar totusi nu pot rezista un raliu intreg in masina. Profit de aceasta pauza pentru a ma pregati cat mai bine pentru Raliul Sibiului, prima etapa pe macadam din 2010”, a spus Nistor Duval. 

In schimb, Alex Filip, Danny Ungur, Vlad Cosma si Mihai Lacatus sunt pregatiti pentru lupta de la grupa A pe specialele de asfalt din jurul orasului Cluj Napoca. Programat in acest sfarsit de saptamana, Raliul Clujului, etapa a 4-a din Campionatul National de Raliuri, este inclus si in programul Citroën Racing Trophy Romania. Si la aceasta etapa pilotii inscrisi in acest trofeu se vor lupta pentru premii in valoare totala de 15.300 Euro, un record in competitia nationala. „Dupa primele trei etape ale sezonului suntem pe primul loc intre pilotii care concureaza in Citroën  Racing Trophy Romania. Ne-am fi dorit sa ne implicam mai mult si in lupta pentru titlul de la grupa A, dar deocamdata nu se poate. Anul trecut am castigat la Cluj si voi face tot posibilul pentru a repeta acel succes si in 2010”, a spus Alex Filip, cel mai bine clasat pilot din Citroën Racing Trophy Romania.

Atat pentru Danny Ungur, cat si pentru Vlad Cosma si Mihai Lacatus, Raliul Clujului este cursa de casa. „La Targu Mures nu am reusit un rezultat bun, dar am obtinut puncte importante. La Cluj ne propunem, bineinteles, victoria la grupa A si in Citroën Racing Trophy. Vom incerca sa ne facem o strategie corecta, pentru ca nu este timp de asteptat intr-un raliu, practic, de o zi”, a spus Danny Ungur. 

Cu o lungime totala a probelor speciale de 110 kilometri, Raliul Clujului este o provocare si pentru Vald Cosma. „La recunoasteri o sa ne notam cu atentie toate bordurile de la superspeciala. Venim dupa un rezultat bun, am obtinut un podium la Targu Mures, dar, din pacate, evolutia noastra nu a fost nici acolo asa cum ar fi trebuit sa fie. De aceasta data nu o pana a fost de vina ci pilotul. Tocmai de aceea suntem foarte ambitiosi acum si vrem, aici la Cluj, o victorie la grupa A”, a spus si Vlad Cosma, care a adunat 11 puncte in clasamentul din Citroën Racing Trophy unde ocupa pozitia a treia. 

Etapa de la Cluj este a doua pentru Mihai Lacatus in Citroën Racing Trophy Romania. Dupa cursa de acomodare de la Targu Mures, pilotul clujean isi doreste sa urce cat mai sus in clasamentul grupei A. „Experienta mea la volanul unui Citroën C2 R2 nu este foarte mare, dar, tinand cont ca acum evoluez acasa, voi incerca sa obtin o clasare cat mai buna la grupa A. Premiile puse in joc in acest trofeu sunt extrem de interesante si ma motiveaza suplimentar in incercarea de a termina pe un loc cat mai bun la aceasta grupa”, a spus Mihai Lacatus, ultimul pilot care s-a inscris in Citroën Racing Trophy Romania.

Raliul Clujului, programat in acest sfarsit de saptamana, are o lungime totala de 282,9 kilometri dintre care 108 kilometri impartiti in 8 probe speciale. Urmatoarele etape incluse in Citroën Racing Trophy Romania  sunt: Raliul Sibiului (16-18 iulie), Raliul Tara Barsei (27-29 august), Raliul Aradului (17-19 septembrie), Raliul Iasiului (8-10 octombrie) si Sibiu Rally Show (noiembrie).

Laura ANTONOV

CITROËN ROMANIA

Mesajul echipei Jack Daniel’s Rally Team „Condu responsabil: nu bea la volan!” ajunge la Cluj

Edwin Keleti si Catalin Berari: „suntem clujeni si la noi acasa vrem sa invingem!”

La raliul Clujului (25-27 iunie) pilotii Jack Daniel’s Rally Team sunt hotarati sa castige la toate grupele la care participa. Cu atat mai mult cu cat doi dintre ei sunt clujeni.

Edwin Keleti: „Clujean fiind, imi face o deosebita placere sa concurez acasa, mai ales ca acest raliu a fost castigat de 2 ori de mentorul meu, Mihai Muresan. Impreuna cu Victor, vrem sa ne razbunam greseala facuta de mine anul trecut la Cluj si care ne-a costat victoria cu doar cateva secunde. Vom aduce fanilor si prietenilor clujeni mesajul nostru, ca membri ai echipei Jack Daniel’s Rally Team: condu responsabil, nu bea la volan!”

Edwin Keleti si Victor Ponta sunt sustinuti in sezonul 2010 de catre Jack Daniel’s, Renault Romania, Pirelli Romania, Colgate-Palmolive (Romania) prin Mennen Speed Stick, autovit.ro, Rin Grand Hotel si vopselele auto Ixell.

Catalin Berari: “Sunt la mine acasa si imi doresc mult sa fim pe locul 1. Avem foarte multi sustinatori, fiind clujeni si eu, si Edwin. Intreaga echipa Jack Daniel’s Rally Team  va fi ca acasa si prin tot ceea ce facem vom arata clujenilor cat de responsabili suntem.”

Titi Aur: „ Asteptam cu nerabdare macadamul, Clujul fiind ultima etapa de asfalt. Sper sa facem si aici un rezultat bun, mai ales ca la Targu Mures ne-am revenit si de la o etapa la alta rezultatele sunt tot mai bune.”  

Levente Csegzy: “Si eu si Gergo vom face tot posibilul sa fim pe podium. Tintim locul 1 si stim ca raliul Clujului este un raliu foarte frumos, iar oamenii extrem de primitori. Cunoastem cat de cat configuratia traseului si impreuna cu colegii de la Jack Daniel’s Rally Team speram sa aducem noi puncte importante echipei, acum, la mjlocul sezonului.”

Gergo Szabo si Levente Csegzy sunt sustinuti in sezonul 2010 de catre Jack Daniel’s, , Boccardo Entreprise, Iony Piese Auto Sibiu, Wayteq, B.box, Cosmote, Nike, Julius Meinl.

Dupa 3 etape din campionat, Jack Daniel’s Rally Team conduce cu 198 de puncte in clasamentul pe echipe

Edwin Keleti si Victor Ponta conduc in clasamentul grupei A, cu 75 de puncte si 3 victorii. La grupa N Gergo Szabo si Levente Csegzy, castigatori pe Transfagarasan si situati pe locul 2 la Targu Mures, au acumulat 43 de puncte  si sunt pe locul 2 in clasamentul general.

De asemenea, tot la grupa N, Titi Aur si Karoly Borbely, se afla acum pe locul  7, echipajul evoluand din ce in ce mai bine si acumuland noi puncte in clasamentul general. La grupa K , Catalin Berari si Mihai Sandu sunt pe locul 2, dupa abandonul de la Targu Mures.

Mihai Leu, Team Manager: “De 3 etape Jack Daniel’s Rally Team urca pe podium, iar pilotii au rezultate foarte bune. Asa ca pentru Cluj ne pregatim de noi victorii. Colegii mei aduc si clujenilor mesajul de responsabilitate la volan. Pentru toti iubitorii de raliuri, dar si pentru toti cei care se afla in trafic noi spunem: “Condu responsabil: nu bea la volan!”

Jack Daniel’s Rally Team aduce in 2010 mesajul sau de responsanbilitate, cu urmatoarele echipaje: Edwin Keleti si Victor Ponta  pe Renault Clio R3 Maxi Evo la grupa A, Catalin Berari, copilot Mihai Sandu, pe Mitsubishi Lancer Evo 10 la grupa K,  Gergo Szabo si Levente Csegzy pe Mitsubishi Lancer EVO 9 si Titi Aur si Karoly Borbely, tot pe Mitsubishi Lancer EVO 9 la grupa N.

Despre Brown Forman:

Cu mai mult de 4000 de angajati in intreaga lume, Brown Forman face parte din topul 10 al celor mai mari companii de bauturi spirtoase si vinuri la nivel mondial. In Romania, Brown Forman distribuie Jack Daniel’s, vodca Finlandia, Southern Comfort, tequila Herradura, El Jimador, lichiorul Chambord si bourbon-ul Woodford Reserve.

Agentia DRAFTFCB

Ana-Maria Pascaru

Senior PR&Events Manager