All posts by Motorsportnews Team

Nasser Al-Attiyah conduce Dakar 2015 inaintea ultimei etape

Orlando Terranova (Argentina) şi Bernardo Graue (Argentina) au sărbătorit încă o victorie de etapă, cea de-a patra a echipajului la ediţia din acest an a competiţiei.

Orlando Terranova

 

Echipajul rus Vladimir Vasilyev – Konstantin Zhiltsov a încheiat pe locul al doilea. Cei doi au completat a cincea dublă reuşită de MINI în Raliul Dakar din acest an şi au urcat încă un loc în clasamentul general, până pe poziţia a cincea. Până acum, modelele MINI ALL4 Racing au triumfat în 11 dintre cele 12 etape desfăşurate. Patru maşini MINI ALL4 Racing se află momentan în Top 5 din clasamentul general.

 

Nasser Al-Attiyah (Qatar) şi navigatorul său Mathieu Baumel (Franţa) au încheiat ziua pe locul al patrulea şi şi-au mărit avansul în ierarhia generală. Acum, cei doi au un avantaj de 35 de minute şi 39 de secunde faţă de cei mai apropiaţi adversari.

Nasser Al Attiyah

Vineri, traseul Raliului Dakar a dus concurenţii de la Termas de Rio Hondo (Argentina) la Rosario (Argentina). Piloţii au avut de parcurs o probă specială de 298 de kilometri, foarte rapidă, care s-a desfăşurat pe drumuri virajate de macadam, deseori mărginite de tufişuri şi copaci. Piloţii au trebuit să fie foarte atenţi astfel încât să nu fie victimele unor accidente în penultima etapă a Raliului Dakar 2015.

 AUTO - DAKAR 2015 PART 2

Krzysztof Holowczyc (Polonia) şi Xavier Panseri (Franţa) au ocupat locul al optulea în etapa de vineri şi se menţin pe treapta a treia a podiumului provizoriu. Echipajul olandez Erik van Loon – Wouter Rosegaar a continuat să arate un ritm foarte bun. Batavii se află pe locul al patrulea în clasamentul general, o poziţie înaintea tandemului Vasilyev – Zhiltsov, cu o singură etapă rămasă în program.

307 HOLOWCZYC Krzysztof (Pol) PANSERI Xavier (Fra) Mini action during the Dakar 2015 Argentina Bolivia Chile, Stage 12 /  Etape 12, Termas de Rio Hondo to Rosario on January 16th 2015 at Termas de Rio Hondo, Argentina. Photo Frederic Le Floch / DPPI

 

Sâmbătă, Dakarul se va îndrepta spre Buenos Aires (Argentina), unde echipajele vor trece linia de sosire după mai bine de 9.000 de kilometri prin America de Sud. Ultima etapă va fi cea mai scurtă din programul Raliul Dakar. Piloţii vor trebui să se concentreze de-a lungul altor 174 de kilometri, înainte de a ajuns la finalul celei mai dificile provocări din motorsport.

 

Clasament general după etapa 12 (Top 5)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI) 40h18:30
2. De Villiers – Von Zitzewitz (Toyota) 40h54:09
3. Holowczyc – Panseri (MINI) 41h50:21
4. Van Loon – Rosegaar (MINI) 43h20:04
5. Vasilyev – Zhiltsov (MINI) 43h30:49

 

Ce urmează…
Ziua a 14-a (17 ianuarie 2015)
Start/sosire: Rosario – Buenos Aires (etapa 13)
Distanţă totală: 393 km, probă specială: 174 km, traseu de legătură: 219 km

Mani Gyenes conduce clasa Maraton cu doar doua etapa ramase pana la finalul Dakar 2015

Joi, 15 ianuarie, s-a concurat în cea de a 11-a etapă a Raliul Dakar, provocarea supremă din sporturile cu motor, iar motocicliștii au luat startul în a doua parte a maratonului (fără asistență tehnică). Etapa Cachi – Termas de Rio Hondo a avut o probă specială de 357 km, iar Emanuel Gyenes a stabilit al 16-lea timp pe probă.

 

Când s-a plecat miercuri din Chile, motocicliștii au pornit într-o etapă în care nu aveau să beneficieze de asistență tehnică, iar după popasul din bivuacul de la Cachi maratonul a continuat joi când s-a ajuns la Termas de Rio Hondo. După ce au dormit toți într-o sală de sport și au încercat să își usuce echipamentul udat de furtuna care i-a prins pe mulți în porțiunea de legătură dintre proba specială și bivuac, riderii au pornit în speciala a 11. Proba a fost una cu porțiuni rapide, s-a trecut printr-un canion și a predominat solul dur cu foarte multă piatră.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team: ”După furtuna din noaptea precedentă am avut noroc că nu a fost multă apă pe probă. În prima parte a fost rapidă, însă după zona de neutralizare au urmat multe porțiuni tehnice. Acolo am mărit ritmul pentru că am văzut că Thomas Berglund era aproape și eu trebuia să mă distanțez în clasamentul general. Mai avem încă două etape până la finișul de la Buenos Aires.

Mani Gyenes Dakar 2015 PS11

Deși mai sunt doar două etape până la finișul ediției din 2015, la Dakar nu este timp de respiro, așa că mai sunt încă 1417 km de parcurs, iar din aceștia 472 sunt incluși în probele speciale.

 

Etapa de vineri, 16 ianuarie, este una care însumează 1042 de km și va duce riderii de la Termas de Rio Hondo la Rosario. Mai precis 298 km de probă specială și 726 km de legătură.

 

Clasament PS 11 – 357 km:

  1. Ivan Jakes – 3h27min08sec
    …………………………………………………..
    16. Emanuel Gyenes – 3h38min32sec
    ……………………………………………..

 

Clasament general clasa Maraton după 11 din 13 PS:

1. Emanuel Gyenes – 48h05min33sec

2. Thomas Berglund – +9min58sec
3. Jurgen Van Den Goorbergh – +3h56min03sec
……………………………………………………………………….

 

Clasament general după 11 din 13 PS:

  1. Marc Coma– 41h43min03sec
  2. Paulo Goncalves +21min12sec
  3. Toby Price +31min43sec

…………………………………………………..
21. Emanuel Gyenes –  +6h22min30sec
……………………………………………..

Nasser Al Attiyah isi consolideaza pozitia fruntasa in Dakar 2015

Tandemul de succes, Al-Attiyah/ Baumel, a câştigat etapa a zecea din cea mai dificilă competiţie rally-raid din lume şi şi-a extins avansul în clasamentul general. După cea de-a patra victorie de etapă din această ediţie a Dakarului, cei doi sunt urmaţi de echipajul Giniel de Villiers – Dirk von Zitzewitz (Toyota) la 28 de minute şi 22 de secunde.

Nasser

Orlando Terranova (Argentina) – Bernardo Graue (Argentina) a completat dubla MINI, după ce a încheiat la 1’35” în urma echipajului Al-Attiyah – Baumel. Krzysztof Holowczyc (Polonia) şi Xavier Panseri (Franţa) au fost pe locul al şaptelea în etapa de miercuri, ceea ce îi menţine pe poziţia a patra a clasamentului general.

AUTO - DAKAR 2015 PART 2

Olandezii Erik van Loon – Wouter Rosegaar au terminat ziua pe locul al 11-lea, ratând de puţin o clasare în Top 10. Cu toate acestea, batavii se menţin pe locul al cincilea la general. Pe de altă parte, Joan “Nani” Roma (Spania) şi Michel Périn (Franţa) au avut parte de o zi dificilă. Câştigătorii Dakarului 2014 au fost obligaţi să se retragă din competiţie ca urmare a unui accident suferit la kilometrul 193 al etapei.

AUTO - DAKAR 2015 PART 2

Miercuri, echipajele au avut de trecut o nouă etapă cu multe dificultăţi în drumul lor de la Calama (Chile) la Salta (Argentina). Drumurile rapide de macadam, aflate la altitudine de peste 4.000 de metri, au fost o provocare majoră atât pentru motoare, cât şi pentru piloţi.

 

Aerul rarefiat a avut o mare influenţă asupra condiţiei fizice a piloţilor, dar şi a puterii motorului. Cu toate acestea, MINI ALL4 Racing a dovedit şi de această dată că este o maşină fiabilă şi puternică în condiţii extreme.

Van Loon

Etapa a 11-a, de joi, se va desfăşura la o altitudine maximă de 1500 de metri. Cu o lungime de doar 194 de kilometri, proba specială din cadrul etapei va duce caravana de la Salta la Termas de Rio Hondo şi va consta din tronsoane foarte rapide, deseori aliniate printre copaci. Şi de această dată, atenţia piloţilor va fi pusă la încercare.

 

Clasament general după etapa 10 (Top 5)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI) 35h19:37
2. De Villiers – Von Zitzewitz (Toyota) 35h47:59
3. Al Rajhi – Gottschalk (Toyota) 36h02:45
4. Holowczyc – Panseri (MINI) 36h43:19
5. Van Loon – Rosegaar (MINI) 38h10:50

 

Ce urmează…
Ziua a 12-a (15 ianuarie 2015)
Start/sosire: Salta – Termas de Rio Hondo (etapa 11)
Distanţă totală: 524 km, probă specială: 194 km, traseu de legătură: 326 km

Prima victorie de etapa a lui Nani Roma in Dakar 2015, Mani Gyenes pe locul 24

Joan “Nani” Roma şi navigatorul Michel Périn, câştigătorii competiţiei în 2014, au obţinut victoria în etapa a noua a Raliului Dakar, primul lor succes la ediţia din acest an. Echipajul Roma/Périn, care anterior a obţinut două clasări pe podium şi alte cinci în Top 10 după un start dificil de raliu, şi-a demonstrat aptitudinile de navigaţie pe parcursul etapei cu o lungime de 451 de kilometri şi a încheiat cu un avans de 6’27” faţă de restul plutonului.

Nani Roma

A fost un podium monopolizat integral de MINI în cea de-a 11-a zi a Dakarului: Nasser Al-Attiyah (Qatar) – Mathieu Baumel (Franţa) a reuşit al doilea timp de marţi, iar echipajul rus Vladimir Vasilyev – Konstantin Zhiltsov, aflat la comenzile unui alt MINI ALL4 Racing, a urmat pe locul al treilea. Al-Attiyah şi Baumel şi-au extins avansul în ierarhia generală a competiţiei cu aproximativ 16 minute. Acum, cei doi se află la adăpostul celor 23 de minute şi 58 de secunde care îi separă de cei mai apropiaţi rivali, Giniel de Villiers – Dirk von Zitzewitz (Toyota), care au fost la aproape 22 de minute la finalul etapei de marţi.

Nasser Al Attiyah

În etapa a noua, care a dus concurenţii de la Iquique (Chile) la Calama (Chile), piloţii s-au confruntat din nou cu dune înalte şi foarte dificile. Apoi, ei au avut de parcurs drumuri montane foarte denivelate, cu macadam dur şi multe gropi. Terenul înşelător a supus anvelopele la un test serios. Astfel, multe echipaje au fost obligate să-şi schimbe roţile pe parcursul zilei.

 

După parcurgerea ultimelor dune din deșertul Atacama, Emanuel Gyenes ocupă locul 24 în clasamentul general și este pe doi la clasa Maraton.

Mani Gyenes Dakar 2015

Etapa cu numărul nouă din această ediție a Dakar-ului nu a fost una de loc ușoară pentru riderul sătmărean, Mani pierzând foarte mult timp din pricina unei greșeli de navigație.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:A fost o specială foarte lungă de 450 de km. Am avut dune și multă piatră, dar a fost dificil și la capitolul navigație. La un moment dat nu găseam un WP (punct de trecere ce trebuie marcat obligatoriu de GPS – în acel loc se ajunge după indicațiile din roadbook, iar când ești în raza lui GPS-ul îți înregistrează trecerea) și eram șase motociclete care ne chinuiam să marcăm acel punct. Dar acum totul e bine, sunt la finiș am mai terminat o etapă și motocicleta este în regulă. Miercuri revenim în Argentina și va fi iarăsi o zi foarte lungă cu traversarea Anzilor pe la 4.970 m altitudine.

Clasament PS 9 Moto – 450 km:

  1. Helder Rodrigues – 5h06min14sec
    …………………………………………………..
    24. Emanuel Gyenes – 6h39min40sec
    ……………………………………………..

 

Clasament general Moto după 9 din 13 PS:

  1. Marc Coma– 34h05min00sec
    …………………………………………………..
    24. Emanuel Gyenes –  +5h48min05sec
    ……………………………………………..

 

Astazi, Dakarul traverseaza din nou Anzii, în drum spre Argentina. Încă o dată, aerul va fi foarte rarefiat, pentru că maşinile ajung la altitudini de aproape 5.000 de metri pe traseul de la Calama (Chile) la Salta (Argentina). Etapa a zecea se va desfăşura pe drumuri aflate şi la 4.400 de metri deasupra nivelului mării, astfel că echipajele şi maşinile vor avea de trecut o provocare majoră.

AUTO - DAKAR 2015 PART 2

Clasament general Auto după etapa 9 (Top 5)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI) 31h29:38
2. De Villiers – Von Zitzewitz (Toyota) 31h53:36
3. Al Rajhi – Gottschalk (Toyota) 32h09:07
4. Holowczyc – Panseri (MINI) 32h47:19
5. Van Loon – Rosegaar (MINI) 33h31:24

 

Ce urmează…
Ziua a 11-a (14 ianuarie 2015)
Start/sosire: Calama – Salta (etapa 10)
Distanţă totală: 860 km, probă specială: 359 km, traseu de legătură: 501 km

Andy Priaulx revine in BTCC

Ultima apariţie a lui Priaulx în BTCC a fost în 2002 şi, cu ajutorul tradiţionalului partener IHG, abia aşteaptă să se întoarcă pe unele dintre circuitele sale favorite din Marea Britanie. Triplul campion mondial de turisme priveşte cu încredere spre un an 2015 aglomerat: pe lângă BTCC, el va concura în European Le Mans Series (ELMS) – ca pilot oficial BMW – alături de BMW Sports Trophy Team Marc VDS, dar va participa, cu Turner Motorsport, şi în patru curse de anduranţă din United SportsCar Championship (USCC), în America de Nord.

BMW Andy Priaulx BTCC

Trei întrebări pentru… Andy Priaulx

Nu ai mai pilotat în campionatul de turisme al Marii Britanii (BTCC) din 2002. Cum vezi această revenire?
Andy Priaulx:
Simt că mă întorc acasă. BTCC se află în perioada sa de vârf, iar faptul că am şansa de a reveni într-un BMW, cu susţinerea IHG, este un vis devenit realitate. Este şi mai îmbucurător faptul că mă regăsesc într-o echipă precum West Surrey Racing a lui Dick Bennetts – campioană en-titre cu BMW. Dick şi cu mine am vorbit mult de-a lungul anilor, iar el este un tip pe care l-am admirat mereu pentru că este foarte bun ca inginer şi director de echipă. Pentru întoarcerea într-un campionat atât de competitiv, a fost cea mai bună decizie să mă alătur acestei echipe. Ştiu că va fi multă presiune, pentru că sunt maşina şi echipa campioane, dar sunt mulţumim şi îmi propun să mă lupt pentru locurile fruntaşe.

BMW Andy Priaulx BTCC 2

Acest anunţ a venit la câteva zile după ştirea că vei participa la unele curse din America, alături de Turner Motorsport.
Priaulx:
Aceasta este o completare ideală a programului meu. Mi-a plăcut America în sezonul trecut şi mi s-a părut un pic ciudat să nu mă întorc după ce am învăţat toate circuitele, mai ales că am avut evoluţii bune acolo. Să revin în clasicele de anduranţă, începând cu cursa de 24 de ore de la Daytona, este o continuare firească pentru experienţa mea, mai ales că este cu un model BMW, ceea ce o face şi mai valoroasă. Este o altă echipă despre care ştiu multe şi admir ceea ce face Will Turner. Să concurez în America şi în Marea Britanie, cu două echipe câştigătoare, este ceva cu totul special.

BMW Andy Priaulx BTCC 1

Concurezi şi în Europa, în ELMS. Cum vezi programul acesta?
Priaulx:
Este un program care mi se pare foarte interesant, pentru că încep al 13-lea sezon ca pilot oficial BMW. Este important ca BMW Motorsport să fie competitiv în acest campionat, aşa că toţi suntem foarte concentraţi în dezvoltarea unui pachet competitiv. Este un privilegiu faptul că revin în Europa şi sunt implicat în singurul program oficial din afara DTM. Pentru mine este un program foarte important.

Noul NSX

Salonul Auto de la Detroit a reprezentat scena ideala pentru revenirea unui model care, la prima generatie, a reusit sa rescrie regulile in materie de performanta, uzabilitate si fiabilitate in sfera supermasinilor.

 Acura_NSX_ (3)

Lansat oficial ca model de serie sub brandul Acura, noua generatie NSX a fost dezvoltata pentru a oferi o noua experienta in materie de sportivitate, una axata pe ideea de a pune soferul in centrul unei experiente senzoriale de efect.

 

Ca si prima generatie a modelului NSX, recunoscuta pentru modul inovator de abordare a conceptului  de performanta, noul model se bazeaza pe solutii tehnice noi in industrie ce au ca punct central un sistem de propulsie hibrid. Montat central, noul propulsor bi-turbo pe benzina in configuratie V6 la unghi de 75 de grade are rolul principal in actul de propulsie si functioneaza in tandem cu trei motoare electrice pentru a produce peste 550 de CP.

 Acura_NSX_ (2)

Resursele motorului pe benzina sunt gestionate de o transmisie automata cu 9 trepte cu dublu ambreiaj ce utilizeaza un sistem automat de gestiune a turatiei la trecerea in treapta inferioara. Doua motoare electrice sunt plasate in partea din fata a masinii si sunt responsabile individual de propulsia pe cate o roata motoare, in timp ce al treilea motor electric este plasat intre motorul pe benzina si transmisie si ofera un plus de putere puntii spate.

 

Toate cele patru surse de putere functioneaza impreuna pentru a oferi cel mai avansat sistem de tractiune integrala disponibil la ora actuala in segmentul automobilelor de performanta, intitulat Super Handling All-Wheel Drive (SH-AWD). Configuratia suspensiei este una de tip independent fata/spate, fabricata integral din aluminiu, iar sistemul de franare dispune de discuri carbon-ceramice.

 

Respectand traditia predecesorului sau, care a fost primul model de serie din lume cu sasiu si caroserie confectionate exclusiv din aluminiu, noul NSX abordeaza o filozofie noua de constructie ce utilizeaza o combinatie dintre aluminiu, otel ultra-rezistent si alte materiale avansate pentru structura generala a sasiului si o podea realizata din fibra de carbon.

 Acura_NSX_ (1)

In acelasi timp, NSX marcheaza o premiera mondiala folosind o tehnologie noua de productie a elementelor de sasiu care combina flexibilitatea unui proces de turnare cu rezistenta unui material forjat, permitand inginerilor sa mentina o greutate totala scazuta.

 

Pozitionarea celor 4 motoare si strategia de scadere a greutatii prin folosirea materialelor si tehnicilor amintite ii ofera lui NSX cel mai jos centru de greutate din segmentul din care face parte. Aceasta caracteristica, impreuna cu livrarea imediata a puterii gratie ansamblului de propulsie hibrid si motricitatea asigurata de sistemul avansat de tractiune integrala, pune bazele unei experiente dinamice greu de egalat. Noul NSX dispune si de un sistem dinamic integrat capabil sa ii ofere soferului patru moduri distincte de functionare Quiet, Sport, Sport+ si Track cu setari specifice pentru raspunsul celor patru unitati de putere, transmisiei, suspensiei, sistemului de directie si efectului sonor al motorului cu aprindere interna.

 

Scopul nostru final a fost de a construi un nou NSX, unul care sa respecte mostenirea originalului si sa ofere o noua experienta a condusului, una in care fiecare componenta a masinii respecta cea mai inteligenta parte a masinii si anume soferul” a declarat Mike Accavitti, Vice-Presedinte Senior si GM Acura. 

 Acura NSX

Noul NSX va fi produs exclusiv la Performance Manufacturing Center in statul American Ohio si va fi comercializat pe piata europeana ca Honda NSX. Modelul concureaza deja cu succes in campionatul nipon de turisme Super GT, 2014 fiind primul sezon in care noul model si-a facut aparitia. 

Mani Gyenes a supraviețuit trecerii prin Salar de Uyuni

Etapa maraton (fără asistență tehnică) care i-a dus pe rideri în Bolivia și ulterior i-a readus în Chile a avut ieri o secțiune în care riderii s-au luptat ”să supraviețuiască”. Din pricina apei cu sare și a temperaturilor scăzute s-au înregistrat foarte multe abandonuri, însă Mani Gyenes a izbutit să iasă din Salar de Uyuni în pofida problemelor tehnice. La revenirea în Chile riderul sătmărean se află pe locul 25 în clasamentul general.

 Mani Gyenes

Luni, 12 ianuarie, a fost cea mai grea zi din această ediție a Raliului Dakar. Când s-au trezit dimineață în Uyuni, Bolivia, la o altitudine de 3.700 m, după o noapte în care a plouat foarte mult și în unele zone chiar a nins, majoritatea riderilor credeau că se va anula trecerea prin Salar de Uyuni. Totuși, chiar dacă în momentul când au ajuns la start temperatura aerului nu depășea 2 grade C, într-un final după două ore de așteptare s-a decis că se poate traversa salarul. Întinderea de sare era acoperită în întregime de apă și în multe zone aceasta depășea jumătate de metru. Din momentul startului prin acea apă plină cu sare totul a devenit o loterie, foarte mulți ne mai putând să termine cei peste 100 de km din pricina problemelor tehnice.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:A fost foarte greu în Salar de Uyuni din pricina apei și a sării. Am pierdut foarte mult timp pentru că după câteva zeci de km, motorul pur și simplu s-a oprit. Mai mulți rideri care au același model de motocicletă cu al meu, KTM 450 Rally Replica 2012, au fost nevoiți și ei să se oprească. Cred că am stat peste 20 de minute ca să aștept să se răcească motorul. Din pricina sării depuse pe radiator nu mai ajungea suficient aer la motor. Acum sunt în Iquique și astăzi pornim în ultima etapă din Atacama, apoi miercuri revenim în Argentina.  Îmi pare foarte rău că din pricina problemelor tehnice Marcel nu a mai ajuns în Chile, speram să urcăm amândoi pe podiumul de sosire din Buenos Aires.

 

Timpul pierdut în salar l-a costat pe Mani prima poziție la general la clasa Maraton, unde este acum pe locul doi, însă la finalul zilei s-a mulțumit să vadă că a ajuns pe locul 25 la general.

 

Astăzi se va merge prin Chile de la Iquique la Calama în speciala cu numărul nouă și vor fi parcurși ultimii kilometri de dune din deșertul Atacama. Speciala măsoară 450 de km și va fi dură pentru că mai mult de jumătate din distanță va fi parcursă pe o suprafață cu foarte multă piatră.

 

Clasament PS 8:

  1. Pablo Quintanilla – 2h56min19sec
    …………………………………………………..
    30. Emanuel Gyenes – 3h43min38sec
    ……………………………………………..

Clasament general după 8 din 13 PS:

  1. Marc Coma– 28h51min12sec
    …………………………………………………..
    25. Emanuel Gyenes –  +4h22min13sec
    ……………………………………………..

Mani Gyenes a preluat conducerea la clasa Maraton in Dakar 2015

Cea de a șaptea etapă din Raliul Dakar i-a dus pe rideri de pe coasta Oceanului Pacific (Iquique – Chile) până la 3.700 m altitudine în Uyuni, Bolivia. Etapa a măsurat în total 717 km, iar la finalul ei Mani Gyenes a devenit lider al clasei Maraton.

 Mani Gyenes sosire in Uyuni - Bolivia

Duminică 11 ianuarie, după ziua de odihnă de sâmbătă, riderii au pornit în cea de a doua parte a Dakar-ului. Treziți în jurul orei locale 4 am, concurenții au plecat din bivuacul de la Iquique la 5 dimineața pentru a parcurge peste 390 de km până la startul probei speciale. Au trecut granița din Chile în Bolivia și ulterior au pronit, de la o altitudine de 3.500 m, pe speciala care a măsurat 321 km. De altfel, altitudine a fost cuvântul de ordine în această specială toată desfășurându-se la peste 3.000 de metri altitudine. Traseul a fost presărat cu numeroase treceri prin râuri și multe capcane la capitolul navigație. Din pricina ploii traseul a devenit noroios și alunecos către finalul specialei. Această etapă cu finiș în Uyuni este una maraton, ceea ce înseamnă că riderii trebuie să își pregătească singuri motocicletele pentru ziua următoare; nu este permis accesul echipelor de asistență tehnică.

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:Mi-a fost greu să îmi găsesc ritmul astăzi. A fost o zi foarte lungă și este prima dată când concurez atât de mulți km la o altitudine de peste 3.000 de metri. Luni revenim în Chile și sper să îmi măresc avansul pe care îl am la clasa Maraton.

Mani Gyenes - Dakar 2015

După evoluția din speciala a șaptea riderul sătmărean a preluat conducerea la clasa Maraton (la această categorie nu este permisă schimbare motorului de-a lungul raliului, ceilalți rideri schimbându-l, în general, în ziua de odihnă) și se află pe locul 30 la general.

 

Pentru că și speciala de astăzi (Uyuni – Iquique 784 km) este una în care se va concura sute de km la peste 3.000 de metri altitudine, Mihaela Beldie, medic sportiv și fost copilot în WRC, a explicat cum se comportă organismul la toate aceste schimbări.

 

Mihaela Beldie:Luni va fi o etapă extrem de grea. Sunt deja multe zile de competiție în spate; pe lângă oboseala acumulată până în acest moment, lipsa de oxigen întâlnită la aceste altitudini este un factor de stres în plus. La o altitudine de 3.000 m volumul de aer conține cu aproximativ 30% mai puțin oxigen și sunt afectate toate funcțiile organismului. Respirația este îngreunată mult din cauza dioxidului de carbon acumulat din activitatea musculară, sistemul nervos are de suferit. Organismul are o capacitate incredibilă de adaptare și sunt convinsă că ei vor face față cu brio. Nu doar sportivii au de suferit, motoarele sunt private și ele de oxigen, iar asta va scadeă cu siguranță performanțele. Le țin pumnii lui Mani și lui Marcel și le doresc să treacă cu bine și peste această etapă.”

 

Dakar 2015 se va încheia sâmbătă, 17 ianuarie, la Buenos Aires, iar până atunci se va mai concura în încă cinci etape în afara celei de astăzi, luni 12 ianuarie.

 

Clasament PS 7 – 321 km Moto:
1. Paolo Goncalves – 3h56min00sec
…………………………………………………..
34. Emanuel Gyenes – 4h19min22sec
……………………………………………..
98. Marcel Butuza – 7h23min29sec
…………………………………………….

Clasament general clasa Maraton după 7 din 13 PS:

  1. Emanuel Gyenes – 29h29min47sec
    2. Thomas Berglund – +5min03sec
    3. Jurgen Van Den Goorbergh – +3h25min38sec
    ……………………………………………………………………….

 

Clasament general după 7 din 13 PS:

  1. Joan Barreda Bort – 25h40min48sec
    …………………………………………………..
    30. Emanuel Gyenes –  +3h49min59sec
    ……………………………………………..
    60. Marcel Butuza – +10h42sec55min
    …………………………………………….

Nasser Al-Attiyah isi consolideaza pozitia fruntasa in Dakar 2015

Echipajul Nasser Al-Attiyah şi navigatorul Mathieu Baumel aflat la comenzile unui MINI ALL4 Racing a reusit sa isi treaca in cont cea de-a treia victorie la editia Dakar 2015 in cea de-a sasea etapa a raliului. Al-Attiyah şi Baumel şi-au extins avantajul în clasamentul general al competiţiei şi acum sunt la 11 minute şi 12 secunde de cei mai apropiaţi rivali, echipajul De Villiers – Von Zitzewitz aflati la volanul unui automobil Toyota.

Nasser Al Attiyah 1

Etapa a şasea a fost una scurtă, dar plină de provocări. A fost caracterizată de două tipuri complet diferite de sol: prima parte a etapei s-a desfăşurat pe drumuri de macadam, spre finalul rundei trecându-se la un decor cu dune mari şi nisip foarte fin. Şi de această dată, navigaţia a stat la baza succesului.

Nasser Al Attiyah

Echipajul Joan “Nani” Roma (Spania) – Michel Périn (Franţa) a dovedit şi acum că deţine foarte bine secretele navigaţiei. Câştigătorii Raliului Dakar 2014 au recuperat mult în ultima parte a etapei de vineri, ocupând – la final – locul al treilea.

Nani Roma

Krzysztof Holowczyc (Polonia) şi Xavier Panseri (Franţa) continuă într-un ritm constant pe probele Dakarului din acest an. Cei doi şi-au apărat cu succes locul al patrulea din ierarhia generală. Erik van Loon (Olanda) – Wouter Rosegaar (Olanda), echipaj aflat la comenzile unui alt MINI ALL4 Racing, a fost şi el în Top 10, astfel că se menţine pe locul al şaselea la general.

MCH34541

Fără îndoială, week-endul va aduce cea mai mare provocare a acestei ediţii a Dakarului. Conform noului regulament, participanţii au de parcurs etapele-maraton – două etape consecutive fără sprijin tehnic din partea mecanicilor sau a inginerilor. Astfel, fiecărei maşini îi este permis să transporte trei roţi de rezervă. Piloţii vor trebui să aibă grijă de cauciucurile de pe maşinile lor. Categoric, etapele-maraton vor fi decisive pentru rezultatul final al Dakarului din acest an.

 

Etapa a şaptea va duce caravana de la Iquique (Chile) spre nord-est, la Uyuni (Bolivia). Cei 321 de kilometri ai probei speciale se vor desfăşura pe drumuri montane de pe un platou înalt, aflat la altitudini de până la 3.900 de metri. Ca urmare a faptului că traseul este presărat cu numeroase intersecţii, navigatorii vor fi obligaţi să citească road-bookul cu mare atenţie.

Van Loon

Clasament general după etapa 6 (Top 6)
1. Al-Attiyah – Baumel (MINI ALL4 Racing) 19h30:44
2. De Villiers – Von Zitzewitz 19h41:56
3. Al Rajhi – Gottschalk 19h59:28
4. Holowczyc – Panseri (MINI ALL4 Racing) 20h31:37
5. Ten Brinke – Colsoul 20h35:07
6. Van Loon – Rosegaar (MINI ALL4 Racing) 20h37:27

 

 

Ce urmează…
Ziua a şaptea (10 ianuarie 2015)
Start/sosire: Iquique/Uyuni (etapa 7)
Distanţă totală: 717 km, probă specială: 321 km, traseu de legătură: 396 km

Recuperare, acesta este cuvântul de ordine pentru Mani Gyenes

Pe 8 ianuarie, Dakar 2015 a mai avut parte de o nouă specială în Atacama, de această dată însă nu au mai fost dune ca în ziua precedentă ci multă piatră și fesh-fesh. Mani Gyenes a ajuns în Atofagasta cu al 23-lea timp al zilei și este pe locul 37 în clasamentul general.

 Mani Gyenes PS 5 Dakar 2015

A cincea etapă din această ediție a Raliului Dakar i-a dus pe concurenți din Copiapo la Antofagasta și a măsurat 697 de km, 458 dintre aceștia fiind km care au alcătuit proba specială. Deși se află tot în deșert de această dată riderii au avut parte de un peisaj cu totul diferit față de cel din zilele precedente. S-a mers pe multe drumuri de pământ, pe suprafețe cu multă piatră și în zone cu fesh – fesh (un nisip foarte fin care îți dă senzația unui teren dur și din acest motiv uneori reprezintă adevărate capcane).

 

Mani Gyenes #49 Autonet Motorcycle Team:A fost o zi ok și dacă nu am mai avut quduri în față am putut să mai reduc din ecartul la general. Speciala aceasta care s-a terminat în Antofagasta a fost una rapidă și foarte solicitantă din pricina terenului cu foarte multă piatră și fesh-fesh, dar a fost ok. Pe 9 ianuarie ajungem la Iquique și aceasta este ultima specială înainte de ziua de odihnă. Sper să mai pot recupera câteva minute la general. Cele mai grele zile din raliu vor fi săptămâna viitoare.

 

După ce a avut probleme tehnice în speciala a doua și a pierdut aproape o oră, Mani încearcă în fiecare zi să se apropie cât mai mult de targetul său – locul 20 la general. De când a ajuns în Chile a recuperat opt poziții, iar înainte de startul în cea de a șasea specială a raliului se află pe locul 37 în clasamentul general. Totuși, fiind înscris la clasa Maraton, sătmăreanul trebuie să își menajeze motocicleta pentru a fi sigur că ajunge la finiș cu același motor cu care a pornit din Buenos Aires.

Mani Gyenes PS5 Dakar 2015 - Atacama

Astăzi, 9 ianuarie, se concurează de la Antofagasta la Iquique, riderii urmând să vadă Oceanul Pacific din vârful dunelor și ulterior să ajungă la podiumul de final de zi amplasat în centrul orașului. Afectat în aprilie 2014 de un cutremur de 8.2 grade, Iquique a fost ales ca oraș pentru ziua de odihnă (10 ianuarie) tocmai pentru a ajuta cât mai mult economia din această zonă.
Etapa măsoară 688 de km, 318 dintre aceștia afiind reprezentați de proba specială.

  

Clasament PS 5 – 458 km Moto:
1. Marc Coma – 4h38min16sec
…………………………………………………..
20. Emanuel Gyenes – 5h13min23sec
……………………………………………..
51. Marcel Butuza – 5h54min20sec
…………………………………………….

Clasament general după 5 din 13 PS:

  1. Joan Barreda Bort – 17h51min05sec
    …………………………………………………..
    37. Emanuel Gyenes – 21h03min34sec
    ……………………………………………..
    55. Marcel Butuza – 23h28min43sec
    …………………………………………….